10.1 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 14, 2026

Arhive Lunare: septembrie 2012

Se ia apa în trei zone din Târgu-Jiu

Târgujienii care locuiesc în zonele A. I. Cuza, I. L. Caragiale şi Republicii vor rămâne fără apă timp de cinci ore, în cursul acestei zile. Sistarea furnizării apei se impune din cauza unor lucrări la conducte.SC APAREGIO SA anunţă cetăţenii că astăzi, 12 septembrie, între orele 10:00 şi 15:00 va întrerupe furnizarea apei potabile în zonele A.I. Cuza, I.L....

Legislaţia funciară, în discuţii la Prefectura Gorj

Prefectul judeţului Gorj, Claudiu Teodorescu a participat luni, 10 septembrie la o primă şedinţă cu Comisiile Locale, în vederea instruirii privind aplicarea Legilor Fondului Funciar. La întâlnire au participat şi şefii serviciilor de specialitate din cadrul instituţiei Prefectului.În cadrul conferinţei au fost puse în discuţie mai multe problemele cu care se confruntă autorităţile locale, privind aplicarea Legilor Fondului Funciar,...

Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Târgu-Jiu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va organiza astăzi şi mâine o serie de manifestări dedicate aniversării a 164 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a “Zilei Pompierilor din România”.La data de 13 Septembrie 2012 se împlinesc 164 de ani de la “Bătălia din Dealul Spirii”, act eroic al pompierilor militari...

I se cere demisia! – Bălăşoiu le-a tras clapa primarilor din Gorj şi lui Călinoiu

Întâlnirea de ieri de la Rovinari, între reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, cei ai autorităţilor locale din 15 comune şi oraşe şi ai conducerii Complexului Energetic Oltenia(CEO) nu s-a bucurat de prezenţa lui Constantin Bălăşoiu, directorul general al CEO. Acesta, potrivit lui Călinoiu, s-a eschivat şi a refuzat prezenţa la întâlnire motivând că ar fi fost la Bucureşti la o...

Gorjean cercetat pentru ultraj, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

Poliţiştii au reţinut la începutul acestei săptămâni un tânăr de 29 ani, din comuna Bîlteni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.Tânărul a fost reţinut luni seara, după ce a făcut scandal în două localuri de pe raza comunei Bîlteni. Mai mult, mort de beat, la un moment dat...

Măsuri de executare silită, pentru gorjenii datornici

Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Gorj au realizat în luna august 2012 o activitate intensă şi eficientă de colectare a veniturilor la bugetul consolidat al statului.În acest sens, DGFP Gorj şi-a intensificat acţiunile de recuperare a obligaţiilor fiscale restante prin aplicarea tuturor măsurilor de executare silită. Astfel, pentru recuperarea obligaţiilor bugetare restante, în luna august au fost...

Hoţi de lemne, prinşi în flagrant

Trei tineri, între care şi un minor în vârstă de 17 ani, sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi transportând cu un atelaj hipo mai mulţi arbori de esenţă gorun, tăiaţi ilegal dintr-o pădure din apropierea satului Trestioara.În seara zilei de 10 septembrie, în jurul orei 20:30, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari şi...

Rabie la Săuleşti

Un nou focar de rabie a fost depistat pe data de 7 septembrie, în gospodăria unui localnic din comuna Săuleşti, judeţul Gorj. Cetăţeanul a sesizat reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor(DSVSA) Gorj, pentru a se realiza toate măsurile sanitare veterinare specifice, pentru împiedicarea transmiterii bolii şi asanarea focarului. Este al 13-lea focar de rabie, diagnosticat de la...

Faţă de anul trecut – “Munca la negru”, în scădere la Gorj

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfăşurat o activitate intensă în decursul a opt luni, de-a lungul anului 2012. Controalele au avut ca obiectiv principal identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare dar şi controlul securităţii şi sănătăţii în muncă. Datorită intensificării controalelor realizate de către inspectorii ITM se observă o...

Amenzi pentru comercianţii din Piaţa Centrală

Mai mulţi agenţi economici care îşi desfăşurau activitatea în zona Pieţei Centrale din municipiul Târgu-Jiu au fost sancţionaţi contravenţional de oamenii legii la începutul acestei săptămâni. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 11.000 de lei.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj şi cei ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului...

Inspectorii CJPC au realizat în jur de 200 de controale în august

Pe parcursul lunii august, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au efectuat mai multe acţiuni de control. În urma acestor controale s-a depistat că 150 de operatori economici încălcau normele de comercializare a produselor şi prestare a serviciilor către consumatori fiind sancţionaţi contravenţional. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 149.550 lei.Inspectorii CJPC Gorj au realizat...

Reţinut pentru furtul unui motor electric

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni au reţinut un bărbat, suspectat de sustragerea unui motor electric din incinta societăţii comerciale la care este angajat. În prezent, acesta este cercetat în libertate pentru comiterea infracţiunii de furt, împotriva sa fiind dispusă măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi ţara timp de 29 de zile.În dimineaţa zilei de 10 septembrie, la...

Luaţi-i jucăriile lui Băsescu!

Normal, întrebarea este în plus. Din moment ce acela ce se considera, cândva, Zeus afirmase şi că e perfect. Başca faptul că n-ar schimba nimic în atitudinea lui. Cum perfect se considera şi răposatul Împuşcat Nicolae Ceauşescu. Pe care l-a copiat bine şi chiar depăşit cetăţeanul universal Traian Băsescu, de naţionalitate română. După Buletin.Mai ieri se lansase în media...

Gura Târgului – Vasile Constantinescu, în locul lui Belgiu

Consiliul Local Fărcăşeşti va aproba sâmbătă în şedinţă înlocuirea lui Antonică Belgiu, fost viceprimar al localităţii, în acest organism cu următorul în lista PPDD, adică cu Vasile Constantinescu.PPDD are 3 consilieri la Fărcăşeşti, Constantinescu ocupând locul patru în lista de aleşi ai organizaţiei locale. O dată cu schimbarea ce se va opera sâmbătă este posibil ca şi majoritatea în...

Societăţile de pază, verificate de poliţişti

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat zilele trecute acţiunile pentru verificarea prestatorilor de servicii de pază şi protecţie. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.150 lei şi au constituit un dosar penal.În perioada 8 - 9 septembrie a.c., poliţiştii structurilor de ordine publică din cadrul I.P.J....

Festivalul “Maria Apostol” şi-a desemnat câştigătorii

Comuna Runcu a găzduit săptămâna trecută cea de-a IV-a ediţie a Festivalului cântecului popular oltenesc “Maria Apostol”. Ca în fiecare an, zeci de tineri talentaţi din toate judeţele Olteniei au urcat rând pe rând pe scena de lângă căminul cultural din localitate, hotărâţi să impresioneze juriul cu glasurile lor.Organizat într-o zonă cu bogate tradiţii etnofolclorice, Festivalul “Maria Apostol” îşi...

“Şcoala altfel” devine “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

Dacă în anul şcolar 2011 - 2012, elevii din toată ţara s-au întrecut în activităţi care mai de care mai diverse în cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, din anul şcolar 2012-2013, programul va fi înlocuit cu “Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.Oficialii din cadrul Ministerului Educaţiei nu au renunţat la program, el se va desfăşura la fel ca...

Preoţii, reuniţi în cadrul cercului pastoral – misionar

22 de preoţi din cadrul Protoieriei Târgu-Jiu Nord au participat ieri la cercul pastoral - misionar care s-a desfăşurat în Parohia Sadu II. Şedinţa a fost precedată de oficierea Tainei Sfântului Maslu de către şapte preoţi, la care au fost prezenţi în jur de 150 de credincioşi.“În urma săvârşirii Tainei Sfântului Maslu s-a ţinut un cuvânt de învăţătură, după...

Tehnicianul Diaconescu “a ciripit” clar şi a scăpat fără laţ

Ajuns ieri dimineaţă în faţa procurorului de caz, Emil Moţa, la Parchetul Judeţean Gorj, tehnicianul de la Urbanism din cadrul Primăriei Peştişani a fost singurul reprezentat al comisiei de inventariere a materialelor decontate pentru “Pavel Arena” care a scăpat fără o noapte în arestul IPJ Gorj. Diaconescu a fost întrebat despre raportul încheiat în 2010 cu ocazia verificării materialelor...

O întrebare pe săptămână – Ce mai face, la ce mai lucrează scriitorul Ion Cepoi?

Firesc, întrebarea de mai sus nu avea cum să nu fie adresată scriitorului Ion Cepoi. Om ce nu face rabat la munca managerială, în domeniul culturii, dar se aşează adesea, dacă nu chiar zilnic, şi la masa de scris. Dar, să-i dăm cuvântul:- Instituţional vorbind, sunt bucuros că o parte dintre proiectele pe care le-am iniţiat sunt finalizate sau...

Soţia primarului Pavel, supărată pe ancheta extinsă a lui Moţa

Doctoriţa Lidia Pavel, soţia primarului suspendat de Peştişani, s-a prezentat şi ea ieri la Parchetul Judeţean pentru a superviza audierile celor trei salariaţi ai primăriei localităţii. Lidia Pavel nu a intrat nici de data acesta în curtea Parchetului, ştiind că jurnaliştii erau acolo. S-a plimbat de câteva ori prin faţa instituţiei şi în final, abordată, de jurnalişti, a dat...

Povestire foileton – Destăinuiri la ceas de seară (XII)

Acasă la mine, luasem măsuri şi lăsasem asigurat totul pentru copii. De data aceasta, sunt hotărâtă şi accept totul. “Eul” meu a fost cucerit. “Cetatea” nu mai era inexpugnabilă! Cunoşteam dinainte programul şi-mi convenea. La terminarea misiunii, colegilor le-am spus că mai rămân să-mi vizitez neamurile de care ei ştiau. Trebuia motivată desprinderea de grup. Masa şi distracţia erau...

Încep pregătirile de iarnă, la Spitalul Novaci

Conducerea Spitalului Orăşenesc Novaci a făcut stabilit deja necesarul de alimente pentru sezonul rece. Deşi mai este destul de mult timp până la începerea iernii, reprezentanţii acestei unităţi sanitare doresc să se asigure că pacienţii vor beneficia de condiţii optime de hrană şi spitalizare.Toamna este sezonul în care gospodinele îşi umplu cămările cu provizii. În acest anotimp şi managerii...

Încă 4 posturi, scoase la concurs de Spitalul Judeţean

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu organizează concurs pentru încă patru posturi vacante. Astfel, în perioada 23-25 septembrie se vor desfăşura concursurile pentru un post de infirmier, unul de asistent medical, unul de autopsier şi unul de referent pentru Biroul Administrativ. Înscrierile se fac la sediul unităţii, până la data de 21 septembrie.Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu face...

Conducerea UCB a stabilit taxele pentru anul universitar 2012-2013

Studenţii Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, care nu reuşesc să ocupe locuri bugetate, vor fi nevoiţi să scoată din buzunare sume ce pornesc de la 2.150 lei şi ajung la 4.000 lei. Între aceste valori se încadrează taxele de şcolarizare aprobate de conducerea UCB pentru anul universitar 2012-2013.Potrivit reprezentanţilor Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-jiu, pentru realizarea finanţării din...

Inginer Alexandru Doman – Un nume de referinţă între petroliştii olteni

Născut la 28 februarie 1938 în oraşul Novaci, judeţul Gorj, după absolvirea şcolii generale, urmează cursurile Liceului „Tudor Vladimirescu” din Tg.Jiu, apoi Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie Bucureşti, Facultatea Exploatarea Zăcămintelor de Ţiţei şi Gaze, obţinând în 1961, Diploma de Inginer Minier de Petrol.Inginerul Alexandru Doman a primit repartiţie de inginer Extracţie Petrol, la Schela de Extracţie Ţicleni,...

Cotidianul Gorjeanul PDF 11 Septembrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.11_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Tineri cercetaţi pentru lovire, distrugere şi ultraj

Patru tineri din municipiul Târgu-Jiu sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au distrus un bar şi au agresat doi bărbaţi. Întreg scandalul a avut loc duminică seara, pe numele a trei dintre cei patru tineri fiind întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cel...

Octogenar găsit carbonizat

Trupul carbonizat al unui bătrân în vârstă de 87 de ani, din Bumbeşti-Jiu, a fost descoperit sâmbătă după-amiază, după ce pompierii au reuşit să stingă flăcările ce cuprinseseră un teren din localitate.Un echipaj încadrat cu şapte subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie nr. 3 Bumbeşti-Jiu a intervenit sâmbătă după-amiază în oraşul Bumbeşti-Jiu, punctul „Sublaz”, ca urmare a solicitării cetăţenilor,...

Prins cu paraşuta la pescuit

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat de oamenii legii după ce a fost prins pescuind cu o lansetă pe care avea montată o „paraşută”. Târgujianul a fost observat de un jandarm aflat în timpul liber, care şi-a anunţat imediat colegii.Duminică după-amiază, în jurul orelor 12:30, în timp ce acţiona pe raza municipiului...

Preoţii, întruniţi la Tismana pentru obţinerea gradelor profesionale

Aproximativ 100 de preoţi din toate judeţele Olteniei participă în perioada 10 – 21 septembrie la cursurile pentru obţinerea gradelor profesionale, găzduite de Mănăstirea Tismana. La deschiderea oficială care a avut loc ieri a fost prezent şi Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei.„Aceste cursuri se desfăşoară în fiecare an şi sunt susţinute de profesori din cadrul...

Mândria Gorjului, talentaţii elevi ai Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu

Carmen Duică şi Marian Medregoniu sunt doi dintre elevii Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu care reuşesc, de fiecare dată când participă la orice festival de muzică populară, să convingă juriul că merită să ocupe locuri fruntaşe. Cei doi solişti, înţeleg că numai prin muncă şi repetiţie pot ocupa locurile cele mai înalte. Şi de această dată, talentul, ambiţia...

Comisia de inventariere a materialelor pentru „Pavel Arena”, anchetată de Parchetul Judeţean

• Liberalul Ion(Nelu) Feraru, fost consilier PNL, şef al ISU Peştişani, reţinut pentru 24 de ore pentru fals intelectual şi favorizarea infractorului, membru al comisiei de inventariere a materialelor pentru SC Maserati SRL • Vasile Fuiorea, casierul Primăriei Peştişani, membru al comisiei de inventariere a materialelor pentru SC Maserati SRL, reţinut pentru 24 de ore pentru fals intelectual • Dumitru Diaconescu,...

Seceta creează probleme apicultorilor din Gorj

Apicultorii din Gorj au fost grav afectaţi de seceta din această vară. Producţiile de miere înregistrate de către aceştia sunt astfel inferioare celor din anii trecuţi. Principala cauză a fost lipsa precipitaţilor care au afectat puternic culturile de rapiţă, floarea-soarelui şi salcâm. Specialiştii spun că aceste temperaturi i-a făcut pe apicultorii să caute tot felul de soluţii pentru a...

S-a dat startul la Rabla pentru instituţiile publice din Gorj

Potrivit Agenţiei de Mediu, începând cu data de 10 septembrie are loc o nouă sesiune de depunere a dosarelor în programul Rabla 2012. De data aceasta Rabla este adresată numai instituţiilor publice, unităţii administrativ-teritoriale şi subdiviziunii administrativ-teritoriale ale municipiilor inclusiv institute de cercetare-dezvoltare înfiinţate ca instituţie publică, în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional pe anul...

Munca „la negru”, aspru pedepsită de către inspectorii ITM Gorj

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM) Gorj au desfăşurat mai multe acţiuni de control în perioada 3-7 septembrie, în urma cărora au depistat că mai mulţi angajatori utilizau munca „la negru”. Aceştia au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare de 31.500 lei. Şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă inspectorii au depistat o serie de nereguli, de...

Brâncuşi, prima stea pe aleea celebrităţilor de la Târgu-Jiu

Sculptorul din Hobiţa, Constantin Brâncuşi, va primi pe data de 24 septembrie o stea pe aleea celebrităţilor ce va fi inaugurată în acea zi la Târgu-Jiu. Aceasta va fi unica stea ce va fi oferită în acest an unei celebrităţi gorjene.În manifestările “Săptămâna turismului gorjean” ce vor începe pe data de 24 septembrie este cuprinsă şi inaugurarea aleii celebrităţilor...

PDL Gorj mai are 9 zile pentru stabilirea candidaţilor la parlamentare

Partidul Democrat Liberal Gorj mai are la dispoziţie doar o săptămână şi jumătate pentru a-şi stabili candidaţii la alegerile parlamentare pentru judeţul nostru. Până acum nu se cunoaşte decât că PDL-ul ar merge pe 2 oameni, Ion Ruşeţ la senat, Constantin Severus Militaru, deputat pe Colegiul IV şi Dan Vâlceanu, deputat pe Colegiul II.Este posibil ca un colegiu din...

Belgiu a primit decizia de încetare a mandatului de viceprimar la Fărcăşeşti

Mandatul de viceprimar la Fărcăşeşti al lui Antonică Belgiu a încetat ieri dimineaţa, o dată cu primirea la instituţia publică a documentului care prevede că fostului candidat al PPDD la alegerile locale din comună, i s-a retras sprijinul politic. Belgiu nu mai este astfel, începând de vineri, nici consilier local PPDD şi nici viceprimar. Atribuţiile sale pentru funcţia de...

Alin Văcaru i-a luat locul lui Radu Teodorescu

De ieri, Alin Văcaru este noul preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, funcţie ocupată până nu demult de Radu Teodorescu. Văcaru a obţinut votul tuturor colegilor săi, devenind preşedintele CA pentru următorii patru ani. El şi-a făcut deja o părere asupra situaţiei actuale a spitalului, dar şi a viitoarelor proiecte...

Cercetaţi pentru furt calificat

Trei bărbaţi care au sustras mai multe bunuri din incinta unei societăţi comerciale din Turceni sunt acum cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Bunurile sustrase au fost indisponibilizate în vederea restituirii către unitatea prejudiciată.Duminică seara, în jurul orelor 18:00, Poliţia Oraşului Turceni a fost sesizată de către un angajat al unei societăţi comerciale din localitate,...

Condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare pentru lovire şi vătămare corporală

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Băleşti, a fost condamnat de magistraţii târgujieni la 1 an şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală.Mandatul de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Târgu-Jiu pe data de 4 septembrie a fost pus în aplicare duminică seara, de poliţiştii...

Hoţi prinşi de poliţişti

Trei tineri suspectaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat, care se sustrăgeau urmăririi penale, au fost reţinuţi duminică de poliţiştii din Mătăsari. Cei trei suspecţi au fost prezentaţi ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă.Poliţiştii din comuna Mătăsari au identificat duminică pe raza localităţii trei tineri care se sustrăgeau urmăririi penale într-un dosar penal...

Dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din comuna Negomir, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins transportând material lemnos, fără a deţine însă acte în regulă. Poliţiştii au întocmit în acest caz dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.În seara zilei de 9 septembrie, în jurul orelor 20:00,...

Minori răniţi în accidente de circulaţie

Doi minori în vârstă de 11, respectiv 15 ani, au ajuns duminică la spital după ce au fost răniţi în două accidente de circulaţie produse pe raza municipiului Târgu-Jiu şi a comunei Turburea. În ambele cazuri, şoferii implicaţi sunt cercetaţi pentru vătămare corporală din culpă.Unul dintre accidente s-a produs în jurul orelor 12:20, pe strada 9 Mai din municipiul...

Şofer fără permis, prins la volanul unei maşini furate

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din judeţul Prahova, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii târgujieni la volanul unei maşini furate. Mai mult, oamenii legii au stabilit că acesta avea şi permisul de conducere suspendat. Tânărul este acum cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere a unui autoturism pe...

Speranţa moare ultima – Şi Guvernatorul Băsescu-i muritor!

Vrei, nu vrei bea Grigore aghiazmă! Şi uite-aşa, suspendatul preşedinte Traian Băsescu s-a-ntors la Cotroceni. Iar după cum se manifestă, nici vorbă să fie cu coada-ntre picioare. Se dă cocoş nevoie mare. Ca şi cum n-ar fi votat vreo 7,4 milioane de români pentru demiterea sa. Până şi CCR, plus BEC şi AEC recunoscuseră legalitatea referendumului pentru demiterea lui....

Gura Târgului – Bălăşoiu şi-a pierdut susţinerea fragilă a PSD

Constantin Bălăşoiu nu mai beneficiază de o susţinere a PSD Gorj pentru a rămâne pe funcţie.Ion Călinoiu a recunoscut acest lucru public, semn că zilele lui Bălăşoiu în funcţie ar fi numărate. Pentru funcţia lui Bălăşoiu preferat este Laurenţiu Ciurel.

Peste 20 de cupluri au ales să se despartă la starea civilă

Numărul cuplurilor din municipiul nostru, care au ales să-şi separe destinele în faţa ofiţerului de stare civilă, se ridică la peste 20, numai în acest an. Taxa divorţului pe cale administrativă este de 100 lei, la Târgu-Jiu. Această modalitate de separare este destinată cuplurilor care nu au copii în întreţinere.De la începutul acestui an şi până în prezent, ofiţerii...

De la chef, la spital

Sărbătoarea Sfintei Marii i-a îndemnat pe mulţi gorjeni să întreacă măsura la mâncat şi consumat băuturi alcoolice. Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj au fost solicitate la 17 cazuri de acest gen. Şi medicii Spitalului Orăşenesc Novaci au acordat îngrijiri unui pacient care acuza probleme digestive.Ca de fiecare dată, o zi de sărbătoare devine prilej de voie bună...

Spitalul Judeţean de Urgenţă a rămas fără vaccin antirabic

De câteva zile, din stocul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu lipsesc dozele de vaccin antirabic. Reprezentanţii unităţii spun că în cursul acestei săptămâni se va rezolva criza, fiind făcută comanda pentru 200 de fiole.Tot mai multe persoane ajung la spital după ce sunt muşcate de animale. Potrivit statisticilor, în primele şase luni ale acestui an, 664 de persoane din...

Resfinţire de Biserică la Mănăstirea Logreşti

După ce sâmbătă am avut Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, în Duminica de dinaintea praznicului Înălţării Sfintei Cruci a fost resfinţită Biserica Mănăstirii Logreşti, într-un cadru natural de o frumuseţe aparte în care s-a oficiat Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.Cu acest prilej a fost săvârşit...

Grigore SMEU: „Zâmbet tras pe roată” – O monografie a profesiunii de cercetător științific în structurile academice

Recenta apariție editorială, Zâmbet tras pe roată (Ed. „Academica Brâncuși”, Tg.-Jiu, 2012, 362 p.) este o lucrare aparte în bogata bibliografie a cunoscutului eseist și scriitor gorjean Grigore Smeu. Deși anumite elemente biografice le cunoaștem din alte scrieri precedente (precum romanul „Transplant de vocație”, din 2007, sau tratatul „Istoria esteticii românești”, I – 2008, II – 2009), cartea de...

Cotidianul Gorjeanul PDF 10 Septembrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.10_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

S-a tras cortina peste strălucitoarele şi revenitele acasă – SERILE LA BRĂDICENI, ediţia a XVI-a – 2012

Cu excepţia serii de joi, cu primirea celor mai mulţi invitaţi şi şedinţa jubiliară a Cenaclului COLUMNA, cel fondat de Titu Rădoi, un fel de Titu Maiorescu gorjean, bineînţeles la scară mai mică, am fost martorul ocular al zilelor eclatante de vineri şi sâmbătă ale Serilor la Brădiceni. Al căror final imprevizibil/nefericit de anul trecut lăsau impresia că se...

Contre, între firma miliardarului Ştefănoiu şi a ex-primarului Iordache pentru un contract de 7 milioane de euro

O licitaţie care a avut loc în luna aprilie a acestui an, la fostul Complex Energetic(CE) Turceni, pentru realizarea unei lucrări de supraînălţare a unui compartiment la depozit de zgură şi cenuşă, de la cota + 200, la cota +205, deasupra nivelului Mării Negre, a încins spiritele între două firme din localitate. Este vorba despre SC Slavya Costruct SRL,...

Biroul primarului Pavel, desigilat şi controlat

Finalul săptămânii trecute a fost incendiar, la Peştişani, nu numai la propriu ci şi la figurat. În sfârşit, primarul suspendat ing. Florin Ion Pavel a fost adus la sediul Primăriei Peştişani. Nu în libertate, cum şi-ar fi dorit familia şi vreo câţiva semnatari ai unei petiţii de care instanţa, oricum, nu putea ţine seama. În cătuşe, păzit de poliţişti...

„Anticorupţia” a ajuns după gratii

De vreo câţiva ani de zile un bărbat din Săcelu s-a tot dat ca fiind „de la anticorupţie”, dar a sfârşit el acum prin a ajunge în spatele gratiilor, după ce a păcălit mai mulţi gorjeni. Pe numele acestuia Tribunalul Gorj a emis, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, după ce IPJ Gorj a realizat un...

Incredibil, la Peştişani – Incendiu devastator, dar din greşeală!

La vremea când nici nu ştiam cât să mă bucur de Serile la Brădiceni, unde-am primit Premiul pentru publicistică, am fost sunat să mă-ntorc acasă că-i mare incendiu. Consilierul local Gheorghe Ciolofan(PSD), împreună cu Consilierul local Constantin Fuiorea(PRM) m-au liniştit. Sunându-l pe şeful ISU Peştişani, Nelu Feraru.Mi-am văzut, sâmbătă, de ale festivalului poetic SERILE LA BRĂDICENI, ajuns la apogeu...

Vulpe (Bacio), „uns” consilier local

Mihai Vulpe, cunoscut mai mult sub numele de scenă Bacio, a devenit membru al Consiliului Local Târgu-Jiu. Vulpe a depus jurământul de credinţă vineri, 7 septembrie. El ocupă scaunul lăsat liber de Gheorghe Pecingină care și-a dat demisia din PP-DD Gorj în urmă cu câteva săptămâni.Scaunul de consilier local al lui Gheorghe Pecingină rămăsese liber de ceva vreme, după...

Dian nu poate părăsi Târgu-Jiul până pe 30 septembrie

Şeful liberalilor din Gorj, Dian Popescu, rămâne consemnat în localitatea de domiciliul, Târgu-Jiu, recursul făcut de Parchetul Judeţean Gorj privind acceptarea de către Tribunalul Gorj a plângerii acestuia împotriva ordonanţei procurorului de a nu părăsi localitate, fiind casat de instanţa din Bănie. Dian şi fratele său, Gabriel Popescu, nu pot astfel părăsi localitatea decât cu acordul procurorului de caz,...

Poliţaiul (anti)naţional, birjarii verişori locali !

Nici măcar pe vremea când fusese suspendat pentru a doua oară din funcţia de preşedinte al României, Traian Băsescu – omul din garaj – n-a lăsat impresia că nu-i la putere. Şi atunci, ca şi în ultimii opt ani, dar şi ca în prezent CCR-ul, CSM-iul, Parchetul General şi DNA-ul ori serviciile de informaţii – ordinea este aleatorie –...

Gura Târgului – Consilierii din Peştişani i-au stabilit înlocuitor lui Nicolcioiu

În cadrul şedinţei de Consiliu Local Peştişani, de astăzi de la ora 16.00, membri acestui organism vor discuta, pe lângă rectificare de buget, şi prezentarea înlocuitorului PDL al fostului vice şi consilier local, Nicu Nicolcioiu.Deşi următorul pe listă este Gabriel Ciocâltea, respectivul a fost forţat să-şi dea demisia din PDL Peştişani ca să fie pus Cornel Rădulescu, inginer silvic....

Activitate intensă, realizată de inspectorii Vămii Gorj

În primul semestru al anului 2012 a fost încasată de către inspectorii din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Gorj suma de 53.272,80 lei reprezentând debite stabilite în anii anteriori din activitatea de control ulterior. În aceeaşi perioadă, Serviciul Inspecţie Fiscală şi Supraveghere Produse Accizate a realizat o serie de controale pentru a verifica dacă mai...

Seceta din Gorj dă bătăi de cap agricultorilor! – Cerealele din Băleşti, afectate 30%

Dacă la începutul lunii august, Ion Popescu, director executiv la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj, informa cu privire la culturile de porumb şi floarea soarelui care erau afectate de secetă parţial, în prezent acesta relatează faptul că situaţia este dramatică atât la nivel naţional cât şi la nivelul judeţului nostru, seceta producând pagube semnificative.Seceta este prezentă...

Şcoala gimnazială de la Băleşti, în lucru

Mai sunt câteva zile până când elevii încep noul an şcolar, mai precis pe 17 septembrie. Autorităţile gorjene s-au apucat să repare şi să igienizeze pe ultima sută de metri instituţiile de învăţământ. Motivul pentru care nu s-au grăbit a fost acela că nu au fost bani până acum.La Băleşti realizarea lucrărilor pentru modernizarea şcolii gimnaziale se află pe...

O maşină pentru marele câştigător al campaniei de colectare „Ai colectat, ai câştigat!”

Târgujienii care au participat la campania de informare, educare şi responsabilizare cu privire la colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje „Ai colectat, ai câştigat!” mai au o şansă să câştige ultimul premiu pus la bătaie de organizatori. A mai rămas, de altfel, un autoturism pentru participanţii din cadrul acestei campanii care poate fi câştigat prin tragere la sorţi.În acest...

Medicii ne sfătuiesc cum să ne adaptăm schimbărilor sezoniere

Toamna începe să-şi facă simţită prezenţa şi în judeţul nostru. Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi schimbările de presiune atmosferică influenţează în mod negativ sănătatea organismului uman. Cei mai afectaţi sunt cronicii, cardiacii, cei care suferă de reumatism şi persoanele cu afecţiuni neurologice. Medicii le recomandă să îşi ia medicamentele prescrise...

Nicio veste despre vaccinarea antigripală din acest an

Septembrie este luna în care se află primele informaţii cu privire la vaccinarea antigripală pentru sezonul rece. Până la această oră, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj nu ştiu nimic despre vaccinurile care vor fi utilizate pentru imunizarea împotriva gripei în sezonul rece 2012-2013. Totuşi, aceştia preconizează că informarea privind campania se va face până la sfârşitul lunii.Anual, campania...

Dozele de Pentaxim, încă aşteptate în judeţul nostru

La nivelul judeţului nostru, dozele de Pentaxim au fost epuizate încă de la începutul verii. Deocamdată, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj nu ştiu când se vor primi vaccinurile. Criza de Pentaxim este resimţită în toată ţara.Pentaxim, vaccinul care se administrează bebeluşilor la vârsta de patru luni şi care îi protejează de difterie, tetanos, tusă convulsivă, poliomielită, meningită,...

Terenuri intens poluate la Aninoasa

Necaz mare pentru localnicii din Aninoasa, care spun că nu îşi mai pot munci pământurile după ce nişte romi din Galaţi au dezmembrat o fostă sondă de extracţie a petrolului, iar pe terenurile lor au rămas acum toate reziduurile care nu au putut fi valorificate la „fier vechi”.Romii au tăiat hubele metalice folosite pe vremuri de muncitori pentru a...

Accident cu maşina furată

Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, un tânăr de 23 de ani din comuna Teleşti nu a găsit ceva mai bun de făcut decât să fure maşina unei femei din Dăneşti şi să plece la plimbare. Nu a ajuns însă prea departe, deoarece a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ieşit cu autoturismul în afara părţii carosabile, avariindu-l....

Eveniment artistic gorjenesc la Bucureşti – Iustina Băluţeanu – artistă completă: cântăreaţă şi creatoare de tapiserii

Pe data de 7 septembrie (în avans cu o zi faţă de data de 8 septembrie, când se împlinesc 89 de ani de la naşterea Iustinei Băluţeanu, marea solistă de muzică populară din Gorj) s-a organizat, sub oblăduirea Primăriei Sectorului 2 din Bucureşti, o expoziţie de tapiserii executate de către cântăreaţă în ultimii 15 ani de viaţă.Donaţia dr. Despina...

Controale la spălătoriile auto din Târgu-Jiu

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor şi Biroului de Ordine Publică, în colaborare cu comisari ai Gărzii Financiare şi inspectori ai ITM Gorj, au desfăşurat vineri o acţiune de verificare a spălătoriilor auto din municipiul Târgu-Jiu, ce a avut ca obiectiv prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a muncii la negru. În urma controalelor efectuate, au fost aplicate...

Dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, din judeţul Vâlcea, a ajuns sâmbătă seara la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier produs pe raza satului Nistoreşti. Autoutilitara în care se afla bărbatul a fost tamponată de un autoturism al cărui conducător auto, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul...

Şi-a omorât mama într-un accident rutier

O persoană a decedat într-un accident rutier produs vineri dimineaţa pe raza judeţului Gorj, alte cinci persoane, dintre care trei copii cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani, fiind grav rănite.Accidentul s-a produs în localitatea Peşteana, pe drumul european 79, ce face legătura între Craiova şi Târgu-Jiu, într-o curbă extrem de periculoasă, semnalizată corespunzător, aici mai existând alte...

Dosare penale pentru patru şoferi prinşi beţi la volan

În acest week-end, în cadrul acţiunilor de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, poliţiştii rutieri au întocmit patru dosare penale pe numele unor conducători auto care au condus autovehicule pe drumurile publice, deşi aveau o concentraţie alcoolică ce depăşea limita legală.Unul dintre conducătorii auto care s-au ales cu dosare penale este un tânăr în...

Mărfuri contrafăcute, găsite de poliţişti într-un complex comercial

Poliţiştii târgujieni au descoperit săptămâna trecută într-un complex comercial din municipiu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte ce purtau însemnul unor mărci consacrate, fără a avea certificat de autenticitate. Mărfurile, în valoare de aproximativ 13.000 de lei, au fost indisponibilizate până la finalizarea cercetărilor.Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliţia Municipiului Târgu-Jiu au efectuat un control...

Acţiune în cluburi şi discoteci, soldată cu amenzi în valoare de 21.000 de lei

În perioada 7 – 8 septembrie, poliţiştii au continuat acţiunile ce au avut obiectiv prevenirea faptelor antisociale comise în zona discotecilor, barurilor, cluburilor de noapte şi altor localuri de alimentaţie publică. În controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 21.000 de lei.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor şi Serviciului de Investigaţii Criminale,...

Târgujian ameninţat cu pistolul

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a sunat săptămâna trecută la 112 şi s-a plâns poliţiştilor că un alt bărbat l-a ameninţat cu un pistol cu bile de cauciuc. În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.Joi seara, în jurul orei 18:58, Poliţia Municipiului Motru a fost sesizată prin...

Pieton accidentat la Vlăduleni

Un bărbat în vârstă 41 de ani, din Rovinari, a ajuns săptămâna trecută la spital după ce a fost rănit într-un accident rutier produs pe raza comunei Bîlteni. Potrivit poliţiştilor, bărbatul nu s-a asigurat înainte de a traversa strada şi a fost acroşat de un autoturism la volanul căruia se afla un alt rovinărean. În cauză a fost întocmit...

La Spitalul de Pneumoftiziologie – Se alege înlocuitorul lui Radu Teodorescu

Consiliului de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se întruneşte, astăzi, pentru a-şi alege noul preşedinte. Acest post a rămas liber după ce Radu Teodorescu a demisionat, fiind numit prefect.Membri Consiliului de Administraţie al Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se întâlnesc astăzi, la sediul unităţii, pentru a-şi alege noul preşedinte. Fostul preşedinte...

Banii medicilor din centrele de permanenţă, aşteptaţi săptămâna aceasta

Cadrele medicale care desfăşoară activitate în centrele de permanenţă din judeţul nostru încă aşteaptă banii aferenţi lunii iulie. Medicii susţin că ar fi trebuit să fie plătiţi din 20 august, întârzierile fiind de aproximativ trei săptămâni. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj spun că plăţile pentru centrele de permanenţă se fac, de regulă, la data de...

Biserică românească din Las Vegas, prădată de hoţii de cupru

Biserica ortodoxă românească Sfântul Gheorghe, din Las Vegas, a fost ţinta hoţilor de cupru. Aceştia au distrus o unitate de aer condiţionat de 4.000 de dolari pentru a obţine cuprul din ea, care valora în jur de numai 20-30 de dolari. Enoriaşii români sunt şocaţi de întâmplare.Printre membri congregaţiei se numără şi Lia Roberts, cea care a participat în...

Gazeta Gorjului PDF 7 Septembrie 2012

{edocs}gazeta_gorjului/2012_09_13_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Cotidianul Gorjeanul PDF 7 Septembrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.09.07_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

La Gorj – Programul de depistare gratuită a cancerului de col uterin, tot inactiv

Până la această oră, programul de screening gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin nu a fost demarat în judeţul nostru. Deocamdată, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, programul de screening este în stadiul de acreditare. Totuşi, se apare că până la sfârşitul acestui an, gorjencele se vor putea bucura de testare gratuită.Gorjencele vor avea posibilitatea de...

Ameninţare cu instanţa, fără efect pentru rău-platnici! – Datorie “nesimţită” la Asociaţia de Locatari de la Lido

Asociaţia de Locatari nr. 86 din Târgu-Jiu a acumulat datorii foarte mari la apă, canal şi la lifturile pe care le folosesc cei care stau în cele 240 de apartamente pe care le gestionează acesta. Reprezentanţii asociaţiei susţin că au locatari care nu şi-au plătit datoriile de 3-4 ani de zile, dar cu toate acestea ei nu au fost...

Start la înscrieri pentru examenul de specialist

Înscrierile pentru participarea la examenul organizat de Ministerul Sănătăţii pentru obţinerea gradului de medic specialist au început de luni. Candidaţii îşi pot depune dosarele până pe data de 19 septembrie. Susţinerea probelor va avea loc pe 18 octombrie. Doar la specializarea ATI, înscrierile şi examenul vor avea loc mai devreme cu trei săptămâni.Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii rezidenţi îşi...

USL face majoritate la Bumbeşti-Piţic! – Nioaţă a rămas fără vicele PDL, demisionat din cauza sa

Primarul comunei Bumbeşti-Piţic, Michi Nioaţă, nu mai face, de scurt timp, echipă cu viceprimarul ales după locale, Viorel Popescu. Asta deoarece viceprimarul PDL a luat hotărârea, chiar la finalul lunii trecute, de a-şi da demisia din funcţie. Mai precis pe data de 31 august Viorel Popescu şi-a înaintat demisia din funcţie către Consiliul Local Bumbeşti-Piţic. Pedeliştii din acest organism...

Sarcină nu vrea în politică

Omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină a contestat zvonurile din mediul politic care îl dădeau drept viitor candidat la alegerile parlamentare din decembrie.  Patronul de la Succes era văzut drept un candidat puternic la Senat pe unul dintre colegiile din Gorj, în opinia unora dintre politicienii din judeţ.“Nu am fost niciodată membru de partid şi nici nu intenţionez să...

Protest cu tricouri anti-Băsescu, la socialiştii gorjeni

“Poporul a decis, Băsescu e demis”, cu acest slogan trecut cu roşu pe tricouri şi-au făcut apariţia ieri la conferinţa săptămânală a PSD Gorj, trei dintre reprezentanţii organizaţiei. Preşedintele filialei, Gheorghe Dudău, a invitat astfel gorjenii la proteste.“Noi, PAS, susţinem ideea că poporul român, dacă este nemulţumit, să înceapă să iasă să protestăm în mod civilizat, fără înjurături, fără...

Oficiul de Cadastru Gorj solicită noi posturi

Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Gorj are în prezent 46 de salariaţi. Anul trecut numărul angajaţilor a fost cu 10 mai mare, dar s-a redus provocând greutăţi celor rămaşi în activitate. Marius Mănescu, directorul OCPI Gorj a anunţat ieri că necesită urgent o suplimentare de posturi, deoarece volumul de muncă al instituţiei este foarte mare, iar salariaţii...

Cerere de reactualizare pentru “Lapte şi corn”

Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene trebuie să depună la APIA Gorj o cerere de reactualizare privind programul “Lapte şi corn”, adresat elevilor de clasele I-VIII şi preşcolarilor.Ei sunt înscrişi în program dar nu au avut cererea pentru produsele aflate la pachet. Reactualizarea se impune deoarece noua lege care priveşte achiziţionarea produselor lapte şi corn impune ca cererea să se...

La mijloc de răpciune – Din Munţii Gorjului se coboară oile

Puţin timp ne mai desparte de o nouă ediţie a deja cunoscutei manifestări pastorale “Coborâtul oilor de la munte” ce se desfăşoară an de an în localitatea Baia de Fier aflată la poalele Parângului. Pentru cei ce vor să participe fie şi pentru numai câteva ore la suita de manifestări cultural-artistice ori să viziteze zona de o frumuseţe răpitoare...

Arestat preventiv pentru tentativă de omor

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Bolboşi, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat, după ce la sfârşitul lunii trecute a lovit un consătean cu pumnii şi picioarele în zona capului până l-a băgat în spital.Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 26 august, în faţa unui bar din satul...

Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publice la protestele Ligii Muncitorilor

În perioada 06 – 15 septembrie, între orele 18:00 – 20:00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul acţiunilor de protest organizate de către Liga Muncitorilor din România, Filiala Gorj.Acţiunile de protest se vor desfăşura în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu şi se estimează că vor participa aproximativ...

Locuitorii satului Seuca – Cer repararea drumului la Primăria Peştişani

Într-o primărie aproape pustie, am trăit s-o văd şi pe asta. La Primăria comunei Peştişani, sosiseră locuitori ai satului uitat de lume şi de autorităţi – Seuca. Nemulţumirile lor sunt multe, dar cele legate de drumurile impracticabile le depăşesc pe celelalte.Dacă n-ar fi fost racordaţi la reţeaua de energie electrică, înainte de ‘89, pe timpul primarului Goga, satul Seuca...

Sălile de jocuri de noroc, verificate de poliţişti

Mai multe săli de jocuri de noroc au fost verificate miercuri de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 41.000 de lei.În cursul zilei de 5 septembrie, ofiţerii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor au desfăşurat activităţi de verificare a respectării legalităţii activităţilor comerciale...

7 candidaţi din Gorj au trecut de prima probă a concursului de admitere în magistratură

Doar şapte din cei 58 de gorjeni care s-au înscris la concursul de admitere în magistratură au reuşit să treacă de proba eliminatorie. La sfârşitul acestei săptămâni ei vor susţine un test de verificare a raţionamentului logic.Concursul de admitere în magistratură se desfăşoară în perioada 26 iunie – 10 octombrie şi are ca miză ocuparea unui număr de 50...