Arhive Zilnice: 30 iulie 2013
Motreanul Grecu, procurorul kamikaze de la Parchetul Târgu-Jiu
Fostul poliţist, motrean de loc, Laurenţiu Grecu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a intrat, de scurt timp, în ,,bătaia puştii” sindicaliştilor, urmare a instrumentării de către acesta a câteva dosare grele cu apropiaţi ai lui Marin Condescu. De altfel, Grecu este procurorul de caz în dosarul “Fluerătoru”, lăsat deja cu arestarea pentru 29 de zile, a...
Incompetentul Boeriu, obligat să anuleze parafa lui Manciu! – “Doctorul”, în Comisia de Disciplină a DSP
După ce a declanşat un audit intern fără auditor (ocupanta postului fiind la mare), şeful Direcţiei de Sănătatea Publică, Marius Boeriu, s-a gândit să se spele pe mâini de afacerea “Manciu”, conştient că problema care duhneşte a penal îl poate lăsa fără scaun. În concluzie, Boeriu şi-a însărcinat subordonaţii să facă tot posibilul să rezolve legal problema Manciu, detaşându-se...
Trenurile au întârzieri mari din cauza caniculei
Compania Naţională de Căi Ferate CFR a introdus, de luni, limitări de viteză în circulaţia trenurilor din cauza temperaturilor ridicate care se înregistrează în aer şi implicit la nivelul solului. Prin urmare trenurile vor putea ajunge cu o întârziere de până la 60 de minute.“Menţionăm că începând cu ora 12.00, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în şină, pe anumite...
Morega, critic: “Echipa pe care şi-a format-o Ciurel este extrem de slabă”
Profesorul de management, Dan Morega, i-a atras, din nou, atenţia, managerului CEO, Laurenţiu Ciurel, că are în preajmă oameni fără calităţi manageriale. În opinia lui Morega, 70% dintre membri echipei managerului CEO nu au nicio legătură cu managementul.“Îi atrag atenţia lui Ciurel că eu nu am fost omul care să fi împins vagoanele în gară. Ori incompetenţa de nivelel...
Creme de plajă, oprite de la comercializare
Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj au verificat în perioada 1-12 iulie, mai mulţi operatori economici de pe raza judeţului, care comercializau produse cosmetice de protecţie solară şi creme autobronzante. În urma controalelor efectuate, comisarii CJPC au aplicat amenzi în valoare totală de peste 15.000 de lei şi au dispus măsuri de oprire temporară de la comercializare...
Plăţi de peste 10 miliarde de euro pentru beneficiarii PNDR
Prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) România, inclusiv judeţul Gorj, a avut alocate pentru perioada 2007-2013 fonduri de aproximativ 10 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală şi în agricultură. Gorjenii au depus, sute de proiecte pe diferite măsuri.De la demararea PNDR în anul 2008, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit prin Oficiile Judeţene de Plăţi pentru...
Clădiri istorice aflate în paragină – Proprietarii, dezinteresaţi de reabilitare
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Gorj, Pompiliu Ciolacu Jr., spune că proprietarii care deţin clădiri istorice, deşi sunt scutiţi de taxe şi impozite nu sunt interesaţi de reabilitarea şi restaurarea monumentelor aflate într-o stare avansată de degradare. Acesta îşi doreşte ca cei aflaţi în această postură să ceară sprijin la direcţie, pentru ca împreună să găsească...
Şoc în Consiliul Municipal, după decesul lui Blejan
Consilierii municipali au primit ieri o veste şoc, aceea că al lor coleg, Constantin Blejan, a decedat brusc în urma unui atac de cord. Consilier local din partea PSD, Blejan, în vârstă de 56 de ani, participase luni la şedinţa ordinară lunară a Consiliului Local, afişând o stare bună.Mai mult, Blejan a fost prezent, alături de colegii săi consilieri,...
Amintiri despre Victor Barbu
Mergând prin oraş, azi am întâlnit…o umbră!
(Reprodus din periodicul Ager/septembrie 2005)
O umbră a celui care a fost şi este veşnicul revoltat, poetul, epigramistul, foiletonistul, eseistul, moralistul şi omul de cultură Victor Barbu. L-am întâlnit în faţa fostului local al Poştei, din 23 August. Mergea apatic, trist, obosit, gânditor ca întotdeauna, având în mână stângă trei plase de...
Salariul mediu brut a scăzut în Gorj
Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, efectivul salariaţilor din economia judeţului Gorj, la sfârşitul lunii mai 2013, a fost de 76.000 de persoane, în creştere cu 203 persoane faţă de sfârşitul lunii precedente.Nu poate fi vorba de o creştere în ceea ce priveşte salarial mediu nominal brut în judeţ. În luna mai, acesta a fost de...
Amintiri din Casa Amintirilor – Capacitatea
În România întotdeauna s-a învăţat carte de la Spiru Haret, o să-mi spuneţi, încoace. De la Spiru Haret, şi mai de dinainte. Cine a vrut a învăţat carte, iar cine n-a vrut nu i-a trebuit.
Mereu au fost examene, mereu au fost coroniţe pentru premianţi şi poate şi excursii de plăcere pentru Domnul Goe, ca să nu mai rămână repetent...
OrtoProfil şi-a inaugurat noua filială modernă din Târgu-Jiu
Producătorul şi distribuitorul de dispozitive medicale OrtoProfil, cu sediul central la Târgu-Mureş, cunoscut însă gorjenilor deja de şapte ani de zile, a mai deschis ieri o nouă filială în Târgu-Jiu. Evenimentul, pus la punct de către Daniela Iacob, Vasile Surdoiu şi de echipa sa, s-a bucurat de prezenţa unor doctori specialişti din municipiu, de cea a directorul Casei Judeţene...
Bilanţul CEO pe 6 luni – multe minusuri
Complexul Energetic Oltenia şi-a făcut publice ieri o serie de cifre cu privire la indicatorii pe care unitatea de stat i-a realizat în prima jumătate a acestui an. Indicatorii din tabelul dat publicităţii nu arată o situaţie „pe minus” în mod evident, dar minusurile sunt la tot pasul.Astfel, dacă în bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru perioada...
La Muzeul Tezaurului de la Tismana lucrările avansează
La Punctul Muzeal dedicat Tezaurului României ce se construieşte în vecinătatea Mănăstirii Tismana lucrările se desfăşoară conform prevederilor. La ora când am fost acolo se făceau lucrările specifice pentru amplasarea şi montarea pe poziţii a hidranţilor supraterani de incendiu ca mijloace de primă intervenţie în caz de situaţii de urgenţă dotări ce trebuie amplasate obligatoriu la obiective de acest...
Certificat provizoriu, în locul Cardului european
Casa de Sănătate (CJAS) Gorj a transmis că asiguraţii vor primi certificat provizoriu în loc de card european de sănătate.„Ca urmare a expirării contractului de furnizare şi distribuire a cardului european de sănătate, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj va elibera certificate provizorii de înlocuire a acestuia până la finalizarea unei noi proceduri. Asiguraţii pot intra în posesia...
Postul de preot de la Dobriţa, scos la concurs
Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs postul vacant de preot paroh la Parohia Dobriţa, Protoieria Târgu-Jiu Nord.Dosarele pentru ocuparea acestui post vor putea fi depuse până la data de 18 august, la secretariatul Centrului eparhial (persoană de contact preot Daniel Mucică) şi la Sectorul administrativ, în perioada 19 - 28 august. Parohia Dobriţa este de categoria II B, are 200...
Gorjeancă de 15 ani din Tismana, dispărută în Italia
O adolescentă de doar 15 ani, originară din Tismana, este de aproape o săptămână de negăsit pentru autorităţile italiene, după ce tatăl ei a reclamat la Poliţie dispariţia acesteia. Roberta Elisabeta Buză este plecată de ani buni cu părinţii săi în Italia, la San Severo, undeva relativ în apropiere de Bari, înspre sudul ţării.Joia trecută era la cumpărături cu...
Gura târgului – Anchetă în Mehedinţi, cu urmări penale la Gorj
O anchetă de proporţii s-ar desfăşura la acest moment în judeţul vecin Mehedinţi, se discută printre politicienii gorjeni, care dau ca sigură că aceasta s-ar răsfrânge şi asupra unor persoane cu notorietate din judeţul nostru.În cauză se discută despre o anchetă pornită de la RAAN Severin, care l-ar atinge şi pe parlamentarul PNL, Mihai Stănişoară. Se discută şi despre...
Însemnări de lectură – O pildă demnă de urmat ŞI NOI, PISCOINII…
Iată că un dascăl cu suflet mare reuşeşte să elaboreze şi publice o Monografie etnografico-folclorică a satului Piscoiu, comuna Stejari, judeţul Gorj. Cu vreo 330 de pagini format mare, bogat ilustreată cu fotografii alb negru şi color, ca apariţie recentă a Editurii MĂIASTRA, Târgu Jiu, 2013. Minunăţia pe care-o am în faţă vine să demonstreze că acolo unde există...
Autocisternă implicată într-un accident la Scoarţa
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Bărbăteşti, a avut loc luni seara, pe raza comunei Scoarţa. Autoturismul la volanul căruia se afla bărbatul de 39 de ani a intrat în coliziune cu o autocisternă, după ce acesta a încercat să dea cu spatele fără să se asigure.Poliţiştii rutieri din...
A intrat cu mopedul într-un cap de pod
Un gorjean în vârstă de 48 de ani, din comuna Stejari, a ajuns la spital după ce a intrat cu mopedul într-un cap de pod. Accidentul a avut loc luni seara, pe raza satului Piscoiu.În seara zilei de 29 iulie, în jurul orelor 21:32, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina, au fost sesizaţi prin 112 despre faptul...
Concurenţă mare la titularizare
Peste 700 de cadre didactice din judeţul Gorj au susţinut ieri proba scrisă din cadrul concursului naţional de titularizare în cele trei centre de examen stabilite la nivelul judeţului. La examen erau aşteptaţi să participe peste 800 de candidaţi, însă 91 dintre aceştia nu s-au prezentat. Cei peste 700 de candidaţi care au susţinut proba scrisă speră acum să...
Prinşi la volan fără permis
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi gorjeni, prinşi în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile din judeţ deşi nu aveau acest drept.În dimineaţa zilei de 29 iulie, în jurul orelor 08:10, în timp ce acţiona pe str. Sfântul Dumitru, un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu a oprit un autovehicul la volanul...
Scrisori către I.P.-B.
Rădineşti, 19.07.2013
Maestre Ion Popescu-Brădiceni,
Sunt onorat a vă saluta şi a vă felicita călduros pentru atât de interesantele dvs. acte culturale.
Citesc cu interes şi plăcere ceea ce inseraţi în Cotidianul Gorjeanul şi nu numai.După modesta mea părere continuaţi con brio tradiţia istoriei şi criticii literare instaurată de Maiorescu, Călinescu, Simion, Manolescu…
Fondaţi în formule-unicat profiluri de scriitori. Aţi putea scrie O...
O cronică a poetului Nicolae Dragoş – Tulburătoarea lecţie a unei reîntoarceri în timp – romanul lui Ion C. Gociu, “MAIA”
Când, în anul 2010, îi apărea volumul de proză memorialistică „Din Văianu la Toronto”, debutul său editorial (volum care amintea - prin structura titlului – de apariţia cu decenii în urmă, a scrierii „De la Bârca la Viena” a poetului Adrian Păunescu), scriitorul Ion C. Gociu, născut în 1934, împlinea trei sferturi de veac.Cartea sa de debut, un debut...
32 de candidaţi, repartizaţi la fără frecvenţă
Până în prezent, doar 32 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Gorj s-au arătat interesaţi să urmeze cursurile învăţământului liceal cu frecvenţă redusă. Asta în condiţiile în care la nivelul judeţului Gorj au fost aprobate 196 de astfel de locuri. Lucrurile stau şi mai rău la seral, unde niciunul dintre cele 308 de locuri disponibile nu a fost ocupat...
Un miliard şi jumătate de la CEO pentru mama lui Prisăcariu
Service Implementare Producţie, firma deţinută de mama lui Mihai Prisăcariu, fostul şef al Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor între 2006-2011, a câştigat, recent, contractul scos la licitaţie de Complexul Energetic Oltenia pentru realizarea documentaţiei şi autorizarea „EX” a instalaţiilor de la Uzina Işalniţa.Contractul are o valoare de 147.989 de lei. Acesta presupune realizarea documentaţiei şi autorizarea “EX” a...
14:21 – 91 de absenţi la Titularizare
91 dintre cele 810 cadre didactice care s-au înscris la examenul de titularizare nu s-au prezentat la proba scrisă. Potrivit şefului IŞJ Gorj, Ion Işfan, examenul a decurs fără incidente.
13:38- Un consilier local s-a stins din viaţă
Consilierul municipal PSD, Constantin Blejan a decedat aseară, în urma unui atac de cord. Acesta a participat ieri la şedinţa Consiliului Local. Familia consilierului este sprijinită în aceste momente grele de către colegii acestuia din primărie.
12:46 – Accident cu victime la Scoarţa
În timp ce efectua manevra de mers înapoi de DN 67 - comuna Scoarţa, şoferul unui autovehicul a intrat în coliziune cu o autocisternă ce se deplasa regulamentar. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a şoferului autovehiculului, acesta fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul din municipiului Târgu-Jiu pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor...
12:41 – Mopedist rănit într-un accident de circulaţie
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Stejari, a ajuns la spital după ce, în timp ce conducea un moped pe raza satului Piscoiu, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat înt-un cap de pod. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană...



































