11.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 15, 2026

Arhive Lunare: mai 2012

BNS pregăteşte la Târgu-Jiu 50 de “catalizatori” pentru formare profesională

Blocul Naţional Sindical (BNS), prin directa coordonare a lui Ion Pisc Scrădeanu, a organizat ieri, la Târgu-Jiu, o conferinţă pe tema formării profesionale şi învăţării pe tot parcursul vieţii. Evenimentul a făcut parte din proiectul european ,,Catalizatori pentru formare profesională”, implementat de BNS. Conferinţa a adus laolaltă circa 50 de reprezentanţi ai sindicatelor gorjene, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi...

Posturile din Sănătate, pe punctul de a fi deblocate

Ministrul Sănătăţii a anunţat că în aceste zile ar putea fi deblocate 11.000 de posturi din sistemul sanitar. Liderii sindicatelor din Sănătate, de la nivelul judeţului nostru, spun ca aceste intenţii să se concretizeze cât mai curând.Angajările în sănătate au fost blocate din 1 ianuarie 2009, iar de atunci numărul angajaţilor a scăzut continuu, mulţi dintre aceştia solicitând ieşirea...

Conflict de muncă deschis la Minprest Serv SA

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj anunţă existenţa unui conflict de muncă, între sindicatele şi administraţia societăţii SC Minprest Serv SA. Conflictul a fost declanşat de săptămâna trecută, motivul acestuia fiind legat de nesemnarea contractului colectiv, administraţia acceptând negocierea dar fără a majora cu ceva drepturile salariaţilor. Sindicatele din Minprest nu sunt de acord cu văicăreala administraţiei, care motivează...

Sara, singura slăbiciune a liberalului Dian

Preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, totodată copreşedinte al USL, renunţă la negocieri doar în faţa fiicei sale. Micuţa Sara a reuşit astfel performanţa să îl facă pe tăticul ei, să capituleze în faţa sa, Dian Popescu renunţând la orice ţine de politică, pentru a-i face pe plac fiicei sale. A făcut-o şi duminică seara când politicianul a fost de...

Cursuri de formare pentru angajaţii Agenţiei Naţionale Antidrog

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a câştigat un important proiect în domeniul managementului proiectului. ANA a primit acceptul de finanţare a proiectului „Crearea şi dezvoltarea unei reţele de management a proiectelor cu specific antidrog” şi, ulterior, s-a semnat contractul de finanţare. Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj spune că este un proiect foarte important...

Ion Pisc Scrădeanu: “Structura de conducere a CEO va suferi modificări, unii se vor retrage”

Prim-vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Ion Pisc Scrădeanu, şi-a expus ieri la Târgu-Jiu propriile opinii legate de realizarea Complexului Energetic Oltenia(CEO), de echipa de conducere anunţată oficial şi despre Consiliul de Supraveghere ales nu tocmai aşa cum s-a anunţat. Liderul BNS a anunţat însă că echipa de acum a CEO, făcută public doar verbal dar nelegalizată, nu ar rămâne,...

Victima poliţiştilor din Stoina, deshumată azi

Bărbatul care în noiembrie 2008 a fost atât de rău bătut de doi poliţişti din Stoina încât a doua zi a şi murit va fi deshumat în această dimineaţă, lucru care va fi făcut în prezenţa unui procuror din cadrul Parchetului General, cel care a preluat dosarul de la colegii săi de la Gorj. Nicolae Druţă a avut ghinionul...

Încă zece studenţi beneficiază de programul Erasmus

Toţi cei zece studenţi înscrişi la cea mai recentă sesiune de selecţie Erasmus, organizată la nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu au trecut de proba interviului. Astfel, ei vor studia primul semestru din anul universitar 2012-2013 la o universitate din străinătate.În această lună, Universitatea „Constantin Brâncuşi” a organizat o nouă selecţie pentru programul Erasmus. Înscrierile pentru toate categoriile de...

Însemări de lectură – Pro Maia

Afirmat foarte recent cu o proză memorialistică, pliată atât pe realităţi sociale cât şi pe o indelebilă experienţă biografică (Din Văianu la Toronto, 2010), prozatorul ION C. GOCIU (n. 1934) a reconfirmat din plin valoarea debutului cu volumul de nuvele Cireşe amare (2011), înscriindu-se, în acest sens, pe o tradiţie a prozei gorjeneşti, coborâtoare din Nicolae al Lupului şi...

150 de comercianţi, la Zilele Municipiului Târgu-Jiu

Comercianţi din mai multe colţuri ale ţării au început să-şi primească încă de ieri spaţiile aferente comercializării de diverse produse pe Insuliţa de pe Jiu cu ocazia debutului celei de-a XII-a ediţii a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu.Cea de-a XII-a ediţie a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu a debutat duminică, urmând să se încheie la finele acestei săptămâni, mai exact pe 27 mai,...

Deşi s-au evaporat 80.000 de euro, Nimic despre POSDRU, la Penitenciarul Târgu Jiu

Nu ne facem un titlu de glorie, dar de aproape un an de zile am tot povestit cum şi la Penitenciarul Târgu Jiu, cadre de conducere – precum foştii boşi: director C. Bălă şi adjunctul său D. Lăzăroiu, demişi la intervenţia DNA Gorj -, dar şi alţi 8 salariaţi, deveniţi ulterior 10 sunt anchetaţi penal, tot de către DNA...

Turismul gorjean înregistrează creşteri lunare

Se pare că lunile de primăvară au fost unele de bun augur pentru proprietarii unităţilor de cazare turistică din judeţul nostru conform conducerii Direcţiei Judeţene de Statistică Gorj, care au anunţat creşteri privind numărul de sosiri ale turiştilor pe meleagurile gorjeneşti.Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în Gorj a crescut în luna martie...

Punct final la Gorj la subvenţiile pentru ovine şi caprine

La sfârşitul săptămânii trecute, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a încheiat campania de depunere a cererilor de solicitare a primei pe cap de animal speciile ovine/caprine din cadrul plăţilor naţionale directe complementare - sectorul zootehnic.Prima pe cap de animal se acordă crescătorilor agricoli o singură dată pe an, pentru femele ovine şi/sau femele caprine care...

Sancţiuni pentru prestări de servicii la negru

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în săptămâna anterioară mai multe acţiuni de control la angajatorii din judeţul nostru. Astfel au fost făcute mai multe controale în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă.În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii ITM Gorj au efectuat un număr de 40 de controale pentru...

Cetăţenii din Preajba, vizitaţi de candidaţii USL Târgu-Jiu

Candidaţii Uniunii Social Liberale pentru Consiliul Local Târgu-Jiu, alături de primarul Florin Cârciumaru, s-au deplasat ieri în localitatea Preajba. În discuţiile purtate cu cetăţenii, primarul Florin Cârciumaru le-a prezentat acestora planul de investiţii pentru următorii 4 ani, plan care constă în următoarele: construirea unui stadion, extinderea reţelei de alimentare cu apă, canalizare pentru cartierul Tineretului şi cartierul Preajba, extinderea...

Inspecţii fiscale, finalizate cu amenzi

În vederea verificării modului de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, precum şi în vederea prevenirii, descoperirii şi combaterii actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală, pe parcursul lunii trecute, structurile Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj, au efectuat acţiuni de inspecţie fiscală la un număr de 187 de contribuabili de...

Impozit pentru membrii birourilor electorale

Gorjenii membri ai birourilor electorale de la alegerile de luna viitoare vor plăti impozit pentru indemnizaţiile primite. Potrivit Codului Fiscal şi a Normelor metodologice de aplicare în categoria „venituri din alte surse” sunt identificate ca fiind impozabile şi veniturile realizate de persoanele fizice reprezentând „indemnizaţiile acordate membrilor birourilor electorale, statisticienilor, informaticienilor şi personalului tehnic auxiliar pentru executarea atribuţiilor privind...

Dosar penal, în cazul nucilor tăiaţi ilegal la Suseni

Poliţiştii gorjeni au fost sesizaţi cu privire la nucii tăiaţi ilegal la Suseni. Aceştia au întocmit un dosar penal şi urmează să desfăşoare activităţi de investigare pentru identificarea autorilor. Ion Măruţă, preşedintele Obştii Valea Susenilor are convingerea că oamenii legii îşi vor face datoria şi îi vor prinde pe făptaşi.Preşedintele Obştii Valea Susenilor a depus o plângere, duminică după-amiază,...

Scrisoare (între)deschisă către premierul Ponta!

Faţă de atâţia alţii, de pe la noi, din Gorj, nu mă pot lăuda a vă cunoaşte prea bine. O singură dată, pe la o întâlnire a Fiilor Gorjului, fiind în preajma preşedintelui de Onoare al „Fiilor Gorjului”, Ion Călinoiu, în ziua în care Pandurii promovase în Liga I, avându-l pe Emil Săndoi antrenor principal, v-am văzut şi v-am...

Gura Târgului – Manţog, bun de plată pentru staff-ul lui DD

Pedelistul cu eşarfă violet, Ionel Manţog, este cel care a achitat costul cazării staff-ului lui Dan Diaconescu la dubla sa vizită la Târgu-Jiu. Manţog a achitat astfel masa şi cazarea la Hotel Europa pentru Dan Diaconescu, Simona Man şi restul grupului care l-a însoţit pe patronul OTV la vizita sa electorală în judeţul Gorj.De altfel, nu este pentru prima...

Scenetă de teatru, în stradă

Credincioşii care au participat la procesiunea religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu-Jiu, Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, au parte şi de o surpriză plăcută. Actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” au pregătit o scurtă scenetă despre Sfinţii Împăraţi „Constantin şi Elena”.Ca şi anul trecut, procesiunea a pornit de la biserica din centrul municipiului, de unde au fost scoase...

Service-urile auto, verificate de OPC Gorj

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj au luat la verificat service-urile auto de pe raza mai multor localităţi din judeţ. Neregulile descoperite au dus la sancţionarea a 13 operatori economici, valoarea totală a amenzilor aplicate depăşind suma de 15.000 de lei.Comisarii C.J.P.C. Gorj au desfăşurat mai multe acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind protecţia...

180 de ani de existenţă, sărbătoriţi la Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu”

Săptămâna aceasta, Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu” din municipiul Târgu-Jiu sărbătoreşte 180 de ani de existenţă. Festivitatea de deschidere a manifestărilor dedicate acestui eveniment a avut loc ieri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a fostelor cadre didactice şi a foştilor absolvenţi.Pentru a marca împlinirea a 180 de ani de existenţă, conducerea Şcolii Generale „Alexandru Ştefulescu” a pregătit mai multe...

Cican, inculpat într-un alt dosar

Deşi este judecat de ani de zile în dosarul creditelor false luate de la BRD Gorj şi nu şi-a primit nici până acum sentinţa la instanţa de fond, afaceristul Ion Cican a fost ieri trimis în judecată pentru un al doilea caz în care este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată. Recidivist fiind, acesta este cercetat de vreo...

Dosar penal pentru un şofer pus pe ceartă

Un conducător auto s-a ales cu dosar penal după ce, tras pe dreapta de poliţiştii din Novaci, a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, bărbatul a adoptat un comportament violent faţă de poliţişti, fapt care i-a mai adus şi o amendă de 1.000 lei.Duminică seara, în timp...

Jandarmul Feroiu, medaliat cu aur la Campionatul Naţional de Unifight

Paul Feroiu, jandarmul gorjean care în luna aprilie a reprezentat România, alături de alţi patru sportivi, la Turneul Internaţional de Judo Veterani al forţelor armate şi de ordine publică, desfăşurat în Federaţia Rusă, a reuşit să adauge încă un premiu în palmaresul său. De această dată este vorba de o medalie de aur, obţinută la Campionatul Naţional de Unifight.Jandarmul...

Gorjean cercetat pentru că şi-a lovit tatăl

Un bărbat din comuna Stejari a sunat duminică la 112 după ce fiul său în vârstă de 23 de ani l-a lovit cu pumnul în zona feţei. Tânărul este acum cercetat pentru lovire sau alte violenţe şi distrugere.Potrivit poliţiştilor, conflictul dintre cei doi bărbaţi a izbucnit pe fondul consumului de alcool, în timpul scandalului tânărul reuşind să distrugă mai...

Bătaie într-un magazin din Polovragi

Aflaţi într-un magazin din comuna Polovragi, doi bărbaţi s-au luat la harţă. După ce a încasat câţiva pumni, unul dintre bărbaţi a sunat la 112, în prezent poliţiştii efectuând cercetări pentru a lămuri împrejurările de fapt şi a stabili răspunderea judiciară.Apelul la 112 a fost efectuat duminică, în jurul orelor 21:14, de către un bărbat în vârstă de 33...

Fotbalist lovit cu piatra în cap

Un fotbalist de 18 ani din Rovinari a fost lovit cu o piatră în cap de către un tânăr de 21 de ani, din comuna Bolboşi, în timp ce se întorcea de la un meci disputat în localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.Un tânăr din Bolboşi este cercetat...

14:10 – Jandarm gorjean, campion la Unifight

Jandarmul gorjean Feroiu Nicolae Paul s-a clasat pe cel mai înalt loc al podiumului de premiere, obţinând locul I la categoria + 95 kg, secţiunea seniori, la Campionatul Naţional de Unifight Full Combat, desfăşurat în perioada 18 – 19 mai a.c., la Strehaia, în judeţul Mehedinţi.    

Cotidianul Gorjeanul PDF 21 Mai 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.05.21_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

11:45 – Bătaie între tată şi fiu

Un bărbat de 49 de ani, din comuna Stejari, a sunat ieri după-amiază la 112 după ce a fost lovit cu pumnul în zona feţei de către fiul său. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat conflictul dintre cei doi bărbaţi a izbucnit pe fondul consumului de alcool, în timpul acestuia tânărul distrugând uşa locuinţei tatălui său, precum şi...

11:42 – Fotbalist lovit cu o piatră

Poliţiştii din Mătăsari au fost sesizaţi ieri după-amiază cu privire la faptul că după terminarea unui meci de fotbal disputat între orele 12:00-13:45, în comuna Bolboşi, jucătorul unei echipe, S.O., de 18 ani, din oraşul Rovinari, în timp ce se deplasa de la terenul de fotbal spre domiciliu, a fost lovit cu o piatră în zona capului de o...

11:39 – Dosar penal pentru un şofer

Un conducător auto s-a ales cu o amendă de 1.000 de lei şi cu dosar penal după ce, tras pe dreapta de poliţişti, a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest cât şi recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, bărbatul a adoptat un comportament violent faţă de poliţişti, fiind imobilizat şi condus la sediul Poliţiei oraşului...

Un nou cutremur s-a produs în nord-estul Italiei

Un nou seism, având magnitudinea de 5,1, s-a produs duminică după-amiază în nord-estul Italiei, în contextul în care 3.000 de persoane deja fuseseră evacuate după cutremurul de 5,9, soldat cu 11 morţi. Replica seismică de 5,1 a avut loc la ora 15.18 (16.18, ora României). Un pompier a căzut de pe un zid, în apropierea Turnului Orologiului din localitatea Finale...

Primarul Pavel, urmărit penal după o plângere a unui fost deţinut politic

Edilul comunei Peştişani, Florin Pavel, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, din luna aprilie a acestui an, urmare a unei plângeri făcute de un erou al rezistenţei anticomuniste, nemulţumit în legătură cu două titluri de proprietate, de care spune că i-ar fi fost falsificate. Alături de Pavel, candidat al USL la fotoliul de primar în...

Pedelistul Modrea refuză să-şi elibereze biroul de la Primăria Turcineşti

După ce şi-a pierdut mandatul de ales local, odată cu trecerea sa de la PNL la PDL, viceprimarul comunei Turcineşti, Dumitru Modrea, a refuzat să predea biroul din incinta instituţiei publice, pe care l-a ocupat pe perioada cât a fost al doilea om al localităţii. Primarul comunei, Vasile Gogălniceanu, susţine că pedelistul trebuia să elibereze biroul de trei săptămâni,...

Petrescu cântă personal pe noul imn electoral

După “Ilie, te aşteptăm la primărie”, imnul electoral al candidatului PPDD la Primăria Motru, Petrescu mai pregăteşte o surpriză de campanie alegătorilor din municipiu.Mulţumit de ecoul pe care l-a avut cântarea sa în localitate, deşi mulţi au râs pe înfundate de versurile aiuristice din melodia care îl ridica în slăvi pe candidatul PPDD, Ilie Petrescu le-a promis alegătorilor...

Prestatorii “portocalii” de la CE Turceni, tremură în faţa schimbărilor

Schimbările de macaz de la Complexul Energetic(CE) Turceni, provoacă panică în rândul firmelor prestatoare, care încasează sute de miliarde de lei vechi, anual, de la unitatea energetică. Numai în 2007, CE Turceni acorda 200 de miliarde anual pentru firmele prestatoare, şi asta pentru închirierea unor utilaje de la firme private, cu patroni bine plasaţi politic. Nici în 2008 lucrurile...

Nucii lui Măruţă, tăiaţi de o mână criminală la Suseni

În noaptea de sâmbătă spre duminică peste 60 de puieţi de nuc, plantaţi în această primăvară la intrarea pe Valea Susenilor, au fost tăiaţi de la rădăcină. Autorul nu este cunoscut. Pomii au fost plantaţi în urmă cu câteva luni de către Ion Măruţă, preşedintele Obştii Valea Susenilor. Acesta va depune astăzi o plângere la IPJ Gorj şi...

Judecătorii l-au lăsat liber pe Vâlceanu

Magistraţii Tribunalului Gorj au respins la sfârşitul săptămânii trecute recursul făcut de procurori în cazul deciziei Judecătoriei Târgu Jiu prin care a fost refuzată cererea de prelungire a mandatului de arestare preventivă a juristului Daniel Ovidiu Vâlceanu, cel acuzat că şi-a expus zonele intime în faţa unor fetiţe de nouă şi zece ani, masturbându-se în faţa lor.Bărbatul a...

Cârciumaru, la întâlnire cu electoratul din Slobozia şi Calea Severinului

Primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, împreună cu candidaţii la Consiliul Local Târgu-Jiu din partea USL s-au deplasat, vineri, în cartierele Slobozia şi Calea Severinului din municipiu.Cetăţenii s-au arătat interesaţi de programul de investiţii privind lucrările edilitar gospodăreşti. Edilul municipiului le-a prezentat acestora proiectul privind realizarea sistemului rutier cu rigole carosabile şi trotuare. “Un alt proiect de care cetăţenii s-au...

„Să vorbim despre bani şi bănci” Târgu-Jiu, o nouă etapă a proiectului educaţional al BNR

La Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu s-a desfăşurat vineri o nouă etapă a proiectului educaţional pe care Banca Naţională a României(BNR) îl derulează în mediul şcolar preuniversitar „Să vorbim despre bani şi bănci”.Proiectul are drept grup-ţintă principal elevii de la nivelul ciclului liceal, cu precădere din clasa a Xl-a şi a XII-a, din cadrul unor unităţi şcolare aparţinând...

Biserica din Parohia Broşteni, resfinţită de Mitropolitul Olteniei

Peste o mie de credincioşi au participat astăzi la slujba de resfinţire a bisericii din parohia Broşteni – Cursaru, judeţul Gorj, oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.La eveniment a participat şi primarul localităţii Petre Grigorie dar şi vicepreşedintele PSD Gorj Bebe-Viorel Ionică. După Sfânta Liturghie şi slujba...

Oraşul lui Brâncuşi luptă pentru Mărul de Aur

În acest weekend, municipiul Târgu-Jiu a fost vizitat de o delegaţie alcătuită din jurnalişti, membri ai PRESS TOUR FIJET România, care au venit pentru a vizita judeţul nostru şi a-l susţine pentru acordarea premiului „Mărul de Aur”. Autorităţile au promis că vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca acest premiu să ajungă la noi.  Premiul „La Pomme...

Bătrână jefuită de patru craioveni

Patru craioveni sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni după ce au prădat o bătrână de 66 de ani din Tismana. Profitând de neatenţia acesteia, suspecţii au pătruns în locuinţa femeii şi au sustras suma de 100 de lei. Dându-şi seama că a fost jefuită, bătrâna a alertat poliţia, oamenii legii reuşind să-i prindă pe cei patru hoţi câteva ore mai...

Participare numeroasă la prima ediţie a Sărbătorii Nucului

Duminică, 20 mai 2012, a avut loc prima ediţie a Sărbătorii Nucului. Evenimentul s-a desfăşurat în poiana cu nuci de la intrarea pe Valea Susenilor. Chiar dacă a fost o ediţie de debut, participarea a fost numeroasă. Organizarea a fost de excepţie, participanţii apreciind eforturile celor care s-au ocupat de fiecare detaliu.  Sărbătoarea Nucului a fost organizată de consiliile de...

Pieton accidentat la Urdari

Nu s-a asigurat înainte de a traversa drumul şi a fost acroşat de o autoutilitară. Este vorba de un bărbat de 52 de ani din Urdari, care a ajuns la spital cu politraumatism cranian din cauza proprie-i neatenţii.  Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orelor 00:54, pe raza comunei Urdari. Sesizaţi printr-un apel la 112,...

Angajaţii Spitalului Rovinari au primit tichete cadou

În întâmpinarea celor două mari sărbători din această săptămână, Sfinţii Constantin şi Elena şi Înălţarea Domnului, conducerea Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari a acordat câte 20 de tichete cadou salariaţilor unităţii. Comanda a fost făcută vineri, astfel că toţi angajaţii vor primi tichetele până la sfârşitul acestei zile, cel mai târziu.  În pofida crizei şi a fondurilor limitate pe care...

Transportatori sancţionaţi de poliţişti

Doi conducători auto au fost sancţionaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi transportând role metalice şi material lemnos, fătă a deţine documente legale de provenienţă.În cursul zilei de 18 mai, în timp ce desfăşurau o acţiune punctuală pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au oprit în trafic o autoutilitară,...

Ponta i-a cerut prefectului Andrei să-şi facă datoria în privinţa alegerilor

Vineri, 18 mai, prefectul Judeţului Gorj, Vasile Liviu Andrei, împreună cu subprefectul Marcel Romanescu şi cu membrii comisiei tehnice pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale au participat la videoconferinţa condusă de prim-ministrul Victor Ponta. Premierul le-a cerut reprezentanţilor Guvernului în teritoriu să-şi facă datoria conform legii, în privinţa organizării alegerilor din data de 10 iunie.  În...

Schimb de experienţă între avocaţii gorjeni şi italieni

La sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul nostru a sosit o delegaţie de avocaţi italieni, care au venit la Târgu-Jiu pentru un schimb de experienţă la baroul Gorj. Aceştia fac parte din Ordinul Avocaţilor din oraşul Potenza, regiunea Basilicata.Nouă avocaţi şi un judecător din Ordinul Avocaţilor din oraşul Potenza, regiunea Basilicata, au venit la Târgu-Jiu pentru un schimb de experienţă...

Şoferi beţi, cercetaţi de poliţişti

Doi gorjeni au rămas fără permisul de conducere şi sunt cercetaţi de poliţiştii rutieri după ce au fost identificaţi în trafic, la volanul unor autovehicule, în timp ce se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.  Sâmbătă seara, în jurul orelor 19:30, poliţiştii Biroului Rutier Târgu-Jiu au depistat un bărbat în vârstă de 34 ani, din municipiu, în timp ce conducea autoturismul...

„Noaptea Muzeelor” a atras peste o mie de vizitatori

Peste 1000 de gorjeni au trecut sâmbătă pragul celor două muzee din municipiul Târgu-Jiu, deschise până târziu în noapte. A fost marcată astfel o nouă ediţie a „Nopţii Muzeelor”, manifestare la care au participat circa 3.000 de muzee din toată Europa.Dornici să admire expoziţiile bază sau pe cele temporare, peste 1000 de gorjeni au luat cu asalt sâmbătă...

Accident de circulaţie la Bâlteni

Doi gorjeni au ajuns duminică dimineaţa la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie. Şoferul maşinii, cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina într-un cap de pod. De asemenea, oamenii legii au stabilit că bărbatul era beat în momentul producerii accidentului.“Accidentul s-a...

Cercetaţi pentru furt de fier vechi

Doi gorjeni din oraşul Tismana sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au sustras mai multe obiecte din fier dintr-o gospodărie din Topeşti. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.Furtul a fost comis în noaptea de miercuri spre joi, când cei doi suspecţi au pătruns în gospodăria unui bărbat din satul...

Minori dispăruţi, găsiţi în gară

Doi fraţi în vârstă de 10, respectiv 11 ani, a căror dispariţie a fost semnalată vineri de către tatăl acestora, au fost găsiţi după doar câteva ore în staţia C.F.R. Turburea. Cei doi copii au fost internaţi în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Târgu-Jiu.Dispariţia celor doi minori a fost semnalată vineri după-amiază, de către familia acestora....

Bărbat înjunghiat într-un bar din Negomir

De la bar la spital. Este cazul unui bărbat de 34 de ani, din Negomir, care a ajuns la Spitalul orăşenesc din Rovinari, după ce a fost înjunghiat de un târgujian. În timp ce se aflau într-un bar din comuna Negomir, cei doi bărbaţi s-au luat la ceartă iar la un moment dat târgujianul a scos un cuţit şi...

Bebeluş aruncat la tomberon

Trupul neînsufleţit al unui băieţel care, aparent, era născut la termen, a fost găsit în cursul serii de joi la o ghenă de gunoi din zona Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Locatarii blocurilor de aici au rămas fără cuvinte când au văzut echipajele de la Poliţie implicate în anchetă făcând cercetările la faţa locului.Poliţiştii au venit după ce au fost...

Au murit după ce au căzut din picioare!

Trei gorjeni şi-au pierdut viaţa la sfârşitul săptămânii trecute într-un mod aproape identic, fiecare dintre ei căzând pur şi simplu din picioare şi decedând pe loc, sub privirile îngrozite ale celor care s-au nimerit în preajma lor.Nenorocirile s-au produs vinerea trecută, una dintre ele, la care au fost martori fără să vrea zeci de persoane aflate în trecere pe...

Iepuraşii electorali

Ideea nu-i nouă. La alegerile prezidenţiale din anul 2009, dacă ne aducem bine aminte, există o speranţă şi în ceea ce-l priveşte pe posibilul candidat Sorin Oprescu. Cu multă vreme înainte, ieşise la rampă Octav Cozmâncă anunţând înfiinţarea unui altfel de partid, de sorginte tot social-democrat.Care să-l susţină pe prezidenţiabilul Sorin Oprescu şi să rupă o halcă din...

Gura târgului – Maricica, angajată la Imprimeria Naţională

Pedelista Maria Moţa s-a despărţit de colega ei de partid Sulfina Barbu, după ce şefa organizaţiei de femei a PDL a fost detronată de pe scaunul de ministru al Muncii, şi a plecat de pe post, alături de consiliera ei personală.Moţa nu a revenit însă la avocatură, ci s-a angajat zice-se rapid tot în Bucureşti, dar la Imprimeria...

Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” şi-a desemnat câştigătorii

Cum spuneam şi zilele trecute, la ediţia din anul de graţie 2012 a festivalului ce poartă numele lui Tudor Arghezi, s-au lansat vreo trei albume de poezie. Şi nu numai atâta. Se trăieşte şi se respiră prin toţi porii arghezian, iar prezenţa măcar la Târgu Cărbuneşti a fiicei celui mai mare poet român al secolului XX – Distinsa Doamnă...

Elevii din Gorj luptă pentru premiile concursului „Igienă acasă şi la şcoală”

Cea de-a doua etapă a concursului educaţional „Igienă acasă și la școală”, dedicată elevilor de gimnaziu și preșcolarilor, s-a finalizat în data de 14 mai 2012, după șase luni de activități creative și provocări. 1000 de elevi de gimnaziu și 1000 de preșcolari din Gorj se luptă cu elevii din alte 9 județe din țară pentru câștigarea concursului „Igienă...

Echipa Poliţiei Locale Târgu Jiu, pe Locul III la Campionatul Naţional de Tir

Echipa de tir a Poliţiei Locale Târgu-Jiu a obţinut sâmbătă, 19.05.2012, locul III, la Campionatul Naţional de Tir al Poliţiştilor Locali din România, organizat de Federaţia Naţională a Poliţiştilor Locali din România.Echipa, formată din poliţiştii locali Gabi Tudor şi Marcel Ghica, a obţinut acest binemeritat loc III după o luptă strânsă în care s-au aflat împreună cu alte...

Simpozionul Durability and Reliability of Mechanical Systems, a V-a ediţie

Vineri, 18 mai 2012, s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a Simpozionului Durability and Reliability of Mechanical Systems - SYMECH 2012. Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, prin Departamentul Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice.  Potrivit reprezentanţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Simpozionul cu participare Internaţională Durability and Reliability of Mechanical Systems...

13:01 – Accident de circulaţie la Bâlteni

Două persoane au ajuns în această dimineaţă la spital după ce şoferul autoturismul în care se aflau a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.Victimele au fost transportate cu ambulanţa la o unitate medicală. Tot aici a ajuns şi conducătorul auto, însă pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât,...

12:55 – Pieton accidentat la Urdari

În noaptea de 20.05.2012, orele 00:54, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Urdari, s-a produs un accident rutier cu victime. Un tânăr de 22 de ani din Urdari, aflat la volanul unei autoutilitare, a acroşat un bărbat de 52 de ani, din localitate,...

12:16 – Înjunghiat în bar

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au dispus reţinerea pe timp de 24 de ore împotriva unui bărbat de 51 de ani, suspectat că, în timp ce se afla într-un bar din comuna Negomir, a avut un conflict spontan cu un localnic, căruia i-a aplicat o lovitură cu un cuţit, în zona omoplatului. Suspectul a fost introdus în Centrul...

Şapte morţi şi 100 de răniţi în urma unui atentat cu maşină-capcană, în Siria

O maşină-capcană a explodat, în oraşul sirian Deir Ezzor (est).Potrivit agenţiei oficiale SANA, un grup de observatori ONU a inspectat locul atentatului. "Un terorist-kamikaze care conducea o maşină-capcană s-a aruncat în aer în cartierul Massaken Ghazi Ayyach", relatează Televiziunea publică siriană. "Clădirile rezidenţiale şi edificiile publice din apropierea locului atentatului au suferit daune considerabile", precizează postul public de televiziune. Atentatul...

Treizeci şi cinci de morţi şi 23 de răniţi în Vietnam

Treizeci şi cinci de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 23 au fost rănite după ce un autobuz a căzut de pe un pod într-un râu, în centrul Vietnamului.  Potrivit unui poliţist din districtul Krong Pak, autobuzul asigură o legătură între oraşul Buon Ma Thuot şi oraşul Ho Chi Minh. "Accidentul s-a produs în timp ce toată lumea dormea (...)....

11:20 – Transportatori sancţionaţi de poliţişti

În data de 18 mai a.c., în timp ce desfăşurau o acţiune punctuală pentru verificarea legalităţii transporturilor rutiere de mărfuri, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au oprit în trafic o autoutilitară, la volanul căreia a fost identificat un bărbat de 35 ani, din localitate. Acesta transporta 41 de role metalice pentru care nu deţinea documente legale de...

11:13 – Accident de circulaţie pe DJ 671

Vineri după-amiază, îm jurul orelor 15:10, poliţiştii din Motru au fost sesizaţi prin 112, cu privire la faptul că pe DJ 671/C – Covrig a avut loc un accident de circulaţie soldat cu victime. Din primele cercetări efectuate s-a constata că un tânăr de 21 ani, din comuna Corcova, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism pe DJ...

11:11 – Minori găsiţi în gară

Vineri, poliţiştii din Turburea au fost sesizaţi cu privire la dispariţia a doi minori în vârstă de 10 şi 11 ani, care au plecat de acasă joi după-amiază şi nu s-au mai întors. Poliţiştii au început activităţile de cercetare şi căutare pentru depistarea celor doi minori, aceştia fiind găsiţi în după-amiaza aceleiaşi zile în Staţia C.F.R. Turburea. Poliţiştii au...

15.35-Încă un mort în Gorj!

După decesul de astăzi, înregistrat la Gara Târgu-Jiu, când un bărbat a murit subit sub ochii trecătorilor, o altă persoană şi-a pierdut viaţa, cam în aceiaşi manieră, dar la Turceni. Omului i s-a făcut rău şi la scort timp inima i-a cedat, decedând la vârsta de 49 de ani. Acesta era salariat la Energomontaj Turceni, era electrician, şi se...

15.11-Prefectul Andrei, la prima videoconferinţă cu Ponta

Prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, şi subprefectul, Marcel Romanescu, au participat astăzi la prima lor videoconferinţă cu premierul Victor Ponta. Au participat, de asemenea, la videoconferinţă şi membrii comisiei tehnice pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale. Primul-ministru, Victor Ponta, a solicitat prefecţilor, subprefecților şi celorlalți şefi de structuri deconcertate, să îşi facă datoria conform legii, alegerile locale să fie...

14:49 – Şedinţa lui Ciurel la CET, supărarea lui Ruşeţ!

Ion Ruşeţ, şeful PDL Gorj, totodată candidat la şefia Consiliului Judeţean Gorj, a criticat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă stabilite de urgenţă, prezenţa lui Laurenţiu Ciurel, la o şedinţă care a avut loc ieri la Complexul Energetic Turceni. Ruşeţ crede că Ciurel ar fi făcut un abuz partIcipând la această şedinţă, deoarece funcţia sa de şef al...

12:50 – Bărbatul leşinat în Gară a decedat

Bărbatul căruia i s-a  făcut rău în Gara Târgu-Jiu nu a putut fi salvat. În ciuda eforturilor echipajului Serviciului Judeţean de Ambulanţă de a-l resuscita, gorjeanul a decedat. Trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

11:25 – Preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, prezent la Polovragi alături de delegaţia pentru „Mărul de aur”

La această oră, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj participă la vizita pe care o derulează invitaţii veniţi la Gorj pentru acordarea trofeului "Mărul de aur". Delegaţia se află acum la Polovragi.

11:05 – Persoană resuscitată pe trotuar, în zona Gării Târgu-Jiu

La această oră, angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj încearcă să salveze viaţa unui bărbat caruia i s-a făcut rău în apropierea Gării Târgu-Jiu. Cetăţeanul a căzut din picioare; ambulanţierii îi acordă acum primul ajutor chiar pe trotuar.

Cotidianul Gorjeanul PDF 18 Mai 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.05.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Gazeta Gorjului PDF 18 Mai 2012

{edocs}gazeta_gorjului/2012_05_24_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Ministerul Economiei pregăteşte pe şustă disponibilizări la CE Turceni

Realizarea Complexului Energetic Oltenia(CEO) nu scapă unităţile energetice din Gorj, poate şi cele miniere, de potenţiale disponibilizări pentru anul în curs. Cel puţin asta este surpriza pe care pare că o pregăteşte Ministerul Economiei pentru Complexul Energetic(CE) Turceni, unitatea al cărei număr de salariaţi, pentru anul în curs, a ajuns pe masa Guvernului. Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei, privind...

Andrei şi Caragea, drepţi în faţa lui Cilică

După ce şi-a luat autorizaţie pentru a protesta împotriva rămânerii la cârma Prefecturii Gorj şi la cea a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj a lui Liviu Andrei şi a lui Viorel Caragea, jurnalistul Ion Cilică-Deaconu a fost chemat ieri, cu mari rugăminţi, de cei doi. Cilică a refuzat iniţial invitaţia de a participa la discuţii cu Andrei şi cu...

Işfan, la instanţă şi cu Ministerul Educaţiei PSD

Procesul lui Ion Işfan, fostul inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, început în 2010 cu Ministerul Educaţiei, nu s-a finalizat nici acum, când Guvernul s-a schimbat iar Înalta Culte de Casaţie şi Justiţie a decis, în urmă cu câteva zile, ca dosarul să revină la rejudecare. Dosarul ,,Işfan vs. Ministerul Educaţiei” a revenit astfel pe rolul Curţii de...

Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu”, 180 de ani de existenţă

În perioada 21-25 mai 2012, Şcoala Generală ,,Alexandru Ştefulescu” din municipiul Târgu-Jiu sărbătoreşte 180 de ani de activitate. Cu această ocazie se vor desfăşura multiple activităţi la care vor fi invitaţi foşti directori, foste cadre didactice şi foşti elevi care au făcut cinste unităţii de învăţământ.Aniversarea celor 180 de ani de existenţă a Şcolii Generale „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu...

Amenzi de sute de milioane, aplicate de poliţiştii rutieri

Amenzi în valoare de aproximativ 36.000 lei, două permise suspendate şi cinci certificate de înmatriculare retrase. Acesta a fost rezultatul unei acţiuni de verificare a transporturilor de mărfuri desfăşurată miercuri de poliţiştii rutieri gorjeni.În data de 16 mai, poliţişti ai Serviciului Rutier Gorj, împreună cu poliţişti rutieri din cadrul subunităţilor teritoriale de poliţie, au acţionat pe linia verificării legalităţii...

Aurel Ilea, un primar pentru viitorul cetăţenilor din Borăscu

Localnicii din comuna Borăscu au ocazia pe 10 iunie să îşi aleagă un primar pentru ei. Aurel Ilea este soluţia deoarece susţine că, din funcţia de edil local, nu va tolera niciodată familiarismul şi nepotismul instaurat deja în conducerea primăriei localităţii. De asemenea, Ilea susţine că militează împotriva promisiunilor şi minciunilor specifice campaniei electorale, în schimbul votului, furtul electoral...

Aglomeraţia creşte la UPU odată cu numărul centrelor de permanenţă

Numărul pacienţilor care se prezintă zilnic în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu este în continuă creştere, deşi o parte importantă a acestora ar fi trebuit preluată de centrele de permanenţă înfiinţate în ultimii doi ani în 11 locaţii din judeţ, două dintre ele fiind funcţionale în municipiu.Împreună cu camerele de gardă ale spitalului,...

SANITAS a respins ideea transformării spitalelor în fundaţii

În data de 15 mai, reprezentanţii Federaţiei SANITAS au participat la o întrevedere cu conducerea Ministerului Sănătăţii, în cadrul căreia au fost prezentate mai multe teme spre dezbatere. Sindicaliştii au respins în mod categoric transformarea spitalelor publice în fundaţii sau societăţi. Ministrul Sănătăţii a spus că, în cazul în care spitalele vor fi transformate în fundaţii, acestea se vor...

Regal poetic la Teatrul „Elvira Godeanu”, cu prilejul Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” – 2012

Dintru început, îmi fac mea culpa. Promisesem un interviu cu scriitorul Ion Cepoi, directorul Festivalului mai sus pomenit, şi nu m-am ţinut de cuvânt. Şi cum, de regulă, cine se scuză se acuză, motivele amânării nu-şi au rostul.Mi-a displăcut, recunosc, aluzia Domniei Sale, moldoveanul Ion Cepoi devenit gorjean prin adopţie ori chiar prin căsătorie, nu ştiu precis, cum că...

Ţipete preventive, dar portocalii!

Pe vremea uceniciei mele într-ale gazetăriei, pe care-o iubesc şi acum continuând să-nvăţ, aveam un bun amic, pe Genu Seceleanu. Pre numele lui complet, Eugen Seceleanu.Un reporter excepţional şi prozator, autor al romanului „Eternitate locală”(întâmpinat de critica literară a vremii laudativ şi bruftuluit doar în paginile revistei studenţeşti clujene „Echinox” de Eugen Uricaru, dovedit colaborator al Securităţii, după anii...

Gura târgului – Burlan a refuzat oferta USL

Daniel Burlan, directorul general al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), a fost ofertat de reprezentanţii USL pentru a trece la unul dintre partidele care compun Uniunea, asta dacă vrea să rămână în conducerea unităţii miniere.Burlan a purtat astfel discuţii ieri cu liderii USL, după ce la rândul său a tatonat terenul bătând la uşile PSD. Discuţiile nu au...

Campania „Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare” continuă

Peste 200 de cetăţeni cu drept de vot, care s-au aflat ieri în Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu, au fost informaţi despre riscurile pe care le presupune nerespectarea legislaţiei electorale şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea acesteia.În cursul zilei de ieri, poliţiştii târgujieni, împreună cu viitorii colegi, elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, au fost...

Concursul „Prietenii Pompierilor” şi-a desemnat câştigătorii

Stadionul Municipal din Târgu-Jiu a găzduit ieri faza judeţeană a concursului „Prietenii Pompierilor”, la care au participat peste 100 de elevi. Pe locurile I s-au clasat echipajul Şcolii Generale „Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu şi cel al Şcolii Generale Slivileşti.Aproximativ 120 de elevi au participat ieri la faza judeţeană a concursului „Prietenii Pompierilor”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

CD-uri piratate, găsite la Cruşeţ

Un gorjean din Cruşeţ este cercetat de oamenii legii după ce în magazinul acestuia au fost găsite mai multe CD-uri contrafăcute. Pe numele acestuia au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiuni de deţinere de mărfuri pirat şi comunicare publică în mod ambiental de pe CD-uri piratate.O patrulă de jandarmi a descoperit într-un magazin...

Amendat pentru că a lipit afişe electorale în şcoală

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din Ţânţăreni a fost sancţionat de poliţişti după ce a lipit afişe electorale în incinta unei unităţi şcolare. Pentru încălcarea legislaţiei electorale, bărbatul a primit o amendă de 1.000 de lei.Oamenii legii au dispus sancţionarea contravenţională a unui bărbat care a afişat mijloace de propagandă electorală în alte locuri decât cele...

Minori dispăruţi, găsiţi de poliţişti

Doi copii semnalaţi ca dispăruţi au fost găsiţi miercuri de poliţişti. Este vorba de o minoră de 14 ani din Scoarţa, care lipsea de la domiciliu de aproape o săptămână, şi de un băieţel de 8 ani din Rovinari.Dispariţia celor doi minori a fost semnalată miercuri după-amiază de către familiile acestora. Astfel, în jurul orelor 14:30, poliţiştii din Rovinari...

Motrean reţinut pentru viol

Un tânăr în vârstă de 19 ani din Motru, acuzat că a violat o adolescentă de 16 ani, a fost reţinut miercuri de oamenii legii. Suspectul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă.Poliţiştii din Motru au reţinut miercuri un tânăr de 19 ani, din localitate, suspectat că prin constrângere, a întreţinut...

16:30 – Afişe electorale în şcoală

Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a unui bărbat care a lipit 4 afişe electorale într-o unitate şcolară din Ţânţăreni. Pentru că nu a respectat prevederile art. 103, lit. i din Legea nr. 67/2004, republicată, privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, persoana în cauză a fost sancţionată de către poliţişti, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.