14.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 15, 2026

Arhive Lunare: decembrie 2011

09:01 – Ceaţă densă pe drumurile din Gorj

Pe principalele artere rutiere din Gorj se circulă cu dificultate în această dimineaţă din cauza ceţii dense. Traficul rutier este îngreunat de ceaţă mai ales în zonele Tălpăşeşti, Teleşti, Buduhala şi Arcani.

14:53 – Zeci de mii de petarde şi artificii, confiscate

Peste 25.000 de petarde şi artificii au fost confiscate în timpul unei acţiuni efectuată pe raza municipiul Târgu-Jiu, care a vizat combaterea actelor ilegale de comerţ cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.Deţinătorul este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive.

14:50 – Minor cercetat pentru comerţ ilegal cu petarde

Un minor de 15 ani este cercetat de poliţiştii sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive. Acesta deţinea, fără drept, sute de petarde şi alte obiecte pirotehnice din clasa a II-a.Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării iar pe numele minorului au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului...

14:45 – Dosar penal pentru 9 lei

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari efectuează cercetări faţă de trei bărbaţi din localitate, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie. Cei în cauză sunt suspectaţi că au deposedat prin violenţă, un alt bărbat, de suma de 9 lei.Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspecţilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub...

14:42 – Prinşi cu ţevi furate în căruţă

În dimineaţa zilei de 23.12.2011 poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tg-Cărbuneşti, în timp ce patrulau pe DJ 661 Jupâneşti, au surprins pe A.I., de 24 ani şi Ş.D., de 24 ani, ambii din comuna Jupâneşti, sat Vierşani, care transportau cu două atelaje cu tracţiune animală, mai multe ţevi metalice, a căror provenienţă nu au putut să o justifice.Continuând cercetările,...

14:40 – La furat de dulceaţă şi murături

În dimineaţa zilei de 23.12.2011, orele 04:25, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei oraşului au depistat pe C.I., de 41 ani şi un minor de 16 ani, ambii din localitate, în timp ce se deplasau pe strada Jiului, din oraşul Rovinari.Poliţiştii au constatat că cei doi suspecţi aveau asupra lor un sac de rafie în care transportau...

14:35 – Hoţ prins în flagrant

În data de 22.12.2011, ora 15:17, Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de M.H., de 54 ani, din comuna Săcelu, cu privire la faptul că, în cursul zilei, deplasându-se la stâna ce-i aparţine, situată în Cîmpu Mare, l-a surprins pe D.Ş., de 54 ani, din comuna Săcelu, sustrăgându-i diverse bunuri.La faţa locului s-a deplasat...

Gazeta Gorjului PDF 23 Decembrie 2011

{edocs}gazeta_gorjului/2011_12_29_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Cotidianul Gorjeanul PDF 23 Decembrie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.12.23_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Elevii de la CNTV au colindat pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

Un grup de 18 elevi, membri ai Centrului de Excelenţă de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, au colindat copiii internaţi la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Elevii au fost însoţiţi de profesoarele Elena Roată şi Ileana...

Moş Crăciun a trimis în preaviz salariaţi ai SNLO

Cei 287 de angajaţi ai Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), care au numele scris pe listele de disponibilizare, sunt de sărbători în preaviz. De fapt, angajaţii în cauză au intrat în preaviz de pe data de 30 noiembrie, la finalul acestei luni perioada finalizându-se, ei nemaifiind apoi salariaţi ai unităţii. Cea mai mare parte a viitorilor disponibilizaţi şi-au...

Dosare penale pentru comerţ ilicit cu petarde

În doar câteva ore, poliţiştii gorjeni au prins în flagrant trei persoane care deţineau în vederea comercializării obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.Având în vedere perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii acţionează zilnic în zonele în care se pot comercializa articole pirotehnice, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, precum şi pentru prevenirea producerii unor accidente...

Mănăstirea Tismana, jefuită de trei tineri

În prag de sărbători, trei tineri au ajuns să fie cercetaţi pentru furtul a câteva sute de kilograme de rocă sedimentară de pe un teren aparţinând mănăstirii Tismana.Poliţiştii din Tismana cercetează, în stare de libertate, trei tineri suspectaţi de implicare în furtul a 584 kg de rocă sedimentară de pe un teren aparţinând unei mânăstiri. “În data de 21.12.2011,...

Transportul în comun are orar de sărbătoare

SC Transloc SA, societatea care asigură transportul în comun pe raza municipiului Târgu-Jiu şi-a definitivat zilele trecute graficul după care maşinile vor circula în preajma Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, în perioada 19-24 decembrie, autovehiculele circulă după programul normal pe toate cele şase trasee: 9 Mai - Artego, 9 Mai - Bârseşti, 9 Mai – Preajba - Drăgoieni, 9 Mai...

Încă un suspect reţinut în cazul pensionarei jefuită în farmacie

Poliţiştii motreni au identificat încă un suspect în cazul pensionarei jefuită într-o farmacie în luna noiembrie a acestui an. Suspectul, un hunedorean în vârstă de 33 de ani, a fost reţinut ieri, fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.Poliţiştii din Motru au extins cercetările şi au reţinut...

Sute de poliţişti, în stradă de Crăciun

Peste 300 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj vor acţiona zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor intensifica acţiunile preventive pentru ca sărbătorile de Crăciun să se desfăşoare în linişte.În perioada Crăciunului, poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme, explozivi şi substanţe periculoase,...

Gura târgului – Pesedistul Iriza, curtat de Bică şi de Condescu

Numele fostului deputat, Doru Iriza, este des vehiculat în ultimele zile în legătură cu UNPR Gorj. Tot mai mulţi politicieni îl dau pe Iriza trecut în barca Puterii, adică la UNPR, acesta vizând, în opinia acestora, prima funcţie din partid.Joi era anunţată şi o întâlnire de taină la Târgu-Jiu între vicepreşedintele UNPR, Gheorghe Bică, sindicalistul Marin Condescu şi social-democratul...

Eşecul democraţiei

În preajma Crăciunului, a mai picat o Moţiune de cenzură introdusă de Opoziţie. Se amenda comasarea alegerilor, pe bună dreptate, iar contestarea la Curtea Constituţională a României are un rost absolut formal. Se va dovedi că regimul dictatorial instituit de preşedintele Traian Băsescu deţine absolut toate pârghiile. Nu se mai respectă nicio lege, şi nici măcar Constituţia.Acuzele liderilor Opoziţiei,...

Luna decembrie în 25 de zile – Naşterea Cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Stihuri: Priveşte, iubitule de înţelepciune, Ce lucrează Domnul pentru tineSe naşte din Fecioara, mai presus de fire, Spre a noastră a tuturor înnoire Că alt mai mare lucru sau făptură n-a văzut Că Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a născut. Văzând iubitorul de oameni Dumnezeu că neamul omenesc este asuprit de diavolul, S-a milostivit şi a trimis pe Arhistrategul Său Gavriil să zică celei de...

O licărire reflexivă din viaţa monahală

De drept şi de fapt de vrei să ţii pacea şi unirea cu alţii trebuie să înveţi a-ţi frânge voia în multe. Nu e lucru puţin a vieţui în mănăstire şi a rămânea credincios până în sfârşit. Fericit cel ce petrecând viaţă bună se sfârşeşte în mănăstire. Vrei a te întări şi a tot mai spori în bine, se...

Medicii Spitalului Judeţean de Urgenţă, la datorie de sărbători

În perioada sărbătorilor de iarnă, medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu vor lucra în mod normal, liniile de gardă fiind aceleaşi. Din experienţa anilor trecuţi, conducerea unităţii se aşteaptă ca numărul pacienţilor chiar să crească în următoarea perioadă. Pentru a se evita această situaţie, medicii recomandă precauţie în privinţa alimentelor şi consumului de alcool.Angajaţii Spitalului Judeţean de...

De Crăciun – Meniu festiv pentru asistaţii din centrele subordonate DGASPC

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-a preocupat şi de această dată de asigurarea unui meniu special pentru beneficiarii serviciilor sale. Persoanele adulte şi copiii care se vor afla, de Crăciun, în centrele subordonate DGASPC Gorj vor avea parte de preparate tradiţionale, specifice acestei sărbători.  Pregătirile speciale, ce se fac, de regulă, în preajma sărbătorilor sunt...

Daruri de Crăciun pentru tinerii care au crescut la Casa de Copii

Gorjenii care provin din fostele centre de copii instituţionalizaţi, cazaţi în căminul de la Liceul Forestier, au primit ieri vizita preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. 160 de pachete cu alimente şi dulciuri au fost oferite persoanelor defavorizate, astfel încât aceştia să aibă ce pune pe masă de Crăciun.Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, Ion Călinoiu şi Vasile...

Şofer mort de beat, oprit la timp de poliţişti

Un târgujian în vârstă de 27 de ani a fost oprit la timp de poliţişti, înainte de a provoca un accident. Testat cu aparatul etilotest, tânărul a prezentat o concentraţie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care oamenii legii i-au reţinut permisul de conducere şi i-au întocmit dosar penal.În seara zilei de 21 decembrie a.c.,...

Poliţiştii din Bumbeşti-Jiu, colindaţi de copii

Poliţiştii din Bumbeşti-Jiu au fost colindaţi ieri de către micuţii de la Grădiniţa cu Program Prelungit din localitate. 36 de copii au cântat colinde, efortul lor fiind răsplătit aşa cum se cuvine, cu fructe şi dulciuri.Însoţiţi de educatoare şi părinţi, cei 36 de copii, cu vârste între 3 şi 6 ani, au susţinut un program de colinde. Cei...

Accident de circulaţie produs din vina unui şofer beat

Un bărbat în vârstă de 77 ani, din comuna Runcu este cercetat de poliţiştii rutieri sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.Oamenii legii au fost sesizaţi miercuri, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul...

Începe vacanţa de iarnă

Preşcolarii şi elevii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor semestrului I şi până pe 16 ianuarie 2012, în vacanţa de iarnă, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).Astăzi este ultima zi de cursuri pentru elevii şi preşcolarii gorjeni. Începând cu acest an, vacanţa de iarnă va fi mai lungă cu o săptămână. Astfel,...

Eroii Revoluţiei din 1989, comemoraţi la Târgu-Jiu

Eroii Revoluţiei Române de acum 22 de ani au fost comemoraţi ieri şi în municipiul Târgu-Jiu, manifestările desfăşurându-se sub titulatura „Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii”. Momentele revoluţiei dar şi modul cum a debutat şi s-a încheiat aceasta au fost reamintite gorjenilor într-un cadru militar şi religios în Piaţa Revoluţiei din Târgu-Jiu.Manifestările au debutat de la orele 12:00,...

13:32 – Accident produs pe fondul consumului de alcool

Un bărbat de 77 ani, din comuna Runcu este cercetat de poliţiştii rutieri sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.Din primele cercetări efectuate la faţa locului de către poliţiştii rutieri s-a constatat că acesta, în timp...

13:20 – Hoţi cercetaţi în libertate

Poliţiştii din Tismana cercetează, în stare de libertate, 3 tineri, suspectaţi de implicare în furtul a 584 kg de rocă sedimentară de pe un teren aparţinând unei mânăstiri.Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal, unul dintre tineri fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de instigare la infracţiunea de furt calificat, în timp ce ceilalţi doi suspecţi sunt...

13:16 – Hunedorean, reţinut pentru furt

Poliţiştii din Motru au extins cercetările şi au reţinut un nou suspect în cazul privind furtul sumei de 2.756 lei, din poşetă unei femei, de 63 ani, în timp ce aceasta se afla într-o farmacie.Furtul a avut loc în data de 22 noiembrie, principalul suspect în acest caz fiind reţinut săptămâna trecută. Extinzând cercetările, poliţiştii au constatat că la...

Cotidianul Gorjeanul PDF 22 Decembrie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.12.22_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

11:32 – Dosare penale pentru comerţ ilegal cu petarde

3 persoane care deţineau în vederea comercializării obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, au fost prinse în flagrant, în timpul unei acţiuni în sistem integrat, derulată pe parcursul a patru ore.

10:40 – Sute de poliţişti, în stradă de Crăciun

Peste 300 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţiei Judeţean Gorj vor acţiona zilnic pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor intensifica acţiunile preventive pentru ca sărbătorile de Crăciun să se desfăşoare în linişte.

Erou-martir Cătălin Haidău: “Ştiu că la Târgu-Jiu e PACE…”

Ultima scrisoare scrisă de Cătălin Haidău, gorjeanul împuşcat la Braşov la vârsta de doar 19 ani, în febra evenimentelor din 1989, provoacă şi acum, după 22 de ani, emoţie atât familiei sale cât şi celor care nu l-au cunoscut pe tânărul sub-locotenent post-mortem. Alături de scrisoarea sa care nu a mai fost însă trimisă de Cătălin familiei sale vom...

Trenul oprit de un cal a ajuns la destinaţie după două ore

Un tren a lovit un cal lăsat nesupravegheat pe calea ferată. Evenimentul a avut loc ieri dimineaţă undeva între Târgu-Cărbuneşti şi halta de mişcare Jupâneşti. Asta deoarece personalul nr.2080 a lovit o cabalină. Călătorii nu au simţit impactul dar au trebuit să aştepte două ore până au ajuns la destinaţie.Trenul se deplasa pe direcţia Petroşani-Craiova când la orele 7.10...

Morega a contribuit la realizarea USP-ului

O delegaţie a UNPR Gorj a fost prezentă ieri la Bucureşti la lansarea Uniunii Social Progresiste(USP). Evenimentul a avut loc la Palatul Parlamentului, delegaţia Gorjului condusă de Ion Răuţ fiind destul de mică, Dan Ilie Morega aflându-se la Târgu-Jiu.Deşi, obligat să revină la Târgu-Jiu, deputatul de Gorj totodată preşedinte al UNPR-ului a contribuit din plin la realizarea USP,...

Pârvulescu mai speră la o eliberare înainte de Crăciun

Fostul primar al comunei Fărcăşeşti, Constantin Pârvulescu, le cere în continuare judecătorilor să îi redea libertatea, apărătorii săi solicitând Tribunalului Gorj eliberarea clientului lor după o perioadă îndelungată de arest preventiv în care a stat acesta.Edilul a fost încătuşat la începutul primăverii, iar de atunci a tot sperat să redevină un om liber. Între timp, a trecut Paştele...

Moş Crăciun a venit la Centrul de Calcul

Seara zilei de miercuri a adus o surpriză plăcută copiilor salariaţilor Centrului de Calcul, dar şi ai angajaţilor televiziunii Antena 1 şi ai cotidianului Gorjeanul: vizita lui Moş Crăciun.Cu un sac plin de cadouri în spate, Moş Crăciun a ajuns aseară şi la copiii angajaţilor Centrului de Calcul, televiziunii Antena 1 şi cei ai cotidianului Gorjeanul. Mai mult...

Şeful OTRM Gorj, premiat la Gală

Juniorii lui Vadim, din PRM Gorj, dau dovadă de consecvenţă politică. Astfel, dacă la nivel naţional au mai fost cazuri în care unii tineri au cam călcat în străchini şi au încercat să-l şicaneze pe Tribun, la Gorj, tinerii peremişti urmează sfaturile fondatorului PRM şi caută soluţii pentru a fi la înălţime.Peremiştii organizează astfel fel de fel de...

Directorul şcolii din Cărpiniş, realizatorul“Poveştii lui Moş Nicolae”

Proiectul Educaţional ,,Povestea lui Moş Nicolae”, pentru care şi-a arogat merite verbale primarul comunei Crasna, Aurel Vamvu, a fost realizat de directorul Şcolii Generale Cărpiniş, de profesorul George Ciocîrlan, cu avizele de specialitate ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.Etapa finală a proiectului a avut loc la Şcoala Generală Cărpiniş în data de 6 decembrie 2011, elevii din cadrul...

Ţeparul Vancea, încătuşat înainte de Crăciun

Unul dintre gorjenii care în ultimii ani a pozat în om de afaceri „serios” pentru a-şi putea păcăli mai uşor partenerii va petrece sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor. Nelu Vancea fugise din ţară de vreo câţiva ani, după ce fusese lăsat în libertate pentru scurt timp, până când magistraţii urmau să decidă arestarea sa preventivă.Bărbatul fusese atunci reţinut...

17.000 de petarde confiscate de jandarmi

În data de 20 decembrie, o echipă de jandarmi a depistat în Rovinari o persoană care comercializa articole pirotehnice fără a deţine autorizaţie. Astfel numitul C.Gigi avea în autoturismul parcat în zona pieţei din localitate cantitatea de 17.000 de petarde.Un echipaj de jandarmi în timpul unei acţiuni de prevenire şi combatere a faptelor antisociale a depistat în...

Dosar penal pentru deţinere ilegală de armă

Poliţiştii cercetează un bărbat care deţinea, fără drept, o armă neletală de tir sportiv. Suspectului i-a fost întocmit dosar penal, arma fiind ridicată pentru cercetări.Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat marţi un târgujian în vârstă de 56 de ani care deţinea, fără drept, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat. Poliţiştii au...

Cercetat pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

Un bărbat de 31 de ani, din comuna Dragoteşti, este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.În data de 20 decembrie 2011, în jurul orelor 17:30, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat din comuna Dragoteşti, cu privire la faptul că o persoană...

Adolescentă de 17 ani, dispărută

O adolescentă în vârstă de 17 ani din comuna Padeş este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă în după-amiaza zilei de marţi şi nu a mai revenit la domiciliu.În seara zilei de marţi, 20 decembrie, Poliţia municipiului Motru a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de T.L., din comuna Padeş, cu privire la faptul că...

Şofer beat, prins după un apel la 112

Alertaţi de către un participant la trafic prin apelul de urgenţă 112, poliţiştii rutieri au oprit la timp un şofer care prezenta o concentraţie alcoolică ce depăşea limita legală.Un participant la trafic a sunat în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orelor 01:44, la 112 pentru a sesiza poliţiştii cu privire la faptul că un autoturism care se...

Tăcerea nu-i ca mierea, dar îl poate dărâma pe Boc!?

Numai azi nu-i mâine. Ce-i mâine ? Păi cum, chiar nu ştiţi? O zi ca oricare alta, veţi zice. Dar se şi dezbate în Parlament Moţiunea de Cenzură a Opoziţiei. A X-a, poate cea mai norocoasă din câte au fost până acum. Mă rog, una s-a soldat cu căderea lui Emil Boc, aghiotantul şi primul ministru de serviciu al...

„Alaiul obiceiurilor de iarnă”, din nou la Târgu-Jiu

Peste 400 de colindători din toate zonele judeţului au venit ieri la Târgu-Jiu pentru a face parte din „Alaiul obiceiurilor de iarnă”. În prag de sărbători, centrul municipiului s-a umplut de colindători de toate vârstele care au prezentat obiceiuri şi tradiţii specifice zonei din care provin.De ani de zile, a devenit o tradiţie ca înainte de Crăciun, colindători din...

Gura târgului – Specialiştii lui Mazilu, de-a joaca cu buletinele

Angajaţii Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor(SPCLEP) din Târgu-Cărbuneşti, atât de lăudaţi de edilul local Mihai Mazilu, şi-au dat cu stângu’-n dreptul în momentul în care au trebuit să îi facă simpla carte de identitate a unui cetăţean de etnie rromă din Scoarţa.De atâta “profesionalism” de care au dat dovadă, angajaţii SPCLEP Cărbuneşti au pus chipul altui...

Bustul lui Gheorghe Tătărăscu, dezvelit în parcul „Arethia Tătărăscu”

Monumentul închinat lui Gheorghe Tătărăscu a fost dezvelit ieri în Parcul “Arethia Tătărăscu” de lângă Muzeul Județean, în prezenţa mai multor personalităţi din judeţul Gorj. Evenimentul a avut loc cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea marelui om politic.Consiliul Judeţean Gorj a cheltuit 5000 de euro pentru realizarea bustului lui Gheorghe Tătărăscu, fost prim-ministru al României...

Conferinţă de bilanţ, la Consiliul Judeţean Gorj

Înainte de venirea sărbătorilor de iarnă, autorităţile judeţene, în speţă Consiliul Judeţean Gorj, au dorit să încheie anul printr-o conferinţă de presă festivă, în care au fost enumerate câteva dintre activităţile desfăşurate de-a lungul anului 2011, precum şi obiectivele pentru anul următor.Ion Călinoiu, preşedintele CJ Gorj s-a declarat mulţumit de anul 2011 şi de faptul că prin intermediul mass-mediei...

„Gorjeanul” şi Centrul de Calcul au primit colindători

Angajaţii Centrului de Calcul Târgu-Jiu şi redactorii cotidianului „Gorjeanul” au fost colindaţi de preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu. Micuţii au fost răsplătiţi cu daruri dulci.Preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit „Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu au trecut şi în acest an pragul Centrului de Calcul şi cel al redacţiei cotidianului „Gorjeanul”. Micuţii au susţinut un frumos...

Mii de gorjeni vaccinaţi împotriva gripei sezoniere

Campania de imunizare împotriva gripei sezoniere este în plină desfăşurare la nivelul judeţului nostru. Până în prezent s-au vaccinat peste 6.500 de persoane. La ora actuală mai sunt suficiente doze de vaccin antigripal în teritoriu, astfel încât campania să continue fără probleme.De la începutul campaniei de vaccinare împotriva gripei de sezon 2011-2012, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a primit...

Tichete de 50 de lei pentru funcţionarii publici gorjeni

Membrii Sindicatului Liber al Funcţionarilor Publici din Consiliul Judeţean Gorj primesc în dar de Crăciun câte cinci tichete în valoare totală de 50 de lei. Distribuirea acestora a început şi este aproape finalizată, în teritoriu.La Sindicatul Liber al Funcţionarilor Publici din Consiliul Judeţean Gorj sunt afiliaţi 760 de membrii, angajaţi în diverse instituţii publice din judeţul nostru. Pentru toţi...

Preţuri medii la alimente şi bani mulţi pentru masa de Crăciun

An de an aşteptăm sărbătorile de iarnă cu nerăbdare pentru a ne aduna în jurul unei mese cu familia şi prietenii. Dar înainte de a trece la petreceri, trebuie să ne facem cumpărăturile, care, la final, se dovedesc a fi extrem de costisitoare, şi asta după ce au fost cumpărate în primă fază numai alimentele.Specialiştii din Ministerul Agriculturii au...

Turismul gorjean, în creştere sigură

Gazdele unităţilor de cazare din Gorj se pare că sunt în culmea fericirii şi asta deoarece turiştii înregistraţi la unităţile de cazare au fost mai mulţi în ultimele luni, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2010. Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în Gorj a crescut în luna octombrie a lui 2011...

Peste 7 mii de gorjeni au solicitat paşapoarte

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Gorj a primit de la începutul acestui an şi până la 1 decembrie peste 7.000 de cereri pentru eliberarea fie a unui paşaport electronic, fie a unuia temporar.Angajaţii Serviciului Judeţean de Paşapoarte au fost asaltaţi încă de la începutul acestei luni cu sute de cereri de eliberare a acestor...

Peste 6000 de împrumuturi la CARP

Mii de vârstnici din judeţul Gorj au apelat în cursul acestui an la ajutorul oferit de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Majoritatea pensionarilor se împrumută pentru a avea bani de medicamente, îngrijiri medicale sau pur şi simplu pentru a-şi putea plăti facturile.Zeci de pensionari din judeţul Gorj fac împrumuturi săptămânal la Casa de Ajutor Reciproc. În cursul...

Formulare europene pentru şomerii gorjeni

33 de formulare E301 şi 52 de solicitări pentru formularul European E302 au fost primite la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj de la începutul acestui an şi până la ora actuală.În calitatea sa de serviciu public de ocupare al unui stat membru UE, AJOFM Gorj are printre atribuţiile sale, aplicarea prevederilor europene referitoare la...

15:45 – Dosar penal pentru deţinere ilegală de armă

Poliţiştii cercetează un bărbat care a deţinut, fără drept, o armă neletală de tir sportiv. Suspectului i-a fost întocmit dosar penal iar arma a fost ridicată pentru cercetări.

15:42 – Adolescentă de 17 ani, dispărută

Poliţia municipiului Motru a fost sesizată ieri de către T.L., din comuna Padeş, cu privire la faptul că fiica sa TRANDAFIR VALENTINA NICULINA, de 17 ani, a plecat de la domiciliu în cursul aceleiaşi zile, în jurul orele 13:30 şi până în prezent nu a mai revenit.Minora are următoarele semnalmente: înălţime 1,60-1,65 m, greutate 55-60 kg, păr şaten lung,...

15:40 – Şofer beat, prins în urma unui apel la 112

Alertaţi de către un participant la trafic prin apelul de urgenţă 112, poliţiştii rutieri au oprit la timp un şofer care prezenta o concentraţie alcoolică ce depăşea limita legală. La volan a fost identificat D.V., de 45 ani, din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, care prezenta halenă alcoolică.Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că acesta prezenta o...

Accident rutier cu zeci de victime în Turcia

Un accident rutier grav s-a produs  în sud-estul Turciei, soldat cu moartea a 24 de persoane şi rănirea a încă opt.Un camion care transporta cărămizi a intrat în coliziune cu un microbuz în apropiere de satul Salat, din provincia Diyarbakir, a declarat guvernatorul provinciei, Mustafa Toprak.   Selecţie realizată de Daniela Scafeş      

Cotidianul Gorjeanul PDF 21 Decembrie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.12.21_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

09:35 – UPDATE – Trenul a fost tras în gara Târgu-Cărbuneşti

Trenul personal care a acroşat în acestă dimineaţă un cal a fost tras în gara Târgu-Cărbuneşti. Are deja o întârziere de peste două ore.

8:38 – Tren personal oprit de un cal!

Trenul personal care circula pe direcţia Craiova-Petroşani a acroşat în acestă dimineaţă un cal. Din cauza animalului, trenul staţionează de mai bine de o oră între Jupâneşti şi Cărbuneşti.În tren se află peste 100 de persoane, majoritatea navetişti. Se aşteaptă o locomotivă de la Craiova sa tracteze personalul. Incidentul a avut loc în jurul orei 7.30.

Angelica Stoican pretinde miliarde de la o casă de discuri din Gorj

Interpreta de muzică populară Angelica Stoican a dat în judecată casa de discuri Ijac Music Production de la Bumbeşti-Jiu pretinzând de la acesta o sumă foarte mare de bani, pe motiv că societatea în cauză ar fi imprimat un CD cu melodii de-ale sale, fără acordul ei. Mărul discordiei îl reprezintă CD-ul “Angelica Stoican şi cântecele sale”, care ar...

Organizaţia Maricicăi Moţa se destramă

Promovarea Mariei Moţa, şefa Organizaţiei de Femei a PDL Gorj, în funcţia de consilier a ministrului Muncii, Sulfina Barbu, a ţinut-o departe de activitatea politică din Gorj. În lipsa sa Organizaţia de Femei nu mai are activitatea cunoscută iar, recent, şase dintre membrele BPJ-ului, organism de conducere a organizaţiei, s-ar fi retras din funcţii.Membrele s-au retras dar nu...

Diabolicii Băsescu&Boc spun lucruri trăznite !

Mari actori naţionali, nimic de zis. Artişti desăvârşiţi în a minţi lumea ori de câte ori deschid gura. Şi prostimea, ca prostimea, chiar îi crede. Nu degeaba, în scrierile cronicarilor moldoveni se spune că pe meleagurile noastre “Sunt proşti, dar mulţi!”Nici nu are rost să dăm citate din clovnii neamului. Cum îi numea liderul liberalilor, Crin Antonescu, “ultmii dictatori...

Gura târgului – Preşedintele PDL Cîlnic, candidat dorit pe Colegiul 1

Singurul democrat-liberal din Gorj cu funcţie în structura centrală de conducere a PDL, Dumitru Bejinaru, ar putea fi un candidat redutabil pe Colegiul 1 de deputaţi de la nivelul judeţului.Cel puţin asta cred o parte dintre colegii de partid ai lui Bejinaru care au sondat deja, neoficial, electoratul din zonă, începând de la Băleşti şi până la Godineşti....

Căruntu anunţă migrări portocalii către PPDD, PDL neagă

Recent alesul preşedinte al filialei judeţene a Partidului Poporului Dan Diaconescu afirmă că în formaţiunea pe care o conduce au început să se înscrie membri de vază ai actualei puteri, Constantin Căruntu declarând că are adeziuni de la nu mai puţin de trei primari şi aproape 15 consilieri locali ce aparţin PDL.Evident că numele niciunuia nu a fost...

„Ţăranul cu Maserati” şi-a furat-o „live”

A încercat să braveze din nou şi, de data aceasta, s-a găsit cineva care să îl pună la respect. Petre Crăete, gorjeanul originar din Bumbeşti Jiu, devenit bodyguard al unei vedete la Londra, a postat acum pe YouTube un filmuleţ în care o româncă îl plesneşte peste faţă cu geanta, femeia reproşându-i astfel că îi face de râs pe...

Regulament nou pentru parcările de reşedinţă

Parcările publice de reşedinţă de pe raza municipiului Târgu-Jiu au din această lună un regulament de organizare şi funcţionare nou. Noile prevederi aduc modificări şi criterii de acordare a unui loc de parcare în spaţiile special amenajate.Potrivit referatului, pentru a exista o corelaţie între contractul de parcare şi regulament, sintagma „abonament de tip reşedinţă” a fost înlocuită cu „permis...

Militaru a pompat 5 miliarde în drumul dărăpănat de la Leurda

Deputatul PDL de Gorj, Constantin Severus Militaru, dă dovadă că nu îşi petrece chiar degeaba vremea pe la Bucureşti el reuşind o adevărată performanţă, pe finalul anului parlamentar 2011, pentru localnicii de la Însurăţei şi Leurda.Când părea că este imposibil ca acel drum să se mai repare vreodată, Militaru a reuşit performanţa de a-l convinge pe ministrul Dezvoltării, Elena...

Femeie rănită într-un accident de muncă

În cursul zilei de ieri, conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a demarat o anchetă pentru a cerceta circumstanţele în care s-a produs un accident de muncă petrecut luni seară în cadrul societăţii Artego SA. În urma accidentului, o salariată în vârstă de puţin peste 40 de ani a rămas fără braţul stâng.George Romanescu, directorul ITM Gorj a...

Minori prinşi de jandarmi cu droguri, în Parcul Central

O patrulă de jandarmi a Detaşamentului 1 Mobil, au depistat în Parcul Central din municipiul Tg-Jiu, trei minori care aveau la ei, un praf ce părea a fi drog pentru a-l fuma. Aceştia, au amestecat praful cu tutun dintr-o ţigară şi l-au introdus într-o foiţă de hârtie tip O.C.B., moment în care au fost depistaţi de către jandarmi.Minorii, respectiv...

Peste 2 tone de carne de porc, confiscate de poliţişti

Poliţiştii gorjeni au depistat ieri în trafic o autoutilitară încărcată cu aproximativ 2,4 tone de carne de porc, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă sau de transport. Întreaga cantitate de carne a fost confiscată iar şoferul autoutilitarei a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 1.000 lei.În dimineaţa zilei de luni, echipaje de...

Campania „Hoţii nu dorm”, desfăşurată în continuare în Gorj

Poliţiştii au continuat acţiunile de informare a populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe. În ultimele zile, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii - I.P.J. Gorj şi poliţiştii de proximitate din municipiile Motru şi Târgu-Jiu şi oraşul Tismana s-au întâlnit cu cetăţenii pentru a-i avertiza cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor...

Daruri pentru copiii pompierilor gorjeni

Moş Crăciun va ajunge astăzi şi la copiii pompierilor gorjeni. Moşul este aşteptat astăzi, începând cu ora 11:00, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” unde se va întâlni cu personalul ISU şi copiii acestora.Moş Crăciun nu putea să nu treacă şi pe la ISU. Venirea Moşului este aşteptată un an întreg, este pregătită prin...

Moţa, condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare

Marius Moţa, tânărul reţinut luna trecută după ce a fost identificat ca fiind autorul mai multor furturi ce au avut loc în vara acestui an pe raza municipiului Târgu-Jiu, a fost condamnat de instanţa de judecată la 2 ani şi 6 luni de închisoare.Tânărul a fost reţinut în noaptea de 12 spre 13 noiembrie 2011, puţin după miezul nopţii,...

Zeci de călători fără bilet, amendaţi

Amenzi de sute de lei. Cu asta s-au ales 35 de călători prinşi de poliţiştii de la Transporturi Feroviare în timp ce circulau fără bilet. Alte două persoane care practicau cerşetoria au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 100 lei fiecare iar un angajat CFR s-a ales cu dosar penal pentru că a luat bani de la călători,...

Cariera Jilţ-Nord, prădată de hoţi

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari efectuează activităţi de cercetare şi investigaţii pentru identificarea suspecţilor în cazul unui furt comis într-o carieră minieră. De asemenea, este cercetat şi agentul de pază de la carieră, acesta fiind suspectat că şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, fapt ce a favorizat furtul.În dimineaţa zilei de luni, 19 decembrie, în jurul...

Primăria Târgu-Jiu a oferit alimente şi brăduţi familiilor sărace

Zeci de familii din municipiul Târgu-Jiu au primit ieri pachete cu alimente şi brăduţi din partea autorităţilor locale. Acţiunea s-a desfăşurat sub egida „Un brăduţ pentru fiecare” şi s-a adresat familiilor foarte sărace şi cu mulţi copii, dar care nu se încadrează pentru a putea beneficia de ajutorul social.De asemenea, au fost pregătite alte 1900 de pachete...

Crucea Roşie a împărţit tichete sociale gorjenilor

Conducerea filialei Gorj a Societăţii Române de Cruce Roşie a împărţit tichete sociale persoanelor nevoiaşe din municipiile Târgu-Jiu, Motru, oraşele Târgu-Cărbuneşti, Rovinari şi Bumbeşti-Jiu. Astfel, peste 250 de persoane au beneficiat de sprijinul acordat de Crucea Roşie cu ocazia sărbătorilor de iarnă.Anul acesta, Crucea Roşie Română distribuie, prin filialele Crucii Roşii din întreaga ţară, 60.000 de tichete sociale...

Zilele Naţionale Brâncuşi

Hobiţa şi Peştişani – 2011, la 135 de ani de la naşterea Părintelui Sculpturii Moderne În ultimul an, cam nebăgat în seamă de culturnicii României capitaliste, s-ar fi cuvenit să fie omagiat sculptorul Constantin Brâncuşi, de la a cărui naştere s-au scurs în crugul vremii 135 de ani. Preotul Vasile Milcu, din Boroşteni dar care a slujit ani mulţi şi...

Conferinţă de bilanţ, la Prefectura Gorj

Ultima conferinţă de presă organizată de Instituţia Prefectului Gorj a fost una festivă dar din care nu au lipsit realizările pe anul care tocmai se încheie, nerealizările, precum şi planurile pentru 2012, dar şi punctul de vedere al prefectului Liviu Andrei privind o eventuală candidatură la Consiliul Judeţean.Conferinţa de presă de ieri a debutat cu o interpretare de excepţie...

Produsele de panificaţie şi cele din carne, la control

Numai în ultima săptămână, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat 95 controale în unităţi din Târgu-Jiu, Ţicleni, Motru, Bumbeşti-Jiu, Novaci, Târgu-Cărbuneşti, Rovinari, localităţile rurale Turcineşti, Bărbăteşti, Bâlteni, Băleşti, Muşeteşti, Săcelu, Câlnic, Urdari, Ţânţăreni, Albeni, Baia de Fier, Polovragi, Tismana.Astfel, au fost verificate 23 de unităţi de fabricare a pâinii, alte 20 de fabricare a...

Acţiuni soldate cu dosare penale pentru evaziune fiscală

Luna decembrie s-a dovedit a fi una extrem de bogată în sancţiuni în special pentru comisarii Gărzii Financiare Gorj. Aceştia au întreprins acţiuni de control la un număr de 79 agenţi economici, din care un număr de 25 au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale totalizând 29.400 lei şi confiscări de bunuri şi sume în valoare de 13.729 lei.În urma...

DSP Gorj, pregătită să-şi ia înapoi asistenţii comunitari

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj va prelua asistenţii comunitari şi mediatorii sanitari de la primăriile din judeţ. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla la începutul anului 2012.Distribuirea asistenţilor comunitari în teritoriu a fost făcută chiar de către Direcţia de Sănătate Publică. La nivelul judeţului nostru au fost distribuiţi 17 asistenţi comunitari şi nouă mediatori sanitari. Recent,...

Serbare pentru Moş Crăciun, la Grădiniţa “Tudor Vladimirescu”

Preşcolarii din grupa pregătitoare de la Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu au pus în scenă o serbare minunată, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Micuţii care frecventează unitatea de învăţământ au pregătit momente artistice deosebite, cu care i-au încântat pe părinţii şi bunicii lor, prezenţi în sală în calitate de spectatori.Pe data de 20 decembrie 2011, preşcolarii din grupa...

Consiliul Judeţean a tăiat porcul pentru copiii din sistemul de protecţie socială

Obiceiul sacrificării porcului în ziua de Ignat a fost marcat şi pentru copiii din centrele de zi ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. Animalul a fost donat de către Consiliul Judeţean, care este mereu alături de micuţii beneficiari ai serviciilor DGASPC Gorj.A devenit deja o tradiţie pentru Consiliul Judeţean Gorj să petreacă ziua de...

14:39 – Carne de porc, confiscată de poliţişti

În dimineaţa acestei zile, poliţiştii au depistat în trafic o autoutilitară încărcată cu aproximativ 2,4 tone de carne de porc, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă sau de transport. Poliţiştii l-au sancţionat pe conducătorul auto cu amendă în cuantum de 1.000 lei. De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au dispus confiscarea întregii cantităţi...

Cotidianul Gorjeanul PDF 20 Decembrie 2011

{edocs}gorjeanul_pdf/2011.12.20_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

12:35 – Sexagenar, acroşat de o maşină

Un bătrân în vârstă de 67 de ani a ajuns ieri la spital după ce a fost acroşat de o maşină la volanul căreia se afla un târgujian de 21 de ani. După producerea accidentului, şoferul a transportat victima la spital pentru a i se acorda asistenţă medicală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

12:33 – Gorjeancă, rănită într-un accident de circulaţie la Cocoreni

În data de 19.12.2011, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe DE 79, pe raza localităţii Cocoreni, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a constatat că responsabil de producerea accidentului este un bărbat de 37 ani care nu...

12:30 – Cariera Jilţ-Nord, prădată de hoţi

Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari efectuează activităţi de cercetare şi investigaţii pentru identificarea suspecţilor într-un caz de furt, comis într-o carieră minieră. De asemenea, agentul de pază este suspectat că şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, situaţie ce a favorizat săvârşirea faptei.Din primele cercetări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că au fost sustraşi 96...

12:00 – Inspectorii DSV au aplicat noi sancţiuni

Numai în ultima săptămână, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat 95 controale în unităţi din Târgu-Jiu, Ţicleni, Motru, Bumbeşti-Jiu, Novaci, Târgu-Cărbuneşti, Rovinari, localităţile rurale Turcineşti, Bărbăteşti, Bâlteni, Băleşti, Muşeteşti, Săcelu, Câlnic, Urdari, Ţânţăreni, Albeni, Baia de Fier, Polovragi, Tismana. Aceste controale s+au soldat cu două amenzi de 4.800 de lei, două avertismente şi o...

Militaru, obligat să-l îndulcească pe Manţog

Revenirea lui Ionel Manţog în PDL Gorj, fapt care i se datorează în principal lui Marin Condescu, a fost înghiţită de Ion Ruşeţ dar i-a stat, cu siguranţă, în gât lui Constantin Serverus Militaru, deputatul de Gorj care şi-a trădat pe ultima sută de metri partenerul, pentru a trece de partea actualei conduceri a PDL Gorj. Militaru este obligat...

S-a spânzurat în pădurea de la Tâlveşti

Sfârşit dramatic pentru un bărbat din Vâlcea, „măritat” de vreun an de zile pe meleagurile Gorjului, la Tâlveşti, în comuna Drăguţeşti. Ieri după-amiază acesta şi-a pus ştreangul de gât pentru a scăpa de problemele pe care le avea acasă, localnicii spunând că neînţelegerile cu soţia l-ar fi adus în pragul sinuciderii.Oamenii povestesc despre Alexandru Drugea că nu mai...