3.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 10, 2026

Arhive Zilnice: 31 iulie 2014

Energia a pierdut primul amical din turneul de la Târgu Jiu

Energia Târgu Jiu a cedat cu 23-27 primul joc amical disputat în această vară fiind învinsă de CSM București. Vineri, trupa lui Andrieș joacă din nou, de această dată în compania celor de la HC Vaslui.

Kievul intenționează să încheie în mai puțin de o lună operațiunea militară în estul țării

Ucraina speră să încheie în mai puțin de o lună 'faza activă' a operațiunii sale militare împotriva separatiștilor proruși în estul țării, a declarat șeful statului major Viktor Mujenko, într-un interviu din care s-au publicat joi fragmente, potrivit AFP.'Faza activă va fi finalizată în viitorul apropiat (...) probabil în mai puțin de o lună', a declarat Viktor Mujenko, în...

Guvernul aprobă joi prima rectificare bugetară din acest an. Ce ministere primesc mai mulţi bani

Guvernul va aproba joi prima rectificare bugetară din acest an, a anunţat premierul Victor Ponta. Iniţial, rectificarea bugetară era programată să fie aprobată vineri.Conform proiectului de rectificare prezentat de Ministerul Finanţelor, Ministerele Sănătăţii, Apărării, Economiei, Educaţiei, Transporturilor, Muncii, Culturii şi Afacerilor Interne, inclusiv pentru Autoritatea Electorală Permanentă, vor primi bani în plus la rectificarea bugetară, iar fonduri vor fi...

Primarul din Novaci: Codul roşu de inundaţii pe Gilort, emis de autorităţi după producerea viiturii

Codul roşu de inundaţii pentru oraşul Novaci, din judeţul Gorj, a fost emis de către autorităţi după producerea viiturii pe râul Gilort, digul de protecţie fiind rupt, iar mai multe case şi gospodării din oraş fiind inundate, a declarat, primarul Dumitru Leuştean.Acesta a afirmat că avertizarea de cod roşu a fost primită la Primăria Novaci după ce apele rupseseră...

Eugen Pârvulescu dat afară de la Pandurii

Preşedintele executiv al C.S. Pandurii Tg-Jiu, Eugen Pârvulescu a fost demis astăzi din funcţie de către acţionarii clubului. Se pare că antrenorul Petre Grigoraş a fost cel mai nemulţumit de activitatea lui Pârvulescu la club. Demiterea lui Pârvulescu are loc la exact o săptămână după demiterea din funcţia de preşedinte a secţiei de handbal C.S. Energia, Andrei Maioreanu. Maioreanu a fost schimbat...

Fiica foştilor soţi Benegui a intrat la Medicină la Târgu-Mureş

Raluca Benegui a luat 9 la bacalaureat şi a intrat acum la Universitarea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş cu media 9,73.

Patriarhia sprijină sinistraţii din Oltenia

Patriarhia şi Televiziunea Română iniţiază campania umanitară ,,Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!", în urma inundaţiilor din sudul ţării, anunţă Biroul de presă al Patriarhiei, într-un comunicat remis joi. În scopul ajutorării celor afectaţi de revărsarea apelor din ultimele zile, Patriarhia Română îndeamnă ierarhii şi preoţii de la parohii şi mănăstiri, mai ales din partea de sud a ţării,...

Directorul general al Apelor Române a demisionat

Demisia lui Vasile Pintilie fusese ceruta de Ponta. "În contextul evenimentelor de astăzi (miercuri - n.r.), Vasile Pintilie anunţă că îşi depune demisia de onoare, din funcţia de director general al Administraţiei Naţionale 'Apele Române', funcţie pe care o deţinea din anul 2012", se arată într-un comunicat al instituţiei. Premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administraţiei Naţionale...

NATO: Efectivele militarilor ruși la frontiera ucraineană, în creștere

Numărul militarilor ruși este în creștere de-a lungul frontierei cu Ucraina, a afirmat miercuri generalul american Philip Breedlove, comandantul forțelor NATO în Europa, în cursul unei inspecții a trupelor sale amplasate în Kosovo, potrivit AFP.Efectivul acestora "a depășit 12.000 de soldați", iar "numărul batalioanelor operaționale, a unităților speciale, a unităților de apărare antiaeriană, a unităților de artilerie este de...

Ministrul Mediului trimite Corpul de Control la Gorj

În urmă cu câteva minute, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Attila Korodi, a anunţat că săptămâna viitoare va trimite Corpul de Control în judeţul nostru pentru a verifica situaţia defrişărilor din zonele afectate de inundaţii.

Peste 700 de fântâni din Alimpeşti, colmatate

Subprefectul de Gorj, Sorin Arjoca, a anunţat astăzi la Colegiul Prefectural că 700 de familii din Alimpeşti nu pot folosi apele din fântânile proprii deoarece acestea sunt pline de noroi. Fântânile trebuie decolmatate de urgenţă, acestea fiind inutilizabile pentru consum din cauza noroiului rezultat în urma inundaţiilor. Comuna ar trebui astfel alimentată de autorităţi cu apă potabilă din alte...

Circulaţie închisă pe DJ 675B peste podul Gilort

Consiliul Judeţean Gorj anunţă că începând cu data de 31.07.2014, se închide circulaţia rutieră pe drumul judeţean DJ 675B la km 3+300, podul peste râul Gilort, din localitatea Albeni, ca urmare a degradării acestuia în urma inundaţiilor din data de 29.07.2014. Circulaţia rutieră pentru traficul mai mare de 7,5 to urmează să fie deviată pe drumul judeţean DJ...

Minor de 16 ani, fugit de acasă

Poliţiştii rovinăreni au fost sesizaţi de către un cetăţean din oraşul Rovinari despre faptul că fiul său de 16 ani a plecat de la domiciliu. Din fericire, oamenii legii l-au identificat pe băiat în scurt timp şi a fost încredinţat părinţilor.

1200 de litri de apă potabilă, donaţi de CEZ Distribuţie pentru Gorj

Aproximativ 17 tone de apă potabilă au fost donate joi de CEZ-Distribuţie locuitorilor din zonele afectate de inundaţiile din perioada 27-30 iulie din judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Olt, Teleorman şi Vâlcea. Purtătorul de cuvânt al grupului, Roxana Mărgineanu, a declarat că în judeţul Argeş s-au distribuit 1.920 de litri apă îmbuteliată, în Dolj - 3.000 de litri, în Gorj...

12 milioane de lei pentru Gorj, Vâlcea şi Argeş

Guvernul ar putea aloca în şedinţa de azi câte 12 milioane de lei pentru judeţele Gorj, Vâlcea şi Argeş în scopul acoperirii cheltuielilor de urgenţă pe care le implică intervenţia la inundaţii şi pentru înlăturarea efectelor acestora. ,,Mâine (joi-n.r) în şedinţa de Guvern, am amânat-o de astăzi, ca să vedem care sunt primele urgenţe. Pentru cele trei judeţe care...

Pompierii scot apa din gospodăriile din Polovragi

În această dimineaţă, un detaşament format din 23 subofiţeri şi un ofiţer, cu un autocamion de intervenţie, o motopompă remorcabilă şi 2 motopompe transportabile, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu, intervin pentru evacuarea apei din gospodării inundate în comuna Polovragi.

Codul roşu de inundaţii a fost prelungit

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a extins până mâine la prânz avertizarea Cod Roşu de inundaţii pe râul Vedea şi pe afluentul Cotmeana din judeţele Olt, Teleorman şi Argeş, dar şi pentru râul Lotru.

A murit lovit de maşină

Un localnic din comuna Câlnic şi-a pierdut viaţa noaptea trecută, fiind lovit în plin de un autoturism. Medicii de la Ambulanţa Gorj nu au mai putut face nimic pentru salvarea vieţii bărbatului. Testat cu etilotestul de către poliţiştii sosiţi la faţa locului, a reieşit faptul că şoferul nu consumase băuturi alcoolice.

Stanca: „Se putea și mai bine!”

În mod evident, eroul Pandurilor după primele două meciuri disputate în acest sezon este Răzvan Stanca, portarul gorjenilor având evoluții de excepție atât la Mediaș, cât și în Bănie. Stanca a răspuns așa cum trebuie încrederii arătată de antrenorul Petre Grigoraș și a ținut Pandurii pe linia de plutire în Cupa Ligii apărând un penalti la Mediaș, în vreme...

Sute de cursanţi au trecut pragul AJOFM Gorj

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează lunar cursuri de calificare-recalificare pentru şomerii indemnizaţi, neindemnizaţi, dar şi pentru persoanele care îşi doresc o calificare într-o anumită meserie. În prezent, instituţia are în derulare 16 cursuri, menite să vină în sprijinul celor care îşi doresc un loc de muncă sau schimbarea domeniului de activitate.La ora actuală, rata...

Echipa de handbal a Energiei începe seria meciurilor amicale – Intră în pâine!

Trupa lui Andrieș începe rodajul noului motor, Energia începând seria meciurilor amicale din această vară cu un turneu la Târgu Jiu.Începând de astăzi, Energia va organiza un turneu de handbal la Târgu Jiu, turneu la care vor mai participa CSM București, HC Vaslui și Poli Timișoara. Turneul este cu atât mai important pentru Andrieș cu cât acesta va reprezenta...

Intervenţii în forţă pentru salvarea oamenilor din calea apelor

Bilanţ devastator în Gorj după cantităţile de precipitaţii căzute la începutul săptămânii şi după viitura formată pe râul Gilort. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a dat publicităţii bilanţul inundaţiilor.Un municipiu, două oraşe, şapte comune şi 18 sate componente au fost afectate de ploile căzute în prima jumătate a acestei săptămâni. Potrivit lui Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt...

Agricultura pe înţelesul tuturor – Înfiinţarea noilor lucerniere, trifoişti şi pajişti cultivate

O lucernieră bine înfiinţată şi exploatată va da rezultate mulţumitoare timp de 4 ani, o trifoişte timp de 2 – 3 ani iar o pajişte cultivată (păşune sau fâneţe) timp de 3 - 4 ani. După aceste vârste structura floristică se modifică accentuat an de an în defavoarea speciilor valoroase însămânţate de noi şi tot mai în favoarea celor...

Pensii tăiate pentru 2.000 de gorjeni

În ciuda faptului că suntem în plină vară, există pensionari de la nivelul judeţului nostru care o duc greu cu banii şi astfel nu îşi pot achita dările către stat. Numărul datornicilor cu popriri lunare pe pensie a ajuns la 2.153 de persoane.Peste 2.000 de pensionari din Gorj se văd nevoiţi ca în fiecare lună să nu-şi ia pensia...

Matulevicius, invidios pe reușitele lui Bilinski

Devydas Matulevicius, atacantul Pandurilor, este lituanian și anterior venirii sale la Târgu Jiu a jucat pentru echipe din Polonia, în vreme ce polonezul Kamil Bilinski, jucătorul celor de la Dinamo, a evoluat ultima dată la Vilnius, în Lituania, însă carierele celor doi s-au intersectat abia în România. Matulevicius are deja o experiență destul de mare în campionatul românesc, are deja...

Firmele şi persoanele fizice, cu declaraţiile la Finanţe

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj informează contribuabilii persoane fizice şi juridice că în prima jumătate a lunii august trebuie depuse o serie de formulare privind TVA-ul, dar şi activităţile economice desfăşurate în mod independent.Potrivit reprezentanţilor AJFP Gorj până pe 7 august inclusiv trebuie depus Formularul 092 „Declaraţie de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate...

Elevă din Cărbuneşti, premiată la Sinaia

În perioada 16 - 20 iulie s-a desfăşurat la Sinaia, „Sesiunea de comunicări ştiinţifice ale elevilor din învăţământul liceal”, etapa naţională. Gorjul a avut o reprezentantă de top prin prezenţa elevei Victoria Andreea Ivăniş de la Colegiul Naţional “Tudor Arghezi” Târgu-Cărbuneşti. Pregătită de profesoara Iuliana Bora, eleva de la Cărbuneşti a reuşit să obţină locul al III-lea la concursul naţional. I.M.

Agricultura ecologică – primii paşi (II)

Într – unul din numerele trecute ale cotidianului nostru vă  prezentam modul  în care este percepută în România şi în judeţul nostru agricultura ecologică, teama de nou a fermierului român,  nevoit să îşi lucreze pământul an de an,  cu aceleaşi mijloace,  în scopul obţinerii unei producţii cât mai mari.În perioada regimului trecut, numit generic „de tristă amintire” de o...

Gorgotă a contestat excluderea din PNL pentru că BPL-ul era invalid

În data de 22 iulie, Daniel Gorgotă a înregistrat contestaţia sa la PNL Târgu-Jiu, prin acest document liberalul arâtând că este împotriva actului de decizie al fostului Birou Permanent Local al PNL Târgu-Jiu prin care a fost exclus din organizaţie cu o lună în urmă. Gorgotă arată în cuprinsul cotestaţiei că hotărârea BPL din 24 iunie 2014 este nestatutară...

Ponta i-a mulţumit lui Sabin Cornoiu pentru activitatea de la inundaţii

Premierul Victor Ponta a fost impresionat de eforturile pe care le-a depus Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj, împreună cu echipa sa. Pentru vieţile salvate din calea puhoaielor şi a turiştilor ce rămăseseră blocaţi în munţi, Ponta i-a mulţumit lui Cornoiu nu doar în mod direct, ci şi pe o reţea de socializare.Eroii ultimelor zile sunt, în judeţul nostru, salvamontiştii,...

Barajul de la Târgu-Jiu, decolmatat pentru evitarea inundaţilor

Premierul Victor Ponta va discuta cu administratorul Hidroelectrica, Remus Borza, despre decolmatarea barajelor de pe râul Jiu. Astfel încât în acest mod se va evita inundaţiile care s-ar putea produce în urma unor precipitații abundente.Victor Ponta vrea să ia măsurile necesare pentru a preveni inundaţiile care s-ar putea produce în urma unor precipitații abundente la nivelul municipiului Târgu-Jiu. Astfel,...

Romii lui Păun şi Pavel îi promit susţinere lui Ponta la prezidenţiale

La o zi după ce premierul Victor Ponta şi-a anunţat public candidatura la prezidenţiale, romii din Gorj şi-au arătat susţinerea pentru candidatul PSD. Pentru a fi credibili în legătură cu suportul oferit lui Ponta, miercuri la Târgu-Jiu a fost organizată adunarea generală a structurilor teritoriale ale Asociaţiei Partida Romilor “Pro-Europa” din Gorj la care a participat şi deputatul Nicolae...

Căminul Racoviță, autor Grig Gociu – Un roman ce se citeşte cu pasiune(II)

Deportările forţate în Bărăgan, arderea cărţilor care ar afecta instaurarea puterii populare, arestările şi crimele împotriva aşa zişilor duşmani ai poporului, revoluţia ungară din 56, ce nu rămâne fără ecou în rândul studenţimii româneşti şi face victime având loc numeroase exmatriculări, iată câteva dintre evenimentele politice ale vremii asupra cărora autorul se opreşte cu luciditate şi sinceritate. Tânărul student venit...

Avancronică editorială – “Sonete desuete” de Grig M. Dobreanu

Ion Mocioi mi-a prefaţat şi tipărit, cu prilejul împlinirii a jumătate de veac de existenţă, o carte de 50 de sonete, fiind ea o antologie selectată şi alcătuită de Valentin Taşcu. E rândul meu să scriu un succint comentariu despre o plachetă a lui Grig M. Dobreanu de „sonete desuete” îngrijită de George Drăghescu în celebra-i colecţie „Ceaşca de cafea”,...

Monografia „Tudor Arghezi. Comunicarea poetică” de I.P.-Brădiceni, în viziunea lui Ştefan Melancu şi Mircea Bârsilă

„În primul rând, demersul, unul în concordanţă deplină cu cerinţe de ultimă oră ale teoriei şi practicii metaliterare şi metadidactice, îşi atinge finalităţile poetice, hermeneutice, filologice, filosofice, semiotice etc. În viziunea lui Ion Popescu-Brădiceni, Tudor Arghezi e un model de imaginaritate a scriiturii, mereu deschisă, dar şi precis conturată pe un palier al unei specificităţi intertextuale, urmărită cu consecvenţă pe...

Preşedintele IAIPP: “Condescu nu mai este jucător la alegerile prezidenţiale”

Preşedintele Institului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice(IAIPP), Dan Morega, nu mai crede că Marin Condescu va mai avea un cuvânt de spus în alegerea preşedintelui ţării, în luna noiembrie, aşa cum a avut în Gorj, la fostul scrutin prezidenţial. Deşi încă mai conduce FNME, Federaţia având încă câteva mii de sindicalişti, Condescu nu mai este un “jucător” în...

Culturi de căpşuni din Polovragi, măturate de ape

Supărare fără margini pentru localnicii din Polovragi ale căror grădini au fost inundate, în ultimele zile, când natura s-a dezlănţuit. Culturile de căpşuni au fost, pur şi simplu, smulse din rădăcini de apele învolburate care au pătruns în gospodăriile oamenilor şi au măturat tot ce le-a ieşit în cale. Pe locul unde în urmă cu câteva luni se recoltau...

PRM Gorj promite surprize, surprize!

Partidele politice au intrat în febra alegerilor prezidenţiale, iar pregătirile încep să prindă contur şi în judeţul nostru. Dacă la cei de dreapta luptele interne, în vederea unor posibile funcţii, sunt mai presus de interesul general, la partidele de stânga lucrurile par mai aşezate. Şi la Partidul România Mare candidatul este deja cunoscut, în persoana lui Corneliu Vadim Tudor,...

Transalpina ruptă-n două

Imagini apocaliptice pe Transalpina, după puhoaiele de la începutul acestei săptămâni. La kilometrul 57, aproape de Obârşia Lotrului, jumătate din carosabil s-a rupt, iar la kilometrul 58, pe o distanţă de 5-6 metri, s-au acumulat aluviuni de 2 metri înălţime. Din păcate, drumarii nu pot să intervină, Transalpina fiind închisă circulaţiei publice. Totuşi, ciobanii şi oamenii din zonă au...

Sarcină şi Ciurel, furaţi la motorină la UMC Lupoaia

La Unitatea Minieră de Carieră Lupoaia se fură zilnic în jur de 100 de litri de motorină. Cel puţin asta suspicionează o parte a angajaţilor carierei care îl avertizează pe Nicu Sarcină, patronul firmei Succes care desfăşoară servicii în cadrul UMC Lupoaia cu diferite utilaje, că proprii săi angajaţi îl deposedează de o parte din combustibilul plătit de CEO....

Pîrvulescu vrea 7 puncte după trei etape

Președintele executiv al Pandurilor, Eugen Pîrvulescu, consideră că echipa gorjeană și-a atins obiectivele în primele două meciuri ale sezonului. “Suntem mulțumiți, am obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast și am făcut egal la Craiova, contra unei echipe care deși e nou promovată are jucători cu stagii vechi pe prima scenă a fotbalului românesc precum Achim,...

Pandurii vrea victoria în meciul cu trupa din Gruia – Toate gândurile merg spre CFR

Primul meci al Pandurilor pe teren propriu în acest sezon nu mai este atât de departe, trupa lui Grigoraș urmând a debuta la Târgu Jiu în acest campionat duminică, într-un meci în care CFR Cluj le va fi adversar gorjenilor.Statistica arată un echilibru aproape perfect între cele două echipe în ceea ce privește rezultatele directe din Liga 1, fiecare...

Direcţia de Sănătate Publică reacţionează după inundaţii

Ţinând cont de evoluţia meteorologică şi de inundaţiile care afectează  judeţul nostru, Direcţia de Sănătate Publică  Gorj  întreprinde toate măsurile necesare în vederea asigurării asistenţei medicale pentru populaţia aflată în zonele posibil afectate de inundaţii. De asemenea, DSP Gorj face o serie de recomandări pentru populaţia din aceste zone.Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj şi-a luat măsurile necesare ce...

Turişti blocaţi de viitură, salvaţi de salvamontişti cu elicopterul

Zi grea pentru salvamontiştii gorjeni. După ce, marţi, au lucrat non-stop pentru a salva oamenii surprinşi de apele învolburate ale Gilortului, miercuri au fost din nou băgaţi în priză de turiştii blocaţi de viitură. Salvamontiştii au pornit cu un elicopter în căutarea acestora, salvând trei persoane. Alţi 11 turişti au fost recuperaţi pe cale terestră. Din păcate, trei persoane...

Locatarii din zona Lido au urcat 10 etaje prin beznă şi fără lift

Zarvă mare, ieri, în zona Lido din Târgu-Jiu. Curentul electric a fost întrerupt timp de câteva ore pe trei scări de bloc turn. Astfel că nici lifturile nu au mai funcţionat, spre dezamăgirea celor care locuiesc la etajele superioare. Aurelia Şalapa, administratorul Asociaţiei de Locatari Nr. 86, a declarat că a fost nevoie să se prezinte la sediul companiei...

Gura târgului – Primarul Troacă a socializat cu tinerii PSD la Cerna Sat

Mihai Troacă, primarul PDL, a luat în week-end pulsul tinerilor social-democraţi de la municipiu, găzduiţi de generosul edil la Cerna Sat, unde cei de la TSD au organizat o nouă ediţie a şcolii de vară. Primarul portocaliu, dat după interes cu PSD-ul, s-a simţit atât de bine în compania tinerilor social-democraţi încât şi-a prelungit şederea până la ziuă. Abia după...

Profesorul Morega a donat Bibliotecii Judeţene 358 de cărţi

Fostul deputat de Gorj, Dan Ilie Morega, a făcut ieri un adevărat gest de caritate, donând aproape 360 de cărţi, scrise de el în ultimii ani, Bibliotecii Judeţene ,,Christian Tell” din Târgu-Jiu. Volumele, de specialitate, se adresează studenţilor şi oamenilor de afaceri, având o valoare de peste 30.000 de lei. Niciun politician din Gorj, ori vreun fost parlamentar, nu...

Efectele prăpădului de la Novaci

Novaciul a fost localitatea cea mai afectată din Gorj de viitura produsă marți pe râul Gilort, ploile abundente generând probleme și la Baia de Fier, Polovragi sau Albeni, în ultima localitate rupându-se pur și simplu în două un pod ce făcea legătura între comuna respectivă și municipiul Târgu Jiu. Premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea au fost marți...

Şedinţe publice pentru repartizarea dascălilor

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj va organiza în intervalul calendaristic 31 iulie - 5 august un număr de trei şedinţe pentru repartizarea cadrelor didactice tiluare şi a suplinitorilor, şedinţe ce vor avea loc la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu-Jiu. Astfel, astăzi, între orele 10:00 – 12:00 se va face repartizarea titularilor care au obţinut nota peste 7 la...

Debite cu probabilitate de revenire o dată la 100-200 de ani pe râuri din Gorj

Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) informează că debitele râurilor afectate de inundaţii au crescut de aproape 400 de ori comparativ cu începutul lunii iunie.  Totodată precipitaţiile din ultimele două zile au depăşit 100-180 de litri pe metru pătrat în Gorj, Vâlcea, Argeş şi Teleorman, la staţia Nistoreşti de pe râul Olteţ şi la staţia Râmnicu Vâlcea de pe râul...

După inundaţii – Drumarii au acţionat în satul Racoviţa din Polovragi

O echipă formată din 8 lucrători ai Secţiei Drumuri Naţionale Gorj, coordonată de şeful de district, George-Viorel Ion, a acţionat, miercuri, în satul Racoviţa din Polovragi. Ajutaţi de un utilaj, drumarii au refăcut cursul unui pârâu pentru a nu mai intra în curţile oamenilor. Acţiunea a durat câteva ore.Un pârâu pe care localnicii spun că, de regulă, curgea un...

Ca la noi, la nimeni – Devastarea pădurilor, continuarea inundaţiilor!

De vreo 24-25 de ani, defrişările pădurilor au loc nestingherite, cu complicitatea calificată a autorităţilor statului. Intervenţia de alaltăieri a miniştilor României: armată, Afaceri Interne – în frunte cu secretarul de stat Dr. Raed Arafat, dar şi a pompierilor şi jandarmilor, a ISU şi Salvamont-ului din judeţele Gorj, Prahova şi Argeş a fost exemplară. La fel cum şi primul ministru...