14.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 23, 2026

Arhive Lunare: decembrie 2009

Iliescu a câştigat procesul

Gheorghe Iliescu a câştigat procesul prin care contestă îndepărtarea sa din funcţia de director comercial la Complexul Energetic Rovinari. Instanţa de judecată de la Tribunalul Gorj i-a dat acestuia dreptate, fostul director obţinând câştig de cauză după un an şi jumătate de procese.Iniţial el a pierdut procesul la Tribunalul Gorj, dar a contestat sentinţa la Curtea de Apel Craiova,...

Tratează afecţiunile oftalmologice şi renale cu pătrunjel

Fiert în supe, tocat în salate, s-a banalizat prea tare, ca să-l mai poţi privi cu respect. Şi totuşi, va trebui să reconsiderăm pătrunjelul, acordându-i importanţa pe care o merită. Puţine medicamente din lume se pot compara ca eficienţă cu această legumă, care, corect preparată şi administrată, are o acţiune terapeutică extrem de intensă. Despre pătrunjel ce pot să...

Fostul secretar Stamatie e ca şi liber

Fostul secretar al primăriei Turceni, Remu Stamatie, acuzat de luare de mită, a fost condamnat la 3 ani şi şase luni de închisoare, cu executarea pedepsei la locul de muncă.Instanţa Tribunalului Gorj a dispus ca pedeapsa să fie executată la firma Atolac SRL din Brăneşti, aşa cum ceruseră şi avocaţii lui Stamatie la ultimul termen de judecată. Instanţa...

Leacuri pentru dereglările hormonale

Amenoreea (lipsa prelungită a ciclului menstrual) se înlătură cu un amestec de pulberi din plante preparat din 50g seminţe de mărar, 50 g rădăcină de lemn dulce, 50 g seminţe de chimen. Se amestecă pulberile şi se ţin într-un borcan ermetic. Se iau câte 2 linguriţe, de 3 ori pe zi, ţinând pulberea sublingual, 15 minute, apoi înghiţindu-se cu...

Peste o mie de colindători vor trece pragul Prefecturii

Colindătorii care îşi caută în fiecare an în dulapuri costumele populare, traistele special confecţionate şi clopoţeii şi care îşi dreg glasurile pentru a ura, sunt aşteptaţi la Prefectura Gorj încă din zilele următoare.Chiar dacă zăpada nu şi-a făcut încă apariţia, în muncipiul Târgu – Jiu aerul de sărbătoare se simte şi aduce cu sine o mulţime de...

Curiozităţi

Ştiaţi că... portocalele roşii, cireşele şi afinele conţin antioxidanţi, care încetinesc procesul de îmbătrânire a pielii şi apariţia bolilor specifice bătrâneţii? De asemenea, antioxidanţii cresc producerea de colagen şi întăresc pielea, făcându-te să arăţi mai tânăr şi mai sănătos. Ştiaţi că... crustaceele, seminţele de floarea soarelui şi sardinele oferă organismului acizii graşi esenţiali de care are nevoie?Acizii graşi hrănesc...

Reţeta Zilei – Salată de pui cu sfeclă roşie şi tarhon

Ingrediente: Un piept de pui, 1 sfeclă roşie, 2 mere, o ţelină, 2 morcovi, sare, 1 lingură muştar, 4 linguri maioneză, piper, tarhon verde, 1 salată verde.Mod de preparare: Pieptul se fierbe în apă cu sare. Sfecla se coace în cuptor. Când carnea a fiert, se taie cuburi şi se amestecă cu sfecla curăţată şi tăiată tot cuburi. Se curăţă merele,...

Uite violul, nu e violul

Doi bărbaţi cercetaţi pentru viol au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu – Jiu.Din primele cercetări a reieşit că aceştia au acostat o minoră de 15 ani şi, motivând că o duc acasă cu maşina, au obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu ei. Violul, se pare însă că este cu cântec, cel puţin aşa...

Dosar penal pentru transport ilicit

Un bărbat de 41 de ani din Rovinari este cercetat pentru nerespectarea regimului transportului rutier public. Ion M. a fost surprins în trafic, în localitatea Câlnic, în timp ce transporta, fără licenţă de transport şi execuţie, mai multe traverse metalice de bandă transportoare de mină.Bărbatul nu a putut explica de unde are aceste bunuri şi la ce urmează să...

Şoferi „încălziţi”, depistaţi în trafic

Doi şoferi gorjeni au uitat că se „încălziseră” cu puţin alcool şi au urcat la volan înainte ca efectul licorii lui Bachus să treacă. Din fericire, nu au provocat niciun eveniment rutier dar, păcate pentru ei, au fost surprinşi de către poliţişti.Poliţiştii rutieri au controlat mai mulţi şoferi aflaţi în trafic, doi dintre ei prezentând halenă. Astfel, poliţiştii...

Dosar penal pentru consumarea de alcool

Tot în trafic a fost depistat şi Constantin T., de 39 ani, din Târgu – Jiu care, deşi avea o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducea un autoturism pe strada Minerilor din Rovinari.Şoferul a fost dus la o unitate medicală unde i-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal...

Se „plimba” cu petardele în maşină

Cum a venit sezonul rece, cum au început să apară şi produsele pirotehnice de tot felul care, de altfel, sunt ilegale. Peste 500 de cutii cu petarde au fost găsite în maşina unui târgujian care s-a ales cu un dosar penal.Gheorghe T., de 32 de ani, din Târgu – Jiu, a fost oprit în trafic de către poliţişti pe...

Fura brazi pentru Crăciun

Un tânăr novăcean s-a vrut a fi, probabil, Moş Crăciun, „aprovizionându-se” cu brazi tocmai din pădurea statului. Adrian B., de 21 de ani, a fost surprins de către poliţiştii Serviciului Ordine Publică, în colaborare cu ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor şi reprezentanţi din cadrul ITRSV Râmnicul –Vâlcea şi Direcţiei Silvice Târgu – Jiu, în timp ce transporta...

Băncile ar putea face provizioane mai mici pentru creditele restructurate sau refinanţate

Băncile ar putea fi motivate suplimentar să refinanţeze sau să rescadenţeze creditele din portofoliu, pentru care vor face provizioane mai mici, dacă Banca Naţională a României va aproba o propunere a ARB privind modificarea regulamentului de clasificare şi provizionare a creditelor.În prezent, băncile nu pot califica un credit rescadenţat, reeşalonat sau refinanţat într-o categiorie de risc mai bună decât...

Şeful AVAS va fi salarizat conform grilei bugetarilor

Funcţia de preşedinte al AVAS va fi asimilată celei de secretar de stat, iar funcţia de vicepreşedinte al AVAS va fi corespunzătoare celei de subsecretar de stat, angajaţii instituţiei urmând să fie salarizaţi conform grilei aplicabile bugetarilor, nu strict pe baza contractului colectiv de muncă."Salarizarea personalului AVAS se face potrivit reglementărilor legale în vigoare aplicabile personalului din instituţiile și...

Prime mai puţine şi mai mici, de Crăciun, în 2009

Circa jumătate din companiile din România vor acorda anul acesta prime de Crăciun angajaţilor, procent în scădere de la 93,5% anul trecut, iar suma medie va coborî de la 605 lei pentru un salariat în 2008 la sub 230 de lei.Primele vor fi acordate sub formă de tichete cadou în proporţie de 65%, pondere în creştere de la...

Prime de până la 17.000 lei pentru cei care se asociază să-şi înlocuiască tractoarele uzate

Senatul a adoptat, o iniţiativă legislativă care prevede că proprietarii de tractoare uzate care se asociază pentru achiziţionarea unui tractor nou vor beneficia fiecare de o primă de cel mult 17.000 lei, cuantumul cumulat al acestor prime neputând să depăşească 50% din valoarea achiziţiei.Senatorii au adoptat, cu amendamentele formulate de Comisia economică, o iniţiativă legislativă pentru completarea Legii...

În dosarul stramutaţilor de lux, Cosmin Popescu-condamnat la închisoare pentru Ionel Manţog

Parlamentarul PD-L, Cosmin Popescu, totodată şef interimar al Partidului Democrat-Liberal, filiala Gorj, a fost condamnat ieri la închisoare pentru fapte de corupţie. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis ca această condamnare să fie sub supraveghere alegându-se pedeapsa cea mai mare.Decizia judecătorilor va putea fi atacată cu recurs. Cosmin Popescu simte astfel consecinţele sprijinului oferit colegului...

16:30 – Presedintele PDL Gorj, Cosmin Popescu condamnat la inchisoare pentru doi ani de zile

Deputatul Cosmin Popescu a fost condamnat la doi ani de inchisoare, in urma unei hotarari date de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pronuntata in cursul zilei de  astazi.Cosmin Popescu este presedintel interimar al filialei PDL Gorj,acesta fiind condamnat  la doi ani de inchisoare sub supraveghere de acte de coruptie. Acesta a fost acuzat de faptul ca in  perioada...

PNL Gorj doreşte guvernarea alături de PDL

Şeful PNL Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, va participa azi la o şedinţă a Delegaţiei Permanente Centrale a partidului, ocazie cu care va prezenta, din partea filialei judeţene, propunerea de intrare a liberalilor laguvernare, alături de PDL. Ideea pare a fi una inedită, dar ea are susţinere şi în rândul altor organizaţii din ţară, care doreau să fie...

Un vagon de documente – Infracţiunile pedeliste, la dosarul PSD

Pesediştii au depus documente şi probe ale infracţiunilor electorale comise de reprezentanţi ai PD-L în Gorj în ziua scrutinului dar şi în cea precedentă, la organizaţia centrală.Aceste dovezi colectate de pesediştii gorjeni se vor adăuga celor strânse din ţară ce vor fi depuse la contestaţia PSD ce va fi adresată Curţii Constituţionale. Mai mulţi lideri social-democraţi...

Apel parlamentar către primarii PSD

Deputatul PSD, Vasile Popeangă, a făcut apel la primarii social-democraţi din judeţul Gorj să nu se teamă de ameninţările venite dinspre PD-L.Parlamentarul le-a transmis edililor locali să facă proiecte pe fonduri europene pentru că acolo nimeni nu va putea să nu le dea banii câştigaţi astfel. Parlamentarul Vasile Popeangă este convins că primarii PSD vor fi asupriţi de pedelişti...

Agenţi economici, luaţi „la ochi” de Garda Financiară

Peste două sute de agenţi economici au fost controlaţi de Garda Financiară Gorj în luna noiembrie. Dintre aceştia, mai mult de jumătate au fost sancţionaţi cu amenzi care însumează aproape 190 mii lei şi le-au fost, de asemenea, confiscate şi bunuri.Controalele efectuate de către Garda Financiară Gorj luna trecută au fost mai mult decât fructuoase. Nu mai puţin de...

CJG şi Prefectura – în conflict

Relaţiile dintre Ion Călinoiu şi Liviu Andrei s-au tensionat din nou, după ce şeful Consiliului Judeţean a reclamat faptul că reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-ar depăşi competenţele pe care le are.Călinoiu s-a declarat nemulţumit de un anunţ al lui Andrei conform căruia acesta ar urma în perioada următoare să preia mai multe proiecte de la primarii din judeţ...

Călinoiu vrea demisia şefilor de deconcentrate

Şeful Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a cerut, ieri, în cadru public demisia unora dintre şefii de servicii deconcentrate din judeţul nostru, democrat-liberali. În opinia lui Călinoiu, doar prin demisia acestor directori care s-au implicat prea activ în campania prezidenţială se va ajunge la o stare de normalitate şi colaborare între servicii în judeţul nostru.Călinoiu acuză şefii...

Preşedintele Diasporei “capo di tuti capi” la fraude!

Acela care se exprimă ca un mitocan de rând, cum că „i-am ciuruit”, uită cât de vremelnice sunt toate pe pământ. Rezultatele încă neomologate nu joacă feste numai unora şi lui Zeus nu! În plus, cu ce-o fi fost mai breaz un Corneliu Vadim Tudor atunci când „mitralia” la unguri şi băga la pârnaie în 48 de ore...

Vâlceanu găseşte inutilă contestarea alegerilor

Fostul vicepreşedinte al PSD Gorj, Eugen Vâlceanu, crede că social-democraţii contestă degeaba alegerile. Înscris în PDL în urmă cu câteva luni, acesta consideră că foştii săi colegi ar trebui să se resemneze cu pierderea alegerilor, mai ales că au sărbătorit cu râuri de şampanie victoria din sondajele de opinie.Fostul subprefect social-democrat de la începutul acestui deceniu susţine că...

Saloanele de înfrumuseţare, sancţionate pentru deficienţe

O tematică de control privind respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor a fost realizată de către comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorjla prestatorii de servicii de înfrumuseţare corporală, precum saloanele unde se oferă servicii de frizerie, coafură, cosmetică, manichiură şi pedichiură. Reprezentanţii unităţii au verificat 10 operatori economici din oraşele Motru, Târgu-Jiu şi Mătăsari. Aceştia...

Tinerii se înscriu mai repede pentru BAC

Elevii claselor a XII-a vor începe încă din această săptămână să se înscrie pentru examenul de bacalaureat, asta din cauza zilelor de concediu fără plată ale profesorilor, carecoincid cu perioada stabilită pentru acest lucru şi anume 14 – 18 decembrie. Conform calendarului care a fost aprobat de curând, înscrierile ar trebui să aibă loc în perioada...

APM Gorj şi UCB îşi dau mâna în domeniul schimbărilor climatice

Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, în colaborare cu Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu vor organiza în data de 15 decembrie, în amfiteatrul instituţiei de învăţământ superior o reuniune.La aceasta vor participa reprezentanţi ai Hidroelectrica, Hidroconstrucţia, Cez, Complexului Energetic Turceni, ai Complexului Energetic Rovinari şi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia. „APM Gorj va juca rolul de organ legislativ în...

Găleşoaia, între trecut şi prezent

Localitatea gorjeană Găleşoaia, o localitate dispărută din cauza exploatării cărbunelui, a fost reconstituită, în parte, la Muzeul „Astra” de la Sibiu. De asemenea a fost realizată şi o inedită expoziţie în cares-au folosit imagini, texte şi obiecte ce „vorbesc” despre viaţa în satul pierdut şi care va fi vernisată mâine şi în Gorj. În muzeul sibian există...

Piesele auto, luate la verificat de către comisari

În urma primirii şi înregistrării a nouă reclamaţii privind calitatea pieselor auto, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Gorj a verificat 10 operatori economici din Târgu-Jiu, Motru şi Turceni.Astfel, au fost controlate piese auto în valoare de 17.665 lei şi depistată la comercializare o cantitate de 187 piese cu abateri de la legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor. Toate reclamaţiile primite...

Centenarul naşterii lui Eugen Ionesco

Dramaturgul şi eseistul Eugen Ionesco s-a născut în ziua de 26 noiembrie 1912 în oraşul Slatina. Lesne de înţeles că în 2009 se celebrează centenarul naşterii acestui dramaturg, scriitor şi critic literar de universală cuprindere. Piesele lui se joacă, dar ce se ştie cu adevărat de marele maestru al absurdului?Se întreabă săptămânalul L’Expres. Acest titan al teatrului s-a...

Casele de marcat fiscale, „nefolositoare” pentru vânzători

Aparatele de marcat fiscale încă mai dau bătăi de cap societăţilor comerciale care fie nu le folosesc corect, fie „uită” complet că au aşa ceva în dotare. Nu mai puţin de 11 astfel de societăţi din Gorj au fost găsite în neregulă din această cauză.La două societăţi comerciale din cele 11 sancţionate s-a suspendat activitatea economică pentru că nu...

Amendată pentru că trenul i-a lovit calul

Agenţii Postului de Poliţie TF Cărbuneşti s-au sesizat din oficiu pentru faptul că în triajul staţiei CF Cărbuneşti, un tren de persoane ce circula pe ruta Petroşani-Craiova a lovit un cal, aruncându-l între liniile 1 şi 2.După intervenţia operativă cu un utilaj pentru îndepărtarea cabalinei, s-au făcut verificări, identificându-se astfel proprietarul animalului. Cărbuneşteanca Mina G., de 55 de...

Florin Rotaru, un tânăr pasionat de fotografie şi colecţionar de vin

Florin Rotaru are 18 ani, este elev în clasa a XII-a la specializarea Contabilitate din cadrul Colegiului Comercial „Virgil Madgearu”, iar printre materiile sale preferate se numără ştiinţele economice şi limba şi literatura română. Acesta practică fotografia de mai mulţi ani, însă doar de 4 ani încoace o face într-un mod mai serios, fiind preocupat să adune cât mai...

Controale pentru combaterea călătoriei frauduloase

Posturile de Poliţie TF de pe raza judeţului, alături de agenţii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj, au acţionat spre finalul săptămânii trecute pentru prevenirea şi combaterea călătoriei frauduloase, identificarea persoanelor care comit acte de violenţă, deranjând liniştea publică, atât în staţiile CFR, cât şi pe trenurile de călători.Astfel, au fost supravegheate opt trenuri de persoane intra şi...

Marcel Pavel s-a aniversat în catedrală

Marcel Pavel şi-a serbat ziua de naştere la Bruxelles, unde a susţinut un concert în Catedrala Sainte Julienne. Recitalul a făcut parte din evenimentul organizat de Fundaţia Valente Umane şi a marcat deschiderea centrului spiritual românesc din Belgia.Marcel a cântat colinde internaţionale şi muzică clasică, iar la final a interpretat şi câteva melodii româneşti din...

A dat foc unor PET-uri şi s-a ales cu dosar penal

Gheorghe O., de 23 de ani din Cernavodă, judeţul Constanţa, a fost identificat de către agenţii Postului de Poliţie TF Valea-Sadului care, fără drept, a pătruns în zona de siguranţă feroviară din apropierea staţiei CF Meri într-un tunel de pe Defileu Jiului.Acesta a dat foc mai multor PET-uri în apropierea cablurilor de semnalizare rutieră, punând astfel în pericol...

Iulia Albu renunţă la pregătirea cozonacilor

Iulia Albu a găsit motiv să stea departe de cratiţe şi tăvi de cozonaci în apropierea Crăciunului. Deşi ştie să facă “cei mai buni cozonaci din lume”, aşa cum singură se laudă, soţia lui Mihai Albu preferă să nu se obosească pentru că stresul ar lăsa-o fără laptele matern cu care îşi hrăneşte fetiţa. “Stăm cuminţei acasă, comandăm cozonaci la...

Sancţionat pentru că a agăţat cablul limitator de înălţime

Un bărbat de 29 de ani din localitatea Scoarţa a fost identificat de către poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Gorj deoarece la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Ana Ipătescu din Târgu-Jiu aflându-se la volanul unui autotir a agăţat cablul limitator de înălţime pentru un fir de tensiune.Laurneţiu V., a doborât stâlpii de...

FMI: Vom veni în România când autorităţile vor fi pregătite

Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a fixat o dată pentru o nouă misiune la Bucureşti, dar este gata să trimită oficialii atunci când şi autorităţile locale vor fi pregătite, a declarat, reprezentantul FMI în România, Tony Lybek."Nu numai FMI, dar nici Comisia Europeană nu a fixat date pentru următoarele misiuni. Vom fi gata când sunteţi şi voi gata",...

Anul 2010 va fi favorabil magazinelor online şi de tip hard discount

Anul viitor va fi mai dificil decât 2009 pentru retaileri, o evoluţie favorabilă fiind preconizată pentru reţelele de magazine de tip hard discount (cu preţuri mici, n.r.) şi pentru cele online, apreciază reprezentanţi ai companiilor de profil din România."2009 nu va fi un an fericit, nu am încă cifrele finale, dar cred că se va constata o contractare a...

Câteva întrebuinţări ale cartofilor

Cartofii conţin foarte mult potasiu, vitamina C şi fier şi sunt alimente foarte bune. Dar mai au şi alte întrebuinţări. Îi putem folosi în casă, în grădină, ca produs cosmetic sau ca medicament. Tratează negii Negii obişnuiţi pot fi trataţi prin frecarea lor cu o bucată de cartof crud. Cartoful este foarte bogat în potasiu şi vitamina C, care ajută la...

Adevărata Dacia Duster!

Dacia va lansa modelul Duster, în două versiuni, 4X2 şi 4X4, în Europa, Turcia, Algeria şi Maroc în primăvara anului viitor, iar din iunie 2010 sub marca Renault în Ucraina, Orientul Mijlociu şi Africa, a anunţat, compania.Uzina de la Mioveni va produce vehiculele destinate tuturor acestor pieţe, atât sub marca Dacia, cât şi Renault. Uzina, cu o capacitate...

Tocurile înalte, pericol pentru sănătate

Numeroase femei aleg în fiecare zi pantofii cu toc. Pantofii cu toc fac parte din moda pentru femei de acum mulţi ani şi pot să perfecţioneze sau să distrugă o ţinută. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este ce alegem între eleganţă şi sănătate. Din nefericire, ei pot ascunde şi pericole, dacă sunt purtaţi pe o perioadă...

Reţeta Zilei – Mâncare de măsline cu carne

Ingrediente: un pui, o raţă sau carne (de vacă, de porc), ulei, 3 linguri suc de roşii, 200 g măsline, ½ lingură făină, o ceaşcă de vin alb, sare, piper, usturoi (facultativ).Mod de preparare: Se porţionează carnea, se spală şi se pune la fiert înăbuşit cu puţină sare Se poate folosi şi carne rămasă de la supă. Separat, se face...

Incertitudinea privind prezidenţialele din România ar putea genera revolte

Incertitudinea referitoare la alegerile prezidenţiale ar putea genera revolte în România, cu atât mai mult cu cât ţara se confruntă cu efectele unei recesiuni economice severe şi cu dispute politice referitoare la aniversarea căderii regimului comunist, comentează agenţia de analiză Stratfor.Rezultatele oficiale ale scrutinului prezidenţial îl arată învingător pe actualul preşedinte, Traian Băsescu (50,3 la sută), iar contracandidatul...

Primarul Moscovei a făcut reproşuri meteorologilor

Primarul Moscovei, Iuri Lujkov, este "extrem de nemulţumit" de activitatea meteorologilor locali, din cauza incapacităţii de a anticipa ninsorile abundente care au paralizat capitala rusă, a afirmat, purtătorul său de cuvânt."Primarul Moscovei este extrem de nemulţumit de activitatea biroului de meteorologie, care nu a ştiut nici măcar pe termen scurt să dea un pronostic exact", a declarat purtătorul...

Atentate cu maşină-capcană în Bagdad, soldate cu cel puţin 62 de morţi

Cel puţin 62 de persoane au fost ucise şi alte 105 rănite, în cinci atentate cu maşină-capcană comise în diferite cartiere din Bagdad, potrivit unui nou bilanţ furnizat de o sursă din cadrul Ministerului de Interne. Un bilanţ anterior menţiona cel puţin 22 de morţi şi 60 de răniţi.În cartierul Dora, situat în sudul Bagdadului, un terorist-kamikaze s-a...

Ierusalimul, „viitoare capitală a două state” în opinia UE

Miniştrii Afacerilor Externe din Uniunea Europeană au estimat, la Bruxelles, că Ierusalimul ar fi necesar să devină "viitoarea capitală a două state" şi că statutul final al acestui oraş ar fi necesar să fie reglementat prin negocieri, au declarat surse diplomatice.Într-o declaraţie comună, Uniunea Europeană a reiterat, totodată, refuzul său de a accepta modificările de frontieră care au avut...

14:20 – Premier liberal, cererea PNL pentru a deschide discuţiile cu PD-L

Dacă ieri, preşedintele PNL, Crin Antonescu, anunţa că exclude o alianţă cu PD-L în vederea intrării la guvernare, astăzi politicianul aproape s-a răzgândit.El a declarat că singurul context în care va putea deschide o discuţiile cu democrat-liberalii este numirea unui premier liberal.

Laurenţiu Niţulescu, compozitor muzical la doar 14 ani

La doar 14 ani, Laurenţiu Niţulescu deja compune piese de muzică uşoară pe care sora sa, Florina le cântă, iar cei care îi cunosc pe cei doi fraţi ştiu cât de talentaţi sunt. Laurenţiu este în clasa a VIII-a, iar muzica este materia sa preferată, dar şi pasiunea principală. Acesta s-a înscris la Palatul Copiilor din Târgu-Jiu, la secţiile...

Târgujianul Cătălin Măruţă, cel mai profitabil om de televiziune

Cătălin Măruţă rămâne şi-n acest an cea mai „profitabilă” vedetă de televiziune din România. Conform site-ului www.paginademedia.ro, emisiunea „Happy Hour” de la PRO TV a avut încasări de 4.475.000 de euro, în perioada ianuarie-septembrie 2009.Măruţă e urmat în clasament de Gabriela Cristea („Noră pentru mama”, de la Kanal D) - 2.500.000 de euro, şi Andreea Esca (Ştirile PRO...

Huidu s-a trezit cu maşina vandalizată

Cârcotaşul Şerban Huidu a avut parte de o surpriză foarte neplăcută în faţa sediului Kiss FM. El şi-a găsit maşina vandalizată în parcare. Pe lângă vizita făcută de Traian Băsescu la Cronicuţă, Şerban Huidu a avut parte de o privelişte care l-ar pune pe gânduri pe orice om întreg la cap: maşina fusese "vopsită" cu galben, iar cauciucurile îi...

Ana Maria Ferentz a cântat la o nuntă de mafioţi

Artista şi-a încercat şi talentele actoriceşti într-un film care a ajuns la Cannes şi care s-a filmat în trei ţări: Franţa, Rusia şi România. Ana Maria a avut un rol mic dar care a încurajat-o să îşi dorească să mai joace şi în alte filme. Aceasta a interpretat chiar rolul pe care îl are şi în viaţa de zi...

Păpuşa Nadia, cerută peste hotare

Păpuşa care o întruchipează pe Nadia Comăneci ar putea avea un succes mult mai mare decât “suratele” sale lansate de Oana Zăvoranu sau Cleopatra Stratan. Lansată duminică, de Sfântul Nicolae, păpuşa este deja cerută de fanii Nadiei de peste hotare.Legenda gimnasticii mondiale a declarat la evenimentul de lansare că a primit cereri on-line şi din alte ţări şi că,...

Victor Ponta: „La PD-L sistemul de fraudare a funcţionat mai bine”

Deputatul PSD, Victor Ponta, totodată, purtător de cuvânt al candidatului la preşedinţie Mircea Geoană, a declarat ieri că ar fi trebuit ca procentele între cei doi rămaşi în cursa pentru Cotroceni trebuia să fie de celpuţin zece procente pentru a se asigura victoria lui Geoană. El a acuzat însă sistemul de fraudare al PD-L care în opinia sa...

Gorjul, judeţul celor 15.000 de turişti electorali

La al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Gorjul a reprezentat din nou un obiectiv turistic important. Asta deoarece, aproximativ 15.000 de persoane au decis să îşi exercite dreptul la vot însecţiile speciale aflate pe raza judeţului nostru, departe de domiciliu. Acum însă, Gorjul se află pe ultimul loc în Oltenia la turişti electorali, semn că acţiunile pedeliste...

Surupăceanu – supărat pe instituţiile statului

Deputatul PSD Mugurel Surupăceanu acuză instituţiile statului că nu au luat suficiente măsuri pentru a preveni fraudarea alegerilor. Acesta a declarat într-o emisiune televizată că el personal a sunat la 112 pe parcursul zilei de duminică pentru a sesiza Poliţia despre faptul că unii primari stau în faţa secţiilor de votare şi îndeamnă alegătorii să voteze cu Traian Băsescu....

„Sondajele ne-au făcut de râs”

Liderul PNL Târgu Jiu, Dian Popescu, susţine că sondajele de opinie au făcut România de râs în întreaga lume. Acesta declară că reprezentanţii institutelor de sondare a opiniei publice au o problemă majoră în momentul de faţă întrucât imaginile cu Mircea Geoană fericit de victoria în alegeri au făcut înconjurul lumii.Dian Popescu spune că toată lumea va râde acum...

Rezultatele votării nu au fost contestate în Gorj

Procesul verbal de centralizare a voturilor a fost semnat la nivel de judeţ de reprezentanţii tuturor partidelor politice. Preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Gheorghiţa Eftenoiu, afirmă că partidele politice nu au avut obiecţiuni şi nici nu au semnalat incidente majore peparcursul desfăşurării procesului de votare, motiv pentru care rezultatele votării nu au fost contestate la nivel de judeţ....

Numărătoare rapidă la secţiile de votare din Gorj

Preşedinţii, locţiitorii şi membrii birourilor electorale de la secţiile de votare din Gorj au avut o muncă mult mai uşoară la acest tur al alegerilor prezidenţiale. Mai puţin obosiţi şi tensionaţi, duminică seara, la orele 21.00, secţiile de votare s-au închis iar lumea s-a pus pe numărat şi pe întocmit procese verbale.La secţiile din Târgu-Jiu, s-a terminat cel...

Bucurie timpurie pentru pesedişti

După bucuria pesediştilor şi a pedeliştilor de duminică seara, ieri, la aflarea ultimelor rezultate de la Biroul Electoral Central, doar portocaliii gorjeni şi-au manifestat bucuria victoriei.Pesediştii şi liberalii au refuzat să mai comenteze victoria lui Traian Băsescu, în timp ce pedeliştii susţin, în continuare, că se aşteptau să învingă. Mai puţin de un procent din voturile românilor a...

Pe muchia democraţiei

Singura veste bună a zilei de ieri e aceea că în anul 2014 vom scăpa de Băsescu, iar cea proastă că, după rezultatul alegerilor, penalul Ionel Manţog scapă! Vai de noi, cei mulţi, care nu vrem să plecăm din această ţară, în care nu se schimbă nimic.Şi conform gândurilor unui istoric – academicianul Florin Constantiniu – poporul este...

Morega, întârziat la şedinţă de un accident pe Dealul Negru

Dan Ilie Morega nu a mai ajuns ieri la şedinţa conducerii centrale a PNL din cauza unui accident produs pe Dealul Negru. Liderul PNL Gorj a trebuit să aştepte o oră şi jumătate la coada kilometrică formată pe şosea şi spune că, din această cauză nu a mai avut cum să ajungă la prima întâlnire a Biroului...

În decembrie, veşti sumbre – Rata şomajului în Gorj va depăşi pragul de 10,6%

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj faptul că rata şomajului a ajuns la pragul de 10,6%, în condiţiile în care la începutul lunii trecute aceasta era de 10,2%.Astfel, şi numărul şomerilor care, la acea dată era de 15.060, acum a crescut şi este de 15.861. Mai precis, pe parcursul lunii noiembrie au rămas fără...

Aviz pensionarilor gorjeni – Noi criterii de acordare a biletelor de tratament în 2010

Ultima serie de pensionari care şi-au ridicat biletele de tratament de la Casa Judeţeană de Pensii Gorj au luat drumurile staţiunilor balneare din ţară în urmă cu două săptămâni."Nu ştim ce ne va aduce anul 2010 în legătură cu acordarea biletelor de tratament şi odihnă pentru beneficiarii noştri. Din câte ştiu eu, Casa Naţională de Pensii...

Sfârşit de an greu pentru angajatorii gorjeni

În cursul lunii noiembrie a.c., reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 255 de controale şi au aplicat 119 sancţiuni contravenţionale în valoare de 148.500 lei. Principalele motive pentru aplicarea amenzilor s-au referit la muncă fără forme legale de angajare, nedepunerea la inspectorat a unor documente, netransmiterea în termenul legal a registrului general de evidenţă a salariaţilor în...

CPECA Gorj desfăşoară astăzi activităţi la Casa Iris

Astăzi, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj desfăşoară astăzi şi mâine două acţiuni mai ample în parteneriat cu alte instituţii în cadrul Campaniei celor 16 zile de Activism împotriva Violenţei Femeilor. Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului va fi astăzi prezent la Casa Iris, la centrul social de urgenţă pentru femeile maltratate. „Tema întâlnirii va fi prevenirea consumului de...

Evazionistul Ştefănoiu îşi aşteaptă sentinţa după sărbători

Afaceristul din Novaci, Relu Ştefănoiu, va aştepta până luna viitoare sentinţa magistraţilor braşoveni în dosarul pe care îl are pe rol la Curtea de Apel din această localitate. Asta deoarece, magistraţii au stabilit o nouă amânare pentru pronunţarea sentinţei în procesul de evaziune fiscală deschis penumele omului de afaceri gorjean, judecătorii neînţelegând suficient de bine cum stau lucrurile...

În ziua celui de-al doilea tur de scrutin – Zeci de infracţiuni electorale

Aproape 90 de încălcări ale legii au ajuns la cunoştinţa poliţiştilor în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin. Majoritatea au avut loc, aşa cum şi era de aşteptat, în mediul rural.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Daniel Tică, la instituţia pe care o reprezintă au fost sesizate 89 de posibile infracţiuni electorale....

Zi plină pentru poliţiştii rutieri

Ziua de Sfântul Nicolae nu a fost sărbătorită de către poliţiştii rutieri în sânul familiei, ci pe străzile judeţului. Astfel, mai multe filtre au fost organizate în întreg Gorjul pentru a prevenii eventimentelerutiere şi încălcarea legislaţiei în vigoare. Poliţiştii care s-au aflat pe şoselele judeţului ieri au sancţionat 250 de participanţi la trafic care nu au respectat prevederile Codului...

Moş Nicolae “alcoolic”

Sfântul Nicolae a fost sărbătorit de toţi gorjeni dar, se pare, de câţiva conducători auto în mod special. Astfel, doi şoferi au fost surprinşi la volan aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce un al treilea a refuzat testarea alcoolemiei şi recoltarea probelor biologice.Trei dosare penale au fost întocmite pe numele unor conducători auto care s-au urcat...

Plimbare terminată în şanţ

Un minor a furat maşina unchiului său, şi-a mai luat un prieten, minor şi el, şi a plecat “să dea o tură”. Plimbarea s-a încheiat, însă, nu departe de casa păgubitului, într-un şanţ unde cei doi minori au intrat cu maşina.Şi pentru că nu au fost răniţi, băieţii au lăsat autoturismul răsturnat pe marginea carosabilului şi au dispărut. Aurel...

Sfârşitul de an aduce concedieri masive

Criza economică a făcut, după cum se ştie, ravagii în rândul ramurilor economiei româneşti. Chiar dacă, după cum era prognosticul, industria urma să aibă de suferit, surpriza neplăcută a venit chiar din segmentul construcţii, acum câţiva ani motorul creşterii economice.Falimentele în lanţ datorate unei presiuni fiscale extrem de dure şi neavenite, sunt principalii factori care stau la baza pierderii...

MAPDR va deconta până la 20 milioane lei pentru cheltuielile pe 2009

Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) ar putea deconta din bugetul pentru anul 2010 unele cheltuieli efectuate până la finele lui 2009 de ANIF, cheltuieli ce depăşesc prevederile bugetare aprobate, în limita a 20 milioane lei, potrivit unui proiect de HG, citat de NewsIn.Potrivit proiectului de act normativ, banii vor putea fi utilizaţi de către Administraţia Naţională...

Livrările de gaze ruseşti către China ar putea ajunge la o treime din cele destinate Europei

Livrările de gaze ruseşti către China ar putea ajunge la nivelul de o treime din cele destinate Europei, a declarat, purtătorul de cuvânt al grupului Gazprom, Serghei Kuprianov, citat de RIA Novosti. "Cred că livrările noastre de gaze destinate Chinei ar putea ajunge la nivelul unei treimi din cele către Europa. Piaţa orientală nu era la fel de importantă...

Registrele agricole la ordinea zilei la Serviciul Agricol-Cadastru

Serviciul Agricol-Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu desfăşoară în prezent definitivarea planurilor parcelare în format digital, acţiunea fiind în parteneriat cu o firmă specializată în executarea de lucrări topografice, plata lucrărilor fiind făcută de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj.Compartimentul Registrul Agricol care funcţionează în cadrul Serviciului, a întocmit şi eliberat pe parcursul anului 2009 un număr de...

Subiectele pentru evaluarea naţională au fost făcute publice

Subiectele pentru evaluarea naţională din 2010 au fost postate pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei încă de la sfârşitul lunii trecute. Astfel, elevii claselor a VIII-a le pot consulta şi pot începe încă de pe acum pregătirea pentru examenul de la vară.Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) a publicat în data de 30 noiembrie pe site-ul http://subiecte2010.edu.ro, modele...

Concediul forţat al educatorilor decalează serbările micuţilor

Copiii de la Grădiniţa cu program prelungit "Lumea Copiilor", din Târgu–Jiu, au primit cadouri de la Moş Nicolae. Şi Moş Crăciun le-a trimis câte ceva, dar bătrânelul simpatic cu barbă albănu şi-a mai făcut apariţia printre micuţi din cauza vacanţei prelungită forţat. Mai mult de 100 de copii s-au bucurat de cadouri din partea lui Moş Nicolae...

Teatru “la ofertă”, de Sărbători

Decembrie ocupat pentru actorii Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu–Jiu. Aceştia, pe lângă pregătirea premierei "Titanic Vals", din data de 12 decembrie, prezintă astăzi un spectacol la Bucureşti şi, de asemenea, joacă pentru angajaţii diferitelor firme sau instituţii care achiziţionează o zi de spectacol în perioada dinainte de sărbători.Cea de-a doua premieră a acestei stagiuni este "Titanic Vals", spectacol...

Festival de folclor în memoria lui Nicolae Vlad

Tinerii interpreţi vocali şi instrumentişti precum şi rapsozii din Gorj se vor întrece în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului Folcloric "Nicolae Vlad", de la Drăgoteşti.Festivalul are două secţiuni şi anume solişti instrumentişti şi vocali şi rapsozi. Prima secţiune este împărţită pe două categorii de vârstă, adresându-se soliştilor între 10 şi 15 ani, precum şi celor cu vârste...

Tratează cu succes răceala

Unul din tratamentele naturiste cu efecte sigure contra răcelii sâcâitoare de sezon este baia cu aburi. Însă ca acest tratament să dea rezultatele scontate, trebuie respectate nişte reguli minimale. Iată care sunt acestea: Fă tratamentul cu aburi seara, înainte să te pregăteşti de culcare. În cazul în care îl vei efectua ziua şi apoi vei ieşi iar în aerul rece de...

Ce este uleiul alimentar?

Uleiul este un aliment indispensabil funcţionării organismului, datorită substanţelor nutritive pe care le conţine. Uleiul alimentar reprezintă materii grase provenite şi surse vegetale, utilizate în bucătărie pentru a găti sau pentru a asezona unele mâncăruri. Ele sunt compuse din 99% lipide (sau acizi graşi) şi sunt lichide, la temperatura camerei.Una dintre caracteristicile lor principale este aceea că nu...

Reţeta Zilei – Spaghete cu şuncă şi ciuperci

Ingrediente: spaghete, şuncă,ciuperci, pastă de tomate, ceapă, usturoi, piper, sare, oregano, cimbruMod de preparare: Se fierb pastele în apă cu sare, se trec prin apă rece şi se scurg. Se taie ceapa cubuleţe se căleşte în ulei, se adaugă şi usturoiul pisat. Se taie şunca cubuleţe se căleşte şi ea în ulei se adaugă ciupercile, condimentele şi pasta de tomate...

FURTUNĂ LA PALAT

Televiziunea română trasmite de o bună bucată de vreme două filme sud coreene, în seriale, de o extraordinară valoare istorică, socială, politică şi, de ce nu, artistică: "Giuvaierul Palatului "(transmis anterior în 54 episoade) şi "Furtună la Palat"( în curs de transmitere, 77episoade). Istoria acestor îndepărtate locuri vorbeşte de un teritoriu peninsular din cele mai vechi timpuri, iar numele s-ar...

19:20 – PSD contestă alegerile prezidenţiale

În cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, de luni de la Bucureşti, s-a decis în unanimitate să se conteste scrutinul de duminică pe motiv de fraudă electorală.Potrivit legii electorale, PSD poate contesta rezultatul scrutinului de duminică în termen de trei zile de la închiderea votării, adică cel târziu până pe data de 8 decembrie 2009, orele 21.00. Cererea...

19:00 – Băsescu ales de românii din străinătate

Traian Băsescu le-a mulţumit românilor aflaţi în străinătate care s-au mobilizat la vot după ce în România s-au închis secţiile de votare. ,,Vreau să mulţumesc în mod deosebit şi românilor din afara ţării, mă refer la românii din Spania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Anglia, dar şi românilor din Republica Moldova.Mă gândesc în mod special la efortul pe...

BEC a raportat greseli in rezultatele alegerilor prezidentiale

Cifrele oficiale date publicitatii de Biroul Electoral Central (BEC)arata ca cheile  nu se potrivesc, dupa cum mentioneaza si site-ul de presa  www. ziare.comBiroul Electoral Central a facut public faptul ca exista rezultate gresite la alegerile prezidentiale ce le-au fost raportate. Potrivit rezultatelor provizorii finale date publicitatii de BEC la ora 15.00, duminica s-au prezentat la vot 10.620.116 de alegatori....

01:00 – Rezultate numaratoare paralela

Rezultatele la numaratoarea paralela il claseaza in frunte pe Mircea Geoana cu 54.31% fata de contracandidatul Traian Basescu care a acumulat doar 45.69%

Mircea Geoană, preşedintele României pentru următorii 5 ani de zile

GEOANĂ 51,6% - BĂSESCU 48,4% Electoratul gorjean s-a mobilizat şi a ieşit la vot, exprimându-şi opţiunea politică pentru alegerea viitorului preşedinte al ţării. Mai mult de jumătate dintre persoanele cudrept de vot de pe raza judeţului au venit la urne în al doilea tur de scrutin. Şi de data aceasta , cetăţenii din mediul rural s-au prezentat...

Majoritatea secţiilor speciale din Gorj, asaltate de votanţi

Plecaţi din localitatea de domiciliu, câteva mii de cetăţenii s-au prezentat în ziua turului 2 de scrutin pentru prezidenţiale la secţiile speciale din judeţul Gorj pentru a-şi exercita dreptul de vot.La foarte multe dintre acestea, numărul votanţilor a fost mai mare decât în turul I, când alegătorii au votat şi pentru referendum dar şi pentru...

S-au ţinut de promisiune! – A început izolarea termică a blocurilor din Rovinari

În oraşul Rovinari au debutat, în cursul săptămânii trecute lucrările de reabilitare termică a blocurilor din oraş. Conform autorităţilor locale, proiectul pentru blocul IE 1 a fost depus încă de acum doi ani, dardin cauza întârzierii finanţării de către Compania Naţională de Investiţii, operaţiunile de anvelopare a construcţiei au început la...

Decembrie – cu spirit tradiţional

Ultima lună din acest an - o perioadă plină de evenimente în care se reaşează în sufletele noastre bogata şi frumoasa tradiţie populară, precum şi gândul şi cinstirea eroilor.Ca de fiecare dată, ca organizator, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj are prevăzute în agenda culturală o serie de manifestări care au devenit, de-a lungul...

„Marea debarasare” de decembrie n-a avut reuşită decât în Târgu-Jiu

Etapa din luna decembrie a campaniei „Marea debarasare” (program de colectare a deşeurilor din echipamente electrice şi electronice) s-a desfăşurat sâmbătă, 5 decembrie, în municipiile Motru şi Târgu-Jiu, cât şi în localităţile componente.Din păcate, nu au fost colectate deşeuri decât de pe raza municipiului Târgu-Jiu. „Ediţia din această lună a fost organizată, ca de fiecare dată, de către...

In memoriam Dumitru Butulescu

Medicul Dumitru Butulescu a încetat din viaţă sâmbătă seara la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Dumitru Butulescu ocupa funcţiile de şef al Secţiei de Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean precum şi alColegiului Medicilor Gorj. Acesta a decedat din cauza unei forme de cancer ajuns în fază terminală. Dumitru Butulescu a tratat, de-a lungul carierei sale, mii de copii,...

Mai puţine incidente electorale în turul doi

Deşi reprezentanţii autorităţilor judeţene dar şi politicienii au prognozat că la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale vor fi mai multe incidente electorale decât la turul I, lucrurile nu au stat deloc aşa. Datorită filtrelor organelor de poliţie dar şi a mediatizării faptului că votul ilegal este pedepsit cu închisoarea, numărul incidentelor a scăzut simţitor.Cu toate acestea, a...

Preşedintele, votat de după gratii

Nu mai puţin de 169 de persoane private de libertate, încarcerate în cadrul Penitenciarului Târgu – Jiu au avut posibilitatea ieri să îşi exprime dreptul de vot.Dintre acestea 25 au refuzat iar cinci au votat la Penitenciarul Craiova, unde au fost transferate temporar. Procesul de votare s-a desfăşurat în Penitenciarul Târgu – Jiu între orele 08.30 şi...

Pasageră nevinovată, victimă sigură

O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns la Spitalul din Rovinari după ce a fost implicată într-un accident de circulaţie. Fata era pasageră în unul dintre cele două autoturisme care au intrat în coliziune.Poliţiştii din Rovinari au fost solicitaţi să intervină în urma producerii unui eveniment rutier care a avut loc pe raza localităţii Bîlteni. Două autoturisme...