Arhive Zilnice: 11 august 2013
Amintiri din Casa Amintirilor – Altă scrisoare mamei
...După revoluţie am primit pământul înapoi. Că-l mai lăsam în exploataţii dar într-un an era secetă, în celălalt bătea grindina... Şi arendaşul a făcut în timpul ăsta trei case, iar noi i-am rămas datori... Şi ne-am luat pământul înapoi, că acum avem şi plug şi cal. Ne-am fi luat şi noi un tractor, dar trebuie să vindem tot pământul...
Torţionarii de la DSP Gorj!
Reîntoarsă recent de la cursurile plătite de Direcţia de Sănătate Publică(DSP) Gorj la Mamaia, prilej să-şi petreacă o adevărată vacanţă cu familia pe litoral, Gabriela Varga, auditorul instituţiei, nu s-a apucat de dosarul “Manciu”, ci de reclamaţii la Comisia de Disciplină. Are şi susţinerea avocatei DSP, Suzana Fănuică, angajată pensionară a unităţii, reangajată cu contract ca avocat în instituţie,...
Cu sprijinul cetăţeanului Traian Băsescu – „Autonomia şi autoguvernarea Ardealului” pe banii Primăriei Joseni şi a CJ Harghita
Politica paşilor mărunţi aplicată de Ungaria şi, mai ales, de partidele etnice maghiare din România în cârdăşie cu pretinşii preşedinţi de la Cotroceni dă rezultate. Iar românii din Transilvania – urmaşii celor care-au pătimit şi murit nu numai la Ip şi Treznea în judeţul Sălaj – nu mai ştiu ce să creadă. În campaniile electorale de anul trecut, pentru...
Armă introdusă ilegal în ţară, confiscată de poliţişti
Un pistol de tir cu aer comprimat, adus ilegal în ţară din Italia de un localnic din Hurezani, a fost confiscat săptămâna trecută de poliţişti. Proprietarul pistolului este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere sau port de armă neletală fără drept şi introducerea în ţară, fără drept, de arme.Pistolul şi muniţia aferentă acestuia au fost descoperite în urma...
Cercetaţi pentru comercializarea de adidaşi contrafăcuţi şi CD-uri piratate
Doi târgujieni sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi încercând să comercializeze încălţăminte contrafăcută şi CD-uri piratate într-un târg auto din municipiul Târgu-Jiu. Pe numele celor doi au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse...
Gîrjoabă, la rejudecare pentru anularea deciziei de concediere
Corneliu Gîrjoabă a primit clemenţă din partea judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova care i-au admis luna trecută recursul declarat în dosarul privind anularea deciziei de concediere de la fostul EMC Jilţ, act semnat anul trecut de fostul director al Diviziei Miniere, Vasile Ogîrlaci. Instanţa din Bănie a casat sentinţa Tribunalului Gorj care l-a trimis şi ea pe...
Cea mai mică victimă a accidentului din Valea Naibii, stabilă la Timişoara
Pacienta în vârstă de numai 13 ani, care a suferit mai multe traumatisme și contuzii după ce camioneta în care se afla s-a prăbușit 40 de metri într-o prăpastie se află în continuare internată la Timişoara.Ea a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Județean Timișoara, unde este permanent monitorizată de medici. Potrivit reprezentanților unităţii medicale, starea de sănătate a...
Catedrala „Sfinţii Voievozi”, restaurată pe datorie
Biserica „Sfinţii Voievozi” din Târgu-Jiu se află, în acest moment, într-un amplu proces de recondiţionare. Costurile restaurării se ridică la suma de 4 miliarde de lei vechi, reprezentanţii lăcaşului de cult având însă doar un sfert din bani. Cu toate acestea lucrările au început şi se vor finaliza, firma constructoare acceptând să lucreze şi fără ca, momentan, să fie...
Prinşi la furat de cărbune în Gara Plopşoru
Doi gorjeni din comuna Plopşoru şi un doljean din comuna Băileşti au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau cărbune din vagoanele unui tren staţionat în Gara CFR Plopşoru. Cei doi gorjeni sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi...
Privind prin fereastra timpului: vara gestaţiilor!
Ne aflăm în mijlocul verii, a unei veri extreme în care zilele toride, când mercurul stă să sară afară din termometru, se ciocnesc brusc cu porţiuni de timp în care pare că marea se prăbuşeşte asupra Pământului, în tornade înfricoşătoare, însoţite de fenomene electrice periculoase, care – fac şi pe cei mai aprigi atei, să-şi amintească de Nepătrunsul Dumnezeirii…Ne...
Accident cu victime la Bâlteni
O doljeancă în vârstă de 52 de ani a ajuns sâmbătă la spital după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un accident de circulaţie pe raza comunei Bâlteni.Accidentul a avut loc după ce şoferul unui autoturism a virat la dreapta fără a semnaliza, fiind lovit din spate de maşina în care se afla doljeanca rănită. Cel...
Ponta a felicitat Pandurii pentru calificare
Premierul Victor Ponta a felicitat echipele de fotbal Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Pandurii Târgu Jiu şi Astra Giurgiu pentru calificarea lor în fazele superioare ale cupelor europene. “Felicitări Steaua, Petrolul, Pandurii şi Astra!Calificarea acestor echipe în fazele superioare ale competiţiilor europene, având 18 meciuri fără înfrângere, este un rezultat excepţional pentru fotbalul românesc. Mult succes mai departe!”, scrie premierul...
Şase camioane pline cu gunoi, adunate de elevi de pe Transalpina
Deşeurile colectate, la sfârşitul săptămânii trecute, de aproximativ 150 de elevi şi cadre didactice ale Şcolii Gimnaziale din Novaci dar şi din alte localităţi gorjene, cărora li s-au alăturat elevi din alte judeţe vecine, de pe Transalpina, au umplut, până la refuz, şase camioane. Acţiunea a avut loc în cadrul proiectului educativ regional „Voluntari pentru un turism ecologic în...
Gura târgului – “Grupul de la Motru”, la întâlnire în spălătorie
Componenţii aşa-zisului “Grup de la Motru” au, mai nou, întâlniri periodice într-o spălătorie auto de pe raza municipiului.Cel puţin asta se discută, în ultimle zile, în localitate mai ales că la o întâlnire de acest fel ar fi fost fost văzuţi politicieni, afacerişti locali şi şefi din minerit din zona Motru. Se bârfeşte că, componenţii Grupului, persoane inflente în...
“Gura de oxigen care ţine în viață USL”
USL și-a atins, până astăzi, scopul. A reușit să rămână în viață, în ciuda tuturor mingiilor ridicate la fileu, de către președinte. A știut, prin liderii Ponta și Antonescu, cum să strunească pornirile membrilor care își doreau, fiecare pentru ei, o felie mai mare din tortul guvernării. A înțeles că finalitatea trebuie să fie îndepărtarea din fruntea țării, a...
Mehedinţean cercetat pentru furt calificat
Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din judeţul Mehedinţi, angajat al unei unităţi energetice din Turceni, a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea fier vechi de la locul de muncă. Pe numele său a fost constituit dosar penal pentru furt calificat.Sâmbătă după-amiaza, în jurul orelor 15:00, în timp ce executa atribuţiile de serviciu în apropierea...
Meci al Universităţii Craiova la Motru, cu îmbrânceli şi înjurături contra lui Mititelu
„Adevărata” Universitate Craiova, echipa finanţată de Adrian Mititelu, a venit vineri seara până la Motru pentru a disputa o partidă amicală de fotbal contra minerilor din localitate, meciul fiind unul la care suporterii nu au prea avut timp să se plictisească, deşi jucătorii sunt unii de liga a doua. În teren, fotbaliştii au transpirat din greu, pe căldură, pentru...
Salvat de pe munte după ce i s-a făcut rău
Un tânăr de 22 de ani din Baia de Aramă a avut nevoie sâmbătă după-amiază de ajutorul salvamontiştilor gorjeni pentru a fi adus cât mai repede la o unitate spitalicească, după ce, pe munte fiind, i s-a făcut rău.Acesta se afla la cules de afine împreună cu alţi amici de-ai săi şi, conform declaraţiilor acestora, l-a un moment dat...
Răuţ nu renunţă la schimbarea lui Condescu
Nici nu s-au stins bine ecourile victoriei obţinute de Pandurii contra celor de la Hapoel Tel Aviv, că şefii Complexului Energetic Oltenia vorbesc din nou despre posibilitatea de a-l schimba din funcţie pe preşedintele Consiliului de Administraţie, respectiv pe Marin Condescu. Greu de prins pe la Târgu Jiu, de când cu atâtea meciuri ale echipei pe care o conduce,...
Cercetat pentru nerespectarea regimului materiilor explozive
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Muşeteşti, şef al unui depozit materii de explozive de uz civil în cadrul unei societăţi comerciale, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului materiilor explozive după ce, potrivit poliţiştilor, ar fi eliberat materii explozive din depozit unei societăţi comerciale care nu avea dreptul de a transporta astfel...
Copil de 2 ani, rănit într-un accident rutier
Un eveniment rutier soldat cu accidentarea unui copil în vârstă de doar 2 ani a avut loc săptămâna trecută pe raza cartierului Iezureni, după ce un şofer beat a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens.Vineri seara, Politia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112, de un participant la traficul rutier, despre...
11 suporteri craioveni, sancţionaţi după meciul Universitatea Craiova – Minerul Motru
Jandarmii gorjeni au sancţionat contravenţional 11 suporteri craioveni după meciul de vineri seara, dintre Universitatea Craiova şi Minerul Motru. Doi dintre cei 11 suporteri s-au ales cu avertisment scris iar restul cu amendă în valoare a câte 150 de lei. Motivul: au proferat expresii jignitoare la adresa oficialilor echipei şi au aruncat cu obiecte în teren.Incidentul s-a petrecut în...
Parlamentarii de Gorj, la întâlnire cu pensionarii
La jumătatea lunii septembrie va avea loc o întâlnire între parlamentarii judeţului şi reprezentanţii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din Gorj. Această solicitare a fost făcută de către vârstnicii din cadrul Comitetului Consultativ.“Colegii din Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice şi-au manifestat dorinţa de a avea o întâlnire cu parlamentarii de Gorj....
Reguli noi pentru mopedişti şi motociclişti
Mopediştii şi motocicliştii nu mai au voie să transporte pasageri băuţi, iar bicicliştii sunt obligaţi să aibă asupra lor un act de identitate, conform noilor modificări aduse Codului Rutier, care au intrat în vigoare de la sfârşitul săptămânii trecute.De asemenea, acolo unde nu există piste special amenajate pentru biciclişti, aceştia pot circula pe banda 1, cât mai aproape de...
ISU Gorj îşi deschide porţile de Ziua Informării Preventive
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al Judeţului Gorj îşi va deschide porţile marţi, 13 august, cu ocazia „Zilei Informării Preventive, pentru toţi cei care doresc să vadă dotările ISU sau să afle mai multe despre meseria de pompier.Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat fiecare zi de 13 care se...
13:22 – Copil de 2 ani, rănit într-un accident rutier
Un eveniment rutier soldat cu accidentarea unui minor în vârstă de 2 ani a avut loc vineri seara, pe DE 79 Cartier Iezureni. Un conducător auto din comuna Schela, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu autoturismul în care se afla copilul şi mama acestuia. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu...
13:19 – Hoţ prins în flagrant
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni a surprins în flagrant un bărbat în vârstă de 49 ani, din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinţi, angajat al unităţi energetice, în timp ce sustrăgea deşeuri de materiale feroase de la locul de muncă. Poliţiştii au constituit pe numele suspetului dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii...
13:14 – Alte două gorjence, înşelate prin metoda „Accidentul”
Metoda "Accidentul" continuă să facă victime în Gorj. Două bătrâne în vârstă de 72, respectiv 84 de ani, s-au lăsat convinse de persoane necunoscute să trimită diverse sume de bani pentru a-şi ajuta fiul sau nepotul implicaţi în accidente de circulaţie, numai pentru a descoperi ulterior că au fos înşelate. Poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării...



































