Arhive Lunare: octombrie 2013
Investitorii chinezi caută oportunităţi de investiţii la Gorj
Mai mulţi investitori chinezi au venit, vineri, la Târgu-Jiu, în cadrul unei vizite de lucru, pentru a se informa în legătură cu domeniile în care pot fi realizate investiţii în judeţ. Oaspeţii au mers în câteva zone turistice şi au văzut locaţiile în care pe viitor ar putea să investească. Chinezii au vizitat de asemenea şi ansamblul sculptural Constantin...
Se lansează un nou program, în beneficiul comunităţilor de rromi
Un nou program pentru îmbunătăţirea accesului rromilor la locuinţe, educaţie şi locuri de muncă va fi lansat, marţi, în România. La acest program au acces mai multe localităţi din ţară printre care şi Târgu-Jiu.Potrivit unui comunicat al Consiliului Europei (CoE), evenimentul de lansare va avea loc la Hotelul Intercontinental din Bucureşti. Potrivit sursei citate, printre vorbitori se vor număra...
Primarii gorjeni, instruiţi de ITM
Inspectoratul Teritorial de Muncă(ITM) Gorj a organizat la sfârşitul săptămânii trecute „Sesiunea de informare şi conştientizare a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la reglementările în vigoare, în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă”. Evenimentul a avut loc la sediul ITM Gorj, fiind invitaţi să participe primarii şi reprezentanţi de specialitate ai tuturor primăriilor...
11:35 – Accident mortal la Slivileşti
Azi-noapte, la orele 02:00, Postul de Poliţie Slivileşti a fost sesizat cu privire la producerea unui accident de circulaţie. Urmare a primelor cercetări efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a rezultat faptul că un tânăr de 26 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism pe raza pe D.J. 673, comuna Slivileşti,...
11:28 – Fetiţă de 12 ani, rănită într-un accident de circulaţie
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane, între care şi o fetiţă în vârstă de 12 ani, a avut loc vineri seara, pe str. Calea Bucureşti din Târgu-Jiu. Un bărbat în vârstă de 38 ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe str. Tudor Vladimirescu, nu s-a asigurat corespunzător şi nu a acordat...
11:17 – Cercetaţi pentru tentativă de furt
Doi gorjeni s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să sustragă mai multe piese din fier din incinta unei societăţi comerciale. Cei doi bărbaţi sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat.
13:16 – Reţinuţi pentru înşelăciune
Doi gorjeni au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Potrivit poliţiştilor, în cursul lunii septembrie, cei doi bărbaţi au vândut, ilegal, sute de kilograme de ciuperci pe care fuseseră angajaţi să le transporte în Italia. Suspecţii au fost prezentaţi astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.
RoRec colectează deşeuri electrice şi electrocasnice, la Stoina
Pe data de 13 octombrie 2013, în Stoina, echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec organizează o acţiune de colectare în intervalul orar 09.00-18.00. Cu această ocazie, va fi organizată şi o tombolă pentru cei care se debarasează de deşeurile electrice şi electrocasnice.Echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec revine în judeţul nostru. De această dată, acţiunea de colectare a deşeurilor...
Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale sărbătorită la Târgu-Jiu
Ziua Mondiala a Sănătăţii Mintale s-a marcat, pe data de 10 octombrie, şi la nivelul municipiului Târgu-Jiu. De organizare s-au ocupat reprezentanţii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj. Gazda evenimentului a fost Asociaţia Vasiliada.Ediţia din 2013 a Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale şi-a propus să încurajeze...
DNA Bucureşti corespondează cu un decedat din Borăscu
Nicolae Ilea, localnic din comuna Borăscu, sat Scoruşu, mort în 1992, a primit, recent, la fostul domiciliu, nu la cimitir, un răspuns de la procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-DNA Bucureşti. Este vorba însă despre rezoluţia unui dosar realizat pe baza unei plângeri făcute de fiul acestuia. Deşi reclamantul nu are nici măcar acelaşi...
Poveste reală, scrisă de un prozator adevărat – MĂDĂLINA
- Mamă, de ce, de la noi nu cumpără nimeni? Cu ce o să-mi iei caietele de școală dacă nu vindem nimic?... întrebare de copil pe care am auzit-o și mi-a atras atenția în timp ce eram la cumpărături în piață, motiv care m-a determinat să mă opresc. Era vocea unei fetițe în vârstă de șapte-opt ani, plăpândă, cu...
Ca la noi la nimeni – Îndemn la unitate. Zic, nu dau cu parul!
E greu să pricepi de ce-a luat-o lumea asta mare sau mic razna! Şi nu mă refer aici doar la dezbinata societate românească a începutului de Mileniu III. Hai să zicem, că pe la Bucureşti sunt interese mari, iar zănaticul ce se crede ba Zeus, ba „Şef al statului” chit că-n constituţie se vorbeşte de un preşedinte – care-ar...
Gura Târgului – Vulpe, mustrat în închisoare
Directorului comisar şi economist de profesie, Ion Popescu, i-a căşunat rău pe Ion Vulpe. Mai exact, mai deunăzi, l-a beştelit rău de tot pe deţinutul ing. Ion Vulpe, fost director al SNLO, cum că de ce-a îndrăznit să dea nişte firimituri de pâine porumbeilor!? Pe chestia asta îl mai mustrase şi pe Preotul capelan Mihail Groza.Ajutorul pentru Vulpe a...
Dosar penal la Parchetul Târgu-Jiu pentru câinii otrăviţi cu furadan
Poliţiştii din cadrul IPJ Gorj, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, efectuează, de scurt timp, cercetări în cazul câinilor otrăviţi în municipiu, după ce în conţinutul stomacal al unuia dintre câinii autopsiaţi a fost găsită substanţa toxică furadan. Cazul a fost sesizat organelor de anchetă de conducerea Asociaţiei ProAnimals.Anchetatorii au întocmit un dosar...
Şoferul macaralei ucigaşe, verdict final!
Bărbatul de 52 de ani care în iunie 2011 a accidentat mortal, la Plopşoru, o fată de 12 ani cu braţul neasigurat al unei macarale pe care o conducea pe drumul naţional 66 a primit acum verdictul final din partea instanţelor de judecată în procesul care i-a fost intentat ca urmare a evenimentului respectiv.Ion Iloiu şi-a recunoscut faptele la...
Accident la poarta judecătorului Bănică
Un căruţaş din Menţi, comuna Borăscu, s-a ales luni cu un picior rupt în urma unui accident care a avut loc la porta judecătorului Valentin Bănică de la Tribunalul Gorj.Omul de 46 de ani care mergea pe lângă căruţă, a fost accidentat de un tânăr de 22 de ani, ce conducea un autoturism pe DJ674 B, din direcţia Miluta,...
Hoţii din Slivileşti, spaima localnicilor
Viaţă grea pentru localnicii din comuna condusă de Sorin Bucurescu, dar problemele acestora nu se trag de la edil, ci de la hoţii care îşi fac de cap prin localitate în ultima vreme. Zeci de spargeri au avut loc la casele celor care trăiesc aici, la Miculeşti fiind înregistrate cele mai multe dintre furturi.În multe situaţii sătenii au renunţat...
A intrat cu autoutilitara în gard
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc miercuri, pe raza oraşului Novaci. Şoferul unei autoutilitare a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a oprit în gardul unei case. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto şi a altor doi pasageri.În cursul zilei de 9 octombrie, Poliţia oraşului Novaci a fost sesizată prin...
Horaţiu Mălăele expune la aniversarea Liceului „Constantin Brâncuşi” Peştişani
Nişte oameni de mare omenie, printre care Vasile Brâncuşi – om de afaceri, cu obârşii peştişenene, care-a urmat doar primul an de liceu la Peştişani, după care s-a transferat la Liceul „Tudor Valadimirescu” Târgu Jiu, unde l-a avut coleg de clasă şi de bancă pe Horaţiu Mălăele, şi Consiliul Director al Fundaţiei „Casa Brâncuşi-Hobiţa” au pus la cale o...
Femeie prinsă la furat de cărbune
O tânără în vârstă de 24 de ani este cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Ea a fost prinsă de poliţişti în timp ce transporta cu o căruţă circa 200 de kilograme de cărbune ce s-a dovedit a fi sustras din incinta unei cariere miniere din Roşia de Amaradia. Poliţiştii din comuna Roşia de Amaradia a fost sesizaţi în...
Patron din Tismana, cercetat pentru evaziune fiscală
Administratorul unei firme din Tismana s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că acesta nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile obţinute din vânzarea de diverse produse.În dimineaţa zilei de 9 octombrie, la orele 10:00, poliţiştii din oraşul Tismana au efectuat verificări la o societate comercială cu punct de lucru în localitate, administrată de un bărbat...
Simpozion naţional la Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana a găzduit săptămâna aceasta lucrările Simpozionului naţional cu tema „Teologia ortodoxă siriană de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul”. Organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, evenimentul, care s-a încheiat joi, a reunit profesori de teologie din întreaga ţară, iubitori ai spiritualităţii siriene.Urmând unei tradiţii neîntrerupte de cinci ani...
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, marcată în Gorj
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale va fi marcată şi la nivelul judeţului Gorj. Cu acest prilej, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj va organiza astăzi „Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj, cât şi la sediile subunităţilor operative ale inspectoratului. De asemenea, vor fi distribuite...
În 9 luni, Corpul de control al CJAS a imputat peste 122.648 lei
Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a centralizat rezultatele controalelor efectuate în primele trei trimestre ale acestui an. Au fost efectuate 141 controale, iar furnizorilor care au fost prinşi pe picior greşit li s-au imputat sume de bani ce însumează 122.648,86 lei.În primele nouă luni ale anului în curs, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate...
CNSLR-Frăţia susţine demersul funcţionarilor publici
Conducerea CNSLR-Frăţia confirmă susţinerea demersului iniţiat de Federaţia Funcţionarilor Publici, privind suspendarea procesului de reorganizare a anumitor instituţii publice până la momentul reorganizării administrativ-teritorial a ţării. Sindicaliştii spun că astfel s-au evita bulversarea activităţii acestor instituţii.Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), organizaţie sindicală ce reuneşte funcţionari publici din administraţia publică centrală şi locală, solicită partidelor politice din arcul guvernamental...
“Bobiţa” Zamfirescu, secretar general al judeţului cu acte în regulă
Fiica fostului secretar al judeţului, Zoica Zamifirescu, Cristina Zamfirescu-Rădulea, alintată drept “Bobiţa” de către apropiaţi, a fost prezentată, joi, de către Ion Călinou, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, ca fiind noul secretar general al CJ Gorj. Noul secretar are 31 de ani şi din punct de vedere profesional este foarte bine pregătit. “Bobiţa” este soţia directorului adjunct al Colegiului...
Călinoiu asigură că se vor găsi soluţii pentru pornirea unităţii de agent termic de la Motru
Ion Călinoiu, şeful judeţului, dă asigurări că se vor găsi soluţii în ceea ce priveşte pornirea sistemului centralizat de încălzire a locuinţelor motrenilor. UATAA Motru datorează bugetului de stat şi furnizorilor de materie primă 160 de miliarde lei vechi.De asemenea edilul localităţii, Dorin Hanu spune că în această perioadă au loc reviziile la sistemul centralizat, urmând ca apoi cetăţenii...
La Spitalul Rovinari s-au finalizat pregătirile pentru iarnă
Răcirea simţitoare a vremii şi apropierea sezonului rece i-a determinat pe managerii unităţilor sanitare din judeţul nostru să înceapă pregătirile pentru iarnă. Au fost făcute reviziile tehnice la centralele termice ale spitalelor, iar la unităţile unde hrana pacienţilor se prepară în bucătăriile proprii se fac provizii alimentare. La Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari s-au finalizat pregătirile pentru iarnă.Managerul Spitalului...
PROMISIUNI ONORATE …
Într-una din zilele acestei săptămâni, absolut întâmplător, am dat de un articol scris în ziarul Gorjeanul în ediţia lui din anul 2003 , în care un grup de cetăţeni ai satului Colibaşi erau nemulţumiţi de prestaţia primarului de atunci al comunei Scoarţa , comuna din care face parte şi satul Colibaşi.Articolul se intitula “ PROMISIUNI DEŞARTE…” şi prezenta mai...
Instruirea angajaţilor CJ Gorj a ajuns la final
Peste 180 de salariaţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Gorj şi-au perfecţionat pregătirea în diferite domenii în cadrul proiectului „Consolidarea sistemului de formare continuă a angajaţilor Consiliului şi a instituţiilor subordonate”. De altfel în această lună se încheie proiectul care s-a desfăşurat pe mai multe module de pregătire, pe o perioadă de 18 luni. Angajaţii s-au specializat în domeniul achiziţiilor...
TSD Gorj donează sânge
Organizaţia de tineret a Partidului Social Democrat Gorj a demarat o serie de acţiuni umanitare, începând prin mobilizarea tinerilor membri ai partidului de a dona sânge.Astfel, organizaţia TSD Baia de Fier, împreună cu organizaţia municipală a TSD au mobilizat peste 25 de tineri care au donat sânge, aceştia afirmând ca au fost impresionaţi de multiplele cazuri în care din...
Proiecte pentru tinerii olteni
Asociaţia Scout Society desfăşoară activităţi de educaţie non-formală pentru tinerii din România, în special pentru regiunea Oltenia. În vara anului 2013 asociaţia a organizat 2 proiecte de schimburi de tineri: „Young people are non-formal citizens” unde au participat tineri din România, Spania, Turcia acesta promovând în special cetăţenia europeană activă şi educaţia nonformală; şi proiectul „Fight with ART against...
Investitori din China, în vizită de lucru la Târgu-Jiu
O delegaţie de investitori din China se va întâlni, vineri, cu autorităţile judeţene în vederea discutării unor posibile proiecte de investiţii în Gorj, a declarat joi vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ciprian Florescu. Unul dintre proiectele propuse pentru discuţia cu chinezii este legat de realizarea unui combinat de producere a îngrăşămintelor pe bază de lignit.Autorităţile judeţene vor prezenta delegaţiei...
La 30 septembrie – Peste 77.000 de angajaţi din Gorj aveau contracte de muncă
La sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie, în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, administrat de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, erau înregistrate 77.094 de contracte individuale de muncă active (valabile), potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Gorj, Gheorghiţă Cuşma.Dintre acestea, 64.345 de contracte individuale de muncă erau încheiate pe durată nedeterminată, iar 704 pe durată determinată. Cu...
Cătălin Măruţă, devastat de pierderea unui apropriat
Celebru prezentator gorjean, Cătălin Măruţă este sfâşiat de durere. Şi asta pentru că ziua de 10 octombrie i-a rămas întipărită în minte. Era ziua frumoasei cântăreţe Laura Stoica care în urmă cu 7 ani a pierit dintre noi.Dacă ar mai fi trăit, Laura Stoica ar fi împlinit astăzi 46 de ani. Cătălin Măruţă şi-a adus aminte, ca în fiecare...
Trei noi cetăţeni de onoare la Tismana
La iniţiativa primarului prof.ing. Marian Slivilescu, oraşul Tismana cinsteşte Cetăţenii de Onoare: Traian Burtea, post mortem, Polina Manoilă şi Dr. George Popescu-Tismana !
Unul dintre primarii care tace şi face este şi ing. Marian Slivilescu, om ce a trudit la catedra Liceului „C. Brâncuşi” din Peştişani peste 30 de ani, ca profesor. Multe sunt faptele sale de bine în favoarea...
14:54 – A intrat cu autoutilitara în gard
În timp ce conducea o autoutilitară, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Novaci, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unui imobil, gard construit din beton. În urma impactului a rezultat accidentarea conducătorului auto şi a altor doi pasageri. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a...
14:51 – Tânără de 24 de ani, prinsă la furat de cărbune
O tânără în vârstă de 24 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prinsă trasnportând cu un atelaj cu tracţiune animală circa 200 de kilograme de cărbune, sustras din incinta unei cariere miniere. Poliţiştii au constituit un doar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, continuând cercetările pentru documentarea activităţii infracţionale şi stabilirea răspunderii...
14:49 – Patron cercetat pentru evaziune fiscală
Administratorul unei firme din Tismana s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au constatat faptul că, în perioada ianuarie 2013-octombrie 2013, acesta nu a înregistrat în evidenţele financiar-contabile ale societăţii venituri obţinute din vânzarea de făină, produse de panificaţie, produse accizabile, fructe şi legume, în cuantum de aproximativ 48.000 lei.
13:06 – Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, marcată de ISU Gorj
13 octombrie este Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Pentru a marca această zi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj organizează vineri, 11 octombrie 2013 o serie de activităţi, după cum urmează: distribuirea de pliante cu privire la semnificaţia „Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” la nivelul judeţului Gorj; desfăşurarea activităţii „Ziua...
12:23- Conducerea CJ Gorj a prezentat noul secretar al judeţului
Cristina Zamfirescu Rădulea este noul secretar al judeţului Gorj. Aceasta a fost prezentată, astăzi, de către Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj într-un cadru oficial, ea preluând atribuţiile de secretar încă din data de 1 octombrie. Întrebată dacă are vreo legătură cu fostul secretar al judeţului, Zoica Zamfirescu, acesta a afirmat că este mama ei.
12:04 – Simpozion naţional la Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana a găzduit săptămâna aceasta lucrările Simpozionului naţional cu tema „Teologia ortodoxă siriană de la Sfântul Efrem Sirul la Sfântul Isaac Sirul”. Organizat de Facultatea de Teologie din Craiova, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, evenimentul, care s-a încheiat astăzi, a reunit profesori de teologie din întreaga ţară, iubitori ai spiritualităţii siriene.
Municipiul Târgu-Jiu s-a înfrăţit cu Forbach
Săptămâna trecută, o delegaţie a Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, condusă de edilul Florin Cârciumaru, s-a deplasat în Franţa, unde s-a semnat acordul de înfrăţire cu oraşul Forbach. Acesta este cel de-a cincilea oraş cu care este înfrăţit municipiul nostru.
Pe lângă Noci (Italia), Lauchhammer (Germania), Yambol (Bulgaria) şi Pendik (Turcia), municipiul Târgu-Jiu s-a înfrăţit recent şi cu oraşul Forbach din Franţa....
Economie de sute de mii de lei la DGASPC Gorj
La nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, lucrările de dezinsecţie, deratizare şi dezinfecţie în întreaga structură a instituţiei sunt realizate de către angajaţii proprii. Sunt înregistrate, astfel, economii însemnate la bugetul Direcţiei. Iniţiativa acestui demers aparţine directorului executiv al DGASPC Gorj, Dumitru Cotrună.Este cunoscut faptul că dezinsecţia, deratizarea şi dezinfecţia, reprezintă acţiuni de prevenire...
Peste 2.400 de boboci din clasa I, primesc vaccinul ROR
Vaccinarea antirujeolică-antirubeolică-antioreoliană (RRO) la clasa I se va desfăşura fără probleme la nivelul judeţului nostru. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj confirmă existenţa unui stoc suficient, atât pentru elevi, cât şi pentru copiii de 1 an. Nu mai puţin de 2.420 de elevi de clasa I vor fi imunizaţi cu serul ROR.Nici nu au început bine şcoala, că...
Rezerve de lux la preţuri de criză
Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari dispune de şapte rezerve de lux, dotate cu frigider, televizor şi baie proprie. Tarifele percepute de unitatea medicală pentru o noapte la rezervă sunt mai mult decât accesibile: 25 de lei pe noapte.De multe ori, bolnavii preferă să bage mâna în buzunar şi să beneficieze de condiţii de lux, chiar şi atunci când petrec...
Bortnowschi a sechestrat zece case monument la Curtişoara
De aproape şapte ani de zile, zece case din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, aflate în incinta Muzeului Arhitecturii Populare de la Curtişoara, sunt sechestrate pe terenul revendicat în instanţă şi câştigat de către Ştefan Bortnowschi. Moştenitor al lui Constantin Neamţu, Bortnowschi alături de încă trei rude, a reuşit să pună mâna pe mai mult de cinci hectare...
Gorjenii sunt sfătuiţi să consume ciuperci din magazine
Pentru prevenirea incidentelor provocate de consumul de ciuperci de origine necontrolată, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj recomandă cetăţenilor să nu consume ciuperci cumpărate la colţ de stradă ori culese din pădure, chiar dacă ştiu să le deosebească pe cele comestibile de cele otrăvitoare. Intoxicaţiile cu ciuperci pot avea urmări grave, de aceea, populaţia este sfătuită să consume...
Somn gratis, o noapte, în Spitalul Rovinari
Gorjenii care doresc să se supună unui test de somnologie au posibilitatea de a o face şi la Rovinari. Laboratorului de somnologie care funcţionează de ceva timp la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu, i s-a alăturat unul nou. Acesta se găseşte în incinta Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari şi se pare că este foarte solicitat.Somnologia se...
Ca la noi la nimeni – Atacurile bezmetice şi arta contraatacului
Imediat după vernisajul de la Palatul parlamentului, m-am lipit de un televizor şi am tras cu urechea la delirul verbal al Guvernatorului Traian Băsescu. În acelaşi studio, aştepta Preşedintele Senatului şi al PNL, Crin Antonescu, fiert de furie.Nu mă aşteptam să se deştepte cel ce se credea cândva Zeus. S-o iei ca gaia maţul cu chestii fumate şi ireale,...
În organizarea Consiliului Judeţean! – Artiştii Gorjului – Filiala UAP locală au impresionat Micul Paris, la Palatul Parlamentului
Ca un fel de Salon de Toamnă, artiştii gorjeni din domeniul artelor vizuale – nu chiar toţi, după cum vom vedea – s-au reunit pe simezele Sălii expoziţionale „C. Brâncuşi” a Palatului Parlamentului. „Naşii” manifestării artistice sunt mai mulţi, în primul rând Consiliul Judeţean Gorj, Primăria municipiului Târgu Jiu, Universitatea „C.Brâncuşi” Târgu Jiu, Filiala Gorj a Uniunii Artiştilor Plastici...
Gura Târgului – Mor porcii pe capete la GAZ-ul închisorii din Târgu-Jiu
Gospodăria Agro Zootehnică(GAZ) a Penitenciaurul Târgu-Jiu a intrat în luna octombrie în minus cu zece porci. Animalele au murit subit, dar nu de bătrâneţe şi fără să fie tăiate de personalul unităţii.Motivele morţii porcinelor nu se cunosc, dar se bănuieşte o lipsă de hrană sau un minus la capitolul ,,medic veterinar”. Cert este că, deţinuţii intră la slăbit pentru...
Eveniment artistic – REPERE, de azi, joi, ora 17,00, la Galeriile de Artă Târgu Jiu !
Doi dintre cei mai promiţători pictori gorjeni, ambii extrem de prolifici – ne referim la Armand Landh şi Octavian Sandu – îşi vor deschide o expoziţie de pictură numită REPERE.Vernisajul are loc astăzi, joi, ora 17,00, la Galeriile de Artă ale Municipiului Târgu Jiu. Expoziţia va fi deschisă între 10-23 octombrie (N. Roşca)
Bătrână de 67 de ani, acroşată de o autoutilitară
O bătrână în vârstă de 67 de ani, din comuna Arcani, a ajuns la Urgenţe după ce a fost acroşată de o autoutilitară. Şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Petroşani, este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.În seara zilei de 8 octombrie, la orele 20:48, Politia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către...
Banca Populară şi comerţul la Pocruia
Comitetul de conducere a Băncii Poplare. Cei care stau pe scaune de la stânga la dreapta Petre Grindeanu, contabil din anul 1912, Constantin Văcaru primul preşedinte al Băncii şi bunicul meu Toma Semenescu iniţiatorul înfiinţării băncii, iar în picioare primii depunători cu bani pentru mărirea capitalului la bancă.În anul 1902 la iniţiativa bunicului meu Toma Semenescu absolvent al Şcolii...
A plecat la cumpărături şi nu s-a mai întors
Poliţiştii gorjeni încearcă să dea de urma unei adolescente în vârstă de 16 ani, din Târgu-Jiu, care a fost dată dispărută după ce a plecat la cumpărături şi nu a mai revenit.Dispariţia minorei a fost semnalată de către tatăl ei vitreg, la câteva ore după ce aceasta a plecat la magazin. „La data de 09.10.2013, orele 00:17, Poliţia municipiului...
Noua reformă sanitară
De la colega mea din Gratia, judeţul Teleorman unde a fost “şef de şef” Liviu Dragnea, o alta faţetă a “reformei în sănătate”; vaccinarea în “campanie de vaccinare”, dorinţa decidenţilor de sorginte stahanovistă.Clădirea insalubră a DSP mă întâmpină cu un “plăcut” iz de mucegai...Şi nişte pereţi scorojiţi, murdari... “Vaccinul” e la etajul doi... Urc! Holul îngust e arhiplin, nu...
Gorjean reţinut pentru distrugerea unui autoturism
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Mătăsari, a fost reţinut de oamenii legii după ce a incendiat o maşină parcată în faţa unui bloc din localitate. Gorjeanul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.În noaptea de luni spre marţi, la orele 00:14,...
Şefa Serviciului Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu, admisă în magistratură
Institutul Naţional al Magistraturii a publicat marţi rezultatele definitive ale concursului de admitere în magistratură. De această dată, o singură candidată din judeţul Gorj a reuşit să treacă de toate probele şi să fie admisă în magistratură. Este vorba de Elisa-Ana-Maria Cîmpeanu, şef serviciu Evidenţă la Direcţia Publică Comunitară Locală de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu.Pentru a putea participa la...
Se clatină sistemul mafiot?! – ANP veghează la liniştea cadrelor din Puşcăria Târgu-Jiu
Ca mai totdeuna, peştele de la cap se-mpute. Este şi cazul sistemului penitenciar românesc, în care se petrec – de ani de zile – tot felul de chestii necurate. N-a fost suficient se fie schimbat directorul general ANP Chestorul dr. Ioan Bâlă, cu mai noul şi revenitul pe post Cătălin Bejan şi vreo câţiva directoraşi de prin puşcăriile din...
Semafoarele de pe Defileu, fentate de şoferi
Încă de la început aş dori să fiu lămurit (evident de către cei în drept) asupra a două chestiuni. Prima: semafoarele montate pe Defileul Jiului sunt considerate semne (ori semnale) oficiale ale dirijării traficului în această perioadă când pe acolo se modernizează/reabilitează drumul, iar a doua: nerespectarea indicaţiei (culorii) acestora se poate sancţiona la fel ca pe celelalte drumuri...
Pelerinaj pentru persoanele cu dizabilităţi
Beneficiarii Centrului de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina” din Craiova, al Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au vizitat în această perioadă mai multe mănăstiri din judeţul Gorj, în cadrul unui pelerinaj asigurat de Parohia Mântuleasa.Însoţiţi de asistenţii sociali ai Centrului „Sfânta Ecaterina” din Craiova, beneficiarii au vizitat Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Cămărăşeasca,...
Program pentru sănătatea copiilor
Fundaţia pentru Comunitate şi MOL România au lansat cea de-a a cincea ediţie a Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor. Prin acest program pot obţine sprijin financiar organizaţii non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copii cu vârste sub 18 ani care suferă de boli cronice, sunt afectaţi de dizabilităţi, sau se află în curs...
Costin, şeful BNS: “Funcţionarii publici din Gorj vor protesta la Bucureşti”
Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical a precizat în cadrul vizitei, de ieri, de la Gorj că săptămâna viitoare vor fi centralizate datele şi informaţiile care vin din toată ţara privind viitoarele proteste ale sindicatelor. Politica salarială şi păstrarea locurilor de muncă sunt doar două dintre revendicările cerute de sindicalişti.De asemenea şi funcţionarii din Gorj stabilesc calendarul protestelor. Liderului...
„Caravana Carierei” a răsplătit 50 de elevi gorjeni cu netbook-uri
50 de elevi din Gorj au fost premiaţi cu câte un netbook în cadrul proiectului „Caravana Carierei”. Gadgeturile le-au fost acordate tinerilor de către specialiştii din Blocul Naţional Sindical (BNS) ca răsplată pentru rezultatele obţinute în urma testării realizate în cadrul programului de informare, consiliere şi orientare privind integrarea tinerilor pe piaţa muncii, dar şi problemele pe care le...
Mădălina Ciolocoi: “Am semnale că unii îşi pregătesc dosarele de candidatură”
Muzeul Judeţean şi Şcoala Populară de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu vor avea noi directori din această lună. Termenul limită pentru depunea dosarelor este 17 octombrie, pentru şefia ŞPA Târgu-Jiu şi 16 octombrie pentru şefia Muzeul Judeţean Gorj. Însă din spusele Mădălinei Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj până marţi nu trecuse nici un candidat pragul instituţiei pentru depunerea dosarului de...
14:11 – Pelerinaj la mănăstiri gorjene, pentru persoanele cu dizabilităţi
Beneficiarii Centrului de informare şi consiliere pentru persoane cu dizabilităţi „Sfânta Ecaterina” din Craiova, al Asociaţiei Vasiliada, ONG patronat de Mitropolia Olteniei, au vizitat în această perioadă mai multe mănăstiri din judeţul Gorj, în cadrul unui pelerinaj asigurat de Parohia Mântuleasa: Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Cămărăşeasca, Mănăstirea Icoanei din Crasna, Mănăstirea Crasna şi Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea...
14:02 – O adolescentă din Târgu-Jiu, dată dispărută
La data de 09.10.2013, orele 00.17, Poliţia municipiului Tg.Jiu a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat de 26 ani, din Tg.Jiu, cu privire la faptul că, fiica soţiei sale, LIPAN MĂDĂLINA-MARIA, de 16 ani, cu domiciliul în Târgu-Jiu, în seara de 08.10.2013, în jurul orelor 22:00 a plecat de la domiciliu pentru a face unele cumpărături...
13:58 – Sexagenară acroşată de o autoutilitară
O bătrână în vârstă de 67 de ani, din Arcani, a ajuns la spital după ce a fost acroşată de o autoutilitară. Accidentul a avut loc aseară, pe DN 67 D, localitatea Răchiţi. Şoferul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Petroşani, este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
13:55 – Reţinut pentru distrugere
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Mătăsari, a fost reţinut de poliţişti după ce a incendiat o maşină. Suspectul a fost prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.
Gorjeancă reţinută pentru înşelăciune şi fals în înscrisuri
O femeie de 40 ani, din comuna Logreşti, suspectată de comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, a fost reţinută pentru 24 de ore de către poliţiştii din comuna Plopşoru.Angela Trancă, gorjeanca în vârstă de 40 de ani reţinută de poliţişti, este acuzată că ar fi înşelat mai multe persoane din comuna Plopşoru, promiţându-le locuri...
Prins la volan fără permis
Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Băleşti, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu deşi avea permisul de conducere suspendat.În cursul zilei de 7 octombrie, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au tras pe dreapta un tânăr în vârstă de 26...
Deputatul Cupă: Vot pentru liceenii de nota zece
Membrii comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaților au aprobat ieri proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.13/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat 2013. Potrivit art. 1 din OUG 13/2013, se aprobă acordarea în anul 2013, în condiţiile legii, de premii în valoare...
Şapte centre noi pentru eliberarea cazierelor judiciare
De acum încolo, gorjenii nu vor mai fi nevoiţi să se deplaseze la Târgu-Jiu pentru a intra în posesia cazierelor judiciare. Asta deoarece, începând cu data de 7 octombrie, cazierele judiciare se vor elibera şi la Motru, Rovinari, Novaci, Turceni, Târgu-Cărbuneşti, Bumbeşti-Jiu şi Tismana.Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, începând cu data de...
Căruţaş acroşat de un şofer neatent
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Borăscu, a ajuns la spital după ce a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate. În cauză a fost constituit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.În după-amiaza zilei de 7 octombrie, la orele 15:05, poliţiştii...
Un act de nobilă caritate
Au existat şi există printre noi oamenii cu alese sentimente, cu dragoste şi iubire faţă de Dumnezeu şi aproapele nostru. Printre aceştia se numără şi preotul paroh Gheorghe Oproiu de la Parohia Brătuia, comuna Dăneşti, care în repetate rânduri s-a implicat în acte de caritate pentru enoriaşii săi ajutând suferinzii şi familiile nevoiaşe.Este cunoscută şi apreciată munca neobosită a...
Septuagenar cercetat pentru tăiere ilegală de material lemnos
Un bătrân în vârstă de 76 de ani, din comuna Slivileşti, a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins în flagrant în timp ce tăia arbori din pădurea unui localnic din Văgiuleşti. Pe numele septuagenarului a fost constituit dosar penal.În după-amiaza zilei de 7 octombrie, la orele 14:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.4 Poliţie Rurală Mătăsari...
O altă minoră din Gorj, dată dispărută
Încă o minoră din Gorj a fost dată dispărută zilele trecute după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. De această dată este vorba de o copilă în vârstă de 14 ani, din municipiul Târgu-Jiu.Dispariţia minorei a fost semnalată luni seara, de către mama acesteia. „La data de 07.10.2013, orele 18:57, Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost...
Condescu a explicat anchetatorilor cum a împrumutat Pandurii cu o jumătate de milion de euro
Marin Condescu a ajuns ieri în faţa poliţiştilor care cu o zi înainte îi trecuseră pragul casei în lipsa sa, acesta fiind audiat pe parcursul a circa două ore. El a trebuit să răspundă la întrebările pe care i le-au pus în legătură cu acuzaţiile de spălare de bani, fals şi uz de fals, după audieri sindicalistul şef declarând...
Servicii de calitate la „Centrul de Primire în Regim de Urgenţă pentru Copilul Abuzat, Neglijat, Exploatat”
Centrul de Primire în Regim de Urgenţă (CPRU) Târgu-Jiu a fost reamenajat şi recompartimentat în anul 2008, în scopul de a corespunde misiunii centrului, de a asigura copiilor un adăpost cu caracteristici de tip familial, care poate răspunde nevoilor individuale. La ora actuală, în acest centru sunt oferite servicii de calitate tuturor beneficiarilor.Pentru a corespunde cerinţelor actuale, la „Centrul...
Ca la noi la nimeni – Bunul simţ, ca notă definitorie
Pe vremea când eram student la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, moţul Vasile Ureche îmi era asistent al profesorului univ.dr. Gheorghe Chiş, Decanul Facultăţii de matematică-mecanică, şef al catedrei de Astronomie. Acelaşi Gheorghe Chiş fusese autorul manualului de Astronomie, din clasa a XI-a de liceu.Astăzi, asistentul Vasile Ureche a devenit el însuşi profesor universitar. Îi păstrez amintiri frumoase, doar ne...
Căminele UCB, pline ochi de studenţi
Pentru anul universitar 2013-2014, toate solicitările studenţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu pentru locuri în cămin au fost onorate. Tarifele sunt accesibile, preţul mesei rămânând la nivelul anului trecut. De mai bine de o săptămână s-a pornit şi căldura în cămine, astfel că studenţii beneficiază de condiţii hoteliere optime.Pentru anul universitar 2013-2014, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a pus...
Aproape 6.300 bolnavi de cancer, în Gorj
Mii de persoane din judeţul nostru se regăsesc în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), având o formă de cancer. Numai în trimestrul al doilea al acestui an, la nivelul judeţului nostru au fost diagnosticate cu cancer 231 persoane; 3.551 dintre bolnavi sunt femei, aproape o mie dintre ele având cancer la sân.Cancerul afectează mii de persoane numai la...
Gura Târgului – Spitalul Judeţean suferă de indigestie
Un miros insuportabil s-a simţit ieri dimineaţă în Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu, urmare a unei defecţiuni serioase la canalizarea unităţii medicale.Mirosul urât a urcat până în laboratorul situat la primul etaj al spitalului şi chiar mai sus, pacienţii intraţi aici dimineaţa la analize suportând cu greu duhoarea care răzbise de la subsolul spitalului până în laborator. Pacienţii au sperat...
Pregătirile pentru iarnă finalizate în centrele DGASPC
Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj confirmă finalizarea pregătirilor pentru iarnă în toate cele 10 complexuri din subordinea instituţiei. S-au făcut revizii la centrale, iar la centrele unde încălzirea se realizează cu combustibil solid s-a făcut stocul de lemne şi cărbune.Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj se preocupă în...
UCB a afişat structura noului an universitar
Pe pagina de internet a Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a fost afişată structura anului universitar 2013-2014. Studenţii au început cursurile la 1 octombrie. Vacanţa de iarnă se va desfăşura în perioada 21 decembrie - 2 februarie. Sesiunea de examene se va desfăţura în intervalul 3-23 februarie.Startul anului universitar 2012-2013 s-a dat de mai bine de o săptămână....
Peste 11.000 de gorjeni, diagnosticaţi cu diabet
Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj relevă o situaţie de-a dreptul îngrijorătoare. Cazurile de diabet sunt în creştere. La ora actuală 11.290 de gorjeni sunt diagnosticaţi cu această boală, 2.250 fiind insulino dependenţi. Cele mai multe cazuri sunt în mediul urban – 6.438.Numărul diabeticilor creşte de la an la an într-un ritm înspăimântător. La ora actuală, la nivelul...
Carte frumoasă, iţi meriţi cuvintele! – La Motru, lansare de carte: Eseuri târzii ~ autor prof. Ilie Tudosie
Duminică, 06 octombrie 2013, la Casa de Cultură a Municipiului Motru, a avut loc lansarea volumului de proză ,,Eseuri târzii ’’ al domnului Ilie Tudosie, profesor de istorie la Colegiul Tehnic Motru. Evenimentul s-a dorit o inedită călătorie în lumea cuvintelor, prin recunoaşterea meritelor unui dascăl desăvârşit, dar şi un frumos omagiu adus ,,Zilei Educaţiei’’.Oaspeţi de seamă au trăit...
Prunariu: “Raportările la UEFA s-au făcut săptămâna trecută”
Mihai Prunariu, reprezentantul CEO în Consiliul de Administraţie al clubului Pandurii, a respins declaraţiile lui Marin Condescu potrivit cărora echipa de fotbal ar risca să piardă două milioane de euro de la UEFA. Mai mult, Prunariu a menţionat că Marin Condescu ar trebui să-şi dea demisia sau să se autosuspende din funcţia de preşedinte al Pandurilor, până la clarificarea...
Adjunct „nou” la IPJ Gorj
Fostul adjunct de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj, Ion Frăţilescu, a revenit pe funcţie de la începutul acestei luni, situaţia respectivă nefiind făcută publică de către instituţie prin vreun comunicat de presă.Acesta a fost reinstalat în postul pe care l-a mai ocupat în urmă cu câţiva ani după ce a câştigat în instanţă un proces pe care l-a...
Spiritul “Şarpelui de fier” din Defileul Jiului
În „Vale” astăzi este linişte… Tinerii brigadieri de atunci, astăzi bunici, au plecat de mult, fostele colonii au dispărut, chiar şi peisajul este de nerecunoscut în multe locuri faţă de ce era acum 65 de ani. Doar fluierul locomotivelor şi „glasul roţilor de tren” au rezistat timpului - consemna Şerban Lacriţeanu în prefaţa cărţii „Lucrări de artă feroviară în...
Activităţi omagiale la Târgu-Jiu
Autorităţile gorjene organizează luni, 14 octombrie o serie de manifestări dedicate Luptelor de la Podul Jiului, din anul 1916, când trupele române, animate de rezistenţa opusă de populaţia oraşului, au respins o puternică ofensivă germană.Bătălia de la Podul Jiului a avut loc datorită unei spărturi în poziţia de apărare a oraşului, ca urmare a deplasării batalionului, ce avea misiunea...
APDRP extinde comunicarea online
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) este activă în mediul virtual. Astfel, pe lângă pagina oficială de internet www.apdrp.ro, agenţia adaugă la cartea sa de vizită pagina oficială de Facebook şi pe cea de Twitter.Cele două noi conturi au fost create din nevoia de a oferi beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari ai viitorului PNDR cât mai multe...
Gorjeni de vârsta a II-a, instruiţi în cadrul unui proiect
18 gorjeni cu vârsta de peste 50 de ani au avut şansa de a fi instruiţi în domeniul IT, în cadrul unui proiect încheiat între autorităţile judeţului Gorj şi o delegaţie din Polonia. În total 58 de persoane şi-au dezvoltat abilităţile IT şi cunoştinţele de limba engleză, în cadrul unor cursuri organizate la Târgu-Jiu.Mai mulţi gorjeni de vârsta a...
300 de vârstnici, sărbătoriţi la Câlnic
Deşi a trecut mai bine de o săptămână de când s-a marcat în calendar “Ziua Persoanelor Vârstnice”, autorităţile locale din Câlnic au luat decizia de a le oferi şi în acest an o bucurie persoanelor de vârsta a III-a din comună.Peste 300 de vârstnici se vor aduna, sâmbătă, pentru a sărbători, alături de autorităţile locale. „Este al cincilea an...
Angajatori din Gorj, amendaţi pentru nerespectarea termenului de depunere a REVISAL
28.000 lei au aplicat inspectorii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Gorj în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, pentru nerespectarea de către angajatori a termenului legal de depunere a registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic “REVISAL”. De asemenea oamenii legii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 6.000 şi la angajatorii care nu au...











































































































