Arhive Zilnice: 1 aprilie 2014
SUA extind operaţiunile de la Kogălniceanu, cu aeronave şi până la 1.600 de militari
Statele Unite ale Americii au solicitat României extinderea operaţiunilor de la baza Kogălniceanu, respectiv dislocarea unor elemente a unei unităţi de infanterie marină şi a unui număr de aeronave militare, astfel încât numărul militarilor americani dislocaţi va fi de maximum 1.600.Aceste informaţii sunt cuprinse într-o scrisoare transmisă de către preşedintele Traian Băsescu în 27 martie Parlamentului. Şeful statului informează...
Buletine biometrice. De la 1 aprilie, gorjenii pot opta între două tipuri de cărţi de identitate
Din această primăvară se vor elibera noile buletine biometrice cu cip, realizate după cele mai evoluate tehnologii. Măsura a fost luată pentru a spori gradul de protecție al titularului în cazul unei tentative de duplicare a informațiilor sau a folosirii neautorizate a datelor cu caracter personal.
Tehnologia contactless cip inteligent folosită pentru noile cărți de identitate va avea un cip...
Accident la Moi
Un accident rutier soldat cu rănirea unui conducător auto a avut loc azi-noapte, pe raza satului Moi. Din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, bărbatul în vârstă de 46 de ani a pătruns pe contrasens, a lovit un capăt de pod şi a fost proiectat într-un gard din beton. Poliţiştii continuă cercetările în vederea lămuririi împrejurărilor în care...
Minoră dată dispărută, găsită de poliţişti
O adolescentă în vârstă de 15 ani, din Bălăneşti, dată dispărută ieri seară, a fost identificată de poliţişti pe raza municipiului Târgu-Jiu. Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că plecarea acesteia a fost una voluntară, minora nefiind victima vreunei infracţiuni. Ea a fost încredinţată mamei sale.
Evaziune fiscală cercetată de poliţişti
Un târgujian în vârstă de 50 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost prins transportând cu un autoturism câteva sute de kilograme de produse congelate din carne, pui şi peşte, precum şi alte produse alimentare şi de uz casnic pentru care nu deţinea documente de provenienţă. Poliţiştii au constituit pe numele său dosar penal,...
Mircea Andrei i-a luat locul Doinei Boian
Începând de astăzi, Mircea Andrei este, oficial, director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. El o înlocuieşte pe Doina Boian şi este interimar până în luna iunie.
Minoră de 13 ani, dată dispărută
Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată aseară de către o persoană de 32 ani despre faptul că la data de 31.03.2014, ora 18:00, fiica sa, Mihai Mădălina-Raluca, de 13 ani, nu a mai revenit la domiciliu, la terminarea orelor de curs. Semnalmentele minorei: înălţime 1,70 m, greutate 55 kg, ten deschis, faţă ovală, păr şaten, drept, ochi albaştri. La...
Circulaţia trenurilor, întreruptă temporar
Potrivit CFR Călători, în perioada 01-30 aprilie, vor fi executate lucrări de înlocuire a traverselor între staţiile Târgu Jiu - Livezeni (Regionala CF Craiova), intervenţie care presupune închiderea liniei curente cu excepţia zilelor de sâmbătă, duminică şi a sărbătorilor legale. În acest interval,trenurile IR 1827 şi IR 1828 vor circula pe relaţia Caracal – Craiova – Târgu Jiu şi...
Ulei de măsline, retras de la comercializare
30 de litri de ulei de măsline a fost retras de la comercializare în urma verificărilor efectuate de către comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului(CJPC) Gorj. Din cei 24 operatori economici verificaţi, un număr de 10 au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale precum şi cu avertismente. Valoarea amenzilor se ridică la 28.000 lei.
Cosmin Popescu anunţă transferul Carierei Berbeşti
Cariera Berbeşti, aparţinând Complexului Energetic, Oltenia, va fi transferată la CET Govora peste două luni.
Reprezentanţii CEO aşteaptă să fie publicat proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care prevede acest lucru. Cosmin Popescu, a anunţat că după publicarea proiectului pe site-ul Ministerului Economiei, unitatea energetică va prezenta raportul de evaluare al Carierei Berbeşti, iar la momentul apariţiei în Monitorul Oficial va...
Contestație respinsă pentru unul dintre șantajiștii arestați săptămâna trecută
Tribunalul Gorj a respins ieri contestația pe care a depus-o unul dintre cei doi bărbați arestați preventiv în urmă cu o săptămână, după ce anchetatorii i-au reținut împreună cu alți doi pentru că ar fi șantajat un medic, dar și pe proprietarul unui autoturism.Alexe Cătălin Muntean este anchetat pentru două acuzații de șantaj, dar spera să fie lăsat liber...
S-a aprobat PUZ-ul pentru DEDEMAN
Consilierii locali au aprobat Planul Urbanistic Zonal Municipiul Târgu-Jiu, strada Termocentralei, nr. 33, solicitat de Ilie Cîrstoc pentru beneficiarul DEDEMAN. PUZ-ul s-a aprobat pentru construirea unui magazin materiale de construcţii, drumuri şi platforme, parcaje, branşamente la utilităţi, pilon publicitar, panouri direcţionare şi reclamă, împrejmuire teren, spaţii verzi şi aşa mai departe.Veşti bune pentru gorjenii care aşteptau date concrete privind...
Un bărbat a intrat în greva foamei în faţa Prefecturii Gorj
Gheorghe Gruianu, un localnic din comuna Prigoria şi-a făcut apariţia ieri, în faţa Prefecturii Gorj pentru a-şi spune oful, în legătură cu o problemă pentru care se zbate să o rezolve de ceva ani. Omul are un litigiu cu Primăria Prigoria din 2010 pentru un teren pentru care edilul local a făcut demersuri pentru preluare, spune protestatarul. Gruianu susţine...
Amendată pentru că a vândut alcool în timpul meciului
O tânără în vârstă de 21 ani, domiciliată în comuna Băleşti, a fost sancţionată contravenţional de jandarmi cu amendă în valoare de 500 lei. Asta deoarece aflându-se de serviciu în calitate de lucrător barman într-un local situat în apropierea Stadionului Municipal Târgu-Jiu, a servit băuturi alcoolice consumatorilor din local, deşi cunoştea interdicţia dată de Primăria Târgu-Jiu cu privire la...
Pregătirile pentru alegerile europarlamentare, în plină desfăşurare la Gorj
Autorităţile gorjene vor organiza pentru alegerile europarlamentare, ce vor avea loc în data de 25 mai, 326 de secţii de votare. Acestea vor fi coordonate de preşedinţii şi locţiitorii desemnaţi prin tragere la sorţi în urma centralizării cererilor care au început deja să fie depuse la sediul Prefecturii Gorj sau la primării. Persoanele cu studii juridice care doresc să...
Consiliul Local Târgu-Jiu are un sfert din emblema Pandurii
Emblema CS Lignitul Pandurii Târgu Jiu 1963 este deţinută pe sfert de Consiliul Local Târgu-Jiu după ce consilierii municipali au acceptat ieri donaţia fostului senator, Toni Greblă, care a înregistrat drepturile asupra acesteia la OSIM.Mai există însă trei deţinători ai drepturilor asupra siglei pe care însă primarul Florin Cârciumaru intenţionează să-i convingă să repete gestul lui Greblă. “O să...
Accident pe Calea Severinului
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui biciclist a avut loc sâmbătă, pe strada Calea Severinului din municipiul Târgu-Jiu. Biciclistul a fost lovit de un autoturism al cărui şofer nu i-a acordat prioritate.Sâmbătă seara, la ora 19:03, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o participantă la traficul rutier despre faptul că pe strada...
Primăria Târgu-Jiu a cerut dărâmarea gardurilor de la barăcile din Bicaz
Locuinţele sociale din zona Bicaz, situate la stradă, nu mai au garduri. Asta de la jumătatea săptămânii trecute, când locatarii acestor locuinţe sociale au fost înştiinţaţi de reprezentanţii municipalităţii să îşi dărâme singuri gardurile de la intrarea pe aceste proprietăţi. Primăria anunţa în schimb locatarii, că în locul gardurilor le vor fi construite acestora parcări, iar locuinţele vor fi...
Tânără din Motru, amendată în Timişoara
Două tinere de 23 și 26 de ani, cu domiciliile în Vulcan – Hunedoara şi Motru – Gorj, au fost depistate de polițiștii din cadrul IPJ Timiş, week-endul trecut, distribuind materiale publicitare, tip flyere, în Piața Victoriei din Timișoara fără aviz. Comisia de Ordine Publică din cadrul Primăriei municipiului a hotărât ca împărţirea de materiale publicitare fără aviz se...
Pârvulescu, nemulţumit că a discutat cu “linia a doua” din CEO
Dumitru Pârvulescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME), a participat ieri, alături de alţi sindicalişti din minerit şi energie, la o întâlnire cu prefectul judeţului, Alin Văcaru, şi cu doi reprezentanţi ai Complexului Energetic Oltenia. Pârvulescu nu s-a declarat mulţumit că a purtat discuţii cu Cosmin Popescu, şeful juriştilor, şi cu consilierul Corneliu Boldor. Ar fi vrut discuţii cu reprezentanţi...
Furnizori de la Buzău, şi în acest an pentru Direcţia Silvică Gorj
La jumătatea acestei luni se va încheia acţiunea de împădurire a celor 100 de hectare de teren din fondul forestier al judeţului Gorj. În cadrul acestei acţiuni vor fi plantaţi 360.000 de puieţi din diferite specii de arbori. Mare parte din puieţii achiziţionaţi de Direcţia Silvică Gorj provin din pepinierele Direcţiei Silvice Buzău.Direcţia Silvică Gorj a dat startul acţiunii...
Urmărit internaţional, extrădat din Italia
Un gorjean în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia exista un mandat de arestare preventivă pentru complicitate la infracţiunea de tentativă de omor, a fost extrădat zilele trecute din Italia. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.Tânărul a fost dat în urmărire naţională şi internaţională după ce Curtea de Apel...
Judecătoarea Talianu şi-a cerut pensionarea la CSM
Marioara Talianu, judecător în cadrul Secţiei I Civilă a Tribunalului Gorj, a cerut ieri Consiliului Superior al Magistraturii(CSM) pensionarea din funcţie. Cererea de eliberare din funcţie, urmare a pensionării, adresată de magistratul Talianu s-a aflat pe ordinea de zi a şedinţei CSM de luni, organism care urma să o aprobe. Talianu are vârsta de pensionare şi spre deosebire de...
Greu contra africanilor…
Gorjul a avut o reprezentantă la Campionatul Mondial de Semi-Maraton de la Copenhaga, o competiție la care au luat startul numeroși sportivi, dar și foarte mulți iubitori de mișcare, cursa populară fiind onorată la start de peste 20.000 de participanți.Elena Moagă a terminat pe locul 79 în concursul feminin cu 1:22:45, la peste 15 minute de câștigătoare, kenyanca Gladys...
Nu mai pot evita Asesoft-ul
Energia Rovinari a câștigat fără probleme meciul cu Farul Constanța, scor 97-59, dar nu a reușit să evite confruntarea cu Asesoft Ploiești în primul tur al play-off-ului.
Echipa gorjeană mai are de disputat un singur meci din sezonul regulat, cel de acasă cu CSM Oradea, însă nimic nu mai poate schimba configurația clasamentului în zonele ce o privesc, adică locul...
Dealerii auto gorjeni nu mai pot depune dosare pentru înscrierea în programul Rabla
Producătorii, importatorii şi distribuitorii de autoturisme au putut depune cereri, în vederea validării solicitanţilor producători, în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional”, până ieri. Potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu tichetele vor fi alocate electronic în funcţie de cerere, iar cei care se vor să cumpere un autoturism nou vor primi pentru maşina casată 6.500 de lei.Administraţia...
Inspectorii ITM Gorj au avut o săptămână plină
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat în săptămâna 24 – 28 martie 2014 mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare, în schimb au fost depistate peste 50 de...
Gore Popescu a ajuns consilier local
Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu are un nou membru. Acesta este Grigore Iustin Popescu, cunoscut drept Gore Popescu, şi îl înlocuieşte în Consiliu pe Nicolae Daviţoiu. Popescu a depus jurământul şi a menţionat că activitatea sa de consilier se va axa pe binele comunităţii.Democrat-liberalul Nicolae Daviţoiu a fost exclus din PDL Gorj şi i s-a retras şi sprijinul politic....
Pamflet de criză – Dezbină şi stăpâneşte (variantă)
Sigur că, de aproape zece ani, cel aflat în capul trebilor statale, pe la noi, prin încă România, numitul Traian Băsescu aplică mai bine decât oricine dictonul latin „Divide et impera”. Faptul că, la un moment dat, se găsise un politician care să tragă în locatarul de la Cotroceni – la început legal, acul locatar ilegitim – nu putea...
Motociclist lovit de un şofer care nu i-a acordat prioritate
Un motociclist în vârstă de 18 ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în acest week-end la spital după ce a fost lovit de o maşină al cărei conducător auto nu i-a acordat prioritate de trecere. Şoferul maşinii este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.Sâmbătă după-amiaza, la ora 14:30, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către un...
Primăria Bâlteni i-a dat cu flit! Berbecel nu are unde să-şi pască caprele de la Moi
O solicitare adresată luna trecută Primăriei Bâlteni de către SC Gardena River SRL, firma unde sunt asociaţi Mădălina Berbecel şi Marin Condescu, privind concesionarea unei părţi din izlazul comunal de la Moi, s-a soldat cu un refuz ferm al autorităţilor locale. Primarul localităţii, Gheorghe Păsărin, a declarat de altfel că le-a trimis răspuns scris reprezentanţilor firmei Gardena River, în...
Licențierea rămâne
Mai multe cluburi din Liga 1 și-au manifestat dorința ca participarea în primul eșalon să nu mai fie atât de restrictivă și au cerut renunțarea la procesul de licențiere Ligii Profesioniste de Fotbal, numai că decizia aparține federației, iar noul președinte al FRF, Răzvan Burleanu, a spus „pas” inițiativei.Noul șef de la Casa Fotbalului a anunțat ieri că fotbalul...
Agricultura pe înţelesul tuturor – Semănatul porumbului
Cred că articolul de față nu este suficient pentru punerea la punct a acestui extrem de important aspect din activitatea fermierilor noștri. Pornind de la stabilirea densității la semănat vom încerca să detaliem cele mai importante aspecte ale acestei etape din tehnologia uneia dintre cele mai răspândite culturi agricole. Și la cultura porumbului, ca de altfel la majoritatea culturilor...
Minor cercetat pentru tentativă de furt
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Bărbăteşti, este cercetat de poliţişti după ce a încercat să jefuiască un bătrân din localitate. Minorul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior pe numele său fiind dispusă măsura controlului judiciar.În noaptea de joi spre vineri, adolescentul de 17 ani a pătruns fără drept în locuinţa unui bătrân în...
Patron acuzat de evaziune fiscală, pus sub control judiciar
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din judeţul Teleorman, administrator al unei firme din Târgu-Jiu, a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţia de evaziune fiscală în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale firmei mai multe facturi fiscale care nu reprezentau operaţiuni reale şi ar fi vândut mărfuri fără a înregistra veniturile...
Paznic tâlhărit de necunoscuți
Un bărbat ce asigura paza la una dintre investițiile Hidroconstrucția pe Defileul Jiului a fost tâlhărit de indivizi necunoscuți, care au dat buzna peste el în clădirea în care stătea, ieri dimineață polițiști gorjeni mergând la Petroșani și Vulcan pentru a da de urmele suspecților.Victima, în vârstă de 46 de ani, a fost agresată, hoții furând mai multe componente...
Asociaţia „Sfânta Ana” a aderat la FABC
Reprezentanţii Asociaţiei Române de Oncologie „Sfânta Ana” au participat, în perioada 28-30 martie, la Braşov, la Adunarea Generală a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC). Cu această organizaţia a aderat în structurile FABC.La evenimentul de la Braşov au participat Bogdana Costoiu şi Andreea Negrulescu, care au declarat ca Asociaţia „Sfânta Ana” se va implica activ în demersurile Federaţiei pentru...
Seri duhovniceşti “Filocalia”, la Târgu Jiu
Cercul Militar din Târgu-Jiu găzduieşte în această perioadă, cea de-a XXII-a ediţie a manifestării religioase “Serile Filocalia”. Evenimentul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, de către Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români, filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” – Târgu-Jiu, în parteneriat cu Consiliul Judetean Gorj, protoieriile Târgu-Jiu Sud şi Târgu-Jiu Nord, Şcoala Populară...
Farmaciştii nu sunt atraşi de mediul rural
În cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Gorj, conducerea Colegiului Farmaciştilor din judeţul nostru a prezentat câteva informaţii privind preocuparea reprezentanţilor farmaciilor din judeţul Gorj, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, pentru asigurarea necesarului de medicamente compensate şi gratuite pentru pensionari şi persoane vârstnice. Prezent la întâlnire a fost şi directorul...
În 2014, 16 şcoli s-au înscris la concursul „Picături de Lumină”
Ediţia a V-a a concursului judeţean „Picături de lumină” a strâns 16 unităţi de învăţământ participante. Pe data de 28 martie a avut loc faza pe şcoli, faza finală urmând a se desfăşura în luna mai, mai exact pe data de 16.Cele 16 şcoli care s-au înscris la cea de-a cincea ediţie a concursului judeţean „Picături de Lumină” sunt...
Poşetă pierdută, găsită de jandarmi
O poşetă pierdută de o tânără din Târgu-Cărbuneşti în parcarea unei discoteci din Crasna, poşetă în care aceasta avea şi cartea de identitate, a fost găsită de o patrulă de jandarmi aflată în patrulare. În scurt timp, poşeta a ajuns înapoi în posesia tinerei.Duminică, 30 martie a.c., în jurul orelor 04:00, o patrulă de intervenţie din cadrul Grupei Supraveghere...
„Mârtanul” Paraschiv, înfoiat din cauza câinilor
Un proiect de hotărâre de Consiliu Local a stârnit replici destul de tăioase din partea primarului Florin Cârciumaru la adresa consilierului PNL Mihai Paraschiv. Totul a pornit de la Regulamentul de organizare şi funcţionare a Serviciului specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Municipiul Târgu-Jiu.Consilierul Mihai Paraschiv a reuşit să-l scoată din sărite pe edilul Florin Cârciumaru cu problemele...
Lucrări ştiinţifice la Peştera Muierilor
La ora actuală, la Peştera Muierilor din Baia de Fier se află în derulare o amplă campanie de lucrări ştiinţifice. Începute în urmă cu trei ani, cercetările se efectuează de către personalul ştiinţific din cadrul Institutului Naţional de Speologie “Emil Racoviţă” din Bucureşti, cu susţinerea zonală din partea Clubului Montan White Wolf şi a Primăriei Baia de Fier.Anual zeci...
70.000 lei pentru Zilele Municipiului Târgu-Jiu
În şedinţa de Consiliu Local din data de 31 martie s-a aprobat suma alocată pentru organizarea manifestărilor ce se vor derula cu ocazia celei de-a XIV-a ediţii a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu. Edilul Florin Cârciumaru a precizat că este o sumă destul de mică, spre deosebire de alte oraşe.Primăria Municipiului Târgu-Jiu sărbătoreşte şi în acest an „Zilele Municipiului Târgu-Jiu”. Manifestarea...
Gura tîrgului – Senatorului Dian îi plac zânele şi praful magic
Deşi a trecut de mult de vârsta copilăriei, senatorul PNL, Dian Popescu, încă mai crede în poveşti cu zâne. O dovedeşte prezenţa sa la premiera filmului de animaţie “Clopoţica şi zâna pirat”, de la Cinematograful “Sergiu Nicolaescu” din Târgu-Jiu. Vineri, Dian nu a venit însă la filmul 3D singur, ci a trăit aventura Clopoţicăi şi a zânei pirat şi...
Băsescu şi ai lui ciumeţi siluiesc Constituţia
Secăturile, gogomanii, analfabeţii şi impostorii fac legea în România, siluiesc Constituţia şi nesocotesc vrerile şi răbdarea proverbială a acestui brav popor. Înţelepciunea şi gândirea fecundă lasă locul brutelor şi samavolnicilor, îmbuibaţilor şi imbecililor.Cretinismul, absenţa inteligenţei şi culturii se intersectează cu imoralitatea şi pălăvrăgeala desuetă şi flecară. Răul a demolat binele, dispreţul răneşte şi jigneşte, umileşte şi împilează. Înţelept şi...
Salariile și primele depind de Mediaș
Jucătorii Pandurilor au fost aproape de a-și debloca salariile și primele, însă acum conturile nu vor fi alimentate din nou decât în cazul unei victorii la Mediaș. Pandurii vor juca luni la Mediaș, acolo unde o parte a conducerii, dar și unii dintre jucători se simt ca acasă sau chiar sunt acasă. „Avem meci la Mediaş, sperăm să câştigăm...
Adolescent rănit într-un accident de circulaţie
Un adolescent în vârstă de 17 ani a ajuns zilele trecute la spital după ce autoturismul în care se afla a fost acroşat de o autoutilitară. Accidentul s-a produs în apropierea unei treceri de pietoni. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.Duminică după-amiaza, la ora 15:30, Postul de Poliţie Mătăsari a fost...
Concurs pentru şefia instanţelor din Gorj
Un nou concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante existente la nivelul instanţelor din ţară a debutat zilele trecute. În Gorj, au fost scoase la concurs trei funcţii de preşedinte de instanţă, una de vicepreşedinte, două funcţii de prim procuror şi una de prim procuror adjunct. Termenul limită de depunere a cererilor de înscriere la concurs este 18 aprilie...
„Într-o ipotetică întâlnire cu Brâncuşi am putea da socoteală” – INTERVIURILE GORJEANUL – Doru Strîmbulescu: ,,Centrul Brâncuşi se află într-un deficit de imagine”
Domnule Doru Strîmbulescu, iată-vă director (s.m. I.P.B.) al Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Unul deocamdată „interimar”, dar… dar… lumea vrea să ştie în numele căror principii aţi acceptat acest „scaun”, unul care în ultima vreme a devenit incomod, deşi, de unii… de alţii… pare-se extrem de râvnit?Mai întâi de toate, dragă I.P.B., sunt uşor surprins de...
Pandurii a devenit o echipă ce se descurcă pe terenurile străine – Mai bine în deplasare!
Pandurii nu reușește să-și valorifice avantajul terenului propriu de etape bune, ultimul succes la Târgu Jiu fiind cel înregistrat în fața studenților clujeni, undeva la începutul lunii decembrie.Dincolo de clasamentul la zi al Ligii 1, statisticile scot la iveală mai multe aspecte ale jocului Pandurilor, care este unul pe care chiar Cristi Pustai îl punea la limita paradoxului spunând...
Autoutilitară avariată de un şofer beat
S-a urcat beat la volan şi s-a oprit cu maşina într-un gard, nu înainte însă de a avaria şi o autoutilitară parcată în faţa unui imobil. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Jiu, cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană ce prezintă o alcoolemie peste...


















































































