Arhive Lunare: iunie 2012
Eminesciana – 123 – Eminescu în vacanţă pe meleaguri gorjene (I) – (Floreşti, iunie-iulie 1878)
Puţine din judeţele patriei noastre au rămas nestrăbătute, în scurta sa viaţă, de paşii poetului „nepereche”, care, încă din adolescenţă, se încumetase la un periplu naţional, venind în contact direct nu numai cu locurile, ci şi cu oamenii din diferite regiuni istorice.Părăsind Cernăuţii, în primăvara lui 1866, poetul coborâse din Bucovina în inima Ardealului, salutând de pe dealul Blajului...
Eminescu, gorjan de-o vară!
În vara anului 1878, la doar un an după Războiul de Independenţă, genialul poet naţional Mihai Eminescu a fost oaspetele comunei Floreşti, din judeţul Gorj. Pe atunci, Mihai Eminescu lucra ca prim redactor la ziarul Timpul şi intrase, oarecum, în dizgraţia unor potentaţi oameni politici ai vremii.
Vacanţă sau exil!?
De fapt, este impropriu spus oaspetele comunei Floreşti. În realitate, nici...
Gura Satului
Vrem, nu vrem suntem o ţară de poeţi. Că, n-aşa, tot românul s-a născut poet. Prin anii ‘50, elevul Vasile Blendea, dintr-a şaptea, ca omuleţ silitor şi plin de talent, fu rugat de profesorul Ion Blendea-Cocoriţă, să scrie un text de brigadă. În versuri. Să-i înfiereze pe ciocoi, pe burghezi, deşi din ăştia nu prea erau prin Peştişani, da...
Gura târgului – Ghiţulescu, încă director artistic la Doina Gorjului
După tot scandalul creat de solicitarea scrisă a celor 42 de dansatori şi membri ai orchestrei Ansamblului Artistic ,,Doina Gorjului”, Ion Ghiţulescu a rămas nestingherit pe funcţia de director artistic aici, deşi s-a promis de către conducerea Consiliului Judeţean Gorj înlocuirea sa urgentă din funcţie, la cererea nemulţumiţilor.
Ghiţulescu îşi încasează astfel din martie, ca şi anterior, tot salariul de...
Transportator sancţionat de două ori în aceeaşi săptămână
Un gorjean în vârstă de 63 de ani a fost depistat în trafic, pentru a doua oară, de către poliţiştii din Rovinari, în timp ce transporta aproximativ 13 tone de cărbune, fără documente legale de provenienţă.Deşi în urmă cu doar o zi, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari îl sancţionaseră contravenţional pentru că transporta 12,3 tone...
Poliţiştii gorjeni s-au întâlnit cu elevii de la Liceul Economic
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat activităţile de informare şi conştientizare a tinerilor cu privire la riscurile la care se expun prin încălcarea prevederilor legale, putând în egală măsură să devină victime sau infractori. De această dată, oamenii legii au fost prezenţi în mijlocul elevilor de la Liceul Economic.În...
Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la o nouă ediţie
La începutul lunii iulie îşi va deschide porţile cea de-a VII-a ediţie a Taberei de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, ce are drept scop cercetarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului imaterial al judeţului Gorj.Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” se va desfăşura în perioada 1 – 10 iulie 2012, în cadrul acestei ediţii urmând a fi cercetate opt comune: Brăneşti,...
Trei persoane rănite în accidente de circulaţie
Neatenţia conducătorilor auto a dus la producerea a două accidente de circulaţie la interval de mai puţin de o oră, soldate cu vătămarea corporală a trei persoane. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii răspunderii judiciare.Ambele accidente s-au produs în după-amiaza zilei de 13 iunie, la un interval de mai puţin de o oră. Primul accident s-a produs în jurul...
Cercetaţi pentru furt calificat
Trei tineri din Bîlteni sunt cercetaţi de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Cei trei tineri sunt acuzaţi că au sustras mai multe profile din fier din curtea unui localnic din comuna Plopşoru, pe numele lor fiind întocmit dosar penal.Poliţiştii din Turceni au fost sesizaţi miercuri după-amiază de către un localnic din comuna Plopşoru cu privire...
12 gorjeni, la UPU după ce au leşinat din cauza căldurii
De la începutul acestei luni şi până în prezent, medicii de la Unitatea de Primiri – Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu au acordat îngrijiri unui număr de 12 persoane care au leşinat din cauza căldurii. Reprezentanţii SJU Târgu-Jiu spun că nu au fost cazuri grave, nefiind internat niciun pacient.Temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile...
UCB angajează şase profesori universitari
Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 13 iunie, o hotărâre privind aprobarea scoaterii la concurs în anul 2012 a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat. Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu are şase posturi deblocate.
La ora actuală, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu are 147 de cadre didactice. Vestea deblocării posturilor...
Taximetriştii din Târgu-Jiu, topiţi de căldură
Joi a fost încă o zi în care sute de taximetrişti s-au copt în maşini ori s-au prăjit pe marginea străzilor din Târgu-Jiu, în aşteptarea clienţilor. Alături de ei au trecut prin momente similare şi pasagerii pe care i-au purtat prin căldură, la destinaţie, unii cardiaci, hipertensivi şi cam toţi nervoşi. Marea problemă care deranja atât pe clienţi cât...
“Sportivii în acţiune”, la Grădiniţa “Mihai Eminescu”
Un amplu concurs sportiv a avut loc ieri la Grădiniţa “Mihai Eminescu” din Târgu-Jiu. Competiţia s-a adresat preşcolarilor şi şcolarilor, cu vârste cuprinse între 3 şi 9 ani. Ajuns la a VI-a ediţie, concursul a fost organizat cu ajutorul mai multor parteneri. Acesta s-a desfăşurat sub titulatura “Sportivii în acţiune”.Scopul acestui concurs este de a stimula interesul pentru sport...
Festivalul Internaţional al Artelor Vizuale îşi deschide porţile
O nouă ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor Vizuale va debuta la sfârşitul acestei săptămâni. Potrivit organizatorilor, festivalul se va desfăşura pe două module, în primul dintre acestea fiind cuprinse o tabără de sculptură cu subiect religios şi prima ediţie a Festivalului Naţional de Film de Scurt - Metraj „Acasă la Brâncuşi”.Municipiul Târgu-Jiu va găzdui în perioada 17 –...
Pieţarii şi florăresele, moleşiţi de dogoreala de afară
Persoanele care lucrează afară îşi desfăşoară cu greu activitatea din cauza căldurii. Zilierii, pieţarii şi florăresele sunt una din categoriile afectate, oamenii stând ore întregi în căldură pentru a presta, deşi afară sau în spaţiile acoperite se înregistrează temperaturi foarte ridicate.În Piaţa Mică din Târgu-Jiu se înregistrează zilnic o atmosferă apăsătoare datorată căldurii, în special la cei care...
Ziua Absolventului, la Universitatea „Constantin Brâncuşi”
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi Liga Studenţilor organizează, astăzi, Ziua Absolventului. Promoţia 2012 are parte de un program special, din care nu vor lipsi distracţia şi voia bună.Încă o promoţie de studenţi a finalizat cursurile facultăţilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Pentru aceştia, astăzi se organizează, Ziua Absolventului. „Vineri, 15 iunie 2012, orele 17, se desfăşoară...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu se întoarce mereu spre români prin sfinţii Săi
În cea de-a doua Duminică după Rusalii, într-o zi închinată sfinţeniei izvorâtă sau crescută din neamul nostru românesc, fiecare dintre noi, desigur, vom avea Pericopa Evanghelică a sfinţilor români, ca o recunoaştere a creştinării poporului nostru şi a împărtăşirii credinţei dreptmăritoare sub semnul Sfintei Cruci pe care ne-o străluminează Sfântul Duh şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos!Dincolo de orice îndoială,...
Campanie de promovare a voluntariatului, iniţiată de Asociaţia Vasiliada
Începând de vineri, 15 iunie, Asociaţia Vasiliada, a Mitropoliei Olteniei, demarează pe internet campania „Prietenii Vasiliadei”, care a fost lansată joi, 14 iunie, în cadrul unei expoziţii de fotografie organizate la Craiova. Astfel, persoanele care doresc să colaboreze sau să devină voluntari ai asociaţiei pot obţine mai multe informaţii şi se pot înscrie pe pagina de facebook, la adresa...
În iunie, 148 de persoane muşcate de căpuşe
De la începutul acestei luni şi până în prezent, 148 de gorjeni s-au prezentat la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu după ce au fost muşcaţi de căpuşe. Niciunul dintre aceşti pacienţi nu a avut probleme.Numărul persoanelor muşcate de căpuşe continuă să crească, deşi isteria acestui fenomen a început să se diminueze. În doar două săptămâni,...
Personalul DGASPC, instruit gratuit în cadrul unui proiect European
O sută de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj sunt instruiţi în cadrul unui proiect european, instituţia necheltuind nimic pentru instruire. Directorul executiv al DGASPC Gorj a reuşit să facă posibil acest lucru, ea considerând că instruirea personalului este deosebit de benefică.
În perioada 6-7 iunie 2012, o delegaţie a Direcţiei Generale de Asistenţă...
Instruire privind utilizarea reţetei electronice
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a organizat o sesiune de instruire a medicilor prescriptori şi a farmaciştilor din judeţul nostru în privinţa utilizării reţetei electronice. Instruirea s-a desfăşurat la biblioteca Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Ministrul Sănătăţii le-a cerut reprezentanţilor caselor judeţene de asigurări de sănătate şi direcţiilor de sănătate publică să organizeze, în perioada următoare, şedinţe...
17:05 – Judecătoarea Mladen, dată afară de la UTM Târgu-Jiu!
Judecatoarea Elena Carmen Mladen, cercetată şi reţinută pentru şantaj şi corupţie sexuală, conferenţiar universitar doctor al Universităţii Titu Maiorescu din Târgu-Jiu, nu mai prestează de astăzi în instituţia de învăţământ superior. Conducerea universităţii bucureştene a anunţat că a suspendat raporturile de muncă cu Mladen, după reţinerea ei, şi ,,se disociază de orice fapte şi atitudini care contravin normelor legale,...
13:48 – Turbăceanu vrea să fie şi popă şi primar
Dumitru Turbăceanu, independentul susţinut de PDL, ales primar la Baia de Fier, nu ar vrea să treacă la vreun partid păolitic pe timpul mandatului său. O declaraă Dan Vâlceanu, purttătorul de cuvânt al PDL Gorj, care susţine că o trecere a primarului la PDL sau PSD îl va lăsa pe acesta fără preoţie, momentan acesta fiind autosuspendat de la...
13:41 – Nu se comentează deciziile de demisie ale pedeliştilor!
Purtătorul de cuvânta al PDL Gorj, Dan Vâlceanu, nu a vrut să comenteze astăzi demisiile anunţate sau luate în calcul de o serie de reprezentanţi ai organizaţiei, după alegerile locale. Vâlceanu a menţionat că demisia este un act unilateral de voinţă şi nu este în măsură să comenteze potenţialele demisii ale lui Ion Fugaru, Ion Bârcă, Ion Ruşeţ sau...
13:36 – PDL face alianţe în Consiliile Locale cu PPDD, USL şi alte partide
În Consiliile Locale din Gorj, PDL-ul va face alianţe pentru majorităţi şi punerea în funcţii a viceprimarilor. Va purta negocieri chiar şi cu PPDD, discuţiile putând fi purtate atât cu Ionel Manţog cât şi cu Mihai Prunariu, dar şi cu USL sau alte partide care au intrat în aceste organisme.
Cotidianul Gorjeanul PDF 14 Iunie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.06.14_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
12:16 – A intrat cu maşina într-un gard
Un alt accident de circulaţie s-a produs ieri pe raza satului Pociovaliştea. Pe fondul neatenţiei în conducere, un bărbat de 60 de ani, din Novaci, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un gard situat în afara părţii carosabile. În urma impactului, un bărbat în vârstă de 59 ani, pasager în...
12:12 – Cercetaţi pentru furt calificat
Trei tineri din comuna Bîlteni sunt cercetaţi de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Cei trei sunt acuzaţi că, în noaptea 12 spre 13 iunie 2012, au pătruns în curtea unui localnic din comuna Plopşoru, de unde au sustras mai multe profile de fier, pe care ulterior le-au ascuns. Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au...
12:10 – Întâlnire a poliţiştilor cu elevii de la Liceul Economic
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat activităţile de informare şi conştientizare a tinerilor cu privire la riscurile la care se expun prin încălcarea prevederilor legale, putând în egală măsură să devină victime sau infractori.Miercuri, 13 iunie a.c., poliţiştii, împreună cu un reprezentant al DGASPC, s-au deplasat la Colegiului Comercial...
12:04 – Cârciumaru şi Călinoiu, la Comitetul Executiv Naţional al PSD!
Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, liderii PSD Gorj, se află în capitală pentru a participa la Comitetul Executiv National al partidului, în prezenţa preşedintelui Victor Ponta.Scopul întrunirii este de a face o analiza a rezultatelor obtinuţe la alegerile locale din 10 iunie, precum şi pentru a lua o serie de masuri organizatorice în perspectiva alegerilor parlamentare din toamna acestui...
Popa Turbăceanu are adeziune la PDL dar negociază cu PSD
Ales în funcţia de primar al comunei Baia de Fier, Dumitru Turbăceanu, poartă negocieri cu PSD pentru a rămâne în acest partid politic, deşi a semnat deja un pact cu ,,Diavolul” portocaliu. Turbăceanu şi-a semnat adeziunea la PDL, a doua zi după alegeri, dar acest lucru nu l-a împiedicat să-i promită lui Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD...
DSP Gorj ,,igienizează” firmele care fac cursuri la spitale
După materialul din Gorjeanul din 6 iunie 2012, intitulat ,,Cursuri cu firme PDL-Directorului Manciu de la DSP Gorj i se cere demisia”, conducerea Direcţiei de Sănătate Publică(DSP) Gorj s-a autosesizat pornind o anchetă.
Marius Boeriu, directorul DSP Gorj, a declarat astfel că va verifica care sunt firmele care fac periodic aceste cursuri, nerespectând selectarea lor corectă de către beneficiari, care...
Severus ,,Plesneală” negociază cu PNL-ul
Deputatul PDL Constantin Severus Militaru, supranumit Severus Plesneală de jurnaliştii unei publicaţii bucureştene care îl comparau cu unul din personajele seriei Harry Potter, este în negocieri cu PNL-ul pentru trecerea sa la acest partid politic, până la alegerile parlamentare. Militaru are motive să facă asta, deoarece în campania electorală pentru alegerile locale, la Motru, deşi şef de organizaţie, nu...
Surpriză la Consiliul Local Peştişani! – Trei consilieri, în pragul demisiei
Situaţia şi aşa destul de complicată a noii structuri a Consiliului Local al Primăriei Peştişani, descrisă în Gorjeanul de ieri, riscă să se agraveze. Cum spuneam, primarul USL, ing. Florin Pavel, este la ananghie şi, se pare, nu va sfârşi bine.
Conform legii, prima şedinţă a Consiliului Local va trebui organizată în cel mult 20 de zile după data desfăşurării...
Primăria Peştişani, din nou împânzită de poliţişti
Primăria Peştişani a fost verificată din nou în dimineaţa zilei de ieri. Poliţiştii au ridicat mai multe documente din sediul instituţiei care să-i ajute în ancheta deschisă, de curând, pe numele primarului, Florin Pavel. Acesta este acuzat că ar fi decontat lucrări la un campus şcolar, fără, însă, a fi efectuate.
Trei poliţişti de la Serviciul de Investigare a Fraudelor...
Suspendarea, căutată cu lumânarea?!
S-ar putea ca Monica Macovei să fi avut dreptate, prin 2007, pe vremea când îi era mai dragă lui Traian Băsescu chiar decât Elena Udrea. Justiţiara, fostă procuroare comunistă, adaptată la democraţia dâmboviţeană şi chiar europeană, ca europarlamentar PPE ce se află, susţinea că numai România ar avea în Constituţie suspendarea preşedintelui. Dar dacă, deocamdată, o are înseamnă că...
Fostul primar Iloiu, sancţionat cu 95 de voturi în Turburea
Teodor Iloiu, fost primar al comunei Turburea, şi-a mai încercat o dată norocul în competiţia electorală, pentru a redobândi scaunul de primar al localităţii. Fostul pesedist nu a mai candidat sub culorile acestui partid, nici nu mai avea cum, ci a intrat în PPDD crezând că altfel reuşeşte să recâştige primăria pe care a pierdut-o succesiv şi în 2008...
Ion Fugaru: “Demisionez din funcţia de preşedinte al PDL Cărbuneşti”
Preşedintele PDL Târgu-Cărbuneşti, Ion Fugaru, intenţionează să demisioneze din funcţia de preşedinte al organizaţiei pe care o conduce de doar un an de zile. Asta, urmare a rezultatelor nemulţumitoare pe care organizaţia le-a obţinut la scrutinul local de duminică 10 iunie. Deşi Fugaru s-a clasat pe locul al doilea în competiţia pentru fotoliul de primar al localităţii, acesta vrea...
Gura Târgului – Marian Negrescu preia Centrul „C. Brâncuşi”
Ex-brâncuşiologul de conjunctură Ovidiu Popescu a renunţat, prin demisie, la Direcţia Centrului „Brâncuşi” şi, după cum se ştie, interimatul îl deţine Teodora Ciobanu. Care-a mai deţinut această funcţie şi a îndeplinit-o cu brio, dar nu renunţă la Direcţia pe care-o conduce acum cu competenţă. Porumbeii din jurul Bisericii „Sfinţii Voievozi” ciripeau, de vreo săptămână bună, că s-a şi găsit...
Mischie, condamnat la închisoare
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj nu va uita prea curând ziua de 13 de ieri, după ce Curtea de Apel Timişoara a decis să-l condamne la închisoare cu executare în procesul de corupţie pe care acesta îl are pe rol de opt ani.Nicolae Mischie a fost acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită, pedepsele primite fiind...
Ruşeţ nu e pentru un congres extraordinar al PDL
Chiar dacă unul dintre greii PDL, Radu Berceanu, a ieşit ieri la rampă şi a cerut public demisia lui Emil Boc şi congres extraordinar pentru reorganizarea partidului, filiala de la Gorj nu consideră oportun un astfel de demers.Cel puţin asta spune liderul filialei, senatorul Ion Ruşeţ, care apreciază că partidul trebuie să se pregătească de acum încolo de alegerile...
Afacerist gorjean, urmărit naţional pentru evaziune fiscală
Omul de afaceri Constantin Viorel Donoiu a fost arestat preventiv în lipsă, de Tribunalul Gorj, pe o perioadă de 30 de zile. Donoiu este cercetat pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală iar în prezent se sustrage de la executarea unei pedepse privative de libertate de 7 ani închisoare, aplicată pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi înşelăciune cu consecinţe deosebit...
Şoferi cercetaţi de poliţişti
Doi conducători auto sunt cercetaţi de oamenii legii, unul pentru că s-a urcat la volanul unui autoturism deşi avea permisul suspendat, iar celălalt pentru că a condus o autoutilitară al cărei număr de înmatriculare provizoriu era expirat de patru luni.
Ambii şoferi au fost depistaţi în trafic în cursul zilei de marţi. Astfel, în jurul orelor 10:30, poliţiştii din cadrul...
IN MEMORIAM – Preotul Ion D. Băluţanu, parohul din comuna Logreşti-Moşteni
Anul acesta (2012), în luna iunie, se împlinesc 50 de ani de când preotul Ion D. Băluţanu, parohul din comuna Logreşti-Moşteni, judeţul Gorj, a trecut în eternitate.Preotul Ion D. Băluţanu, născut la data de 23 februarie 1890 (+1962), în aceeaşi comună a continuat o veche tradiţie, înaintaşii săi (ca şi contemporanii şi unii urmaşi) fiind slujitori ai bisericii.
Tatăl său,...
Temperaturi dogoritoare peste Gorj
Judeţul Gorj a fost afectat ieri de căldura insuportabilă, deşi mercurul din termometre nu s-a apropiat de 35 de grade Celsius aşa cum anunţau meteorologii. Toţi cei care au fost nevoiţi să iasă din locuinţe la orele amiezii au avut senzaţia de sufocare, din cauza căldurii mari, căutând câte un petic de umbră. Cu toate acestea, în termometre mercurul...
Sfaturi pentru perioada cu temperaturi ridicate
Ministerul Sănătăţii a formulat o serie de recomandări pentru perioada cu temperaturi ridicate. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj transmit gorjenilor să respecte sfaturile specialiştilor pentru a evita problemele cauzate de căldură.
Pentru prevenirea incidentelor în această perioadă cu temperaturi extreme, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare...
Peste 2700 de cereri, la Serviciul de Paşapoarte, în primele cinci luni ale anului
De la începutul acestui an, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Gorj a primit peste 2700 de cereri pentru paşapoarte, atât electronice cât şi temporare. Reprezentanţii Serviciului de Paşapoarte se aşteaptă ca numărul solicitărilor să crească în lunile următoare, când mulţi gorjeni vor dori să plece în străinătate.
În primele cinci luni ale acestui...
Fără pesticide şi metale grele în legumele şi fructele din Gorj
De la începutul anului specialiştii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Controlul Alimentelor Gorj au făcut controale peste controale pentru a depista prezenţa pesticidelor şi a metalelor grele în legumele şi fructele comercializate în pieţele agroalimentare şi supermarketurile din judeţ. Probele recoltate şi analizate în laborator nu au arătat depăşiri peste limitele normale admise.„Suntem un judeţ foarte curat din punct de...
138 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit, în iunie
În luna mai, la nivelul judeţului Gorj, 138 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit. Astfel, 1.104 cutii de lapte vor fi distribuite de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj autorităţilor solicitante. Cei mai mulţi beneficiari sunt la Târgu-Cărbuneşti, Motru şi Rovinari.
Direcţia de Sănătate Publică Gorj a primit lista beneficiarilor de lapte praf din luna iunie 2012. Astfel,...
Limita de 70% a cheltuielilor de personal în spitale dispare
Ministrul Sănătăţii a fost de acord cu eliminarea limitării la 70% a cheltuielilor de personal în spitale. Propunerea a fost făcută de membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS. De altfel, în cadrul întâlnirii acestora cu ministrul Vasile Cepoi, din data de 8 iunie, au fost aprobate mai multe propuneri ale reprezentanţilor SANITAS, ele urmând a se regăsi în...
Unităţile sanitare vor fi reclasificate
Unităţile spitaliceşti vor fi reclasificate, după criterii corecte. La ora actuală se lucrează la un nou ordin de clasificare a spitalelor, vechiul act normativ nefiind atât de bun cum se spera. Bugetele alocate spitalelor în baza clasificării actuale nemulţumeau profund managerii unităţilor.
Modificarea ordinului privind clasificarea unităţilor sanitare cu paturi era necesară, în opinia noului ministru al Sănătăţii, dar şi...
Însemnări de lectură – Tulburătoarea lecţie a unei reîntoarceri în timp
Romanul „MAIA” de Ion C. Gociu
Când, în anul 2010, îi apărea volumul de proză memorialistică „Din Văianu la Toronto”, debutul său editorial (volum care amintea - prin structura titlului – de apariţia cu decenii în urmă, a scrierii „De la Bârca la Viena” a poetului Adrian Păunescu), scriitorul Ion C. Gociu, născut în 1934, împlinea trei sferturi de...
DSP nu are bani să modernizeze centrala termică pentru a-şi muta sediul
Fosta centrală termică de cartier din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a fost atribuită în folosinţă gratuită Direcţiei de Sănătate Publică Gorj pentru a-şi muta sediul. Până la această oră, DSP nu a reuşit să modernizeze spaţiul, neavând banii necesari pentru acest lucru. Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică.În toamna anului trecut, consilierii locali au...
Concursul pentru şefia Centrului Brâncuşi, nestabilit încă
De aproximativ o lună de zile, Centrul Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” este condus în interimat de către Teodora Ciobanu. Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu spun că deocamdată nu se ştie când se va organiza concurs pentru postul de manager al acestui centru.
După demisia lui Ovidiu Popescu de la conducerea Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, în luna mai,...
Specialiştii recomandă evitarea expunerii excesive la razele solare
Pentru că temperaturile au crescut destul de mult în ultima perioadă şi tot mai mulţi gorjeni doresc să capete un bronz cât mai accentuat, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj atrag atenţia populaţiei cu privire la pericolul expunerii excesive la radiaţiile solare.
Venirea verii i-a bucurat mai ales pe tinerii din judeţul nostru. Aceştia încearcă să petreacă tot mai mult...
Alimentaţia vegetală, recomandată pe timpul verii
Medicii recomandă ca pe timpul verii să ne schimbăm alimentaţia pentru a evita problemele de sănătate. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj spune că este foarte important să fim atenţi la alimentaţie pentru a evita îmbolnăvirea.
Din cauza temperaturilor crescute, alimentele se alterează rapid. Astfel, apariţia enterocolitelor are un risc crescut în această perioadă. „Alterarea alimentelor...
12 tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au confiscat peste 12 tone de cărbune, transportat fără documente legale de provenienţă de către un bărbat de 63 de ani, din localitate. Transportatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.Marţi seara, în jurul orelor 21:45, în timp ce acţionau pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor...
Mopedist accidentat la Baia de Fier
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a ajuns marţi la spital după ce a pierdut controlul mopedului pe care îl conducea şi s-a răsturnat într-un şanţ. Poliţiştii încearcă acum să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.Marţi seară, în jurul orelor 19:55, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au fost sesizaţi de către un...
Hoţ de fier vechi, prins în flagrant
Un tânăr de 25 de ani, din comuna Băleşti, a fost prins de un agent de pază în timp ce fura fier vechi din incinta CET Târgu-Jiu. Poliţiştii au stabilit ulterior că tânărul a reuşit să fure aproximativ 150 kg de deşeuri feroase, pe care o transporta cu ajutorul unui atelaj cu tracţiune animală.În dimineaţa zilei de marţi, la...
Cu maşina în pom
Accident de circulaţie la Crasna. Un bărbat de 31 de ani, din localitate, ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, şoferul a suferit leziuni corporale, fiind transportat cu ambulanţa la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
În noaptea de 13 iunie, în jurul orei 01:35, Poliţia...
Minor de 9 ani, acroşat de o maşină
Un copil de 9 ani a fost rănit marţi într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Aninoasa. Băieţelul se plimba cu bicicleta când a fost acroşat de un autoturism al cărui şofer încerca să depăşească o altă maşină.
Accidentul a fost anunţat printr-un apel la 112, efectuat de către un participant la trafic. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa...
Cercetat pentru furt
Un gorjean în vârstă de 66 de ani, din Bumbeşti-Jiu, este cercetat de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce a demontat şi a sustras mai multe piese şi subansamble de pe un buldozer aparţinând Obştii Bumbeşti.
În după-amiaza zilei de 12 iunie 2012, în jurul orelor 15:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi...
14:31 Picioruşi a demisionat de la RAR. Ar putea fi înlocuit cu Angheloiu
PDL-istul Vasile Picioruşi, directorul RAR Gorj, a demisionat din funcţie, fiind înlocuit cu Şerban Predescu până la organizarea unui concurs. În mediul politic din Gorj se vehiculează că pe locul său ar putea fi promovat liberalul Radu Angheloiu, care rămâne fără serviciu după înlocuirea sa din funcţia de vicepreşedinte al CJ Gorj. Tot pentru Angheloiu se luase în calcul...
14:07 – Mischie, condamnat cu executare
Fostul PSD-ist, Nicolae Mischie, a rămas cu condamnarea de patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a depus mărturie controversatul om de afaceri Clement Mocanu. Hotărârea a fost dată de Curtea de Apel Timişoara dar este atacabilă cu recurs. În 2007, judecătorii Tribunalului Gorj l-au condamnat pe Mischie la executarea unei pedepse cu închisoarea de patru...
Cotidianul Gorjeanul PDF 13 Iunie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.06.13_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
12:00 – A intrat cu maşina într-un copac
Un alt accident de circulaţie s-a produs azi-noapte, pe DJ 665 Crasna. Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Crasna, a pierdut controlul maşinii la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un copac. Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat cu ambulanţa la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate....
11:56 – Minor accidentat
Un minor în vârstă de 9 ani a ajuns ieri la spital după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Copilul se plimba cu bicicleta când a fost acroşat de un autoturism al cărui şofer a încercat să depăşească o altă maşină. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare.
11:52 – A furat un buldozer
Un gorjean în vârstă de 66 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Acesta este suspectat că în perioada 8 - 11 iunie 2012, a demontat şi sustras mai multe piese şi subansamble de pe un buldozer, proprietatea Obştii Bumbeşti, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimată la suma de 1.500 lei. Pe parcursul cercetărilor...
11:50 – Hoţ de fier vechi, prins de un agent de pază
Marţi, 12 iunie 2012, la orele 09:30, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către un agent de pază cu privire la faptul că în timp ce executa serviciul de pază, a surprins un tânăr în timp ce sustrăgea fier vechi din incinta CET Tg-Jiu. Pe parcursul cercetărilor poliţiştii au constatat că suspectul a sustras cantitatea de 153 kg...
11:48 – 12 tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au indisponibilizat în vederea confiscării, cantitatea de peste 12 tone de cărbune, transportată fără documente legale de provenienţă. Transportatorul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
11:26 – Concursuri profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă
Mâine, 14 iunie 2012, începând cu ora 09.00, în incinta stadionului Moi din comuna Bâlteni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va organiza şi desfăşura faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. La aceste concursuri sunt aşteptate să participe serviciile voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă...
11:09 – Serviciul de Investigare a Fraudelor, în control la Peştişani
Doi reprezentanţi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Gorj se află la această oră în control la Primăria Peştişani. Cei doi se află într-un birou din cadrul instituţiei publice, solicitând o serie de documente importante de la salariaţii primăriei. Din primele informaţii, s-au cerut şi documente care privesc anumite licitaţii.
Dian îl ia şi pe Marcel Romanescu la PNL
Dian Popescu îl va lua şi pe subprefectul Marcel Romanescu la PNL Gorj. A declarat-o chiar ieri preşedintele PNL care îi va oferi un loc lui Romanescu în cabinetul noului prefect de Gorj, Octavian Lupulescu.Schimbarea lui Marcel Romanescu din funcţia de subprefect de Gorj este previzibilă şi ar putea să se producă chiar astăzi după şedinţa de Guvern...
PDL Gorj, faultat de Manţog – Ruşeţ nu demisionează
PDL Gorj a avut rezultate slabe la alegerile locale de duminică, dar au fost peste media obţinută de partid, pe ţară. Astfel la judeţ, PDL-ul a obţinut în Gorj 16,86%, în timp ce partidul se situa, la ultimele raportări ale BEC, la 16% pe ţară. Aceste rezultate nu îi dau motive lui Ion Ruşeţ, preşedintele PDL Gorj, să îşi...
Vlaicu reia negocierile cu PNL, a dat chix cu UNPR-ul
Şeful de campanie al UNPR Gorj, Marius Vlaicu, şi-a dat concursul de incompetenţă în organizaţia pe care a condus-o spre ,,victorie” la alegerile locale. Vlaicu a obţinut un procent de 3% în competiţia pentru şefia Consiliului Judeţean, lucru previzibil, făcând cu mâna şi acestui organism în care candidaţii UNPR s-au înscris contra-cost. Vlaicu îşi anunţă însă demisia, dar, pe...
Petrescu, inginer la Mina Motru
Ilie Petrescu, fostul Director al UEF Motru, a revenit la unitatea în care a lucrat înainte de a fi detaşat pe funcţia de director la Unitatea de Execuţie Foraje(UEF) din municipiu. Petrescu şi-a reluat aici poziţia de inginer şef. În paralel, prim-vicepreşedintele PPDD Gorj, va exercita şi funcţia de consilier local, organizaţia reuşind să obţină cinci mandate de consilier...
Primarul Florin Pavel îl vrea vice pe nepotul lui Ilie Fuiorea – Bute
Chiar dacă realesul primar al comunei Peştişani, Florin Pavel, susţinut de USL, la recentele alegeri locale, are niscaiva dosare întocmite de Curtea de Conturi, vreo cinci, a căror începere e blocată, el nu se lasă. Aşa cum Gorjeanul a anunţat, primarul ing. Florin Pavel are două dosare a căror urmărire penală a început încă dinaintea datei de 10 iunie....
Comisia de Control a ANP cercetează: Biserica ortodoxă – “deţinutul” din Puşcăria Târgu Jiu !
Mă refer la Biserica Ortodoxă Română, care din păcate, la Penitenciarul Târgu Jiu este, deocamdată, nedreptăţită faţă de alte culte ori secte. Pur şi simplu, ceea ce i se întâmplă sau i se pune la cale Preotului capelan Mihai Groza este strigător la Cer. Şi numai exemplul cu 150 deţinuţi scoşi din puşcărie la o biserică evanghelică sau la...
Au contestat rezultatul alegerilor! – PRM-ul îşi pune viceprimar la Băleşti
Mădălin Ungureanu, candidatul PRM la Băleşti, angajat al Direcţiei de Sănătate Publică, a fost la o distanţă de doar 34 de voturi de scaunul de primar al localităţii. Acesta a obţinut 1546 de voturi, în timp ce Aristică Paicu, candidatul USL a obţinut 1590 de voturi. Ieri, Ungureanu a depus o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean(BEJ) Gorj privind rezultatul...
Nioaţă şi Dumitraşcu, primari la limită
Candidatul USL, de la Bumbeşti Piţic, Michy Nioaţă a fost la doar 23 de voturi de candidatul PDL, Viorel Popescu. Nu a fost însă singurul candidat aflat în această situaţie, şi Maria Dumitraşcu de la Berleşti, candidat USL, a trecut prin emoţii similare, deşi şeful Biroului de Circumscripţie din localitate a fost prim-procurorul Gheorghe Focşan.
Candidatul Nioaţă de la Bumbeşti-Piţic...
Florin Cârciumaru: ,,Propunerea mea pentru funcţia de viceprimar este Aurel Popescu”
Reporter: Pe cine susţineţi pentru funcţia de viceprimar la Primăria Târgu-Jiu?
Florin Cârciumaru: „La nivel de primărie, după validare, eu o să vin în faţa Consiliului Local cu propunerea: domnul Nădrag Matei, din partea PNL-ului, şi cu propunerea pentru domnul Popescu Aurel, din partea PSD-ului. Un viceprimar va fi din partea PNL-ului, un viceprimar din partea PSD-ului, pentru că asta...
Primarul Bârcă are corigenţe şi n-a intrat la Bac
Dacă ai carte, ai parte! Aşa spune un proverb românesc, însă de multe ori acesta este contrazis de realitate. De exemplu un primar din Gorj, care s-a gândit la vârsta de 50 de ani să-şi continue studiile. Astăzi ar fi trebuit să susţină una dintre probele de la bacalaureat, însă, primarul a constatat că nu-i uşor să fii elev,...
Tombola de la Turceni se face
Noile autorităţi din Turceni nu au renunţat la intenţia vechii administraţii a oraşului de a organiza o tombolă pentru alegătorii care au venit duminică la urne.Primarul ales, Dumitru Gâlceavă, fost viceprimar în mandatul anterior, afirmă că nu a renunţat la iniţiativa respectivă, mai ales că există o hotărâre a Consiliului Local în acest sens. E drept că hotărârea a...
Creţan vrea adevărul despre mineriade
La 22 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie care au zguduit România în 1990, liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan cere autorităţilor să clarifice acele evenimente, mai ales că el este unul dintre sindicaliştii care a plătit cu închisoarea pentru implicarea sa în manifestaţiile din 1999.
Şeful FNM a solicitat ieri, printr-un comunicat de presă, „aflarea adevărului”,...
Rezultatele finale ale alegerilor locale în Gorj – USL a obţinut 80% din voturi, la primari
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj a anunţat ieri rezultatul final al alegerilor locale din data de 10 iunie. USL a obţinut cele mai multe mandate de primar, cu un procent de aproape 80%. Şefia consiliului judeţean îi revine tot lui Ion Călinoiu, USL reuşind să obţină şi cele mai multe mandate de consilieri judeţeni.Potrivit datelor furnizate de BEJ,...
I-a căzut motocicleta în râpă
Un turist german a solicitat ieri sprijinul jandarmilor gorjeni pentru a-şi recupera motocicleta după ce s-a răsturnat cu aceasta într-o râpă din zona Transalpina.Jandarmii gorjeni din cadrul Postului Montan Rînca au intervenit ieri în zona Transalpina – Vîrful Ciorii, pentru a ajuta un turist să-şi recupereze motocicleta căzută într-o râpă. „În jurul orelor 15:30, jandarmii din cadrul Postului Montan...
Albumul Domnicăi Trop, lansat la Muzeul Judeţean Gorj
Celebra interpretă de muzică populară, Domnica Trop, este aşteptată astăzi la Târgu-Jiu. „Muma cântecului mehedinţean” va participa la lansarea albumului muzical „M-a mânat mama la vie”, album ce conţine 21 de cântece aparţinând inegalabilei artiste.Muzeul Judeţean Gorj va găzdui astăzi, începând cu orele 17:00, festivitatea de prezentare şi lansare a albumului muzical „M-a mânat mama la vie”, album ce...
Elevi motreni, câştigători la concurs
Şcoala Generala nr. 1 din Motru a participat la concursul “Igienă acasă şi la şcoala” la secţiunea claselor V-VIII derulat de Domestos, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului. Acesta s-a desfăşurat pe o perioadă de 6 luni a anului şcolar 2011-2012.
Pe toată perioada desfăşurării concursului elevii 50 la număr au fost sprijiniţi de două cadre didactice,...
În Gorj se cultivă varza de toamnă şi se prăşeşte porumbul
În aceste zile se fac pregătirile pentru cultivarea verzei de toamnă. Se fac lucrări de întreţinere, combaterea bolilor şi dăunătorilor, pe suprafeţele cultivate cu legume. În paralel s-a început prăşitul porumbului şi recoltarea cerealelor păioase.”În perioada iunie-iulie 2012 avem de cultivat varză de toamnă. Vom cultiva 900 de hectare de varză”, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare...
Eufimia Dumitrescu nu vrea viceprimar la Novaci
Candidata PD-L la fotoliul de primar al oraşului Novaci s-a clasat pe locul doi la alegerile din 10 iunie. Partidul pe care l-a reprezentat în alegeri are cinci membri în Consiliul Local, Eufimia Dumitrescu precizând că nu doreşte un post de consilier şi nici funcţia de viceprimar, dacă i s-ar propune acest post. Mai mult decât atât, ea este...
Direcţia pentru Agricultură centralizează pagubele din Gorj
Vremea rea din ultima perioadă a afectat aproximativ 30 de deţinători de sere din judeţul Gorj. Producătorii vor fi însă despăgubiţi abia după ce reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală(DADR) Gorj vor face măsurători la faţa locului.Până în prezent s-au deplasat în inspecţie, la producătorii afectaţi din Gorj, 19 reprezentanţi ai DADR Gorj şi un membru de la...
Greul abia acum începe!
Aforismul învăţatului antic grec – Esop, citat mai sus, a găsit o mare perioadă de timp întruchiparea în viaţa politică românească. Cu deosebire în cei 7-8 ani ai regimului Băsescu, de care trag nădejde că am scăpat. Nu de tot, totuşi. Să nu ne grăbim a crede că odată cu preluarea puterii executive de către USL, prin Cabinetul Ponta,...
Peste 25.000, imputaţi de Corpul de Control al CJAS Gorj
Medicii de familie, farmaciile, furnizorii de servicii spitaliceşti şi de servicii clinice au fost verificaţi de Corpul de Control al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. În urma celor 12 controale efectuate, au fost imputate sume în valoare totală de 25.907 lei.Potrivit preşedintelui CJAS Gorj, Gheorghe Cocină, Corpul de Control din cadrul instituţiei a efectuat 12...
Gura Târgului – Prefectul Andrei, promovat ,,general” la Inspectoratul Şcolar Gorj
Dascălii din Gorj erau bulversaţi ieri la vestea că Liviu Andrei va fi pus iar la cârma Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. Asta, urmare a unor declaraţii incomplete finalizate în coadă de peşte de către Dian Popescu, şeful PNL Gorj, care lăuda recent profesionalismul actualului prefect, avut de la cârma educaţiei gorjene.Când s-a mai auzit că astăzi, în şedinţa...
„Mesajul Meu Antidrog” 2012 şi-a desemnat câştigătorii
Lansată în februarie 2012, cea de-a IX-a ediţie a concursului „Mesajul Meu Antidrog” şi-a desemnat, ieri, câştigătorii. Pentru ediţia din acest an au fost înscrişi 70 de elevi din întreg judeţul. Câştigătorii locurilor I de la fiecare secţiune merg la faza naţională.
În luna februarie 2012 a avut loc lansarea concursului „Mesajul Meu Antidrog” ediţia a IX-a, având motto-ul „Colorează-ţi...
Dispensarul TBC, transformat în muzeu
Clădirea Dispensarului TBC din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, situat în locaţia de la Pasarelă, va deveni muzeu al personalităţilor medicale din judeţul nostru. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.
Aflat într-o stare de degradare avansată, Dispensarul TBC din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, situat în locaţia de la Pasarelă va fi mutat în clădirea...
La pas prin urbe, c-aşa-i frumos şi sănătos !
Spre a nu o mai da pe după cireş, - cum scria în ale sale Amintiri din copilărie, Nică al lui Ştefan a Petri -, să intrăm, - că nu-i chiar atât de mare noroiul -, direct în miezul problemei. Cum întotdeauna, ce-i drept nu-i păcat, să recunoaştem că autorităţile locale (dar…nu toate), aleargă, se străduiesc, ca promisiunile făcute,...
Călinoiu a inaugurat Secţia Boli Infecţioase după campanie
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, împreună cu managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au inaugurat oficial Secţia Boli Infecţioase. Deşi putea să facă inaugurarea în timpul campaniei electorale, aducându-şi mai multe voturi, Ion Călinoiu a preferat să inaugureze investiţia după alegerile locale, chiar dacă meritul realizării acestui proiect îi revine. Lucrările au fost finalizate de câteva luni, fiind reluată activitatea...
Marian Olaru, din nou şef al Secţiei II Pneumologie
Pneumologul Marian Olaru a susţinut, ieri, probele de concurs pentru ocuparea funcţiei de şef al Secţiei II Pneumologie din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. El a ocupat această funcţie şi până acum. Punctajul obţinut de Marian Olaru este unul foarte bun, devansându-i pe colegii săi.
Marian Olaru şi-a revendicat din nou conducerea Secţiei II Pneumologie din...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Eminescu a pus bazele naţionalismului românesc modern!
La împlinirea celor 123 de ani de la trecerea în eternitate a “Luceafărului” poeziei româneşti, dacă am face o succintă referire la opera social-politică a lui Mihai Eminescu, am putea constata, fără teama de a greşi, că plenitudinea geniului său creator se confirmă şi se afirmă incontestabil în privinţa lecţiilor de patriotism autentic, el fiind cel care pune bazele...



































