Arhive Lunare: februarie 2010
Fără secrete, dincolo de scena politică – Ciprian Florescu ne povesteşte…
Ciprian Florescu este purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, dar până să ajungă omul care se ocupă de imaginea partidului a încercat să realizeze o carieră în alte domenii, total diferite de cel politic.Copilăria şi-a petrecut-o la Târgu-Jiu şi îşi aminteşte cu drag de acea perioadă a vieţii sale, când făcea pozne pe care mulţi...
„Titanic vals”, în premieră la Târgu-Jiu
Actorii Teatrului Dramatic "Elvira Godeanu" din Târgu–Jiu par să nu aibă nicio clipă de răgaz. La două săptămâni de la premiera music-hall-ului "Me and my girl", pe scena târgujiană va fi jucată onouă premieră şi anume piesa "Titanic Vals".
O piesă din repertoriul clasic românesc, scrisă de Tudor Muşatescu, „Titanic Vlas” a fost pusă în scenă de...
O lună dedicată artelor populare
Luna februarie a fost denumită de către reprezentanţii Şcolii Populare de Artă, luna tradiţiilor populare. În cadrul unui program, în întreaga lună vor fi organizate evenimente menite să scoată dinanonimat tradiţiile, acestea fiind tot mai des uitate.
Expoziţii, spectacole şi alte manifestări culturale vor avea loc în cadrul acestei luni, în diferite secţii ale Şcolii Populare de...
Cartea săptămânii – Mistere ale istoriei
Istoria este plină de mistere, de necunoscute, de enigme. De la începutul omenirii, în episoadele confirmate sau în miturile imposibil de verificat, persistă zone de umbră şi evenimente obscure care nu şi-au găsit alte explicaţii decât cele furnizate de versiunea oficială a istoriei şi de cei care o descriu.William D. Rubinstein( profesor de istorie la University of Wales)...
Manţog se plânge că s-a trezit în Opoziţie
Fostul lider al PD-L Gorj, Ionel Manţog, se plânge de faptul că organizaţia judeţeană a ajuns să facă parte din Opoziţie.Şi asta pentru că nu întrevede nicio posibilitate de schimbare a majorităţii politice la nivel local, unde acuză că se fac interese proprii.
Ionel Manţog a afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că partidul pe...
Trotea, verificat pentru incompatibilitate în Consiliul Judeţean
Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Judeţean Gorj prevede şi în ce situaţii un consilier judeţean este incompatibil pe funcţie.Una dintre incompatibilităţi apare atunci când un consilier este director general la o societate comercială de interes naţional ori face parte dintr-un consiliu de administraţie ori din Adunarea Generală a Acţionarilor la o astfel de companie. Pe baza...
Numirile în ATOP produc scântei între Fugaru şi Bucălăete
Stabilirea în şedinţa de vineri a Consiliului Judeţean Gorj a noii componenţe a Autorităţii de Ordine Publică (ATOP) Gorj a provocat nemulţumirea preşedintelui PRM Gorj, Ion Fugaru. Liderul organizaţiei peremiste şi-a arătat, pe faţă, supărarea că, din ATOP, face parte şi prim-vicepreşedintele organizaţiei, Gheorghe Bucălăete, acuzându-l, totodată, pe colegul său de relaţii prea strânse cu PSD-ul.Bucălăete a condamnat, alături...
În vârful peniţei – Caracterul nu se cumpără!
În şedinţa Consiliului Judeţean de vineri, 05.02.2010 s-a dezbătut aprins asupra alocării resurselor pentru achiziţia de bun simţ necesar consilierilor judeţeni în acest an. Consilierul Grivei a ridicat problema că banii per consilier au fost alocaţi la fel pentru toate partidele şi nu este firesc, pentru că bunul simţ trebuie „achiziţionat” diferenţiat după cum consilierul se află în...
Procurorul general al României în vizită în Gorj
Laura Codruţa Kovesi, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a aflat săptămâna trecută în judeţul nostru, pentru a controla activitatea procurorilor gorjeni.Procurorul General a evaluat întreaga activitate şi le-a reproşat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj faptul că, în 2009, au scăzut...
Weekend cu tentative de sinucidere
Gândurile negre, de sinucidere, se pare că îi provoacă pe tot mai mulţi gorjeni la gesturi nesăbuite. Aşa se face că în acest sfârşit de săptămână nu mai puţin de patru gorjeni s-au hotărât să îşi încheie socotelile cu viaţa.Doi bărbaţi s-au hotărât să îşi pună punct vieţii prin spânzurare. Doar unul dintre ei a reuşit. Este vorba despre...
Anchetaţi pentru furturi de „fier vechi”…
Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale pentru că au încercat să fure piese metalice din carierele miniere, pe care urmau să le vândă la preţuri de nimic la centrele de achiziţie a fierului vechi. Un bărbat de 42 de ani din Motru a fost prins la scurt timp după ce a sustras de la Cariera Roşiuţa bride metalice.El...
Au murit intoxicaţi cu monoxid
Doi bărbaţi din Valea Jiului au fost găsiţi morţi sâmbătă după-amiază într-o casă din comuna gorjeană Jupâneşti. Gheorghe Sgornea, de 60 de ani, şi fiul său, cu acelaşi nume, de 35 de ani, erau din municipiul Lupeni.Cei doi veniseră de circa o săptămână în satul Vierşani, unde participaseră la înmormântarea unei rude, fratele bărbatului mai în vârstă. Sgornea tatăl...
Vroia să vândă un chivot unui poliţist gorjean
Un tânăr din Timişoara s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să-i vândă unui poliţist gorjean un chivot provenit, cel mai probabil, de la o biserică din Moldova. Ofiţerul aflat pe post de cumpărător lucrează la Serviciul de Investigaţii Criminale, el reuşind să îl contacteze pe proprietarul chivotului şi să stabilească o întâlnire cu acesta pentru a...
BEI ar putea finanţa gazoductul Nabucco cu 2 miliarde de euro
Consorţiul Nabucco a început discuţiile cu Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) şi ar putea cere o finanţare de până la două miliarde de euro pentru lucrările de construcţie a gazoductului, a declarat vicepreşedintele instituţiei financiare, Mathias Kollatz-Ahnen, citat de Reuters.Statele partenere vor trebui, însă, să adopte legislaţia care aprobă tranzitarea teritoriilor proprii de către gazoduct, înainte ca BEI...
Utilităţile cresc cu 5% în 2010
Preţurile la gaze, energie electrică şi termică vor creşte în acest an cu până la 5%, potrivit scenariului prezentat recent de Banca Naţională a României, în Raportul trimestrial asupra inflaţiei.În condiţiile unei familii de trei persoane, care locuieşte într-un apartament de trei camere, preţul utilităţilor - care pe...
Ultimele luni ale creditului de consum în euro
Creditele de nevoi personale în euro sunt pe cale de dispariţie. Împrumuturile în lei, ale căror dobânzi scad constant, le vor lua locul Creditul de consum nu va mai fi acordat de bănci în alte valute decât leu.„Nu va dura foarte mult până când creditul de consum să fie acordat numai în moneda naţională“, susţine Lucian Anghel, economist-şef...
Cum să reduci consumul de energie electrică
Atunci când deschideţi uşa la frigider de prea multe ori pe zi sau folosiţi programe de spălare la o temperatură mare, consumul de energie creşte. Astfel, şi factura va atârna mai greu în bugetul familiei.Cantitatea de energie consumată de un frigider depinde de capacitatea aparatului, dar poate fi redusă dacă, de exemplu, acesta este amplasat într-un spaţiu aerisit, departe...
Sfaturi pentru o alimentaţie cât mai sănătoasă
Cerealele care schimbă culoarea laptelui în care sunt adăugate, cât şi faptul că trebuie să mâncaţi doar atunci când vă este foame, nu când sunteţi plictisiţi sunt doar două dintre regulile de aur ale unei alimentaţii sănătoase.După ce au consultat numeroşi dieteticieni, nutriţionişti, medici, antropologi dar şi gospodine, jurnaliştii de la Daily Mail au întocmit o...
Stafidele, un surplus de energie
Stafidele sunt nelipsite din cozonacul delicios şi prăjiturile de casă. Însă puţini ştiu că ele pot fi incluse în alimentaţia zilnică pentru numeroasele lor întrebuinţări curative.
Stafidele conţin o cantitate considerabilă de fier ce ajută în mod direct la tratarea anemiei.Acestea conţin şi multe elemente din complexul de vitamine B, esenţiale pentru formarea sângelui.
Cuprul pe care îl conţin stafidele ajută...
Reţeta zilei – Budincă cu stafide
Ingrediente:
12 felii de pâine, 350 ml lapte, 50 g unt ,6 linguri de zahăr, 5 ouă, 2-3 linguri de nuci tăiate mărunt, 50 g stafide.Mod de preparare
Într-un vas se pune lapte şi se adaugă şi feliile de pâine ca să se înmoaie. Gălbenuşurile se amestecă bine cu zahărul. Se pun stafidele, nucile şi untul peste ouă. Se adaugă apoi...
12:15 – Un vagon al unui tren a luat foc
Un vagon al trenului personal 9101 care se deplasa pe ruta Bucureşti - Titu - Târgovişte a luat foc, duminică dimineaţă, în timpul deplăsarii, între staţiile CFR Ciocăneşti şi Bâldana, din judeţul Dâmboviţa, în urma incendiului doi călători fiind intoxicaţi cu fum. Ulterior, trenul, rămas cu cinci vagoane în compunere, şi-a continuat deplasarea, iar în staţia CFR Bâldana a...
11:00 – Aproape 90 de drumuri au fost blocate în ultimele ore
Aproape 90 de drumuri din 13 judeţe au fost blocate în ultimele ore, din cauza căderilor masive de zăpadă şi a viscolului, iar 17 localităţi din şapte judeţe au rămas fără energie electrică, a anunţat, duminică, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Lucrătorii MAI au participat la deblocarea a 103 autoturisme înzăpezite, în care se aflau 165 de persoane. Compania Naţională...
13:00 – Cod Portocaliu de ninsori şi viscol, inclusiv în Gorj
ANM a emis, astăzi, o avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol. Astfel, în intervalul 06 februarie, ora 18:00 - 07 februarie, ora 18:00 în judeţele: Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent, iar stratul de zăpadă ce se va depune va depăşi 30 - 40 cm, iar în intervalul 07 februarie, ora 06:00 -...
Coduri galbene, portocalii şi roşii – Aria de incertitudine meteo-financiar-politică
Codurile noastre de avertizare, cele anunţate şi cele nedeclarate, ne colorează fiecare zi inducându-ne în atenţie teme fără de care, probabil nu am simţi că trăim în România. De ceva vreme meteorologii, lucru lăudabil de altfel în această privinţă, ne alertează desenând cu diverse nuanţe teritoriul bântuit de ninsori, ploi, vânturi ori uscăciuni şi de problemele decurse din acestea....
Cu votul pesediştilor, al unui liberal şi al unui peremist – Gorjul are buget
Discuţii aprinse vineri şi jocuri politice la şedinţa extraordinară de Consiliu Judeţean. Votarea bugetului pentru judeţul Gorj, şi împărţirea sumelor defalcate din TVA pentru localităţile gorjene a creat cele maimulte discuţii în cadrul întrunirii. La final însă, bugetul a fost aprobat, democrat-liberalii votând împotrivă, în timp ce peremistul Ion Răducu şi trei liberali s-au abţinut de la...
Gârjoabă, uns consilier judeţean
Corneliu Gârjoabă este de vineri, din nou, consilier judeţean. Numirea lui Gârjoabă s-a făcut după demisia lui Dan Gavrilescu, pedelist pus în funcţie, ca supleant, la ultima şedinţă de Consiliu Judeţean. Prin numirea lui Gârjoabă, Consiliul Judeţean Gorj are în acest organism doi salariaţi ai Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog fiind şeful proaspătului consilier la unitatea energetică.Corneliu Gârjoabă...
Directorul-consilier judeţean, Trotea, prost crescut
Numit abia de o zi în funcţia de director general interimar al Complexului Energetic Rovinari, pedelistul Tiberiu Trotea a şi uitat că este în fruntea unei unităţi cu capital de stat.Întrebat vineri de ziarişti despre felul cum i s-a desfăşurat prima zi de muncă, directorul, totodată consilier judeţean, a preferat să întoarcă spatele reprezentanţilor mass-media dând...
Prefectura Gorj, randament scăzut în 2009
Chiar dacă anul 2009 a fost unul greu pentru Prefectura Gorj şi pentru instituţiile deconcentrate datorită schimbărilor făcute la nivelul conducerii acestora,Instituţia Prefectului a reuşit să înceapă numeroase programe, care s-au bucurat de un benefic succes. "Din cele 265 de acţiuni cuprinse în Planul de acţiune pe anul 2009, s-au realizat un număr de 251 de acţiuni,...
În Gorj şi în ţară – „Marea Debarasare” de sâmbătă a fost anulată
Campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice va avea loc de acum în fiecare judeţ o dată la trei luni. "Ediţia din februarie a acestei campanii trebuia să se ţină astăzi, însă, printr-un ordin venit de la Minsiterul Mediului şi Pădurilor, de acum se va desfăşura trimestrial", ne-a declarat Cristina Merfu, purtător de cuvânt al Agenţiei...
În februarie – AJOFM organizează cinci cursuri de calificare
În acestă lună, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj organizează cinci cursuri de formare profesională. Unul dintre acestea este de lucrător în comerţ care se va ţine la punctul de lucru al Agenţiei din oraşul Târgu-Cărbuneşti, acolo unde va avea loc şi selecţia în data de 15 februarie la orele 10.Un alt curs de (re)calificare profesională...
Minoră lăsată gravidă de un septuagenar
Un bătrân în vârstă de 77 de ani din Târgu – Jiu este acuzat şi cercetat pentru act sexual cu un minor. Acesta este acuzat de o minoră în vârstă de numai 14 ani că a lăsat-o însărcinată.O.H., de 77 de ani, din Târgu – Jiu, era prieten de familie cu rudele fetei pe care a nenorocit-o....
Braconierii, paznici la vânat
Patru gorjeni angajaţi pentru a păzi vânatul sunt cercetaţi pentru braconaj de către oamenii legii. Trei dintre ei au fost opriţi în trafic de către poliţişti şi, în urma unui control, în maşină a fostgăsit un mistreţ împuşcat.
Cei patru bărbaţi sunt chiar angajaţi ai Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi Gorj. Trei dintre ei sunt...
Accidentat pentru că nu s-a asigurat la traversare
Un bătrân de 73 de ani din Scoarţa a ajuns rănit destul de grav la Spitalul Judeţean după ce, încercând să traverseze strada, a ajuns sub roţile unei maşini.Conducătorul autoturismului, Grigore M., de 46 de ani, din Bumbeşti – Jiu, purta centură de siguranţă şi nici nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Însă, ghinionul nu l-a ocolit. În...
Fugea de închisoare
Trebuia să stea mai bine de trei ani după gratii, pentru o tentativă de omor, dar se sustrăgea de la această pedeapsă. Este vorba despre un bărbat din Timiş care credea că poate fugi de justiţie şi de închhisoare.Un bărbat din judeţul Timiş, în vârstă de 42 de ani, care trebuia să ispăşească o pedeapsă cu închisoarea de la...
Hoţ de parfumuri
Un tânăr de 29 de ani este cercetat pentru furt calificat după ce a încercat să sustragă trei sticluţe de parfum dintr-un magazin din Târgu – Jiu.Angajata unui magazin din strada Unirii din Târgu – Jiu a observat un tânăr de 29 de ani, care s-a dovedit a fi de loc din Albeni, în timp ce încerca să plece...
România participă la scutul antirachetă din motive mai mult politice decât militare
România a fost aleasă pentru proiectul american al scutului antirachetă din motive "mai mult politice decât militare", participarea sa fiind un mod de a consolida şi mai mult o relaţie deja strânsă cu SUA, a declarat Marko Papic, analist pentru Eurasia al agenţiei STRATFOR.Deşi România se confruntă cu problemele interne mai importante pentru Guvern, cum ar fi grava criză...
Rusia vrea retragerea armelor tactice americane din Europa
Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Andrei Nesterenko, a declarat că armele nucleare tactice americane ar trebui retrase din Europa, relatează Itar-Tass."Problema dezarmării nucleare, inclusiv a armelor nucleare tactice, nu trebui abordată separat, ci în strânsă legătură cu alte tipuri de arme, inclusiv cu forţele armate convenţionale din Europa şi sistemele de apărare antirachetă", a declarat el.
Rusia...
Google lucrează cu NSA la investigarea atacurilor cibernetice din China
Parteneriatul a început acum câteva săptămâni, când Google a oferit informaţii asupra atacurilor mai multor agenţii guvernamentale. Google crede că atacurile au pornit din China şi a au afectat mai mult de 20 de companii.Google lucrează cu Agenţia Naţională de Securitate (NSA) la investigarea atacurilor cibernetice asupra companiei americane de luna trecută, potrivit unor surse familiare cu investigaţia, scrie...
Perfecţiuni episcopale în Creştinism(II)
Misterioasa vorbire despre familie ca profil spiritual între moştenirea trecutului şi testele viitorului, precum şi parţial despre femeie şi aşezarea ei pe acelaşi grad de egalitate în rugăciune cu bărbatul, istoria Bisericii Ortodoxe şi perfecţiunile episcopale se întreabă care este atitudinea lumii creştine de azi faţă de arzătoarea problemă a hirotonisirii femeilor?Şi unii şi alţii acceptă bineînţeles ca...
Dumnezeu ne judecă după faptele noastre!
În pericopa Evanghelică a Duminicii Triodului, premergătoare perioadei Postului Paştilor, se face referire la Cea de-a doua venire a lui Hristos, care nu va fi una neluată în seamă de omenirea încremenită în adormire, ci aceea în care va şedea pe tronul slavei Sale, pentru a aduna toate neamurile pământului şi a face judecata întru slava fulgerului venit pe...
Faptele iubirii noastre, fapte ale Judecăţii noastre!
-Acum, în duminica lăsatului sec de carne în cadrul sfintei Liturghii se pomeneşte despre „înfricoşătoarea judecată” a omenirii întregi, cu scopul clar de a ne întări în convingerea că faptele credinţei noastre vor cântări adânc la „judecata de apoi”.Fragmentul „înfricoşătoarei judecăţi” îl regăsim în Evanghelia după Matei cap. 25 versetele 31-46.
Accentul se pune pe faptele milei trupeşti şi...
Piraeus Bank România a scăzut cu peste 3% dobânzile la creditele în lei
Piraeus Bank România a scăzut cu peste trei puncte procentuale dobânzile la creditele acordate în lei, atât la cele noi, cât şi la cele vechi, a anunţat vineri banca."Dobânzile pentru creditele în lei acordate de Piraeus Bank Romania au scăzut cu 3,41% în prima lună a acestui an. Datorită formulei de calcul a dobânzii folosite de bancă, dobânda nominală...
Programul Rabla începe pe 20 februarie
Persoanele fizice şi firmele vor putea înlocui în acest an maşinile uzate începând cu data de 20 februarie, dată de la care programul de înlocuire a parcului auto naţional, denumit "Programul Rabla", va fi aplicat şi pentru anul 2010, a declarat, vineri, premierul Emil Boc. Peste 32.000 de maşini mai vechi de zece ani au fost scoase din...
BNR a urcat prognoza de inflaţie pentru 2010
Banca Naţională a României (BNR) a urcat prognoza de inflaţie pentru 2010 de la 2,6% la 3,5% şi estimează pentru 2011 o rată de 2,7%.Ţintele de inflaţie pentru acest an şi 2011 au rămas aceleaşi, de 3,5% plus/minus un punct procentual, respectiv 3% plus/minus un punct procentual.
"Va fi şi în ianuarie un impact negativ de la preţul petrolului. Am...
Isărescu: Creditarea se va relua treptat şi diferenţiat de la o bancă la alta
Procesul de creditare se va relua treptat în următoarea perioadă, dar nu va fi generalizat, urmând să existe diferenţe semnificative de la o bancă la altă, a declarat vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu."Procesul de creditare va fi reluat. Nu credem că va fi brusc, rapid, nu va exista o linie de demarcaţie (...) Procesul se va relua treptat, şi...
Bancherii cer plafon de garantare de 80.000 de euro la Prima casă
Bancherii au cerut joi majorarea plafonului de garantare în cadrul programului Prima casă la 80.000 de euro, de la 60.000 de euro, cât este în prezent, în cadrul unei întâlniri cu ministrul Finanţelor, a declarat Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB)."Comisiile ARB au discuţii cu Ministerul de Finanţe. Noi ne-am exprimat dorinţa ca Prima casă să continue,...
Sărbătoarea îndrăgostiţilor se apropie – Machiaj pentru Valentine’s Day
Doar o săptâmână ne mai desparte de Ziua Îndrăgostiţilor şi e timpul să exersăm machiajul pentru celebra sărbătoare a iubirii. De cele mai multe ori, pe 14 februarie, cuplurile aleg să iasă la restaurant, într-un club sau chiar la o petrecere organizată de alte cunoştinţe. În funcţie de natura fiecărui eveniment trebuie adaptat şi machiajul.Roşu este culoarea...
Cum schimbăm aspectul living-ului?
Living-ul, sau sufrageria, după denumirea tradiţională, este locul din casă unde ne petrecem cel mai mult timp, de aceea ne dorim să arate cât mai plăcut şi îmbietor.Dacă aţi început să vă plictisiţi de felul în care arată acum living-ul dumneavoastră, dar nu sunteţi dispuşi la cheltuieli mari în această perioadă, specialiştii în design interior au câteva sfaturi pentru...
În luna iubirii – SUNT LA MODĂ TRANDAFIRII
Nu este un secret pentru nimeni că, în ciuda spinilor tăioşi, trandafirii sunt încoronaţi drept florile iubirii. Indiferent de culoare sau de persoana căreia îi oferiţi aceste flori, semnificaţia este una şi aceeaşi: iubire!Cum februarie este considerată luna dragostei, o lună în care transmitem celor tragi aprecierea şi mulţumirea noastră, trandafirii sunt, prin excelenţă, cei care exprimă...
Tratamente care previn căderea părului
Pe piaţă au apărut tot felul de produse care acţionează împotriva căderii părului. Pentru persoanele care nu au încredere în aceste produse, iată câteva reţete care au în compoziţie ingrediente naturale şi pe care le puteţi testa cu succes acasă.Alcătuiţi un amestec din 2 linguri de măsline, un gălbenuş de ou, picături de lămâie. Aplicaţi acest amestec pe păr....
De ce e bine să respectăm orele de masă
Există o vorbă conform căreia "micul-dejun trebuie luat ca un rege, prânzul ca un prinţ şi cina ca un sărăntoc". Se pare că această "zicală"este din ce în ce mai adevărată - există o bază ştiinţifică solidă în spatele acestei vorbe.Atunci când mâncăm, se pune în funcţiune sistemul digestiv. Ficatul este cel care munceşte cel mai mult în acest...
Reţeta zilei – Tocăniţă de viţel cu ciuperci şi iaurt
Ingrediente:
1kg.carne viţel (pulpă sau antricot),ulei, 2cepe, 2 căni supă de carne, 1 cutie ciuperci feliate, 2 căţei usturoi, 1 lingură făină, 50ml vin sec, 250ml iaurt, 1 lingură bulion, sare, piper.Mod de preparare:
Într-un castron amestecă făina cu puţină sare şi piper. Da carnea, tăiată cubuleţe, prin acest amestec. Pune ceapa la călit în puţin ulei încins şi...
13:30 – Guvernul a emis un nou proiect de lege privind deconcentratele
Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, un nou proiect de lege privind şefii instituţiilor deconcentrate, pentru a pune de acord legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale. Premierul Emil Boc a evitat să dea amănunte concrete legate de conţinutul proiectului de lege ce va fi transmis Parlamentului, spre dezbatere.Şeful Guvernului s-a limitat la a spune că numirea unei persoane...
13:15 – Dan Voiculescu, declarat colaborator al Securităţii
Curte de Apel Bucureşti a decis că preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost colaborator al Securităţii, reconfirmând astfel verdictul dat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în urmă cu patru ani.Decizia Curţii de Apel poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit CNSAS, Voiculescu ar fi avut două nume de...
12:00 – COD GALBEN DE VÂNT ŞI NINSORI
Meteorologii au emis, astăzi, o avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabilă de sâmbătă de la ora 12.00 până luni dimineaţă, la ora 9.00, şi care va afecta jumătatea sudică a ţării. Astfel, vor fi afectate 21 de judeţe ( printre care şi judeţul Gorj) şi municipiul Bucureşti.Potrivit avertizării, în intervalul menţionat, vremea se va...
10:10 – Alte 4 cazuri de îmbolnăvire cu AH1N1 și un deces
Alte patru persoane s-au îmbolnăvit, în ultimele 24 de ore, de gripă nouă, astfel că numărul total al cazurilor de infectare cu virusul gripal A/H1N1 a ajuns la 6.969. Din cele patru cazuri, câte unul au fost înregistrate în Brăila şi Mreş, iar două în Bucureşti, informează, vineri, Ministerul Sănătăţii. În ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces...
10:00 – Ogică e căutat de polițiști după ce a trecut pe rosu
Stelian Ogică este căutat de poliţiştii din Timişoara după ce, vineri dimineaţă, a trecut cu maşina pe culoarea roşie a unui semafor din oraş, a fost oprit de poliţişti, iar când i s-au cerut documentele a fugit, el fiind căutat acum de oamenii legii, care însă i-au găsit maşina şi i-au ridicat-o. Ogică, cel care în 2001 a pretins...
09:15 – Găsiţi cu arme de vânătoare
Inspectoratul de Poliţie Gorj a anunţat, în urmă cu câteva minute, că în seara zilei de 04.02.2010, ora 19:35, în timp ce derulau activităţi de monitorizare a traficului rutier pe D.N. 67, în comuna Scoarţa, satul Copăcioasa, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control un autoturism în care se aflau S.D. Dumitru, de 38 ani, B. Sorin,...
L-au făcut „puciştii” – Morega şi-a luat adio de la alianţa cu Manţog
Pentru alianţa cu PD-L-ul, Dan Ilie Morega nu a primit binecuvântarea de la Centru. Cu toate că propunerea de excludere a sa din partid nu a fost luată în calcul, preşedintele liberalilor gorjeni nu areuşit să obţină dezlegare politică de la şefii săi din Bucureşti. Lucrurile au fost pe deplin...
Se pregăteşte de nuntă – Cârciumaru, socru mic
Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, va deveni socru mic. Singura fiică a acestuia îşi va oficializa relaţia cu alesul ei la sfârşitul săptămânii iar ceremonia o să fie condusă chiar de edil.Pentru ca totul să decurgă aşa cum trebuie, şeful primăriei şi-a pus subalternii la treabă. Clădirea municipalităţii este primenită ca la carte pentru cel mai important...
Manta a cerut şef interimar în fruntea PNL Gorj
Pantelimon Manta i-a propus lui Dan Radu Ruşanu ca şefia PNL Gorj să fie asigurată interimar de un reprezentant de la nivel central până când în organizaţie au loc alegeri "corecte". Fostul deputat a participat la întâlnirea pe care Ruşanu a avut-o cu liberalii din judeţ, el spunând că a fost invitat de către vicepreşedintele PNL pentru a fi...
Alegeri la liberalii din municipiu
Liberalii din Târgu Jiu sunt aşteptaţi la sfârşitul lunii să îşi aleagă preşedintele, însă actualul lider interimar, Dian Popescu, afirmă că drept de vot vor avea doar cei care au muncit în campania electorală.Alegerile sunt programate pe 26 februarie, iar în afară de Popescu nu şi-a mai anunţat altcineva candidatura deocamdată, preşedintele interimar părând să nu aibă un...
La dezordinea zilei – Un semn pozitiv – Cinci candidaţi pentru PreSeDinţia stângii politice
Nu de puţine ori relieful politic românesc aseamănă cu un lanţ muntos, pe care mulţi vor să-l urce, de unii singuri ori folosindu-se de şerpaşii cunoscători cumva ale cărărilor către piscurile puterii. La ora actuală, după ce, nediscutând aici cum-necum s-a întâmplat, Everestul prezidenţial a fost ocupat ieşind deocamdată din calcul, s-a pornit la atacarea din mai multe...
Trotea a fost instalat ca director general
Tiberiu Trotea a fost instalat oficial ca director general al Complexului Energetic Rovinari. El şi-a preluat prerogativele într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie, urmând să conducă unitatea până în primăvară, când complexul va fi integrat în Electra, noua companie energetică regională.Promovarea lui Trotea a lăsat vacant postul de şef al Exploatării Miniere Rovinari, în funcţia respectivă fiind promovat democrat-liberalul...
„Oraşul săpat în piatră” din Iordan, prezentat la Târgu – Jiu
Frumuseţile localităţii iordaniene Petra au fost arătate şi târgujienilor prin intermediul unei expoziţii de fotografie care a avut loc ieri la Muzeul Judeţean Gorj.Imaginile au fost imortalizate de către arhitectul Mihaela Arsene, de la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.
Expoziţia „Pietrele Petrei” a fost vernisată la Târgu – Jiu după ce a fost deschisă prima...
Pe 19 februarie – Bleonţ vine la Târgu-Jiu cu Amadeus
Actorul de talie naţională Claudiu Bleonţ a fost ieri prezent în oraşul lui Brâncuşi, alături de Gheorghe Pătraşcu, manager al unei agenţii de impresariat, pentru a promova piesa de teatru "Amadeus" ce va fipusă în scenă la Sala Sindicatelor din Târgu-Jiu în data de 19 ianuarie. Spectacolul va începe la orele 19 şi va dura două...
Andreea Esca a făcut primii paşi după accident
La trei zile după ce a fost operată la genunchi în urma accidentului de pe pârtia din Poiana Braşov, prezentatoarea ştirilor Pro TV şi-a luat inima în dinţi şi a reuşit să păşească. Vedeta, internată la o clinică din Viena, spune că îi este foarte greu, dar se simte mai bine comparativ cu zilele trecute. "M-am ridicat din pat...
În mai puţin de o lună, SGA Gorj începe consolidarea cursurilor râurilor
Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj efectuează în această perioadă lucrările de exploatare specifice timpului friguros. Prioritare sunt îndepărtarea podurilor de gheaţă care se formează pe râurile din judeţ.„În teren, am deblocat cursurile de apă de pe râul Tismana şi pârâul Gilorţel, iar pe acesta din urmă am făcut şi o defrişare şi o curăţire”, ne-a declarat Doina...
Raluca Bădulescu îşi pune dinţi de 7.000 de euro
Fosta soţie a lui Vali Pungă doreşte să-şi contureze o imagine de invidiat şi pentru a arăta impecabil este hotărâtă să nu economisească niciun ban. Raluca Bădulescu a slăbit considerabil şi a ajuns la dimensiuni de invidiat, iar acum se pregăteşte să-şi facă şi un zâmbet cum au actriţele de la Hollywood.Raluca Bădulescu va scoate din buzunar 7000...
Copil sărac creştinat de o pensionară miloasă
O pensionară din municipiul Târgu – Jiu a ales să ajute o mamă din Centrul Maternal şi pe copilul acesteia. Deşi are o pensie de doar 600 de lei, femeia a vrut să fie ea cea care va creştina bebeluşul în vârstă de un an, evenimentul având loc miercuri.Potrivit directorului Centrului Maternal din Târgu – Jiu, Gheorghe Milosteanu, pensionara...
Lady GaGa vrea pian de 480.000 de dolari
Pentru că nu se abţine de la nicio cheltuială atunci când vine vorba despre prestaţiile sale scenice, Lady GaGa are mai nou o dorinţă pentru care e dispusă să plătească nici mai mult nici mai puţin decât 480.000 de dolari.După ce a deschis, duminică seara, Premiile Grammy cu o prestaţie care a inclus şi o piesă la pian,...
Dorina NICHIFOR: „GHEORGHE CHIŢU – REPREZENTANT AL LIBERALISMULUI MODERN DIN ROMÂNIA”
Doamna profesoară Dorina Nichifor este o veche colaboratoare la presa gorjeană de specialitate, îndeosebi „LITUA. Studii şi cercetări” (editată de Muzeul Judeţean “Al. Ştefulescu”) şi „Rhabon” (periodic al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj), publicând, în ultimul deceniu, în colaborare cu prof. dr. Gh. Nichifor, câteva volume: Gheorghe Chiţu şi liberalismul modern (1998), Gheorghe Magheru –...
Din cauza gerului din ianuarie, Gorjenii trebuie să-şi achite facturile astronomice
Gerul cu care ne-am confruntat în zilele lunii ce a trecut i-a speriat pe gorjeni, ei nefiind obişnuiţi cu temperaturi atât de scăzute, însă, adevărata îngrijorare abia acum şi-a făcut apariţia, odată cu sosirea facturilor de gaze pe ianuarie.Unor târgujieni, temperaturile siberiene din luna lui Gerar, le-a adăugat chiar şi aproape două milioane de lei vechi la...
Un valoros documentar arhivistic – „Învăţământul public gorjean la început de drum” (1831 – 1848)
Păstorind peste trei decenii şi jumătate Arhivele Statului Gorj, dl. Dan Neguleasa a realizat (de unul singur sau în colaborare) lucrări valoroase de interes documentar, la care cercetătorii fac adeseori apel pentru o mai bună cunoaştere a tradiţiilor cultural-istorice, a faptelor şi evenimentelor ce au marcat viaţa Gorjului de-a lungul vremii. Recent, a văzut lumina tiparului lucrarea Învăţământul public...
Furtul, infracţiunea principală a ultimelor zile
În ultimele două zile, pe mâinile poliţiştilor gorjeni au încăput numeroşi cetăţeni preocupaţi în mare parte de sustragerea de bunuri, sau, mai bine zis, de furat.Astfel, miercuri după-amiază, un tânăr de 22 de ani din comuna Dragoteşti a anunţat poliţia apelând Numărul Unic de Urgenţă 112, pentru a reclama faptul că în timp ce se afla în faţa unui...
I-a ars tot acoperişul casei
O femeie din satul Petreşti, comuna Bărbăteşti, a fost la un pas de a rămâne sub cerul liber din cauza unui incendiu. Cei care au intervenit primii pentru stingerea flăcărilor au fost pompierii din Turceni.Evenimentul a avut loc în satul Petreşti, la casa de locuit a Angelei P. Femeia s-a aflat la un pas de a rămâne fără agoniseala...
Tratamente pentru astm
În timpul respiraţiei aerul care intră în plămâni conţine unele “impurităţi”. Aceste “impurităţi” pot fi particule de praf, gaze, alergeni. După cum se înţelege se poate ca “impurităţile” să fie în mod normal în aer. Iată câteva remedii naturiste pentru tratarea astmului:1.Tratamentul cu miere
Mierea este poate cel mai folosit remediu pentru astm. Pentru a beneficia de puterea mierii...
Până la sfârşitul acestei luni, – Vin banii pe sectorul zootehnic pentru fermierii gorjeni
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj anunţă faptul că până la sfârşitul lunii februarie, tranşa a doua a plăţilor aferente anului 2009 în sectorul zootehnic va intra în conturile fermierilor gorjeni.Tranşa a doua reprezintă diferenţa de achitat în cuantum de 371 de lei pe cap de bovină şi de 29 lei pe cap caprină/ovină. În prima tranşă...
Oferiţi copilului o alimentaţie sănătoasă
Pentru mulţi dintre părinţi (şi asta cu atât mai mult cu cât este vorba despre primul copil) creşterea unui copil implică un grad extrem de mare de responsabilizare. Astfel, unul dintre factorii cei mai problematici în această privinţă îl constituie modul de alimentaţie al copilului. Specialiştii susţin totuşi că acest aspect este extrem de simplu atât timp cât ţineţi...
Bugetarii vor fi plătiţi după valoarea muncii prestate
Legea salarizării din sistemul bugetar este posibil să se schimbe, ţinând cont de un sistem propus de Banca Mondială care clasifică posturile în funcţie de "conţinutul muncii efectiv lucrate".Pentru elaborarea noii grile, se va evalua munca a 1.000 de bugetari, acoperind diferite domenii şi grade."Prin urmare, în vederea obţinerii unui eşantion reprezentativ pot fi evaluate circa 1000 de...
Reţeta Zilei – Salată de cartofi la cuptor cu smântână
Ingrediente:
1 cană de smântână, 4 cartofi mari, 1 ceapă, 1 pahar de lapte, 150g şuncă, 100g brânză sărată, 4 ciuperci mari, sare, piper, 50g unt.Mod de preparare:
Cartofii se fierb şi se taie rondele, ciupercile se taie în funcţie de preferinţe, ceapa rondele, şunca fâşii.
Se unge o tavă cu unt, apoi pui un strat de cartofi, ceapă, şuncă, ciuperci,...
Ajutor de 41 de milioane de euro pentru plata căldurii
Producătorii, transportatorii şi distribuitorii de energie termică în regim centralizat ar purtea primi în acest an ajutoare de stat în valoare de 167,1 milioane lei (40,8 milioane euro), pentru plata datoriilor către furnizorii de cărbune, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor.Prezenta ordonanţă de urgenţă instituie cadrul legal necesar acordării unui ajutor de stat pentru compensarea costurilor generate de obligaţia de...
Jumătate dintre companiile româneşti vor angaja manageri şi specialişti
Peste jumătate dintre companiile din România au în plan angajarea de personal pe poziţii de management sau pe posturi specializate, potrivit studiului Global Snapshot realizat de compania Antal International Network.Astfel, conform estimărilor făcute de compania de recrutare, 55% dintre angajatorii români vor căuta în al doilea trimestru al anului specialişti în diferite domenii şi manageri. Ţara noastră se...
19:30 – Accident rutier la Scoarţa
Ion F., în vârstă de 70 de ani, din comuna Scoarţa, a fost accidentat de o dacie papuc în această seară, evenimentul petrecându-se pe raza localităţii Colibaşi. Victima a fost transportată de urgenţă la spital.
Între ştiinţă şi religie
Suferinţa a apărut
după decădere
în păcătuire?!Nu după Darwin
că omul nu-i divin
şi-are evoluţiai scut?
Curăţenia şi ordinea?
Dacă te cuprinde sărăcia
să suporţi şi murdăria!
Natura îşi creează timpuri
pentru ceea ce stăpâneşte
prin Univers şi pământeşte-
diversitatea vieţii-n cicluri.
D.C.G.Vârtejeanu
Reflexe pamfletiste
Iarna-i grea, omătul mare,
sărăntocii n-au mâncare.
-Taci Domnule! Mai au noroc:
le mai dă premierul Boc.Ehee! Ce ştii tu, Bădie,
când eram în copilărie,
Puterea nu ne da nimic,
doar la pomeni... câte un pic.
Abuzul de taxe şi impozite
facilitează sărăcia
şi mulţi pleacă din România.
La Torino în Italia
5,6% din locuitori
cert provin din România.
(După Adev.seara, 24.01.2010)
Ninge cu toptanul?
Aşa cum crizele?
Credeam că fulguieşte!
Aşa o fi tot...
19:25 – BCE a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 1%
"La întâlnirea de astăzi, Consiliul Guvernatorilor BCE a decis menţinerea dobânzii pentru principalele operaţiuni de refinanţare la 1%", potrivit unui comunicat al BCE. Analiştii au anticipat decizia instituţiei financiare şi se aşteaptau la un posibil anunţ privind o strategie de retragere a măsurilor de sprijinire a lichidităţii în discursul preşedintelui BCE, Jean-Claude Trichet, potrivit Reuters.
19.20 – CSAT a aprobat amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României
România va face parte din sistemul antirachetă. Decizia a fost luată astăzi în şedinţa CSAT, ca urmare a invitaţiei venite din partea Statelor Unite ale Americii. Pe teritoriul ţării noastre vor fi amplasaţi interceptori tereştri ai sistemului antirachetă, a anunţat preşedintele Traian Băsescu după şedinţa CSAT. Preşedintele României a mai spus că sistemul antirachetă este unul de maximă importanţă...
19:15 – Dosar penal pentru violarea unei minore
Astăzi, 4 februarie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către o femeie, N.C.M., de 35 de ani, din localitate, cu privire la faptul că un bărbat, O.H., în vârstă de 77 de ani, a întreţinut raporturi sexuale cu fiica acesteia, care are numai 14 ani şi, ca urmare a acestui fapt, minora este însărcinată. Poliţiştii continuă cercetările, în...
14:00 – Se pregăteşte de nuntă – Cârciumaru, socru mic
Primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, va deveni socru mic. Singura fiica a acestuia îşi va oficializa relaţia cu alesul ei la sfârşitul săptămânii iar ceremonia o să fie condusă chiar de edil. Pentru ca totul să decurgă aşa cum trebuie, şeful primăriei şi-a pus subalternii la treabă. Clădirea municipalităţii este primenită ca la carte pentru cel mai...
12:10 – O persoană a murit şi şase au ajuns la spital
O persoană a murit, iar cel puţin şase au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Suceava, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon la unitatea hotelieră din Suceava unde erau cazate. Prefectul judeţului Suceava, Sorin Arcadie Popescu, a declarat că toate persoanele cazate în acel hotel au fost evacuate. El nu a putut preciza câţi...
11:40 – Beyonce şi-a lansat parfumul „Heat”
Beyonce şi-a lansat la Union Square din New York parfumul "Heat", intrând astfel în rândul celebrităţilor care se mândresc cu propriul parfum. Recent, aceasta şi Jay-Z au fost desemnaţi, de revista Forbes, cuplul cu cele mai mari câştiguri la Hollywood, pentru al doilea an consecutiv. Beyonce şi Jay-Z domină acest top, graţie încasărilor importante realizate din vânzările de albume...
09:30 – 70% din clienţii români de hibride sunt bărbaţi
În ultimii trei ani vânzările de maşini eco au urcat constant, chiar şi în 2009, când piaţa auto a înregistrat un colaps de aproape 60%. În 2007, procentul de hibride reprezenta 33% din vânzările Lexus. Acesta a urcat la 45% în 2008 şi 65% în 2009. Dintre clienţii de hibride, 10% se află la al doilea model eco. Cel...
În vârful peniţei – Dialogul surzilor (III)
Aritmetica mandatelor din Consiliul Judeţean pune la încercare stabilitatea acestui organism, indecizia alegătorilor lăsând conturarea majorităţii în responsabilitatea aleşilor. De aici adevărata întrebare: sunt aceştia suficient de maturi şi responsabili aleşii pentru a returna electorilor soluţiile pe care aceştia le aşteaptă în contrapartida voturilor acordate.Evenimentele recente înclină mai degrabă către un răspuns negativ la această întrebare.
Figura lui...
Management de criză – SNLO a pierdut anul trecut 500 de miliarde de lei
Cu pedelistul Daniel Burlan la cârma Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), unitatea minieră a înregistrat anul trecut numai pierderi.S-au pierdut astfel 500 de miliarde de lei vechi, producţia a fost mai mică cu 20%, s-au făcut disponibilizări substanţiale şi s-a înregistrat o cifră de afaceri scăzută. Au existat însă şi creşteri, din păcate nu pozitive,...
Prefectul Andrei şi directorul Cupă, au spus „nu” la buget
O parte a membrilor comisiei de evaluare a sumelor repartizate de la buget pentru localităţile gorjene nu au fost de acord cu felul în care se va face distribuirea sumelor pe comunele şi oraşele din judeţ. Raportul final al comisiei nu a fost semnat astfel de primarul Dorin Hanu de la Motru dar şi de prefectul judeţului Liviu Andrei...
Lista puciştilor din PNL, motiv de plângeri penale
Şeful PNL Gorj, Dan Ilie Morega, a făcut publică ieri lista aşa-zişilor pucişti din organizaţia judeţeană care vroiau să îl vadă îndepărtat din funcţia de preşedinte de partid. Liberalul şef a menţionat că, cei care au întocmit această listă, ar putea fi pasibili de nişte plângeri penale, pentru fals şi uz de fals. Asta, deoarece, o parte din cei...
Funcţiile din Consiliul Judeţean, împărţite cu liberalii
După ce la nivel central, liberalilor gorjeni li s-a impus să nu facă majoritate cu democrat-liberalii lui Ionel Manţog, reprezentanţii PNL Gorj şi-au expus ieri cererile la adresa conducerii Consiliului Judeţean.Şeful PNL Gorj, Dan Ilie Morega a anunţat astfel că vrea 30% din funcţiile de conducere ale acestei instituţii, de la direcţiile din subordine şi de la...
O minoră internată în Centrul Maternal Târgu–Jiu – Luată cu forţa de la concubin
A plecat cu învoire din Centrul Maternal din Târgu – Jiu, pentru a merge la mătuşa sa din Petroşani şi nu a mai revenit decât cu poliţia.Este vorba despre o minoră de numai 15 ani care, împreună cu fiul său în vârstă de un an, se află internată în Centrul Maternal din Târgu–Jiu.
Maria are doar 15 ani...
Liceul Auto se mută la Forestier
Grupul Şcolar Auto din Târgu – Jiu va fuziona, din această toamnă, cu Liceul Forestier, cei peste 800 de elevi urmând să înveţe, astfel, în condiţii potrivite.Grupul Şcolar Auto este singura unitate de învăţământ din Târgu – Jiu în care încă mai există clase încălzite cu lemne.
Atât pentru elevii cât şi pentru profesorii de la...



































