Arhive Zilnice: 17 septembrie 2013
Ex-prefectul Bejat şi membrii Comisiei de Fond Funciar implicaţi în afacerea „Dumitra”, urmăriţi penal
Ştefan Popescu Bejat, fostul prefect al judeţului Gorj, dar şi ex-subprefecţii Constantin Dumitrescu şi Lelioara Deaconu ţin capul de afiş al dosarului, privind afacerea cu iz penal care s-ar afla în spatele retrocedării Muntelui Dumitra, reîntors pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în fază de urmărire penală. Asta după ce procurorii de aici au dat în...
Graure a dat în judecată RAAN pentru suspendarea din funcţie
Fostul director al Complexului Energetic Turceni, Octavian Graure, instalat director al Termocentralei Halânga imediat după destituirea din fosta funcţie, a dat în judecată RAAN Severin pentru că a fost suspendat din funcţie pentru patru luni de zile, pe motiv că s-ar face şi el vinovat de jaful de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare(RAAN).Graure a ales această cale pe...
Start la subvenţii pentru crescătorii de bovine
Crescătorii de bovine de la nivelul judeţului Gorj pot solicita prima pe exploataţie (subvenţia pe cap de animal) pentru anul 2013 până la data de 28 octombrie. Cererile pot fi depuse la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj. În judeţ s-au depus anual peste 8.200 de cereri de solicitare a plăţilor naţionale directe complementare în...
Aproape şapte milioane de euro pentru Programul Naţional Apicol
Mai mult de 7.000 de apicultori au beneficiat de Programul Naţional Apicol, în acest an, plafonul alocat pentru 2013 fiind de aproape şapte milioane euro, a declarat, vineri, Cristina Şurlea, consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Botănoiu, a declarat că alocarea viitoare pe Programul Naţional...
Un drum numit Voinţă
Îţi doreşti să reuşeşti! Îţi doreşti să-ţi valorifici aptitudinile şi cunoştinţele ! Îţi doreşti un ‘‘salt’’, dar îţi este teamă, deoarece nu toate uşile îţi sunt deschise, iar obstacolele te pot împiedica să reuşeşti. Sunt momente în care trebuie să alegi între diferite opţiuni, asumându-ţi eventualele riscuri. Te confrunţi deseori cu această situaţie, şi constaţi că drumul tău nu...
Turismul gorjean în creştere sigură
Proprietarii unităţilor de cazare din Gorj au fost vizitaţi în luna iulie 2013 de un număr mai mare de turişti decât au fost în aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj, s-au înregistrat în perioada menţionată 8848 sosiri ale turiştilor, în creştere cu 5,1%.Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj informează că în luna...
Avanpremieră editorială – CONSTANTIN E. UNGUREANU – condeier de talent și dascăl de real prestigiu al școlii gorjene
Între gorjenii de real prestigiu din vremea noastră, dl. Constantin E. Ungureanu se recomandă de la sine, atât ca profesor de limba și literatura română în Țiclenii obârșiei sale, cât și ca talentat condeier, îmbinând astfel profesiunea cu pasiunea filologică, sub semnul ales al apostolatului didactic.Zeci de ani am fost colegi în cadrul Cercului pedagogic de specialitate, schimbând păreri...
Transalpina, redeschisă circulaţiei
Reprezentanţii Drumurilor Naţionale Gorj spun că circulaţia pe Transalpina a fost reluată. Prima zăpadă de anul acesta a determinat autorităţile să monteze bariere pe cea mai înaltă şosea din ţară.Zăpada şi-a făcut apariţia în zona Transalpinei în week-end-ul trecut, însă în prezent condiţiile meteo sunt favorabile. “Deocamdată sunt condiţii favorabile pentru a se circula pe Transalpina, dar în regim...
Ars Poetica Transversalia (II)
Maestrul şi ucenicul, ca repetată conversaţie a magistrului cu discipolul, a dascălului de geniu cu învăţăcelul, face să fuzioneze meditaţia sumbră şi mâhnită a maestrului, părintelui, să se finalizeze şi să se completeze cu replica satirică şi pamfletară, ironică şi sarcastică, a tânărului discipol, învăţăcel sau fiu.Partea finală este o diatribă virulentă la adresa corupţiei politice şi morale care...
Morega: “Bălăşoiu ar trebui să dea socoteală în faţa organelor de cercetare penală pentru statutul şi actul constitutiv al CEO”
Prezent luni la deschiderea anului şcolar la CNTV, premierul Victor Ponta a declarat, la solicitarea jurnaliştilor, că va privatiza CEO doar când Complexul Energetic Oltenia va fi profitabil. Reîntors recent din China, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice Gorj, Dan Morega, i-a dat dreptate premierului subliniind că situaţia CEO este acum extrem de grea. În acelaşi...
Gorjenii sunt reticenţi în privinţa operaţiilor laparoscopice
Avantajele intervenţiilor laparoscopice sunt cunoscute şi de necontestat. În judeţul nostru se fac astfel de operaţii, însă populaţia prezintă o oarecare reticenţă, optând, în continuare, pentru intervenţiile chirurgicale clasice.La nivelul judeţului Gorj există aparatură medicală pentru intervenţii laparoscopice. Avem şi chirurgi bine pregătiţi, care au competenţa necesară pentru efectuarea operaţiilor de acest gen. Totuşi, gorjenii sunt tentaţi să opteze...
Spitalul Novaci are stoc de medicamente în valoare de 400 milioane
Stocul de medicamente al Spitalului Orăşenesc Novaci este asigurat, valoarea actuală a acestuia fiind de 400 milioane lei vechi. Din farmacia unităţii nu lipseşte absolut nimic, la această oră. Pentru că nu sunt puşi în situaţia de a-şi cumpăra medicamentele sau alte produse sanitare, pacienţii vin în număr destul de mare aici, motivaţi fiind şi de condiţiile foarte bune.În...
ProAnimals acuză: A început căsăpirea câinilor fără stăpân din Gorj
Isteria adoptării legii care prevede gestionarea câinilor fără stăpân şi care prevede eutanasierea în masă a acestora, a cuprins şi Gorjul. Unii gorjeni s-au apucat singuri să facă dreptate decizând că patrupedele trebuie să dispară. Cel puţin asta susţin reprezentanţii asociaţiei de protecţie a animalelor, ProAnimals, care spun că, în municipiul Târgu-Jiu, ar fi început o amplă campanie de...
Studenţii UCB pot solicita locuri în cămine până pe 20 septembrie
Pentru anul universitar 2013-2014, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor săi 96 de locuri în cămine. Tinerii pot solicita un loc de cazare în căminele studenţeşti până pe data de 20 septembrie. Tarifele diferă în funcţie de locaţie şi nu numai.La Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, repartizarea celor 96 de locuri pentru cazare, în anul...
Dictatura banului
Câtă drepate avea marele istoric Dimitrie Onciul când scria: “Nu atât prin împrejurări din afară, cât mai ales prin stările dinăuntru, se înalţă şi cad popoarele”.
Într-adevăr de la “răsturnarea de 180 de grade”, din 1989 în România s-a instaurat(sau trebuia să se instaureze!)democraţia. Eram liberi de dictatură, în sfârşit.Liberi de dictatură comunistă – de dictatură personală – şi am...
MECENA Gorjului de azi – Prof.univ. dr. Gheorghe MECU
Economist cu vocaţie, fiind şi profesor universitar, Dr. Gheoerghe Mecu a primit şi tiluri de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi. Ca apreciere a valorii tratatelor sale din domeniul economic. Dar şi primvicepreşedinte al Clubului Investitorilor români. Nu este nici locul şi nici cazul să vorbim despre poetul ce avea anul trecut 13 volume de versuri apărute, despre...
Noi discuţii despre lucrările de pe DN 66 Rovinari – Bumbeşti Jiu
Şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Narcis Neaga, s-a ţinut de cuvânt şi ieri a avut, la Bucureşti, întâlnirea cu reprezentanţii firmei implicate în lucrările de modernizare a tronsonului de drum dintre Rovinari şi Bumbeşti Jiu. Lucrările respective au început prin 2005 şi ani de zile au bătut pasul pe loc până când firma din Ungaria care...
Mâncare ca la mama acasă, la Spitalul Novaci
Spitalul Orăşenesc Novaci reuşeşte să asigure condiţii hoteliere şi de hrană cum rar se întâlnesc în sistemul sanitar de stat din ţara noastră. O dată la două zile, bolnavii internaţi aici primesc desert preparat în bucătăria unităţii. Carnea nu lipseşte din meniul pacienţilor, iar preparatele sunt la fel de gustoase cum sunt cele preparate în casă.La Spitalul Orăşenesc Novaci,...
Mini-revoltă la spital pentru lipsa anestezicelor
Mai multe cadre medicale de la secţiile de chirurgie ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au cerut ieri dimineaţă o întâlnire urgentă cu managerul privat al unităţii sanitare, Cristi Vlădoianu, pentru a i se plânge de lipsa unor anestezice fără de care nu puteau face operaţii. „Audienţa” respectivă a fost cerută la nici 24 de ore de când...
Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor sezoniere
Dat fiind faptul că meteorologii anunţă ploi semnificative şi o scădere a temperaturilor în următoarele zile, specialiştii atrag atenţia populaţiei în privinţa protejării stării de sănătate. Este recomandat nu doar să ne adaptăm vestimentaţia la noile condiţii meteorologice, ci şi să schimbăm ceva în alimentaţia noastră, pentru a acumula stocurile de energie.Toamna şi-a intrat în drepturi de ceva vreme,...
Sentinţă pentru doljeanca acuzată de proxenetism şi prostituţie la Coloana Infinitului
Tânăra din judeţul Dolj care la începutul verii a fost arestată preventiv de anchetatorii gorjeni pentru că practicase prostituţia, dar obliga şi alte fete să se vândă clienţilor de ocazie, în zona parcului Coloanei Infinitului, şi-a primit acum sentinţa, verdictul dat de magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu nefiind unul care s-o lipsească pe aceasta de libertate.Irina Olteanu, de 24 de...
Şomajul şi energia, adună liderii PDL la Târgu-Jiu
Comisiile reunite pentru muncă și economie ale Partidului Democrat Liberal organizează joi, 19 septembrie 2013, orele 16.00, dezbaterea regională: „Șomajul și energia – teme majore de interes în realitatea gorjeană” . Aceasta va avea loc la Teatrul „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, la acest eveniment fiind invitați să participe membri ai comisiilor de muncă și economie din regiunea Oltenia,...
Ca la noi la nimeni – Distrugătorul României se vrea Premier din 2014!
Marea păcăleală a coabitării are ca substrat – previzibil şi reuşit, deocamdată – salvarea imaginii ex-preşedintelui Traian Băsescu. Actual Guvernator al unei Colonii a occidentului. Încearcă primul ministru, Victor Ponta, să reuşească măcar o parte din promisiunile electorale ale USL şi trage nădejde să guverneze până-n 2016.Chiar şi ieri, marţea ce pornise abrubt cu tânguirile lui Crin Antonescu despre...
Copilă de 14 ani, violată de un vecin
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Ioneşti, este acuzat de o vecină că i-ar fi violat fiica, o copilă în vârstă de doar 14 ani. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de viol.În seara zilei de 15 septembrie, poliţiştii din comuna Ioneşti...
Gura Târgului – Copos, implicat în afaceri la Târgu-Jiu
Fostul acţionar al echipei giuleştene FC Rapid, George Copos, ar fi interesat de nişte afaceri la Târgu-Jiu, localitate pe care o vede cu alţi ochi după performanţa echipei Pandurii.Acesta ar fi pus ochii pe Insuliţă unde afaceristul Călin Lemnaru derulează o afacere profitabilă. Copos are bani de investit după ce a scăpat de datoriile acumulate la FC Rapid.
Copil de 13 ani, accidentat în timp ce traversa neregulamentar
Un copil în vârstă de 13 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o maşină în timp ce traversa strada neregulamentar. În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.În după-amiaza zilei de 16 septembrie, Poliţia oraşului Târgu-Cărbuneşti a fost sesizată prin...
Accidentată pe trecerea de pietoni
O femeie în vârstă de 32 de ani, din Rovinari, a fost acroşată de o maşină chiar pe trecerea de pietoni. Şoferul autoturismului implicat în accident a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În prezent, el este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.Luni după-amiază, Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin Numărul Unic de...
Instructor auto, sancţionat cu dosar penal
Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Novaci, instructor auto în cadrul unei societăţi comerciale, s-a ales cu dosar penal după ce a lăsat o femeie în vârstă de 33 de ani, din Crasna, să-i conducă maşina deşi aceasta nu avea permis de conducere şi nici nu era înscrisă la cursurile şcolii auto.Luni seara, poliţiştii Secţiei nr....
Cercetat pentru deţinere, fără drept, de armă neletală
Un târgujian în vârstă de 35 de ani, deţinător al unei arme neletale de autoapărare cu proiectil din cauciuc, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere sau port de armă neletală, deoarece nu şi-a prelungit permisul de armă şi nici nu a depus arma la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea valabilităţii permisului...
Profesorii, invitaţi să participe la elaborarea subiectelor pentru examenele naţionale
Cadrele didactice interesate să facă parte din echipele care elaborează subiectele pentru toate examenele naţionale din anul şcolar 2013-2014 se pot înscrie online, începând cu data de 16 septembrie.Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare a făcut public, pe site-ul www.rocnee.eu, luni, 16 septembrie, apelul adresat cadrelor didactice interesate să facă parte...
Mai puţine intervenţii pentru pompieri
Numărul intervenţiilor pompierilor gorjeni a scăzut cu aproximativ 66% faţă de anul trecut. Astfel, dacă în primele şapte luni ale anului 2012 pompierii au intervenit la 625 de situaţii de urgenţă, în primele 7 luni ale anului curent pompierii au intervenit la doar 212 situaţii de urgenţă. În timpul acestor intervenţii, pompierii au salvat viaţa a 33 de persoane,...
Marş pentru viaţă, la Târgu-Jiu
Asociaţia „Pro-Vita” organizează duminică, 22 septembrie, în ajunul prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, prima ediţie a „Marşului pentru Viaţă”.La Târgu-Jiu, manifestările vor începe la ora 17:00, în faţa Bisericii “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”. Marşul va continua pe traseul statuia lui Tudor Vladimirescu, monumentul Pro-vita al sculptorului Eugen Barzu, Maternitate, Biserica “Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, Calea Eroilor, mausoleul...
Trei parohii vacante în Gorj
Arhiepiscopia Craiovei organizează concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante în parohii din judeţul nostru. Candidaţii pot depune cereri de înscriere până la data de 16 octombrie.Arhiepiscopia Craiovei scoate la concurs trei posturi de preot paroh, la următoarele parohii vacante: Menţii din Dos, (din Protoieria Târgu Jiu-Sud, categoria III B, cu 200 de familii), Bâltişoara (Protoieria Târgu-Jiu Nord, categoria...
15:18 – Rovinăreancă accidentată pe trecerea de pietoni
În data de 16.09.2013, orele 13:32, Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Termocentralei din oraşul Rovinari, la o trecere de pietoni, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 47 ani, din localitate, în timp ce conducea un...
15:13 – Copilă de 14 ani, violată de un vecin
Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Ioneşti, a fost reţinut de poliţişti după ce a violat o copilă de 14 ani, din aceeaşi localitate. Potrivit poliţiştilor, bărbatul a ademenit-o pe minoră în locuinţa sa sub pretextul că vrea să-i înapoieze un bun aparţinând surorii sale. Astăzi, suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul...
11:26 – Marş pentru viaţă la Târgu-Jiu
Asociaţia „Pro-Vita” organizează prima ediţie a „Marşului pentru Viaţă”, în ziua de 22 septembrie 2013, ajunul prăznuirii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. La Târgu-Jiu, manifestările vor începe la ora 17:00, în faţa Bisericii ,,Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” – Parâng, pe traseul statuia lui Tudor Vladimirescu, monumentul Pro-vita al sculptorului Eugen Barzu, Maternitate, Biserica ,,Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, Calea...






























































