Arhive Zilnice: 24 iulie 2013
Petiţie on-line pentru salvarea culelor din România
Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii pe pământul românesc. Au fost destul de multe, atâtea câte erau necesare, dar au rămas foarte puţine cu toate că ar fi fost necesare, pentru cultura noastră, toate. Cele care acum mai sunt, mai mult ca sigur ele doar supravieţuiesc dar, după cum arată astăzi, nu se ştie...
Burlan, retrogradat inginer la UMC Roşiuţa
Daniel Burlan, fost inginer-şef Mecanic la UMC Peşteana, a fost mutat din “batalionul disciplinar” la UMC Roşiuţa. La noul loc de muncă, Burlan, fostul director general al SNLO, nu mai este nici măcar inginer-şef, ci simplu inginer la Serviciul Protecţia Muncii. Burlan consideră că i s-a făcut un abuz şi va acţiona în judecată pe cei care l-au retrogradat...
Canalizarea şi alimentarea cu apă, cele mai importante proiecte ale primarul din Văgiuleşti
Alimentarea cu apă şi canalizarea în satele din Văgiuleşti sunt printre cele mai importante proiecte realizate de primarul Pîrjol Constantin. Acesta este însă nemulţumit de faptul că nu şi-a putut ţine toate promisiunile faţă de comunitatea care l-a votat, însă speră ca pe parcursul următorilor ani să realizeze tot ce şi-a propus. Faţă de alţi edili din judeţ, Pirjol...
Expertiză la Runcu, pentru un accident controversat cu victimă
Accidentul rutier, petrecut în vara anului trecut, în urma căruia a decedat un bărbat din Runcu, în vârstă de 56 de ani, pieton pe drumul comunal din localitate, a impus ieri declanşarea unei expertize la faţa locului.Cu atât mai mult cu cât autorul accidentului, un tânăr de 19 ani la data faptei, a fugit de la locul evenimentului, dar...
Total ilegal! – Boeriu şi-a trecut subordonaţii incomozi pe lista de disponibilizare
Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, lucrează de zor, alături de cei apropiaţi şi servili acestuia, la întocmirea listei de disponibilizaţi. Astfel, pe lista în cauză, s-ar afla trei dintre angajaţi, mai precis secretara unităţii, post unic, un angajat de la Biroul RUNOS, şi o persoană care întruneşte condiţiile de pensionare.Evident că pe lista în...
Finanţare de 10 milioane de euro pentru un drum care leagă Vâlcea de Gorj
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a semnat miercuri, în prezenţa directorului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Oltenia, Marilena Bogheanu, un contract de zece milioane de euro privind finanţarea unui drum judeţean care face legătura între staţiunea turistică Horezu şi zona turistică a judeţului Gorj.“Acest drum, pe lângă faptul că este o variantă mai scurtă la Drumul Naţional Horezu-Târgu-Jiu, el...
Absolvenţii, în vacanţa de şomaj
Peste 1.000 de absolvenţi figurează în evidenţele Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, de la 31 mai şi până în prezent, a declarat miercuri, directorul Romeo Chiriac. “De la 31 mai, s-au înscris în evidenţele noastre 1.024 de absolvenţi, dintre care 924 cu liceu de specialitate, şase cu liceu teoretic, trei cu şcoală de maiştri,...
Sindicaliştii despre Condescu: Întâlnirea cu Maricel Popa a fost “praf în ochi”
O parte a liderilor de sindicat din cadrul FNME au comentat în sens negativ rezultatul venirii secretarului de stat Maricel Popa la Gorj. Asta deoarece nu s-a semnat nimic în urma întâlnirii, reprezentantul Ministerului Economiei plecând înapoi la Bucureşti după întâlnirea cu sindicatele, cu administraţia CEO şi cu autorităţile judeţene.Sindicaliştii lui Condescu s-au întors astfel împotriva acestuia, comentând că...
Meciul dintre Pandurii – Levadia, unul cu grad ridicat de risc
Pandurii vor debuta în această seară pe teren propriu în prima competiţie europeană la care echipa din Târgu-Jiu participă, jandarmii anunţând că partida cu Levadia Tallinn are un grad de risc preliminar ridicat. Ca urmare forţele de ordine vor fi prezente în zona stadionului în cursul după-amiezii şi al serii, până după încheierea meciului de fotbal. Jandarmii vor fi...
Şase centre de examen pentru Bac-ul de toamnă
Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a stabilit centrele de examen şi de evaluare pentru cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului. Aceasta va debuta în data de 19 august, cu proba orală la limba şi literatura română, şi se va încheia pe 5 septembrie, când vor fi afişate rezultatele finale.Absolvenţii de liceu care nu au promovat sau nu au participat la...
Sulugiu rămâne la răcoare
Oricâte speranţe şi-a pus omul de afaceri Gabriel Sulugiu în instanţa de la Târgu-Jiu că îl va lăsa liber contra unei cauţiuni de 100.000 de lei magistraţii de la Tribunalul Gorj au decis ieri contrar aşteptărilor acestuia.Chiar dacă marţi judecătorii fuseseră de acord, în principiu, cu eliberarea pe cauţiune şi au stabilit şi o sumă destul de mare pentru...
Moisescu: „Cronicii şi cardiacii trebuie să uite de plimbări”
Canicula pune stăpânire pe judeţul nostru, iar acest lucru îi afectează, în special, pe cei care au probleme de sănătate. Hidratarea este foarte importantă în zilele călduroase, la fel şi consumul de legume. Trebuie evitate băuturile alcoolice şi cele cu conţinut de cafea. Medicii spun că, în această perioadă, cardiacii, cronicii şi reumaticii trebuie să dea uitării plimbările.În zilele...
În plină vară, Aflux de pacienţi cu boli diareice, viroze şi probleme cardiace
Tot mai mulţi gorjeni ajung, în această perioadă, la cabinetele medicilor de familie şi la spital acuzând simptome ale bolilor de sezon. Boala diareică dă bătăi de cap multor persoane, dar şi virozele sunt destul de numeroase. De asemenea, şi cardiacii au de suferi din cauza temperaturilor ridicate.În această perioadă a anului, din dorinţa de a consuma cât mai...
16 contestaţii la definitivat
Doar 16 dintre candidaţii care au susţinut examenul de definitivare în învăţământ au contestat nota obţinută la proba scrisă. Rezultatele finale ale examenului, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 27 iulie.Primele rezultate ale examenului de definitivare în învăţământ au fost afişate marţi, atât în centrele de examen cât şi pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj şi cel...
Şofer beat, lăsat fără permis
Un târgujian în vârstă de 26 de ani a rămas fără permis după ce a fost prins de poliţişti conducând un autoturism pe DN 67, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.Tânărul de 26 de ani a fost depistat marţi după-amiază, de către poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, în...
Mai mulţi turişti au ales ca destinaţie judeţul Gorj
În ultimii ani, începând din 2008, de când a debutat criza economică, judeţul nostru a devenit un punct de atracţie pentru mulţi turişti. Numărul celor care au ales Gorjul ca destinaţie de vacanţă a crescut cu 16%.Într-un top turistic, realizat de Econtext, judeţul nostru este clasat pe locul 13, creşterea numărului turiştilor în ultimii patru ani fiind de 16%....
Gorjean cu mandat european de arestare, prins la Târgu-Jiu
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Polovragi, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, a fost prins marţi de poliţiştii gorjeni. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.În cursul zilei de 23 iulie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul postului de poliţie Drăguţeşti,...
Pieton accidentat la Cruşeţ
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Cruşeţ, a ajuns la Spitalul din Craiova după ce a fost acroşat de un autoturism. Potrivit poliţiştilor, se pare că în momentul producerii accidentului, bărbatul se afla pe partea carosabilă.Accidentul de circulaţie a avut loc marţi seara, în jurul orelor 22:48, pe raza localităţii Cruşeţ. Sesizaţi de către un participant...
Adolescenta dată dispărută, găsită de poliţişti
O adolescentă în vârstă de 16 ani, din Târgu-Jiu, semnalată ca fiind dispărută de la domiciliu, a fost găsită ieri de poliţiştii târgujieni şi încredinţată familiei.Dispariţia adolescentei a fost semnalată de tatăl acesteia marţi dimineaţă, în jurul orelor 04:10. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că adolescenta a părăsit domiciliul bunicilor săi din comuna Stejari în cursul nopţii de luni spre...
Cercetat pentru deţinere ilegală de arme
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că acesta a deţinut, fără drept, o armă de tir cu aer comprimat.Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj au identificat marţi un tânăr în vârstă de 20 ani, din Târgu-Jiu, care a deţinut fără...
Întâlnire de lucru pentru includerea în UNESCO a Ansamblului Calea Eroilor
În cursul acestei zile, la sediul Primăriei Târgu-Jiu va avea loc o întâlnire de lucru în vederea elaborării Planului de protecţie şi gestiune a proprietăţii – componentă a dosarului de candidatură pentru înscrierea pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO a Ansamblului Monumental Calea Eroilor. La întâlnire participă reprezentanţi ai Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, ai IHS România...
Trei incendii în mai puţin de 24 de ore
Pompierii gorjeni au intervenit, pe parcursul a mai puţin de 24 de ore, pentru stingerea a trei incendii izbucnite pe raza judeţului. Din fericire, niciunul dintre cele trei incendii nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.Un echipaj de intervenţie, cu 5 subofiţeri, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, a intervenit ieri dimineaţă, la ora 04:19, pentru...
Studenţii UCB se relaxează în tabere la Costineşti şi Predeal
Pe parcursul perioadei vacanţei de vară 2013, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a pus la dispoziţia studenţilor săi un număr de 29 de locuri gratuite în taberele studenţeşti. Cei mai mulţi dintre cursanţi au ales să plece la mare, în Costineşti, însă au fost solicitări şi pentru staţiunea montană Predeal.În perioada vacanţei de vară 2013, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din...
Motru, locul 3 pe ţară în petiţia pentru ca medicii de familie să nu distribuie cardul de sănătate
O petiţie online, iniţiată de medicii de familie, sub denumirea „DA cardului de sănătate! NU distribuirii! NU inscripţionării!”, clasează municipiul Motru pe locul 3 pe ţară în privinţa numărului semnăturilor prin care se cere mediciilor de familie să nu distribuie şi să nu inscripţioneze cardul de sănătate pacientului. Pe primul loc se află judeţul Iaşi, urmat de Bucureşti, iar...
Contribuţia generaţiei “Columniste” la dezvoltarea literaturii oltene
Cenaclul “Columna”- o stare de spirit ieşită în lume
Recitind numere speciale din seria Caietele Columna ori din seria foilor de suflet Cântec mare de petrecut, editate cu prilejul Colocviilor de Literatură Titu Rădoi, uităm pur şi simplu că ne întoarcem în trecut. Trăim senzaţia că ne aflăm în prezentul continuu şi totodată discontinuu al unei literaturi şi al unei...
Gura Târgului – Bălăşoiu şi Motocu, marile schimbări de la Divizia Energetică
Directorii celor două Termocentrale Craiova şi Işalniţa –Constantin Bălăşoiu şi Marian Motocu nu vor scăpa de valul schimbărilor care au afectat până acum ramura minieră a CEO.Cel puţin asta este părerea unanimă a mai multor oficiali ai CEO care susţin că dosarul ,,groapa” ar atârna greu pentru Motocu, existând sesizări importante şi la adresa lui Bălăşoiu. Cei doi se...
Atitudini – Godeanu la cumpăna verii
După cum îmi exprimam opinia într-un articol anterior pe suprafaţa Parcului Naţional Domogled – Valea Cernei din care o suprafaţă importantă se găseşte pe teritoriul gorjean pot fi întâlnite de cei ce doresc să fie chiar numai pentru câteva ore în mijlocul naturii forme şi fenomene ale naturii de o rară frumuseţe precum şi peisaje ce te pot lăsa...
Eseu – Eliberarea din Metafizică
Ce să vă spun, dragi cititori ai „Gorjeanului”? De ce am scos în lume şi „Ars poetica transversalia”? Pentru că, vă mărturisesc din capul locului, cartea s-a scris singură. Un ultim avatar, al Celui care am fost, sunt şi voi fi, a ţinut să facă o sinteză; ba chiar şi o transsinteză.Dar ce este o transsinteză? Este o afirmaţie...
In memoriam TUDOR VOINEA – Ne ninge din eternitate
Toţi vom fi cuprinşi şi ninşi de eternitate, mai curând sau mai târziu, şi trebuie să fim pregătiţi cu visele noastre, pentru dăinuire. Tudor Voinea ne avertiza în primul poem, din primul său volum, intitulat Iedera labirintului, urmat cu o grabă premonitivă, în acelaşi an, (1996) de volumul Ninsoarea de la capătul lumii: „Să nu ciopliţi statui, statui din...
15:08 – Pieton accidentat la Cruşeţ
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Cruşeţ, a ajuns la spital după ce, în timp ce se afla pe partea carosabilă, a fost acroşat de un autoturism. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă
15:06 – Mandat european de arestare, pus în aplicare de poliţiştii gorjeni
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul postului de poliţie Drăguţeşti, au identificat ieri, pe raza municipiului Târgu-Jiu, un bărbat în vârstă de 33 ani, din comuna Polovragi, împotriva căruia autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea unor infracţiuni pe teritoriul acelui stat. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă...
13:36 – Restricţii de circulaţie în zona stadionului
Joi, 25 iulie, pe stadionul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, începând cu orele 20:00, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Pandurii Lignitul Târgu-Jiu şi Levadia Tallinn, din cadrul turului II preliminar Europa League, ediţia 2013-2014. Între orele 14:00 - 20:00, s-a interzis parcarea, iar între orele 16:00-24:00 s-a interzis circulaţia autovehiculelor pe bulevardul Constantin Brâncuşi, tronsonul cuprins...
11:27 – Incendii în Negomir şi Căpreni
Pompierii gorjeni au intervenit în ultimele 24 de ore pentru stingerea a două incendii izbucnite la două anexe gospodăreşti din comunele Negomir (sat Paltinu) şi Căpreni (sat Cornetu). În urma celor două incendii au ars anexele gospodăreşti pe o suprafaţă totală de 110 mp., precum şi circa 2,5 tone plante furajere.
10:22 – Microbuz în flăcări în Autogara Târgu-Jiu
Un microbuz a fost cuprins de flăcări azi-noapte, în Autogara Târgu-Jiu. Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit din cauza unor conductoare electrice neizolate.



































