Arhive Zilnice: 8 septembrie 2013
Gestionar cercetat pentru delapidare
Un gestionar în vârstă de 55 de ani, din comuna Băleşti, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare după ce, în urma unui control, oamenii legii au descoperit că acesta a distribuit cu o autoutilitară 90 de pâini, întocmind însă o factură fiscală în care a înscris doar 43 de pâini. De asemenea, acesta a stabilit valoarea TVA-ului...
“Zilele Turismului Gorjean” şi-a deschis porţile
Cea de-a treia ediţie a Zilelor Turismului Gorjean şi-a deschis porţile la sfârşitul săptămânii trecute. În cadrul evenimentului a fost lansat şi noul album al Gorjului, “Acasă la Brâncuşi”, care cuprinde cinci capitole: “Cerul şi pământul Gorjului”, “Istorie, credinţă, tradiţie”, "Peisaje citadine”, "Gorjul artistic” şi “Gorjeanul”.Cel mai complex eveniment turistic al anului, din judeţul Gorj, a debutat vineri, 6...
Suspecţi de furt, arestaţi preventiv
Poliţiştii Biroului Transporturi Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, doi bărbaţi în vârstă de 29, respectiv 31 de ani, suspectaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Ulterior, pe numele celor doi suspecţi au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile.Unul dintre suspecţii care au ajuns în arestul IPJ...
Onoarea s-a tranşat la PNL Gorj cu acuze şi înjurături
Întrunit în şedinţă, vineri la ora 17.00, Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Gorj, a avut pe ordinea de zi şi discutarea solicitării organizaţiei municipale liberale cu privire la consilierul Gabriel Giorgi şi la accederea în Consiliul Local Târgu-Jiu a blondinei Emilia Horhoianu. Acest punct a stârnit polemici aprinse între preşedintele organizaţiei şi Giorgi, dar şi între cel din...
Tudor Vladimirescu şi Ecaterina Teodoroiu au stele pe Aleea Celebrităţilor
Aleea Celebrităţilor din zona centrală a municipiului Târgu Jiu s-a îmbogăţit de vineri cu încă două stele. Este vorba despre placa comemorativă a eroinei de la Gorj, Ecaterina Teodoroiu, şi cea a lui Tudor Vladimirescu. Pe Aleea Celebrităţilor din municipiu mai există patru stele închinate lui Constantin Brâncuşi, Sergiu Nicolaescu, Elvira Godeanu şi Tudor Arghezi.Încă două stele au fost...
Controale ale poliţiştilor gorjeni la sute de societăţi comerciale
În cursul săptămânii trecute, poliţiştii gorjeni au verificat sute de societăţi comerciale şi mijloace de transport în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. Ca urmare a controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat 135 de sancţiuni contravenţionale şi au confiscat bunuri în valoare de peste...
Daniel Constantin nu vede un capăt de ţară că nu se colaborează între PNL şi PC
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat vineri, în cadrul vizitei de lucru în judeţul Gorj, că majoritatea colegilor de partid susţin ca formaţiunea politică să candideze singură pe liste la alegerile europarlamentare din 2014.„Nu am luat în calcul, în ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, liste comune cu PNL. Majoritatea colegilor, până la acest moment, s-au exprimat în favoarea listelor...
Siloz de 2 milioane de euro, inaugurat la Arcani de ministrul Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, vineri, la inaugurarea unui depozit de stocare a cerealelor în comuna Arcani, investiţia fiind în valoare de peste 2 milioane de euro. Silozul are o capacitate de 9.000 de tone, iar firma constructoare are de gând să-l umple cu cereale din producţia proprie sau cumpărând de pe piaţă.În cadrul unei vizite, anunţate la...
Trenul regal a sosit în Gara Târgu-Jiu la linia 1
Duminică după-amiaza, trenul regal a ajuns în Gara Târgu-Jiu şi a fost garat aici. Trenul a venit dinspre capitală, însoţit de reprezentanţi ai Centrului Regional CFR Craiova. Trenul Regal al României va fi garat în municipiu pentru vizitare timp de trei zile (luni, marţi şi miercuri), în perioada 9-11 septembrie.Vizitarea este gratuită.
Timp de trei zile trenul regal, staţionat în...
În Gorj – Au intrat 3,43 milioane de euro din fonduri europene
3,43 milioane de euro au intrat în ultimii ani în Gorj pentru dezvoltarea turismului rural din cele 188 milioane de euro disponibile la nivel naţional pentru acest sector în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurala (PNDR) potrivit Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a precizat aceste lucruri în cadrul vizitei de vineri la evenimentul „Zilele Turismului Gorjean”.Ministrul Agriculturii a apreciat...
Şase accidente rutiere într-o singură zi
Nu mai puţin de şase accidente de circulaţie, soldate cu rănirea a 5 persoane, între care şi un minor în vârstă de 12 ani, s-au produs în cursul zilei de 6 septembrie pe şoşelele din judeţ.Primul accident s-a produs în jurul orelor 01:50, la intrarea în Târgu-Cărbuneşti. Un tânăr de 18 ani, din localitate, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice,...
Voicu, noul şef al Direcţiei Regionale Antifraudă de la Târgu-Jiu
Adrian Paul Voicu este noul şef al Direcţiei Regionale Antifraudă de la Târgu-Jiu. Numirea în funcţie a fost făcută joi de premierul Victor Ponta. Adrian Paul Voicu a lucrat în cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare. Aici a ocupat postul de comisar general adjunct.Premierul Victor Ponta a semnat joi deciziile de numire în funcţie a şefilor celor opt direcţii...
Un nou concurs, pentru ocuparea postului lui Gârbaciu
Concursul pentru şefia Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu se va relua. Asta deoarece dosarele celor trei candidaţi înscrişi au fost respinse pentru că au fost incomplete.„În conformitate cu prevederile din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de management pentru Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu şi de soluţionare a contestaţiilor, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean...
Ca la noi, la nimeni – Grija pentru tineri, păcăleala politicienilor ?!
LEGISLAŢIE NEGHIOABĂ. Numai ca procente dinitatea extrem de subţire a politicienilor noştrii – cu deosebire a parlamentarilor – justifică apariţia unor legi şchioape. Legi ce-i afectează pe tineri. Nu doar Legea educaţiei – care educaţie este totdeauna insuficient susţinută de buget -, în vreme ce serviciile secrete primesc hălci consistente din banii statului.Şi prin Bugetul anual, dar şi la...
Drăguşin, oficial subprefect al judeţului Gorj
Virgil Drăguşin a fost învestit în funcţia de subprefect al judeţului în locul lui Sorin Arjoca, la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa ministrului Cercetării Ştiinţifice şi Dezvoltării Tehnologice, Mihnea Costoiu. Drăguşin a depus jurământul în faţa autorităţilor locale şi judeţene, precum şi a parlamentarilor USL. Numirea lui Virgil Drăgușin în funcția de subprefect a avut loc ca urmare a...
Gura Târgului – Subprefectul Drăguşin şi-a luat adio de la liberali, în şedinţă
Virgil Drăguşin, uns subprefect vineri, s-a prezentat în aceeaşi zi în faţa foştilor săi colegi din Biroul Permanent Judeţean al PNL Gorj, pentru a le mulţumi astfel celor care i-au acordat sprijinul pentru accederea în noua funcţie.Dian Popescu a profitat însă de ocazie pentru a se împăuna cu promovarea liberalului Drăguşin pe funcţia de subprefect şi a s-a explicat,...
Planul lui Dian: Horhoianu, viceprimăriţă în locul lui Vână
Liberala Emilia Horhoianu va ajunge obligat forţat consilier local la Târgu-Jiu, iar promovarea juristei cu carnet de partid nu se va opri aici, se discută aprins printre membrii PNL. Asta deoarece planurile lui Dian Popescu şi ale Mădălinei Ciolocoi sunt mari pentru fosta blondă de la Prefectură, mai ales că aceasta ar putea deveni viitor viceprimar de Târgu-Jiu.Se discută...
Casa unuia dintre patronii firmei Economic, călcată de hoţi
Vila din comuna Scoarţa, situată chiar lângă primăria comunei şi peste drum de postul de poliţie din localitate, a fost călcată de hoţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă.În timp ce proprietarul, directorul economic al SC Economic SRL din Târgu-Jiu, Sorin Bejinaru, şi familia acestuia se aflau în concediu la mare, hoţii, deocamdată necunoscuţi, au intra în locuinţă şi...
Municipalitatea a repartizat locuinţele ANL
În cursul zilei de 8 septembrie 2013, reprezentanţii municipalităţii au repartizat locuinţele ANL. Beneficiarii care au întrunit punctajul necesar pentru obţinerea unui apartament sau a unei garsoniere pentru tineri au fost invitaţi, duminică, la Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, pentru a afla unde vor locui începând din această toamnă.Primăria Municipiului Târgu-Jiu a organizat, duminică, o şedinţă publică în cadrul căreia...
Final de sezon, bilanţ al controalelor efectuate la ştrandurile gorjene
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au efectuat controale la ştrandurile şi piscinele din judeţul nostru pe tot parcursul sezonului estival. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, numai în luna august s-au făcut 20 de verificări, nefiind depistate nereguli.Ştrandurile şi piscinele de pe raza judeţului nostru au fost la mare căutare pe parcursul sezonului estival. În zilele caniculare, gorjenii căutau aceste...
100 de asistenţi şi 13 medici asigură asistenţa medicală în centrele DGASPC
În căminele şi centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj îşi desfăşoară activitatea 100 de asistenţi medicali, 178 de infirmiere şi 13 medici. Aceştia deservesc 456 beneficiari. Cât priveşte asistenţa în cazul problemelor de natură stomatologică, aceasta este asigurată de către medicii stomatologi care au acceptat să trateze gratuit beneficiarii din sistemul rezidenţial.Pe fondul...
Demonstraţii practice marca Elpreco, la Târgu-Jiu
Firma Elpreco din Craiova a susţinut, joi, 5 septembrie, în parcarea hypermarketului Kaufland din Târgu-Jiu, o serie de demonstraţii practice, pentru a prezenta avantajele utilizării BCA-ului Elpreco la construcţia de case. Acest eveniment face parte din campania “BCA pentru CASA ta”, organizată de Elpreco, în parteneriat cu compania Lafarge, campanie desfăşurată în Oltenia.Persoane din public au fost invitate să...
DSP se reorganizează începând cu 1 noiembrie
După anunţul făcut în cadrul dezbaterii regionale de la Craiova, potrivit căruia direcţiile de sănătate publică nu se vor desfiinţa, dar se vor reorganiza, oficialii MS au precizat, vineri, că noua structură a DSP-urilor va intra în vigoare de la 1 noiembrie. O parte dintre atribuţiile acestei instituţii va rămâne la minister, iar alta la nivelul autorităţilor publice judeţene.Reprezentanţii...
Paranghelia ţiganilor de la Costeşti, fără petrecăreţi din Gorj
Puţini au fost ieri romii din judeţul nostru care au mers la Vâlcea pentru a se distra alături de ceilalţi din ţară, cu ocazia zilei de Sfânta Maria Mică. De altfel, pe dealul de la Costeşti au fost mult mai puţini petrecăreţi decât în anii trecuţi, moartea lui Florin Cioabă şi cele şase săptămâni de doliu influenţând numărul celor...
Festivalul „Transalpina” a luat naştere la Rânca
Prima ediţie a Festivalului turistic-cultural „Transalpina” s-a desfăşurat duminică, 8 septembrie, la Rânca. Organizat de Consiliul Judeţean Gorj, acest festival a fost pe placul publicului şi al turiştilor încă de la ediţia de debut. Evenimentul, derulat la poalele şoselei Transalpina, a reunit delegaţii reprezentante ale judeţelor Gorj, Alba, Hunedoara, Vâlcea şi Sibiu.Duminică, programul manifestării Zilele Turismului Gorjean, a cuprins...
Parchetul Judeţean a preluat ancheta „poliţiştilor bătăuşi”
Poliţiştii acuzaţi că au bătut un bărbat din Târgu Jiu sunt cercetaţi, începând de vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru acuzaţia de tentativă de omor deosebit de grav. Conform unui comunicat de presă al anchetatorilor, dosarul a fost înregistrat iniţial, joi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, procurorii de aici declinându-şi însă competenţa în...
Dosarul “Bani pentru partid”, şi în ograda PDL
Ion Fugaru, radiat vineri din PDL Gorj, printr-o decizie a membrilor BPJ, anunţă că îi va face plângere penală lui Dan Vâlceanu pentru că l-a eliminat pe nedrept din organizaţie, pe motivul că nu şi-a achitat cotizaţia în valoare de 12 lei. Fugaru susţine că a achitat chiar recent 50 de lei, pentru protocolul de la ultima conferinţă de...
REMEMBER – Îndrăgita solistă de muzică populară gorjenească – IUSTINA BĂLUŢEANU ar fi împlinit 90 de ani !
Anul acesta, 2013, dacă ar mai fi trăit, Iustina ar fi împlinit vârsta de 90 de ani ep 8 septembrie. Dar inima ei bună şi prea simţitoare a cedat şi, în seara zilei de 11 iunie 1981, în urma unei scurte, dar foarte grele suferinţe – un infarct miocardic – Iustina a trecut în eternitate.Iustina Băluţeanu s-a născut în...
Poliţişti ameninţaţi cu bătaia la Dăneşti
Un tânăr de 29 de ani, din Scoarţa, a ajuns în arestul IPJ Gorj sub acuzaţia de lovire şi ultraj contra bunelor moravuri, iar un alt bărbat din oraşul Bumbeşti-Jiu este căutat de poliţişti după ce au provocat un scandal într-o discotecă din Dăneşti, scandal în timpul căruia au lovit două persoane şi au ameninţat cu bătaia poliţiştii veniţi...
Prins cu cărbunele furat în căruţă
Un localnic din comuna Urdari a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins transportând cu o căruţă câteva sute de kilograme de cărbune ce se pare că ar fi fost sustras din perimetrul unei unităţi miniere.În cursul zilei de 5 septembrie, poliţiştii din comuna Urdari au depistat în flagrant un bărbat în vârstă de 46 ani,...
Troiţa-cruce de la Lainici, sfinţită
TROIȚA-CRUCE de pe stânca de la Lainici ,,ÎNCHINATĂ EROILOR ȘI MARTIRILOR NEAMULUI ROMÂNESC” (înaltă de 3,5 m, confecționată din metal) și DRAPELUL TRICOLOR (înalt de 4,5 m), simboluri creștine și înalt patriotism, veghează de la altitudinea de 850 m toată valea Mănăstirii Lainici.Sfințite în prima zi a Anului Nou Bisericesc și încadrate în Zilele Turismului Gorjean, troița-cruce și tricolorul...
Accident mortal la Crasna
Un târgujian în vârstă de 65 de ani şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut vineri după-amiază, pe DJ 665. Din primele cercetări, se pare că şoferul autoturismul în care se afla sexagenarul a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu un arbore din afara părţii carosabile, după care s-a răsturnat. Impactul i-a fost fatal bătrânului de...
Dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 26 ani, nu a depus la un armurier autorizat, arma de vânătoare înscrisă în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.Efectuând verificări pe linia...
La Țicleni, o zi de aleasă bucurie și de mare sărbătoare!
În cadrul «Zilelor Orașului Țicleni», sâmbătă, 7 septembrie 2013, în prezența oficialităților administrației județene și locale, a unor parlamentari gorjeni și a câtorva zeci de locuitori ai orașului, în locul sugestiv intitulat «La Brazdă», situat în imediata apropiere a șoselei județene Țicleni-Tg. Jiu, a fost dezvelit Monumentul ridicat în cinstea luptelor eroice care s-au purtat în acest loc, în...
12:44 – Gorjean acuzat de ultraj, căutat de poliţişti
La data de 07.09.2013, în jurul orelor 04.30, o patrulă de ordine publică din cadrul Secţiei nr.1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu a intervenit pentru a restabili ordinea publică în rândul unor consumatori din incinta unui local, care se aflau sub influenta băuturilor alcoolice şi au provocat scandal. Solicitându-le persoanelor prezente să înceteze acţiunile lor şi să se legitimeze, acestea au...
12:03 – Octogenară accidentată la Albeni
În cursul zilei de 7 septembrie, poliţiştii din oraşul Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi de medicul de serviciu de la Spitalul de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti cu privire la faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o femeie în vârstă de 80 ani, din Albeni, pentru a solicita îngrijiri medicale, declarând că a fost victima unui accident de circulaţie. În urma cercetărilor...
11:57 – Tânăr de 18 ani, acroşat de un motociclist
Vineri, 6 septembrie 2013, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apel 112, de un participant la traficul rutier, despre faptul că în zona Pieţei 9 Mai, din localitate, a avut loc un accident de circulaţie. Urmare a primelor cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier a rezultat faptul că un târgujian care conducea o motocicletă...
11:55 – 5.000 de kilograme de făină, confiscată de poliţişti
Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj împreună cu reprezentanţii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat verificări la o societate comercială cu punct de lucru în Târgu-Jiu. Întrucât a fost identificată cantitatea de 5.000 kg făină, neetichetată potrivit legislaţiei în vigoare, societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei. Ca măsură complementară a...































































