Arhive Zilnice: 2 octombrie 2013
Preşedintele APMF Gorj pregăteşte amendamentele pentru noua lege a sănătăţii
Pachetul de servicii medicale de bază pentru Asistenţa Medicală Primară, lansat în dezbatere publică timp de 10 zile, nu este pe placul preşedintelui Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj. Mihai Moisescu spune că l-a analizat în detaliu şi se declară pregătit să-l amendeze serios. Una dintre concluziile sale este că acest proiect distruge relaţia medic-pacient, firească şi umană,...
Se răceşte vremea, Gorjenii sunt sfătuiţi să-şi ia măsuri pentru protejarea sănătăţii
Meteorologii au anunţat o răcire accentuată a vremii şi intensificări ale vântului în intervalul 2-5 octombrie, fiind posibilă şi producerea brumei. Medicii atrag atenţia asupra riscului crescut al îmbolnăvirilor, în această perioadă. Specialiştii în sănătate publică spun că este obligatoriu să ne luăm o serie de măsuri pentru a evita îmbolnăvirea.Toamna îşi va arăta cu adevărat colţii în următoarele...
Acţiuni pentru prevenirea delincvenţei juvenile
Cea de-a treia zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii” a fost dedicată prevenirii delincvenţei juvenile. Prin activităţile organizate în cursul zilei, poliţiştii au încercat să le ofere tinerilor alternative de petrecere a timpului liber, alternative care să-i ţină departe de probleme precum delincvenţa juvenilă. Una dintre alternativele sugerate tinerilor a fost sportul.Ziua prevenirii delincvenţei juvenile din cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”...
Arestat pentru furt calificat
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din comuna Prigoria, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile după ce a sustras din locuinţa unui târgujian un televizor şi o butelie de aragaz.În după-amiaza zilei de 30 septembrie, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 25 ani, din Târgu-Jiu, cu privire la faptul...
Luna octombrie, bogată în evenimente culturale
Luna octombrie este bogată în evenimente culturale. În cursul acestei luni, judeţul Gorj va găzdui, printre altele, o tabără internaţională de sculptură în lemn, un festival naţional de umor şi un salon internaţional de caricatură.Şirul evenimentelor culturale organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj va debuta cu prima ediţie a Taberei internaţionale de sculptură...
Buldotancul penal, dezmembrat în depozitul UMC Jilţ Sud
Utilajul achiziţionat din Ucraina, pentru care Mugurel Surupăceanu şi Dumitru Cristea nu mai dorm liniştiţi din 2007, nu poate fi vândut nici măcar la fier vechi pentru recuperarea parţială a unei mici părţi din prejudiciul creat Complexului Energetic Oltenia. Asta deoarece buldotancul nu mai este nici măcar complet, el fiind de ani buni abandonat la fosta carieră de la...
Încep preselecţiile pentru Festivalul „Maria Lătăreţu”
În perioada 4-7 noiembrie, la Târgu-Jiu, se va desfăşura cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu”. Preselecţia judeţeană pentru acest festival va avea loc în data de 16 octombrie, orele 11, la Casa de cultură a Sindicatelor Târgu-Jiu, în sala de repetiţie a orchestrei Ansamblului „Doina Gorjului”.În semn de omagiu adus marii interprete, anul acesta...
Festivalul Copiilor „Domnica Trop”, la Rovinari
O nouă ediţie a Festivalului Copiilor „Domnica Trop” se va desfăşura săptămâna viitoare la Rovinari. Înscrierile au început în data de 27 septembrie şi se vor încheia pe 9 octombrie. Potrivit organizatorilor, până în acest moment s-au înscris opt copii, atât din Gorj, cât şi din alte judeţe ale ţării.Festivalul Copiilor „Domnica Trop” a ajuns la cea de-a doua...
Cocină i-a muştruluit în şedinţă pe consilierii Voica şi Belgher
Gheorghe Cocină, preşedintele UNPR Gorj, a organizat recent, la Târgu-Jiu, o şedinţă cu activul de partid în vederea începerii pregătirilor pentru reînscrierea formaţiunii politice la Tribunal, pentru asta fiind necesare colectarea unor liste cu semnături. Cu această ocazie, aleşii UNPR Gorj au fost chemaţi la şedinţă, ea fiind prezidată de Cocină.Pe ordinea de zi s-a mai aflat şi colaborarea...
Bătrânii, o mărturisire depre trecut şi mai mult decât atât
În vremurile acestea tulburi se simte tot mai mult indiferenţa, desconsiderarea şi chiar ostilitatea faţă de oamenii în vârstă. Această atitudine vine de undeva, din egoismul interior, fiind hulite pe nedrept neputinţa şi inutilitatea bătrânilor şi deci o povară în plus pentru a ţine sub protecţia socială acest important segment din populaţia României.În primul rând, sunt invocate condiţiile economice...
Sindicaliştii RAAN îi cer lui Ciurel să anuleze decizia de şomaj tehnic pentru minerii din Husnicioara
Sindicaliştii de la Sucursala Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) au solicitat, miercuri, conducerii Complexului Energetic Oltenia (CEO) să anuleze decizia de trimitere în şomaj tehnic a salariaţilor de la exploatarea minieră Husnicioara, din judeţul Mehedinţi.Liderul Sindicatului Liber Termo, Alexandru Tănase, a declarat, că există îngrijorare legată de faptul că, dacă nu se va lua decizia de...
Gura Târgului – PSD Motru creşte în mineri
Organizaţia PSD de la Motru şi-ar fi majorat consistent numărul de membrii, în ultimele luni, asta urmare a unui număr consistent de angajaţi şi chiar sindicalişti de la carierele din zonă.La creşterea demografică a PSD Motru ar fi pus umărul şi şefii unităţilor miniere, cu carnet de partid, care şi-ar fi demonstrat astfel la organizaţia locală aportul prin numărul...
Zăpadă de săniuş la Rânca
Scăderea temperaturilor a favorizat apariţia ninsorilor în zona montană. Stratul de zăpadă din staţiunea Rânca atinge aproape opt centimetri, la 1.650 de metri altitudine, şi continuă să ningă. Ninsorile au început să cadă marţi noaptea, astfel că miercuri dimineaţa deja se aşternuse un strat de zăpadă ce măsura 3-4 centimetri.Traseele montane sunt impracticabile, în zonă fiind ceaţă, iar vizibilitatea...
96 de copii cu păduchi, în şcolile gorjene
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a efectuat triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ din judeţul nostru. Astfel, controalele în grădiniţe, şcoli, licee şi centre de plasament au început încă din primele zile de şcoală şi s-au finalizat recent. Au fost depistaţi 96 de copii cu păduchi şi 271 cazuri de viroze. În total, reprezentanţii DSP Gorj au verificat...
Tudor Arghezi și lagărul de internați politici de la Târgu-Jiu (III)
Scrisori din lagăr
În Biroul colonelului, Arghezi se va întâlni cu marele ziarist al Gorjului, Jean Bărbulescu, - „un personaj scurtac, bondoc şi un om de mare ispravă”, - directorul-proprietar al „Gorjanului”, pe care îl scoate de 23 de ani. Să menţionăm că şi Baruţu, mai târziu, îl va caracteriza cam asemănător: „un personaj bine definit: nu prea înalt, gros...
Direcţia Silvică Gorj a vândut peste 100 de tone de fructe de pădure
Peste 100 de tone de fructe de pădure au fost vândute de către Direcţia Silvică Gorj la export. Germania şi Olanda sunt ţările aprovizionate cu mure şi afine gorjeneşti. Din vânzarea acestor fructe s-au obţinut, de către Direcţia Silvică Gorj, aproximativ 100.000 de euro.Direcţia Silvică Gorj face bani frumoşi în acest an din vânzarea fructelor de pădure. Foarte căutate...
Autorităţile din Stoina s-au pregătit pentru întâmpinarea sezonului rece
La nivelul comunei Stoina s-au luat toate măsurile necesare pentru a evita eventualele probleme specifice sezonului rece. Primarul Ioana Buşe spune că au avut prioritate şcolile, dar şi drumurile. În plus, continuă lucrările la sistemul de alimentare cu apă, săptămâna viitoare urmând a fi săpate puţurile. Lucrările de reabilitare a Bisericii din satul Ciorari s-au finalizat, pe data de...
Ploile au reactivat alunecările de teren la Roşia de Amaradia
Drumul judeţean ce face legătura între localităţile Seciuri şi Roşia de Amaradia s-a surpat ieri noapte, în urma unor alunecări de teren cauzate de ploile abundente din ultima perioadă. Primarul localităţii Liviu Cotojman a precizat că este vorba despre acelaşi drum care a fost afectat în urmă cu câteva luni, mai exact în primăvară, numai că acum alunecarea s-a...
Drumarii, pregătiţi să intervină în caz de ninsori abundente
Drumarii gorjeni au intrat în stare de alertă după ce în zona montană Rânca a început să ningă. Ion Tudor, şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, a declarat că în zonele înalte cum este vârful Păpuşa sau masivul Godeanu, în apropierea staţiunii Rânca se află două echipaje pregătite să intervină în caz de nevoie.Traficul rutier pe cea mai înaltă...
Peste 140 de job-uri, în plan local
Peste 140 de locuri de muncă pe plan local sunt puse la dispoziţia şomerilor de către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Şomerii pot opta, astfel, pentru un job de agent vânzări, agent de securitate, proiectant, inginer construcţii, bucătar sau şofer de autoturisme şi camionete.Din cele 140 de locuri de muncă, disponibile în judeţ, o parte...
Studii aprofundate „Plutirile” nonfigurativ-subiective
1. „Somnul sacru al naţiei”
De data aceasta F.P. Hutium, în expoziţia-i personală, deschisă în Târgu-Jiu, abordează realul politic pervers şi demagogia-i dezastruoasă etic/moral pe calea şarjei satirice. Antiutopiile totalitare (hitlerismul, leninismul, comunismul etc.) sunt demascate ironic şi chiar autoironic, accentele picturale căzând etiologic pe suprafaţa distribuită planisemiotic şi motivată semantic. „Trecerea de la gest şi imagine la cuvânt marchează...
Un deputat PDL îi cere explicaţii premierului în privinţa lucrărilor de pe Transalpina
Romeo Rădulescu, deputatul PDL de Vâlcea a declarat, în urmă cu două zile, că dacă guvernul nu va găsi finanţare pentru terminarea lucrărilor de pe Transalpina riscă să ajungă un “proiect mamut” care se va deteriora an de an. „Transalpina, deşi a fost executată în proporţie de 90% a atras anual mii de turişti de când a fost finalizată. Efectiv...
În Gorj, inițiativa un delict?
Consilierul județean USL (PNL) Victor Banța, a inițiat o hotărâre de Consiliu Județean prin care propune scăderea prețurilor medii la produsele agricole. Această hotărâre are ca efect imediat, pe lângă scăderea prețurilor și scăderea impozitelor pe care fermierii le plătesc la stat. Astfel, Victor Banța vine în sprijinul, pe de o parte a producătorilor care, prin scăderea impozitului pe...
Tatăl lui Lupulescu de la Lexi Star, ales viceprimar la Dăneşti
Primarul Emilian Rusu de la Dăneşti, democrat-liberal la carnet, face începând de miercuri echipă cu un liberal. Este vorba despre Alexandru Lupulescu, tatăl lui Alexandru Lupulescu patronul de la Lexi Star, condamnat cu suspendare pentru delapidare, tocmai în preajma alegerii ca viceprimar a părintelui său.Alexandru Lupulescu, viceprimarul ales miercuri, este membru PNL, dar a mai ocupat această funcţie pe...
Severinenii vor avea căldură! S-a reluat furnizarea cărbunelui către RAAN
Cariera minieră de suprafaţă Husnicioara a reluat furnizarea cărbunelui către Termocentrala Romag-Termo, întreruptă în urmă cu şase săptămâni. Dacă nu se întâmpla acest lucru, locuitorii din Severin nu puteau avea căldură în sezonul rece, unitatea neputând să se încadreze în programul de iarnă.“Dacă nu intrăm în livrări în această săptămână, RAAN-ul rămâne fără agent termic în această iarnă, nu...
10:34- Noul Cod Rutier va fi adoptat azi prin Ordonanţă de Urgenţă
Ministrul de Interne Radu Stroe a anuntat că s-a luat decizia politica privind promovarea noului Cod Rutier prin Ordonanţa de Urgenţă.Noul Cod rutier prevede o amendă maximă de 16.000 de lei pentru administratorii de drumuri care nu îşi îndeplinesc atribuţiile, o amendă maximă pentru şoferi de 9.600 lei şi o perioadă maximă de doi ani în cazul suspendării permisului...
10:11 – Scad temperaturile şi se produce bruma
Meteorologii au emis, în urmă cu puţin timp, o informare valabilă pentru întreaga ţară, începând de astăzi şi până sâmbătă. În intervalul menţionat vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, cu viteze de 45...50 km/h la rafală şi trecător, mai ales în zona litoralului, 60...70 km/h.
Vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a...
09:55 – Reţinut pentru furt
Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Prigoria, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni după ce a sustras o butelie şi o plasmă din locuinţa unui târgujian. Suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.




























































