3.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 10, 2026

Arhive Lunare: iulie 2014

La Baia de Fier, Cascadă de 300 de metri formată pe un traseu de via ferrata

O cascadă de toată frumuseţea s-a format, recent, la Baia de Fier şi nu oriunde, ci pe un traseu montan de via ferrata. Ea este în apropierea Peşterii Muierii şi are o suprafaţă considerabilă, apa căzând de la 300 de metri.Ploile din ultima perioadă au avut şi efecte plăcute. La Baia de Fier, spre exemplu, s-a format o cascadă...

Revine Breeveld! Deocamdată tot la Pandurii

Mijlocașul la închidere Nicandro Breeveld a lipsit de pe teren în primele meciuri jucate de Pandurii în acest sezon, însă el ar putea fi din nou pe teren începând cu partida de duminică. “Săptămâna trecută m-am antrenat singur, acum fac cu echipa. Sunt pregătit. Fiecare jucător vrea să joace, dar, din păcate, eu nu am putut să joc. Acum...

Ziua Imnului, pe repede înainte din cauza ploilor

Codul Galben a alungat gorjenii de la ceremonialul public, desfăşurat în Piaţa Tricolorului, din Târgu-Jiu, cu ocazia Zilei Imnului Naţional al României. În piaţă s-au prezentat, însă, puţini oameni şi oficialităţile, care după discursul despre semnificaţia evenimentului au plecat la inundaţiile de la Novaci.Din cauza ploii abundente autorităţile au precipitat derularea manifestării, dedicate Zilei Imnului Naţional al României. Cel...

Autorităţile din Peştişani au făcut curăţenie la Brădiceni

Zilele trecute pe când mă aflam prin Peştişani mi-am adus aminte că un cititor al ziarului nostru ne semnalase faptul că la ieşirea din Brădiceni spre Teleşti în jurul unui podeţ ce traversează un pârâiaş (parcă Bâlta se numeşte dacă nu mă înşel) se aruncau cantităţi impresionante de resturi menajere şi din construcţiile sătenilor. Semnalasem pe atunci aspectul în...

Ca la noi, la nimeni – Cine ne scapă de TB?

USL-ul fuse şi se duse din pricina trădătorului Crin Antonescu. Cel ademenit de Traian Băsescu cu scaunul prezidenţial, în fapt Tronul Regal, la care urma să-l susţină. Cum cetăţeanul TB nu se ţine de promisiuni, fraierul de Crin Antonescu se văzu şi fără de PNL şi cu candidatura luată de un pretins liberal încă neînţărcat – Klaus Johannis. Om fără...

Viitura l-a lansat pe Ponta la prezidenţiale în Gorj

Premierul Victor Ponta a demonstrat ieri că iubeşte Gorjul mai mult decât Doljul şi mai ales Craiova Olguţei Vasilescu. Pentru gorjenii sinistraţi, Ponta a lăsat baltă întâlnirea organizată în judeţul cu cele mai mari rezultate la europarlamentare, unde trebuia să-şi lanseze, marţi după-amiază, candidatura la prezidenţiale, şi urcat în elicopter, a venit, de urgenţă, la Bengeşti-Ciocadia, la Novaci şi...

Municipalitatea a acordat 10.000 lei Parohiei „Sf. Nicolae”

Preotul paroh al Parohiei „Sfântul Nicolae” a solicitat alocarea a 15.000 le de la Primăria Municipiului Târgu-Jiu în vederea finalizării lucrărilor la un altar de vară. Consilierii locali au aprobat alocarea a 10.000 lei acestei parohii.Biserica Sfântul Nicolae a fost inclusă în Planul Naţional de Restaurare. Având în vedere faptul că biserica va deveni şantier, au fost demarate lucrările...

Giratoriu de peste cinci sute de mii lei, la mall

Consilierii municipali au aprobat reactualizarea indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţii „Sens giratoriu în intersecţia dintre strada Termocentralei şi strada 9 Mai, municipiul Târgu-Jiu”. Valoarea totală a proiectului este de 529,950 lei.Sensul giratoriu din faţa mall-ului costă peste cinci sute de mii de lei. Realizarea acestuia se impunea pentru fluidizarea traficului rutier în intersecţia din preajma mall-ului. În cadrul şedinţei...

Instalaţie de protecţie catodică, în curtea Colegiului Ecaterina Teodoroiu

Consilierii locali au aprobat, luni, în şedinţa lunară, concesionarea fără licitaţie publică, către SC GDF SUEZ ENERGY România SA, a terenului în suprafaţă de 1 mp, situat în Târgu-Jiu, Aleea 23 August, în incinta Liceului Energetic, nr. 1, judeţul Gorj. Asta, în vederea amplasării unei instalaţii de protecţie catodică a conductelor GN.Consilierii municipali au hotărât în cadrul şedinţei lunare...

Gura târgului – Copacii stufoşi din Parcul Central deranjează turiştii

Turiştii pasionaţii de Brâncuşi sunt nemulţumiţi că nu pot avea o vedere prea bună a axei sculptorului atâta timp cât copacii din Parcul Central, de pe Aleea Scaunelor le întunecă privirea. Aceştia le cer autorităţilor să toaleteze aceşti arbori pentru ca Ansambul din Parcul Central să se vadă în totalitate.

Stoc de vaccin antihepatic, aproape epuizat

Maternităţile din judeţul nostru riscă să rămână fără vaccin antihepatic. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj confirmă faptul că stocul este aproape epuizat.La ora actuală, în maternităţile din Gorj există suficiente doze de vaccin împotriva tuberculozei (BCG). În schimb, stocul de vaccin antihepatic este aproape epuizat. „Momentan nu avem probleme în maternităţi în privinţa BCG -ului, dar cu...

Premierul a revenit la Novaci: De mâine reparăm digurile

,,Se aduc masinile de materiale ca sa reparam digurile. Cel mai important lucru, de maine ne apucam de treaba. Reparam ce avem de reparat, ii ajutam pe oameni sa-si repare casele", a spus primul ministru,în această seară la Novaci. Acesta a caracterizat situatia de la fata locului drept "intr-adevar cumplita", dar executivul va aloca sumele necesare pentru lucrari hidrografice...

Drum afectat de o alunecare de teren la Roșia de Amaradia

Primarul Liviu Cotojman anunță că un drum comunal din Roșia de Amaradia a fost afectat ieri seară de o alunecare de teren. Edilul susține că drumul legă două sate de centrul comunei,iar după alunecarea în cauză acesta este greu accesibil.Acesta a cerut sprijinul autorităților județene care prinse însă cu inundație nu i-ar fi acordat ajutor,adică un utilaj necesar pentru...

Rezoluţia privind candidatura lui Ponta la prezidenţiale, adoptată în unanimitate la Consiliul Naţional al PSD

Consiliul Naţional lărgit al PSD a adoptat, marţi, la Craiova, în unanimitate, rezoluţia prin care susţine candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale şi prin care toate organizaţiile PSD se angajează să întreprindă toate acţiunile necesare pentru câştigarea scrutinului.Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a prezentat la reuniune această rezoluţie, prin care se ia act de decizia preşedintelui PSD...

Victor Ponta: „Mi-am lansat candidatura la Novaci”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, în urmă cu câteva minute, la Craiova, că şi-a lansat candidatura pentru alegerile prezidenţiale "puţin mai devreme, la Novaci, la Bengeşti, alături de oameni care reprezintă România adevărată". Ponta a ajuns cu o mică întârziere la Consiliul Naţional al PSD de la Craiova, venind din judeţul Gorj, afectat de inundaţii în zonele Novaci...

Ponta a ajuns la Polovragi! Localnicii îi cer ajutorul

Premierul a stat de vorbă cu autorităţile din Polovragi la primăria comunei, îndreptându-se apoi, la cererea unei localnice, în zona în care apele învolburate i-au afectat acesteia gospodăria.

Ponta, Dragnea, Călinoiu şi Văcaru, la Novaci!

Premierul, vicepremierul, şeful CJ Gorj şi prefectul sunt la Novaci, unde Ponta a promis că va reveni în această seară.

Arafat: 400 de persoane evacuate la nivel de Gorj

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat astăzi la Comandamentulpentru Situaţii de Urgenţă întrunit în Prefectura Dolj, că în judeţul Gorj au fost evacuate 400 de persoane. ,,S-a luat decizia evacuării unui număr de persoane. Acum continuăm evacuarea. Cei care au refuzat iniţial, după discuţii cu reprezentanţi ai ISU, Jandarmeriei, prefecturii, au acceptat evacuarea. Sunt deja 400 de persoane...

Armata e cu sinistraţii din Gorj!

Armata este pregătită să intervină în zonele afectate de inundaţii, a anunţat marţi Ministerul Apărării Naţionale. ,,La solicitarea Comandamentului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi a autorităţilor locale, Ministerul Apărării Naţionale este pregătit să intervină în zonele afectate de inundaţii cu 1.229 militari şi cu 206 mijloace tehnice", se arată într-un comunicat al MApN. Râurile Gilort, Lotru şi Olteţ, aflate...

Birceanu Ileana, scoasă din apă şi luată cu ambulanţa!

Ileana Birceanu din Bălceşti, surprinsă de apele Gilortului în timp ce se afla cu vitele la păscut, a fost salvată. Ea a stat timp de 5 ore în apă, se afla în şoc hipotermic, dar a fost luată cu ambulanţa şi transportată, posibil, la Spitalul Târgu-Jiu.

Ponta a ajuns în Gorj. Este cu Dragnea la Bengeşti-Ciocadia

Premierul Victor Ponta a ajuns în judeţul Gorj alături de Liviu Dragnea. Acesta se află la Bemgeşti-Ciocadia şi va merge şi al Novaci. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, l-a întâmpinat pe premier, alături de autorităţile locale.

S-a trezit Berca: O vrea azi pe Băltăreţu în Consiliul Municipal deşi ieri(la şedinţă) nu a spus nimic!

Eduard Berca, consilier PDL, a luat astăzi poziţie după ce colegii de partid i-au deschis ochii, în legătură cu promovarea, spune el incorectă, a lui Mihai Gherghe în Consiliul Municipal. Berca a sesizat azi Instituţia Prefectului Gorj, ,,cu privire la ilegalitatea Hotărârii de Consiliu Local prin care se validează mandatul de consilier al lui Gherghe Mihai (PSD), aflat la...

Ponta, cu elicopterul la Bălceşti

Într-o jumătate de oră, premierul Victor Ponta aterizează cu elicopterul pe ternul de sport de la Bălceşti. El vine pentru a vedea la faţa locului situaţia produsă de inundaţiile din această localitate.

Ponta aşteptat la Bengeşti-Ciocadia! Cele trei persoane din Bălceşti nu pot fi salvate

Premierul Victor Ponta este aşteptat de autorităţile din Bengeşti-Ciocadia, cu elicopterul, în localitate. Autorităţile sunt în alertă pe motiv că o să mai vină încă o viitură pe Gilort. Doar un bărbat din cei patru sinistraţi a fost salvat din apă, la restul neputându-se ajuge. Doi bărbaţi şi o femeie se ţin de nişte crengi în mijlocul râului Gilort,...

Cod roşu de inundaţii în Gorj: Gilortul are debitul de 30 de ori mai mare!

Viitura înregistrată pe Gilort, dar şi creşterea debitelor pe Galbenu şi pe Ciocadia a impus cod roşu de inundaţii în Gorj. În mai multe localităţi ale judeţului autorităţile au activat comandamentele pentru situaţii de urgenţă.

Râul Ciocadia a ieşit din matcă la Bengeşti

Nu doar Râul Gilort a produs inundaţii în Gorj, ci şi Râul Ciocadia, acesta din urmă ieşind din matcă la Bengeşti. Au fost inundate mai multe grădini şi chiar terenul sintetic de sport din apropierea podului de pe DN 67. Nivelul apei continuă să crească. Localnicii sunt în alertă.

Elicopterul a ajuns la Novaci! Primul sinistrat scos din mijlocul apelor!

Elicopterul cerut Ministerului Afacerilor Interne de autorităţile din Gorj a ajuns la Novaci, loc în care au fost evacuate 70 de familii. Cu acest elicopter vor fi scoşi din ape sinistraţi. Deja cei de la Salvamont Gorj şi cei de la ISU au ajuns la Alexandru Birceanu din Bălceşti şi îl scot din mijlocul Gilortului.

Podul de beton de la Bălceşti, rupt de ape!

Locanicii din Bălceşti anunţă alarmaţi că s-a rupt şi podul de la Bălceşti, pod de beton. apele par că nu mai pot fi ţinute în frâu iar deja Mirabela Diaconescu, o localnică din Bălceşti, cere disperată ajutor pentru că apele îi înghit gospodăria.

Update: Primarul Giogia cere un elicopter pentru evacuarea a 4 localnici prinşi de ape

Birceanu Alexandru, Birceanu Ana, Troi Ion Nelu şi Marian Dragomir sunt prinşi de viitură. Oamenii au rămas în mijlocul apelor cu animalele iar pentru ei primarul Victor Gigia de la Bengeşti-Ciocadia cere ajutorul unui elicopter. Prin altă metodă oamenii nu pot fi scoşi din ape.

Update: Prefectul la Novaci şi la digul rupt de la Petecei

Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, se află la Novaci din momentul în care a fost alertat că pe Gilort dar şi pe râul Galben sunt înregistrate viituri. Deja pe o lungime de 100 de metri digul de la Petecei s-a rupt. Angajaţii de la SGA Gorj, ISU, Salvamont, Garnizona Târgu-Jiu intervin pentru îndiguirea malului cu saci de nisip.

Ploi cu 25 de litri/metru pătrat în Gorj şi grindină încă o jumătate de oră!

Meteorologii au emis, azi o atenţionare nowcasting de ploi şi descărcări electrice, valabilă în următoarea oră, pe raza judeţului Gorj. Astfel, între orele 11,40 şi 13,00, local, în nord-estul judeţului vizat, se vor semnala frecvente descărcări electrice, cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 25 litri/metrul pătrat, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină de mici dimensiuni....

Update: Salvamontul ajută la evacuarea din casă a unei mame cu un copil mic

Salvamontiştii gorjeni au intervenit în cătunul Pereşti pentru scoaterea din locuinţa înconjurată de apă a unei meme cu copilul ei mic. Salvamont cere ca în zonă să vină un elicopter pentru a monitoriza viitura de sus, şi pagubele provocate de râul Gilort.

Update: Trei persoane cu 17 vaci, prinşi de ape! Drum rupt la Pociovalişte!

Trei crescători de animale, o femeie şi doi bărbaţi, şi 17 vaci au fost înconjuraţi de apa din Gilort, în cătunul Pereşti, oamenii solicitând sprijinul ISU pentru a fi scoşi la liman. Operaţiunea de salvare este în desfăşurare. De asemenea, autorităţile raportează că s-a rupt drumul al Pociovalişte, la capul podului. Cele două case din Pereşti sunt deja izolate...

Update: Porţile de la microhidrocentrala de la Pociovalişte luate de viitură, angajaţii au fugit

Viitura de pe Gilort a provocat deja mari pagube pe cursul râului. Sunt pagube însemnate în Novaci, unde dă o mână de ajutor şi armata, dar şi la Pereşti. În drum viitura a luat porţile de la microhidrocentrala de la Pociovalişte, angajaţii de aici lăsând totul la locul de muncă şi fugind, speriaţi, din calea apelor. Autorităţile sunt în...

Vine viitură foarte mare de pe Gilort, case în pericol!

Localnicii din Bălceşti, cătunul Pereşti, sunt în alertă după ce o viitură extrem de mare vine de pe râul Gilort. Viitura a fost deja raportată la Novaci, s-a rupt deja un dig şi viitura vine spre casele oamenilor. Două case sunt în pericol, viitura fiind înaltă de 6 metri ea trecând peste un stâlp de înaltă tensiune.

Ponta: ,,Eu ţin la Târgu Jiu şi iubesc Târgu Jiu, dar, totuşi, Craiova e capitala Olteniei”

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, ieri că organizarea Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat, marţi, la Craiova, are ca explicaţii atât faptul că Oltenia este regiunea sa de suflet, cât şi pentru scorul electoral obţinut de social-democraţii craioveni la alegerile europarlamentare. ,,E un bazin electoral şi e regiunea mea. Eu ţin la Târgu Jiu şi iubesc Târgu...

Ziua Imnului, marcată la Târgu-Jiu

Ziua Imnului Naţional este sărbătorită astăzi în Piaţa Tricolorului din municipiu. Evenimentul a debutat cu întâmpinarea oficialităţiilor gorjene cu semnalul de trompeţi, urmat de alocuţiunile autorităţilor şi se va încheia cu intonarea Imnului Naţional şi cu defilarea Gărzii de Onoare.

Pentagonul studiază posibilitatea de a oferi Ucrainei informaţii vizând rachetele separatiştilor

Militarii americani dezbat oportunitatea de a permite Ucrainei să profite de informaţii de care dispun, cu scopul de a-i permite să ţintească mai bine rachetele pe care le deţin separatiştii proruşi, au anunţat luni mai mulţi oficiali americani.Această opţiune rămâne, pentru moment, o opţiune de lucru, unii temându-se că Washingtonul ar putea să toarne gaz pe foc şi să...

Week-end cu amenzi şi dosare penale

Amenzi în valoare de 53.000 lei şi peste 200 de sancţiuni contravenţionale. Acesta este bilanţul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj în colaborare cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj.Oamenii legii au acţionat pe drumurile judeţului, în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii şi diminuării fenomenului infracţional, precum şi pe linia combaterii...

Bătrână violată la Cătunele

Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin SNUAU 112 în cursul nopţii de duminică spre luni, de către o persoană din comuna Cătunele, cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 77 ani, din aceeaşi localitate, a fost victima infracţiunii de viol. Deplasându-se imediat la faţa locului, oamenii legii au găsit în locuinţa victimei...

Sancţiuni de 30.000 lei pentru munca la negru

Angajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea săptămânală de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile legale de muncă şi folosesc oameni fără a le face contract individual de muncă, folosindu-se de serviciile acestora la negru, activitate ce se lasă cu amenzi de ordinul zecilor de mii de lei.Astfel, inspectorii de...

Finanţare europeană pentru alte şase blocuri din Târgu-Jiu

Alte şase blocuri din municipiul Târgu-Jiu vor fi reabilitate până la începutul anului viitor. Reprezentanţii municipalităţii au reuşit atragerea de noi fonduri europene nerambursabile pentru schimbarea la faţă şi reabilitarea termică a clădirilor de locuit. La co-finanţarea proiectului vor participa şi asociaţiile de proprietari, precum şi Primăria Târgu-Jiu.O nouă etapă de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe de la...

95 de contestaţii la Titularizare

Nu mai puţin de 95 de contestaţii au fost depuse de către profesorii şi învăţătorii gorjeni care au participat la ediţia din acest an a examenului de Titularizare. Rezultatele probei scrise au fost publicate vineri, 25 iulie.Potrivit lui Marius Badea, inspector şcolar general adjunct, mâine, 30 iulie, vor fi afişate rezultatele finale la concursul de Titularizare. Din cele aproape...

Iorga visează la un nou titlu

Campion la Galați cu Oțelul, Laurențiu Iorga crede că minunea realizată în urmă cu câțiva ani în sudul Moldovei ar putea fi repetată și pe malul Jiului, cu Pandurii. „Fiecare jucător îşi doreşte să prindă cupele europene, dar toţi tindem la primul loc. Vrem să ne arătăm valoarea adevărată şi să ne batem la primul loc. Dacă avem conducerea alături...

Agricultura pe înţelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna august

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna iulie și apoi,În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – recoltatul cerealelor păioase – trebuie încheiat urgent căci orice întârziere conduce automat la deprecierea cantitativă şi calitativă a recoltelor. După recoltare trebuie ridicate şi depozitate cu grijă paiele, de pe acele parcele unde nu au fost tocate de combine odată cu treieratul,...

Daniel Popescu și Pițian, împrumutați la CSM Râmnicu Vâlcea

Doi dintre tinerii jucători ai Pandurilor au primit dezlegări din partea clubului gorjean pentru a evolua la alte echipe în noul sezon. Andrei Pițian și Daniel Popescu vor juca în viitoarea ediție de campionat în liga a 2-a, la CSM Râmnicu Vâlcea: „Pițian și Daniel Popescu au plecat la Vâlcea, sunt în cantonament cu ei și vor fi împrumutați...

Ofiţeri noi la Jandarmeria Gorj

În cursul zilei de ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, a avut loc numirea în funcţii a unui număr de patru ofiţeri din promoţia 2014 ai Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Aceştia îşi vor începe activitatea în cadrul subunităţilor de pază, protecţie instituţională şi ordine publică din zona de responsabilitate a inspectoratului. Pentru...

Mix-ul stranieri-autohtoni pare a reuși la Energia

Liviu Andrieș își pregătește echipa pentru un sezon care se anunță extrem de încins, mai mult de jumătate din echipele din Liga Națională întărindu-se serios și anunțând interes pentru podium în noul campionat.Echipa gorjeană a avut o perioadă de pregătire fizică și de o săptămână a intrat și în sală, însă abia de sâmbătă au putut să se antreneze...

360 de elevi şi studenţi, consiliaţi în carieră

Conferinţa de deschidere a proiectului, „Primii paşi în carieră”, finanţat din Fondul Social European prin Programul  Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 a avut loc, ieri, la sediul Muzeului Judeţean Gorj.Proiectul „Primii paşi în cariera” este realizat în cadrul Axei Prioritare 2 „Corelarea învăţării pe parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1 „Tranziţia de la şcoală...

Sesiune de informare la UCB

Începând cu luna mai 2014  Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. UCB organizează, astăzi, prima sesiune de informare InfoStud.Facultatea de Inginerie din cadrul UCB Târgu-Jiu găzduieşte, astăzi, prima sesiune de informare InfoStud, începând cu...

Băltăreţu, radiată de Borcan de pe scaunul de consilier municipal

Doctorul radiolog Elena Băltăreţu şi-a pierdut şansa de a deveni consilier municipal de Târgu-Jiu după ce a fost cercetată şi trimisă în judecată în dosarul ,,Mafia Permiselor”. De statutul de inculpat al cadrului medical, până la demararea anchetei, preşedintă a Organizaţiei de Femei a PC Gorj, a profitat însă la maxim Marius Borcan, preşedintele interimar al organizaţiei, care cu...

Nouă posturi vacante la primăriile din Gorj

Nouă posturi publice sunt scoase la concurs, în judeţ, în această perioadă. Este vorba despre un post la Primăria Rovinari, patru posturi la Primăria Turburea, un post la Primăria Albeni şi Primăria Târgu-Cărbuneşti, unul la Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj, precum şi postul de director executiv adjunct al APIA Gorj.La sfârşitul lunii august, mai multe primării...

Tupeistul

Băsescu se ţine de putere cu ghearele şi cu dinţii. Sfidează un popor întreg pe care caută să-l abată de la delictele clanului său, încercând să ne ţină lecţii de economie. Acest accident al istoriei cu apucături dictatoriale (Nero a dat foc Romei, el a dat foc la vapoare. Caligula şi-a numit calul senator el pe fiica-sa europarlamentar prin...

Ca la noi, la nimeni – Ex-pedelistul moare de grija altuia

BĂSESCU MĂ LASĂ FĂRĂ SUBIECTE? Amicul Silviu Silvestru Tivig e foarte îngrijorat. Ce-o să fac şi despre cine-o să mai scriu când nu va mai fi Traian Băsescu preşedinte? Las la o parte faptul că eu nici acum nu-l consider preşedinte, din moment ce el a spus cu guriţa lui de Pinnocchio că nu vrea să fie preşedinte la...

Plăţi de 280.000 lei la cele 18 centre de permanenţă

Pentru luna iunie, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj efectuează plăţi în valoare de 280.000 lei. Banii se virează începând de astăzi. Cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate.Numărul centrelor de permanenţă din Gorj a crescut în acest an, începând cu...

Horhoianu şi Gherghe, unşi consilieri municipali

În cadrul şedinţei Consiliului Municipal Târgu-Jiu din data de 28 iulie s-au validat mandatele a doi noi consilieri. Este vorba despre liberala Emilia Horhoianu şi social-democratul Mihai Gherghe. Edilul Florin Cârciumaru a declarat că este sigur că cei doi vor face echipă cu restul consilierilor.Emilia Horhoianu a ajuns, în sfârşit, în Consiliul Municipal, după demisia lui Matei Nădrag. Ea...

Echipele CEZ Distribuţie, pregătite să intervină în cazul unor avarii

Echipele CEZ Distribuţie sunt pregătite să intervină pentru remedierea incidentelor provocate de condiţiile meteorologice deosebite, semnalate prin cod galben/portocaliu de la nivelul judeţului Gorj.În contextul avertizărilor ANMH pentru perioada 27 – 29 iulie 2014, CEZ Distribuţie a mobilizat în teren turele de servire operativă pentru remedierea promptă a tuturor incidentelor ce pot fi provocate de instabilitatea atmosferică. Începând cu...

Ploi abundente și inundații mărunte

Avertizarea de cod portocaliu sub care s-a aflat și se află în continuare Gorjul s-a adeverit fie și parțial de duminică seara încoace, când, la nivel de județ, a plouat cât pentru mai multe zile, deși nivelul de apă din sol este suficient. Autoritățile județene nu au raportat evenimente deosebite generate de precipitațiile căzute pe parcursul nopții de duminică...

Olguţa nu îşi lasă alegătorii fără apă caldă

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a purtat discuţii cu managerul Complexul Energetic Oltenia pentru ca stoparea agentului termic către craioveni să nu fie oprit pe o perioadă de 30 de zile cum era stabilit iniţial. În urma discuţiilor s-a stabilit ca doar pentru 6 zile să fie întrerupt agentul termic pentru prepararea apei calde menajere.Complexul Energetic Oltenia a vrut...

Mai multe carduri europene de sănătate eliberate gorjenilor

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a eliberat nu mai puţin de 1.665 de carduri europene de sănătate, 64 dintre ele fiind solicitate prin e-mail.  În aceeaşi perioadă a anului trecut au fost eliberate 1.583.De aproape o lună, la nivel naţional, şi, implicit în Gorj, s-a reluat tipărirea cardurilor europene de sănătate, după o perioadă în care...

Deşi Ciurel i-a cerut capul, Maioreanu consideră că nu existau motive plauzibile pentru a fi schimbat

Andrei Maioreanu nu consideră că acţionarii CS Energia Târgu-Jiu aveau motive reale pe baza cărora să-l lase, peste noapte, fără funcţia pe care o ocupa la Secţia de Handbal a clubului. Maioreanu chiar a menţionat că a făcut muncă voluntară la Energia, fiind plătit, lunar, cu doar 200 de euro, până acum două luni când i s-a majorat salariul...

Pe urmele Vitejilor Gorjului – Cavaleri ai ordinului ,,Mihai Viteazul”

DRAGHICI I. CONSTANTIN - Căpitan - Batalionul 4 Vânători Munte Născut la 15 august 1908, în com. Stoina, Gorj Prin exemplul său personal de iniţiativă, organizare şi conducere, a reuşit, printr-un curaj şi o îndrăzneală desăvârşită, să realizeze fapte de armă strălucite, ce au făcut cinste lui, unităţii şi Ţării. MEMORIA DOCUMENTELOR BATALIONUL IV VÂNĂTORI DE MUNTE SEDIUL POŞTAL MILITAR nr. 6619 nr.1212 17 octombrie 1941 BATALIONUL IV...

Consilierul PNL din Bumbeşti-Piţic, bătut la o nuntă în Novaci de rubedeniile lui Ştefănoiu

Ion Ionel Igoianu, consilier PNL la Bumbeşti-Piţic, a încasat pumni luni dimineaţa în timp ce era oaspete la o nuntă care s-a organizat la un local din Novaci, acesta căzând victima agresiunii chiar a socrului mare şi a fiilor acestuia. Liberalul s-a ales cu fractură de mandibulă, un hematom în spatele urechii şi cu un ochi vânăt, acesta fiind...

Fermierii gorjeni, invitaţi să îşi vizeze carnetele de rentier

Rentierii agricoli din judeţul Gorj trebuie să se prezinte la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj pentru vizarea carnetelor de rentier agricol. Termenul limită de vizat al carnetelor este 31 august 2014 (în zilele lucrătoare), pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2013.Potrivit directorului APIA Gorj, Constantin Negrea, pentru vizarea carnetului, rentierul agricol...

La vârsta senectuții – D’ale cazone, la „Diribau” *)

Era în anul 1982 și se anunțau vremuri grele. În timp ce consumurile de carburanți și energie electrică se reduceau, sporeau nevoile de cărbune pentru termocentrale. Nădejdea era în exploatările carbonifere din județul Gorj: Rovinari, Urdari, Peșteana, Motru, Drăgotești, localități pentru care o brigadă de lucrări miniere, înființată în acest scop, avea câte un batalion de lucru în fiecare...

Irina are nevoie urgent de 25.000 de euro pentru a-i fi salvată viaţa!

Are doar 28 de ani din care ultimii şapte petrecuţi doar prin spitale, în căutarea unui diagnostic şi tratament corect. Ana Irina Tivig a uitat care este cursul normal al vieţii, la o vârstă la care alţii se bucură din plin de tot ce le poate oferi aceasta. După numeroase internări şi intervenţii chirurgicale, medicii de la noi s-au...

Dian şi Ciolocoi, funcţii numite la centrul PNL

Dian Popescu şi Mădălina Ciolocoi au pierdut ambii, la vot, funcţiile de vicepreşedinţi la vârful PNL-ului, dar au fost promovaţi în funcţii numite, la finalul săptămânii trecute, asta pe baza poziţiilor pe care le ocupă la organizaţia liberală din Gorj. Dian a devenit astfel membru de drept în Biroul Permanent Naţional(BPN) al PNL, iar Ciolocoi a devenit vicepreşedinte în...

Edilul Cârciumaru, în concediu cu preşedintele CJ Gorj

Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu îşi va petrece concediul de odihnă împreună cu Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, şi familia acestuia. Cârciumaru a spus că de peste 20 de ani merge în vacanţă în această formulă.Începând cu prima zi a lunii august, edilul Florin Cârciumaru îşi începe concediul de odihnă. Cât timp va fi el plecat, la...

Gura târgului – Paznicii lui Făget se tem pentru locurile de muncă

Angajaţii SC Signovince SRL, firma lui Ion Făget, au tremurat la începutul acestei luni prin cariere de teamă că formarea noii Divizii de Pază şi Securitate a CEO îi va lăsa fără pâine. Oamenii se plângeau că deja conducerea le-ar fi pus în vedere că renunţarea la contractul cu firma de pază, decizie care ar urma să fie luată...

Pandurii, încă neintrați în ritm

Meciul de la Craiova a dezvăluit o listă destul de mare de probleme pe care antrenorul Petre Grigoraș trebuie să le rezolve în perioada imediat următoare, de la relațiile de joc, la gafele interminabile din defensivă.Pandurii nu a arătat ca o echipă cu pretenții în acest debut de sezon. Meciul de la Mediaș poate fi luat ca unul de...

Pandurii lansează programul “Pandurii Player Escort”

Copiii suporterilor Pandurilor vor putea să-și însoțească favoriții pe teren în baza unui program ce copiază un model de multă vreme uzitat de marile cluburi din lume. Astfel, suporterii Pandurilor sunt invitaţi să înscrie copiii care iubesc fotbalul, fetiţe şi băieţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani, în programul “Pandurii Player Escort”, organizat în premieră la Târgu Jiu,...

Buleteanu a râs că Nădrag era declarat mort în Consiliul Local

O eroare de redactare a referatului care a stat la baza încetării, prin demisie, a mandatului consilierului municipal Matei Nădrag(PNL) a fost ieri motiv de râsete în şedinţa Consiliului Municipal Târgu-Jiu. Asta după ce consilierul PPDD, Constantin Buleteanu, a sesizat că documentul conţinea următoarea precizare: “Anexăm în copie actul doveditor al decesului”, care arăta că Nădrag ar fi murit...

Sindicalistul Bunoaica vrea act adiţional nu acord cu CEO

Federaţia Univers şi administraţia CEO-ului au semnat un acord duminică în vedere acordării cotei de cărbune şi de energie pentru minerii şi energeticienii structurii, după caz. Acest acord nu este pe placul tuturor celor care fac parte din Federaţia Univers dovadă că Nicu Bunoiaca, preşedintele Sindicatului Solidaritatea 2013 de la Lupoaia, cere negocierea actului adiţional şi discutarea capitolului salarizare,...

Morega îi urează succes lui Angheloiu la partidul lui Tăriceanu

Fostul deputat liberal Dan Morega spune că nu se mai implică sub nicio formă în organizarea la nivel de județ a partidului ale cărei baze le pune în aceste zile fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, deși cu ceva vreme în urmă era alături de acesta. Ex-politicianul îi urează, în schimb, putere de muncă fostului său coleg Radu Angheloiu, cel...

Aprobată de AGA, CEO Trading a intrat în linie dreaptă

,,Pentru a putea exporta, CE Oltenia face demersurile necesare pentru infiintarea unei companii CEO ¬ Trading. Infiintarea a fost aprobata prin Hotarare AGA, urmand sa se aprobe Actul Constitutiv al acestei companii si imputernicirea persoanelor care vor efectua inregistrarea acesteia la ORC Gorj. Se estimeaza ca CEO - Trading va deveni functionala in trim. III al anului 2014. Dupa...

Marți, la Craiova, Ponta cere sprijinul PSD pentru candidatura la prezidenţiale

Preşedintele PSD, Victor Ponta, va solicita, marţi, membrilor social-democraţi reuniţi la Craiova, într-o şedinţă a Consiliul Naţional lărgit, sprijinul pentru a candida la alegerile prezidenţiale din acest an, candidatura efectivă urmând a fi validată de Congresul partidului, din septembrie. "Voi candida. Asta este ceea ce voi cere pe 29, marţi, în cadrul PSD, pentru că am deja sprijinul oficializat al...

Cauza tragediei aviatice din Ucraina: Ancheta în cazul avionului malaysian arată o depresurizare cauzată de explozia unei rachete

Decriptarea cutiilor negre ale avionului malaysian prăbuşit în Ucraina confirmă că tragedia s-a produs în urma unei depresurizări provocate de explozia unei rachete, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Consiliului ucrainean de Securitate Naţională şi Apărare, citat de RIA Novosti."Experţii comisiei responsabile cu elucidarea circumstanţelor prăbuşirii Boeingului 777 au informat că datele înregistratoarelor de bord indică faptul că...

Dig rupt pe râul Galben: Gospodăria a două văduve, sub ape

Construit în 2012 digul de pe râul Galben, pe raza comunei Bengeşti-Ciocadia, s-a rupt în această dimineaţă fiind inundată gospodăria lui Cornelia Băban, care locuia aici împreună cu mama ei. Proprietara s-a trezit cu apa în casa în care îngrijea şi un copil bolnav. S-au deplasat la faţa locului jandarmii, peste 100 la număr, autorităţile locale şi angajaţii de...

Cârciumaru a aprobat demiterea lui Maioreanu, acuzat de lipsă de comunicare!

Florin Cârciumaru consideră oportună schimbarea lui Andrei Maioreanu din fruntea secţiei de handbal a CS Energia, ,,Eu sunt membru AGA ca şi primar al municipiului, în AGA este şi domnul David de la Artego şi domnul Călinoiu. Cel mai important este că în AGA este şi domnul Ciurel în calitate de director general al CEO. Din câte am înţeles,...

Horhoianu şi Gherghe, în Consiliul Municipal

Liberala Emilia Horhoianu şi social-democratul Mihai Gherghe au fost numiţi consilieri locali, în cadrul şedinţei de astăzi. Numele lor fuseseră vehiculate de mult timp, însă numirea oficială a avut loc abia acum.

Intervenţii ISU pentru evacuarea apelor din gospodăriile din Prigoria şi Baia de Fier

Detaşamentul de Pompieri Tg-Jiu şi Garda de Intervenţie nr. 2 Novaci cu două autocamioane, patru motopompe şi şase subofiţeri, sprijiniţi de către S.V.S.U. al comunei Prigoria cu o motopompă şi nouă voluntari, au intervenit în comuna Prigoria, sat Zorleşti, pentru evacuarea apei din şase beciuri ale cetăţenilor inundate ca urmare a precipitaţiilor abundente. O intervenţie asemănătoare a...

CEO lasă craiovenii 6 zile fără apă

Complexul Energetic Oltenia a vrut să oprească furnizarea agentului termic pentru craioveni, iniţial, pentru 30 de zile, dar după discuţii cu primarul Olguţa Vasilescu a redus perioada la 6 zile. ,,Sucursala Electrocentrale Craiova II anunţă întreruperea furnizării agentului termic pentru prepararea apei calde menajere, în municipiul Craiova, în perioada 04.08.2014 / ora 0:00 - 09.08.2014 / ora 20:00, pentru...

MH17: Doborârea avionului malaezian ar putea fi asimilată unei „crime de război” (ONU)

Doborârea avionului malaezian de către o rachetă într-o zonă controlată de separatiștii proruși în estul Ucrainei ar putea fi asimilată unei 'crime de război', a declarat luni Comisarul ONU pentru drepturile omului, Navi Pillay, relatează agențiile internaționale de presă."Date fiind circumstanțele, această încălcare a dreptului internațional ar putea fi asimilată unei crime de război", a precizat Navi Pillay într-un...

Dian, pe uşa din dos în BPN-ul PNL

Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a intrat, ca membru de drept, în Biroul Permanent Naţional(BPN) al partidului asta, nu pe baza unui vot, şi a simplului fapt că toţi preşedinţii de filiale intră, OBLIGATORIU, în acest organism. Biroul Politic Naţional asigură conducerea partidului între şedinţele Delegaţiei Permanente şi se întruneşte lunar sau ori de câte ori este nevoie, la...

Cod portocaliu prelungit

Metorologii au prelungit avertizarea cod portocaliu şi chiar au extins-o. Astfel, în după-amiaza zilei de luni, 28 iulie şi în prima parte a nopţii de luni spre marţi (28/29 iulie), în judeţele Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Argeş va ploua torenţial şi se vor cumula local cantităţi de apă de 50...70 l/mp şi izolat peste 80 l/mp.

Consiliul de Securitate al ONU îndeamnă la un ARMISTIŢIU IMEDIAT şi fără condiţii în Gaza

Consiliul de securitate al ONU a adoptat în noaptea de duminică spre luni o declaraţie unanimă în care îndeamnă la un "armistiţiu umanitar imediat şi fără condiţii" în Fâşia Gaza, relatează AFP.Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, reuniţi la New York, îndeamnă Israelul şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas să "aplice pe deplin" acest armistiţiu pe durata...

Fără permis, la volanul unui autotractor

Un bărbat în vârstă de 59 de ani, din oraşul Turceni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autovehicul pe un drum judeţean,  deşi nu avea acest drept.Bărbatul de 59 de ani a intrat în vizorul poliţiştilor după ce a fost prins conducând un autotractor pe DJ 673 Turceni, fără a avea permis de...

Transporturile de mărfuri şi centrele de colectare a fierului vechi, la control

În perioada 23 – 26 iulie 2014 a fost pus în aplicare Planul de măsuri interinstituţional dintre I.P.J. Gorj, I.J.J. Gorj şi Garda de Mediu, pentru combaterea transporturilor ilicite de mărfuri, în mod special a transporturilor de cărbune şi material lemnos, precum şi a ilegalităţilor ce se comit în domeniul achiziţiei de deşeuri feroase şi neferoase. Pe parcursul acestor...

Jerry Gane: „Este un punct câștigat”

Antrenorul celor de la CS Universitatea Craiova, Jerry Gane, a analizat la cald rezultatul de egalitate înregistrat în prima etapă în partida cu Pandurii. Acesta apreciază că remiza a fost una care a reliefat destul de fidel realitatea din teren și că punctul obținut îl mulțumește în condițiile în care echipa sa era condusă pe tabela de marcaj cu...

Schimb cultural între Gorj şi SUA

O delegaţie formată din liceeni, profesori şi interpreţi de muzică populară din Gorj va vizita în toamna acestui an oraşul Charleston din Statele Unite ale Americii, unde vor fi organizate două spectacole în cadrul cărora artiştii gorjeni vor cânta alături de artişti americani. Vizita este unul dintre punctele culminante ale unui proiect în valoare totală de peste 196.000 de...

Viaţa sănătoasă – Calitățile și beneficiile fructelor de vară

În perioada anotimpului călduros majoritatea piețelor și supermarketurilor abundă de fructe, considerate, de sezon al căror efect lasă o amprentă importantă asupra funcționării la capacitate maximă a principalelor sisteme ale organismului uman. Specialiștii recomandă să vă bucurați din plin de nutrienții și, implicit, avantajele oferite de acestea pentru o sănătate de fier. Totodată, în anotimpul călduros cel mai indicat...

Prunariu: „Trebuie să avem răbdare”

Președintele Pandurilor, Mihai Prunariu, spune că îl mulțumește rezultatul meciului de la Craiova dintre CS Universitatea și Pandurii, însă crede că jocul echipei sale mai are nevoie de timp pentru a fi la nivelul dorit. „Un rezultat echitabil, joc bun, scor meritat pentru ambele echipe. Mai proaspeţi cei de la Craiova, mai aşezaţi, noi am avut posesie mai mare. Sunt...

Duelul de la fotbal se repetă în prima etapă și la baschet – Energia debutează contra Craiovei

La Oradea, în prezența reprezentanților echipelor Ligii Naționale Masculine de Baschet, au avut loc tragerile la sorți pentru stabilirea calendarului noii ediții de campionat cât și pentru prima fază a Cupei României.În fața unui campionat cinstit prin retragerea a trei echipe ce au întors spatele unei competiții pe care au simțit că nu o puteau termina, Energia Târgu Jiu...