9 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 12, 2026

Arhive Lunare: noiembrie 2012

Gura Târgului – Sediul Partidei Rromilor din Târgu-Jiu, vandalizat de PPDD

Sediul de partid al rromilor din municipiu a fost vandalizat. Rromii susţin că geamurile sediului au fost stropite cu vopsea ca şi afişele electorale aflate în preajma clădirii.Liderii rromilor arată cu degetul spre PPDD, spunând totodată că reprezentanţii etniei vor fi mituiţi în preajma alegerilor de reprezentaţii PPDD Gorj care le-au promis deja sume colosale de bani.

Imposibila coabitare

Nimeni nu-i ia dreptul Guvernatorului de România, Traian Băsescu, de a vorbi. Dar în cazul în care încă se mai consideră şi preşedintele României, nu Dumnezeul ei sau chiar „Zeus”, ar trebui să respecte Constituţia şi să fie imparţial. Numai că el atacă tot timpul Guvernul, pe primul ministru Victor Ponta şi pe toţi cei care au altă opinie...

Prematur, abandonat la Maternitatea Târgu-Jiu

Un bebeluş născut prematur a fost abandonat, recent, în Maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Cea care l-a adus pe lume este o femeie din Dolj, astfel că micuţul va fi preluat de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, imediat ce va fi externat. Cazul este monitorizat, între timp, de specialiştii DGASPC Gorj.În...

Sute de gorjeni diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii

Numărul persoanelor diagnosticate cu viroze şi pneumonii creşte de la o săptămână la alta. Astfel, în perioada 12-19 noiembrie, 1.233 de persoane au ajuns la medic, având infecţii acute ale căilor respiratorii superioare. Alţi 417 gorjeni au fost diagnosticaţi cu pneumonie, în ultima săptămână.Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj monitorizează săptămânal situaţia îmbolnăvirilor cu viroze şi pneumonii. În ultima...

Măruţă plantează nuci la Suseni, duminică

Ion Măruţă, preşedintele Obştii Valea Susenilor se ţine de cuvânt şi plantează alţi nuci în poieniţa de la intrarea pe Valea Susenilor. Acţiunea de refacere a Poieniţei cu Nuci are loc duminică, 25 noiembrie, la aceasta participând şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene, între care prefectul Claudiu Teodorescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ciprian Florescu, dar şi alte persoane.Iubitorii de natură sunt...

Habitu, albit şi slăbit la Parchetul Judeţean

Cu câteva kilograme mai puţin şi podoaba capilară fără vopsea, aşa şi-a făcut apariţia ieri la Parchetul Judeţean Gorj, Doru Dumitru Şerban zis Habitu. Adus de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, pentru noi audieri, Habitu a încercat să-şi ascundă cu grijă cătuşele în faţa camelor de luat vederi şi a ziariştilor prezenţi în curtea instituţiei.Aflat deja de opt...

Medicii Spitalului Rovinari fac chetă pentru a hrăni un nou-născut abandonat

Cadrele medicale de la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari scot bani din buzunarul propriu pentru a hrăni o fetiţă abandonată în unitatea sanitară. Micuţa a venit pe lume pe data de 10 noiembrie, fiind perfect sănătoasă, însă nedorită de mama ei, care a ales să o abandoneze la scurt timp după ce i-a dat viaţă. Cazul a intrat în...

Dan Diaconescu, alt dosar de mită electorală

Candidatul pe colegiul 6 de deputaţi din Târgu-Jiu, Dan Diaconescu, a înregistrat un alt dosar penal pe numele său. Este vorba despre o nouă acuzaţie de mită electorală, după ce formaţiunea condusă de Diaconescu ar fi oferit, de această dată, servicii de spălătorie auto, alegătorilor.Poliţiştii din Gorj au confirmat că în data de 19 noiembrie 2012, orele 14:45, pe...

Candidata Khraibani, campanie şi pe ploaie la Borăscu

Vremea nefavorabilă nu a ţinut-o departe de campania electorală pe favorita USL pe Colegiul 4 de Deputaţi, Camelia Khraibani.Candidata a luat la picior, şi pe ploaie, trei sate din comuna Borăscu, localnicii fiind vizitaţi de Khraibani şi staff-ul său de campanie în localităţile Miluta, Menţii din Faţă şi Menţii din Dos. Candidata USL pe Colegiul 4 a fost însoţită...

Senatorul Greblă se implică din nou în acţiuni umanitare

De la înfiinţare, din mai 2011, Asociaţia Română de Oncologie “Sfânta Ana” a preluat numeroase cazuri ale unor bolnavi care aveau nevoie de sprijin, începând de la informare, consiliere, reprezentare şi până la acordarea de servicii medicale, consiliere psihologică, activităţi recreative şi plata unor investigaţii sau tratamente medicale.Ultimul caz pe care organizaţia l-a sprijinit este cel al unei fetiţe...

Dănciuleşti, destinaţia electorală a candidatului Iriza

Candidatul USL pe Colegiul 3 de Deputaţi, Scarlat Iriza, şi-a continuat şi ieri întâlnirile zilnice cu locuitorii din zona pe care, cu siguranţă, din 9 decembrie, o va reprezenta în Parlamentul României.Iriza şi staff-ul său de campanie au staţionat astfel în comuna Dănciuleşti, unde candidatul a avut întâlniri cu localnicii, interesaţi de proiectele sale viitoare în Camera Deputaţilor. Oamenii...

Candidatul Weber, în mijlocul locuitorilor din Licurici

Mihai Weber, candidatul Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, a fost prezent marţi, după ora 11.00, în mijlocul locuitorilor din comuna gorjeană Licurici.Alături de echipa de campanie, sub sloganul “Alegem împreună!”, Mihai Weber a parcurs pas cu pas mai multe zone ale comunei, din satele Totea de Licurici şi Negreni, fiind întâmpinat de către localnici, cu bucurie,...

Campania “Tu decizi! Votează legal”, la Sadu şi Târgu-Jiu

Poliţiştii gorjeni desfăşoară zilnic acţiuni de informare a populaţiei în cadrul campaniei “Tu decizi! Votează legal!”, al cărei scop este informarea, prevenirea şi conştientizarea cetăţenilor români cu drept de vot asupra sancţiunilor aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare. În prima zi a acestei săptămâni, mesajul campaniei a fost promovat în oraşul Bumbeşti-Jiu şi în municipiul Târgu-Jiu.Poliţiştii de proximitate...

Prins beat la volan

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Tulcea s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliţiştii gorjeni în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgu-Jiu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.Luni după-amiază, în jurul orelor 16:10, poliţiştii rutieri au identificat în trafic un bărbat în vârstă de 39 ani,...

A intrat cu maşina într-un copac

Un alt accident de circulaţie s-a produs luni seară, pe raza comunei Runcu. Din cauza vitezei prea mari, o tânără în vârstă de 21 de ani a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un copac, răsturnându-se apoi în afara părţii carosabile. În urma impactului, atât conducătoarea auto cât şi o altă...

Dosar penal pentru furt

Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Plopşoru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins transportând câteva sute de kilograme de cărbune sustrase dintr-un depozit din satul Cocoreni. Bărbatul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.Poliţiştii din cadrul poliţiei Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au identificat un bărbat în vârstă de...

Accident rutier la Ţânţăreni

Neatenţia unui conducător auto a provocat luni după-amiază un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Mehedinţi, şi a unui bătrân de 69 de ani, din Ţânţăreni. Şoferul neatent este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.Evenimentul rutier s-a produs în după-amiaza zilei de 19 noiembrie, pe raza comunei Ţânţăreni....

Premierul, în vizită la Artego şi Vel Pitar

Premierul Victor Ponta se află astăzi în Târgu-Jiu. Pe lista de obiective ce urmează a fi vizitate de Primul-ministru se află și societățile Artego și Vel Pitar. Victor Ponta a afirmat în mod constant că sprijină companiile care fac investiții și creează locuri de muncă, principalul său obiectiv fiind păstrarea posturilor deja existente.În urmă cu două săptămâni, la Găești,...

O nouă sesiune de primiri proiecte, de către OJPDRP Gorj

În perioada 26 noiembrie 2012 – 18 ianuarie 2013, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va organiza o nouă sesiune de depunere a proiectelor pentru măsura 121 “Modernizarea exploataţiilor agricole” şi respectiv pentru măsura 123 ”Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere”.Decizia deschiderii unei noi sesiuni în cazul măsurii 121 a fost luată de către ministrul Agriculturii şi Dezvoltării...

Pediatria din Policlinică se inaugurează în prezenţa ministrului Arafat

Astăzi, la ora 12:30, în prezenţa ministrului Sănătăţii – Raed Arafat şi a premierului Victor Ponta, are loc inaugurarea Pediatriei din Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare au fost finalizate pe acest tronson, astfel încât cabinetele de la Pediatrie vor oferi micilor pacienţi condiţii la standarde europene.Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu organizează...

Spitalul Judeţean angajează asistenţi şi brancardier

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a scos la concurs încă două posturi de asistent medical şi unul de brancardier. Înscrierile au loc până pe data de 5 decembrie, la sediul unităţii. concursurile de angajare se vor desfăşura în primele zile ale anului viitor.Angajările continuă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Reprezentanţii unităţii organizează concurs, în data de 10 ianuarie...

Slovenia caută medici în Gorj

Angajatorii din spaţiul economic european pun la dispoziţie gorjenilor o serie de locuri de muncă în mai multe domenii. Se caută lucrători agricoli în ferme de vaci şi porci în Norvegia, doctor ortoped, medic specialist psihiatrie în Slovenia, alpinişti-drujbişti în Austria, operatori CNC în Finlanda. Gorjenii doritori se pot adresa consilierului Eures din cadrul AJOFM Gorj, din municipiul Târgu-Jiu.Persoanele...

Sărbătoarea poeziei şi Măiastra cerului (I)

Misiunea cronicarului, în zilele noastre, e din ce în ce mai dificilă şi delicată. Nimeni nu mai citeşte pe nimeni. Ne-am Babel-izat, doamne fereşte! Criticii literari, ori sunt surzi, ori aparţinători vreunei găşti mafiotice, ori... mulţi şi proşti. Proşti-proşti, dar puterea e a lor!? Dar pot fi şi „elitişti”, şi leneşi, şi îmburgheziţi; ori – şi mai rău –...

Încă un angajat al DSVSA Gorj, reţinut în dosarul Lexi Star

Încă un angajat al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a fost reţinut la începutul acestei săptămâni. Ca şi colega sa, Ana Guţă, aflată în acest moment în Arestul IPJ Gorj, Dumitru Firiza este acuzat de comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi complicitate la evaziune fiscală. Mai exact, cei doi sunt acuzaţi că ar fi întocmit documente...

Societăţi comerciale, sancţionate de poliţişti

Două societăţi comerciale din judeţul Gorj au fost sancţionate contravenţional de oamenii legii cu amenzi în valoare totală de 7.000 de lei. La punctul de lucru al uneia dintre firme au fost descoperite bunuri în valoare de peste 3.000 lei, fără documente de provenienţă, în timp ce administratorul unei alte societăţi comerciale s-a ales cu o amendă de 6.000...

Campanie de prevenire a violenţei în rândul tinerilor

Poliţiştii gorjeni s-au întâlnit zilele trecute cu elevii de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” şi Colegiul Comercial „Virgil Madgearu” din municipiul Târgu-Jiu. Întâlnirile au avut loc în cadrul campaniei de prevenire a violenţei în rândul tinerilor „Nu lăsa violenţa să te transforme într-un infractor”.Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat activităţi informativ-preventive cu specific...

Reţinut pentru ultraj şi distrugere

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Motru, a ajuns în Arestul IPJ Gorj după ce a distrus geamul unui clădiri din localitate în încercarea sa de a pătrunde în incinta acesteia. Tânărul este de asemenea acuzat că a lovit uşile de acces în clădire şi a proferat injurii şi expresii jignitoare la adresa angajaţilor. Tânărul...

Educaţia… şi Lecţia de viaţă – „Să nu mai vedem că în realitate şcoala devine un loc de violenţă”

Cu exact o săptămână în urmă, la întâlnirea pe care Premierul Victor Ponta, însoţit de Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a avut-o cu cadrele didactice gorjene, dincolo de faptul că deputatul de Gorj a primit nota maximă pentru felul în care a guvernat până în prezent ţara, considerăm că e foarte important să subliniem că invocându-se criteriul promovabilităţii la examenul...

Cotidianul Gorjeanul PDF 20 Noiembrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.11.20_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Sindicalistul lui Bălăşoiu vrea întăriri la negocierea contractului colectiv al CEO

Negocierea contractului colectiv de muncă al Complexului Energetic Oltenia(CEO) înaintează destul de încet în ciuda faptului că sindicaliştii prezenţi la discuţiile cu administraţia nu s-au dovedit prea neînţelegători la tratativele cu şefii CEO. Există însă şi excepţii, iar una se numeşte Costel Mitruţ, lider al Sindicatului CET Craiova. Vorbim de sindicatul ai căror membri prestează sub conducerea lui Constantin...

Boian de la Romarm, judecat pentru explozia de la UM Sadu

Pentru prima dată de când au început la Uzina de Armanent(UM) din Sadu să moară oameni în explozii, anchetatorii au găsit vinovaţi pe cei din fruntea uzinei. Până acum, numai morţii erau de vină sau, în cele mai rare situaţii, câte un angajat care trebuia să facă instructajul salariaţilor pe protecţia muncii. Acum, poate şi datorită insistenţelor presei de...

Ciurel asigură că CEO nu se privatizează pe pachet majoritar

Directorul general al Complexului Energetic Oltenia(CEO), Laurenţiu Ciurel, a subliniat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că declaraţiile conform cărora CEO s-ar privatiza pe pachet majoritar sunt doar politice. De fapt, privatizarea CEO nu s-ar face, asta şi pentru că unitatea stă destul de bine financiar, nu are datorii iar o astfel de privatizare nu s-ar impune.Ciurel i-a...

Redeschiderea Carierei Bustuchin depinde exclusiv de localnici

Protestul anunţat săptămâna trecută de primarul comunei Roşia de Amaradia, legat de redeschiderea Carierei Bustuchin, nu are fundament, atâta timp cât localnicii, pe care edilul vroia să îi scoată pentru a-şi striga nemulţumirile, sunt cei care stopează demersul conducerii Complexului Energetic Oltenia(CEO) de a rentabiliza unitatea.Asta deoarece, potrivit directorului CEO, Laurenţiu Ciurel, redeschiderea Carierei Bustuchin este acum în studiu...

Salariile TESA din CEO se vor uniformiza în următorii doi ani

Şeful Directoratului CEO, Laurenţiu Ciurel, a subliniat ieri că la TESA există salarii diferite de la unitate la unitate.O uniformizare a salariilor va fi însă posibilă abia în următorii doi ani de zile, când creşterile salariale se vor face treptat, primii vizaţi fiind angajaţii cu salarii mici. “Uniformizarea totală a salariilor nu se poate face decât în trepte, pe...

Demolatorul României

Cu toate relele celui care l-a împuşcat pe Ceauşescu numai şi numai spre a-i lua locul, „săracul şi cinstitul” e un dulce copil. Ce-i drept, demolarea României şi transformarea ei într-o piaţă de desfacere de pe atunci a început.Numai că, desăvârşirea operei pornite de cuplul Iliescu-Roman, dimpreună cu sfetnicul lor Silviu Brucan se petrece sub ochii noştri. În ultimii...

Popeangă, alături de primarul Cârciumaru în Slobozia şi Bârseşti

Candidatul USL pe Colegiul 5 de Deputaţi, Vasile Popeangă, şi-a continuat conştiincios întâlnirile zilnice cu localnicii din zona pe care a reprezentat-o deja patru ani de zile în Parlament. Astfel, luni, Popeangă, însoţit de staff-ul său de campanie, a parcurs două cartiere ale municipiului Târgu-Jiu, Bârseşti şi Slobozia, pentru discuţii cu cetăţenii şi prezentarea programului său electoral.A fost însoţit...

Gura Târgului – Vulpe se simte încolţit de ANI

Primarul comunei Câlnic, şi-a făcut timp în campania electorală să se ocupe exclusiv de procesul pe care îl are cu Agenţia Naţională de Integritate, proces în care edilul este acuzat de incompatibilitate deoarece cât a fost în fruntea localităţii, în mandatul trecut, s-a îndulcit trei luni şi cu indemnizaţia de 800 de lei pe lună pentru câte o şedinţă...

Lucrările de împădurire ale CEO, oferite Minprest

Licitaţiile care priveau lucrări de împăduriri, plantări pe haldele de steril şi de mentenanţă, sau mai precis udarea pomilor plantaţi contra cost de diferite firmele, multe de partid ori sindicale, vor deveni în curând o amintire.Asta deoarece, conducerea CEO a luat hotărârea să stopeze licitaţiile în cauză, aflate în diferite faze pe SEAP, şi să le ofere Minprest Serv...

Victor Ponta sancționează ipocrizia lui Băsescu

În cadrul unei conferințe de presă de luni, premierul Victor Ponta a comentat ironic declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu cu privire la indexarea pensiilor în 2013. Primul ministru a întrebat dacă şeful statului nu a plâns când a vorbit despre acest subiect şi a solicitat să nu fie pus alături de “un om care evident minte”.“Vă rog să nu puneţi...

Peste o sută de gorjence şi-au făcut testul Papanicolau gratuit

De la începutul lunii noiembrie, programul de depistare precoce a cancerului de col uterin a fost demarat şi la nivelul judeţului nostru. Până în prezent, peste o sută de femei au beneficiat de testare gratuită, programul dovedindu-se a fi un succes. În continuare, gorjencele care doresc să-şi facă testul Papanicolau gratuit se pot adresa medicilor, programul de depistare precoce...

Spitalul Judeţean angajează asistent pentru Balneofizioterapie

Angajările continuă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. De data aceasta a fost scos la concurs un post temporar vacant de asistent medical principal specialitatea Balneofizioterapie – masaj. Înscrierile au loc până pe data de 27 noiembrie, concursul fiind programat o lună mai târziu.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu continuă seria angajărilor. Recent a fost publicat anunţul de ocupare a...

Al treilea Simpozion Vasile Blendea – Artistul fotograf va avea placă memorială, la propunerea şefului Lojii Masonice Hobiţa

Cu de la sine putere, doar este directorul Clubului Pensionarilor din Peştişani, graficianul şi poetul Gogă Nicolcioiu-Nixon, fost membru al Cenaclului “Ion Minulescu” de la Uzinele Sadu - condus de poetul I.D. Sicore, a început comemorarea a 7 ani fără Vasile Blendea – artistul fotograf ce-a nemurit toţi sătenii, dar şi crema scriitorilor români a propus un moment de...

Unelte pentru angajarea tinerilor din Gorj

Asociaţia Scout Society, în parteneriat cu Centrul Local de cercetaşi “Ecaterina Teodoroiu” şi Grupul de Iniţiativă “Constantin Brâncuşi” au derulat în perioada l mai-15 septembrie, în Targu-Jiu, proiectul ,,Unelte pentru angajare”. Acesta s-a adresat tinerilor cu vârste între 17 şi 21 de ani şi a avut drept scop dezvoltarea abilitaţilor de angajare.La prima etapa a proiectului, workshop-ul “Right tools...

Prefectul Teodorescu, preocupat de elementele organizatorice pentru alegeri

Alegerile parlamentare care se apropie cu paşi repezi, îl fac pe prefectul judeţului, Claudiu Teodorescu, să se preocupe din ce în ce mai intens de tot ceea ce înseamnă organizare.Tocmai de aceea a demarat o acţiune de conştientizarea a primarilor din judeţ cu privire la toate aspectele ce vizează desfăşurarea procesului electoral în condiţiile cele mai bune. “Am demarat...

Dimensiunile afişelor electorale, sesizate la BEJ Gorj

Reprezentanţii Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Gorj au soluţionat de-a lungul primei săptămâni de campanie electorală mai multe sesizări venite din partea competitorilor electorali. Respectiv din partea USL şi din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu(PPDD) care semnalau ilegalităţi cu privire la dimensiunea afişelor electorale.Trei sesizări au fost depuse la Biroul Electoral Judeţean Gorj pe parcursul primei săptămâni de campanie electorală....

Vunk la „Petrecerea Bobocilor” de la UCB

Ca în fiecare an, Liga Studenţilor din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu organizează un bal în cadrul căruia desemnează Miss-ul anului universitar 2012-2013. Înainte de acest eveniment, însă, astăzi are loc „Petrecerea Bobocilor”, într-un club din municipiul nostru.După emoţiile bacalaureatului şi ale admiterii, a venit timpul ca tinerele şi tinerii din anul I de facultate să se şi...

Rectorul Bojincă merge la Bucureşti pentru bursele studenţilor

Moise Bojincă, rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu ia taurul de coarne şi merge din nou la Bucureşti pentru a lămuri problema burselor studenţeşti, care încă se lasă aşteptate. Acesta speră să se întoarcă din Capitală cu veşti bune, iar cursanţii să-şi primească banii în cel mai scurt timp.Studenţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu aşteaptă cu nerăbdare să primească...

Persoane „la negru”, în Motru, Cruşeţ şi Fărcăşeşti

La Cruşeţ, Fărcăşeşti şi Motru inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au depistat, în urma controalelor efectuate, angajatori care prestau activitate cu persoane „la negru”, în domeniul comerţului şi jocurilor de noroc. Oamenii legii au aplicat sancţiuni în cuantum de 30.000 lei pentru munca fără forme legale de angajare.În perioada 12 -16 noiembrie 2012, inspectorii muncii...

Pe noul heliport de la Târgu-Jiu va ateriza un elicopter SMURD adus de la Craiova

Premierul Victor Ponta a justificat recent necesitatea alocării a 451.000 de lei de la Guvern pentru construirea unui heliport la Târgu-Jiu cu faptul că acesta va permite aterizarea unui elicopter SMURD de la Craiova, care va deservi întreaga Oltenie.Întrebat la Cluj de ce a alocat Guvernul suma de 451.000 de lei pentru un heliport la Târgu-Jiu şi de ce...

Sistemul medical din Târgu-Jiu, prioritate pentru Ponta și Arafat

Premierul Victor Ponta și-a arătat interesul pentru dezvoltarea sistemului medical din Târgu-Jiu, acesta anunțând că, odată cu vizita de miercuri a ministrului Sănătății în municipiu, vor fi puși la punct ultimii pași pentru prioritățile din Târgu-Jiu în materie de sănătate.„L-am rugat pe un alt membru al cabinetului, un om pe care-l respect foarte mult, domnul ministru Arafat, să vină...

Weber, în cartierul strămutaţilor de la Albeni

Mihai Weber, candidatul Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, a fost prezent luni, după ora 11.00, în mijlocul locuitorilor din comuna gorjeană Albeni.Alături de echipa de campanie, sub sloganul “Alegem împreună!”, Weber a parcurs pas cu pas mai multe zone ale comunei, fiind întâmpinat aproape la fiecare poartă de către localnici, cu bucurie şi speranţă. Echipa de...

Candidaţii Iriza şi Greblă, la inaugurarea unei şcoli în Turburea

Şcoala din localitatea Turburea a fost inaugurată ieri în prezenţa candidatului USL pe Colegiul 2 de Deputaţi, Scarlat Iriza, şi a candidatului pe Colegiul 2 de Senat, Toni Mihail Greblă.Unitatea de învăţământ a fost construită de la zero, cu bani ai autorităţilor locale şi bani de la Banca Mondială, asigurându-se localul de studiu pentru 171 de elevi din comună....

Festivalului Naţional al Şanselor Tale, la ediţia a XIII-a

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj şi Casa Corpului Didactic Gorj, sub patrimoniul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului(MECTS), în perioada 19-25 noiembrie 2012, coordonează a –XIII-a ediţie a “Festivalului Naţional al Şanselor Tale’’, o săptămână a educaţiei permanente, ce se va desfăşura sub genericul ,,Mediu social mai sigur pentru o educaţie mai performantă’’. Programul este coordonat de prof. Mitelea Ileana...

Trei licee din Gorj, printre câştigătorii concursului naţional Euroscola

Săptămâna trecută s-au afişat rezultatele concursului naţional Euroscola. Printre cele 12 echipe care vor participa anul viitor la Zilele Euroscola ce se vor desfăşura la Parlamentul European de la Strasbourg se numără şi echipele a trei licee din judeţul Gorj.Zilele Euroscola sunt organizate la Strasbourg de mai multe ori pe an. La fiecare eveniment se adună sute de elevi...

Biserica veche a Mănăstirii Lainici îşi sărbătoreşte hramul

Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va fi prezent mâine la Mănăstirea Lainici pentru a oficia slujba Sfintei Liturghii la biserica veche a mănăstirii, ce îşi sărbătoreşte miercuri hramul.Miercuri, cu ocazia marelui praznic al Intrării Maicii Domnului în Biserică, biserica veche a Mănăstirii Lainici îşi sărbătoreşte hramul. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită de Înalt Preasfinţitul...

Bătrân de 77 de ani, accidentat mortal la Bolboşi

Un bătrân în vârstă de 77 de ani şi-a pierdut viaţa duminică, într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Bolboşi. Din primele cercetări, se pare că bătrânul era întins pe partea carosabilă în momentul în care a fost accidentat mortal de o autoutilitară. Poliţiştii continuă acum cercetările pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a...

Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor în sezonul rece

Având în vedere evenimentele cu consecinţe din cele mai grave ce au avut loc în ultima lună, precum şi numărul mare de incendii izbucnite în sezonul rece din cauza folosirii mijloacelor de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj reaminteşte regulile ce trebuie respectate în această perioadă a anului, pentru...

Amendat pentru ruperea unui afiş

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Aninoasa, a fost sancţionat contravenţional de către poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Turburea cu amendă în cuantum de zece milioane de lei vechi, după ce a rupt un afiş electoral de pe gardul unui imobil din satul Sterpoaia.Gestul tânărului a fost observat de către reprezentatul unei formaţiuni...

Bannere electorale furate la Bîlteni

Două bannere cu mesaje electorale amplasate pe raza comunei Bîlteni au dispărut duminică seara. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, poliţiştii efectuând acum cercetări pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor care au furat bannerele.Se pare că bannerele în cauză i-ar fi aparţinut candidatului ARD, Ion Ruşeţ.Sesizarea privind furtul...

REMEMBER – Nu trageţi de fotograf!

B-dul Dacia este artera cea mai boierească din Bucureşti. Începe, de undeva, din Piaţa Gemeni, fostă Galaţi, şi se termină destul de repede, poate cam brusc, drept în zidul Hotelului Dorobanţi.De-a dreapta şi de-a stânga, pe un singur sens de circulaţie, sunt doar vile somptuoase care ascund în schimbul unor chirii pe măsură ambasade, consulate, firme străine şi locuinţele...

Cotidianul Gorjeanul PDF 19 Noiembrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.11.19_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Candidata Camelia Khraibani, întâmpinată cu pâine caldă la Ioneşti

Candidata USL pe Colegiul 4 de Deputaţi, Camelia Khraibani, a avut un sfârşit de săptămână foarte încărcat dar plin de satisfacţii. În week-end aceasta s-a întâlnit cu localnicii din Negomir, Văgiuleşti, Bolboşi şi Ioneşti. În ultima localitate, candidata, de profesie medic, a fost întâmpinată de o localnică cu pâine caldă.Camelia Khraibani a parcurs în numai o săptămână de campanie...

Au început plăţile, pentru fermierii afectaţi de secetă

Producătorii agricoli care au fost afectaţi de seceta din acest an şi care au solicitat sprijin Guvernului, îşi vor primi banii începând de astăzi. Aproximativ 8000 de fermieri au depus cereri pentru solicitarea ajutorului de minimis acordat fermierilor afectaţi de secetă. Banii vor fi împărţiţi începând de astăzi doar pentru jumătate dintre fermieri, urmând ca până la sfârşitul lunii...

Rectificarea de buget, în sprijinul localităţilor din Gorj

Rectificare de buget aprobată vineri de consilierii judeţeni a fost mană cerească pentru primăriile care nu aveau bani pentru plata salariilor însoţitorilor persoanelor cu handicap şi indemnizaţiilor acestora. Astfel, primarii gorjeni care au solicitat anumite sume pentru plata arieratelor au acum un motiv de bucurie. Prin această rectificare se asigură plata la zi până la sfârşitul anului a salariilor...

Hoară, Gavrilescu şi Popescu, vizitatorii lui Manţog la pârnaie

În patru luni de zile de când Ionel Manţog, fostul lider al PDL şi fost secretar de stat la Ministerul Economiei, se află în detenţie la Penitenciarul Târgu-Jiu, acesta a primit vizita unor foşti colegi de partid care s-au perindat la vorbitor cu “strămutatul de lux”, din motive variate. Marcel Hoară a trecut poarta penitenciarului luna trecută, având parte...

Cupă ajută familiile din Bumbeşti-Jiu, afectate de explozie

Explozia de la finalul săptămânii trecute de la Bumbeşti-Jiu nu l-a lăsat indiferent pe finanţistul Ion Cupă, candidat pe Colegiul 1 de Deputaţi. Acesta s-a deplasat la locul deflagraţiei pentru a sprijini familiile afectate de explozie cu cele de trebuinţă pentru a trece mai uşor prin aceste momente grele.Cupă nu s-a prezentat în calitatea sa oficială, pentru a nu...

Stănchescu a depistat un document care facilitează repatrierea osemintelor lui Brâncuşi

Scriitorul Laurian Stănchescu a realizat mai multe demersuri în scopul repatrierii osemintelor lui Constantin Brâncuşi la Hobiţa. Acesta s-a adresat către guvernanţi, preşedinţie, parlamentari, pentru a sprijini demersul acestuia în acest scop. Ba mai mult acesta a descoperit un document din care reiese că marele sculptor Constantin Brâncuşi şi-ar fi dorit să fie îngropat pe pământurile natale.Laurean Stănchescu a...

Ponta a promis şi a şi dat bani pentru heliportul de la Târgu-Jiu

Executivul a alocat, în ultima şedinţă, din Fondul naţional de dezvoltare la dispoziţia Guvernului, suma de 451.000 lei bugetului local al municipiului Târgu-Jiu,, în vederea finanţării obiectivului de investiţii “Amenajare heliport - Insula Râului Jiu”. Premierul Victor Ponta a pomenit pentru prima dată despre necesitatea acestei investiţii în urmă cu doar două săptămâni.Potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial, s-a...

Trei răniţi după explozia la o garsonieră din Bumbeşti-Jiu

Situaţie dramatică în oraşul condus de Constantin Bobaru, unde gazele acumulate într-o garsonieră de la parterul unui bloc au bubuit vineri dimineaţa de toată lumea a crezut că este iarăşi război. Zgomotul deflagraţiei s-a auzit la kilometri depărtare, din fericire neproducându-se şi un incendiu. Trei persoane au fost grav rănite în acest incident, locatarii din alte opt garsoniere fiind...

Antena 1 Târgu-Jiu, la a 15-a aniversare

Postul de televiziune Antena 1 Târgu-Jiu a împlinit la finalul acestei săptămâni un deceniu şi jumătate de existenţă. Echipa televiziunii a marcat evenimentul, alături de conducerea locală şi centrală a postului, alături de colaboratori, colegi de presă şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.Cei care nu au putut participa la evenimentul aniversar şi-au transmis prin intermediul imaginilor mesajul lor...

Pârvulescu face şapte ani de închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia finală în baza căreia fostul primar de la Fărcăşeşti va sta după gratii încă vreo cinci ani de acum încolo. El are de executat şapte ani, Constantin Pârvulescu primind o pedeapsă care îl lasă şi fără banii şi bunurile primite ca şpagă în perioada celor două mandate ale sale de...

Gura Târgului – Două dame din Gorj, personaje cheie în dosarul grefierului reţinut de DNA la Craiova

Două femei din judeţul Gorj apar în dosarul grefierului Curţii de Apel Craiova, reţinut luna aceasta de procurorii DNA pentru trafic de influenţă în formă continuată. Una dintre femei, denunţătoarea de fapt, ar fi o femeie de afaceri cunoscută din judeţul nostru în timp ce a doua ar fi chiar nevasta lui Doru Şerban, zis Habitu, care încerca astfel...

Oameni şi câini

Încrederea oamenilor în câini nu m-a părăsit. Chiar dacă recent, o căţea neagră şi frumoasă foc, dintre acelea fără stăpân, era cât pe-aici să mi-o zdruncine. Lăsasem la dezgheţat frigiderul şi uşa deschisă la pivniţă. Am lipsit, vreme cât să beau o cafea. La întoarcere îmi furase şi ultimele două bucăţi de slănină din porcul tăiat anul trecut. Ba...

Medici chiulangii, depistaţi la controlul CJAS

În cursul zilei de 15 noiembrie, mai multe cabinete ale medicilor de familie şi ambulatoriul de specialităţi clinice au fost verificate de către reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Scopul controalelor a fost verificarea respectării programului de lucru.Astfel, inspectorii CJAS au verificat 12 cabinete de medicină de familie şi trei cabinete din ambulatoriu de specialităţi clinice. În...

213 medici au prescris reţete electronice, în octombrie

În doar câteva luni de la implementare, sistemul de prescripţie electronică a început să devină o obişnuinţă pentru medicii gorjeni, dar şi pentru farmacişti. Astfel, numărul reţetelor electronice eliberate de farmacii a crescut de la 1,42% în luna iulie, la 74,61% în luna octombrie. Numărul furnizorilor care au prescris astfel de reţete a ajuns la 213 în octombrie, pornind...

În această lună – 155 de bebeluşi primesc lapte praf gratuit

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie, în această perioadă, laptele praf pentru bebeluşii care beneficiază de gratuitate. Distribuţia a început deja, numărul beneficiarilor ridicându-se la 155. Stocul DSP Gorj este asigurat, astfel că se vor acoperi şi solicitările din lunile următoare.Potrivit directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Marius Boeriu, la ora actuală în stocul DSP există...

Cetăţenii din Băleşti, Dăneşti şi Drăguţeşti, vizitaţi de candidatul Popeangă

Localităţile din trei comune ale Gorjului au fost parcurse, la picior, în acest week-end de către candidatul USL pe Colegiul 5 de Deputaţi, Vasile Popeangă şi de staff-ul său de campanie.Vineri, echipa lui Popeangă a ajuns în comuna Băleşti, candidatul fiind întâmpinat de localnicii din satele Stolojani, Tălpăşeşti şi Băleşti. Vasile Popeangă a ascultat doleanţele localnicilor, mulţumiţi însă de...

Olguţa Berbec, Beatrice Băndoiu şi Ion Drăgan, în spectacol ARD la Tismana

Casa de Cultură din Tismana a găzduit sâmbătă un spectacol de muzică populară, la care au participat peste 300 de localnici.Pe scena din Tismana au urcat în aplauzele publicului artiştii iubiţi ai “Doinei Gorjului”, Olguţa Berbec, Beatrice Băndoiu şi Ion Drăgan, spectacolul fiind organizat de candidaţii ARD pe Colegiul 1 de Deputaţi şi pe Colegiul 1 de Senat, Ion...

Gorjenii, informaţi cu privire la riscurile votului illegal

Poliţiştii au continuat acţiunile de informare a gorjenilor, în cadrul campaniei „Tu decizi! Votează legal!”, demarată la data de 9 noiembrie de către Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). Zilele trecute, oamenii legii s-au întâlnit cu cetăţenii din Stoina, Târgu-Jiu, Motru şi Târgu-Cărbuneşti, cărora le-au explicat riscurile la care se supun atunci când încalcă legislaţia electorală. De asemenea, în cadrul...

UCB, gazda unor sesiuni ştiinţifice internaţionale

În acest week-end, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat, împreună cu Liga Studenţilor, cinci Sesiuni Internaţionale de Comunicări Ştiinţifice Studenţeşti şi anume: Sentenţia, Lege Sapere Aude!, Mens Sana in Corpore Sano, Ecostudent şi Engineering Scientiarum. Potrivit organizatorilor, la eveniment au participat studenţi de la centre universitare din ţară şi din străinătate.Sesiunile internaţionale de comunicări ştiinţifice studenţeşti organizate de...

Două accidente într-o singură zi

Două persoane au ajuns joi după-amiază la spital în urma unor accidente de circulaţie produse pe raza comunelor Mătăsari şi Scoarţa. Prima victimă, un bărbat în vârstă de 33 de ani din Mătăsari, a fost acroşat de un autoturism în timp ce încerca să traverseze strada printr-un loc nemarcat şi fără să se asigure necorespunzător. Cea de-a doua victimă,...

Comerciant de artificii, cercetat de poliţişti

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins oferind spre vânzare articole pirotehnice din categoria I, fără a poseda autorizaţie. Comerciantul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice.În după-amiaza zilei de 17 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi...

Prins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii târgujieni la volanul unui autoturism a cărei autorizaţie de circulaţie provizorie expirase.Vineri seara, în jurul orelor 19:40, în timp ce acţionau pe str. Calea Severinului, poliţişti din cadrul Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au...

La volan, fără a poseda permis de conducere

În dimineaţa zilei de 16.11.2012, orele 08:30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bustuchin au identificat în trafic pe V.V., de 61 ani, din comuna Roşia de Amaradia, în timp ce acesta conducea pe DJ 675 C, o autoutilitară înmatriculată în străinătate.Cu ocazia verificării documentelor, poliţiştii au constatat că V.V. nu deţine permis de conducere. La aceeaşi dată, orele...

Accident de circulaţie la Bolboşi

Neatenţia conducătorilor auto a dus vineri la producerea unui alt accident de circulaţie pe raza judeţului Gorj. Un conducător auto care nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa a intrat în coliziune cu acesta, fapt ce a dus la rănirea uşoară a unui bărbat în vârstă de 38 de ani.Vineri, în jurul orei 12:05, poliţiştii...

Victor Ponta: “CEO era pe pierdere sub Videanu, iar Băsescu nu mai critica pe nimeni”

Primul ministru Victor Ponta a spus că afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, potrivit căruia companiile de stat sunt „căpuşate” de „clientela politică transpartinică” sunt „neserioase”, adăugând că face eforturi pentru a-i răspunde serios preşedintelui. Acesta a amintit că, în ultimele 6 luni, Complexul Energetic Oltenia a ajuns pe profit de ordinul milioanelor de lei, această companie fiind una dintre cele...

A intrat cu maşina într-un stâlp de înaltă tensiune

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Aninoasa, a ajuns vineri la spital după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune. Ulterior, oamenii legii au stabilit că bărbatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.Accidentul de circulaţie s-a produs...

Premierul susţine necesitatea stimulării dascălilor

Premierul Victor Ponta și-a reafirmat sprijinul pentru educație și sănătate, afirmând în discursul său din Târgu-Jiu că aceste două domenii sunt necesare pentru dezvoltarea țării, și că nu este normal ca acestea să fie în vizorul autorităților atunci când se pune problema “de unde tăiem fonduri”.„Nu cred că o ţară are vreun viitor dacă nu are educaţie şi nu...

Primul ministru a alocat 5 milioane de euro Gorjului

În urma rectificării bugetare realizată de Guvernul Victor Ponta, județului Gorj i-au fost alocate 5 milioane de euro. Sumele vor fi repartizate în funcție de nevoile și proiectele fiecărei primării în parte.Ca urmare a acțiunilor lui Victor Ponta, Gorjul a ajuns să fie al 7-lea județ din România ca finanțare de la centru. Primul-ministru a subliniat în mai multe...

Candidatul Iriza, lângă localnicii din Săuleşti, Vladimir, Bâlteni, Urdari, Fărcăşeşti şi Plopşoru

Scarlat Iriza, candidatul USL pe Colegiu 3 de Deputaţi, a avut un week-end plin, alături de cetăţenii şi autorităţile din câteva localităţi din judeţ. Acesta a fost prezent, alături de staff-ul său de campanie, la târgul săptămânal din comuna Săuleşti, s-a întâlnit cu primarii din zonă, apoi s-a deplasat la Vladimir, parcurgând toate satele comunei. Iriza a fost şi...

Veniţi să luaţi lumină!

Ne convingem tot mai mult că premoniţia scriitorului francez se adevereşte pe zi ce trece. Apropierea a tot mai mulţi semeni de-ai noştri de simbolurile sfinte şi de pătrunderea celor scrise în sfintele cărţi bisericeşti e din ce în ce mai mare.Afluenţa obştii spre Sfânta Biserică, despre care Mântuitorul a spus: „Voi zidi Biserica Mea şi forţele iadului nu...

Candidatul Greblă, în tur electoral în şase localităţi

Candidatul USL Gorj pentru Colegiul II Senat, Toni Greblă s-a întâlnit în perioada 16-18 noiembrie cu alegătorii din Bâlteni, Crasna, Alimpești, Vladimir, Novaci și Târgu-Jiu.În localitatea Bâlteni, senatorul Toni Greblă s-a deplasat împreună cu staff-ul de campanie în târgul săptămânal de la Peșteana, ocazie cu care a stat de vorbă cu câteva sute de oameni, târgul de aici fiind...

Weber, cu staff-ul electoral la Târgu-Logreşti

Mihai Weber, candidatul Uniunii Social Liberale pe Colegiul 2 Camera Deputaţilor, a fost prezent vineri, începând cu ora 8.00, în mijlocul locuitorilor din comuna gorjeană Târgu-Logreşti, la târgul săptămânal organizat în localitate, fiind primit cu speranţă şi bucurie de către cei prezenţi.Oamenii i-au prezentat câteva dintre principalele probleme pe care le-au întâmpinat în activitatea lor de fermieri, iar candidatul...

Din Vol. „CUGETĂRI PRINTRE HAZLÂCURI” de Ion Vîlceanu Văleanu

Conştiinţa de sine este plămădită îndelung de acurateţea cugetării. Nobleţea obligă, bădărănia tolerează. Gunoiul ştie unde să se ascundă, pentru a nu fi dus cu preşul. Şoapta nu produce ecou, e discreţia iubirii.Tăcerea e ca mierea, când şi căluşul e fagure. Cartea e memoria trecutului cu postfaţă în viitor Când talentul nu face doi bani, îl completează prostia în valută. Dacă clipa-i fericire, la ce...

Gazeta Gorjului PDF 16 Noiembrie 2012

{edocs}gazeta_gorjului/2012_11_22_gazeta_gorjului.pdf,560,770,link{/edocs}

Cotidianul Gorjeanul PDF 16 Noiembrie 2012

{edocs}gorjeanul_pdf/2012.11.16_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}

Lelioara Deaconu şi Ioana Călinescu nu scapă de acuzaţiile de corupţie

Răsturnare de situaţie în dosarul, intitulat de presă Mafia imobiliară. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis casarea sentinţei prin care fostul subprefect de Gorj, Lelioara Deaconu, soţul său, avocat şi alţi funcţionari ai prefecturii şi primăriei Târgu-Jiu, au fost achitaţi. Judecătorii Curţii Supreme au mai constatat că în mod greşit Curtea de Apel din Piteşti i-a achitat...

Andrei Tinu cu „Otrava de Aur”, la Târgu-Jiu

Andrei Tinu, fiul regretatului jurnalist Dumitru Tinu, a prezentat, la Târgu-Jiu, cartea „Otrava de Aur”. Evenimentul a avut loc la Muzeul Judeţean, în prezenţa partenerilor de afaceri şi prietenilor lui Andrei, dar şi a timişoreanului Marius Buldur, primul crescător de vipere din ţara noastră şi a altor invitaţi. Cartea costă 25 de lei şi va fi disponibilă şi în...

Udrea se laudă în campanie cu banii aduşi la Gorj

Elena Udrea, candidat al ARD în colegiul 4 deputaţi din municipiul Roman, a declarat, joi, că a alocat în perioada în care a condus Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, atât la Teleorman cât şi la Gorj, fonduri importante în cadrul unor proiecte de dezvoltare. De altfel, la un moment dat, Udrea a declarat că vroia să candideze la Gorj...

Icoane realizate de persoanele cu dizabilităţi, expuse la Biblioteca Judeţeană

Douăzeci de icoane pe sticlă pictate de şapte tineri cu dizabilităţi din cadrul Asociaţiei Persoanelor cu Handicap din Oltenia au fost expuse joi la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell”. Icoanele au fost realizate în cadrul unui atelier de pictură, sub coordonarea profesoarei Alina Coconu, din Alimpeşti.Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu a găzduit ieri o expoziţie de icoane pe sticlă...