1.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 10, 2026

Arhive Zilnice: 25 iunie 2014

CRIZA DIN UCRAINA: Insurgenţii proruşi au doborât un elicopter militar ucrainean. Nouă oameni au murit

Un elicopter de transport aparţinând armatei ucrainene a fost doborât marţi de insurgenţi proruşi, în zona Slaviansk, nouă persoane aflate la bord murind în urma impactului cu solul."Elicopterul a fost doborât. La bord erau nouă persoane care au murit", a declarat Vladislav Selejniov, un purtător de cuvânt al Guvernului ucrainean.Autorităţile ucrainene au precizat că elicopterul nu participa la operaţiuni...

Localnic din Jupâneşti, reţinut pentru ultraj

Un bărbat din comuna Jupâneşti a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj. Bărbatul este acuzat că ar fi lovit un agent de poliţie care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.

38 de absenţi şi la matematică

38 de elevi gorjeni au absentat astăzi de la proba scrisă la matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Primele rezultate obţinute de elevi vor fi afişate vineri, până la ora 16:00. Tot vineri, elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii, până la ora 20:00.

Legume româneşti în hipermarketuri

Peste 200 de producători români din regiunea de sud a ţării au iniţiat un program prin care vor livra până la sfârşitul anului aproximativ 10.000 tone de legume şi zarzavaturi marilor reţele de magazine, primele care au aderat la program fiind Kaufland, Auchan, Cora şi Selgros. Programul lansat sub denumirea "Dor de gust" este o iniţiativă a Asociaţiei Cultivatorilor de...

Cod Galben de ploi în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo de ploi însemnate cantitativ valabilă de miercuri de la ora 12.00 până joi la ora 06.00 în toată ţara.

Reţinuţi pentru tâlhărie

Doi tineri în vârstă de 18 ani au fost reţinuţi sub acuzaţia de tâlhărie. Potrivit poliţiştilor, în urmă cu două zile, cei doi tineri au smuls un lănţişor de aur de la gâtul unei fete. Suspecţii au fost prezentaţi în această dimineaţă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

Premii pentru elevii Palatului Copiilor din Târgu-Jiu la Festivalul „Cununa Petrolului”

Elevii Palatului Copiilor din Târgu-Jiu au reprezentat cu succes judeţul nostru la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară şi Muzică Populară „Cununa Petrolului” din Moreni. Aceştia s-au întors acasă cu două premii I, două premii II, două premii III şi patru menţiuni.În perioada 19 – 21 iunie, la Moreni, în judeţul Dâmboviţa, s-a desfăşurat cea de-a VI-a ediţie a Festivalului...

CNTV are revistă de informatică

În contextul nehotărârii și a lipsei de viziune a elevilor, dar și a părinților privind orientarea profesională și pornind de la ideea de a oferi “modele” punând alături poveștile de viață, experiențele personale ale absolvenților C.N.T.V. care au reușit cariere remarcabile în domeniul IT, un domeniu cu o dinamică extraordinară, realizând lucruri pe care, cu siguranță, nici nu le...

Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu”, la a IX-a ediţie

Tabăra de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” îşi va deschide din nou porţile la începutul lunii iulie. Anul acesta, în cadrul taberei vor fi cercetate 53 de localităţi din judeţ, organizatorii propunându-şi, printre altele, înregistrarea tezaurelor vii din comunităţile respective şi identificarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice zonei.Cea de-a IX-a ediţie a Taberei de Cercetare Etnofolclorică „Constantin Brăiloiu” se va desfăşura...

Energia Rovinari își caută antrenor pentru noul sezon după despărțirea de Todorov – Antonis Constantinides, așteptat pentru negocieri

Energia Rovinari încearcă să depășească momentul de criză în care a intrat, iar Dan Cumpănașu a fost mandatat de finanțatori să se ocupe de discuțiile cu posibilii antrenori și cu jucătorii ce ar putea fi păstrați la echipă pentru noul sezon.Dacă pentru club nu s-a găsit încă soluția de înlocuire a foștilor președinți Răuț și Stroescu, echipa de baschet...

Casa Artelor din Baia de Fier intră în circuitul cultural al judeţului

Inaugurată în septembrie 2013, Casa Artelor din Baia de Fier, proiect al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj şi al Fundaţiei ,,Prof. univ. Gh. Mecu”, se alătură instituţiilor culturale ce doresc să facă performanţă culturală în judeţ.În perioada 27-29 iunie 2014, CJCPCT Gorj, în parteneriat cu Fundaţia ,,Prof. univ. Gh. Mecu”, şi cu sprijinul Palatului...

Începe Festivalul „Coloana Infinitului”

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului „Coloana Infinitului” îşi va deschide astăzi porţile la Târgu-Jiu. Timp de trei zile, pe scena festivalului vor urca copii şi tineri cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani din toată ţara.Ediţia din acest an a Festivalului „Coloana Infinitului” se va desfăşura la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. La concurs s-au înscris...

Două tinere, rănite într-un accident de circulaţie

Două tinere în vârstă de 19 şi 20 ani au ajuns luni seara la spital după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie pe raza comunei Teleşti.Primele cercetări efectuate de poliţişti arată că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate. „În timp ce conducea un autoturism pe DC 95 Şomăneşti, la intersecţia...

Peste 200 de elevi din Gorj vor primi bani pentru calculatoare

Peste 200 de elevi gorjeni care provin din familii cu venituri reduse vor primi anul acesta bani pentru a-şi putea achiziţiona un calculator, prin programul „Euro 200”.Ministerul Educaţiei Naţionale a publicat la începutul acestei luni lista beneficiarilor programului „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare. La nivel naţional, anul acesta aproape 16.000 de...

Viaţa sănătoasă – Spasmofilia – cauze, simptome și tratament

Spasmofilia este o afecțiune care nu trebuie ignorată. Deși ea se regăsește destul de des în societatea de azi ca o tulburare cu forme acute, este des interpretată ca fiind cu totul altceva. Spasmofilia produce manifestări ale crizei spasmodice precum tremurături ale membrelor, ale mușchilor feței, ridicarea valorii tensiunii arteriale, senzație de sufocare, bătăi rapide și accentuate ale inimii,...

Accident cu şapte victime la Câmpu Mare

Un grav accident de circulaţie a avut loc ieri după-amiază, la Câmpu Mare. Şapte persoane au fost rănite, în cazul a trei dintre acestea fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a le scoate dintre fiarele contorsionate ale maşinii. În cauză, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.Neatenţia conducătorilor auto continuă să ducă la producerea de...

Andrieș și-a creionat programul

Liviu Andrieș și-a stabilit în linii mari datele programului pregătirii de vară, vacanța echipei de handbal fiind deja aproape de final. Astfel, jucătorii Energiei vor trebui să fie deja la Târgu Jiu în seara zilei de 4 iulie, când conducerea a stabilit o cină alături de echipă, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu un an. Antrenamentele nu vor...

Concurs cu premii pentru copii

Compania Naţională Poşta Română anunţă lansarea concursului intitulat “Cărţile poştale îţi arată lumea”. Competiţia se adresează copiilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, presupune colecţionarea a cât mai multor cărţi poştale primite de către copii în timpul vacanţei de vară (cu data poştei cuprinsă în perioada 1 iunie - 14 septembrie 2014) şi se va...

Anton: “Va fi un sezon mult mai dificil”

Mijlocașul Paul Anton este unul dintre jucătorii pe care Pandurii se bazează în noul sezon și care, în același timp, reprezintă și o potențială sursă de profit, jucătorul fiind în atenția mai multor cluburi ce și-ar dori să-și asigure serviciile sale.Pion important în angrenajul echipei lui Petre Grigoraș, Paul Anton este pregătit din punct de vedere mental pentru perioada...

Salarii mai mari pentru drumari

Veşti bune pentru angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj. Salariile acestora au fost reîntregite şi chiar majorate, fiecare salariat primind încă 150 de lei la veniturile lunare. Contractul colectiv de muncă a fost deja semnat, drumarii urmând a-şi primi salariile majorate de luna viitoare. Măsura este aplicată şi colegilor acestora de la restul secţiilor şi districtelor din ţară.Negocieri cu...

Vâlceanu a plecat cu demisie din funcţia de la SJA Gorj

Liberalul Dan Vâlceanu, fostul director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă(SJA) Gorj, şi-a dat vineri demisia din funcţia ocupată politic şi fără concurs pe care o deţinea în interimat de un an şi jumătate. Luni, în locul acestuia a fost numit Marinică Niculescu, de la PSD, propunerea promovării acestuia pe funcţie fiind anunţată, de câteva zile, Ministerului Sănătăţii, perioadă în...

Recco de la Salvamont a început pre-dresajul

Intrat în familia Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj, în urmă cu câteva luni, Recco – un frumos exemplar de Border Collie – a început pre-dresajul. Potrivit conducerii Salvamont, câinele urmează să fie evaluat de un specialist în psihologie canină, ulterior fiind inclus într-un program mai amplu de pregătire.La începutul acestui an, un medic din Oradea, stăpân al unei femele...

RAAN primeşte cărbune şi de la Husnicioara, şi de la Roşiuţa

Activitatea de extracţie a cărbunelui din cariera de suprafaţă Husnicioara a Complexului Energetic Oltenia (CEO) se desfăşoară în condiţii de normalitate şi eficienţă economică, a declarat ieri, directorul UM Cariera Husnicioara, Costel Mitroi. Asta după ce în bazinul carbonifer al judeţului Mehedinţi au existat unele probleme legate doar de livrarea lignitului către Termocentrala Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi...

Gura târgului – Tudor Jr. taie-n carne vie la Drumurile Naţionale

Cristi Tudor, angajat al Biroului Autorizaţii din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj, nimeni altul decât fiul şefului SDN, taie-n carne vie şi nu are milă de cei ce nu se supun rigorilor legii şi nu îşi autorizează lucrările din perimetrul drumurilor naţionale. Una dintre cele mai recente „isprăvi” ale sale este stoparea lucrărilor demarate de o bine-cunoscută companie...

“Municipal”-ul, inspectat

În vederea participării la noua ediție de campionat, clubul Pandurii a primit vizita de omologare a bazei sportive pe care echipa își va disputa meciurile de pe teren propriu. În inspecție a sosit directorul Departamentului de Ordine și Siguranță al LPF, Mihai Stancu, alături de acesta fiind prezenți și oficiali ai clubului Pandurii Târgu Jiu, reprezentanţi din administraţia bazei sportive,...

Festivalul Drumeţii Montane 2014, cât mai aproape de start

Asociaţia Drumeţii Montane & Jnepenii organizează în perioada 1-3 august 2014 a III-a ediţie a evenimentului sportiv – cultural - ecologic. Acesta va avea loc în Complexul Turistic Cheile - Buţii în Munţii Retezat. Participarea în cadrul festivalului este gratuită, iar competitorii vor fi premiaţi cu premii substanţiale.Potrivit organizatorilor, participanţii vor învăţa despre Parcul Naţional Retezat cu ajutorul probei...

Acţiuni de colectare la Stoina şi Ţicleni

Pe data de 26 iunie, la Stoina şi pe 28 iunie, la Ţicleni, se vor desfăşura acţiuni de colectare a  deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice. Ca de obicei, vor fi organizate şi tombole, la Stoina fiind puse în joc: Polizor unghiular - 2 buc, Maşină de găurit - 1 buc, iar la Ţicleni câte trei bucăţi de polizor unghiular...

Mai multe trenuri din Târgu-Jiu spre Litoral

“Trenurile Soarelui” au fost introduse încă de la jumătatea lunii iunie. Astfel, gorjenii care vor să meargă cu trenul pe litoralul românesc o pot face fără a fi nevoiţi să schimbe trenul sau locurile de la cuşetă/vagon de dormit cu cele de la clasa I ori II.CFR Călători a introdus, suplimentar, în circulație 20 de trenuri InterRegio și Regio,...

Luna iunie: date istorice privind războaiele

Pe 22 iunie 1941, România a intrat în al Doilea Război Mondial pentru a-şi recupera teritoriile pierdute în urma ultimatului din 1940 al URSS şi din 30 august al Germaniei şi Italiei. Al Doilea Război Mondial a costat 375 miliarde dolari, numai pe front murind 32 milioane de ostaşi. Noi, românii, am pierdut nordul Bucovinei, sudul Basarabiei, Cadrilaterul, recuperând doar...

Au început audierile în dosarul fostei șefe de la APIA Gorj

După câteva amânări menite parcă să ducă procesul până în preajma vacanței judecătorești, ieri au început la Tribunalul Gorj primele audieri din dosarul în care fosta șefă de la APIA Gorj, Delia Petrescu, fostă Mercioiu, este cap de afiș, inculpați fiind și doi angajați ai Primăriei Padeș, dar și tatăl acesteia, precum și o fostă subordonată, Otilia Arjocu, implicată...

Morega despre scandalul “Gorgotă”: “Dian Popescu nu are minte”

Excluderea lui Daniel Gorgotă din PNL Gorj, la finalul săptămânii trecute, fapt realizat de Matei Nădrag la cererea lui Dian Popescu, este văzută drept “greşeală drastică” de către fostul preşedinte al organizaţiei, Dan Morega. Acesta susţine că prin demersul său incorect, Dian nu a vrut decât să-i arate preşedintelui interimar al partidului, Klaus Iohannis, că îi netezeşte calea spre...

Ca la noi, la nimeni – În dispreţul Slugoiului Occidentului

Mai toate marile publicaţii internaţionale şi agenţiile de presă semnalează eforturile cu care Traian Băsescu încearcă să se ţină deoparte – cel puţin aparent – de Cazul Mircea Băsescu. Fratele interlop ce a recunoscut, în sfârşit, că a luat bani din partea altui mare interlop – Bercea Mondial. Cum e cunoscut după poreclă. Situaţia erste complexă şi datează de prin...

Finalul campaniei de depunere a cererilor de ajutor în zootehnie

Campania de depunere a cererii unice de plată, pentru acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine şi ovine/caprine şi ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte şi de carne de vită şi producătorii de lapte şi de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate s-a încheiat. Fermierii gorjeni au putut depune cererea pentru solicitarea ajutorului, la Agenţia de...

Marin Arcuş – o minte luminată a Rădineştilor, un nume cu renume printre gorjeni

Deşi am fost colegi la Şcoala Pedagogică Mixtă din oraşul Craiova, pe Marin Arcuş, care era cu un an în urma noastră, l-am cunoscut îndeaproape la una din şedinţele de cerc pedagogic, la Liceul Pedagogic din Tg.-Jiu,  azi, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, când, după noua împărţirea adiministrativă, 1968, Rădineştii treceau de judeţul Gorj. La cercul cu pricina, noul venit în...

PNL, încotro?

Un alt episod fierbinte al acestei veri este limpezirea apelor în PNL prin Congresul lor extraordinar de la sfârşitul lunii iunie. Să sperăm, că liberalii cinstiţi vor respinge candidatura lui Johannis, sluga docilă a lui Băsescu, şi vor pune în fruntea partidului o personalitate demnă de renumele acestui partid istoric, care a împlinit 139 ani de existenţă şi care...

Zeci de alpinişti montează plase de susţinere a versanţilor pe Defileul Jiului

Pentru a monta plasele de susţinere a versanţilor din Defileul Jiului, s-a apelat la persoane bine pregătite, fiind aduşi aici nu mai puţin de 40 de alpinişti şi specialişti spanioli. Ei lucrează în această perioadă la montarea de plase de susţinere pe versanţi, pe un tronson de drum care se află în plin proces de modernizare.Pe Defileul Jiului se...

Se aşteaptă startul pentru vaccinarea antipoliomielitică

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj aşteaptă să se dea startul la nivel naţional pentru demararea vaccinării antipoliomielitice. La ora actuală există dozele necesare pentru recuperarea restanţierilor, imunizarea urmând să înceapă în curând.Răspândirea virusului poliomielitic sălbatic a devenit urgenţă de sănătate publică internaţională, peste tot în lume impunându-se măsuri pentru evitarea îmbolnăvirii. Şi la nivelul judeţului Gorj se va...

Averile parlamentarilor, la vedere

Senatul și Camera Deputaților au început să facă publice declarațiile de avere ale parlamentarilor pentru anul trecut, cei mai mulți dintre aleșii gorjenilor având deja publice documentele respective. Actele în cauză nu evidențiază schimbări spectaculoase în veniturile sau bunurile acumulate de politicieni, de remarcat fiind poate un împrumut de 70.000 de euro făcut de senatorul Dian Popescu de la...

Senzaţional! PPDD Drăguţeşti are doi prim-vicepreşedinţi

La PPDD Drăguţeşti organizaţia locală are, în mod inedit, doi prim-vicepreşedinţi, situaţie care nu a fost rezolvată de fosta preşedintă, Niculina Mocioi. Cel puţin asta susţine unul dintre ocupanţii postului, Constantin Crăciun, care a reclamat-o pe Mocioi şi la Dan Diaconescu, omul a muncit atât în campania pentru locale, la parlamentare şi chiar şi la europarlamentare pentru PPDD.Organizaţia locală...

De la 1 iunie, Al 18-lea centru de permanenţă gorjean funcţionează la Scoarţa

Numărul centrelor de permanenţă continuă să crească, în judeţul Gorj. Începând cu această lună, un nou centru de permanenţă şi-a început activitatea. Este vorba despre cel de la Scoarţa, fiind cel de-a 18-lea centru funcţional, după inaugurarea, în luna martie, al celui de la Câlnic.Pe raza judeţului nostru funcţionau până nu demult 17 centre de permanenţă, în localităţi precum:...

Iubirea reală ne face neosteniţi -eseu despre viaţă şi triumf-

Gândesc un eseu anapoda, cu de toate pentru toţi; un eseu despre aur şi mediocritate, despre viaţă şi iubire, despre biruinţă şi odihnă. Aceasta pentru că prefer traiul modest, departe de splendorile măririlor aurite, prefer starea mijlocie, dar nu mediocritatea, pe care o calific o chezăşie a stării sufleteşri tihnite şi moderate care are drept virtute măsura, aşa cum...