Arhive Zilnice: 10 februarie 2014
Uniunea Social Democrată – o nouă alianța electorală
Președintele PSD, Victor Ponta, cel al UNPR, Gabriel Oprea, și liderul PC, Daniel Constantin, au semnat luni protocolul alianței electorale Uniunea Social Democrată (USD) pentru alegerile europarlamentare.
"Este o alianță electorală care își propune fără niciun fel de teamă să câștige primul loc în încrederea electoratului român în confruntarea pe care o vom avea pe 25 mai, să dovedească capacitatea...
Pieton accidentat la Vladimir
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Vladimir, a ajuns în această dimineaţă la spital după ce a fost acroşat de un autoturism. Potrivit poliţiştilor, în momentul producerii accidentului, bărbatul de 31 de ani se afla întins pe carosabil. Cercetările continuă, în cauză fiind constituit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Prins cu arme albe într-un club de internet
Lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj au executat o misiune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale pe raza municipiului Târgu Jiu, în incinta unui club de internet, ocazie cu care a fost depistat un tânăr în vârstă de 22 ani ce avea asupra două cuțite. "Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.J.J. Gorj, unde...
Cercetat pentru furt de cărbune
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bîlteni, a fost depistat de un echipaj de jandarmi în timp ce transporta cu o căruţă cărbune furat din vagoanele staționate în Depozitul de cărbune Cocoreni al U.M.C. Peșteana Gorj. Tânărului i-au fost întocmite actele de sesizare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cărbunele a fost predat părții vătămate, respectiv...
Accident la Scoarţa
Un accident de circulaţie în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc în urmă cu puţin timp pe raza comunei Scoarţa. Din primele informaţii, se pare că un autoturism care ieşea de pe un drum secundar a intrat în coliziune cu o altă maşină ce se angajase în depăşirea altui autovehicul. Soţia unuia dintre şoferi a ajuns...
Tetraedru a trimis la SJU înlocuitor pentru Manu
Compania Tetraedru Medical Consulting a trimis în acestă dimineaţă un înlocuitor al Nicoletei Manu. Angajatul firmei private a precizat că este doar consilier, însă, potrivit unor surse din unitatea medicală acesta va fi numit, în curând, manager în locul lui Manu. Trebuie menţionat faptul că, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu nu este în judeţ, dar a menţionat că...
Fotbal: Pandurii, surclasaţi de Şahtiorul lui Lucescu
In cadrul turneului de pregatire din Antalya, vicecampioana Pandurii a întalnit duminică seara, într-un meci amical Şahtior Doneţk, campioana Ucrainei. După o primă repriză dezastruoasă ( 0-4), pandurii s-au predat, în final, cu 1-5 ! Început puțin mai târziu din cauza unor probleme ale nocturnei, meciul a debutat extrem de prost pentru gorjeni, care au primit trei goluri...
Elevii şi-au ales reprezentanţii la nivel naţional
În perioada 4-7 februarie 2014, oraşul Braşov a găzduit cel mai important eveniment pentru activitatea structurii reprezentative a elevilor din România. Astfel, în cadrul unei întâlniri la care au participat peste 200 de elevi din toate judeţele, s-a avut ca scop alegerea noului Preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor şi a celor doi Secretari Executivi ai organizaţiei.Evenimentul a fost...
Handbal, Liga Națională (m) – Energia a călcat în picioare umbra vicecampioanei en-titre, la Târgu-Jiu
Sala Sporturilor din localitate a găzduit, vineri seară, cea mai aspră victorie a Energiei din actualul sezon competițional, administrată unei trupe cu pretenții la titlul național și cupe europene.După un debut echilibrat în care Ramba a punctat, până în minutul 12 nu mai puțin de 5 goluri, Știința Dedeman Bacău a lăsat soarta partidei în mâna gazdelor care, pe...
CONSTATĂRI – Spiritul civic prinde contur în parcările din Tg-Jiu
Mai zilele trecute mă întreabă un cunoscut: „Cum au mai evoluat treburile cu parcările de reşedinţă că parcă matale (adică eu) ai scris ceva în media locală mai spre toamnă şi te-am văzut făcând fotografii prin câteva parcări din Tg- Jiu”? Păi cum să fie dom-le. O parte dintre cei „cu tupeu” s-au mai domolit cei cu mai multe...
Bătălie pe banii defunctului milionar Pătruţ
Decedat în vară în Penitenciarul Rahova, în calitate de deţinut, Ion Pătruţ, fostul director al Macofil Târgu-Jiu, nu este lăsat liniştit nici dincolo de moarte. De altfel, banii acestuia constituie mărul discordiei într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Gorj încă din 2012, de când omul de afaceri era încă în viaţă. Luna trecută, dosarul pe fond s-a finalizat în...
O nouă ediţie a concursului „Istorie şi societate în dimensiunea virtuală”
Elevii gorjeni cu aptitudini, înclinaţii şi interese deosebite în domeniul istoriei, ştiinţelor socio-umane şi informaticii sunt invitaţi să participe la o nouă ediţie a concursului „Istorie şi societate în dimensiunea virtuală”. Faza judeţeană a acestei competiţii se va desfăşura în data de 19 februarie, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Târgu-Jiu.Concursul are drept scop realizarea unor materiale cu...
Produse de panificaţie, oprite temporar de la comercializare
Inspectorii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud - Vest Oltenia (C.J.P.C. Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea) au efectuat în luna ianuarie controale în rândul operatorilor economici care comercializează produse de panificaţie.Potrivit unui comunicat al C.J.P.C., au fost verificaţi 102 operatori economici constatându-se deficienţe la 54 dintre aceştia.
A fost verificată cantitatea de 3255 kg pâine şi s-au constatat...
Campanie de informare Erasmus+, la Târgu-Jiu
Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) va organiza în perioada următoare o campanie de informare privind noul program Erasmus+ al Uniunii Europene în mai multe judeţe din ţară. O astfel de sesiune de informare va avea loc marţi, la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Cei care doresc să participe la întâlnirea cu...
FNME și sindicatele lui Crețan, nemulțumite de nerespectarea CCM la CE Oltenia
Două dintre sindicatele implicate în negocierea Contractului Colectiv de Muncă din cadrul Complexului Energetic Oltenia aflat în vigoare se declară nemulțumite de faptul că administrația nu respectă toate clauzele din acel document și, ca urmare, salariații pe care îi reprezintă, au pierdut în ianuarie și februarie bani ce li se cuveneau. Lipsa negocierilor despre care s-a vorbit în ultimele...
Elevii gorjeni, înapoi la şcoală
După o săptămână de vacanţă, elevii gorjeni vor reîncepe astăzi cursurile. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, din data de 10 februarie începe al doilea semestru al anului şcolar 2013-2014, semestru în cursul căruia, pe lângă activităţile obişnuite de la clasă, sunt programate olimpiadele şi concursurile şcolare şi simulările pentru examenele finale. Următoarea vacanţă a elevilor este programată în...
Controale, la crescătorii de animale din Gorj
Fermierii gorjeni sunt verificaţi în această perioadă de către inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj. Cei care au solicitat plata naţională complementară directă sunt obligaţi să menţină efectivul pentru care au solicitat prima pe cap de animal, în caz contrar vor fi excluşi de la plată.Controlul la faţa locului îi vizează pe fermierii care au...
Material lemnos în valoare de 50.000 de lei, confiscat de poliţişti
Aproape 130 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 50.000 de lei, au fost confiscaţi în urma unei acţiuni coordonate de Direcţia de Ordine Publică – I.G.P.R., în judeţul Gorj. Tot în urma acestei acţiuni, oamenii legii au constatat patru infracţiuni, dintre care două la legea 46/2008 privind Codul Silvic şi două infracţiuni prevăzute de Codul Penal.În...
Cursuri de recalificare gratuite la AJOFM Gorj
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a organizat 42 de cursuri pentru formare, recalificare profesională pe parcursul anului trecut. La aceste cursuri au participat peste 1000 de şomeri dintre care 497 au reuşit să îşi găsească un loc de muncă.Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot participa la programele de formare profesională organizate de...
Mandate prelungite pentru traficanţii de cannabis din Mehendinţi
Tribunalul Gorj a decis vineri prelungirea măsurii de arestare preventivă în cazul celor patru tineri din Mehedinţi acuzaţi că vindeau cannabis. Cei patru tineri vor mai rămâne în spatele gratiilor încă 30 de zile.„Admite propunerea Ministerului Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj. Prelungeşte durata măsurii arestării preventive a inculpaţilor:...
BĂLEŞTI -prezent şi perspective
Reporter: Prima zăpadă din acest an a făcut ravagii în judeţ şi în ţară. La Băleşti, cum v-aţi descurcat cu deszăpezirea?
Primar Aristică Paicu: Ne-am descurcat foarte bine, întrucât o viaţă întreagă m-am aflat printre utilaje şi, din experienţa mea profesională, am învăţat că acestea trebuie revizuite periodic, în baza unui grafic bine stabilit. Bazându-mă şi pe învăţămintele proverbului...
1800 de vârstnici din Gorj au popriri pe pensii
Aproximativ 1800 de pensionari din Gorj au popriri pe pensii. Cele mai frecvente motive ale reţinerilor din venit sunt datoriile la întreţinere, neplata impozitelor şi a taxelor locale, datorii la bănci, amenzi date de administraţiile publice locale emise în baza unor titluri executorii. La nivelul judeţului se înregistrează o creştere în ceea ce priveşte popririle pe pensii.Din ce în...
O premieră a Ministerului Agriculturii! Atragerea de fonduri europene şi guvernamentale în judeţul Gorj
Directorul general dr. ing. Gheorghe Neaţă a susţinut şi explicat ieri legislaţia UE pe înţelesul tuturor crescătorilor de animale şi asociaţii din Peştişani.
O fi ea îmbătrânită şi lipsită de posibilităţi finaciare populaţia judeţului Gorj, dar trebuie să recunoaştem faptul că este şi slab informată. Iată de ce merită felicitată iniţiativa directorului APDRP Târgu Jiu-Gorj, ing. Gheorghe Cocină, Obştei Peştişani...
Competiţie europeană pentru tinerii din Gorj
Parlamentul European invită tinerii din România, cu vârste cuprinse între 16-30 de ani, să se înscrie în competiţia“Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni”, concurs organizat de către Parlamentul European şi Fundaţia pentru Premiul International Charlemagne din Aachen.Aflată la cea de-a şaptea ediţie, competiţia se adresează tinerilor care au realizat proiecte care promovează buna înţelegere între popoarele din diferite ţări europene,...
Acţiune de colectare, în Teleşti
Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a organizat, sâmbătă, 8 februarie, în localitatea Telești o acţiune de colectare, în intervalul 10.00-17.00, pentru a prelua deşeurile electrice şi electronice de la cetăţeni.Echipa Asociaţiei Române pentru Reciclare RoRec, împreună cu autorităţile locale, au desfăşurat în week-end o acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE) în localitatea Teleşti. Cetăţenii s-au putut...
Sindicalistul Popa: „Negocierile cu Ministerul Sănătăţii au rezultate notabile”
După greva de avertisment din luna noiembrie 2013, Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas s-a întâlnit cu ministrul Sănătăţii. În urma negocierilor purtate cu oficialii MS, sindicaliştii s-au declarat mulţumiţi de rezultatele discuţiei şi au anulat declanşarea grevei generale. Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj spune că rezultatele negocierilor sunt notabile.La aproape trei luni de la greva de avertisment organizată şi...
CASA DE CULTURĂ A ORAŞULUI ŢICLENI – 55 DE ANI DE LA INAUGURARE 24 IANURIE 1959 – 24 IANURIE 2014 AMINTIRI ADUNATE DE JURIST ION M UNGUREANU
Cu prilejul Centenarului Unirii de la 1859, la 24 ianuarie 1959, s-a inaugurat Clubul „UNIREA” al petroliştilor gorjeni, la Ţicleni. La spectacolul prilejuit de acel eveniment şi-au dat concursul celebrităţile artistice ale vremii – Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Emil Gavriş, Benone Sinulescu, Rodica Bujor, Ileana Constantinescu, Ileana Sărăroiu, Gigi Bouleanu şi alţii. Mă simt fericit că am...
Gura târgului – Procurorul DNA Bertha are de unde alege
Cristian Bertha, şeful DNA Târgu-Jiu, nu îşi face probleme legat de transferul său la un alt loc de muncă, o dată cu defiinţarea biroului Direcţiei Naţionale Anticorupţie din municipiu. Acesta poate alege unde se va duce, mandatul său de procuror şef DNA fiind prelungit cu încă trei ani în 2012. Are de ales între DNA Bucureşti, DNA Serviciul Teritorial...
Mergea, triumf la Vina del Mar
Gorjeanului Florin Mergea pare să-i priască parteneriatul cu austriacul Oliver Marach. Dublul româno-austriac a reușit să câștige în weekend finala turneului de dublu masculin de la Vina del Mar, din Chile, învingându-i în finală pe columbienii Sebastian Cabal și Robert Farah cu scorul de 6-3, 6-4.Mergea a făcut pereche în perioada junioratului cu Horia Tecău, perioadă în care cei...
Magia zăpezii, la Clubul Montan White Wolf
Pentru a cincea iarnă consecutiv, locuitorii Băii de Fier au posibilitatea de a se bucura de magia zăpezii. Nu este vorba despre amenajările permanente de la Rânca, ci de cele realizate sezonier la poalele Parângului, de către reprezentanţii Clubului Montan White Wolf.Ca în fiecare iarnă, membrii Montan Club White Wolf amenajează la punctul de ieşire din Peştera Muierilor o...
Minerul Motru încearcă imposibilul, salvarea de la retrogradare – Cursă cu handicap
Minerul Motru s-a întors vineri din cantonamentul de la Sinaia și se pregătește de o serie de jocuri amicale care să-i dea antrenorului Gabi Zahiu posibilitatea de a așeza cât mai bine echipa pentru retur și play-out.Echipa minerilor motreni se află pe ultimul loc în seria a doua a ligii secunde cu șanse foarte mici de a se salva...
Bebeluşii gorjeni, lăsaţi fără lapte praf şi în februarie
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj nu are nici de această dată lapte praf pentru beneficiarii lunii februarie. Reprezentanţii instituţiei sunt neputincioşi, ei solicitând refacerea stocului, dar Ministerul Sănătăţii nu a alocat fondurile necesare. Deocamdată nu se ştie când se va rezolva această problemă.Veşti deloc plăcute pentru părinţii care aşteptau să primească lapte praf gratuit pentru bebeluşii lor. Aceştia...
IN MEMORIAM – Regretatul artist al Imaginii – Traian Dădălău-Brăiloiu ar fi împlinit în februarie 2014 vârsta rotundă – 20 de ani
Vinerea trecută, la ora 16,00, nişte talentaţi artişti fotografi din Craiova i-au închinat o expoziţie celui trecut în Ceata Îngerilor, ca artist fotograf, şi chemat la Cel de Sus mult prea devreme, la început de ianuarie, acum trei ani – bravul elev al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, dragul de Traian Dădălău Brăiloiu.În Sala expoziţională „Florin Isuf”...
Executați de linia a doua a Șahtiorului
Pandurii a încasat un sec 5-1 în confruntarea cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu, prima repriză fiind una de coșmar pentru gorjeni după ce au încasat trei goluri în doar trei minute, asta chiar dacă din echipa ucraineană au lipsit vedetele Pyatov, Srna, Douglas Costa, Texeira sau Luiz Adriano.Cristi Pustai și-a testat echipa de bază în fața unei echipe de...
Sancţiuni de aproape un miliard, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu
Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a finalizat raportul controlului efectuat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. În urma verificărilor s-au aplicat sancţiuni, unităţii sanitare menţionate imputându-i-se aproape un miliard de lei vechi. Au fost sancţionate şi 16 cabinete din Policlinică, suma imputată ajungând la 10.831 lei.Controlul anual tematic efectuat de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de...
Ani de liceu rememoraţi după mai bine de un deceniu
Un grup restrâns, dar inimos, dintr-o fostă clasă de liceu de la Colegiul Naţional „Spiru Haret” din Târgu-Jiu a reuşit să se reunească, la sfârşitul săptămânii trecute. Minunea poate nu s-ar fi întâmplat dacă nu exista o celebră reţea de socializare, dar nici dacă una dintre fostele eleve nu ar fi pus piciorul în prag. După mai bine de...
Ca la noi, la nimeni – Brambureala codurilor penale
PDL, cetăţeanul TB şi Codurile uitate 5 ani! Am mai trăit-o şi pe asta. După ce acum 5 ani, Cabinetul Boc şi-a asumat prin răspundere guvernamentală, deci fără dezbatere parlamentară, Codurile Penal şi pe cel de procedură penală portocaliii au avut tupeul să înjure USL că le-a adoptat. Deşi inclusiv UE ştia de ele, başca Onor Comisia Europeană sau...
Piţian: „Campania de vaccinare antigripală s-a încheiat!”
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că s-a finalizat campania de vaccinare antigripală din sezonul rece 2013-2014. Elena Piţian, purtătorul de cuvând al DSP a precizat că au fost utilizate aproape toate cele 6.500 de doze de vaccinuri. De asemenea, Piţian a mai precizat că nu a fost confirmat niciun caz de gripă, la nivelul judeţului nostru.Campania...
Vârf de sezon la Rânca
În acest weekend a fost marcat vârful de sezon la Rânca. Staţiunea a fost ocupată în totalitate. Au funcţionat toate pârtiile, la fel şi telescaunul. Din păcate, temperaturile ridicate determină o topire constantă a zăpezii, stratul depus micşorându-se vizibil.Vremea bună, stratul de zăpadă consistent, dar şi atracţiile turistice existente au făcut ca numărul turiştilor care şi-au petrecut sfârşitul de...









































































