9 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 12, 2026

Arhive Zilnice: 4 octombrie 2012

Nouă luni de activitate intensă, la DGFP Gorj

Activitatea de Inspecţie Fiscală a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice ( DGFP) Gorj a fost intensă în perioada ianuarie – septembrie 2012, asta deoarece inspectorii DGFP au realizat un număr de aproximativ 1000 de inspecţii fiscale, în vederea recuperării datoriilor contribuabililor la bugetul general consolidat şi reducerea arieratelor prin aplicarea măsurilor de recuperare a datoriilor. Inspectorii au realizat şi...

Şefii PNL îl ţin încurcat pe Dian

Candidatura lui Dian Popescu pentru Colegiul 1 de Senat nu s-a clarificat încă la nivel central, în ultimele zile aici existând numeroase discuţii în contradictoriu privind promovarea şefului PNL Gorj la parlamentare. Deşi are susţinere la centru, prietenii liberalului de la Gorj nu i-au putut asigura acestuia spatele în privinţa viitoarei candidaturi, acestuia reproşându-i-se de către liderii partidului chiar...

Încercările Consiliului Local Peştişani – Cercetările penale încurcă salvarea falimentarei firme SC “UTIL-BONUS” SRL?!

Cu chiu, cu vai s-a reuşit convocarea unei şedinţe AGA – formată din consilierii locali ai comunei Peştişani – în care s-a discutat, cât de cât, situaţia financiară şi conflictuală din interiorul firmei de gospodărire comunală SC “UTIL-BONUS” SRL Peştişani. Despre care am mai relatat, pe la finele lunii trecute. Jumătăţile de măsură nu-s în stare să limpezească, deocamdată,...

Peste 100 de operatori economici, prinşi în neregulă de către comisarii CJPC Gorj

Pe parcursul lunii septembrie 2012, comisarii CJPC Gorj au efectuat 145 de acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, în cadrul activităţilor de comercializare a produselor şi de prestare a serviciilor.Comisarii au avut în vedere următoarele aspecte: modul de respectare a prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la comercializarea rechizitelor şi uniformelor şcolare; la comercializarea produselor...

Criminalitatea informatică, fără rezultate în România

Hackerii din România au băgat spaima în americani! Sunt prea deştepţi iar site-urile vizate sunt şi vulnerabile! O recunosc serviciile secrete americane şi reprezentanţii e-bay, care încearcă acum să instruiască autorităţile române cum să procedeze cu aceşti infractori. Mai mult, americanii spun că legile româneşti sunt prea blânde pentru astfel de fapte.România este paradisul hackerilor din toată lumea. Nu...

Florin Piersic, un străin în noapte la Târgu-Jiu

Maestrul Florin Piersic şi actriţa Medeea Marinescu vor interpreta piesa “Străini în noapte”, marţi, 13 noiembrie, la Târgu-Jiu. Comedia în cauza va fi jucată pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu, la orele 19.00. Florin Piersic nu a mai jucat pe scena din Târgu-Jiu de o jumătate de deceniu.“Vă place Piersic? Dar Radu Beligan? Atunci obligatoriu trebuie...

Percheziţii domiciliare în Gorj pentru depistarea unei grupări acuzate de înşelăciune

Poliţiştii din Capitală şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sprijinul DGIPI, au efectuat miercuri mai multe percheziţii domiciliare în judeţele Vâlcea şi Gorj pentru a depista patru persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul total fiind de 675.200 de lei.“Poliţişti din cadrul...

Ruşeţ vrea candidaţi “made in Gorj” pe ARD

Şeful PDL Gorj, Ion Ruşeţ, vrea ca Alianţa România Dreaptă (ARD) să vină cu candidaţi care sunt din judeţul nostru, fiind acceptate în mod contrar doar personalităţi cunoscute din afară. Acest lucru l-a cerut Ruşeţ atât celor de la Forţa Civică(FC) Gorj cât şi de la Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) Gorj, cerinţa liderului PDL având şi consimţământul...

Procentul gorjenilor care au promovat examenul auto, în scădere

Numărul persoanelor care promovează examenul în vederea obţinerii permisului de conducere este în scădere. Din numărul candidaţilor programaţi în decursul acestui an, 13.400 doar 33, 38 % au reuşit să treacă cu bine peste ambele probe cea teoretică şi cea practică. 5161 de persoane au fost declarate admise la proba teoretică şi doar 3327 au fost admise la proba...

Gura târgului – Boeriu cere amenzi, după ce a fost criticat de prefect

După ce a participat, săptămâna trecută, la o şedinţă cu prefectul de Gorj, Claudiu Teodorescu, şi şefii deconcentratelor din judeţ, Marius Boeriu, şeful DSP Gorj, a început să ameninţe spre subalternii săi de la Controlul în Sănătate Publică.Asta deoarece la rândul său a fost mustrat de prefect, deoarece din 1000 de controale desfăşurate de acest compartiment, DSP-ul nu a...

Sărăcia – mână-n mână cu prostia, lăcomia şi hoţia!

Mă bucur că am avut norocul să-l cunosc şi să mă aflu în preajma unuia dintre cei mai mari miniştrii de Externe ai României – Excelenţa Sa Ştefan Andrei. Ieşise din închisoare unde-l băgase fostul lui coleg de partid Ion Iliescu, ajuns preşedinte al României, dar nu mai avea locuinţă.Îl găzduia, la vremea când l-am cunoscut eu prima oară,...

Şofer băut, implicat într-un accident de circulaţie

S-a urcat băut la volan şi a ajuns la spital. Este vorba de un gorjean în vârstă de 33 de ani, din comuna Ciuperceni, care s-a răsturnat cu maşina după ce a pierdut controlul direcţiei de mers. Poliţiştii continuă acum cercetările pentru a stabilit cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentulul de circulaţie. Deocamdată, şoferul implicat în accident...

Dosar penal pentru furt calificat

Un tânăr în vârstă de 23 de ani din comuna Cîlnic este cercetat de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Tânărul este suspectat că a sustras mai multe materiale feroase din incinta unei societăţi comerciale din localitate, oamenii legii reuşind să recupereze doar o parte din bunurile furate. În cauză a fost constituit dosar penal.În după-amiaza zilei...

Gorjeni cercetaţi pentru tăiere ilegală şi furt de material lemons

Trei gorjeni cu vârste cuprinse între 21 şi 63 de ani sunt cercetaţi de oamenii legii pentru comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de material lemnos. Pe numele celor trei gorjeni au fost constituite dosare penale.Miercuri, în urma unor activităţi de cercetare şi investigaţii efectuate, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Turcineşti au identificat un bărbat în vârstă...

Beat la volan, convins că era treaz!

Un şofer din Gorj a spart aproape orice record în materie de consum de alcool, aparatul etilotest în care a suflat ieri indicând 1,64 mg/l, ceea ce, la analizele de sânge, va însemna aproape dublu.Damful ce venea din autoturism, după ce maşina a fost trasă pe dreapta, le-a strâmbat nasul oamenilor legii, poliţiştii care l-au oprit pe Constantin Fugaru,...

Prins la furat de role metalice

Un motrean în vârstă de 34 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost depistat de un echipaj de jandarmi în timp ce sustrăgea elemenţi de rolă dintr-o carieră minieră. Jandarmii au întocmit pe numele acestuia actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.Miercuri seara, în jurul orelor 22:30, pe timpul executării unei...

Amenzi de aproape 2000 lei, aplicate de jandarmi

Mai mulţi gorjeni au fost sancţionaţi contravenţional în ultimele zile de jandarmi, valoarea totală a amenzilor aplicate ridicându-se la suma de aproape 2.000 lei. Printre cei amendaţi se află un adolescent în vârstă de 16 ani, prins în timp ce consuma băuturi alcoolice, dar şi un gorjean care şi-a dat soţia afară din casă.Pe lista gorjenilor amendaţi de jandarmi...

Bârcină, trimis în judecată pentru că a dat o şpagă de peste 500.000 de euro

În timp ce la marginea municipiului palatele cu termopane i s-au “ofilit”, afaceristul rom Ion Bârcină, mutat aproape complet la Bucureşti, s-a ales acum cu un ditamai dosarul penal instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie. Ancheta a avut loc în capitală pentru că acolo s-au dat şi banii sub formă de şpagă de care este acuzat afaceristul gorjean. O grămadă...

Sindicaliştii Cartel Alfa au protestat fără vlagă la Târgu-Jiu

Sindicaliştii Cartel Alfa s-au strâns, ieri, în Piaţa Prefecturii Gorj pentru a susţine o serie de revendicări. Ei au cerut, printre altele, modificarea de urgenţă a Legii Dialogului Social, deblocarea posturilor în sectorul bugetar, crearea de locuri de muncă, creşterea salariului minim la cel puţin 850 lei. La protest au participat peste o sută de persoane. Liderii sindicali au...

Se refac listele beneficiarilor de alimente UE

Programul european pentru furnizarea de produse alimentare din stocuri de intervenţie către persoanele cele mai defavorizate bate pasul pe loc. Doar o parte din cele 11 produse ce urmează a fi distribuite beneficiarilor au ajuns în judeţul nostru. În plus, la sfârşitul lunii septembrie s-a modificat legislaţia, astfel că listele cu persoanele beneficiare trebuie refăcute.În acest an, distribuirea alimentelor...

CA-ul Minprest a avizat o parte dintre candidaţii pentru şefia societăţii

Întrunit joi în şedinţă, Consiliul de Administraţie(CA) al Minprest Serv Rovinari a avizat dosarele candidaţilor înscrişi în cursa pentru şefia unităţii dar şi cele aparţinând celor înscrişi pentru funcţia de contabil-şef. Doar doi dintre candidaţi nu au mai trecut spre următoarea etapă este vorba despre un aspirant la funcţia de director şi un altul pentru funcţia de contabil-şef. Abia...

Salarii întârziate pentru angajaţii Căminului de Bătrâni din Novaci

Cei 20 de angajaţi ai Serviciului de Asistenţă Socială Persoane Vârstnice din Novaci îşi primesc salariile cu întârziere. Abia săptămâna trecută Primăria Oraşului Novaci a reuşit să le plătească salariile pe luna iulie, iar până la sfârşitul anului se speră să se ajungă la zi cu plăţile.Dumitru Leuştean, edilul oraşului Novaci spune că la momentul venirii sale în fruntea...

Piscoieni pe cărările destinului: Dumitru Andrei, Virgil Golumbeanu, Nicolae Popescu

Trei ingineri din Piscoiu, cu trei specialităţi diferite, un aport substanţial la dezvoltarea României, la cunoaşterea ei în lume, la prestigiul acestui sat din comuna Stejari. S-a născut la 16 august 1929, în Piscoiu şi a urmat cursurile elementare la şcoala din localitate şi la Târgu-Logreşti. În perioada 1944-1953, este elev al Liceului „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu şi student...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu poartă grija celor petrecuţi din viaţa aceasta

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 20-a după Rusalii, ca o lumină vindecătoare aduce înaintea noastră minunea Învierii fiului văduvei din Nain, una dintre acele neasemuite fapte din viaţa pământească a Mântuitorului, consemnată numai în Evanghelia după Luca (7:11-17), poate ca o pildă minunată care ne ajută să realizăm că numai cu ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos putem face totul,...

Cotidianul Gorjeanul PDF 4 Octombrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.10.04_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}