13 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Arhive Zilnice: 26 august 2013

Salvamontiştii gorjeni au recuperat ziua liberă prin activităţi în teren

Angajaţii Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj au recuperat şi ei liberul pe care l-au avut în data de 16 august. În cursul zilei de sâmbătă, 24 august, salvamontiştii au desfăşurat activităţi în teren, verificând marcajele de pe traseele turistice.Pentru salvamontişti zilele libere nu prea există. Ei sunt mereu pregătiţi să intervină la solicitările primite, indiferent de momentul zilei sau...

Noi discipline opţionale pentru elevii din ciclul primar

Începând cu anul şcolar 2013-2014, elevii din ciclul primar vor putea studia trei noi discipline opţionale: „Educaţie pentru societate”, „Filosofie pentru copii” şi „Educaţie financiară”. Implementarea programelor şcolare pentru cele trei discipline a fost aprobată recent de către ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie.Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), disciplina „Educaţie pentru societate” va fi studiată la clasa...

Noi şedinţe publice pentru ocuparea posturilor în învăţământ

În cursul zilelor de 27, 28 şi 29 august, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, se vor desfăşura noi şedinţe publice pentru repartizarea posturilor didactice rămase neocupate la nivelul judeţului Gorj.În Gorj, după primele două şedinţe publice pentru împărţirea pe posturi a candidaţilor care au susţinut examenul de titularizare, au rămas neocupate peste 200 de posturi. În intervalul...

Registrul Auto Român va avea un sediu nou în Târgu-Jiu

Consilierii municipali au aprobat, în cadrul şedinţei Consiliului Local Târgu-Jiu din data de 26 august, concesionarea pe 49 de ani a unui teren din municipiul nostru Registrului Auto Român (RAR). Suprafaţa terenului este de 10.410 mp, iar redevenţa este de 1.000 euro pe lună.Registrului Auto Român (RAR) a solicitat Primăriei Municipiului Târgu-Jiu concesionarea unei suprafeţe de teren de 10.410...

Trei eliminaţi şi peste 200 de absenţila prima probă scrisă a Bacalaureatului

Absolvenţii de clasa a XII-a au susţinut ieri prima probă scrisă din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat. La nivelul judeţului Gorj, peste 200 de candidaţi nu s-au prezentat la examen iar alţi trei au fost eliminaţi, fie pentru că au fost prinşi încercând să copieze, fie pentru că au intrat în săli având asupra lor...

Diferenţele de temperatură ne afectează starea de sănătate

Ne apropiem cu paşi repezi de finalul verii, iar toamna deja îşi face simţită prezenţa. Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din timpul zilei, dar şi schimbările de presiune atmosferică influenţează în mod negativ sănătatea organismului uman. Cei mai afectaţi sunt cronicii, cardiacii, cei care suferă de reumatism şi persoanele cu afecţiuni neurologice. Specialiştii le recomandă...

Zeci de vârstnici îşi trăiesc bătrâneţea la căminul de la Dobriţa

În timp ce majoritatea bătrânilor trăiesc alături de copii şi nepoţi, sunt şi vârstnici a căror unică familie o reprezintă angajaţii din căminele unde sunt instituţionalizaţi. Este şi cazul celor 50 de beneficiari de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa. Deşi beneficiază de condiţii hoteliere bune, bunicii şi bunicuţele resimt lipsa rudelor de sânge. Monotonia a pus stăpânire...

Angajat al Penitenciarului Târgu-Jiu, în greva foamei

Un angajat al Penitenciarului Târgu-Jiu, unic întreţinător de familie, a căzut ieri din picioare după ce a auzit că Administraţia Naţională a Penitenciarelor(ANP) a trimis un ofiţer de la Academie pe postul său de ofiţer Prevenirea Criminalităţii, funcţie pe care acesta o câştigase irevocabil prin sentinţă civilă. Acesta a primit ajutor de la psihologul Raluca Dobriţan, până la venirea...

Maşini neînmatriculate şi şoferi fără permis pe drumurile din judeţ

Poliţiştii gorjeni au întocmit duminică dosare penale pe numele a doi şoferi care conduceau autoturisme neînmatriculate pe drumurile din judeţ. Cu dosare penale s-au mai ales alţi doi bărbaţi care conduceau maşini fără a avea permis.În dimineaţa zilei de 25 august, în jurul orelor 10:20, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au depistat un tânăr...

Fluerătoru, cercetat şi pentru Casa de Cultură din Motru

Situaţia juridică a liderului sindical din zona Motru, Cristea Fluerătoru s-ar putea complica toamna aceasta şi mai mult decât este, după ce poliţiştii au extins verificările în privinţa afacerilor pe care acesta le-a derulat înainte de a fi arestat preventiv în cursul verii.Mai mulţi reprezentanţi ai IPJ Gorj au mers ieri la Primăria Motru şi au solicitat documente privitoare...

Vindeau încălţăminte contrafăcută la Festivalul Berii

Doi bărbaţi, unul din Giurgiu iar celălalt din Galaţi, au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi comercializând pantofi sport contrafăcuţi la „Festivalul Berii” din Târgu-Jiu. Pantofii sport au fost confiscaţi iar cei doi comercianţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de „punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă...

Blestem în cazul morţii Vioricăi Bulai?

Presa centrală a relatat ieri despre un posibil blestem care s-ar fi putut abate asupra mamei Monicăi Gabor în momentul în care femeia a fost lovită mortal de bolovanul ce a lovit-o la cap, atunci când se afla în vizită la Cheile Olteţului.Wowbiz.ro a relatat faptul că Viorica Bulai ar fi trecut pe la Mănăstirea Frăsinei înainte de a...

“Caravana fondurilor europene”, trece şi prin localităţile din Gorj

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a demarat cea de-a doua etapă a Campaniei de Informare „PNDR VINE ÎN SATUL TĂU”. Peste 140.000 de persoane vor fi astfel informate în cadrul campaniei.Potrivit Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj, pe toată perioada campaniei, august-noiembrie 2013, cetăţenii din mediul rural din mai multe...

Scandalagii sancţionaţi de jandarmi

Doi gorjeni au fost sancţionaţi contravenţional de jandarmi după ce au făcut scandal şi au tulburat ordinea şi liniştea publică. Unul dintre ei a fost amendat după ce şi-a dat nevasta afară, iar celălalt după ce s-a luat la bătaie cu un vecin.Un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în comuna Scoarţa, a fost sancţionat contravenţional de...

Aglomeraţie la biletele de tratament

Zeci de vârstnici s-au înghesuit ieri dimineaţă la Casa de Pensii Gorj. Asta deoarece a fost ultima zi de distribuire a biletelor de tratament, subvenţionate de Ministerul Muncii în staţiunile balneo-climaterice din ţară pentru pensionarii gorjeni.Vârstnicii au înfruntat căldura şi au aşteptat ore în şir la coadă să-şi primească biletele de tratament, aferente perioadei în care ne aflăm. Bineînţeles...

20.000 lei amendă, pentru un angajator din Albeni

Un angajator din Albeni a fost prins pe picior greşit de inspectorii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. Acesta utiliza munca la negru cu o persoană neavând forme legale de angajare, în domeniul construcţiilor.Potrivit inspectorului şef al ITM Gorj, George Romanescu, au fost efectuate 23 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de...

Maşină răsturnată pe D.N. 67 C

Un bucureştean care încerca să ajungă la Novaci a scăpat ca prin urechile acului după ce maşina la volanul căruia se afla s-a răsturnat într-o prăpastie. Din fericire, bărbatul în vârstă de 62 de ani a reuşit să iasă la timp din maşină şi s-a ales doar cu răni uşoare. Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs...

Rabla pentru persoanele juridice, extinsă până în octombrie

Persoanele juridice şi instituţiile publice din Gorj pot depune dosarele în vederea participării la Programul „Rabla” până la sfârşitul lunii septembrie. Iniţial termenul de depunere a dosarelor expira în câteva zile, acum însă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a hotărât prelungirea termenului până la data de 30 septembrie.„Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus prelungirea termenului de...

Restricţiile şi 20 de semafoare pun la încercare răbdarea şoferilor pe Defileu

Defileul Jiului a ajuns un calvar pentru şoferi. Asta din cauza faptului că pe tronsonul de drum Bumbești Jiu – Petroşani se lucrează. Cei care tranzitează această zonă în zilele în care nu este închisă, cu greu rezistă aşteptării, la nu mai puţin de 20 de semafoare pe un singur sens.Lucrările de pe tronsonul de drum Bumbești Jiu –...

România fără Tokés

N-aş vrea să fiu înţeles greşit! Nu acum când România pare să aibă din ce în ce mai mulţi xenofobi şi etnocentrişti. Nu acum când fenomenul acesta, al aversiunii faţă de alte popoare, pare să capete o importanţă din ce în ce mai mare.Nu vreau, din acest considerent, să fiu acuzat de vreo antipatie profundă faţă de poporul maghiar....

Gura Târgului – Dian îl antrenează pe Paraschiv pentru a-i lua locul lui Cârciumaru

După ce planul său de a-l face pe Mihai Paraschiv viceprimar de municipiu a eşuat, Dian Popescu l-a băgat pe subalternul său liberal în antrenament intens. Asta deoarece ,,antrenorul” PNL Gorj vrea să îl facă pe Paraschiv primar de municipiu, pentru ca tânărul consilier să poată, peste trei ani, să-i ia locul actualului edil de Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.Chiar dacă...

Procesul criminalilor de la Motru începe la Tribunalul Gorj

Cei patru tineri din cel de-al doilea municipiu al judeţului, acuzaţi de dubla crimă descoperită la Meriş, în Mehedinţi, au de dat, începând de azi, explicaţii în faţa judecătorilor de la Tribunalul Gorj în procesul în care sunt inculpaţi pentru oribilele lor fapte. Claudiu Florin Mînea, Dragoş Ionescu, Dorin Mihai Bălan şi Bogdan Alexandru Drăgoi sunt indivizii care la...

Tone de gunoaie, lăsate de petrecăreţi, pe Insuliţă

Tone de gunoi au lăsat petrecăreţi în urma lor după ce au petrecut timp de o săptămână la Insuliţa de pe Jiu, la Festivalul Berii. Doar luni dimineaţa, cei de la Polaris au reuşit să strângă în jur de 5 tone de gunoaie.La finalul celor şapte zile de Festival în care mii de persoane au petrecut pe Insuliţa de...

Pliantul Mănăstirii “Sf. Ioan Botezătorul” – Cămărășeasca din Tg. Cărbunești!

În cinstea Praznicului “Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”, de la 29 august 2013, Mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul” - Cămărășeasca din Orașul Tg. Cărbunești se bucură de tipărirea unui frumos pliant care întrunește condiții grafice deosebite și care poate fi oferit cu multă bunăvoință credincioșilor prezenți la slujba Sfintei Liturghii.Realizat la standarde profesionale autentice și cu o ținută grafică deosebită,...

15.36-Angajat al Penitenciarului Târgu-Jiu, leşinat în timpul serviciului!

Un angajat de la Penitenciarul Târgu-Jiu primeşte la această oră îngrijiri medicale în incinta unităţii de detenţie după ce i-a venit rău. Acesta a picat din picioare în momentul în care pe locul său de muncă a venit un alt salariat transferat de la Craiova. Angajatul câştigase postul în instanţă, după trei ani de judecată, dar cu toate acestea...

15:37 – Amendat după ce şi-a dat nevasta afară din casă

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Scoarţa, a fost sancţionat contravenţional de către jandarmii din cadrul Grupei Supraveghere Ordine Publică Târgu-Cărbuneşti cu avertisment scris şi cu amendă în valoare de 200 lei după ce a alungat-o din locuinţa comună pe soţia sa şi i-a adresat acesteia expresii, cuvinte jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă,...

15:31 – Adidaşi contrafăcuţi, confiscaţi de jandarmi

Un tânăr de 20 de ani, din Galaţi, şi un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Giurgiu, au fost prinşi de jandarmi în timp ce ofereau spre vânzare la „Festivalul Berii” mai multe perechi de încălţăminte sport ce purtau însemnele și denumirea mărcilor ,,PUMA” şi ,,NIKE”, fără a poseda însă certificat de conformitate pentru produsele comercializate. Perechile...

12:25 – Trei elevi, eliminaţi de la BAC

Trei elevi au fost eliminaţi astăzi de la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat - sesiunea august-septembrie 2013. Doi elevi au fost eliminaţi deoarece au intrat în sala de examen cu telefoane mobile iar cel de-al treilea a fost prins cu fiţuici.