Arhive Lunare: septembrie 2012
Procurorul Moţa, pe urmele SC Maserati la Scoarţa
Ancheta în dosarul în care a fost arestat primarul din Peştişani, Florin Pavel, declanşată de procurorul Emil Moţa de la Parchetul Judeţean Gorj s-a extins. Dacă iniţial cercetările s-au derulat doar pe raza comunei Peştişani, fiind vizate cele două investiţii cu bani publici din localitate, adică baza sportivă şi campusul, acum în anchetă se află şi lucrările desfăşurate de...
Morega nu îl susţine pe Dian Popescu la parlamentare
Parlamentarul de Gorj, Dan Ilie Morega, care şi-a anunţat ieri, din nou, intenţia de a nu mai candida la alegerile parlamentare pe Colegiul 1 de Deputaţi, va susţine un candidat USL pe zona Padeş însă cu excepţia lui Dian Popescu. Morega a menţionat astfel că va susţine un social-democrat sau un liberal pe Colegiul 1 de Deputaţi cu condiţia...
Prunariu şi Pecingină, cu adeziuni la PSD
Mihai Prunariu şi Gheorghe Pecingină, foştii preşedinţi ai organizaţiei judeţene şi a celei municipale a PPDD Gorj, au bătut palma cu social-democraţii urmând să parafeze prin semnarea adeziunilor, zilele următoare, trecerea lor la Partidul Social Democrat.Cei doi, dar şi echipa care îi însoţeşte, toţi demisionari din PPDD, au acceptat să activeze în PSD fără funcţii politice sau de altă...
Dosarul lui Vieru se mai rejudecă odată! A treia oară!
Greu de spus ce soartă ar fi avut un alt şofer beat care l-ar fi accidentat mortal pe fostul director de liceu Dumitru Bunoiu şi nu ar fi fost poliţist.Cert este că inspectorul care l-a trimis pe lumea cealaltă pe unul dintre cei mai apreciaţi manageri ai unei unităţi de învăţământ din municipiu are parte de o soartă mai...
Candidaţii social-democraţi la parlamentare, depun scrisori de intenţie la PSD Gorj
Social-democraţii care vor să candideze la alegerile parlamentare pe Colegiile aprobate pentru PSD în Gorj trebuie să ceară în scris acest lucru, conducerii organizaţiei judeţene. Mai precis, social-democraţii deja parlamentari sau care doresc să devină deputaţi sau senatori, au începând de astăzi la dispoziţie, o săptămână pentru a-şi depune la sediul PSD Gorj, scrisori de intenţie privind candidatura lor...
Hoţi prinşi de jandarmi
Trei bărbaţi din municipiul Motru şi un mehedinţean au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi în flagrant de jandarmi, în timp ce sustrăgeau subansamble metalice din perimetrul unei mine din Ploştina, respectiv din incinta carierei miniere Roşiuţa.Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj au continuat zilele trecute acţiunile de prevenire şi combatere...
Anexe gospodăreşti, incendiate la Roşia de Amaradia
Un depozit de furaje şi o magazie de materiale din satul Ruget au fost distruse, miercuri după-amiază, într-un incendiu. Primele cercetări arată că focul ar fi fost pus intenţionat de o persoană neidentificată încă.Incendiul a izbucnit miercuri, în satul Ruget din comuna Roşia de Amaradia. Două anexe gospodăreşti şi o parte din acoperişul unei case au fost distruse de...
Trei tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Pe parcursul zilei de miercuri, poliţişti ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari şi poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au acţionat pe linia verificării legalităţii transporturilor rutiere de material lemnos şi cărbune. Pe parcursul acestei acţiuni, oamenii legii au indisponibilizat în vederea confiscării cantitatea de peste 3 tone de cărbune, 5 mc de material lemnos şi au aplicat...
Minor blocat în apartament
Îngrijoraţi că fiul lor nu răspunde la telefon şi nici nu deschide uşa, doi târgujieni au sunat miercuri seara la 112 şi au cerut sprijinul pompierilor pentru a debloca uşa apartamentului. După ce au spart uşa, pompierii au descoperit însă că băieţelul de 12 ani nu păţise nimic, el de fapt dormind liniştit în tot acest timp.Echipajul de descarcerare...
Adolescent condamnat la 6 ani de închisoare pentru omor
Un adolescent de 15 ani, din comuna Bolboşi, îşi va petrece următorii şase ani după gratii, după ce a omorât o bătrână de 77 de ani, din aceeaşi localitate.
Ciprian Ionuţ Simescu a fost condamnat miercuri de magistraţii Tribunalului Gorj la executarea unei pedepse de 6 ani şi 6 luni de închisoare pentru omor. În prima zi a acestui an,...
Gorjenii au datorii de peste 6,6 milioane lei la CAS
În evidenţele contabile ale Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj sunt înregistrate datorii de peste 6,6 milioane lei, însemnând sumele ce trebuie încasate de la persoanele fizice. Acest debit provine din 3.318 dosare, 1.109 dintre ele fiind cu executare silită; suma supusă executării silite este de 3.361.787 lei.De la 1 iulie, declararea şi plata contribuţiilor la sănătate...
Cerinţe de la Polaris pentru asociaţiile de proprietari
Administratorii şi preşedinţii asociaţiilor de proprietari din municipiul nostru au obligaţia de raporta lunar numărul persoanelor care beneficiază de serviciul de salubrizare. Dacă nu se raportează până în dimineaţa zilei de 5 a fiecărei luni aceste dată, Polaris va factura numărul de persoane stabilit iniţial prin contractual de salubrizare.Firma S.C. Polaris M Holding S.R.L. înştiinţează administratorii şi preşedinţii asociaţiilor...
Mătuşa doctorului Manciu i-a luat locul lui Mădălin Ungureanu
Miercuri, 19 septembrie 2012, la Direcţia de Sănătate Publică Gorj s-a organizat concurs pentru ocuparea postului rămas temporar vacant după plecarea lui Mădălin Ungureanu – actualul viceprimar al comunei Băleşti. Singurul candidat care s-a înscris la concurs este mătuşa medicului Cătălin Manciu, fostul şef al lui Ungureanu. Noua angajată a DSP, Letiţia Manciu a luat examenul pe post, obţinând...
Gura Târgului – Cupă se autosuspendă din funcţia de director al DGFP Gorj
Pentru a putea candida la alegerile parlamentare din judeţul Gorj, Ion Cupă, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice(DGFP) Gorj ar urma să se autosuspende din funcţia de la vârful Fiscului judeţean.Asta deoarece Cupă nu ar putea deţine funcţia şi să şi candideze. În cazul în care va câştiga Colegiul I, Cupă va merge în parlament iar dacă nu se...
Culesul anticipat, convingerile anticipate!
Cu toate că nori negri, instalaţi dis de dimineaţă cu drepturi depline deasupra Gorjului aflat la început de toamnă, ce-i drept, anunţată ca fiind târzie şi lungă, majoritatea celor cu vie neculeasă s-au grăbit. Ca fata mare la măritat. Nu-i vorba de Ioana Băsescu, păţita în punerea pirostriilor cu Pepe năzdrăvanul, ci aşa în genere.Ei bine, revenind la subiectul...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne cheamă să “pescuim” cu năvodul credinţei!
În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 18-a după Praznicul Rusaliilor, cu ochii întrebători ai minţii noastre, vom desluşi pilda Pescuirii minunate, în care se aminteşte despre o întâmplare din timpul vieţii pământene a Mântuitorului Iisus Hristos, pe bună dreptate fiind considerată întâmplarea legată de alegerea celor dintâi Apostoli ai Domnului: Petru, cel numit mai înainte Simon, şi Andrei, fiii...
Biserica din Isvarna va fi resfinţită de Mitropolitul Olteniei
Duminică, Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi va oficia Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din localitatea Isvarna, judeţul Gorj. Răspunsurile la strană vor fi date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, al Catedralei Mitropolitane din Craiova, condus de prof. Victor Şapcă....
Cotidianul Gorjeanul PDF 20 Septembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.20_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Motivarea ÎCCJ, după zece luni, subliniază: Procurorii DNA au greşit drastic în dosarul Morega-Păcuraru
La zece luni după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie(ÎCCJ) s-au pronunţat în dosarul prin care au fost trimişi în judecată de către DNA, actualul deputat Dan Ilie Morega şi fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, unul pentru dare de mită şi celălalt pentru luare de mită, s-a motivat şi decizia penală definitivă prin care cei doi...
Prin ţara Jiului de Sus – Gorjul are prima peşteră electrificată din ţară
Puţini dintre conjudeţenii noştri cunosc faptul că Peştera Muierilor aflată în extremitatea nord-estică a judeţului, în nordul comunei Baia de Fier este prima cavitate electrificată din ţară. În plus unele formaţiuni existente aici sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.Elemente rare
Într-adevăr formaţiunile de pesteră pe bază de dahlit sunt extrem de rare...
Magazinul Finanţelor, intens căutat de cumpărători
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a realizat, în perioada ianuarie-august, prin magazinul propriu de valorificare a bunurilor confiscate venituri în valoare de 41.500 lei, sumă care a fost virată la bugetul de stat. Produsele la care s-au înregistrat cele mai mari vânzări au fost cele alimentare, în sumă de peste 15.000 lei, confecţiile şi încălţămintea, în valoare de...
Congresul Mondial pentru Sănătate şi Medicină Preventivă, Londra, 8-9 Septembrie, 2012, cu participare românească
A preveni înbolnăvirea unui om este mult mai important decât a trata o afecţiune deja instalată. Această idee a stat la baza desfăşurării lucrărilor Congresului Mondial pentru Sănătate şi Medicină Preventivă, găzduit de Universitatea din Londra şi organizat de Uniunea de Management al Riscului de Medicină Preventivă (URMPM).Multiplele conferinţe s-au desfăşurat în Plenare şi Wokshopuri la care au participat...
PRM Gorj are vice şi la Bolboşi
Filiala Gorj a Partidului România Mare a reuşit, în cursul zilei de ieri, să obţină încă un post de viceprimar la nivelul judeţului, asta după vicele avut la Băleşti. Astfel, în urma şedinţei de Consiliu Local de miercuri din comuna Bolboşi, a fost ales viceprimar Gheorghe Ştioclei, consilier local PRM, fost candidat la fotoliul de primar al acestei comune.Ştioclei...
CFU Turceni a cerut 12 salariaţi la Minprest
Solicitarea venită de la CFU Turceni pentru angajarea a 12 salariaţi, o dată cu plecarea a 4 manevranţi, 4 mecanici şi 4 şefi mecanici la CET Işalniţa a determinat, se pare, noile angajări decise, la începutul acestei săptămâni, la Minprest Serv.Reprezentanţii CFU au solicitat cei 12 angajaţi, 5 fiind din judeţul Mehedinţi iar restul din Gorj. Noii angajaţi din...
Libertatea de mişcare a fraţilor Popescu, cerută lui Focşan
Dian şi Gabriel Popescu s-au adresat săptămâna aceasta cu o cerere scrisă primului-procuror al Parchetului Judeţean Gorj, Gheorghe Focşan, prin care solicitau schimbarea interdicţiei date de acest organism de a părăsi localitatea pe perioada 1-30 septembrie. Cei doi au cerut ca măsura interdicţiei de a părăsi localitatea de domiciliu să fie înlocuită cu interdicţia de a părăsi ţara de...
Pavel a mai adus un martor în dosar
Primarul suspendat din Peştişani, Florin Pavel, a mai trimis un martor în faţa procurorului de caz, Emil Moţa. Acesta a fost audiat vineri la Parchetul Judeţean Gorj, zi în care şi Pavel a fost adus aici pentru prelungirea măsurii de arestare preventivă cu încă 30 de zile.Încă o persoană din comuna Peştişani a dat cu subsemnatul în dosarul pentru...
Cârciumaru şi Rotaru – faţă în faţă
Primarul din Leleşti, Marian Rotaru, şi-a văzut ieri visul cu ochii, acela de a avea o discuţie cu şeful său de partid, edilul din Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru, discuţie pe care o tot solicitase public de o bună bucată de timp. Vicepreşedinte al SPD Gorj, acesta se plânsese de mai multe ori că nu reuşeşte să se vadă cu şefii...
Demolarea democraţiei, modernizarea sărăciei!
Atâta vreme cât structurile CCR şi, mai ales, CSM rămân neschimbate e greu de presupus că actuala putere – cea guvernamentală şi majoritară în Parlament – pot spera la o reinstaurare a democraţiei. Ori, se ştie, CSM-ul a boicotat-o şi pe actualul ministru al Justiţiei, Mona Pivniceru. Şi-i de presupus că va avea mult de luptat Justiţia doamnei ministru...
Gura târgului – Milosteanu, promovat director de Resurse Umane la Divizia Minieră
Gheorghe Milosteanu, secretarul general al PSD, în prezent director al Centrului Maternal din municipiu, ar putea fi promovat, în curând, director de Resurse Umane la Divizia Minieră a Complexului Energetic Oltenia. Milosteanu a mai lucrat ca şef pe Resurse Umane, timp de zece ani de zile, înainte de 1989, el având experienţă în domeniu.Milosteanu vrea o funcţie în minerit,...
EM Jilţ blocată de un gard din sârmă
O banală plasă de sârmă, care nu costă mai mult de 150 de lei, poate produce pagube de mii de ori mai mult decât valoarea sa dacă este pusă unde nu trebuie. Un pensionar din Mătăsari a blocat cu o astfel de plasă o cale ferată uzinală şi un drum intern, din cariera Jilţ Nord, omul spunând că este...
Hoţi de cărbune, prinşi în flagrant
Doi tineri din comuna Bîlteni au fost prinşi în flagrant marţi seara de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Urdari în timp ce sustrăgeau cărbune din incinta Carierei Miniere Peşteana. Oamenii legii au restituit cantitatea de cărbune unităţii prejudiciate iar pe numele celor doi suspecţi a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.În seara zilei...
La spital, după ce a căzut de pe bicicletă
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Bîlteni, a ajuns miercuri la spital după ce a căzut de pe bicicletă. Iniţial, medicii au crezut că tânărul este victima unui accident de circulaţie însă oamenii legii au stabilit că acesta, aflat în stare de ebrietate, pur şi simplu s-a dezechilibrat şi a căzut pe acostament.În noaptea de marţi...
Umoriştii din toată ţara, aşteptaţi la Târgu-Jiu
Zeci de umorişti din toată ţara sunt aşteptaţi luna viitoare la Târgu-Jiu, pentru a participa la o nouă ediţie a Festivalului Naţional de Umor „Ion Cănăvoiu”. Înscrierile au început deja iar cei interesaţi mai au la dispoziţie aproximativ trei săptămâni pentru a-şi trimite lucrările pe adresa Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.În perioada 19 – 21...
RoRec colectează deşeurile gorjenilor
În acest week-end, echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec organizează o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE), în parteneriat cu Primăria Târgu-Jiu. Acţiunea se desfăşoară între orele 10:00 şi 17:00, fiind deschise trei puncte provizorii de colectare. Târgujienii care au deşeuri electrocasnice voluminoase beneficiază de transport gratuit şi pot primi chiar tichete cadou.Datorită bunei colaborări...
1.900 de dosare eligibile pentru obţinerea de locuinţe ANL
Pentru cele opt blocuri cu locuinţe ANL, construite recent de Primăria Târgu-Jiu, sunt 1.900 dosare eligibile. În total, aproximativ 2.500 de târgujieni au depus dosare pentru obţinerea de locuinţe ANL. La ora actuală, reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu verifică documentele din dosarele depuse, urmând ca lista cu priorităţi să fie publicată după finalizarea verificărilor.Autorităţile locale se pregătesc să repartizeze 160 de...
20 de medici au părăsit sistemul sanitar gorjean
Sistemul sanitar autohton este o dezamăgire nu doar pentru pacienţii care se tratează în cadrul său, ci şi pentru cadrele medicale. Tinerii medici caută condiţii cât mai bune de lucru, dar şi venituri pe măsură. În ultima perioadă, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat 20 de plecări din rândul cadrelor medicale.Pentru că spitalele noastre nu le mai oferă ceea...
Autorităţile mai au de amenajat două locuri de joacă
Nouă locuri de joacă din municipiul nostru au fost dotate cu mobilier nou, în acest an. Autorităţile locale mai au de amenajat încă două, acestea urmând a fi realizate în următoarea perioadă. Costurile celor 11 locuri de joacă se ridică la trei miliarde lei vechi.Mobilier nou şi pavele de cauciuc sunt elementele ce se vor regăsi în locurile de...
Peste 3.000 de locuri de parcare din Târgu-Jiu, marcate în acest an
De la începutul acestui an, până în prezent, în municipiul nostru au fost marcate peste trei mii de locuri de parcare. O parte dintre ele sunt în parcările publice, altele în cele de reşedinţă. Autorităţile lucrează în continuare la amenajarea parcărilor de pe raza municipiului nostru.Locurile de parcare din municipiul nostru sunt mai vizibile pentru şoferi. Ele au fost...
Mitropolitul Irineu, la evaluarea preoţilor de la Tismana
Cei aproape 100 de preoţi din Mitropolia Olteniei, care s-au întâlnit la Mănăstirea Tismana în vederea susţinerii unor cursuri pastorale şi care încheie astăzi examenele pentru susţinerea gradelor profesionale, încă din prima zi, în data de 10 septembrie 2012, au fost onoraţi de prezenţa ÎPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, care le-a prezentat participanţilor o minunată prelegere despre nevoia oamenilor...
Poate, totuşi…
Fără curtoazii, trebuie recunoscut faptul că de când la conducerea oraşului se află, actualul primar,- fiind vorba de ing. Fl. Cârciumaru -, faţa urbei, s-a schimbat, în mare măsură, în bine. Am spus-o, am scris-o şi, de ce nu, voi mai face-o, atunci când va fi nevoie. Fără a-nşirui, aici, transformările suferite de Târgul de pe Jiu, bunul simţ...
Vasile PONEA: Poezii, aforisme şi pamfletopoeme
Sub un titlu cu sonorităţi parnasiano-simboliste ori neoromantice, Lespezi şi safire (Ed. Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2012, 130 p.), Vasile Ponea revine în atenţia literară într-o plurivalentă disponibilitate scripturală.Structurat într-o triadică formulă compoziţională, volumul reuşeşte, de fapt, să redea un portret literar chintesenţial, în care dimensiunea lirică (I. Safire) se întrepătrunde cu reflecţia aforistică (II. Lespezi) şi cu o manifestă...
Cotidianul Gorjeanul PDF 19 Septembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.19_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Zeus, pus la colţ
BĂSESCU, ÎN INSTANŢĂ. Răbdarea şi credinţa în Bunul Dumnezeu sunt singurele care mai pot salva năpăstuitul popor român. Cu grijă maximă şi inteligenţa de care niciodată românul n-a dus lipsă, se va reinstaura Justiţia. O ştire de-a proaspătă ne confirmă că, totuşi, Guvernatorul Traian Băsescu mai are şansa de a ajunge în instanţă. Chiar dacă „Onor” DNA-ul croit prost...
Angajat din Penitenciarul Târgu-Jiu, cercetat disciplinar pentru favorizarea lui Gheorghe Avram
Desemnarea deţinutului Gheorghe Avram, condamnat definitiv, la finalul săptămânii trecute, de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 de ani de închisoare pentru crima comisă la Pojogeni, şef de cameră la Penitenciarul Târgu-Jiu o va costa scump pe una dintre salariatele unităţii de detenţie din judeţul Gorj. Asta deoarece Avram, nu întrunea calităţile necesare unui lider,...
PDL Gorj nu e vizat de schimbări la vârf
Biroul Permanent Naţional (BPN) al PDL a decis, ieri schimbarea conducerii unor filiale democrat-liberale din judeţ. Nu s-a pus în discuţie Gorjul, organizaţie unde după locale existau voci care indicau spre aşa-zise rezultate slabe ale conducerii organizaţiei pentru Consiliul Judeţean.BPN-ul nu va taxa însă deloc PDL Gorj, Vasile Blaga susţinând activitatea organizaţiei conduse de Ion Ruşeţ, şi rezultatele filialei....
La ordinul lui Militaru – Vintilescu a făcut ultimele angajări “portocalii” la Minprest
Deşi nu mai are calitate de director al SC Minprest Serv Rovinari, pedelista Elena Vintilescu face pe şefa în unitatea intrată în componenţa Complexului Energetic Oltenia. Ultima ispravă a şefei organizaţiei de femei a PDL Motru a fost una menită de a servi interesele şefului său de partid, adică a lui Constantin Severus Militaru, şeful organizaţiei PDL Motru, filiala...
Poluare masivă pe Şuşiţa Verde
După ce v-am demonstrat cu fotografii poluarea existentă pe Cheile Sohodolului, lucru care a iritat reprezentanţii Obştei din zonă, continuăm dezvăluirile pe linia protecţiei mediului cu situaţia existentă pe Cheile Şuşiţei Verzi. Aşteptăm şi de data aceasta reacţiile autorităţilor şi curăţarea evidentă a zonei de deşeurile “nesimţite” aruncate la întâmplare în albia acestui râu.“Cheile Şuşiţei Verzi, un alt perimetru...
Gura Târgului – Glomnicu, împins spre o candidatură imposibilă
Alexandru Glomnicu, şeful UNPR Motru, fost director tehnic al Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia(SNLO) ar fi urmat să fie aruncat în lupta pentru Colegiul IV de Deputaţi de către UNPR.Deoarece UNPR nu va avea candidat la Gorj, Glomnicu a scăpat de o candidatură spre care era împins de Marius Vlaicu. Glomnicu a părăsit Divizia Minieră imediat după constituirea acestui...
Amenzi de aproape 50.000 de lei, aplicate de comisarii OPC
Zeci de operatori economici au fost verificaţi la sfârşitul lunii trecute de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj. În urma controalelor efectuate, comisarii CJPC Gorj au constatat mai multe abateri, sancţionate cu amenzi în valoare totală de 49.550 de lei.În perioada 20-31 august 2012, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj a desfăşurat acţiuni tematice de control dispuse...
PPDD îi trasează strategia de campanie lui Cosmin Popescu
Reprezentanţii PPDD Gorj au intrat în pregătiri în ceea ce priveşte campania electorală pentru deputatul Cosmin Popescu. Fostul pedelist va candida şi în decembrie pe Colegiul 3 de Deputaţi unde se va contra, din nou, cu social-democratul Scarlat Iriza.PPDD merge la parlamentare, pe Colegiul 3, pe mâna lui Cosmin Popescu. Iniţiativa nu este o noutate atâta timp cât negocierile...
Puiu Diaconescu, dorit de Vâlceanu, hulit de Moţa
Ani de zile a fost un „taliban” în lupta cu portocalii din judeţ, dar, odată cu arestarea lui Ionel Manţog, Puiu Diaconescu a făcut „ciocul mic”, iar acum pare pregătit de a face marele pas din cariera sa politică, aceea de a deveni membru al PDL, după ce, ieri, a demisionat din PSD. Într-o perioadă era singurul care mai...
Pacient, supărat că nu a fost internat în spital
Un tânăr de 34 de ani din Logreşti, care acuza dureri de spate, nu a fost internat în Spitalul din Târgu-Jiu, deşi o ambulanţă l-a adus aici tocmai de la el de acasă. Marian Gherghe spune că ar fi fost plimbat între spitale degeaba, Ambulanţa predându-l la Unitatea de Primiri Urgenţe, de unde, ulterior, a fost transferat la „700”...
Ponta a tăiat banii PDL
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu-Jiu, că banii alocaţi de PDL anumitor firme se întorceau la partid, motiv pentru care a sistat anumite investiţii care se derulau într-o perioadă foarte mare.“Noi am tăiat banii de la acele investiţii de partid ale PDL şi nu am luat să punem la PSD sau la PNL, ci pur şi simplu...
Arestat preventiv după ce a violat o bătrână de 78 de ani
Magistraţii târgujieni au emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pe numele unui bărbat acuzat că a violat o bătrână în vârstă de 78 de ani.Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a fost constituită, la data de 14 septembrie, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de...
Microbuzele şcolare, la control
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au efectuat o serie de controale la autovehiculele destinate transportului şcolar. Controalele au vizat valabilitatea inspecţiei tehnice periodice şi existenţa asigurării de răspundere civilă auto obligatorie, deficienţele constatate fiind comunicate deţinătorilor de autovehicule, în vederea remedierii.În perioada 10-15 septembrie, la sediul primăriilor sau unităţilor de învăţământ deţinătoare, poliţiştii rutieri...
Accident pe Defileul Jiului
O femeie în vârstă de 37 de ani din Târgu-Jiu a ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie ce s-a produs luni seară, în Defileul Jiului. Maşina în care se afla femeia a fost lovită în plin de un alt autoturism ce venea din sens opus, după ce şoferul acestuia din urmă a încercat să depăşească un...
Zeci de vitezomani, sancţionaţi de poliţişti
În perioada 14-16 septembrie, în urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri, la nivelul judeţului Gorj au fost sancţionaţi peste 150 de conducători auto care nu au respectat normelor legale privind viteza de deplasare pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 9 permise de conducere, din care 4 pentru consum de alcool.Poliţiştii rutieri au acordat o atenţie deosebită prevenirii...
Morega face praf PPDD
Luni de zile s-a tot speculat că va candida pentru un nou mandat din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu, dar, de fapt, acum are o poziţie publică prin care dă de înţeles că nici vorbă de vreo candidatură „otevistă”. Dan Morega nu are deloc cuvinte de laudă despre partidul care în iunie a reuşit la primele alegeri locale să...
Modificarea gărzilor medicilor din spitale, în dezbatere publică
Ministerul Sănătăţii a pregătit un nou proiect de lege pentru personalul din unităţile spitaliceşti publice. Proiectul este în dezbatere publică, la ora actuală. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu consideră că forma iniţială a proiectului nu este completă, motiv pentru care atât cadrele medicale de la Unitatea de Primiri – Urgenţe (UPU), cât şi reprezentanţii SJU Târgu-Jiu vor trimite...
Prea puţine voturi pentru achiziţionarea tărgilor performante la Spitalul Judeţean
Directorul medical al Spitalului Judeţean de urgenţă Târgu-Jiu a încercat să obţină fondurile necesare achiziţionării unor tărgi performante pentru transportul pacienţilor. În acest sens, a fost întocmit un proiect în valoare de 5.000 euro, care a fost depus pentru obţinerea finanţării în cadrul unui program derulat de o bancă. Din păcate, proiectul a obţinut doar puţin peste 300 de...
Gorjenii pot verifica serviciile medicale de care au beneficiat
Asiguraţii din judeţul nostru au posibilitatea de a verifica serviciile medicale de care au beneficiat într-o anumită perioadă de timp. Pentru a afla aceste date ei trebuie să depună în nume personal o cerere la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, răspunsul primindu-se în 30 de zile.Orice persoană plătitoare de asigurări de sănătate are posibilitatea de a verifica serviciile...
Telefonul Copilului a sunat de 34 de ori, în 2012
De la începutul acestui an şi până în prezent, la Telefonul Copilului - 0253/983 au fost primite 34 de sesizări. Dintre acestea, 15 au fost infirmate, nouă confirmate, iar zece sunt în lucru. Din totalul celor 34 de sesizări, 20 au fost în trimestrul I, 4 în trimestrul al II-lea şi 10 în trimestrul al III-lea.Angajaţii Compartimentului „Telefonul Copilului”,...
Călinoiu, căpitan de echipă în meciul cu Baroul Gorj
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu se întrece, astăzi, cu Baroul Gorj pe terenul de fotbal. Căpitanul de echipă al SJU este nimeni altul decât preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu. Scopul meciului dintre reprezentanţii spitalului şi avocaţi este socializarea şi strângerea de bani pentru realizarea unor noi investiţii pentru unitatea spitalicească.Asociaţia Medico - Sanitară a Spitalului Judeţean de Urgenţă...
Festivalul lăutarilor la Bolboşi
Tarafurile lăutăreşti tradiţionale din judeţul Gorj sunt aşteptate joi în comuna Bolboşi, unde se va desfăşura o nouă ediţie a Festivalului lăutarilor gorjeni „Bolboşi 2012”.Ajuns deja la cea de-a XXIII-a ediţie, Festivalul lăutarilor gorjeni se adresează tarafurilor lăutăreşti tradiţionale care folosesc în interpretare instrumente tradiţionale şi respectă tradiţia şi autenticitatea cântecului şi portului popular. Concursul se va desfăşura pe...
Preoţii din Gorj susţin examenele pentru pentru obţinerea gradelor profesionale
Aproximativ 100 de preoţi din Mitropolia Olteniei, respectiv: Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului, Episcopia Severinului şi Strehaei şi Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, susţin în zilele de 18 şi 19 octombrie examenele pentru obţinerea gradelor profesionale. Aceste examene pentru definitivat şi gradul II se desfăşoară la Mănăstirea Tismana.Ieri, începând cu ora 16.00, s-a desfăşurat proba orală, în prezenţa Preasfinţitului Sebastian, Episcopul...
Festival – concurs de poezie religioasă
Elevii şi liceenii din judeţul Gorj se pot înscrie până pe data de 3 octombrie la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului – concurs de poezie religioasă, organizat de Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”, a Mitropoliei Olteniei.Pentru înscriere, doritorii sunt rugaţi să compună câte trei poezii cu tema „Natura, - darul lui Dumnezeu pentru om” şi să le aducă fie...
Vacanţe ieftine la ţară
La sfârşitul săptămânii trecute a demarat o nouă ediţie a programului special „Vacanţe la ţară”, derulat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC). Astfel, cel puţin până la începutul lunii noiembrie, gorjenii care doresc să se relaxeze câteva zile la ţară pot face acest lucru fără a scoate prea mulţi bani din buzunar, tarifele practicate pentru...
Destăinuiri la ceas de seară (XIV) – Femeia ca o floare
Pentru viaţa mea, sunt singura responsabilă, trăiesc cum consider că merit şi nimeni nu trebuie să sufere din pricina mea. Cei dragi merită ce-i bun.Consider că m-am maturizat şi nu mai pun la suflet orice mârlănie din partea oricui. Ripostez şi bine fac! De ce să sufăr numai eu? Cu trecerea timpului, m-am liniştit şi, spre consolarea mea, Sandy...
„Analiza limbajului vizual” de Lector univ. dr. Ion Popescu-Brădiceni
În urma parcurgerii celor trei sute de pagini ale lucrării „Analiza limbajului vizual”, un adevărat tratat în domeniu, aflat sun tipar, doi profesori universitari o prefaţează pentru Gorjeanul şi fac aprecieri critice profesioniste şi competente (I.Predo)Oportunitatea hermeneutico-poetică
Cartea elaborată de domnul profesor Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie al Universităţii din Craiova, cadru didactic la Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Târgu-Jiu, se încadrează...
Eseu – MINERVA CHIRA – un globtrotter al poeziei române de azi, laureată a Fundaţiei „Serile la Brădiceni” 2012
Dorind să scriu o recenzie la recenta carte de versuri a Minervei Chira (Nimeni, altul, tu, Casa Cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011, 74 pag.), m-am dus cu gândul la condiţia acestei delicate poetese, membră a Filialei clujene a U.S., trăitoare într-un sat de pe Crişul Repede, Negreni, din Apuseni, situat pe şoseaua internaţională Cluj-Oradea.Pe la poarta poetei, care trăieşte,...
Cotidianul Gorjeanul PDF 18 Septembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.18_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Zicerile lui Tudosie către semeni săi: Bă, fraţilor
Gânduri pe hârtie, un fel de suflet aruncat în lume, în lumi posibile câtă vreme Dumnezeu nu e aci cu mine, să-l văd, să-l pipăi, să stăm de vorbă. Sau probabil o fi şi... În definitiv, vorba lui Pascal sau al soţiei. Valentina avea puterea de a “cădea în sus”, în El, într-un Dumnezeu pe care nu-l putea nega.Un...
După 2o de ani – Consilierii locali din Peştişani, “pe teren” la Seuca şi Hobiţa
S-ar putea aprecia timpul drept o exagerare. Totuşi, de vreo 20 de ani, primarii aleşi ca şi consilierii locali ajungeau prin satele comunei Peştişani doar din patru-n patru ani. Atunci când promiteau marea cu sarea şi uitau imediat de nevoile oamenilor. Au aflat, de astă dat, ce-i doare pe oamenii din Seuca şi Hobiţa, iar acum se aşteaptă soluţionările!Exemplu...
Amintiri din Casa Amintirilor – O poveste posibilă
De mult, de mult, era o ţară frumoasă cam ca a noastră, după cum mi-au povestit şi mie strămoşii mei. Şi avea, la fel, râuri pline de peşte, ca în copilăria mea, când intram în vad pe Bistriţa şi mă gâdilau mrenele la picioare. Iar eu le prindeam numai cu mâna şi le arătam la soare mai înainte de...
Resfinţire de Biserică la Roşia de Jos, satul Ruget
În Duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci, sub un cer plumburiu de toamnă închisă şi sub rafalele insistente ale vântului care scutură frunzele copacilor din împrejurimi, în prezenţa celor aproape 150 de credincioşi strânşi în incinta sfântului lăcaş, înălţat undeva în vârful unui deal desprins parcă aievea din arcuirea împădurită a spaţiului mioritic, dar şi unii oameni răspândiţi prin...
Victor Ponta şi Ecaterina Andronescu, la deschiderea anului şcolar în Gorj
Premierul Victor Ponta a deschis noul an şcolar la Colegiul Naţional “Spiru Haret” din Târgu-Jiu, în timp ce ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a mers la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” şi la Şcoala Generală “Alexandru Ştefulescu” din Târgu-Jiu.Clopoţelul a sunat ieri pentru zeci de mii de elevi din judeţul Gorj. Ca la începutul fiecărui an şcolar, emoţiile au fost mari,...
Finanţele Gorj, pe loc fruntaş la veniturile încasate
Direcţia Generală a Finanţelor Publice(DGFP) Gorj s-a situat, în perioada ianuarie-august, între primele zece judeţe din ţară în privinţa veniturilor încasate la bugetul general consolidat al statului. Programul de încasări a fost depăşit cu aproape 30 de milioane de lei.În primele opt luni ale acestui an, încasările totale la bugetul general consolidat al statului au însumat 508.418.761 lei, ceea...
Cârciumaru i-a cerut bani lui Ponta pentru Târgu-Jiu
Vremuri bune s-ar putea să vină pentru Târgu Jiu dacă Victor Ponta va reuşi să-i aprobe lui Florin Cârciumaru măcar o parte din banii pe care edilul oraşului i-a cerut ieri la scenă deschisă, în public. Profitând de prezenţa prim-ministrului României în oraşul lui Brâncuşi, primarul municipiului nu a avut nicio reţinere în a-i solicita sprijin financiar pentru derularea...
Parcul “Constantin Brâncuși”, reamenajat de voluntarii Provident
Parcul ,,Constantin Brâncuși” de pe malul Jiului a fost reamenajat sâmbătă de peste 30 de voluntari ai companiei de credite de consum Provident Financial România şi ai Asociaţiei Regionale pentru Dezvoltare Durabilă. Voluntarii au ajutat la montarea unui nou balansoar, a unui complex de tobogane, precum şi a altor instalaţii de joacă pentru copii. Amenajarea spaţiului a fost finanţată...
Clasa pregătitoare, înapoi la grădiniţă
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, prezentă, luni, la Târgu-Jiu cu ocazia deschiderii anului şcolar, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este exclusă introducerea clasei pregătitoare în grădiniţe.Prezentă la festivitatea de deschidere a anului şcolar la Târgu-Jiu, Ecaterina Andronescu a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă despre eforturile extraordinare pe care le-a presupus organizarea clasei...
Clopoţelul a sunat şi pentru 42 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu
42 de deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu au început şi ei, ieri, noul an de învăţământ. Evenimentul a fost marcat cum se cuvine în unitatea de detenţie unde luni a avut loc deschiderea anului şcolar 2012-2013 pentru persoanele private de libertate.La festivitate au participat: comisar de penitenciare Ion Popescu, directorul Penitenciarului Târgu-Jiu, Mihai Jianu şi Marius Becheru, cadre didactice...
Laborator de informatică ultramodern la “Spiru Haret”
Premierul Victor Ponta nu a venit ieri la Colegiul Naţional “Spiru Haret” cu mâna goală pentru a inaugura noul an şcolar. El a menţionat că a adus aici, printr-o donaţie a Politehnicii din Bucureşti, un laborator ultraperformant pe care profesorii să-l folosească la ore.Însoţit de rectorul de la Politehnică, Mihnea Costoiu, originar de pe meleagurile Gorjului şi care este...
Vulpe, şef în Penitenciarul Târgu-Jiu
Ion Vulpe, condamnat în dosarul “strămutaţii de lux” la cinci ani de închisoare cu executare, se comportă ireproşabil după gratii. Fostul director din minerit a şi fost recompensat recent pentru asta, fiind întronat şef de cameră, el devenind liderul a aproximativ 20 de deţinuţi cu care îşi împarte spaţiul de dormit. Vulpe a fost pus în noua funcţie după...
Senatorul Ruşeţ: “Nu îmi este frică de niciun contracandidat”
Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, nu îşi face griji în legătură cu tulburările existente în USL în legătură cu găsirea unui contracandidat potrivit a intra în luptă la parlamentare, împotriva sa. Asta mai ales că, la Tulcea, Dian Popescu, şeful PNL Gorj, a încercat să facă o rocadă cu Toni Greblă, senator PSD pe Colegiul 2 de Senat, pentru...
Cupă, candidat sigur pe Colegiul 1 de Deputaţi
Ion Cupă, şeful Direcţiei Generale a Finanţelor Publice(DGFP) Gorj, va fi candidatul PDL pe Colegiul 1 de Deputaţi. Cupă se află în discuţii avansate la acest capitol cu conducerea PDL Gorj, care agreează candidatura acestuia pe colegiul lui Dan Morega. Candidat sigur al PDL Gorj este şi Dan Vâlceanu, prim-vicepreşedintele PDL Gorj, care va intra în competiţie electorală pe...
Puiu Diaconescu joacă la cacealma
Vicepreşedintele PSD Gorj, Puiu Diaconescu, a cărui imagine publică a fost afectată de scandalul “sex cu minore” dar şi de încercarea de a sări la gâtul lui Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, în problema Direcţia pentru Protecţia Copilului, încearcă de câteva zile să forţeze mâna conducerii organizaţiei social-democrate de a-l reprimi în fruntea filialei. Interesant este că...
Fiul primarului Rotaru, în prima zi de şcoală
Mario, fiul primarului din Leleşti, Marian Rotaru, a trecut ieri pentru prima oară pragul unei săli de clasă. Asta deoarece Rotaru Jr. a început clasa I-a. Îmbrăcat în uniformă, cu ghizdanul în spate iar în mâini cu un buchet imens de flori, “bobocul” Mario a fost însoţit la şcoală de sora lui Adelina, căsătorită din vara acestui an.Mario s-a...
Zbor Târgu Jiu-Bruxelles, deasupra unui cuib de cuci portocalii
Înainte de a pleca la Bruxelles ca să se zbată pentru a repara ce au stricat portocaliii, primul ministru al României, Victor Ponta, a participat la Târgu-Jiu, împreună cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la deschiderea anului şcolar 2012-2013. Ca dovadă a importanţei ce-o acordă învăţământului, formării generaţiilor viitoare şi a ataşamentului faţă de judeţul Gorj.În capitala Gorjului, fie la...
Gura Târgului – Oana Boian (Stelescu), director adjunct al Liceului de Muzică
Fosta inspectoare pe arte, Oana Boian(Stelescu), detronată în luna decembrie din postul ocupat la IŞJ Gorj de către fostul ,,general” PDL, Justin Paralescu, a primit o funcţie de conducere la nivelul unui liceu din Târgu-Jiu.Deşi fosta inspectoare prestează la Şcoala Generală nr. 8 ca învăţătoare, aceasta va fi şi director adjunct al Liceului de Muzică şi Arte Plastice ,,Constantin...
Pecingină şi Prunariu îi vor face campanie lui Ponta
Gheorghe Pecingină şi Mihai Prunariu s-ar putea să facă echipă la PSD Gorj, urmând să intre cu tot cu bagaje în PSD Târgu-Jiu.Cei doi, dar şi alţi demisionari din PPDD, au purtat discuţii avansate cu reprezentanţii PSD, pentru a trece în acest partid, deocamdată fără funcţii, doar la muncă pentru Victor Ponta. Cei doi, au experienţă în munca politică...
Au venit banii pentru plata serviciilor medicale efectuate în august
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit banii necesari pentru a face plăţile serviciilor efectuate în luna august. Cele mai mari sume sunt pentru spitale, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi asistenţa medicală primară. Rectificarea bugetară încă este aşteptată în judeţul nostru.CJAS Gorj a început deja să facă plăţile către furnizorii de servicii medicale, pentru activităţile derulate...
Un singur candidat pe postul scos la concurs de DSP
Postul temporar vacant scos la concurs de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a atras un singur candidat. Acesta şi-a depus dosarul cu puţin timp înainte de expirarea termenului limită de înscriere. Concursul propriu-zis se va desfăşura miercuri.Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj organizează concurs pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie temporar vacantă – consilier principal. Concursul va avea...
UCB a afişat structura anului universitar 2012-2013
Pe pagina de internet a Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a fost afişată structura anului universitar 2012-2013. Studenţii vor începe cursurile la 1 octombrie. Vacanţa de iarnă se va desfăşura în perioada 22 decembrie - 6 ianuarie. Sesiunea de examene va fi în intervalul 19 ianuarie-9 februarie. După o săptămână de vacanţă inter-semestrială, începe semestrul II, care se...
În septembrie – 144 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit
Pentru luna septembrie, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie lapte praf gratuit unui număr de 144 de bebeluşi. Cei mai mulţi beneficiari sunt din Târgu-Cărbuneşti, Motru, Rovinari şi Târgu-Jiu.Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie peste 1.150 doze de lapte praf, în această lună. Numărul beneficiarilor pe septembrie este de 144. „Avem 144 de beneficiari, cei mai mulţi...
Şcolile din Gorj, supravegheate de poliţişti şi jandarmi
Poliţiştii şi jandarmii gorjeni vor asigura şi în anul şcolar 2012-2013 măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar din judeţ.În contextul începerii anului şcolar la data de 17 septembrie, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj a dispus luarea măsurilor specifice care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor...
Şofer beat, lăsat fără permis
Un conducător auto din judeţul Dolj a rămas fără permis după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni conducând un autoturism pe DE 79, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe numele şoferului a fost întocmit şi dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o...
Maşină tamponată de un şofer beat
S-a urcat beat la volan, a lovit o maşină ce staţiona pe partea carosabilă iar apoi a refuzat să sufle în etilotest. Este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Crasna, pe numele căruia a fost întocmit acum dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În...
Septuagenar cercetat pentru braconaj
Un bărbat în vârstă de 74 de ani, din comuna Schela, este cercetat de poliţişti după ce a fost prins vânând în fondul cinegetic numărul 8 Şuşiţa, fără a avea autorizaţie. Pe numele septuagenarului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj.Ieri dimineaţă, în jurul orelor 06:18, Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic...
Cotidianul Gorjeanul PDF 17 Septembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.17_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Finanţele taxează bunurile firmei afaceristului Floarea
Direcţia Generală a Finanţelor Publice(DGFP) Gorj organizează săptămâna viitoare licitaţie publică pentru vânzarea unor bunuri confiscate de la firma afaceristului Radu Dan Floarea. Firma Tech Safety Logistics SRL îi aparţine de altfel lui Floarea, urmărit penal în dosarul “Pavel”, şi Ioanei Şaptelei, totodată administrator al societăţii, firma având datorii la Finanţe, motiv pentru care i s-a pus poprire pe...



































