Arhive Lunare: decembrie 2012
Un singur târg de animale, autorizat sanitar-veterinar în Gorj
În judeţul nostru există şapte târguri destinate vânzării animalelor. Târgurile se găsesc în localităţile Târgu-Jiu, Logreşti, Novaci, Ţânţăreni, Peşteana, Săuleşti şi Bolboşi. Singurul care a primit autorizaţie de funcţionare, îndeplinind toate criteriile şi condiţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor este cel de la Târgul Logreşti. Restul sunt în curs de a primi autorizaţie. Cu mai puţin de două săptămâni...
Zeci de şoferi şi pietoni, amendaţi de rutierişti
Peste 30 de conducători auto şi pietoni au fost sancţionaţi zilele trecute de poliţiştii rutieri cu amenzi în cuantum de peste 7.000 de lei. Majoritatea şoferilor au fost sancţionaţi pentru că au apăsat prea tare pedala de acceleraţie.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Muncipiului Târgu-Jiu, Biroul Rutier, au acţionat în vederea fluidizării traficului rutier, dar şi pentru impunerea respectării normelor rutiere...
Accente polikratice – Pentru o zi România a avut două Capitale: Bucureşti şi Târgu-Jiu
Deşi am anticipat-am previzionat victoria USL în alegerile acestui pe sfârşite 2012, cu un scor confortabil, nu m-aşteptam ca supermajoritatea rezultată să poată oferi blocului politic câştigător posibilitatea de a schimba Constituţia în aşa fel încât cel care va conduce România va fi – cum e şi firesc – Parlamentul şi numai Parlamentul ca reprezentant legitim al poporului.Voci izolate...
Pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti
Mai mulţi pomi de Crăciun au fost confiscaţi zilele trecute de poliţiştii din Runcu, în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii, combaterii tăierii şi sustragerii ilegale de material lemnos şi pomi de Crăciun desfăşurată pe raza comunei. Pomii au fost găsiţi într-o autoutilitară la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitate. Acesta...
Povestiri din Casa Amintirilor – Capra roşie
De mult, de mult, era o ţară frumoasă cam ca a noastră, după cum mi-au povestit şi mie strămoşii mei. Şi avea, la fel, râuri pline de peşte, ca în copilăria mea, când intram în vad pe Bistriţa şi mă gâdilau mrenele la picioare. Iar eu le prindeam numai cu mâna şi le arătam la soare mai înainte de...
S-a răsturnat cu maşina în albia râului Ciocadia
Graba a băgat în spital o femeie în vârstă de 42 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia. Din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, femeia a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi s-a răsturnat în albia râului Ciocadia.Accidentul rutier s-a produs în după-amiaza zilei de 11 decembrie, în jurul orelor 16:20, pe DN 67...
Sute de gorjence şi-au făcut gratis testul Papanicolau
Aproximativ 800 de gorjence şi-au făcut gratis testul Babeş-Papanicolau, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, de la începutul lunii noiembrie şi până în prezent, în cadrul programului de depistare precoce a cancerului de col uterin. În continuare, gorjencele care doresc să-şi facă testul Papanicolau gratuit se pot adresa medicilor, programul de depistare precoce a cancerului de col uterin fiind...
Accident de circulaţie la Bîlteni
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital cu răni uşoare după ce a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.În data de 12.12.2012, în jurul orei 01:00,...
165 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit
În ultima lună a acestui an, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj distribuie peste 1.300 de cutii de lapte praf. Numărul beneficiarilor din decembrie este 165, cele mai multe solicitări provenind din Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Motru, Văgiuleşti şi Rovinari. Distribuţia laptelui praf este în plină desfăşurare.Peste 160 de bebeluşi beneficiază de lapte praf gratuit, în acest an. Direcţia de Sănătate...
Balul Teatrului „Elvira Godeanu”, la o nouă ediţie
Pentru al treilea an consecutiv, târgujienii sunt invitaţi la bal. Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu va organiza la sfârşitul săptămânii viitoare o nouă ediţie a celui mai aşteptat eveniment monden al oraşului: „Balul Teatrului Elvira Godeanu”.Şi în acest an, târgujienii sunt invitaţi să participe la Balul Teatrului „Elvira Godeanu”. Organizat pentru prima dată în 2010, balul se mândreşte...
Porc pierdut, furat şi tăiat
Trei localnici din oraşul Novaci au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au sacrificat un porc găsit pe marginea drumului. Din păcate pentru cei trei bărbaţi, porcul căzuse din maşina unui alt novăcean iar acesta a sunat la 112. În prezent, cei trei bărbaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.În după-amiaza zilei de 11 decembrie, în...
Elevii se vor putea transfera mai uşor
Elevii care doresc să se transfere de la o unitate de învăţământ la alta, de la un profil la altul, de la o filieră la alta, de la o specializare la alta sau de la o formă de învăţământ la alta vor putea face acest lucru într-un mod mult mai simplu.Ministerul Educaţiei a simplificat procedura de transfer a elevilor....
Gorjul, în topul judeţelor cu cei mai puţini copii pentru adopţie
Judeţul nostru ocupă locul doi, după Maramureş, fiind la egalitate cu Mehedinţiul în clasamentul judeţelor în care adopţia pare a fi un subiect tabu. Potrivit reprezentanţilor Oficiului Român pentru Adopţii numărul copiilor instituţionalizaţi continuă să rămână ridicat, în timp ce numărul adopţiilor se menţine scăzut, în ciuda eforturilor de relaxare a legislaţiei în domeniu. Totuşi, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale...
Peste 300 de incendii în primele 11 luni ale anului
De la începutul acestui an, în judeţul Gorj au fost înregistrate peste 300 incendii, în urma cărora şi-au pierdut viaţa cinci persoane şi au fost rănite alte opt. Multe dintre aceste incendii au fost provocate de instalaţii electrice şi sisteme de încălzire improvizate sau defecte. Un alt fapt îngrijorător este acela că în intervalul ianuarie – noiembrie 2012 s-au...
Seuca, satul lăsat fără pâine şi fără asistenţă sanitară
Cam 90% dintre sătenii localităţii Seuca, aflată la 9 kilometri de centru comunei Peştişani şi la 7 kilometri de Câlnic, nu mai au de ieri pâine să pună pe masă. Medicii de familie sunt departe, ambulanţele nu au cum să ajungă la ei şi asistenţa sanitară a fost odată.Un consilier local mai cu suflet din Peştişani, este vorba de...
Sfaturi de la poliţişti pentru şoferi
În ultima perioadă, pe fondul apariţiei fenomenelor specifice anotimpului rece, au apărut evenimente rutiere nedorite. Tocmai de aceea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj vine cu o serie de recomandări pentru conducătorii auto, pe care îi sfătuiesc să adopte o conduită preventivă în trafic şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.Având în vedere riscul crescut de apariţie a poleiului şi gheţii...
Niculina Mocioi are 10 zile la dispoziţie pentru a demisiona din CJ Gorj
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a anunţat ieri că Niculina Mocioi, consilier judeţean PP-DD, are la dispoziţie 10 zile pentru a decide dacă îşi va menţine calitatea de consilier judeţean sau va alege postul de deputat în Parlamentul României. Aceasta a decis însă că, imediat după validare, îşi va înainta demisia din funcţia de consilier judeţean. Locul...
Piscoieni pe cărările destinului: Paraschiva (Popescu) Măruţă, Octavian şi Valeriu Golumbeanu
Trei piscoieni, un slujitor pe ogorul învăţământului şi doi economişti, un aport substanţial la dezvoltarea României, la cunoaşterea ei în lume, la prestigiul Gorjului şi al acestui sat din comuna Stejari.Şcoala primară a facut-o la Piscoiu (clasele I-III la „şcoala de la deal”, clasa a IV-a la şcoala care s-a „înfiinţat” în căsuţa aceea a lui Caragescu , din...
Bondoc participă la concursul pentru şefia CJAS Gorj
Daniel Bondoc, preşedintele interimar al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj se va înscrie la concursul organizat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru postul vacant de preşedinte-director general al CJAS Gorj. Examenul va avea loc în perioada 23-25 ianuarie 2013, iar termenul limită de depunere a dosarelor este 18 decembrie. Până la această oră, nu...
Sindicatul “Sănătatea” le plăteşte membrilor asigurările de malpraxis
Conducerea Sindicatului “Sănătatea” Gorj rămâne alături de membrii săi, plătindu-le şi în acest an poliţele de malpraxis. Sindicatul va suporta în integralitate contravaloarea poliţelor pentru medicii şi asistentele care fac parte din organizaţie.La fel ca şi în anii trecuţi, Sindicatul “Sănătatea” Gorj dovedeşte că este alături de membrii săi. Astfel, pentru anul 2013 asigurările de malpraxis ale medicilor şi...
Corala Gorjeană, la a VII-a ediţie
Astăzi, la ora 18,00, Cercul Militar din Târgu-Jiu va găzdui cea de-a șaptea ediție a ”CORALEI GORJENE”.Festivalul-concurs organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj și Liceul de Muzică şi Arte Plastice „Constantin Brăiloiu” va reuni formaţii şi grupuri corale din județul Gorj. Se vor acorda diplome și premii în...
Primă sub formă de tichete pentru salariaţii Minprest Serv
Cei peste 1100 de salariaţi de la Minprest Serv Rovinari vor primi câte o primă sub formă de tichete de masă, de sărbători. Mai exact, prima va fi în valoare de 300 de lei, fiecare angajat primind astfel 30 de tichete a căror valoare va fi de 10 lei fiecare.De altfel, această măsură nu este singura luată acum de...
Gura Târgului – Un pădurar şi un fost tehnician din Runcu, vizaţi în ancheta brazilor furaţi
Localnicii din Bâlta susţin că afacerea brazilor de la Obştea Muntele Runcu ar avea ramificaţii adânci, cei care au decis tăierea a câteva zeci de arbori fiind oameni cu funcţii în localitate.Se vehiculează numele unui pădurar şi cel al unui administrator de pădure, care ar fi implicaţi în comiterea acestei infracţiuni. Oamenii spun că în ultimele zile cam 500...
Cimitirul Eroilor şi legăturile (in)directe!
Neostenitul prozator şi colonel în rezervă, ca militar pensionar, distinsul nostru colaborator Ion C. Gociu – viitor Mareşal al literaturii române - mi-a relatat o intenţie salutară şi patriotică, fără a fi în vreun fel interesat. Legată de păstrarea cultului Eroilor ce-şi dorm somnul de veci în cimitirul din Târgu-Jiu.Inclusiv la nivel central, s-a adresat unui adjunct al generalului...
Cotidianul Gorjeanul PDF 12 Decembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.12.12_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
“Lotul Peştişani”, azi la bară
Procurorul Parchetului Judeţean Gorj, Emil Moţa, a finalizat cercetările luni, la o zi după alegerile parlamentare, în dosarul legat de neregulile depistate în derularea unor investiţii pe raza comunei Peştişani, trimiţându-i în judecată pe foştii urmăriţi penali. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Gorj, astăzi fiind stabilit deja primul termen. “Lotul Peştişani” nu va sta prea mult însă pe rolul...
Falşi preoţi şi doctori i-au uşurat pe americani de 4 milioane de dolari
O nouă lovitură a anchetatorilor gorjeni de la DIICOT a dus ieri la anihilarea unei reţele care i-a păcălit pe americani cu câteva milioane de dolari prin vânzarea fictivă a unor bunuri pe care clienţii de peste ocean s-au grăbit să le cumpere, fiind de bună credinţă. Românii, inclusiv gorjeni, se dădeau drept preoţi sau doctori pentru a câştiga...
Oprişescu, şefă la Serviciul de Audit Intern
Maria Oprişescu, concediată incorect din cadrul Complexului Energetic Turceni, în 2010, la cererea lui Ionel Manţog, dar revenită în unitate printr-o victorie reputată în instanţa de judecată este prin decizie a conducerii CEO şefă în cadrul Corpului de Control al unităţii.De altfel, recent, Directoratul Complexului Energetic Oltenia a aprobat reorganizarea activităţilor de control şi de audit intern, la nivelul...
Aşteptări (ne)vinovate
Virusul redistribuirilor cuprinde ţara. Şi pe la noi, prin Gorj, dar mai ales în colegii de prin alte părţi. Orice s-ar spune despre Elena Udrea Cocoş, Prinţesă de Pleşcoii Buzăului, şi-a găsit alinarea şi bucuria taman pe la Roman. Unde l-a păcălit pe acela de care fusese învinsă la numărul de voturi primite, mult mai modestul ca putere financiară...
Gura Târgului – Maricica Moţa şi-a pus pofta-n cui
Pedelista Maria Moţa a pierdut cursa alegerilor parlamentare, ea fiind la mare distanţă de mandatul de deputat pe Colegiul 5 din capitală, unde a candidat duminică.Moţa nu a prins un loc nici măcar la redistribuire şi asta pentru că nu a avut numărul de voturi necesare, notorietatea gorjencei în Bucureşti, deşi a secondat-o mereu pe Sulfina Barbu, fiind destul...
Ruşeţ vrea să se retragă total din viaţa politică
Preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, intenţionează să renunţe la cariera sa politică din ultimii ani pentru a intra în avocatură. Ruşeţ a anunţat deja oficial că ia în calcul o demisie din funcţia de preşedinte al organizaţiei PDL Gorj, urmare a eşecului obţinut de candidaţii ARD la parlamentarele de duminică. ARD a reuşit să obţină un singur mandat de...
DD vrea renumărarea voturilor în Colegiul 6
Dan Diaconescu nu a acceptat cu uşurinţă pierderea mandatului de deputat pe Colegiul 6 Târgu-Jiu. Din acest motiv, acesta a făcut o contestaţie la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj, din partea PPDD, cerând astfel renumărarea voturilor în Colegiul 6 de Deputaţi.Acest lucru a fost confirmat ieri de preşedinta BEJ Gorj, Mădălina Lungănoiu care a menţionat că cererea în cauză...
Bebeluş mort în pântecele mamei
Aproape nu trece o lună fără ca jurnaliştii să nu afle că încă un bebeluş şi-a pierdut viaţa într-un spital din Gorj, de data aceasta nenorocirea nefiind înregistrată la Târgu-Jiu, Novaci sau Târgu-Cărbuneşti, ci la Rovinari, acolo unde o mamă de 34 de ani a pierdut o sarcină de 26 de săptămâni.Femeia a fost şi ea la un pas...
Schimbarea din funcţie a lui Tivig, la două treimi de voturi distanţă
Ieri încă nu se ştia prea exact cine convoacă Adunarea Generală a acţionarilor SC UTIL-BONUS SRL Peştişani, dar şedinţa se va ţine astăzi la ora 16. Asta şi pentru că, pentru şedinţă convocatorul este aiuritor. Pe el sunt trecuţi doar 9 dintre cei 13 consilieri locali iar de semnat au dat cu subsemnatul numai şapte. Vasile Turtoi(PSD) şi Ovidiu...
Cupă, Mocioi şi Barbu, parlamentari de Gorj
Gorjul are 11 parlamentari urmare a redistribuirii făcute la nivel naţional. Astfel, alături de cei 8 candidaţi anunţaţi luni de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Gorj, adică de Victor Ponta, Vasile Popeangă, Camelia Khraibani, Scarlat Iriza, Mihai Weber, Răzvan Rotaru, Toni Greblă şi Dian Popescu, judeţului nostru i s-a mai oferit la redistribuire trei mandate.Un mandat i s-a oferit candidatului...
Doi pietoni răniţi în accidente de circulaţie
Două accidente de circulaţie soldate cu rănirea unor pietoni s-au produs luni pe raza judeţului Gorj. Un târgujian în vârstă de 35 de ani a fost lovit de o maşină în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni iar un tânăr din Turceni a fost accidentat uşor după ce, beat fiind, s-a dezechilibrat şi aproape că...
Pedelistul Udrişte, deputat pe Colegiul 25 din capitală
Prin redistribuire, gorjeanul Gheorghe Udrişte, candidat pe Colegiul 25 de Deputaţi din Bucureşti, totodată contracandidat al lui Gigi Becali, a ajuns parlamentar. Udrişte se aştepta încă de luni dimineaţă la acest deznodământ deoarece obţinuse în jur de 7500 de voturi care îi ofereau primul loc la redistribuire pe capitală, dintre candidaţii ARD.“Eu am câştigat cele mai multe voturi de...
Şcoala Gimnazială numărul 1 din Rovinari a organizat Târgul de Iarnă
Târgul de Iarnă a devenit o tradiţie la Şcoala Gimnazială numărul 1 din Rovinari. Acesta a ajuns la a şaptea ediţie şi a fost organizat de către cadrele didactice de la învăţământul primar. Evenimentul a început în data de 4 decembrie şi s-a încheiat pe data de 6 decembrie.Ca în fiecare an, elevii claselor primare au lucrat cu mult...
Şofer beat, cercetat de poliţişti
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Bâlteni, este cercetat de oamenii legii după ce a fost prins beat la volanul unui autoturism. În momentul în care a fost tras pe dreapta şi pus să sufle în etilotest, conducătorul auto avea o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.Bărbatul a fost depistat în trafic...
Scade mercurul din termometre, în Gorj
Gorjul se află în momentul de faţă sub incidenţa unui Cod Galben de ninsori şi vânt. Meteorologii avertizează că mercurul scade simţitor în termometre, în zilele următoare, în toată ţara. În cursul zilei de astăzi, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte.Potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie (ANM),...
Controale în trafic, în prag de sărbători
În perioada sărbătorilor de iarnă 2012 – 2013, poliţiştii rutieri vor intensifica controalele efectuate în trafic, pentru depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.Prima acţiune se va desfăşura în săptămâna 10 – 16 decembrie, când, în contextul operaţiunii „Alcohol & Drugs”, organizată la nivel european de Organizaţia Profesională a Poliţiilor Rutiere din Europa...
Peste 3000 de ajutoare de deces, acordate de CJP Gorj în 2012
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a acordat de la începutul anului până la data de 30 noiembrie 2012 un număr de 3027 de ajutoare de deces în valoare totală de peste 6 milioane de lei. În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate...
O nouă sesiune de primire a cererilor de ajutor pentru sectorul porcine
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale intenţionează să lanseze o noua sesiune de primire a cererilor de ajutor pentru Măsura 215 “Plăţi privind bunăstarea animalelor” – pentru sectorul porcine. Sesiunea urmează a se desfăşura în perioada 17 decembrie 2012 - 16 ianuarie 2013.Conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, beneficiare ale plăţilor acordate în cadrul măsurii 215 - sectorul porcine sunt...
Cloaca portocalie din ANP şi Penitenciarul Târgu Jiu (II)
Fostul lider sindical FSANP de la penitenciarul Târgu-Jiu, Florin Şchiopu, a propus reinventarea postului de director adjunct pe Educaţie, cum spuneam şi ieri. La întrebarea de ce s-a transformat postul cu încălcarea organigramei nu exista un răspuns.De ce? Abia pe la începutul lunii septembrie s-a aflat răspunsul, când a fost scos la concurs postul de director adjunct şi nu...
Conducerea Minprest a tăiat sporul sistematic şi cel de confidenţialitate
Directorul SC Minprest Serv, unitate aflată sub umbrela Complexului Energetic Oltenia, Gabriel Giorgi, nu a tolerat acordarea pentru 9 dintre angajaţii societăţii a sporurilor de fidelitate şi a celui sistematic, acordat de fosta conducere.Astfel, din luna decembrie, 3 dintre angajaţii TESA nu mai primesc sporul de confidenţialitate sau fidelitate, care reprezenta cam 10% din salariu, şi nici sporul sistematic,...
Elev gorjean, medaliat cu argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori
Elevii români participanţi la a IX-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru juniori, desfăşurată în perioada 30 noiembrie - 10 decembrie 2012, la Teheran, au obţinut şase medalii de argint. Una dintre aceste medalii a ajuns în judeţul Gorj, la elevul Adrian Radu, unul dintre elevii care au reprezentat România la această competiţie.Adrian Radu, absolvent al Şcolii Generale...
1.300 de tichete sociale, distribuite de Crucea Roşie Gorj
Mai multe familii din judeţul Gorj vor primi şi anul acesta cadouri din partea filialei judeţene a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. Este vorba de 1.300 de tichete sociale ce urmează a fi distribuite în perioada sărbătorilor de iarnă persoanelor nevoiaşe din mai multe localităţi gorjene.Aproximativ 200 de familii şi persoane singure din judeţul Gorj vor primi...
Medicii gorjeni sunt învăţaţi să utilizeze cardul de sănătate
Începând de luni şi până vineri, furnizorii de servicii medicale din judeţul nostru participă la sesiuni de formare privind utilizarea cardului naţional de sănătate. Astfel, zilnic, două grupe de câte 25 de medici sunt instruiţi la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. Cardul va fi implementat de la 1 ianuarie.În cursul acestei săptămâni, Casa Judeţeană de Asigurări...
În Gorj – Peste 900 de persoane s-au vaccinat antigripal, în ultima săptămână
Campania de vaccinare antigripală pentru sezonul rece 2012-2013 este în plină desfăşurare la nivelul judeţului nostru. De la debutul campaniei de vaccinare antigripală şi până în prezent, peste 3.000 de persoane din judeţul nostru au fost imunizate. La ora actuală, în stocul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj mai sunt 216 doze de vaccin antigripal, iar în teritoriu sunt...
Spitalele gorjene au primit peste 40 miliarde, la rectificare
Ultima rectificare bugetară din acest an a adus spitalelor gorjene un plus de 4.040.000 lei, adică peste 40 miliarde lei vechi. Aceşti bani acoperă cheltuielile unităţilor sanitare pentru 15 zile din luna decembrie, diferenţa de zile din această lună plătindu-se în ianuarie 2013.Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj dă asigurări că spitalele gorjene nu...
Daruri pentru sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială
Membri de sindicat din sistemul sanitar şi cel al asistenţei sociale primesc şi în acest an ajutoare din partea organizaţiilor sindicale. Acestea pornesc de la câţiva zeci de lei vechi şi ajung până la 100 lei. În plus, membri Sindicatului „Sănătatea” Gorj sunt invitaţi de către preşedintele Ion Măruţă la o petrecere de sfârşit de an, care are loc...
Cotidianul Gorjeanul PDF 11 Decembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.12.11_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Criminalii lui Ciocea rămân după gratii
Cei doi adolescenţi din Târgu-Jiu încătuşaţi la finalul lunii noiembrie pentru că l-au omorât pe tatăl unuia dintre ei vor rămâne după gratii cel puţin în această lună. Asta după ce ieri, magistraţii Tribunalului Gorj au decis să prelungească măsura arestării preventive pentru cei doi, tânărul va rămâne încă 30 de zile în arest în timp ce eleva de...
ITM, controale intense
În domeniul relaţiilor de muncă, angajaţii ITM Gorj au efectuat, la începutul acestei luni, 29 de controale. Acestea au vizat identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. De asemenea, reprezentanţii compartimentului securitate şi sănătate în muncă au desfăşurat controale, depistând 42 de neconformităţi. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 lei.Potrivit purtătorului de...
USL a pierdut un colegiu de deputat dar a câştigat şapte mandate
Datele finale anunţate de Biroul Electoral Judeţean Gorj arată că USL a pierdut un colegiu de deputaţi, respectiv Colegiul 1 unde candidatul lor era Gheorghe Iana. În rest, toate colegiile şi la Senat şi la Camera Deputaţilor au fost închise de USL. În aceste condiţii, în afara oamenilor de la USL, PP-DD intră în Parlamentul României cu Răzvan Rotaru,...
Cursuri de calificare, organizate în 2013 de AJOFM Gorj
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează o serie de cursuri pentru formare, recalificare profesională. Începând cu 2013, şomerii gorjeni sau persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în bazele AJOFM beneficiază de aceste cursuri în mod gratuit.Personalul AJOFM Gorj se implică direct în procesul de formare profesională. Pe parcursul anului 2013 vor fi...
Parlamentarii PDL „respectă” votul gorjenilor
Cam atât le-a mai rămas celor doi aleşi pe care PDL Gorj i-a avut în Parlament în ultimii patru ani, după ce fostul lider al organizaţiei, Cosmin Popescu, a decis să nu mai candideze şi l-a susţinut în alegerile de duminică pe social-democratul Scarlat Iriza. Senatorul Ion Ruşeţ şi deputatul Constantin Severus Militaru, respectiv preşedintele şi primvicepreşedintele PDL Gorj,...
Cupă de mită electorală, aruncată pe aripile vântului!
Şi eu port prenumele de Ion, cum se zice în popor, nume de slugă. Nu a PDL-ului, aşa cum mai sunt încă destui. Unul dintre ei, altfel băiat bun, le-a rămas fidel celor care i-au dat un os de ros. Cupa de excavator i-ar fi fost prea mică pentru a duce într-o curte toată mita electorală. Vreo sută de...
Gura Târgului – Iana vizează o funcţie înaltă în Ministerul Sănătăţii
Gheorghe Iana, candidat USL de Gorj în Colegiul 1, perdant însă al alegerilor de duminică, acesta nereuşind să închidă colegiul, ar putea ocupa în viitorul apropiat o funcţie importantă la cârma Ministerului Sănătăţii.Iana, medic de profesie, ţinteşte sus, spun colegii acestuia, care îl vedeau pe parlamentarul de Gorj chiar ministru al Sănătăţii ori în situaţia de faţă secretar de...
Dezvăluiri – Cloacă portocalie în ANP şi Penitenciarul Târgu-Jiu
Fac ce fac mai marii Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor(ANP) şi calcă-n străchini. Schimbarea la vârf a chestorului dr. Ioan Băla şi mutarea sa ca şef de puşcărie la Timişoara, unde-şi păstrase postul, deşi gradul nu-i permite să conducă o unitate penitenciară n-a adus nimic bun. Practic, şi în ANP şi în Ministerul Justiţiei au rămas la comandă aceleaşi cadre,...
O parte dintre minerii şi energeticienii din CEO nu vor sta acasă de sărbători
Minerii şi energeticienii vor lucra sâmbătă şi duminică pentru zilele libere dintre Crăciun şi Revelion. Aceştia vor fi liberi între 22 decembrie şi 3 ianuarie 2013. În acea perioadă o parte din personal va continua să meargă însă la serviciu pentru a asigura programul la livrări, pază sau activităţile specifice din subteran şi de întreţinere a utilajelor.De sărbători, mai...
Deputatul Iriza: “Dan Diaconescu mi-a luat 20% din voturi”
Scarlat Iriza, candidatul USL pe Colegiul 3 de Deputaţi, a obţinut în urma scrutinului de duminică aproape 58,4%, reuşind să închidă colegiul, acesta situându-se ca procent pe judeţ imediat după Victor Ponta. Iriza se declară însă parţial mulţumit, asta deoarece în calculele sale el trebuia să aibă cu 20% mai mult, procentul în cauză fiindu-i luat, în opinia sa,...
Premierul Ponta a convocat Comandamentul de Iarnă
Autorităţile judeţului s-au întrunit, luni, în cadrul unei videoconferinţe, pe tema Comandamentului de Iarnă, dar şi privind stadiul de finalizare al alegerilor electorale. În ceea ce priveşte alegerile, premierul Victor Ponta a ţinut să mulţumească tuturor persoanelor implicate în organizarea alegerilor: prefecţi, jandarmi şi alte structuri.Avertizările meteorologice privind înrăutăţirea vremii şi înregistrarea de precipitaţii sub formă de ninsoare au...
Gorjul, afectat de avarii la reţeaua electrică
18 localităţi din judeţele Argeş, Vâlcea, Gorj, Olt şi Mehedinţi mai erau ieri afectate în urma avariilor produse la reţelele electrice din cauza ninsorilor şi viscolului din zona Olteniei, se arată într-un comunicat transmis luni de Departamentul de relaţii publice al Companiei CEZ.Cele mai multe localităţi deconectate de la reţeaua de alimentare cu energie electrică se aflau în judeţele...
Revista ONOARE ŞI JERTFĂ cinsteşte veteranii şi eroii neamului!
Ne-a căzut în mâini, cu mare întârziere, superba revistă de inimă şi suflet românesc ONOARE ŞI JERTFĂ, publicaţie de educaţie istorică şi patriotică, nr. 28/2012, număr în întregime dedicat Zilei Veteranilor de Război. O apariţie superbă şi apare lunar, avându-i ca editori pe Consiliul Judeţean Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi ANVR – Filiala Gorj,...
Note de lector – Scriitorul Constantin Mustaţă, despre Ardeal şi despre istoria zbuciumată a ardelenilor
Ştim încă puţin şi mult prea puţin despre fraţii noştri de dincolo de munţi, despre tragediile petrecute în Transilvania, în aproape un mileniu de când Ardealul a fost vremelnic rupt de trupul Ţării mume.După cartea americanului Milton G. Lehrer, “Ardealul pământ românesc” şi cutremurătoarea lucrare “Teroarea horthysto-fascistă în Nord-Vestul României”, cele două volume ale lui Constantin Mustaţă cu titlul...
Lumini din veșnicia întunericului – (Dascăli care au fost) – Profesor Constantin Iacob
Spre sfărșitul deceniului al cincilea din secolul trecut, localitatea Țicleni devenise un puternic centru petrolier, astfel că mulți tineri, absolvenți ai unor școli profesionale, încadrați în muncă, doreau să-și continue studiile liceale. Cu sprijinul profesorului Dumitru Ciocârlie, pe atunci inspector-șef, se înființează o secție serală funcționând pe lângă Liceul Teoretic Târgu- Cărbunești, viitorul “Tudor Arghezi”.În anul 1960, au venit...
Sute de turişti au dat startul sezonului de schi, la Rânca
Week-end-ul trecut s-a deschis oficial sezonul de schi în staţiunea montană Rânca. Cei câţiva zeci de centimetri de zăpadă au atras aproximativ 200 de schiori pe pârtia M1. Cum era de aşteptat, au apărut şi primele incidente specifice sezonului, salvamontiştii gorjeni soluţionându-le fără a fi necesar transportul victimelor la un spital.Datorită ninsorilor din ultimele zile, stratul de zăpadă depus...
Spitalul Novaci are un nou director medical
Începând cu data de 1 decembrie, Spitalul Orăşenesc Novaci are un nou director medical. Este vorba despre pediatra Bianca Lavinia Tănase. Ea va asigura interimatul pe acest post, după plecarea anestezistului Vitalie Moroşanu. La începutul anului viitor postul de director medical va fi scos la concurs.Vitalie Moroşanu, fostul director medical al Spitalului Orăşenesc Novaci a ales să părăsească unitate...
Khraibani pleacă în Parlament – Chirurgul Zavate conduce Spitalul Motru
Camelia Khraibani a reuşit să obţină cele mai multe voturi ale cetăţenilor care fac parte din Colegiul 4, revendicându-şi astfel un post de debutat în Parlamentul României. Până la începerea campaniei electorale aceasta a ocupat postul de manager al Spitalului Municipal Motru. Atribuţiile sale au fost preluate, pe timpul campaniei, de către directorul medical Teodor Zavate, el fiind şi...
Drumul spre Spitalul de Pneumoftiziologie, complet deszăpezit
Chiar dacă este situat în vârf de munte şi în ultimele zile a nins destul de mult, Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu este accesibil tuturor celor care doresc să ajungă la el. Potrivit managerului Tiberiu Tătaru, drumul este în condiţii excelente, drumarii intervenind cu promptitudine încă de la primele ninsori.În această perioadă, peste 160 de persoane...
SJU a încasat 14.750 lei din exploatarea rezervelor
De la începutul acestui an şi până la sfârşitul lunii noiembrie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a încasat 14.750 lei din exploatarea rezervelor de care dispune. Pentru o noapte la rezervă un bolnav trebuie să scoată din buzunar 100 lei.Se pare că pacienţii gorjeni preferă luxul şi sunt dispuşi să plătească pentru el atunci când vine vorba de spitalizare....
Aproape 11.000 lei, din taxa de parcare a Spitalului Judeţean
Taxa de intrare a autoturismelor în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu se dovedeşte a fi destul de profitabilă. În doar câteva luni, la bugetul unităţii s-au adăugat 10.830 lei, din încasarea acestei taxe.Începând din luna iunie a intrat în vigoare regula de taxare cu 10 lei a fiecărui autoturism care intră în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă...
Protocol pentru introducerea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” în UNESCO
Săptămâna trecută s-a semnat protocolul de colaborare între Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, privind înscrierea Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu în Lista Patrimoniului Mondial Cultural şi Natural a UNESCO. Data estimată pentru prezentarea dosarului de nominalizare este 31 ianuarie 2015.Prin protocolul semnat în data de 3 decembrie, de Puiu Haşotti, ministrul Culturii şi Patrimoniului...
27 de sesizări în ziua alegerilor
La nivelul judeţului Gorj, în ziua alegerilor parlamentare au fost înregistrate 27 de sesizări privind posibile încălcări ale legii, a anunţat IPJ Gorj. În urma verificării acestor sesizări, poliţiştii au constituit două dosare penale şi au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.Potrivit IPJ Gorj, pe parcursul zilei de 9...
Biblioteca Judeţeană, printre câştigătorii concursului „Idei de 15000+ lei”
Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj este una din cele trei câştigătoare ale celei de-a doua serii de finanţări de 15000+ lei pentru biblioteci judeţene care lucrează în reţea cu cel puţin patru biblioteci locale. Biblioteca va folosi această finanţare de 15.000 de lei pentru a pune în aplicare proiectul „E-lectura pentru mine”, proiect al cărui principal obiectiv este acela...
Şofer beat, implicat într-un accident de circulaţie
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, care s-a urcat beat la volan, a ajuns la spital după ce a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, avariind cu această ocazie şi o conductă de gaze. În prezent, bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile...
Dosare penale pentru doi conducători auto
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Novaci, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan cu o alcoolemie peste limita legală. Tot cu dosar penal s-a ales şi un tânăr de 22 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care circula cu un autoturism neînmatriculat.Duminică, în jurul orelor 23:55, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului...
Prinşi la furat de lemne
Doi localnici din comuna Bengeşti-Ciocadia, prinşi de poliţiştii din Novaci în timp ce transportau cu o căruţă mai mulţi arbori fără a avea documente de provenienţă, s-au ales cu dosar penal. Cei doi bărbaţi sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept şi sustragere de material lemnos.În după-amiaza zilei de 8 decembrie, în jurul orelor 17:30, poliţiştii...
Accident la Scoarţa
Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, a pierdut controlul autoturismului la volanul căruia se afla şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, a rezultat accidentarea conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Târgu-Jiu pentru a primi îngrijiri medicale.Accidentul de circulaţie s-a produs vineri seara, în jurul orelor 19:15, pe raza...
Cercetaţi pentru furtul unor role transportatoare
Doi tineri din comuna Bâlteni sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au sustras dintr-o carieră mai multe role transportatoare. Pe numele celor doi tineri a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat iar rolele sustrase au fost lăsate în custodia agenţilor de pază ai carierei.Sâmbătă seara, în jurul orei 22:20, poliţiştii din cadrul Postului...
Cotidianul Gorjeanul PDF 10 Decembrie 2012
{edocs}gorjeanul_pdf/2012.12.10_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Mulţi români, blocaţi în Ungaria din cauza ninsorilor abundente
Zeci de români au fost blocaţi în Ungaria din cauza ninsorilor abundente. Oamenii se întorceau spre ţară fie cu autobuzul, fie cu microbuzul, când drumul le-a fost oprit de viscolul din ţara vecină.Oamenii blocaţi în nămeţii din Ungaria la câţiva kilometri de Vama Nădlac au fost nevoiţi să stea cu motoarele pornite ca să nu moară de frig, iar...
,,Circul pleacă, Târgu-Jiul rămâne!” – 68% dintre târgujieni au votat Victor Ponta şi USL
Victor Ponta este, în continuare, deputat de Târgu-Jiu, acesta câştigând duminică al treilea mandat, de data aceasta cu 68% din voturi, potrivit sondajelor de opinie făcute la ieşirea de la urne. Târgujienii au conştientizat momentul, au ieşit masiv la vot şi au votat Victor Ponta deputat. Pentru acest lucru premierul le-a mulţumit duminică seara tuturor, asigurându-i că de astăzi...
Dosare penale, în urma votului de la Gorj
Inspectoratul de Poliţie din Gorj şi Biroul Electoral Judeţean Gorj au înregistrat patru dosare ca urmare a alegerilor exprimate pentru Parlamentul României. Un târgujian, în vârstă de 64 de ani, a fost dus la o secţie de poliţie din Târgu-Jiu, după ce a fost depistat că şi-a fotografiat votul la secţia 27 din Târgu-Jiu, din colegiul 6 de deputaţi,...
APIA a autorizat schema de plată pentru Campania 2012
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, informează că, începând cu data de 03.12.2012, autorizează la plată schema de plată naţională directă complementară (PNDC), Campania 2012. Numărul total de fermieri care vor beneficia de schema respectivă de plăţi se ridică la 20.928 solicitanţi pentru o suprafaţă totală de 36.280 hectare.Conform Hotărârii privind stabilirea pentru anul 2012 a...
Candidaţii la parlamentarele din Gorj, matinali la vot
Indiferent de culoarea politică, alianţa ori partidul sub sigla căruia au candidat, cei intraţi în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din Gorj s-au prezentat duminică de dimineaţă la vot. Candidaţii au votat pentru locuri de muncă, un viitor mai bun, schimbare sau o ţară europeană. Apoi s-au retras în colegii sau la sediile de partid pentru a urmări felul...
Băsescu întinde coarda. Un bob zăbavă!
Dis de dimineaţă, am ieşit la cumpărături. N-am găsit laptele căutat, terminându-se cu puţin timp înainte. Un fost coleg de şcoală mă-ntreabă, gândind că ştiu mai multe, cu cine să voteze. Nu era cetăţeanul turmentat al contemporanului nostru Caragiale, întrucât consăteanul meu Sprâncenatu nici măcar nu bea.M-a chestionat despre Dan Diaconescu, dar în colegiul acela nu se punea problema....
Gura Târgului – Administratorul Util Bonus, schimbat miercuri în şedinţa de CL Peştişani
Silvestru Tivig, martor în procesul primarului suspendat Florin Pavel, este la un pas de schimbarea din funcţia de administrator al SC Util Bonus SRL, societate aparţinând Consiliului Local(CL) Peştişani.Asta deoarece Tivig şi-ar fi exprimat nemulţumire faţă de acordarea lucrărilor de deszăpezire unei firme primate, atâta timp când societatea CL Peştişani nu are lucrări. Firma care face deszăpezirea ar aparţine...
Două cazuri de trichineloză în Gorj! Niciunul în această iarnă
În apropierea sărbătorilor de iarnă când în mod normal creşte consumul de produse din carne, în special carne de porc, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, recomandă gorjenilor să fie foarte atenţi în momentul în care cumpără produse de acest gen. De asemenea, dacă sunt proprietari de animale şi sacrifică porcine pentru consumul propriu, inspectorii...
Au fost modificate instrucţiunile de completare a evidenţei plăţii
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, informează contribuabilii cu privire la modificarea şi completarea instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice. Acesta a fost publicat în Monitorul Oficial al României.Acest ordin modifică şi completează prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr.1870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a...
Angajaţii gorjeni, informaţi de ITM Gorj
28 de persoane însemnând angajatori, reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, lucrători desemnaţi, în special cei din IMM, reprezentanţi ai serviciilor externe de prevenire şi protecţie, au participat la o sesiune de informare organizată de Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. În cadrul sesiunii, participanţii au fost informaţi cu privire la modificările legislative referitoare la clasificare, etichetarea, şi ambalarea agenţilor...
Educatoare, condamnată pentru delapidare
Educatoarea de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Constantin Brâncuşi“ din Târgu-Jiu, Şerban Maria Mirela, a fost condamnată penal la un an de închisoare cu suspendare pentru delapidare. Judecătorii de la Judecătoria Târgu-Jiu au condamnat-o pe aceasta pentru că, în calitate de administrator al Asociaţiei 2 ANL din Târgu-Jiu ar fi încasat sume de bani mai mari de la locatari...
Sărbători după gratii pentru autorii crimelor de la Ţicleni şi Stoina
Tudorel Prună şi Ion Vasile, autorii celor două crime oribile comise luna trecută în localităţile Ţicleni şi Stoina, îşi vor petrece sărbătorile în spatele gratiilor. Tribunalul Gorj a admis săptămâna trecută propunerea procurorilor gorjeni şi a dispus prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi bărbaţi.Cei doi criminali vor rămâne după...
Ponta nu mai vrea alegeri în decembrie
Premierul Victor Ponta a declarat ieri, după ce a mers la secţia de votare şi şi-a exercitat dreptul de vot, că nu mai doreşte ca pe viitor alegerile să se desfăşoare în decembrie, atunci când condiţiile meteo sunt vitrege procesului electoral.Prim-ministrul a precizat chiar că el a dorit încă de anul acesta ca alegerile să aibă loc la începutul...
Anchetat pentru că a votat deşi nu avea voie
Un alegător din Gorj s-a ales cu dosar penal după ce a votat la Târgu-Jiu, deşi instanţa de judecată îi interzisese acest lucru. Preşedintele BEJ Gorj, judecătorul Mădălina Lungănoiu, a declarat că incidentul a avut loc la secţia 40, reprezentanţii din biroul electoral al secţiei nereuşind să-l depisteze pe bărbat la timp.Acesta a votat şi a fost identificat ulterior...
Intemperii ale naturii în ziua alegerilor
Avertismentele de cod galben emise şi pentru judeţul Gorj la sfârşitul săptămânii s-au adeverit din plin, ninsorile căzute începând de sâmbătă după-amiază creând probleme în ziua votării în special în zona montană a judeţului. La Rânca nu s-a putut urca sau coborî ieri, drumul fiind complet blocat din cauza viscolului, 250 de turişti rămânând aici blocaţi, în condiţiile în...
Diaconescu, fără spectacol de ziua sa
Mult promisul „mega-spectacol” pe care Dan Diaconescu l-a tot anunţat încă de la începutul campaniei electorale că îl va organiza pe 9 decembrie la Târgu- Jiu nu a mai avut loc aseară, deşi acesta vorbise despre acţiunea respectivă şi ieri dimineaţă.Candidatul PP-DD s-a lăudat cu mari invitaţi care trebuiau să cânte pentru cei 40.000 de invitaţi pe care acesta...
Examen la Educaţie pentru Niţoiu: proba orală
Administraţia Naţională a Penitenciarelor(ANP) se încăpăţânează să confirme că Raluca Niţoiu, fostă directoare cu împuternicire a închisorii din municipiu, are postul de director Educaţie garantat la Penitenciarul Târgu-Jiu. De altfel, “limpezirea” lui Niţoiu în apele Comisiei de Disciplină a ANP, şi anunţul făcut de liderul de sindicat al unităţii târgujiene nu demult, cum că aceasta va reveni pe funcţie...
Membrii secţiilor de votare, căraţi cu camionul MAN la secţiile de votare
Trei camioane aparţinând Ministerului Apărării Naţionale au intervenit, duminică, în judeţele Timiş, Gorj şi Dâmboviţa pentru a-i transporta la secţiile de votare pe membrii comisiilor care nu au putut ajunge din cauza vremii nefavorabile, a declarat ministrul Corneliu Dobriţoiu.“Am avut trei camioane cu tracţiune integrală solicitate în judeţele Timiş, Gorj şi Dâmboviţa pentru a asigura transportul membrilor comisiilor către...



































