Arhive Lunare: iunie 2014
Vâlceanu ţine şedinţa de CJ Gorj declarată ilegală
În opinia conducerii Consiliului Judeţean Gorj, şedinţa extraordinară solicitată de majoritatea formată din consilierii judeţeni ai PDL, PNL şi PPDD pentru demiterea vicepreşedintelui CJ Gorj din partea PSD nu se poate ţine deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru acest lucru. Acest lucru este contestat însă de liderul PDL Gorj, Dan Vâlceanu, care susţine că va...
Tătaru, mulţumit de noii directori ai SJU
După o săptămână de activitate în funcţii de conducere, noii directori adjuncţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu au reuşit să se ridice la nivelul aşteptărilor managerului. Tiberiu Tătaru se declară mulţumit de subalternii săi, precizând că până acum i-au dovedit că a făcut o alegere bună.Începând cu data de 1 iunie 2014, au fost numiţi, oficial, noii directori...
Gorjencele pot beneficia de programul gratuit de depistare precoce a cancerului de col uterin
Veşti bune pentru femei. Ministerul Sănătăţii va derula şi în acest an Programul Naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, care se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat cu această afecţiune. În judeţul nostru, în primul...
Mosor: “Belgher, suspendat şase luni din UNPR”
Elena Mosor, primăriţa comunei Alimpeşti, aşteaptă de la UNPR Gorj, oficial, cele decise în legătură cu consilierul local Leonida Belgher, sancţionat de conducerea partidului la ultima şedinţă, după ce a făcut scandal în legătură cu strângerea semnăturilor pentru candidatura la prezidenţiale a lui Victor Ponta. Edilul local susţine că a aflat că Belgher a fost supendat şase luni din...
Fiul lui Sabin Cornoiu, arhitect la expoziţie
Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu au găzduit săptămâna trecută expoziţia de arhitectură a unor studenţi gorjeni care studiază de facultăţi de profil din ţară. Proiectele au fost expuse de cei zece studenţi, printre ei aflându-se şi fiul lui Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj, în prezent consilier judeţean. Vernisajul a avut loc şi în prezenţa altor arhitecţi cunoscuţi...
Două premii importante, aduse la Târgu-Jiu de elevii Şcolii Populare de Artă
Trupa de dans Galactic Crew a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, coordonată de doamna Camelia Costea, a obţinut locul I la Concursul Internațional de dans modern “Dansul Lalelelor” la secțiunea “Fantezie coregrafică”, desfășurat sâmbătă, 07 iunie 2014, la Pitești. De această dată și trupa Galactic Crew Junior (7-10 ani) a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, la primul lor concurs,...
Carte în memoria lui Vasile Antonie
“Ca ieri şi azi” este titlul cărţii apărute sub tiparul Editurii Măiastra, dedicată fiind celui ce a fost Vasile Bebe Antonie, îndrăgitul profesor, coleg, părinte şi prieten care a trecut în lumea celor drepţi cu trei ani în urmă. Ediţia lansată la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, la finalul săptămânii trecute, s-a bucurat de prezenţa unui public numeros şi de...
Munceau “la negru” în Turceni şi Motru
Doi angajatori din Turceni şi Motru au fost depistaţi de către inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, săptămâna trecută, prestând activitate cu persoane fără a li se face contract de muncă. În urma verificării, angajatorii s-au ales cu amendă în cuantum de 20.000 de lei.Inspectorii din ITM Gorj au efectuat săptămâna trecută o serie de verificări...
Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Sfânta Treime» de la Strâmba -Jiu, Gorj
După Duminica Rusaliilor și după ce am sărbătorit Pogorârea Sfântului Duh, luni, 9 iunie 2014, în ziua în care Biserica noastră dreptmăritoare a prăznuit Sărbătoarea Sfintei Treimi, în altarul de vară al Mănăstirii «Sfânta Treime» de la Strâmba-Jiu, în prezența a peste 250 de credincioși veniți din județ și din țară, a fost săvârşită slujba Sfintei Liturghii de către...
Pregătiri în linie dreaptă pentru Sărbătoarea Nucului
Angajaţii Primăriei Runcu, conduşi de edilul Adrian Câmpeanu, împreună cu reprezentanţii Obştii Valea Susenilor, au pregătit terenul pentru desfăşurarea celei de-a treia ediţii a Sărbătorii Nucului. Evenimentul are loc duminică, 15 iunie, în Poieniţa cu Nuci de la intrare pe Valea Susenilor.Cea de-a treia ediţie a Sărbătorii Nucului este organizată de către consiliile de administraţie ale celor două obşti...
ANI a iscodit bugetul familiei Vodislav
Pe lângă porţia bună de arest de care a avut parte anul acesta, doctoriţa Vodislav, trimisă în judecată pentru luare de mită în dosarul “Mafia Permiselor”, a mai primit o lovitură de la Agenţia Naţională de Integritate(ANI). Organismul în cauză a luat la puricat averea familiei, iar rezultatul a dat cu plus. Mai exact, ANI “a constatat existenţa unei...
Tal Karpelesz continuă cu Energia
Extrema româno-israeliană Tal Karpelesz și-a dat acordul de a continua pentru încă un sezon în tricoul echipei gorjene, a anunțat președintele secției de baschet a clubului Energia, Radu Stroescu.
Tal Karpelesz este al doilea jucător care semnează un nou contract cu Energia Rovinari, primul care a făcut acest lucru fiind conducătorul de joc american Giordan Watson. În afara celor doi,...
Accente în cotidian – Despre „Singur la cabină” de George Drăghescu
În cadrul Galei Premiilor Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, pe 2013/2014, a avut loc, într-o fastă deschidere, lansarea celei mai noi cărţi a poetului şi actorului şi filosofului evenimenţial şi transistoric George Drăghescu. Volumaşul, în filigran, SINGUR LA CABINĂ, a fost prezentat elogios, dar deloc encomiastic, de exigentul critic Gheorghe Grigurcu, al cărui discurs a subliniat profunzimea micropoemelor...
Nepotul lui Cucăilă a ajuns după gratii
Scandalul bărbatului bătut anul trecut de doi polițiști și un jandarm chiar în sediul Poliției Municipale pare să fie departe de a se fi încheiat. Pe rol există un proces cu Ion Cucăilă pe post de victimă, dar, acum, în spatele gratiilor a ajuns un nepot al acestuia care, culmea, la sfârșitul săptămânii trecute, a luat la bătaie doi...
Piţian, DSP: „Nu este focar de varicelă!”
Una dintre cele mai cunoscute boli ale copilăriei, varicela, afectează şi micuţii din judeţul nostru. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că nu există un focar de infecţie la nivelul judeţului Gorj, pentru a fi declarat focar fiind necesară confirmarea a cel puţin cinci cazuri într-o unitate.Varicela este o afecţiune comună, potrivit medicilor, ea determinând urticarie şi...
Scandal între polițiștii locali și un taximetrist
Șoferul unui taxi din Târgu Jiu susține că a fost agresat de doi polițiști locali fără niciun motiv temeinic, agenții oricum neavând voie să îl ia la bătaie doar pentru că nu ar fi parcat corect. Marius Alin Calotă spune că doar ce apucase să vină din cursă și își căuta loc de parcare în parcarea amenajată special pentru...
Demisionarul Novac îşi arogă procentul de 8% al PMP pe Târgu-Jiu
Fundaţia Mişcarea Populară Gorj a rămas de ieri fără preşedinte, ocupantul postului, Andrei Novac, demisionând din funcţie. Novac nu a dat vina direct pe Elena Udrea şi pe apropiaţii săi pentru dezlipirea sa de FMP, ci a anunţat public doar că a decis să renunţe la Fundaţie atât din motive personale, cât şi ca urmare a demisiilor din fruntea...
Spirala vieţii şi nebunia în a fi (I)
După câteva felii de pâine cu puţin unt şi o linguriţă de gem de prune, făcut de mamaie, mi-am luat geanta şi am plecat. Înainte de a ieşi pe uşă, Maria mi-a întins o plasă cu câteva sadviciuri învelite într-un fel de prosop de hârtie şi o cutie cu iaurt.
- Sigur vrei să fii singură?
- Da! Adică... În definitiv,...
120 de litri de apă minerală neconformă, retrasă de la comercializare
Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au verificat în perioada 26 mai-2 iunie peste 6.700 L de apă minerală carbogazeificată şi apă naturală plată la operatorii economici de pe raza judeţului Gorj. Cantitatea de 121 de L a fost depistată cu abateri, urmare acestui fapt fiind aplicate 2 amenzi în cuantum de 3000 lei şi...
Deținătoarea Cupei României la baschet și-a numit noul antrenor – Habemus antrenorum!
Energia Rovinari a ținut multă vreme secrete negocierile purtate pentru numirea noului antrenor al echipei de baschet, dar numele lansat de presa sportivă locală s-a dovedit a fi cel corect, Aleksandar Todorov fiind cel care a primit girul conducerii gorjene pentru sezonul 2014-2015.Intrată în acest an în posesia Cupei României după un Final 4 de vis în care a...
Beizadeaua sindicalistului Pisc, inculpată după o altercaţie cu un poliţist
Fiul sindicalistului Ion Pisc Scrădeanu, prim-vicepreşedintele BNS, a fost trimis, recent, în judecată pentru conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără carnet de conducere, ulterior fiind cercetat şi pentru ultraj, el fiind acuzat de anchetatori că a exercitat acte de violenţă asupra unui poliţist. Cosmin Pisc Scrădeanu, băiat de bani gata şi omniprezent prin cluburile de fiţe, nu...
Gura târgului – Condescu poate răspunde penal pentru datoriile Pandurii
Într-un top al cluburilor datoare la stat, CS Pandurii Lignitul Târgu-Jiu figurează pe poziţia a şaptea, având datorii înregistrate la Ministerul Finanţelor de 3,5 milioane de euro.
Pentru acumularea acestor debite vinovată se face fosta conducere a clubului Pandurii, în speţă Marin Condescu&CO.
Cei în cauză ar putea răspunde penal pentru aceste datorii care trag în jos clubul care a beneficiat...
Doctoriţa Vodislav nu poate justifica peste 250.000 de euro
Agenția Națională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate, în cuantum de 1.111.067,72 Lei (aprox. 252.515 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către VODISLAV DANA MARIA, fost medic, Șef al Secției de Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, împreună cu familia. În perioada 21 mai 2007 - 31 decembrie 2012, VODISLAV DANA MARIA a...
Edilul din Prigoria, declarat incompatibil
Agenția Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul edilului de la Prigoria, Emil Răgman. Potrivit unui comunicat al ANI, în perioada 20 decembrie 2012 - 10 septembrie 2013 a deţinut simultan funcțiile de primar şi administrator al unei societăți comerciale. Astfel, Emil Răgman a încălcat prevederile articolului 87, alineatul (1), litera d) din Legea...
Taximetristul agresat nu a făcut plângere la poliţie
Un taximetrist din Târgu-Jiu acuză faptul că doi poliţişti locali l-ar fi agresat în timp ce acesta se afla în timpul serviciului pe motiv că nu ar fi parcat autoturismul regulamentar în staţia de lângă Parcul Central. Potrivit lui Calotă Marius Alin, incidentul s-a petrecut duminică, în jurul prânzului. Reprezentanţii Poliţiei Locale Târgu-Jiu dau însă vina pe victimă, susţinând...
Copil de 5 ani, accidentat la Peştişani
Un tânăr de 26 de ani, din Peştişani, care conducea un autoturism pe DC Frânceşti, a acroşat un minor în vârstă de 5 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea părţii carosabile după ce a coborât din autoturismul părinţilor săi, nesupravegheat. În urma impactului a rezultat accidentarea minorului. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor...
Evaziune fiscală de 25.000 de lei
Poliţiştii din Tismana au identificat o femeie în vârstă de 36 ani, domiciliată în comuna Padeş, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţele financiar-contabile ale societăţii veniturile în sumă de 25.000 lei pentru perioada octombrie 2013- iunie 2014, obţinute din activitatea de vânzare produse alimentare, accizabile şi industriale, fiind, de asemenea, identificat...
20.000 de lei, amenzi aplicate de ITM Gorj
Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat săptămâna trecută o serie de verificări în domeniul realaţilor de muncă şi în sănătăţii şi securităţi în muncă. Au fost depistaţi 2 angajatori care prestau activitate cu 2 persoane fără forme legale de angajare (femei). Pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare inspectorii au aplicat 2 sancţiuni...
120 de litri de apă minerală, neconformă
Comisarii din cadrul CJPC Gorj au verificat în perioada 26 mai-2 iunie 6.719 L de apă minerală carbogazeificată şi apă naturală plată la 10 operatori economici, fiind depistată cu abateri cantitatea de 121 L. Pentru cele constatate comisarii au aplicat 2 amenzi în valoare totală de 3000 lei şi 4 avertismente.
Aleksandar Todorov, noul antrenor al Energiei
Conducerea clubului a bătut palma cu antrenorul originar din Skopje, Aleksandar Todorov. Aceştia s-au înţeles asupra unui contract valabil pentru sezonul 2014-2015, participarea Energiei în EuroChallange fiind unul din motivele ce l-au determinat pe fostul antrenor al celor de la Balkan Botevgrad, să aleagă deţinătoarea Cupei Românei.În vârstă de 40 de ani, Todorov a trecut de-a lungul carierei pe...
4500 de absolvenţi, la examenul maturităţii
Peste 4.500 de absolvenţi de liceu din judeţul Gorj vor intra astăzi în febra examenului de Bacalaureat. Probele din cadrul examenului maturităţii se vor desfăşura în perioada 10 iunie – 4 iulie, iar primele rezultate vor fi afişate în cursul zilei de 7 iulie.Sesiunea iunie – iulie a examenului de Bacalaureat va debuta astăzi, cu proba orală la limba...
S-au bucurat de baschet!
Memorialul „Victor Perescu” s-a desfășurat ieri la Târgu Jiu, în organizarea Asociaţiei Judeţene de Baschet Gorj, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Gorj şi Clubul Sportiv Şcolar Târgu Jiu, cu participarea unui număr mai mic de echipe decât era programat.
Echipa de baby-baschet Amicii Pitești nu s-a prezentat așa că au picat două meciuri, la fel cum...
Congres al tinerilor creştin-ortodocşi la Tismana
În perioada 13-14 iunie, Arhiepiscopia Craiovei organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu, prin Biroul de învăţământ, catehizare şi activităţi cu tineretul, cea de-a X-a ediţie a Congresului tinerilor creştin-ortodocşi de la Tismana.Activitatea se desfăşoară în colaborare cu Fundaţia „Cuvântul care zideşte“ şi Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi, filialele Craiova şi Târgu-Jiu. Întâlnirea de anul acesta va avea tema „Sfinţii Martiri...
Gilortul a făcut eventul!
Campioana Gorjului din acest sezon, Gilortul Târgu Cărbunești, s-a impus și în a doua competiție orgaznizată de AJF Gorj câștigând Cupa României după o victorie cu 2-0 (0-0) în fața celor de la Vulturii Fărcășești.Duminică, la Bustuchin, în organizarea autorităților locale și a Asociației Județene de Fotbal Gorj s-au desfășurat atât finala Cupei României, faza județeană, cât și Cupa...
Mircea Roman expune la Târgu-Jiu
Timp de trei săptămâni, iubitorii de artă din Gorj vor putea admira la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” o serie de sculpturi ale artistului Mircea Roman. Expoziţia se numeşte „Coji” şi va fi vernisată astăzi, la ora 18:00.Muzeul de Istorie şi Arheologie din Târgu-Jiu va găzdui astăzi, la ora 18:00, vernisajul expoziţiei de sculptură „Coji” a artistului Mircea Roman....
Agricultura pe înţelesul tuturor – Bolile și dăunătorii morcovului
Majoritatea bolilor și dăunătorilor acestei culturi sunt specifice și altor culturi de rădăcinoase comestibile, prin urmare constatările și recomandările din acest articol le privește și pe acestea. Principalele boli ale morcovului sunt:
1 – Alternarioza (Alternaria dauci) se manifestă pe frunzele compuse prin pete variate ca forme, ruginii la început și apoi închise la culoare cu o margine gălbuie pe...
Ca la noi, la nimeni – Elena Udrea îşi cântă Conducătorul!
Căldură mare şi la Congresul PMP, unde Elena Udrea a primit cadou un partiduleţ de 6% din partea iubitului ei Conducător. Caragiale e la modă, fiind contemporanul nostru, iar scriitorul Eugen Şerbănescu a tipărit recent „A doua scrisoare pierdută”. În care personajele trăiesc şi în secolul al XIX-lea, dar şi în contemporaneitete. Elene Udrea şi iubitul ei Conducător se...
Hotărât lucru, nema speranţe!!
Ca orice om care doreşte să puie-n practică recomandările specialiştilor pentru menţinerea tonusului fizic, în fiecare zi parcurg vreo câţiva kilometri, apostoleşte, prin urbea sfinţită de minunăţiile dăltuite de Brâncuşi. Aproape zilnic îmi fac timp pentru a trece şi prin unele din parcurile oraşului. Fără doar sau poate, autorităţile au luptat şi luptă pentru ca urbea să fie cât...
Cum întinde PPDD coarda la PSD: Neaţă, manager la SJU Târgu-Jiu şi postul de vicepreşedinte la judeţ
Boicotul PPDD, vineri, a şedinţei de Consiliu Judeţean Gorj, neurmat de parteneriatul afişat presei de liderii PNL şi PDL, a demonstrat, încă o dată, că popularii joacă în două tabere. O dată arată pisica PSD, încercând să-i dovedească preşedintelui Ion Călinoiu că adepţii lui Dan Diaconescu merg pe un parteneriat cu dreapta, ca în plan secund să-şi exprime solicitările...
Liceul Tehnologic Bustuchin şi Şcoala Nr.1 Motru, în finala Patrulei de Reciclare
Agenții Patrulei de Reciclare au ajuns la momentul bilanțului: pe 5 iunie, de Ziua Mediului și a Învățătorului, au fost premiate Patrulele locale din toate judeţele ţării şi din Bucureşti, declarate cele mai active, cele mai harnice şi cele mai convingătoare. Câştigătorii din Gorj au fost Liceul Tehnologic Bustuchin, profesor coordonator Vasile Spiridon – cea mai activă patrulă –...
Final de sezon în ligile a 2-a și a 3-a
Sezonul 2013-2014 s-a încheiat în weekendul trecut și pentru echipele gorjene ce au activat în al doilea și al treilea eșalon fotbalistic al țării.
Campionatul recent încheiat a fost unul de coșmar pentru Minerul Motru, care se află pe primul loc sub linia retrogradării din liga secundă. Este foarte posibil însă ca echipa din Motru să fie rechemată în liga...
Ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafaţă
Astăzi este ultima zi în care fermierii gorjeni mai pot solicita subvenţia pe suprafaţă cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Perioada de depunere a cererilor la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, în acest sens, fără penalizări a fost până la data de 15 mai.Cererile de plată depuse după data de 10 iunie...
Ciolocoi s-a lipit de scaunul de vice cu super glue
Mădălina Ciolocoi nu se dă dusă şi pace din funcţia de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean Gorj, deşi ştie că nu poate ocupa un post din care va sta ascunsă permanent în birou, încercând să nu dea ochi cu preşedintele Ion Călinoiu ori invocând boli pe care nu le are. Cu toate acestea, din scaunul în care a fost cocoţată...
Accident în ziua nunţii
O tânără din Gorj a ajuns la spital chiar în ziua nunţii sale, după ce autoturismul în care se afla a fost lovit de o altă maşină şi aruncat în afara drumului. Din fericire, mireasa nu a suferit răni grave, iar nunta a putut avea loc până la urmă.Accidentul de circulaţie a avut loc sâmbătă, pe DN 67. Un...
Eveniment literar gorjenesc, la Curtea de Argeş – Poetul Nicolae Dragoş lansează volumul „Cu ochii-n 4”, Editura Revers – 2014
La invitaţia directorului Casei de Cultură din Curtea de Argeş, inimosul manager cultural Theodor Dădălău a răspuns afirmativ şi organizează un desant al unor scriitori şi publicişti din Gorj pentru o întâlnire cu cititorii argeşeni şi lansări de carte, miercuri 11 iunie, ora 16,00. Evenimentul literar gorjenesc va avea loc la Muzeul municipal de istorie din curtea de Argeş.Prima...
Prins beat la volan
Un gorjean din comuna Drăguţeşti s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism pe o stradă din Rovinari, având o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.În seara zilei de 5 iunie, poliţiştii Serviciului Rutier au tras pe dreapta un bărbat în vârstă de 41 ani, din comuna Drăguţeşti, care conducea un...
Primăria Ciuperceni caută inspector-asistent
Primăria Comunei Ciuperceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de inspector, clasa I, grad profesional asistent – Compartimentul Cadastru, Topografie şi Agricultură. Proba scrisă va avea loc în data de 4 iulie 2014, ora 10:00.
Potenţialii candidaţi trebuie să îndeplinească o serie de condiţii în vederea participării la concurs şi a...
O suită de manifestări de prestigiu la Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu
Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu a organizat în ziua de vineri, 6 iunie 2014 o suită de manifestări de prestigiu, care merită a fi consemnate pentru a fi evocate!“Să transformăm Tg. Jiul într-un centru de dezbateri”, după cum opina d-l Rector Moise Bojincă
Dintre acestea, putem aminti acțiunea organizată de către Facultatea de Relații Internaționale, Drept și Științe Administrative, prilej...
Medicul Crăciun se apără, mama pacientei moarte acuză în continuare
Condamnarea la închisoare cu suspendare a fostei șefe de la Unitatea de Primire Urgențe Târgu Jiu pentru moartea unei paciente tratate în condiții improprii la cabinetul personal nu a pus capăt scandalului respectiv, ci, din contră. Medicul Liliana Voichița Puiu Crăciun și-a prezentat un punct de vedere cu privire la cele întâmplate, în timp ce mama tinerei de 24...
A plecat după țigări și a murit pe casa scării
De un sfârșit dramatic a avut parte ieri dimineață un bărbat de 58 de ani din municipiu, găsit mort în apropierea apartamentului în care locuia, trupul său neînsuflețit fiind descoperit într-o baltă de sânge, pe casa scării. Macabra descoperire a făcut-o Dumitru Slabu, fost ginere al celui decedat, Gheorghe Gruia rămânând în relații bune cu cel care, pentru o...
UCB, gazda unui regal de manifestări
Un sfârşit de săptămână încărcat la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. La nivelul instituţiei s-au organizat mai multe manifestări în data de 6 iunie 2014, înfiinţarea Filialei Gorj a Uniunii Juriştilor fiind una dintre cele mai importante. De asemenea, în aceeaşi zi au fost lansate cărţi şi s-a acordat o nouă distincţie Doctor Honoris Causa.
Tot mai multe evenimente se...
Termen limită de înscriere la AJOFM Gorj pentru absolvenţi
29 iulie este ultima zi în care absolvenţii de liceu din acest an îşi pot depune la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, actele pentru primirea indemnizaţiei de şomaj. În situaţia în care unii tineri mai au corigenţe, şi nu au situaţia încheiată la toate materiile, aceştia vor fi obligaţi să se prezinte în interval de...
Udrea înfierează “ciocoii” de la Gorj
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), nou aleasa în funcţie Elena Udrea, consideră că posibila colaborare dintre PSD şi PPDD, privind majoritatea de la Gorj poate fi caracterizată prin sintagma “ciocoii vechi şi noi”.“Ciocoii vechi şi noi. Nu ştiu ce vor face cei doi ciocoi la Gorj, dar important este că oamenii s-au lămurit cum este cu onestitatea în politică,...
Recuperarea copiilor cu dizabilități prin dansuri populare
În cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu a fost constituit în luna aprilie 2014, din rândul beneficiarilor, din dorinţa de a participa la Concursul Județean ,,Picături de Lumină” (16 mai 2014), grupul de dansuri populare ,,Lăstăreii din Vădeni”. Grupul este format din 8 beneficiari ai Complexului.Ceea ce la început s-a dorit a fi un...
TRANCĂU?!
Trancău!?... Trancău!?... Aaa… da! Cred că-i vorba de numele unei... preţioase… mlade a Vlădulenilor, cel care, din satul său (natal şi ... autentic) cu un curaj de ... speriat, a mers la liceu, la oraş şi apoi, cu un curaj (şi mai de ... speriat), a mers la o facultate filologică unde, spre norocul lor, i-a avut colegi pe...
Cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Trei gorjeni cu vârste cuprinse între 39 şi 67 de ani sunt cercetaţi penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce poliţiştii au descoperit că aceştia nu au depus la un armurier autorizat armele şi muniţia neletale înscrise în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi...
A început sezonul bolilor diareice
Odată cu venirea verii şi apariţia fructelor şi legumelor de sezon, încep să apară şi cazurile de boală diareică. Medicii atrag atenţia gorjenilor asupra acestei afecţiuni, sfătuindu-i să adopte o igienă strictă la absolut tot ceea ce consumă în stare proaspătă. De asemenea, se recomandă ca preparatele din carne să fie păstrate la frigider la maxim 4 grade Celsius.Vara...
Gura târgului – UM Sadu e solvabilă, cumpără 200 de tone de plumb
Că au sau nu comenzi, angajaţii Uzinei Mecanice Sadu se pot bucura că deţin măcar materie primă pentru onoarea cerinţelor. Conducerea fabricii a aşteptat până luna trecută oferte, după ce a anunţat public că vrea să achiziţioneze, în tranşe, 200 de tone de plumb. Cerinţele nu au întârziat să apară, ştiind că uzina a devenit solvabilă deoarece a scăpat...
Minoră dispărută, găsită de poliţişti
O altă minoră din judeţul Gorj, semnalată ca fiind dispărută de la domiciliu, a fost găsită săptămâna trecută de poliţişti. Aceasta a fost depistată pe raza comunei Alimpeşti şi a fost încredinţată familiei.Osiac Marcela-Raluca are 14 ani şi este domiciliată în Târgu-Jiu. În după-amiaza zilei de 2 iunie, aceasta a plecat de acasă şi nu a mai revenit. În...
Căpşunile, vedete la Polovragi
Căpşunile au fost sărbătorite în acest week-end la ele acasă. Cele mai renumite soiuri de căpşuni şi derivate din căpșuni și fructe de pădure au fost expuse în cadrul Sărbătorii Căpșunilor de Polovragi.Autorităţile locale din comuna Polovragi, împreună cu autorităţile judeţene din Gorj au sărbătorit alături de cultivatorii de căpşuni din localitate în cadrul primei ediţii a Sărbătorii Căpșunilor...
Sudul Vienei, prima opțiune pentru panduri
Pandurii este foarte aproape de a spune “da” ofertei celor de la Holiday Inn Vienna-South pentru locația cantonamentului austriac pe care echipa antrenată de Petre Grigoraș îl are stabilit pentru perioada 7-19 iulie.Din cele trei opțiuni prezentate antrenorului Petre Grigoraș, acesta pare să opteze pentru stabilimentul aflat în sudul capitalei austriece, la marginea orașului, în apropierea unui teren de...
UCB derulează un proiect cofinanţat prin POSDRU
Începând cu luna mai 2014, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timişoara şi o societate comercială din Bucureşti derulează proiectul cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013: „Îmbunătăţirea programelor universitare de studii în domeniile Administrării afacerilor, Contabilităţii şi Ştiinţelor juridice prin consultarea alumni”. Conferinţa de lansare a proiectului are loc...
Reţeta electronică, modificată începând din 6 iunie
Începând cu 6 iunie a intrat în vigoare noul formular de prescripţie electronică. Potrivit conducerii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj modificările sunt în beneficiul bolnavilor, întrucât anumite medicamente se vor putea da pe 90 de zile şi se vor elibera fracţionat. Reţetele electronice au mai fost modificate o dată, în acest an, în luna februarie.Reţetele electronice...
Dosar penal pentru evaziune fiscală
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele a doi tineri în vârstă de 29 şi 27 de ani, acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Mai exact, cei doi tineri sunt acuzaţi că nu au înregistrat în evidenţele financiar-contabile ale societăţii pe care o administrau venituri în valoare de 45.000 lei, obţinute din activitatea de jocuri de noroc...
BACALAUREAT 2014: Tot ceea ce trebuie să ştii despre examenul din acest an.
Examenul de bacalaureat începe marţi cu proba orală la limba română, probele scrise vor avea loc în perioada 30 iunie - 4 iulie, iar REZULTATELE FINALE vor fi afişate în 11 iulie.Examenul de bacalaureat din 2014 va fi susţinut la aceleaşi probe ca şi în anii precedenţi.Potrivit calendarului pentru examenul de bacalaureat, candidaţii susţin:- în 10-12 iunie - proba...
Bărbat găsit mort în scara unui bloc
Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Târgu-Jiu, a fost găsit mort în această dimineaţă, în scara unui bloc de pe strada Nicolae Titulescu. Se pare că acesta s-a împiedicat şi s-a lovit cu capul de de scări. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul târgujianului.
Vladimir Putin: Rusia şi Ucraina se apropie de un acord în domeniul gazelor
Rusia şi Ucraina se apropie de un acord în privinţa livrărilor de gaze, afirmă preşedintele rus, Vladimir Putin."Nu am discutat despre preţul gazelor cu domnul Poroşenko, dar ştiu că Gazprom şi partenerul ucrainean se apropie de un acord definitiv", a declarat Putin."Nu excludem posibilitatea de a face un pas spre ucraineni, de a-i susţine dacă plătesc datoriile", a spus...
Țeapa luată de comisarul european Mimica, explicată pentru elevii de la Ecaterina
Comisarul european pentru protecţia consumatorilor Neven Mimica a mărturisit, vineri, în fața unui grup de elevi din Târgu-Jiu, că a pierdut aproximativ de 200 euro printr-o comandă online pe un site chinezesc.,,În urmă cu câteva săptămâni am încercat să comand o pereche de încălţăminte pe internet. Nu mi-am pus întrebări precum dacă site-ul este de încredere, dacă am numele...
Gorjenii cu economii pentru mașini la CEC primesc despăgubirile pe cerere
Persoanele fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. S.A.pentru achiziţionarea de autoturisme şi ulterior le-au transferat la B.R.D. S.A. cu acelaşi scop, care au obţinut dreptul la despăgubire în urma hotărârilor judecătoreşti executorii, trebuie să depună la Ministerul Finanţelor Publice o copie de pe hotărârea judecătorescă executorie legalizată de instanţa judecătorescă emitentă, însoţită...
Prins beat la volan
Poliţiştii Serviciului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 41 ani, din comuna Drăguţeşti, în timp ce conducea un autoturism pe str.Tineretului, din oraşul Rovinari, având o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal constituit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de...
Minora de 14 ani, găsită de polițiști
În urma activităţilor de cercetare şi a investigaţiilor efectuate, minora Osiac Marcela-Raluca, în vârstă de 14 ani, domiciliată în Târgu-Jiu, a fost identificată de către poliţişti pe raza comunei Alimpeşti, judeţul Gorj. Aceasta a fost încredinţată familiei. Din primele verificări s-a stabilit că plecarea a fost voluntară, persoana dispărută nefiind victima vreunei infracţiuni.
Dosar penal pentru evaziune fiscală
În urma unor investigaţii efectuate, poliţiştii din oraşul Tismana au constatat faptul că doi administratori ai unei societăţi comerciale nu ar fi înregistrat în evidenţele financiar-contabile ale societăţii venituri în de 45.000 lei, realizate în perioada iunie 2011- martie 2013, obţinute din activitatea de jocuri de noroc şi pariuri (aparate electronice tip SLOT machine). De asemenea, în timpul verificărilor...
Cercetați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că trei bărbaţi de 39, 67, respectiv 46 ani, nu au depus la un armurier autorizat armele şi muniţia neletale înscrise în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de...
Dian: La vot secret trei social-democrați vor vota contra PSD
Șeful PNL Gorj,Dian Popescu,a declarat acum că în cazul votului secret la CJ Gorj trei social-democrați ar vota împotriva PSD, asta urmare a unor nemulțumiri existente în tabăra roșie. Dian a criticat și secretizarea raportului de audit al Spitalului Județean Târgu-Jiu. Același lucru l-a criticat și Dan Vâlceanu.
Noua majoritate cere vineri schimbarea vicelui Florescu
18 consilieri au votat pentru întrunirea vineri a unei ședințe extrairdinare de CJ Gorj. În cadrul ședinței se cere schimbarea vicepreședintelui CJ Gorj,Ciprian Florescu, a componenței ATOP, a componenței comisiilor de specialitate a CJ Gorj. Liberalul Greci a semnat pentru ședința extraordinară de vinerea viitoare. Dian Popescu,prezent în sediul PDL Gorj la conferința comună cu PDL, a declarat că...
Liber la circulaţie pe Defileu, pâna marţi
Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj anunţă că sâmbătă, 7.06.2014, şi luni, 09.06.2014, nu se va proceda la închiderea Defileului Jiului. Se va circula restricţionat prin semafoare.
De marți, 10.06.2014, se va trece la programul de restricții aprobat, astfel: de luni până sâmbătă, între orele 07-12.00, Defileul va fi închis; în intervalul 12.00-14.30 este deschis, între 14.30 şi 20:00...
Doi cercetători, făcuţi Doctor Honoris Causa de UCB
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va acorda titlul de Doctor Honoris Causa cercetătorilor Cătălin Zamfir şi Elena Zamfir, de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române. Senatul festiv al UCB se întruneşte la ora 14:00 pentru decernarea titlului DHC celor doi cercetători.
Lansări de carte, la Universitate
Astăzi, la ora 12:00, la sediul Rectoratului Universităţii "Constantin Brâncuşi" sunt programate următoarele lansări de carte: Horaţiu Tiberiu Gorun, Adrian Gorun, Fundamentele normative ale modernizării învăţământului românesc(1864-1918), Adrian Gorun, Horaţiu Tiberiu Gorun, O perspectivă istorico-sociologică asupra legislaţiei din învăţământul românesc (de la Marea Unire la decretul nr.175/2 august 1948), Adrian Gorun, Horaţiu Tiberiu Gorun, Regimul comunist din România...
UCB găzduieşte constituirea Filialei Gorj a Uniunii Juriştilor din România
Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu găzduieşte constituirea Filialei Gorj a Uniunii Juriştilor din România; participă toţi juriştii care au formulat adeziunea. Cu această ocazie se va lansa cartea lui Vlad A. Popescu, „Viaţa face toţi banii”. Evenimentul are loc astăzi, 06.06.2014, ora 11:00, la sediul Facultăţii de Relaţii Internaţionale, Drept şi Ştiinţe Administrative din Str. Victoriei, nr.24.
Boicot PNL-PPDD-PDL la Consiliul Județean
Consilierii partidelor de Opoziție boicotează acum ședința ordinară de Consiliu Județean. Din partea PNL participă doar Cosmin Greci, care declarat că își asumă prezența la întrunirea forului județean. Pe ordinea de zi se afla schimbarea vicepreședintelui CJ Gorj,Mădălina Ciolocoi.Din lipsă de cvorum ședința nu se poate organiza conform legii. La ședință sunt doar 16 consilieri
Pandurii caută încă locația perfectă pentru cantonamentul din Austria – Se feresc de deplasări lungi
Oficialii Pandurilor au fost în această săptămână în Austria pentru a vedea la fața locului condițiile pe care le pot oferi echipei pentru al doilea cantonament din această vară.Dacă în ceea ce privește primul cantonament al Pandurilor din această vară toate lucrurile sunt clare, de la cazare și până la terenurile de antrenament, Sibiul și Cisnădia fiind deja fiefuri...
Din nou victorioși!
După un debut neconvingător, concretizat cu un eșec în compania celor de la ACS Vipo București, echipa under 17 a CSȘ Târgu Jiu s-a pus din nou pe obșinut victorii și a învins categoric a doua echipă a Clujului la Turneul Final U17 ce se dispută în această perioadă la Brașov.Elevii antrenorilor Gabriel Bekeș și Ionuț Berca au trecut...
Remedii din natură pentru detoxifierea ficatului
Steatoza hepatică sau, cum se mai spune în popor, "ficatul gras", este considerată una dintre cele mai răspândite boli de ficat, după hepatită, și constă într-un exces de grăsime ce se depune în celulele hepatice făcându-le să nu mai funcționeze în parametrii normali. Specialiștii sunt de părere că această afecțiune nu ridică probleme de diagnostic și tratament, este reversibilă...
Fiica lui Mischie, doctorand la UNATC
Ioana Mischie a luat-o pe urmele tatălui ei, Nicolae Mischie, în ceea ce priveşte aprofundarea studiilor universitare. Pasionată de film, şi prezentă deja de două ori cu proiecte cinematografice la Festivalul de la Cannes, fiica lui Mischie îşi face părinţii mândri înscriindu-se la doctorat în cadrul Facultăţii de Film UNATC, asta în timp ce bifează participări importante la festivaluri...
250 de preşcolari din Târgu-Jiu au îndemnat cetăţenii să protejeze mediul
250 de preşcolari de la mai multe grădiniţe din municipiul Târgu-Jiu au participat, joi, la un marş în centrul oraşului cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului. În acest an acţiunea a avut următorul slogan: „Ridică vocea ta, nu nivelul mării”.Evenimentul a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului al cărei slogan din acest an îndeamnă cetăţenii la a...
Două dintre minorele date dispărute, găsite de poliţişti
Două dintre minorele semnalate ca fiind dispărute de la domiciliu zilele trecute au fost găsite de poliţiştii gorjeni. Ambele au fost depistate pe raza municipiului Târgu-Jiu şi au fost internate în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Minori Târgu-Jiu.În urma activităţilor de cercetare efectuate, poliţiştii gorjeni au reuşit să dea de urma a două dintre cele cinci minore...
Dosar penal pentru furt de material lemnos
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui localnic de 36 de ani, din Polovragi, prins în timp ce transporta cu o autoutilitară peste 2 mc de material lemnos ce s-a dovedit a fi sustras dintr-un canton de pe raza localităţii.La data de 4 iunie 2014, ora 20:00, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Novaci au identificat un bărbat...
Şofer beat, prins de poliţişti în trafic
Un bărbat de 33 de ani, din Mătăsari, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti conducând un autoturism pe drumurile publice, deşi avea o concentraţie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar apoi a refuzat recoltarea de mostre biologice.În seara zilei de 4 iunie, la ora 19:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului...
Elevii de la CNTV şi cei de la „Constantin Săvoiu”, cei mai pricepuţi sanitari ai judeţului
Elevi de gimnaziu şi liceu din Gorj au participat joi la etapa judeţeană a concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi”, concurs organizat de Crucea Roşie. Următoarea etapă a competiţiei este cea naţională, care se va desfăşura în luna iulie, etapă la care judeţul Gorj va fi reprezentat de echipajul Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, echipaj care...
Cu cupa pe masă!
Cupa României 2014, faza județeană, își va afla în acest weekend noua deținătoare, Gilortul Târgu Cărbunești și Vulturii Fărcășești luptând duminică la Bustuchin pentru trofeul pus în joc.Asociația Județeană de Fotbal Gorj are zi plină duminică, atunci când, la Bustuchin, va decerna premiile pentru sezonul competițional 2013-2014, premierea făcându-se cu ocazia ultimelor două partide oficiale ale sezonului, finala Cupei...
O nouă selecţie de dascăli pentru corpul naţional de experţi în management educaţional
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează o nouă selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional. Dascălii interesaţi vor putea completa formularul de selecţie online începând cu data de 10 iunie, iar primele rezultate ale selecţiei vor fi afişate în cursul zilei de 27 iunie.Cadrele didactice care doresc să dobândească calitatea de membru al corpului...
Unde vedem Liga 1?
Cu două luni înaintea startului sezonului 2014-2015 încă nu este cunoscut de către iubitorii fotbalului unde vor putea fi urmărite meciurile din Liga 1. Intel Sky Broadcast Ltd. deține drepturile pentru transmisii, drepturi atribuite de Liga Profesionistă de Fotbal, și aceasta a ajuns la un acord cu Look TV și Look Plus pentru transmiterea meciurilor din Liga 1. Până...
















































































































