6.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 10, 2026

Arhive Lunare: aprilie 2014

Dosar penal pentru furt calificat

Doi localnici din Rovinari s-au ales cu dosar penal după ce au sustras o traversă metalică din incinta unei cariere miniere din Rovinari. Cei doi intenţionau să vândă traversa metalică la un centru de colectare deşeuri feroase. În prezent, aceştia sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Patron cercetat pentru evaziune fiscală

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană în vârstă de 30 ani, din localitate, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu ar fi virat impozitele si contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului statului pe o perioadă mai mare de 30 zile de la scadenţă, prejudiciul creat...

Amenzi de peste 65.000 lei în weekend

Peste 300 de poliţişti au acţionat pe parcursul zilelor de sâmbătă, 26 aprilie, şi duminică, 27 aprilie, pe raza judeţului Gorj. Ca urmare a abaterilor constatate, au aplicat 237 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 65.000 de lei. Dintre acestea, 22 de sancţiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii nr. 61/1991 rep. pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor...

Ponta, informat la Severin că RAAN are o datorie de 245 de milioane de lei la CEO

Premierul Victor Ponta a afirmat, vineri, că situaţia economică a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) trebuie deblocată prin finanţarea în continuare a fabricării apei grele şi preluarea acesteia la rezerva de stat şi a menţinerii în funcţiune a instalaţiilor de la Termocentrala Halânga. Aici, premierului i s-a adus la cunoştinţă că RAAN are un debit de peste 200...

Viaţa sănătoasă – Leacuri din natură pentru tratarea sinuzitei

Chiar dacă se manifestă cel mai frecvent iarna, sinuzita este o afecțiune care nu ne dă pace în niciun anotimp. Vântul, umezeala, curentul, dar și anumite probleme de sănătate precum rinita alergică, polipii nazali, dar și infecţiile fungice, care apar la persoanele cu un sistem imunitar slăbit, pot cauza sinuzita. Cavitățile sinusale (sinusuri) sunt legate de cavitatea nazală prin niște...

Energia Rovinari, bătută de două ori de Asesoft

Campionii de la Asesoft și-au luat prima rație de revanșă în fața Energiei după ce gorjenii le-au „suflat” Cupa României la Final Four-ul pe care-l organizaseră chiar la Ploiești. După primele două meciuri, Asesoft are 2-0 și se vede deja în semifinalele campionatului, în vreme ce pentru Energia finalul sezonului pare din ce în ce mai aproape.Weekend-ul trecut a...

Crin Antonescu, supărat pe afişele cu “USL trăieşte!” de la Târgu-Jiu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri că afişele electorale ale USD cu mesajul “USL trăieşte!” postate în Târgu Jiu sunt “furturi de sorginte extraeuropeană”. “Acestea nu sunt chestiuni ca în Europa, acestea sunt furturi de sorginte extraeuropeană”, a spus Antonescu într-o conferinţă de presă. El a afirmat că nu-l miră aceste afişe pentru că cei de la USD...

Prea mici pentru podium

Știința Municipal Bacău a spulberat visul Energiei de a încheia pe podium acest sezon în două jocuri pe care le-a avut la discreție. După ce a câștigat clar la Târgu Jiu, echipa din Bacău a demolat Energia și pe teren propriu, scor 36-25 (20-11).Măruntele șanse pe care cei de la Energia credeau că le mai au de a trece...

Premiați de panduri!

Echipa de baschet a Energiei a fost prezentă pe arena de fotbal a gorjenilor la meciul Pandurilor cu Poli Timișoara. În prima repriză jucătorii lui Radu Stroescu au luat loc în tribuna oficială pentru ca la pauză să coboare pe teren pentru a prezenta publicului trofeul câștigat în acest an. Cupa României a fost prezentată din nou gorjenilor, baschetbaliștii...

Primarul Vulpe, acuzat că aruncă cu miliardele spre firma prietenă Gruconstruct

Firma de construcţii Gruconstruct din Târgu-Jiu pare abonată la lucrările Primăriei Câlnic, primarul Dumitru Vulpe oferindu-i, în repetate rânduri, acţionarului societăţii Ion Gruia, realizarea mai multor investiţii locale, prin încredinţare directă. Asta, spre supărarea consilierilor locali care suspicionează o relaţie de prietenie şi chiar afaceri între cei doi, relaţie care ar sta la baza acestor lucrări ale căror valoare...

Pușcărie pentru “Lotul FBI”

Dosarul medicilor stomatologi din Bumbești Jiu, Dragoș și Horațiu Bălănescu, frați, are parte de o primă sentință din partea instanțelor de judecată, Tribunalul Gorj stabilind ca majoritatea inculpaților identificați de DIICOT Târgu Jiu să facă pușcărie pentru faptele lor. Faptele nu sunt puține, dovadă că cei peste 40 de inculpați vor ajunge în spatele gratiilor și, în plus, vor...

SNLO a finanțat legal Pandurii

O decizie din 2012 a Curții de Conturi a României a fost modificată de Tribunalul Gorj prin hotărâre judecătorească, după ce Complexul Energetic Oltenia a cerut anularea sau modificarea deciziei respective, documentul făcând referire la modul în care fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia a finanțat clubul de fotbal Pandurii Lignitul Târgu Jiu în anul precedent.Inspectorii Curții de Conturi...

Cade tencuiala de pe recent inauguratul Muzeu al Tezaurului de la Tismana

Recent aflându-mă la Tismana am fost interpelat de o cunoştinţă venită şi ea probabil la mănăstire (căci nu am întrebat-o): „Dom-le dacă tot ai scris matale (adică eu) mai anul trecut despre Muzeul Tezaurului din vecinătatea mănăstirii, ia mergi şi uită-te mai de aproape că mie mi s-a părut că taman tencuiala (ori cum s-o numi) din faţadă a...

Adina Amzucu, tare și la lungime

Adina Amzucu, după performanța reușită în Turcia, unde a participat la un concurs internațional la care a avut o performanță egală cu cea care a câștigat proba de săritură în înălțime, a reușit să uimească acum la o altă probă. Participând la Râmnicu Vâlcea la ediția a VII-a a „Memorialului Octavian Bobo Enescu”, tânăra atletă legitimată la CS Pandurii Târgu...

Dumitra Temelescu, poprire pe salariu pentru o datorie de peste un milliard

Soţii Dumitra şi Viorel Temelescu, apropiaţi ai cuplului susţinând că cei doi nu au divorţat, au probleme financiare serioase, mai ales după ce fostul lider sindical s-a pensionat şi a rămas fără funcţiile primite pe vremea când Marin Condescu era la putere. Astfel nu numai Viorel Temelescu are firma sa Umbrosport în executare silită, ci şi soţia sa, Dumitra...

Eveniment artistic – Expoziţie GorjFest în galeria bucureşteană “LA GARAJ”, a gorjeanului Vasile Brâncuşi

Anul acesta, în 2014, artistul imaginii Theodor Dădălău îşi propusese organizarea a 25 de expoziţii GorjFest. Pornind de la ideea că la toamnă se va desfăşura a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GorjFest. Deocamdată, joia trecută, s-a vernisat o expoziţie GorjFest la Bucureşti. În prezenţa polivalentului artist târgujian Horaţiu Mălăele, a Ligii Culturale Fiii Gorjului şi...

În sfârşit, recunoaştere pentru Doru Dădălău – Omul orchestră. Fondatorul şi Sufletul GorjFest!

În ce vară, în ce an? Anii trec ca clipa. Îndrăgostitul de fotografie şi, în genere, de arte vizuale Teodor Dădălău îmi este cunoscut, parcă, de-o viaţă. Îl admir şi l-am admirat dintotdeauna pentru că el este un mare iubitor de oameni şi, în primul rând, de artişti. Ai imaginii, ai scrisului, ai teatrului şi care din domeniile artistice...

Candidata respinsă la concursul de la Spitalul Rovinari şi-a retras contestaţia

La doar o zi după ce a depus contestaţie la concursul organizat de Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari, candidata care a picat examenul pentru postul de asistent la Compartimentul Ortopedie a decis să renunţe la solicitare, retrăgându-şi contestaţia. Cu toate acestea, comisia de contestaţii a fost convocată să se întrunească în această dimineaţă.La Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari astăzi...

Falsă tâlhărie la Turceni

Un tânăr de 24 de ani, din Turceni, a pus poliţiştii pe jar după ce a reclamat că a fost tâlhărit în plină stradă. În urma investigaţilor efectuate, oamenii legii au descoperit că de fapt tânărul a pierdut banii la jocuri de noroc şi s-a dat tâlhărit pentru că i-a fost teamă de reacţia familiei sale.În dimineaţa zilei de...

Gura târgului – Fugaru, secretar general la Partidul Mişcarea Populară

Ion Fugaru, fostul democrat-liberal, s-a împăcat parţial cu faptul că nu mai face parte din PDL, în ciuda faptului că a făcut nişte plângeri penale conducerii acestui partid, pentru că a fost eliminat pe nedrept din organizaţie. Acesta ţi-a concentrat forţele la Partidul Mişcarea Populară Gorj, loc în care ocupă de o lună de zile funcţia de secretar general. Astfel,...

Angajaţii DGASPC au lucrat sâmbătă

Salariaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au lucrat sâmbătă, 26 aprilie. Ei au recuperat în avans liberul pe care îl vor avea pe data de 2 mai.Pentru a se putea bucura de o minivacanţă liniştită în jurul Zilei Internaţionale a Muncii, angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-au prezentat...

A intrat cu maşina într-un gard din beton

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Turceni, a intrat cu maşina într-un gard de beton după ce a pierdut controlul direcţiei de deplasare. Evenimentul rutier s-a produs în timp ce încerca să scape de poliţiştii care îl urmăreau pentru că nu oprise la semnalul lor.În dimineaţa zilei de joi, 24 aprilie, la ora 06:00, în timp...

Proiectul multilateral Comenius al Colegiului Tehnic Nr.2 a ajuns la final

În perioada 29 martie-6 aprilie 2014 în Lubliniec, Polonia, s-a derulat cea de-a şasea reuniune din cadrul proiectului multilateral Comenius The European teenagers between culinary tradition and fast food unde Colegiul Tehnic Nr. 2 din Tg-Jiu  a fost reprezentat de trei profesori şi o elevă. Trebuie menţionat faptul  că aceasta a fost ultima mobilitate din calendarul proiectului finanţat cu...

Autorităţile din Scoarţa au premiat-o pe Laura Ungureanu pentru prestaţia de la Next Star

Primăria şi Consiliul Local Scoarţa au premiat-o, la sfârşitul săptămânii trecute, pe Laura Ungureanu, tânăra participantă la show-ul Next Star. Începând de astăzi, timp de trei zile, Laura este în Capitală pentru a participa la faza finală a acestui concurs.Laura Ungureanu, minunea de copil de doar 9 ani, care a impresionat o ţară întreagă cu prestaţia sa la Next...

Sindicaliştii din sănătate cer majorarea salariilor cu 50%

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” din România, la care este afiliat şi Sindicatul „Sănătatea” Gorj, condus de Ion Măruţă, solicită Ministerului Sănătăţii să includă în calculul pachetului de bază o creştere a salariilor cu cel puţin 50% şi finanţarea reducerii semnificative a deficitului de personal din sistemul sanitar, având în vedere amânarea intrării în vigoare a pachetului de bază de servicii...

Garanţia existenţei speciei umane

Motto: ”Copilul este TATĂL OMULUI” (Wordsworth Williams) Motto-ul pe care l-am pus la început sintetizează de minune fascinantul proces biologic care asigură eternitatea omenirii... Omul muritor, spunea Vladimir Streinul, creează imortalitatea. De când s-a desprins din neantul nemişcării, de la prima celulă vie, viaţa a evoluat pe spirala ascendentă a perfecţionării continue. Cu toate tezele cunoscute, nimeni nu ştie precis, cu...

Imuni la “antivirusul” Grigoraș

Toată lumea aștepta o minune, dar jucătorii Pandurilor au fost imuni la “injecția” conducerii. Tehnicianul chemat de tribună și adus de conducere pentru a stopa seria neagră a echipei gorjene n-a reușit în 48 de ore să schimbe “tradiția” nefastă a meciurilor de pe teren propriu din acest an și Pandurii rămâne fără victorie în 2014 la Târgu Jiu.Debutul...

Olimpicii se pregătesc de Bacalaureat

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2014, rezervată elevilor care fac parte din loturile olimpice sau care merg la competiţii sportive şi artistice internaţionale, se apropie. Aceasta se va desfăşura în perioada 17 – 30 mai 2014.Elevii se vor înscrie la sesiunea specială în zilele de 17 şi 18 mai. Pe  19 şi 20 mai va avea loc evaluarea...

Ca la noi, la nimeni – Preşedinte altfel, normal şi sănătos!

Ca şi cum alegerile parlamentare nu şi-ar avea, oricum, importanţa lor legată de mai buna reprezentare a României la Parlamentul European, iată că la noi se urmăreşte şi altceva. În strânsă legătură cu procentele ce le vor obţine partidele politice înscrise în cursa electorală, de după 25 mai vom cunoaşte mai concret principalii actori ce se vor înscrie pentru...

Liceul Tehnologic Turceni, în rândul participanţilor la „Picături de lumină”

Unităţilor de învăţământ gorjene care participă la concursul judeţean „Picături de lumină” li s-a alăturat şi Liceul Tehnologic Turceni. Acesta are mai multe niveluri de şcolarizare, oferind, astfel, posibilitatea parcurgerii unui ciclu complet de şcoală, de la învăţământ preşcolar până la Şcoală Postliceală de Maiştri sau chiar programul „A doua şansă”.Primele documente care atestă existenţa învăţământului de stat în...

Preselecţie pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon, la Târgu-Jiu

Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu a organizat sâmbătă cea de-a treia ediţie a preselecţiei regionale pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon „Chants, sons sur scène”, ce se va desfăşura în luna mai, la Baia-Mare. Evenimentul s-a desfăşurat la Cinematograful „Sergiu Nicolaescu” din Târgu-Jiu şi a reunit zeci de tineri talentaţi din mai multe judeţe ale Olteniei.Cea de-a treia...

Poliţiştii locali din Târgu-Jiu, locul II la tir şi tenis

Campionatul Naţional al Poliţiştilor Locali i-a motivat pe angajaţii Poliţiei Locale Târgu-Jiu să îşi demonstreze abilităţile sportive şi competiţionale. Ei au obţinut locul II la faza regională a campionatului.În cadrul Campionatului Naţional al Poliţiştilor Locali, eveniment ce precede  Ziua Poliţiei Locale, echipele de tir şi tenis ale Poliţiei Locale Târgu-Jiu au obţinut locul II pe echipe la faza regională....

Medicii şi populaţia pot accesa Dosarul Electronic de Sănătate

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj anunţă cetăţenii din judeţul nostru că Dosarul Electronic de Sănătate (DES) se află în etapa finală de implementare, etapă în care medicilor şi populaţiei li se oferă posibilitatea accesului în sistem informatic al acestuia. Până în prezent au fost iniţializate peste 130.000 de dosare electronice, sistemul DES fiind accesat de peste trei...

Părinţi cercetaţi pentru înşelăciune şi fals în declaraţii

Părinţii unor elevi de la Liceul Tehnologic Tismana s-au ales cu dosare penale după ce oamenii legii au descoperit că aceştia au declarat venituri false pentru ca fiii lor să poată beneficia de sume de bani, ca sprijin financiar acordat elevilor în cadrul unui program de protecţie socială. Cele patru persoane sunt acum cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune...

Dosar penal pentru conducere fără permis

Un tânăr de 18 ani, din Târgu-Cărbuneşti, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un moped pe drumurile publice, deşi avea permisul de conducere suspendat.În cursul zilei de 24 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au depistat un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped pe D.N....

FOTBAL, Liga 1 : Pandurii, tot în… convalescență – LIVE TEXT

Grigoraș a revenit la Târgu Jiu, însă convalescența pandurilor continuă: 0-1 cu ACS Timisoara si adio Europa !Pandurii Târgu Jiu – ACS Poli Timișoara 0-1 (0-1)Stadion „Municipal” Târgu Jiu, spectatori: 5.000 A marcat: Belu (min. 33) Pandurii: Gliwa – Ungurușan, Mamele, Bratu, Momcilovic – Anton, Nistor, Shamsin (min. 56 Ciucur) – Giusti (min. 46 Distefano), Matulevicius, dos Santos (min. 78...

CEREMONIE ISTORICĂ la Vatican: Papa Francisc i-a sanctificat pe Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea

Ceremonia de sanctificare a papilor Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea, două dintre cele mai importante personalităţi ale Bisericii Catolice, a început, duminică, în piaţa Sf. Petru din Vatican.Papa Francisc a spus că cei doi noi sfinţi catolici Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost "doi oameni curajoşi", care "au cunoscut tragedii, dar care...

Energia Rovinari a pierdut și meciul doi de la Ploiești

Energia a avut un meci mult mai bun în a doua confruntare cu Asesoft Ploiești din play-off-ul Ligii Naționale de baschet masculin, însă a pierdut și acest meci, scor 86-77 (19-19, 15-19, 30-16, 22-23).Chiar și fără Darby, accidentat în primul meci, echipa gorjeană a avut o primă repriză bună, cu o evoluție curajoasă și a încheiat în avantaj primele...

Handbal(m) : Energia Pandurii, demolată de băcăuani și în meciul 2 din play-off

Energia Pandurii a încheiat cu un nou eșec usturător seria meciurilor cu Știința Municipal Bacău din prima fază a play-off-ului.Trupa lui Liviu Andrieș a fost surclasată cu 36-25 (20-11) de echipa băcăuană luându-și astfel adio de la visul de a urca pe podiumul Ligii Naționale. Partida a fost la discreția gazdelor, care n-au avut nici cea mai mică emoție...

Baschet(m) : Energia Rovinari, debut cu stângul în playoff

Energia Rovinari nu a mai reuşit acelaşi joc bun ca în semifinalele Cupei României, gorjenii cedând la Ploieşti, scor 91-65 (24-10, 18-22, 30-12, 19-21)Întreg jocul a curs doar într-o singură direcţie, CSU Asesoft Ploieşti aflându-se la conducere pe întreaga durată a acestuia. Gorjenii au intrat mai greu în meci, iar după primele zece minute, gazdele aveau deja un avantaj...

Criza din Ucraina : Rusia promite eliberarea observatorilor

Separatiștii pro-rusi susțin ca observatorii internaționali sunt " spioni NATO", in timp ce Occidentul amenință Moscova cu noi sancțiuni.Moscova va lua " toate măsurile posibile " pentru a elibera o echipă de observatori militari internaționali deținuți în estul Ucrainei , potrivit presei ruse .Opt membri ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa ( OSCE ) ce...

2014PE, Ponta: Dacă veți considera că eu trebuie să fiu acel candidat la Președinție, voi candida

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a prezentat, sâmbătă, viziunea sa cu privire la profilul unui "adevărat președinte al României", afirmând că dacă colegii săi din alianța electorală PSD-UNPR-PC vor considera că se potrivește, atunci va candida la alegerile prezidențiale din noiembrie."În 2004, în 2009 am luptat cu toate puterile mele ca Traian Băsescu să nu ajungă președintele României, pentru...

G7 anunţă că va adopta noi SANCŢIUNI împotriva Rusiei.

Statele din cadrul G7 s-au angajat să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei, potrivit unui comunicat comun, un oficial american de rang înalt precizând că noile măsuri vor fi anunţate luni. Sancţiunile care ar putea să fie impuse încă de luni Rusiei, în criza ucraineană, ar putea să vizeze persoane influente în sectoarele energetic şi bancar.Sancţiunile vor viza ruşi influenţi...

Lansarea candidaţilor Alianţei PSD-UNPR-PC la euroalegeri a început la Romexpo. Dragnea: Vă conduc şi de această dată la victorie

Lansarea candidaţilor Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC la alegerile pentru Parlamentul European a început, sâmbătă, la Romexpo, sub sloganul "Mândri că suntem români" şi "România puternică în Europa".Dragnea, la lansarea candidaţilor la europarlamentare: "Vă conduc şi de această dată la victorie"Preşedintele Executiv al PSD, Liviu Dragnea, şef de campanie al partidului, a afirmat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor PSD-UNPR-PC la PE, că...

Duşa: Avioane Awacs ale NATO şi MIG21 Lancer execută zilnic misiuni de supraveghere. Un nou exerciţiu comun NATO cu aviaţia militară americană, în luna mai

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, că, odată cu izbucnirea crizei din Ucraina, avioane de tip Awacs ale NATO, precum şi avioane de vânătoare MIG 21 Lancer execută zilnic, în spaţiul aerian al ţărilor de graniţă ale Alianţei, misiuni de supraveghere şi de poliţie aeriană.Ministrul Mircea Duşă a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că de la izbucnirea...

Sarcină, sponsor de 5 miliarde la Pandurii

Nicolae Sarcină este sponsorul principal de la Pandurii, au anunțat azi oficialui clubului de fotbal. Acesta va sponsiriza echipa cu 5 miliarde de lei anual, iar sportivii vor purta numele firmei Succes pe echipamente.

A intrat cu mașina în gard

În dimineaţa zilei de 24 aprilie, în timp ce acţionau pe D.J. 674, poliţiştii din oraşul Rovinari au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea. Poliţiştii au procedat la urmărirea autoturismului până pe raza localităţii Strâmba Jiu, unde conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă și...

Localnici din Padeș, cercetați pentru înșelăciune și fals în declarații

Patru persoane din comuna Padeș sunt cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații. Potrivit oamenilor legii, în perioada 2012 - 2013, cei patru ar fi declarat în fals în faţa notarului public şi a reprezentanţilor unei instituţii de învăţământ, venituri nereale, inducând în eroare instituţia şcolară pentru ca fii lor să poată beneficia de sume...

Bărbat de 40 de ani, dat dispărut

La data de 24.04.2014, ora 07.29, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U 112, de o femeie în vârstă de 43 ani, din satul Pojogeni, cu privire la faptul că în dimineaţa zilei de 23.04.2014, în jurul orei 08.30, soţul său, Bancilă Marius Sorin, de 40 ani, a plecat voluntar de la domiciliu spre localitatea...

Falsă tâlhărie demascată de polițiști

Un tânăr de 24 de ani, din Turceni, s-a prezentat joi la sediul Poliţiei Oraşului Turceni și a sesizat faptul că în noaptea de 23/24.04.2014, în timp ce se deplasa singur spre domiciliu, a fost tâlhărit de o persoană necunoscută. În urma investigațiilor efectuate, oamenii legii au descoperită însă că cele sesizate nu se confirmă, iar tânărul a indus...

CODUL PORTOCALIU de inundaţii se menţine pentru GORJ

Gorjul se afla intre cele trei judete care raman sub cod portocaliu de inundatii, alaturi de Mehedinti si Dolj. Potrivit Avertizarii hidrologice actualizate a Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, în intervalul 25 aprilie, ora 10,00 — 26 aprilie, ora 18,00, va fi COD PORTOCALIU, cu cresteri de debite, cu depasiri ale COTELOR DE ATENTIE si de...

Ponta a făcut o baie de mulţime în Dâmboviţa, unde participă la slujba de la Mănăstirea Nucet

Premierul Victor Ponta participă, vineri, la Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, unde a făcut o baie de mulţime, salutând oamenii şi dând mâna cu aceştia. Victor Ponta a ajuns la Nucet în jurul orei 11.00, fiind aşteptat de autorităţile locale. În drumul spre mănăstirea din localitate, premierul a salutat oamenii veniţi la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii şi a...

Patru orașe și patru comune din Gorj, afectate de inundații

Potrivit unui bilanț întocmit de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, patru orașe și zece sate din patru comune din județ au fost afectate până în prezent de inundații. În comuna Dăneşti au fost inundate zece curţi din satele Dăneşti şi Bucureasa, ca urmare a scurgerilor de pe versanţi. La Turceni, ca urmare a revărsării pârâului Strâmba și a...

Calendarul Evaluarilor Nationale la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a s-a modificat !

Evaluarile nationale pe care le vor sustine elevii la finalul claselor a II-a, a IV-a si a VI-a vor incepe in data de 28 mai si se vor finaliza pe 6 iunie, a anuntat astazi ministrul Educatiei, Remus Pricopie, in cadrul unei conferinte de presa. S-a modificat astfel calendarul initial pus in dezbatere, asfel incat primii testati vor fi...

Locul de joacă din 9 Mai, bătaia de joc a autorităţilor municipale

De câteva săptămâni, unul dintre locurile de joacă amenajate în zona 9 Mai a municipiului Târgu-Jiu a fost vandalizat. În ciuda faptului că părinţii micuţilor care se joacă zilnic aici au făcut solicitări telefonice Primăriei Târgu-Jiu pentru repararea leagănului rupt şi a altor componente din plastic, ajunse să fie legate cu sârmă pentru a împiedica accidentarea micuţilor, autorităţile municipale...

Adolescentă de 16 ani, dată dispărută

Poliţiştii gorjeni încearcă să dea de urma unei adolescente în vârstă de 16 ani, din comuna Brăneşti, care a plecat de acasă în dimineaţa zilei de 24 aprilie şi nu a mai revenit.La data de 24.04.2014, ora 11:22, un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Brăneşti, a apelat Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, sesizând faptul...

Restart Grig, restart Pandurii!

Ambele echipe vin după două înfrângeri grele. Pandurii a pierdut la Botoșani și a a schimbat antrenorul, în vreme ce bănățenii au cedat pe teren propriu un meci de șase puncte în lupta pentru evitarea retrogradării, U Cluj impunându-se pe „Dan Păltinișanu”.Eșecul de la Botoșani l-a readus pe Grigoraș la Târgu Jiu, acesta acceptând oferta Pandurilor de a lucra...

Directorul adjunct al Casei de Pensii Gorj, cercetat penal pentru abuz în serviciu

Daniela Negoiţă Holdon, directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj, jurista instituţiei, Cristina Scorei, şi evaluatorul Ion Manolescu, sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu, nepunere în executare a unei hotărâri judecătoreşti, fals intelectual, uz de fals şi fals în înscrisuri oficiale. Totul, în urma unei plângeri penale făcute la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, de...

Costoiu îşi depune candidatura la Senat sâmbătă

Mihnea Costoiu, candidatul PSD la alegerile parţiale de la Senat, s-a întâlnit, aseară, la Târgu Jiu, cu liderii social-democraţi de la Gorj în vederea stabilirii strategiei de câştigare a alegerilor. Săptămâna trecută, Mihnea Costoiu a absentat de la propria lansare ca şi candidat la Senat, lucru pentru care a fost taxat de participanţii la şedinţa PSD, chiar dacă candidatul...

Darby, concentrat doar pe play-off

MVP în All Star Game-ul din acest an, Louis Darby speră ca în primele meciuri din play-off să repete evoluțiile din Cupa României și Energia să poată produce noi surprize. Cel mai bun marcator al echipei gorjene în ultimele sezoane, Darby este la final de contract cu Energia și spune că decizia legată de viitorul său baschetbalistic va fi...

Energia, din nou față în față cu Asesoft-ul!

După ce a produs marea surpriză în Cupa României, când a trecut atât de Asesoft, cât și de Oradea, și a câștigat trofeul, Energia se întoarce la locul faptei pentru o dublă cu echipa ploieșteană.Dacă meciul cu Asesoft din Cupa României a fost unul greu, acum oficialii echipei gorjene se așteaptă la partide și mai dificile, prahovenii urmând a...

Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte hramul, de Izvorul Tămăduirii

Mănăstirea Lainici îşi sărbătoreşte hramul astăzi, de praznicul Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, aici va fi săvârşită slujba Sfintei Liturghii, la care sunt aşteptaţi credincioşi din toată Oltenia.Mănăstirea Lainici este unul dintre cele mai frumoase aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Craiovei. Situată sub culme de munte, sfântul lăcaş monahal este un loc important de pelerinaj al românilor din toată ţară...

Hoţi prinşi de poliţişti

Doi localnici din comuna Dăneşti sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras aproape 40 de plăci de azbociment de pe acoperişul unei hale dezafectate din Târgu-Jiu.În după-amiaza zilei de 23 aprilie, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe str. Ana Ipătescu din Târgu-Jiu, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului...

Viaţa sănătoasă – Detoxifierea după sărbători

Sfânta sărbatoare a Paștelui înseamnă, pentru majoritatea românilor, pe lângă mersul la biserică, mese copioase cu produse tradiționale, care mai de care mai gustoase, dar și mai pline de colesterol. Drobul, friptura de miel, cozonacul și ouăle contribuie, rând pe rând, la îngreunarea funcționării organismului. Excesele făcute la masa de Paște au urmări destul de neplăcute, organismul devenind greu, obosit...

Doar o minune i-ar califica

După ce au pierdut primul meci, disputat la Târgu Jiu, handbaliștii de la Energia ar avea nevoie de două victorii la Bacău pentru a tranșa în favoarea lor seria cu Știința Bacău și pentru a accede în turneul pentru locurile 1-3. Antrenorul Energiei, Liviu Andrieș, pornește și cu un alt handicap în confruntarea de la Bacău, câțiva dintre jucători alegându-se...

30 mai, termen limită pentru crescătorii de bovine din judeţ

Crescătorii de bovine de la nivelul judeţului Gorj pot solicita prima pe exploataţie (subvenţia pe cap de animal) pentru anul 2014 până la data de 30 mai. Cererile pot fi depuse la Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj.Reprezentanţii APIA Gorj informează crescătorii de animale că în perioada 18 aprilie – 30 mai 2014 pot depune...

Încă este primul pasator

Deși a plecat la jumătatea competiției, Eric de Oliveira încă se află în topurile Ligii 1. Dacă în ceea ce privește golurile marcate a fost depășit de Antal și Lemnaru, la nivelul paselor decisive este încă pe primul loc, la distanță de urmăritori. Pe lângă cele 11 goluri înscrise, Eric are 9 pase decisive date în cele 19 etape...

Cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosare penale pe numele a doi bărbaţi depistaţi în timp ce conduceau autoturisme pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală.În seara zilei de miercuri, 23 aprilie 2014, ora 21:15, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 43 ani, din comuna Alunu, judeţul Vâlcea, în...

Salvamont a primit în administrare pe 5 ani bazele realizate cu fonduri europene

Consilierii judeţeni au aprobat hotărârea privind darea în administrare pe o perioadă de minim 5 ani Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj a construcţiilor, lucrărilor executate şi echipamentelor aferente, a mobilierului şi a dotărilor ce au făcut obiectul proiectului „Realizarea sistemului integrat de salvare montană a judeţului Gorj”.„Realizarea sistemului integrat de salvare montană a judeţului Gorj” este un proiect finanţat...

Şcoala Gimnazială Nr. 2 Motru, în competiţia „Picături de lumină”

Unităţile şcolare motrene nu se dau înapoi de la competiţiile organizate la nivel judeţean. Astfel, şi Şcoala Gimnazială Nr. 2 Motru s-a înscris la concursul judeţean „Picături de lumină”, ediţia din acest an, organizat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.În condiţiile promovării unei politici de industrializare forţată a bazinului carbonifer al Văii Motrului de...

Peste 300 de locuri de muncă în străinătate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă  (AJOFM) Gorj prin serviciul de ocupare EURES oferă 318 locuri de muncă vacante în ţările Spaţiului Economic European. Se caută: bucătari, asistente medicale, specialişti software, medici dentişti.Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Gorj, Diana Văduva, mai mulţi angajatori din străinătate caută forţă de muncă în Gorj. “Un angajator din Belgia caută în Gorj...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu mustră necredința minții excesiv de rațională

Pericopa Evanghelică ce se citește în Dumnica a 2-a de la Sfintele Paști sau în Duminica Sf. Apostol Toma, ne face să reflectăm cu mare atenție la tot ceea ce întemeiază puterea credinței noastre dobândite și asumate printr-o adâncă trăire duhovnicească, mai ales dacă vom porni de la premisa că marea Taină a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos reprezintă...

La presiunea Finanţelor, Dumitra şi Viorel Temelescu îşi împart averea după divorţ

Fostul vicepreşedinte de la Pandurii, Viorel Temelescu şi-a pierdut, în ultimul timp, nu numai postul de membru în Consiliul de Administraţie al Medservmin SA, loc în care lucrează soţia sa, ci şi nevasta. Cei doi au divorţat, dovadă stând procesul privind împărţirea bunurilor comune ale celor doi soţi, pe care Dumitra şi Viorel Temelescu îl au, din aprilie, pe...

Gura târgului – Gaură de 4 miliarde la UEF Motru

Controlul Financiar Intern trimis de Laurenţiu Ciurel, managerul Complexului Energetic Oltenia, la UEF Motru, pentru destituirea din funcţie a liberalului Ion Cojocaru, a fost realizat cu scopul de a găsi ,,bube” în managementul acestei unităţi de foraj. Lui Cojocaru i s-ar fi pus astfel în cârcă probleme legate de lipsa lucrărilor societăţii, furnizori neplătiţi şi neachitarea la timp a...

Lait-motive în poezia lui FLORIAN SAIOC

Aşa cum am intuit într-o cronică pe care am scris-o anul trecut în luna iunie, talentul tumultuos al poetului FLORIAN SAIOC a erupt din nou cu prolifica sa forţă creatoare, reuşind ca, în mai puţin de un an, lava fierbinte a poemelor sale să se adune în două volume consistente, publicate la sfârşitul anului 2013, de editura „MĂIASTRA” din...

Amenzi de peste 27.000 de lei, aplicate de poliţişti

Miercuri, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au acţionat în sistem integrat cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj, în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii şi diminuării fenomenului infracţional, precum şi pe linia combaterii evaziunii fiscale, siguranţei traficului rutier, prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale. Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate de oamenii legii în cursul acestei zile...

Administraţia publică din Scoarţa sprijină copiii cu dizabilităţi

Casa de tip familial din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu, care funcţionează pe raza comunei Scoarţa a beneficiat de sprijin din partea autorităţilor locale. Reprezentanţii Complexului spun că primarul Aurelian Cotârlău a onorat toate cerinţele de sprijin venite din partea acestora.Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu are în subordine...

Cu o contestaţie pe masă, Managerul Calotescu se face că nu ştie nimic despre concursul de la Ortopedie

Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari a organizat, miercuri, concurs pentru angajarea unui asistent pentru Compartimentul Ortopedie. Surse din interiorul unităţii spun că a fost cel mai corect concurs de angajare desfăşurat vreodată la această unitate. A existat şi o contestaţie, depusă la prima oră a zilei de joi. Cu toate acestea, managerul Robert Calotescu susţinea însă, la 5 ore...

„33 de desene de Paul PLOPA”

George Drăghescu inaugurează colecţia „Ceaşca de cafea”. „Ceaşca de cafea” este un supliment al „Serilor la Brădiceni”. Dar ne aflăm, de data aceasta, în faţa unei desprinderi în cea mai deplină autonomie editorială, căci seria de „Restituiri” se bucură de patronajul Editurii C.J.C.P.C.T. Gorj. Este aceeaşi editură care mi-a înlesnit mie publicarea trilogiei „Ritualul morţii şi înmormântării în Gorj”. „33...

Evaluările la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, amânate

Calendarul Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a a fost modificat. Examenele se vor desfăşura în perioada 28 mai – 6 iunie iar primii testaţi vor fi elevii de clasa a IV-a, urmaţi de cei de clasa a II-a şi cei de clasa a VI-a.Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat joi, în cadrul unei...

Mitocănia-o “boală” contagioasă la români

E tot mai dificil să întâlneşti un comportament cât de cât decent în România. De ce am ajuns într-o astfel de situaţie, nu-i greu de lămurit, în schimb nu  poţi să înţelegi mitocănia ce musteşte pretutindeni, de la vârful societăţii şi până jos la talpa ţării, din stânga şi din dreapta, de parcă mitocanii ar fi învăţat a se...

ABA Jiu, pregătită să intervină în punctele vulnerabile

Echipele Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Jiu au fost în alertă de miercuri seara după instituirea avertizărilor de Cod Galben şi Cod Portocaliu în bazinul hidrografic Jiu. Acestea vor acţiona în cazul în care vor apărea probleme în punctele critice deja stabilite.Potrivit purtătorului de cuvânt al ABA Jiu, Camelia Bărbuţu, echipele Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj sunt mobilizate...

Ploile întârzie însămânţările la Gorj

Fermierii de la nivelul judeţului Gorj au reuşit să execute lucrări de însămânţare din totalul programat de 161.000 hectare de teren, doar pe 16.000 hectare. Asta din cauza precipitaţiile înregistrate până acum şi totodată excesului de apă din sol.În judeţ, însămânţările din campania de primăvară sunt întârziate din cauza precipitaţiilor, solul moale îngreunând accesul tractoarelor şi utilajelor agricole în...

Fostul șef al EM Petrila s-a cerut în libertate la Târgu Jiu

Fostul director al Exploatării Miniere Petrila, Aurelian Necula, a solicitat magistraților gorjeni să beneficieze și el de legea mai favorabilă și să fie lăsat în libertate, după ce, la sfârșitul anului trecut a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare. Cererea sa a fost redirecționată însă de la Judecătoria Târgu Jiu spre Judecătoria Deva, unde va fi luată în...

Ca la noi, la nimeni – Victimele defrişărilor şi nesăbuinţei

Din păcate, atât de beneficul pluripartitism clamat de ex-preşedintele FSN, PDSR, PSD şi al României – domnul Ion Iliescu – nu şi-a arătat în niciun fel beneficiile. Şi astăzi, după 24-25 de ani de la Marea Învălmăşeală din decembrie 1989, majoritatea oamenilor apreciază că România merge într-o direcţie greşită. Cel puţin aşa arată sondajele de opinie. DEMAGOGIA, PE POST DE...

Spitalele Rovinari şi Târgu-Cărbuneşti, codaşe la curăţenie

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au sancţionat Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari şi Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti cu câte 1.000 de lei pentru nerespectarea normelor privind efectuarea curăţeniei. La alte unităţi sanitare din Gorj, verificate de reprezentanţii DSP,  au fost date avertismente.În urma acţiunilor de control derulate de inspectorii DSP Gorj în toate cele şapte unităţi...

Liberalii Rogoveanu şi Drăghici, consilieri judeţeni

Secretara PNL Gorj, Georgiana Rogoveanu, şi Dorel Drăghici, de care liberalii spuneau că nu mai face parte din organizaţie, au depus ieri jurământul la numirea pe postul de consilieri judeţeni. Prin cei doi, grupul PNL deţine 7 consilieri în cadrul acestui organism de conducere al Gorjului, mărindu-şi avantajul în negocierile privind majoritatea pe care liberalii vor să o consfinţească...

Inundații și alunecări de teren reactivate

Ploile care au căzut din abundență în ultima perioadă, dar mai ales în ultimele zile, au reactivat la nivelul județului alunecări de teren care dau bătăi de cap autorităților locale, în mai multe localități producându-se inundații care nu sunt însă de dimensiunile nenorocirilor înregistrate în sudul țării în perioada Paștelui. La Dănești și Strâmba Jiu, lângă Turceni, au fost...

Adolescentă dispărută

Un bărbat în vârstă de 40 ani, din comuna Brăneşti, a apelat Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, sesizând faptul că în această dimineaţă, în jurul orei 07:30, fiica sa minoră, MANCIU NICOLETA-LORENA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliu şi până la momentul respectiv nu a mai revenit. Semnalmentele minorei: înălţime aproximativ 1,75...

Peste 100 de amenzi într-o singură zi

În cursul zilei de 23 aprilie, poliţiştii gorjeni au aplicat 113 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 27.000 de lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice patru permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.