9 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 12, 2026

Arhive Zilnice: 2 septembrie 2012

Costică Mazilu, primul meu director

În Gorjeanul de luni 13 August 2012, am citit şi răscitit două materiale publicate de juristul Nicu Gâtan şi de profesorul Vasile Gogonea, referitor la personalitatea lui nea Costică Mazilu, primul director al Şcolii medii Tg-Cărbuneşti. Ca foşti elevi ai renumitului liceu au cunoscut foarte bine activitatea lui nea Costică.Din cele relatate de ziaristul, jurist Nicu Gîtan, mi-am dat...

În lipsa revistei “Serile la Brădiceni”, în 2012

Dacă nu mă-nşel, anul acesta, Festivalul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni” a ajuns la ediţia a XVI-a. Şi sună frumos, nu-i aşa? Cu siguranţă, există şanse ca manifestarea din acest an să fie excepţională. Şi totuşi, nu apare, pentru prima dată, revista „Serile la Brădiceni”. A ieşit de sub tipar, în schimb, revista de literatură şi artă MIRACOL...

Transalpina, asaltată de turişti

Mii de iubitori ai muntelui aleg Transalpina, în această perioadă, pentru a-şi petrece câteva ore de relaxare într-un peisaj de vis. În week-end-uri numărul autoturismelor care tranzitează “Drumul Regelui” creşte simţitor. Starea drumului este foarte bună, iar traseul rămâne deschis până la 1 noiembrie.Două luni de zile mai au la dispoziţie turiştii pentru a tranzita Transalpina. Traseul este absolut...

Grup infracţional, destructurat de poliţişti

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat şi reţinut 3 tineri suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe şi societăţi comerciale. Aproximativ 80 % din bunurile sustrase, evaluate la peste 23.000 de lei, au fost recuperate şi restituite părţilor vătămate.În perioada 22 iulie – 30 august, la nivelul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost...

Adiţionalele la contractul-cadru al medicilor de familie, în vigoare

Actele adiţionale realizate în urma negocierilor derulate între conducerea Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj şi reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) au intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie. Medicii care încă nu le-au semnat o pot face în următoarele zile.La mijlocul lunii august, conducerea Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj s-a...

Patru persoane, rănite într-un accident la Câmpu Mare

Patru persoane au ajuns sâmbătă seara la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o altă maşină, la volanul căreia se afla un tânăr de 20 de ani, din comuna Baia de Fier. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, poliţiştii continuând cercetările pentru lămurirea...

Facultate de Sculptură, la dispoziţia absolvenţilor de liceu

Începând cu anul universitar 2012-2013, Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu are un nou program de studii adresat tinerilor pasionaţi de sculptură. Înscrierile au loc în perioada 6-13 septembrie, admiterea făcându-se pe baza mediei examenului de bacalaureat şi a notei obţinute la acelaşi examen, la proba de Limba şi Literatura Română.Sculptura este o artă pentru care trebuie să ai talent....

Suspecţi de furt, identificaţi de poliţişti

Patru tineri din judeţul Gorj, între care şi doi minori din Târgu-Jiu, sunt cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat. Cei patru suspecţi sunt acuzaţi că au sustras mai multe bunuri din două magazine din Târgu-Cărbuneşti. Furturile au fost comise în noaptea de joi spre vineri, tot atunci suspecţii încercând se...

Accident mortal la Plopşoru

Un tânăr de numai 18 a murit iar altul a ajuns la spital cu răni grave după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în apropierea drumului de exploatare din zona minei Cocoreni. În cauză s-a constituit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, poliţiştii încercând acum să stabilească cauzele şi împrejurările în care s-a...

Cercetat pentru ultraj, distrugere şi şantaj

Un tânăr din comuna Leleşti este cercetat de oamenii legii pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugere şi şantaj. Tânărul de 20 de ani este acuzat că a distrus mai multe bunuri dintr-un bar şi că a ameninţat cu cuţitul un alt tânăr, căruia i-a cerut bani pentru a-l lăsa să...

Posturile de poliţie din mediul rural au fost reînfiinţate

După ce anul trecut s-a luat decizia desfiinţării posturilor de poliţie din mediul rural, anul acesta, începând cu data de 1 septembrie, aceste puncte de lucru au fost reînfiinţate. La nivelul judeţului Gorj vor funcţiona 61 de posturi de poliţie comunale, fiind menţinute de asemenea şi 9 din cele 11 secţii de poliţie rurală înfiinţate în cursul anului 2011.Noul...

Hoţi prinşi în flagrant

Doi gorjeni au fost prinşi în flagrant de poliţiştii din Ţicleni în timp ce încercau să încarce într-o autoutilitară mai multe bunuri sustrase din incinta unei sonde din localitate.Pe numele celor doi suspecţi a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi distrugere. În noaptea de 31 august 2012, în jurul orelor 01:30, Poliţia Oraşului Ţicleni...

Furt oprit cu focuri de armă

Poliţiştii gorjeni au fost nevoiţi să facă uz de armamentul din dotare pentru a opri un bărbat care încerca să sustragă componente metalice din grădina unei târgujience. Focurile de avertisment trase de oamenii legii nu l-au speriat însă pe suspect, care a fugit de la locul faptei înainte ca poliţiştii să-l poată reţine. În cauză a fost întocmit dosar...

Tamponare cu scandal, la ieşirea din Cărbuneşti

Două maşini marca Dacia s-au ciocnit duminică, cu puţin timp înainte de orele amiezii, la ieşire din localitatea Târgu-Cărbuneşti. Deşi incidentul nu s-a soldat cu victime, pasagerii şi şoferii ambelor maşini nesuferind niciun fel de leziuni, tamponarea s-a soldat cu un scandal în toată regula. Asta deoarece unul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu a dorit să finalizeze...

Bariera care menţine pilele pe posturi la Musculeşti

Dacă eşti nevasta unui şef de staţie CFR sau dacă ai vreo rubedenie sus pusă la fosta Regională de Căi Ferate Craiova, ai toate şansele să deţii un loc de muncă în domeniu, în judeţul Gorj, foarte călduţ, într-un loc izolat care nu îţi oferă bătăi de cap. Este şi cazul angajaţilor de la staţia CFR Musculeşti, mai precis...

Marcel Romanescu nu s-a dus la întâlnirea cu liderii PDL Gorj

Deşi a fost invitat public să participe vineri la o întâlnire la sediul PDL Gorj cu liderii organizaţiei, pentru a fi invitat oficial să revină la filiala din care s-a autosuspendat, urmare a funcţiei sale de la Prefectură, Marcel Romanescu nu s-a dus la şedinţa cu foştii săi colegi de partid. Fostul subprefect a menţionat că nu s-a prezentat...

Se aşteaptă rectificarea – SJU Târgu-Jiu nu are bani pentru plata salariilor în ultimul trimestru

Rectificarea bugetară pentru sistemul sanitar este aşteptată de toate unităţile spitaliceşti. Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu nu-şi va mai putea permite plata salariilor în ultimul trimestru al anului, în lipsa rectificării. Odată cu majorarea salariilor cu 8%, începând cu 1 iulie 2012, a crescut suma necesară acoperirii cheltuielilor de personal, astfel, suma alocată iniţial pentru cheltuielile de personal...

11 pacienţi, rezistenţi la tratamentul de tuberculoză

Studii recente relevă niveluri alarmante ale cazurilor de tuberculoză rezistentă la tratament. Astfel de bolnavi există şi la noi, 11 dintre ei fiind internaţi la Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu. La nivelul judeţului nostru, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, în primul semestru al acestui an au fost depistate şi confirmate 283 de cazuri noi...

Progresistul Cocină, manager la Spitalul Sadu

Fostul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, Gheorghe Cocină va conduce Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu (Sadu). După revocarea din funcţia de preşedinte al CJAS, din 25 iulie, Cocină a preferat să se retragă din viaţa publică. Surse susţin că Gheorghe Cocină va fi numit manager al Spitalului Sadu, propunerea venind şi ca o compensare pentru vechea...

Nelu Pavel: “Mischie ar putea fi candidatul nostru la parlamentare”

Preşedintele Partidei Rromilor filiala Gorj, Nelu Pavel, în prezent consilier judeţean ales pe lista USL, din partea PSD, nu va mai susţine candidaţii social-democraţi la alegerile din toamnă. Pavel susţine că ar fi solicitat deja la centrul Partidei Rromilor ca organizaţia de la Gorj să aibă propriii candidaţi la alegerile parlamentare. Pavel a luat în calcul să aibă candidaţi...

Promovabilitate de 38,86% la bacalaureatul de toamnă

Doar 934 dintre cei aproximativ 2400 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj care au susţinut examenul de bacalaureat în cadrul sesiunii de toamnă au reuşit să obţină note de trecere. Rezultatele parţiale au fost afişate ieri în cele şapte centre de examen din judeţ, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe data de 5 septembrie, după ce...

Prefectul, un colaborator bine plătit al fundaţiei lui Vişoianu

Declaraţia de avere postată pe pagina de internet a Prefecturii de recent instalatul în funcţie reprezentant al Guvernului în teritoriu arată că noul prefect a avut anul trecut o sursă de câştig care depăşeşte celelalte venituri ale acestuia, luate la un loc.Claudiu Teodorescu a fost cunoscut până acum ca şef al TSD Gorj şi mai ales ca şef de...

Hotelul lui Condescu îţi mută nasul

Hotelul Mina din zona montană Rânca, unitate ce aparţine sindicatului lui Marin Condescu, este o adevărată bombă biologică. Tot mai mulţi proprietari de cabane din zonă se plâng de faptul că fosa septică a hotelului este deschisă, iar apa menajeră împreună cu dejecţiile se scurg în voie în pădurea din spatele acestuia. “Nu au pic de respect pentru mediu.Lasă...

Gorjenii s-au dus degeaba după smochine în Mehedinţi

Şviniţa, o localitate situată la 80 de kilometri distanţă de Drobeta Turnu Severin, pe clisura Dunării, a devenit o atracţie pentru zeci de gorjeni interesaţi să îşi procure smochine sau preparate din aceste fructe pentru care autorităţile locale au organizat la sfârşitul săptămânii trecute chiar şi un festival.Manifestarea s-a vrut una care să aibă continuitate, pentru că despre smochine...

Clanurile nuntesc, La Famiglia prosperă!

Orice eveniment de sâmbătă fu eclipsat de nunta mezinei preşedintelui Traian Băsescu, celebra vorbitoare de limba română – Elena Băsescu – EBA, cea cu „Succesurile!” Ea, poate fi nevinovată şi merita mai multă discreţie. Nu-i deloc sigur că şi-a dorit să ajungă ditamai europarlamentarul PDL.Fără aprobarea Tatălui şi a partidului tatălui – PDL-ul, care-a asigurat obligat câte zece voturi...

Gura Târgului – Borcan, nemulţumit de venirea lui Stamatoiu la PC Gorj

Şeful interimar al PC Gorj, Marius Borcan, nu a fost prea încântat de rolul pe care Daniel Constantin i l-a oferit joi, la vizita de la Târgu-Jiu, doctorului Adrian Stamatoiu. Chiar şi-a arătat nemulţumirea în legătură cu noua numire, la şedinţa făcută la sediul PC Gorj, în seara în care a auzit vestea care l-a tulburat profund.Borcan s-a arătat...

Un grup de turişti români a rămas fără autocar în Italia

Un grup de turişti români a avut parte de o surpriză rară în timpul unei vacanţe în Italia. Autocarul care îi transporta a dispărut din faţa hotelului de 4 stele unde se cazaseră.Iar poliţiştii italieni nu reuşesc să îi dea de urmă. Asta şi pentru că nici până acum nu au venit să înregistreze plângerile turiştilor.În parcarea acestui hotel...

Un bebeluş a murit, alte 40 de persoane au fost rănite într-un accident din Franţa

Un autocar care transporta cetăţeni români s-a răsturnat pe o autostradă din sud-estul Franţei. Accidentul a avut loc la ora 9.30 (10.30, ora României) pe autostrada A8, pe sensul Nisa - Aix, în apropierea localităţii Vidauban.Autocarul s-a răsturnat cel mai probabil după explozia unei anvelope. Traficul pe autostrada A8 a fost întrerupt pentru a permite intervenţia echipelor de salvare.Conform...