Arhive Zilnice: 10 aprilie 2013
Călinoiu a făcut recensământul gropilor de pe drumurile judeţului
Ploile din ultima perioadă au făcut ravagii la Gorj. Pe lângă faptul că precipitaţiile au oprit din execuţie lucrările destinate reparaţiilor drumurilor judeţene, le-a mai facilitat şi degradarea. Din acest motiv, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a reactualizat lista cu gropile şi fisurile din asfalt şi a prioritizat aceste lucrările pentru drumurile care se află într-un stadiu degradat...
Încasări record la Taxe şi Impozite
Direcţia de Venituri Publice Târgu-Jiu a încasat până în prezent 60 % din bugetul municipiului Târgu-Jiu, 2013 fiind unul dintre cei mai buni ani, din punct de vedere al încasărilor de până acum. În primele trei luni ale anului, municipalitatea a încasat astfel, din taxele şi impozitele contribuabililor târgujieni, 62 de milioane de lei din 106 milioane.Directorul Direcţiei Publice...
Şomerii UTIL-BONUS din Peştişani, cu jalba-n proţap la ITM
Pus cu forcepsul în fruntea SC UTIL-BONUS SRL Peştişani, administratorul Cosmin Bojincă, şi-a dat cu stângu-n dreptul. A trimis în şomaj patru oameni şi, pe perioada preavizului, n-a plătit decât unul! Restul nu. Motiv pentru care a fost reclamat la ITM Gorj!La vremea respectivă, participând la şedinţa Consiliului Local Peştişani, preşedintele de şedinţă Ion Poenaru(PSD), care a insistat să-l...
Subsecretarul de stat Lupulescu, proprietar de baracă la Turcineşti
Fostul şef al mascaţilor, Octavian Lupulescu, în prezent vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie(ANC), este subsecretarul de stat care nu are nici măcar o locuinţă trecută pe numele său. În 2011 acesta şi-a vândut apartamentul din Târgu-Jiu şi a rămas, până anul trecut, cu un teren agricol şi unul intravilan în Turcineşti. În 2012, după ce a fost făcut...
Aminitiri din Casa Amintirilor, volum in curs de apariţie – Legenda din Peri
Eu n-am fost decât de vreo 4 sau 5 ori în Peri. Dar şi acum mă cuprind fiorii... Pe timpuri era acolo o pădure seculară, peste care a trecut securea. O fi fost o revoluţie care a defrişat multe păduri ca să se îmbogăţească noii veniţi la putere. Ar fi vândut şi ei fabrici şi uzine, ca cei de...
Eveniment artistic Omagial – Expoziţia retrospectivă de pictură “Din dragoste pentru Florin Isuf”
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Gorj şi Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Gorj, vă invită să luaţi parte la inaugurarea expoziţiei de artă plastică intitulată “Din dragoste pentru Florin Isuf“, care are loc joi, 11 aprilie 2013, începând cu orele 17,00 la sala expoziţională de la...
În Gorj – Rata şomajului din martie, 7,67%
Numărul şomerilor gorjeni, aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la data de 31 martie 2013, a fost de 7,67%. Procentul indică o scădere faţă de raportarea realizată la mijlocul lunii martie, când rata şomajului era de 8,09% în creştere faţă de luna anterioară.Potrivit reprezentanţilor AJOFM Gorj la sfârşitul lunii martie 2013, în evidenţele...
Însemnări de scriitor – Antologia „Actorul şi epigrama”, întocmită de poetul George Drăghescu
De ce am pariat eu pe George Drăghescu? Pentru complexitatea, pentru anvergura comportamentului său transumanistic (exact în sensul indicat de paradigma transdisciplinarităţii, promovată de Basarab Nicolescu).De ce nu renunţ la compania-i preţioasă? Pentru că, dincolo de exigenţele-i uneori procustianizante (desigur mai întotdeauna îndreptăţite), are harul alterităţii, comite gesturi de un rar altruism.
Această interceptare a eu-lui său mai degrabă orfic...
Diferenţe în cantităţile de cărbune livrat către RAAN, descoperite de Garda Financiară Gorj
Comisarii Gărzii Financiare Gorj au efectuat verificări la microcarierele de cărbune din zona bazinului carbonifer Motru. Prin aceste verificări s-a urmărit identificarea modului în care au apărut diferenţe semnificative între cantităţile de cărbune livrate de microcariere şi cele confirmate de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN).În baza unei solicitări a Ministerului Economiei, comisarii Gărzii Financiare, secţia Gorj au efectuat...
A avut loc prima sesiune a atelierelor de prevenire a delincvenţei juvenile
Membrii Grupului de iniţiativă locală Rovinari şi elevii claselor a VII-a A, B şi C ai Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 1 Rovinari au participat la prima sesiune a atelierelor de prevenire a delincvenţei juvenile. Aceasta s-a derulat în săptămâna dedicată de către Ministerul Educaţiei Naţionale, activităţilor extraşcolare cu caracter non-formal, program intitulat ”Să ştii mai multe, să fii...
Gogălniceanu aşteaptă fonduri pentru reparaţia drumurilor surpate
Primarul Localităţii Tucineşti, Vasile Gogălniceanu, aşteaptă încă fondurile necesare pentru reabilitarea celor două drumuri comunale, afectate de alunecări de teren. Pe raza comunei, în urmă cu aproximativ o lună de zile a avut loc, datorită precipitaţiilor abundente, două alunecări de teren fiind afectat astfel Drumul Comunal 148, cel care face legătura între satele Cartiu şi Horezu, şi Drumul Judeţean...
Adolescent de 18 ani, reţinut de poliţişti
Poliţiştii gorjeni au reţinut zilele trecute un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu, acuzat că ar fi sustras suma de aproape 6.000 de lei dintr-o geanta lăsată în biroul firmei la care era angajat.În cursul zilei de 9 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Biroului Investigaţii Criminale, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr de 18 ani...
Târgujian trimis în judecată pentru evaziune fiscală
Un bărbat din municipiul Târgu-Jiu a fost trimis în judecată de procurorii gorjeni pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă de până la 8 ani de închisoare.Mihai Ionel-Eugen a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru...
Şofer băut, sancţionat cu dosar penal
Un localnic din comuna Stejari a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins conducând un autoturism pe DN 6B Căpreni, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.În noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 28 ani, din comuna Stejari, satul Baloşani,...
Bunic amendat pentru dispariţia nepotului
Un sexagenar din municipiul Târgu-Jiu s-a ales cu o amendă în valoare de 100 lei după ce a reclamat la poliţie dispariţia nepotului său în vârstă de 9 ani. Copilul a fost găsit ulterior în apropierea casei bunicului său iar acesta din urmă a fost sancţionat contravenţional pentru neglijenţa sa.În seara zilei de 9 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei...
150 de bilete de odihnă şi tratament, cumpărate fără licitaţie la CEO Craiova
Directivele conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) par că nu sunt pe înţelesul sindicaliştilor de la Sucursala Craiova.Mai precis, sindicaliştii de aici au considerat că nu ar fi nicio problemă dacă achiziţionează pe metoda veche, chiar şi fără licitaţie, 150 de bilete de odihnă şi tratament. Mai mult, au şi cerut decontarea lor de către CEO, în condiţiile în care...
Cercetat penal pentru o bucată de salam
Un târgujian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat o bucată de salam şi un parfum, ambele în valoare de aproximativ 50 lei, dintr-un magazin din municipiu. În prezent, bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.Târgujianul a fost prins de agenţii de pază din magazin chiar în timp...
Comisia Paritară, şedinţă tensionată! – Ruşeţ: “Corupţia este şi în administraţie şi la sindicate”
Vicepreşedintele FNME, Ion Ruşeţ, a fost foarte vocal ieri în şedinţa Comisiei Paritare a CEO. Ruşeţ a declarat în plen că flagelul corupţiei a afectat atât administraţia Complexului Energetic Oltenia cât şi sindicatele din care face parte.Ruşeţ a refuzat să explice la ce s-a referit menţionând că discuţiile care nu s-au trecut în procesul verbal al şedinţei nu le...
Altercaţie în trafic la Bărbăteşti
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce a agresat şi a ameninţat în trafic un conducător auto cu care avea un conflict mai vechi. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi ameninţare.Poliţiştii din Turburea au fost sesizaţi printr-un apel la 112...
Alunecările de teren s-au reactivat la Seciurile
Primăvară grea pentru locuitorii din satul Seciurile, unde alunecările de teren au redevenit active în ultima perioadă, acum ajungându-se ca un drum judeţean să fie impracticabil pe un sens de mers. În plus, casele încep din nou să crape, după ultimele ploi problemele fiind mai multe decât în ultimii ani, localnicii simţindu-se ca în perioada lui 2006, când tot...
Gura Târgului – Sarcină s-a controlat la corason
Afaceristul Nicolae Sarcină şi-ar fi verificat recent starea de sănătate. Acesta a fost văzut aşteptând să intre în cabinetul unui cardiolog renumit din Târgu-Jiu, asta, probabil, pentru o verificare medicală de rutină.Deşi afacerile i-au oferit, cu siguranţă, destule palpitaţii ca şi banii mulţi care sunt permanent o sursă de stres, Sarcină, care s-ar fi verificat şi pe la medici...
Creţan, ales prim-vicepreşedinte al FNSE Univers
Liderul Federaţiei Naţionale a Muncii, Constantin Creţan, a participat ieri la Bucureşti la Congresul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Energie(FNSE) Univers.Acesta a candidat pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al FNSE Univers şi a obţinut funcţia cu unanimitate de voturi. Creţan a fost până la aceste alegeri, care au loc la patru ani, vicepreşedinte al FNSE Univers, Federaţia având cinci persoane...
Restituirea proprietăţii private, prin asumarea răspunderii ?!
PRECIZARE. Eu, unul, am impresia că, în vremuri de criză, precum acuma, numai în pielea primului ministru nu-i bine să fii. Nu are linişte de dimineaţă până-n seară, treburile administraţiei averii ţării mâncându-i tot timpul. Mai este şi preşedintele PSD, dar şi copreşedinte al USL. Indiferent ce vor zice cititorii mei detractori, o singură vină i-aş găsi: prezenţa uneori...
Deputata Mocioi, în apărarea femeilor de serviciu
Deputatul Partidului Poporului- Dan Diaconescu (PP-DD), Niculina Mocioi, a depus la Ministerul Educaţiei Naţionale şi la Ministerul Muncii memoriul Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu-Jiu, prin care se solicită un salariu decent pentru femeile de serviciu din şcoli, se arată într-un comunicat de presă remis miercuri de către deputat.Este vorba despre memoriul redactat şi susţinut de sindicatele din Gorj, prin...
Militaru, inginer la Protecţia Muncii la Roşiuţa
Fostul deputat PDL de Gorj, Constantin Severus Militaru, a revenit la meseria de bază, cea de inginer. Acesta s-a întors la Cariera Roşiuţa, unde până nu demult era lider de sindicat, dar nu se mai află în postura de şef sindical ci este doar simplu inginer cu Protecţia Muncii la această unitate minieră.Unii susţin că lui Militaru i-ar conveni...
REMEMBER – ULTIMUL INTERVIU – Convorbire cu solitarul pictor Florin Isuf: “O grămadă de mari pictori au dispărut, înfundându-se în grafica de carte!”
Până la convorbirea de faţă, recunosc, nu-l văzusem la faţă chiar deloc pe unul dintre cei mai celebri pictori contemporani ai Gorjului. Iar vizita i-o datorez unui prieten comun – artistul fotograf Theodor Dădălău. Ba am stat, într-un fel, la coadă.Fire deschisă, Florin Isuf l-a descusut pe amicul col(r) Ion Gociu, alias prozatorul Mugurel Pădureanu-Coarba, care-şi pregăteşte un nou...
FLORIN ISUF – Un strălucit reprezentant al localismului creator gorjean
S-a stins din viaţă, pe 22 iulie a.c., artistul plastic – unul de excepţie – FLORIN ISUF. Am scris despre opera-i grafică şi picturală printre cei dintâi, în „Tribuna” lui D.R. Popescu, într-un supliment „Tribuna în Gorj” supervizat de Nicolae Diaconu. Apoi, mereu, cu prilejul fiecărei expoziţii, i-am comentat tablourile şi compoziţiile întotdeauna stranii.Am fost colegi de tabără de...
Elev târgujian, în lotul naţional de chimie
Dumitru Călugăru, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, a reuşit performanţa de a se califica în lotul lărgit al României, lot din cadrul căruia vor fi selectaţi participanţii la concursurile internaţionale de chimie.În perioada 31 martie – 6 aprilie, la Piatra-Neamţ, s-a desfăşurat Olimpiada Naţională de Chimie, competiţie la care au participat 380...
Faza judeţeană a concursului „Universul cunoaşterii prin lectură”, la CNSH
Colegiul Naţional „Spiru Haret” din municipiul Târgu-Jiu va găzdui pe data de 27 aprilie faza judeţeană a concursului naţional „Universul cunoaşterii prin lectură”. Tot luna aceasta, la Târgu-Jiu se vor mai desfăşura şi etapele judeţene a altor două concursuri destinate elevilor de gimnaziu şi liceu.Concursul naţional „Universul cunoaşterii prin lectură” este destinat strict elevilor din şcolile gimnaziale din mediul...
15:19 – Dosar penal pentru o bucată de salam şi un parfum
Un târgujian în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a sustras o bucată de salam şi un parfum dintr-un magazin din municipiul Târgu-Jiu. Bărbatul a fost prins chiar în timp ce încerca să părăsească magazinul fără a plăti cele două produse iar acum este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
15:14 – Şofer bătut în trafic
Un localnic din comuna Bărbăteşti a sunat ieri la 112 pentru a reclama faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 661, a avut o altercaţie cu târgujian care l-a ameninţat cu acte de violenţă şi l-a lovit cu pumnii în zona feţei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi...
15:07 – Reţinut pentru furt
Poliţiştii gorjeni au emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore pe numele unui tânăr de 18 ani din Târgu-Jiu, acuzat că ar fi sustras suma de 5.800 lei dintr-o geantă lasată într-un biroul al societăţii comerciale unde acesta era angajat.
Cotidianul Gorjeanul PDF 10 Aprilie 2013
{edocs}gorjeanul_pdf/2013.04.10_cotidianul_gorjeanul_pdf.pdf,560,770,link{/edocs}
13.07-Sindicaliştii, în şedinţa Comisiei Paritare
Comisia Paritară a CEO s-a întrunit în urmă cu aproape două ore la sediul Diviziei Miniere din Târgu-Jiu, şedinţa nefinalizându-se nici la această oră. Pe ordinea de zi se află aprobarea listei de inspectori sociali ai federaţiilor sindicale, lista lui Marin Condescu fiind cea mai disputată.
13.00-Mocioi, cu memoriu la Pricopie şi Cîmpeanu
Deputatul Partidului Poporului- Dan Diaconescu (PP-DD), Niculina Mocioi, a depus la Ministerul Educaţiei Naţionale şi la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice memoriul Sindicatului Liber din Învăţământ, Târgu Jiu. Este vorba despre memoriul redactat şi susţinut de sindicatele din Gorj, prin care solicită ca sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariul de bază al...
10:59 – Trimis în judecată pentru evaziune fiscală
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Mihai Ionel-Eugen din municipiul Târgu-Jiu, pentru comiterea în formă continuată a infracţiunii de evaziune fiscală. Prin actul de sesizare a instanţei de judecată s-a reţinut că în perioada 30 noiembrie – 12 decembrie 2009, inculpatul Mihai Ionel-Eugen a evidenţiat în actele contabile...



































