Arhive Zilnice: 6 februarie 2013
Afaceristul Iavorski, victorie peste cele 75 de milioane de euro ale CEO
Compania Unicom Tranzit, aparţinând afaceristului moldovean Constantin Iavorski, abonat la contractele de acest gen derulate în ultimii ani de fostul SNLO, a reuşit performanţa de a anula recent în instanţă procedura de achiziție publică organizată de Complexul Energetic Oltenia pentru transportul feroviar de cărbune. Procedura organizată de Complexul Energetic Oltenia avea în vedere un acord-cadru corespunzător unei perioade de...
Tăcerea vinovată a Băsescului, faţă-n faţă cu iredentismul ungar!
Regimul Băsescu încă nu şi-a spus ultimul cuvânt nici în materie de Justiţie, după cum am văzut – cazurile şefilor Parchetului General şi DNA fiind o dovadă -, dar nici în blatul pe care-l face, cu orice prilej, privind ieşirile autonomiste şi iredentiste ale comunităţii maghiare din România. O comunitate ce călăreşte, de ani de zile, cel puţin judeţele...
Gura Târgului – Învinuită în dosarul ,,Şpaga la Spital”, nevastă de poliţist
Una dintre salariatele Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu, cercetată în libertate în dosarul privind şpaga dată la angajările de personal medical de anul trecut, este soţie de poliţist.Aceasta ar avea o situaţie materială foarte bună în Târgu-Jiu, fapt care nu a împiedicat-o să intre în posesia unor bani daţi ilegal.
Dosarul pentru includerea în UNESCO a Ansamblului Calea Eroilor, prezentat în 2015
Peste aproape doi ani se estimează că se va prezenta dosarul pentru includerea Ansamblului Calea Eroilor în patrimoniul UNESCO. Autorităţile locale se vor ocupa de întocmirea documentaţiei necesare pentru dosarul de nominalizare. Vor fi constituite comisii de lucru pentru elaborarea documentaţiei.Restaurarea operelor din Ansamblul Calea Eroilor şi includerea Ansamblului în patrimoniul UNESCO reprezintă preocupări de bază ale reprezentanţilor Centrului...
Tudor şi-a început activitatea la Secţia de Drumuri Naţionale Gorj
Fostul şef al Poliţiei Locale din Târgu-Jiu, Ion Tudor, şi-a început recent activitatea în funcţia de director al Secţiei de Drumuri Naţionale Gorj. Acesta a ocupat până nu demult funcţia de comisar şef adjunct în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi a încercat fără succes să devină şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj.Ion Tudor a primit decizia de...
Prefectul a luat la control DGFP Gorj şi Garda Financiară
La solicitarea Prefectului judeţului Gorj, Claudiu Teodorescu, au avut loc acum câteva zile două şedinţe de lucru. Una la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj şi cea de-a doua la sediul Secţiei judeţene a Gărzii Financiare Gorj.Prefectul de Gorj se preocupă de tot ceea ce înseamnă bunul mers al instituţiilor deconcentrate, tocmai din acest motiv acesta s-a deplasat...
Lucrările de la „Brâncuşiana” vor fi amplasate în cartierele municipiului
În următoarea perioadă, autorităţile locale se vor ocupa de amplasarea lucrărilor realizate de participanţii la ediţia de anul trecut a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana”. Ele vor fi instalate în diverse zone şi cartiere ale municipiului nostru.La ora actuală, lucrările realizate de participanţii la ediţia 2012 a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana” şi o parte dintre cele realizate la...
“Oul întors pe toate părţile”, la Colegiul Gheorghe Tătărescu din Rovinari
“Oul întors pe toate părţile” este tema realizată de către elevii clasei a X-a A de la Colegiul Gheorghe Tătărescu din Rovinari la cursul opţional „Ştiinţa în bucătărie”. Această temă a stârnit un interes deosebit în rândul participanţilor: elevi, profesori, reprezentanţi ai comunităţilor locale, părinţi, prieteni – atât prin modul de organizare a activităţii cât şi prin conţinutul complicat,...
Poarta Sărutului va fi restaurată
Opera brâncuşiană Poarta Sărutului va intra într-un proces de restaurare. Ea a fost inclusă în Planul Naţional de Restaurare, fondurile necesare pentru lucrări fiind alocate de Guvern. Urmează a se organiza o licitaţie pentru efectuarea lucrărilor de restaurare.Guvernul României a alocat, în toamna anului trecut, fonduri pentru restaurarea mai multor opere de artă din ţară. Între acestea se regăseşte...
Geniul Brâncuşi, aniversat printr-o expoziţie filatelică
Pe data de 19 februarie se sărbătoresc 137 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Pentru aniversarea sa, conducerea centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pregăteşte o expoziţie filatelică pe care publicul o va putea admira la Muzeul Judeţean.Constantin Brâncuşi s-a născut la data de 19 februarie 1876, în satul Hobiţa. Cinematograful Scala din Bucureşti...
Percheziţii în Gorj pentru diplome universitare false
Procurorii şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au descins miercuri, la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” şi la filialele acesteia din opt judeţe, într-un dosar privind eliberarea unor diplome false.“Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi cu sprijinul...
Habitu e tot după gratii
Cel mai cunoscut gorjean acuzat de cămătărie în ultimii ani, Aristică Doru Şerban, Habitu cum mai este ştiut prin oraş şi nu numai, a primit marţi seara o veste îmbucurătoare de la Tribunalul Gorj.Magistratul care judecă dosarul său a decis că procesul poate continua cu el şi în stare de libertate, judecătorul dispunând chiar punerea „de îndată” în libertate...
Mămică filmată furând-o pe doamna învăţătoare!
Situaţie de toată jena pentru mama unei eleve de la o clasă pregătitoare din Târgu-Jiu, care n-a bănuit nicio clipă că a fost filmată de conducerea unităţii şcolare în timp ce fura bani din geanta învăţătoarei. Furturile acesteia, pentru că au fost mai multe, au ieşit la iveală odată cu sesizarea Poliţiei pentru a fi organizat un flagrant.Femeia care...
Sindicatele, cu beneficiile ciuntite grav în noul CCM
Noul Contract Colectiv de Muncă al Complexului Energetic Oltenia(CEO), al cărui proces-verbal s-a semnat ieri nu mai cuprinde o parte însemnată din beneficiile grase ale sindicatelor. În primul rând, cota sindicală de 65 la mie nu se mai regăseşte în contract, sindicaliştilor nu li se mai decontează transportul şi aceştia rămân fără maşinile pe care le aveau la discreţie.De...
Trei accidente într-o singură zi
Trei accidente de circulaţie, soldate cu rănirea a trei persoane, au fost înregistrate marţi pe raza judeţului Gorj. Potrivit poliţiştilor, două dintre cele trei accidente s-au produs pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum.Primul accident s-a produs în jurul orelor 08:50, pe raza oraşului Bumbeşti-Jiu. Neatenţia şi graba l-ar fi putut costa scump pe un şofer...
Şoferi fără permis, sancţionaţi cu dosare penale
Doi tineri în vârstă de 19 ani sunt cercetaţi de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.În seara zilei de 5 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti au depistat în trafic un tânăr de 19 ani, din...
Fondul de carte al Bibliotecii Judeţene, îmbogăţit cu peste 8.000 de volume
În cursul anului 2012, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” şi-a îmbogăţit fondul de carte cu peste 8.000 de volume, ajungându-se astfel la un fond total de aproape 300.000 de volume.Peste 8.000 de volume au intrat în anul 2012 în fondul de carte al Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”. Fie că au fost achiziţionate din surse bugetare proprii, fie că au fost...
Patron cercetat pentru evaziune fiscală
Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Padeş, administrator al unei firme din localitate, este cercetat penal de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.În după-amiaza zilei de 5 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au identificat un bărbat în vârstă de 45 ani, din comuna Padeş, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, care...
Peste deal, la unchiul Nicolae (II)
Poteca îl ducea chiar în spatele casei lui unchi-su şi se gândi să se asigure cu o bâtă, pentru orice eventualitate, că s-ar putea întâlni cu vreun câine. Îi era frică de câini din copilărie. Câinii parcă-l simţeau fricos şi-l lătrau cu înverşunare. Când era mic, n-a fost muşcat, dar a fost tăvălit de un căţel care-l trăgea de...
Ion Popescu-Brădiceni vă propune un poet: Ionuţ Luis POPA
Înfruntând cu nebănuit curaj prezenţa greilor, a clasicilor de la „Columna”, cenaclu cu peste cinci decenii de activitate, Ionuţ Luis Popa a citit din cea de a doua sa carte – în curs de elaborare – un grupaj consistent şi concludent.Deşi Lazăr Popescu, Cristian George Brebenel, Spiridon Popescu, Gheorghe Mihai Amaradia şi Marius Iorga, au exprimat unele rezerve, unele...
Aproape 97% din reţetele eliberate în ianuarie au fost electronice
De la începutul acestui an, reţeta electronică a devenit obligatorie. Medicii gorjeni sunt nevoiţi să prescrie tratamente doar în sistemul electronic. Singurele reţete care se mai pot scrie pe formulare tipizate sunt cele cu regim special (psihotrope), numărul acestora fiind 1.822, reprezentând 3,08% din totalul reţetelor eliberate în luna ianuarie 2013 în judeţul Gorj.În pofida faptului că, iniţial au...
Unităţile de alimentaţie publică şi cazare, luate la purecat de inspectorii DSP
Inspectorii din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat efectuează, în această perioadă, o serie de controale la unităţile de alimentaţie publică şi cazare din zonele turistice. Aceştia urmăresc respectarea normelor igienico-sanitare. Până în prezent nu au fost descoperite nereguli, însă verificările continuă.În plin sezon al sporturilor de iarnă, staţiunea Rânca este luată cu asalt de mii de turişti, în special...
Câteva consideraţii asupra vizitei preşedintelui Băsescu în Chile şi Peru
Recenta vizită a preşedintelui României în Chile cu ocazia întâlnirii dintre grupul de ţări care formează UE şi ţările Americii Latine a condus prima dată în Chile la redescoperirea unor vechi relaţii dintre România şi ţările Americii Latine, la cunoaşterea culturii chiliene, preşedintele nostru fiind încântat de poeziile-imn ale marelui poet Pablo Neruda adresate femeilor.Acest stat situat în extremitatea...
Aforismele lui Brâncuşi şi crezul său artistic
I-a fost hărăzit acestui pământ binecuvântat de Dumnezeu, de la Carpaţi şi Dunăre, să dea creatori geniali al căror nume au dat ocol lumii. Constantin Brâncuşi, un demiurg al sculpturii moderne, este unul dintre aceştia. Lui i s-a cuvenit, aşa cum s-a spus, să situeze sculptura la înălţimea la care numai Shakespeare a izbutit să ridice teatrul, iar Beethoven,...
Criminalul din Ţicleni, trimis în judecată
Tudorel Prună, tânărul de 25 de ani din Ţicleni acuzat de uciderea mamei sale şi a concubinului acesteia, a fost trimis ieri în judecată pentru comiterea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav.Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dispus ieri trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Tudorel Dumitru Prună, pentru...
Hoţ de cărbune, prins de jandarmi
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Plopşoru, a fost prins în flagrant de un echipaj de jandarmi în timp ce fura cărbune din vagoanele staţionate în gara din localitate. Tânărul este cercetat acum sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi sustragere de bunuri din vagoanele de marfă.În...
Părinţi, protejaţi-vă copiii de foc !
Anual zeci de copii mor în incendii sau suferă arsuri grave, fiind afectaţi pentru toată viaţa. Statistica incendiilor produse în ultimii ani în România relevă faptul că, săptămânal, un copil devine victima focului. Nefericitele evenimente se produc ca urmare a necunoaşterii cauzelor de producere a incendiilor şi a măsurilor de prevenire a acestora, lipsa educaţiei anti- incendiu în familie,...
Cotidianul Gorjeanul PDF 06 februarie 2013
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.02.06_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
Şase turiste spaniole au fost violate pe o plajă din Acapulco
Un grup de cinci bărbaţi înarmaţi şi cu feţele acoperite au violat şase turiste spaniole pe o plajă din Acapulco, după ce i-au legat pe bărbaţii alături de care se aflau.Procurorul general al statului Guerrero, Martha Garzon, a dezvăluit că o a şaptea femeie aflată la locul incidentului i-a implorat pe atacatori să nu o violeze, iar aceştia au...
Un seism puternic, de 8 grade pe scara Richter, în insulele Solomon
Un cutremur puternic cu magnitudinea de opt pe scara Richter a generat un val tsunami de aproape un metru în insulele Solomon în această dimineaţă.Seismul a avut loc la o adâncime de 5.8 kilometri în largul insulelor Santa Cruz şi a fost urmat de cel puţin zece replici în mai puţin de o oră şi jumătate de la primul...



































