Arhive Zilnice: 28 octombrie 2013
Scandal în parcarea unei discoteci din Crasna
Mai mulţi tineri aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice au făcut scandal în noaptea de sâmbătă spre duminică în parcarea din faţa unei discoteci din Crasna. Patru dintre tinerii implicaţi în scandal au fost identificaţi de poliţişti şi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Poliţiştii continuă acum cercetările pentru identificarea celorlalţi scandalagii.În dimineaţa zilei de 27...
Vicele de la Scoarţa a pus indicatoare în toate satele din comună
Ion Stamatoiu, viceprimarul comunei Scoarţa a reuşit, recent, să-şi ducă la îndeplinire unul dintre obiectivele pe care şi le-a propus încă din timpul campaniei electorale. Este vorba despre semnalizarea fiecărui sat şi cătun cu indicatoare corespunzătoare. Au fost montate 22 de indicatoare cu denumirile satelor, alte cinci urmând a fi instalate în perioada imediat următoare.Pentru viceprimarul comunei Scoarţa, vorbele...
Arestat pentru ameninţare şi distrugere
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din oraşul Bumbeşti-Jiu, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce, beat fiind, a intrat în casa fostei neveste şi i-a spart mai multe geamuri. Bărbatul, acuzat de săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, ameninţare, distrugere şi port de armă albă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.În dimineaţa zilei...
A intrat cu maşina în stâlp
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce, din cauza vitezei prea mari, şoferul autoturismului în care se afla a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei de troleibuz.Accidentul s-a petrecut duminică noaptea, în jurul orelor 23:55, pe strada Nicolae Titulescu din Târgu-Jiu....
Tânăr de 20 de ani, cercetat pentru fugă de la locul accidentului
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Stejari, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 46 de ani şi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.În după-amiaza zilei de 27 octombrie, poliţiştii Secţiei nr. 8 Poliţie Rurală Stoina au fost...
Biciclist acroşat de o autoutilitară
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui bătrân în vârstă de 76 de ani a avut loc ieri dimineaţă, pe raza comunei Bengeşti-Ciocadia. În timp ce se deplasa cu o bicicletă pe DN 67, septuagenarul a fost acroşat de o autoutilitară ce se deplasa în aceeaşi direcţie.Ieri dimineaţă, la orele 05:23, Poliţia Oraşului Novaci a fost sesizată prin...
Regionalizarea, dezbătută la Târgu-Jiu
„Regionalizare şi politici regionale” a fost tema conferinţei naţionale organizate de Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit reprezentanţilor UCB, ca o concluzie a evenimentului, se poate spune că regiunile trebuie să reflecte: identitatea, tradiţiile şi cultura acestor comunităţi şi societăţi umane. O altă concluzie a conferinţei a fost că nu se poate concepe o regionalizare...
Copil de 3 ani, lovit de maşină
Un copil în vârstă de numai 3 ani a ajuns la spital după ce a fost acroşat de un autoturism. Şoferul maşinii implicate în accident este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.Accidentul s-a produs duminică seara, pe raza municipiului Motru. Profitând de neatenţia bunicii care îl supraveghea, copilul a ieşit în stradă şi a fost lovit de o...
Sergiu Nicolaescu va avea un bust la Târgu-Jiu
Regizorul, scenaristul şi actorul Sergiu Nicolaescu va avea un bust chiar în oraşul în care s-a născut. Bustul său a fost dăruit municipalităţii de către un prieten şi va fi amplasat în apropierea cinematografului care poartă numele regretatului Sergiu Nicolaescu.Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România a donat Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu bustul marelui...
Maria Tănase – O sută de ani de la naştere şi cincizeci de ani de la trecerea sa la viaţa veşnică – Mărioară de la Gorj (II)
Toţi o sfătuiesc să-şi valorifice însuşirile artistice, păşind pe scenă – dar cântecele învăţate în grădina din „Livada cu Duzi” o strigă în lumea lor şi o îndeamnă să meargă pe alt drum, unde instinctul ei ascuţit îi spune că-şi va găsi plinirea năzuinţelor.Primele cântece imprimate pe discuri de ceară
Unul din colaboratorii lui Constantin Brăiloiu – directorul Institutului de...
Accente în cotidian – Cu editorul George Drăghescu la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu
În urma unei discuţii cu conducerea Facultăţii de Educaţie Fizică, Sport, Kinetoterapie şi Asistenţă Medicală Generală, mi-am manifestat dorinţa de a continua ca profesor în cadrul acestui compartiment şi colectiv didactic.E o plăcere să dialoghez, săptămânal, cu tinerii studenţi înscrişi la cursurile mele de comunicare şi consiliere. Manifestă o deschidere, scontată de altfel, spre tipul de învăţare interactiv şi...
Armand şi Octaviana în ARTEON
1. Precum personajul unei comedii engleze contemporane stau şi mă uit. Nu mă uit pe mine însumi, deşi, poate, aceasta ar fi prima condiţie a eficientizării contemplării în artă.Privirea-mi se impregnează pe tablouri, eliberată de propriile-i prejudecăţi. Se bazează pe ceea ce „ostensiunile” de pe simeză îi oferă şi încearcă exerciţii transhimeneutice. Traductibilitatea lor în semantica inteligibilă nu-i obligatorie...
4 ore fără apă în zonele Hotel Gorj şi Siret
În cursul acestei zile, timp de patru ore, cetăţenii care locuiesc în zonele Hotel Gorj şi Siret nu vor avea apă la robinet. „SC APAREGIO anunţă cetăţenii că în data de 29 octombrie, de la ora 8.00 până la ora 12.00 se va stopa furnizarea apei potabile în zonele Hotel Gorj şi Siret pentru recuplarea staţiilor de hidrofor.Ne cerem...
Terenuri scoase la vânzare pentru suplimentarea bugetului local
Consilierii locali au aprobat, în şedinţa din data de 28 octombrie, evaluarea unor terenuri situate pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în vederea vânzării prin licitaţie publică. Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu spune că orice cale legală de suplimentare a bugetului local este binevenită.Trei terenuri în suprafaţă de 22.779 metri pătraţi, 3.085 metri pătraţi şi 792 metri pătraţi, situate în Bulevardul...
Opt autobuze moderne pentru parcul auto al Translocului
Veşti bune pentru târgujienii care circulă cu mijloacele de transport în comun ale SC Transloc SA. Societatea îşi modernizează parcul auto, opt autobuze moderne urmând a fi puse în funcţiune în scurt timp. Edilul Florin Cârciumaru spune că se va înfiinţa şi o linie nouă, pentru partea de sud a municipiului nostru.Conducerea societăţii de transport public Transloc confirmă faptul...
Consiliul Local Târgu-Jiu dă 130.000 lei pentru sărbătorile de iarnă
În cadrul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu din data de 28 octombrie 2013 s-a aprobat alocarea sumei de 130.000 lei pentru manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Primarul Florin Cârciumaru spune că este aceeaşi sumă ca şi anul trecut şi speră să nu fie nevoie de o suplimentare.Municipalitatea a început încă de acum pregătirile pentru sărbătorile de...
Vulpe se cere în libertate după ce şi-a efectuat o treime din pedeapsă
Ion Vulpe, unul dintre strămutaţii de lux trimişi anul trecut după gratii pentru a-şi ispăşi în detenţie cinci ani de pedeapsă, ar putea fi liber şi departe de Penitenciarul Târgu-Jiu, chiar de luna viitoare. Deţinutul va ajunge pe 13 noiembrie în faţa Comisiei de Eliberare Condiţionată, for la care a solicitat deja eliberarea din detenţie, pentru că şi-a efectuat...
Ca la noi, la nimeni – Bunicuţii nu se lasă!
Cine n-are bătrâni să-i cumpere, ne sfătuiesc moşii şi strămoşii noştri. Unul dintre fericiţii cărora le place să se dea bunici, mai ales pentru a fi văzuţi la televizor este cetăţeanul Traian Băsescu. Mai demult se făcea că-i mare cumpărător, client al supermarketurilor, de parcă de nu s-ar fi dus să-şi umple căruciorul cu de toate ar fi murit...
Gura Târgului – Surorile Burlan i-au cântat primarului din Borăscu la cantina CEO Turceni
Cântăreţele de muzică populară din Fărcăşeşti, cu numele de scenă ,,Surorile Burlan”, au încântat audienţa sâmbătă seara, la nunta continuată a fiicei primarului din Borăscu, organizată de data acesta la cantina Sucursalei Turceni a Complexului Energetic Oltenia. Asta după ce, edilul local, Constantin Ţucu, i-a organizat fiicei, angajate a CEO Turceni, nuntă şi la Târgu-Jiu, la jumătatea acestei luni,...
Protest în faţa Parchetului şi Judecătoriei Motru
Primăriei Motru şi Poliţiei Municipale de aici li s-a solicitat, săptămâna trecută, aprobare şi li s-a comunicat totodată că se doreşte de către un grup de opt persoane organizarea, în cursul acestei săptămâni, a unui protest în faţa Judecătoriei şi Parchetului Local.Până în prezent, autorităţile locale au refuzat să aprobe protestul îndreptat de cei opt gorjeni nemulţumiţi împotriva magistraţilor...
Mamă schimbată la Scoarţa
În aceste zile, într-un sat din comuna Scoarţa se filmează celebra emisiune „Schimb de mame”. Familia participantă are patru membri, mama având 36 de ani, tatăl 46, iar fiicele fiind în vârstă de 17, respectiv 15 ani. Viceprimarul comunei Scoarţa spune că aceasta este o familie respectabilă, cu o gospodărie frumoasă.După ce, în urmă cu trei ani, în comuna...
Călinoiu, azi în AGA Pandurii
Şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de la Clubul Sportiv Pandurii Târgu-Jiu se va bucura de prezenţa lui Ion Călinoiu, a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj. De altfel, în această şedinţă, va fi propusă cooptarea unui nou asociat al CS Pandurii, fiind vorba de CJ Gorj.Călinoiu a discutat deja cu managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul sponsor al...
Managerul Spitalului Judeţean, înlocuit cu un medic oncolog din Severin
Cristian Vlădoianu, instalat în funcţia de manager a Spitalului Judeţean Gorj în ianuarie 2013, este la un pas să-şi piardă scaunul, urmare a nenumăratelor critici care i-au fost aduse privind actul de management, se discută intens în incinta unităţii medicale de la Târgu-Jiu. La nivelul SC Tetraedu Medical Consulting SRL, firma care l-a promovat pe Vlădoianu, s-ar fi stabilit...
Apă şi canalizare la 70 de km de Târgu-Jiu – Investiţie de 2,5 milioane de euro, inaugurată la Ioneşti
Locuitorii comunei Ioneşti vor avea apă potabilă şi acces la reţeaua de canalizare, graţie unui proiect realizat prin Măsura 322. Inaugurarea reţelei de alimentare cu apă şi canalizare a avut loc ieri, în prezenţa şefilor judeţului Gorj.Proiectul, a cărui valoare se ridică la suma de 2,5 milioane de euro, a inclus, pe lângă înfiinţarea reţelei de alimentare cu apă...
Marea Britanie, paralizată de o furtună puternică
O mare parte din trenuri au fost anulate, luni dimineaţa, la o oră de vârf, în sudul Angliei, din cauza furtunii puternice din Marea Britanie care generează temeri de haos în transporturi, mai ales cu destinaţia Londra.Toţi operatorii privaţi erau în curs de a modifica sau de a anula programele de circulaţie a trenurilor ca măsură de securitate şi...
Mesajul de felicitare al lui Traian Băsescu pentru preşedintele ales al Georgiei
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, luni, un mesaj preşedintelui ales al Georgiei, Georgi Margvelashvili, adesându-i felicitări şi urări de succes în îndeplinirea mandatului şi reconfirmând interesul României pentru dezvoltarea pe mai departe a relaţiilor dintre cele două state."Cu ocazia alegerii dumneavoastră în înalta demnitate de preşedinte al Georgiei, am onoarea să vă adresez, în numele meu şi al poporului...
Reflexii autumnale – În crugul toamnei, pe Motru-n sus
„Aşa a fost întemeiată rânduiala toamnei să se-nstăpânească pe nesimţite asupra firii furişându-se pas cu pas şi împletindu-se cu vara într-o strânsă îmbrăţişare. Peste zi e cald şi bine, zările fierb aburi înşelători, vălurind întinderile cu umbriri nălucitoare. E drept, dimineţile-s mai lente, mai spuzite-n vioriu, împlinindu-se mai anevoie, iar zilele din ce în ce mai scurte. Înserările-s mai...
Proiectantul Dănilă: „Singurul meu interes este prezervarea Porţii Sărutului”
Dorin Dănilă, proiectantul lucrărilor de restaurare a Porţii Sărutului, a transmis presei gorjene un comunicat de presă în care şi-a propus să clarifice informaţiile vehiculate în legătură cu problemele apărute în cursul execuţiei proiectului. Acesta spune că singurul său interes este prezervarea în cele mai bune condiţii a unui monument istoric de importanţă majoră pentru România.În comunicatul pe care...
Raportul Camerei de Conturi Gorj, prezentat CL Peştişani
În şedinţa de joi a Consiliului Local Peştişani se va prezenta raportul Camerei de Conturi Gorj, eliberat autorităţii publice în urma controlului încheiat de reprezentanţii acestui organism, luna trecută, în comună. Raportul nu va fi eliberat şi consilierilor, deşi există solicitări în acest sens, ci va fi citit doar în şedinţă participanţilor, măsurile impuse de Camera de Conturi după...
Agenţi, judecaţi pentru o bătaie dată în sediul Poliţiei Municipale
Doi poliţişti şi un jandarm din Târgu Jiu au fost trimişi ieri în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind acuzaţi de tentativă de omor cu reţinerea circumstanţei agravante. Cei trei sunt Nelu Popescu, Ionuţ Cătălin Radu şi Alin Ion Văduva, primii doi fiind agenţi în cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, iar celălalt bărbat fiind angajat al...
Bucurescu, urmărit penal
Primarul comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu, este urmărit penal, începând de ieri, într-un dosar în care este acuzat de mărturie mincinoasă, după ce procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale faţă de edil. Primarul a fost audiat în cursul zilei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, el venind aici fără a avea un avocat şi menţionând că...
12:00 – Se ia apa în zonele Hotel Gorj şi Siret
SC APAREGIO anunţă cetăţenii că în data de 29 octombrie, de la ora 8.00 până la ora 12.00 se va stopa furnizarea apei potabile în zonele Hotel Gorj si Siret pentru recuplarea statiilor de hidrofor.
11:35 – Profesoară accidentată pe trecerea de pietoni
O profesoară de la Liceul Auto "Traian Vuia" din municipiul Târgu-Jiu a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Vom reveni cu detalii.































































