1.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 10, 2026

Arhive Lunare: iulie 2014

Accident pe strada Unirii

Un accident de circulaţie în care a fost implicat şi un taxi a avut loc astăzi, pe strada Unirii din municipiul Târgu-Jiu. Taximetristul a încercat să întoarcă maşina pe linie continuă şi a fost lovit de un alt autoturism. Un echipal al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj s-a deplasat la faţa locului pentru a-i acorda primele îngrijiri medicale taximetristului....

Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis o informare de vreme rea pentru intervalul 22 iulie, ora 04:00 – 23 iulie, 22:00. În acest interval se vor produce averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină în mai multe zone din ţară printre carre şi zona Olteniei.

Tânăr reţinut după scandal

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reţinut sub acuzaţiile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii publice după ce aseară a fost implicat într-un scandal la Jupâneşti, scandal în urma căruia trei persoane au ajuns la spital cu plăgi înjunghiate.

Nedeia de Sfântul Ilie a strâns mii de persoane la Polovragi

Anual, la Polovragi are loc Nedeia de Sfântul Ilie, unul dintre cele mai mari târguri din ţară. Mii de persoane au ajuns şi de această dată la Polovragi pentru a participa la manifestările organizate de autorităţi şi pentru a vizita standurile comercianţilor veniţi din întreaga ţară. De departe, cea mai aglomerată zi a fost duminică, chiar de Sfântul Ilie,...

ITM Gorj a sancţionat CEO pentru transportarea improprie a salariaţilor

Inspectorii din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au încheiat în urmă cu câteva zile controalele în carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia(CEO). Asta, după ce în presa locala au apărut fotografii cu angajaţi ai complexului care erau transportaţi în picioare, în maşinile de teren ale şefilor. În urma verificărilor ITM s-a dispus măsura interzicerii folosirii autovehiculelor din...

În poezia lui Adrian Frăţilă „zăpezile au miez de abanos“

Adrian Frăţilă este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi poeţi ai literaturii noastre contemporane, care prin anii 1970-1989 era un „răsfăţat“ al unor reviste de prim rang din ţara noastră, Luceafărul, Amfiteatru, Ramuri, Vatra, Flacăra şi altele. În anul 1977 i-a fost acordat premiul pentru poezie al revistei Luceafărul.A debutat editorial cu volumul intitulat „Echinocţiul de fiecare...

Parcul auto al SJA Gorj, completat cu patru ambulanţe

Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj a purtat discuţii cu ministrul Sănătăţii, ocazie cu care a solicitat şi o completare a parcului auto. Din fericire, se pare că Nicolae Bănicioiu a promis că va repartiza Ambulanţei gorjene patru maşini.Imediat ce a revenit la cârma Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, Marinică Niculescu s-a pus din nou pe...

A încercat să evite un câine şi a intrat cu maşina în gard

Un şofer de 19 ani, din comuna Drăgoteşti, a ajuns la spital după ce a încercat să evite un câine şi s-a oprit cu maşina într-un gard. Potrivit poliţiştilor, tânărul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului de circulaţie.Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza satului Trestioara din comuna Drăgoteşti. Din primele...

Biciclist accidentat de un şofer fugar

Un rovinărean în vârstă de 47 de ani s-a ales cu dosar penal după ce acroşat cu maşina un biciclist şi a fugit de la locul accidentului. El este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.În noaptea 20 iulie, la ora 01:35, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost...

Grig, mulțumit de campania de achiziții

Chiar dacă pe ultima sută de metri Pandurii a renunțat deja la împrumutul lui Siviu Pană, care fusese adus chiar în această vară de la Concordia, și este aproape de a-l ceda sub formă de împrumut pe Ciucur la CSMS Iași, Grigoraș este mulțumit de lotul cu care va ataca noul sezon. Tehnicianul pandurilor mărturisește că în campania de achiziții...

Soții Lupulescu, pușcărie pentru evaziune: Săndel, din arest, la Penitenciarul Târgu-Jiu iar soţia la Penitenciarul de Femei Târgşor

Punct final în procesul foștilor soți Maria și Alexandru Lupulescu, precum și al celor doi medici veterinari trimiși în judecată alături de aceștia, toți fiind condamnați la diferite pedepse, cu executare fiind doar cele decise în cazul oamenilor de afaceri. De la sfârșitul săptămânii trecute, cei doi foști patroni de la Lexi Star SRL sunt după gratii, ei fiind...

Haine spălate gratis pentru romii din Baia de Fier

Primăria din Baia de Fier este unica din țară care a pus la punct un proiect și a obținut și finanțarea necesară de la Guvern pentru a realiza o spălătorie de haine care să îi deservească gratuit pe romii din localitate. Proiectul este derulat de câțiva ani în comună, actualul primar, Dumitru Turbăceanu, declarându-se mulțumit de modul în care...

Obligaţii declarative cu termen 25 iulie

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj reaminteşte contribuabililor că 25 iulie 2014, inclusiv, este  ultima zi pentru depunerea mai multor obligaţii declarative.Potrivit Luminiţei Penciu, purtătorul de cuvânt al AJFP Gorj, contribuabilii trebuie ca până la 25 iulie să depună, la unităţile fiscale de care aparţin declaraţiile cu termen lunar 25 iulie 2014.  Este vorba despre depunerea Formularului 097...

Andreea Pîșcu, vicecampioană națională

Tânăra atletă târguajiană, Andreea Pîșcu, a obținut un nou rezultat meritoriu la Campionatele Naționale de seniori și tineret desfășurate în weekend la Pitești. Sportiva legitimată la CS Pandurii Târgu Jiu și antrenată de profesorul Ion Bură, a cucerit medalia de argint în cursa de 10.000 de metri devenind astfel vicecampioană a României la tineret pe această distanță. Andreea Pîșcu a...

Negrea se alege cu al doilea adjunct! – S-a scos la concurs postul pentru conservatorul Priporeanu

Postul de director executiv adjunct la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Gorj este scos, în sfârşit, la concurs de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP). Examenul este programat pentru 31 iulie, când va avea loc proba scrisă. Prima dată s-a auzit, însă, despre acest post în luna martie, când s-a vehiculat că el...

Luptă împotriva ţânţarilor, în cartierele din Târgu-Jiu

În ciuda eforturilor făcute de municipalitate, ţânţarii continuă să le dea bătăi de cap târgujienilor. Din fericire, în multe zone ale oraşului, reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au înţeles importanţa colaborării cu autorităţile, făcând front comun cu acestea în lupta împotriva ţânţarilor. O astfel de acţiune a avut loc sâmbătă în cartierul Revoluţiei.Încă din primăvară, municipalitatea şi-a propus combaterea populaţiilor...

Unul din doi profesori au picat Definitivatul la Gorj: 25 de dascăli au luat note sub 5

Peste 50% dintre cadrele didactice din judeţul Gorj care au susţinut examenul de definitivare în învăţământ au reuşit să obţină cel puţin nota 8, nota minimă de promovare a examenului. La nivelul judeţului nostru nu s-a înregistrat anul acesta nicio notă de 10; cea mai mare notă obţinută de un candidat a fost 9,80 iar cea mai mică 3,40.Ministerul...

Gura târgului – Doctorul Neaţă, la patru ace dar pe bicicletă

Chirurgul Gheorghe Neaţă, totodată consilier judeţean, a renunţat la transportul pe patru roţi pentru a se deplasa cu bicicleta, chiar şi la şi de la locul de muncă. Neaţă nu a renunţat la bolidul personal pentru că nu avea bani de combustibil, ci pentru a proteja mediul încoonjurător. Pentru mai multă sănătate, Neaţă a trecut astfel în rândul bicicliştilor, el fiind...

Turism în condiţii optime la Baia de Fier

Unul dintre cele mai importante obiective dacă nu chiar “vârful de lance” al turismului gorjean este Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Spuneam aceasta şi cu ceva timp în urmă pentru că fiind cunoscută ca prima peşteră electrificată şi dată circuitului turistice naţional împreună cu Cheile Galbenului formează un sistem carstic aşa cum în puţine locuri putem...

Un nou val de concedieri colective la Gorj

21 de angajaţi de la societatea Apă-Canal Salubritate din oraşul Rovinari vor fi concediaţi colectiv până la data de 1 septembrie 2014, potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, Romeo Chiriac.Reprezentanţii societăţii motivează că aceste concedieri se vor realiza ca urmare a neîncasării debitelor restante, dar şi a cheltuielilor nejustificat de mari cu personalul...

În așteptarea noului pivot

Echipa de baschet a Energiei se află în căutarea unui nou pivot după ce transferul americanului Marvin Jefferson a eșuat.Oficialii Energiei au confirmat despărțirea de pivotul Marvin Jefferson cu care ajunseseră la un moment dat la o înțelegere cu privire la un contract pentru viitorul sezon. Așa cum am mai anunțat, Jefferson a ridicat pretențiile, a cerut inclusiv mașină...

Gorjean urmărit naţional pentru viol, prins de poliţişti

Un tânăr de 25 de ani, din comuna Bolboşi, care se sustrăgea executării unei pedepse de şapte ani de închisoare pentru viol, a fost depistat zilele trecute de poliţiştii gorjeni. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.Tânărul a fost depistat de poliţişti sâmbătă, pe raza satului Peşteana Jiu, din Bâlteni. “În dimineaţa...

Dosar penal pentru nerespectarea regimului materiilor explozive

Un mehedinţean în vârstă de 31 de ani este cercetat penal de poliţiştii gorjeni după ce a utilizat un dispozitiv pirotehnic tip baterie cu 16 focuri în apropierea unui local de alimentaţie publică, fără a avea o autorizare legală.În seara zilei de 19 iulie, orele 22:40, poliţiştii Poliţiei municipiului Motru s-au sesizat din oficiu despre faptul că pe str....

Cocină, la Slatina alături de preşedintele UNPR

Progresiştii şi-au dat întâlnire sâmbătă la Slatina, pentru a pregăti prezidenţialele. La întâlnirea cu preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, şi cu echipa de conducere a partidului a fost prezent şi Gheorghe Cocină, preşedintele UNPR Gorj. În cadrul întrevederii, Oprea a declarat că obiectivul UNPR, dar şi al PSD, este câştigarea Preşedinţiei de către preşedintele PSD, Victor Ponta.Gabriel Oprea a participat...

Ca la noi, la nimeni – Băsescu&Neaveniţii

Săptămâna ce abia trecu fu răscolită de scandaluri la vârf, în loc să fie linişte peste ţară. Fie şi ea liniştea dinaintea furtunii. O furnună declanşată de arestarea fratelui preşedintelui, Mircea Băsescu, şi de vorbele grele stârnite de consultările de la Cotroceni dintre ŞtieTot, ca gazdă, şi primul ministru Victor Ponta, însoţit de ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, cea şcolită...

Liberalul Vulpe a scăpat de Cucu, vicele PSD

La ultima şedinţă de Consiliu Local Cîlnic, primarul comunei, Dumitru Vulpe, a scăpat de viceprimarul de la PSD cu care făcea echipă din vara lui 2012. De altfel, deja de la finalul anului trecut Vulpe i-a pus gând lui Grigore Cucu, social-democratul cu care a fost partener în fostul USL, şi chiar vroia să-ş schimbe din funcţie imediat după...

Peste 300 de amenzi, în doar două zile

Pe parcursul a doar două zile, poliţiştii gorjeni au aplicat 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 76.500 lei. Ca de obicei, cele mai multe amenzi au fost date conducătorilor auto care nu au respectat normele rutiere.Poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au continuat să acţioneze în sistem integrat cu lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj şi în...

Campanie pentru conştientizarea târgujienilor, în zonele de picnic

În acest week-end, reprezentanţii societăţii de salubrizare Polaris M Holding SRL, în colaborare cu cei ai Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, au desfăşurat o campanie de informare şi conştientizare a cetăţenilor aflaţi la picnic. Cu această ocazie au fost împărţiţi aproximativ 100 de saci menajeri. Acţiunile de acest gen vor continua pe tot parcursul verii.În zilele de 19 şi 20 iulie,...

Conducerea Spitalului Turceni doreşte finanţarea tuturor paturilor de la Psihiatrie

Spitalul Orăşenesc Turceni este unitatea medicală gorjeană unde se tratează boli psihice grave. La ora actuală, secţia Psihiatrie are peste optzeci de pacienţi, deşi unitatea are doar 72 de paturi finanţate în acest an. În total, la Psihiatrie există 100 de paturi, conducerea unităţii încercând  să obţină finanţare pentru toate, dat fiind numărul mare al pacienţilor internaţi.Singurul spital de...

Sindicalistul Bejinaru îi face plângere penală directorului Vulpe

Bogdan Bejinaru, liderul Sindicatului Liber al Salariaţialor din Complexul Energetic Oltenia(CEO), îi face plângere penală directorului Viorel Vulpe pentru abuz în serviciu, pe motiv că s-ar fi imixionat în activitatea sindicală. De fapt, de aici ar fi plecat conflictul între liderul de sindicat şi directorul UMC Jilţ Nord, care a culminat cu chemarea ITM-ului la unitate. Bejinaru a anunţat...

Culmea plăcerii: Să faci sex în mijlocul Târgu-Jiului şi să fii prins

Un hunedorean în vârstă de 43 de ani a fost prins, duminică, de poliţiştii locali din Târgu-Jiu în timp ce făcea sex cu o tânără, de 26 de ani, din judeţul Timiş, în mijlocul oraşului. Actul sexual a fost văzut de trecătorii de pe Bulevardul Brâncuşi, lângă bustul lui Sergiu Nicolaescu, care au şi apelat, telefonic, Dispeceratul Poliţiei Locale Târgu-Jiu,...

Viaţa sănătoasă – Tusea convulsivă – cauze și tratament

Tusea consulsivă este o boală infecțioasă și contagioasă, caracterizată clinic printr-o tuse chinuitoare, caracteristică, ce poate dura câteva săptămâni. Este o boală care afectează, de obicei, sugarii și copii mici, dar poate fi prevenită prin imunizare cu vaccin anti-pertussis. Tusea convulsivă poate afecta orice persoană, însă copiii mici, neimunizați, sau incomplet imunizați, sunt deosebit de vulnerabili atât la infecția cu...

Mopedist mort de beat, rănit într-un accident

Un tânăr de 24 de ani, din Urdari, s-a ales cu răni uşoare după ce, beat fiind, a pierdut controlul mopedului pe care îl conducea şi a intrat în coliziune cu un autoturism.Accidentul s-a produs în dimineaţa zilei de 20 iulie, în jurul orei 04:00, poliţiştii fiind sesizaţi chiar de către şoferul autoturismului care l-a acroşat pe mopedist. “Din...

Halasz, așteptat să se alăture Energiei

Echipa de handbal a Energiei mai are nevoie de 1-2 jucători pentru a-și completa lotul cu care va ataca noua ediție de campionat a Ligii Naționale de Handbal Masculin, iar conducerea clubului gorjean se află în negocieri avansate cu un inter dreapta cu dublă cetățenie, româno-maghiară. Janos Levente Halasz este așteptat astăzi la Târgu Jiu pentru a perfecta actele și...

Scriitori de Premiul NOBEL – Un maestru al realismului magic sud-american: Gabriel García Márquez (1928-2014)

„Despre Un veac de singurătate s-au scris tone de hârtie, s-au spus o mulțime de lucruri importante, dar nimeni nu a atins aspectul care m-a interesat cel mai mult atunci când am scris cartea, și anume ideea că singurătatea este contrariul solidarității și cred că aceasta este esența cărții. Așa se explică frustrarea stirpei Buendia, frustrarea mediului, frustrarea satului...

De ziua onomastică, Morega, printre credincioşi la biserica ctitorită de el la Padeş

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză, Investigaţii şi Politici Publice, şi-a sărbătorit onomastica, duminică, la Padeş, participând cu familia la slujba religioasă de la biserica comunei care poartă hramul Sfântului Ilie. Biserica a fost de altfel ctitorită de politician, care a ajutat, încă de la început, feţele bisericeşti la ridicarea lăcaşului de cult. De hramul bisericii, de regulă...

Gorjenii şi-au încercat norocul la Loto

După ce joi, 17 iulie, Loteria Română au acordat 12.965 de premii în valoare totală de peste 715.200 lei, duminică au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Gorjenii şi-au încercat, din nou, norocul la Loto, sperând că data de 20 iulie le va purta noroc, cu atât mai mult cu...

Moţa, trimis în judecată pentru tentativă de omor

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Moţa Marius-Narcis pentru comiterea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de tentativă de omor. Moţa este un mai vechi cunoscut al oamenilor legii, la doar 21 de ani acesta având deja un cazier impresionant.De această dată, Moţa a fost trimis în judecată pentru o tentativă...

Sesiunea pentru depunerea proiectelor pe Măsura 121 s-a prelungit

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă prelungirea termenului limită pentru depunerea de proiecte aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploatațiilor agricole”, până la data de 31 iulie 2014. Astfel, perioada de desfăşurare a sesiunii de primire de proiecte pentru Măsura 121 este 20 mai 2014 – 31 iulie 2014.Prelungirea sesiunii cereri de proiecte vine în urma deciziei Autorității de Management...

Grigoraș vrea să înceapă sezonul cu o calificare în sferturile Cupei Ligii

Pandurii începe astăzi un nou sezon, cu o competiție nouă, Cupa Ligii. Grigoraș este mulțumit de faptul că Liga Profesionistă de Fotbal a luat în calcul faptul că echipa sa a avut cantonament până la finalul săptămânii trecute programând meciul Pandurilor printre ultimele ale acestei faze, fapt pentru care promite să folosească cea mai bună formulă.Dincolo de pripa în...

Minerul Motru refuză liga a II-a

Minerul Motru, deși ar avea dreptul de a participa în viitoarea ediție de campionat la nivelul ligii secunde, va refuza înscrierea urmând a juca la un nivel inferior, dar mai aproape de posibilitățile financiare pe care clubul le are în acest moment. Directorul sportiv al grupării motrene, Mihai Cernica, a anunțat că echipa sa nu va face doar simplu act...

Florin Mergea, învingător la Hamburg

Tenismenul gorjean Florin Mergea a câștigat, alături de croatul Marin Draganja, finala la dublu a turneului de la Hamburg. Perechea Mergea / Draganja s-a impus cu 6-4, 7-5 în fața principalilor favoriți ai turneului de la Hamburg, echipa formată din Alexander Peya și Bruno Soares.

Făceau sex în mijlocul municipiului Târgu-Jiu!

În data de 20.07.2014, Dispeceratul Politiei Locale Tg-Jiu a fost sesizat prin apel telefonic ca in zona centrala, Bulevard Victoria, un bărbat şi o femeie întreţin raporturi sexuale în spaţiul public. Imediat, un echipaj s-a deplasat la faţa locului indicat şi a surprins un bărbat în vârstă de 43 de ani din Hunedoara şi o femeie în vârstă de...

Dosar penal pentru fugă de la locul accidentului

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Rovinari, s-a ales cu dosar penal după ce a acroşat cu maşina un biciclist şi a fugit apoi de la locul accidentului. El este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru lămurirea cu...

A intrat cu maşina în gard

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Drăgoteşti, a ajuns la spital după ce a fost rănit într-un accident de circulaţie produs pe raza satului Trestioara. În timp ce conducea un autoturism pe DJ 673, tânărul a efectuat o manevră bruscă pentru a evita un câine, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un gard....

Violator urmărit naţional, depistat de poliţişti

Poliţiştii gorjeni au identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Bolboşi, urmărit la nivel naţional deoarece se sustrăgea de la executarea unei pedepse cu închisoarea pentru comiterea infracţiunii de viol. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.

345 de amenzi în doar două zile

Pe parcursul zilelor de vineri, 18 iulie, şi sâmbătă, 20 iulie, poliţiştii gorjeni au aplicat 345 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 76.500 de lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 9 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare.

Tragedia din Ucraina: Rebelii proruşi cer un ARMISTIŢIU în schimbul garantării securităţii la locul prăbuşirii avionului

Liderii separatişti din Doneţk sunt dispuşi să garanteze securitatea experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei, dacă Administraţia de la Kiev va accepta un armistiţiu."Noi garantăm securitatea experţilor internaţionali dacă Administraţia de la Kiev acceptă încetarea focului", a declarat Andrei Purghin, "vicepremierul" autoproclamatei "Republici populare Doneţk". "Invităm Kievul să accepte imediat un astfel de acord, cel...

SUA și Rusia au convenit să-și folosească influența pentru a se ajunge la încetarea ostilităților în Ucraina (MAE rus)

Șefii diplomațiilor rusă și americană, Serghei Lavrov și John Kerry, au convenit, într-o convorbire telefonică purtată sâmbătă, ca Rusia și Statele Unite să-și folosească fiecare influența pentru a convinge părțile implicate în conflictul armat din estul Ucrainei să pună capăt ostilităților și să negocieze o soluție politică, relatează AFP citând un comunicat emis de Ministerul rus de Externe.Evocând o...

ANCHETA în cazul avionului doborât: Zeci de observatori internaţionali au sosit în Ucraina. Kievul ACUZĂ insurgenţii proruşi că distrug dovezile cu susţinerea Rusiei

Reprezentanţii grupului de contact (Ucraina, Rusia, OSCE) au ajuns la un acord cu separatiştii pentru instituirea unei zone de securitate la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei. Guvernul de la Kiev acuză insurgenţii proruşi că încearcă să distrugă, "cu susţinerea Rusiei", probele în ancheta privind doborârea avionului malaysian.UPDATE 11:52 Kievul susţine că insurgenţii proruşi distrug, cu susţinerea Rusiei,...

Obama: Dacă Putin decide oprirea fluxurilor de armament și combatanți către Ucraina, ele se vor opri

Președintele american Barack Obama și-a exprimat vineri opinia că reducerea intensității violențelor în Ucraina stă în cea mai mare parte în puterea omologului său rus Vladimir Putin, întrucât Rusia furnizează constant insurgenților din estul Ucrainei armament, inclusiv rachete antiaeriene, relatează agențiile AFP și Reuters.Conform aprecierii Statelor Unite, cu o astfel de rachetă trasă dintr-o zonă controlată de separatiști a...

Pandurii a renunțat la un jucător!

Silviu Pană nu mai este pandur, conducerea clubului gorjean luând decizia de a renunța la un jucător care avea șanse minime de a juca pentru trupa lui Grigoraș în fața unor jucători ca Nistor sau Răduț.

Un avion malaysian cu 298 de persoane la bord, DOBORÂT de o rachetă sol-aer în Ucraina. Toţi pasagerii au murit. O treime dintre ei mergeau la o conferinţă pe...

Un avion malaysian de pasageri având la bord 298 de persoane, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, în regiunea separatistă Doneţk. TOŢI PASAGERII AU MURIT. „Este un act terorist", afirmă preşedintele Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor proruşi în acest incident. Avionul malaysian a fost doborât de...

Israelul a lansat o operaţiune terestră în Fâşia Gaza

Guvernul israelian a ordonat joi seara armatei să lanseze o operaţiune terestră în Fâşia Gaza, după zece zile de raiduri soldate cu peste 240 de morţi, a anunţat Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu."Premierul şi ministrul Apărării au ordonat joi seara armatei să înceapă o operaţiune terestră şi să intre în Fâşia Gaza pentru a distruge tunelurile utilizate pentru activităţi...

Prinşi în timp ce vindeau motorină furată

Doi bărbaţi în vârstă de 55, respectiv 32 de ani, unul din Caracal, iar celălalt din Leleşti, au fost prinşi de jandarmi în timp ce încercau să vîndă motorină furată.Cei doi bărbaţi sustrăseseră motorina din rezervorul autotrenului pe care îl conducea unul dintre ei şi încercau să o vândă când au fost depistaţi de o patrulă de jandarmi. “Miercuri,...

Patroni cercetaţi pentru evaziune fiscală

Poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele a doi patroni gorjeni, care nu şi-au achitat la timp impozitele sau contribuţiile cu reţinere de la sursă datorate bugetului statului.În cursul zilei de 16 iulie, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat în vârstă de 34 ani, din comuna...

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu continuă atragerea de medici

Zece medici s-au înscris pentru cele şapte posturi scoase la concurs de către Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu. La Neurologie sunt disponibile două posturi, pentru care au optat trei candidaţi. Doi medici au optat pentru postul de cardiolog şi tot doi şi-au depus dosarele la Anatomopatologie. Câte un candidat pe post există la secţiile: ORL, Alergologie şi Epidemiologie....

Stocul de cărbune al RAAN, refăcut pentru sezonul rece

Divizia Minieră Mehedinţi a Complexului Energetic Oltenia (CEO) a început să refacă stocul de cărbune de aproximativ 500.000 tone necesar Termocentralei Romag-Termo a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) în sezonul rece, a declarat joi, directorul unităţii miniere, Costel Mitroi.Potrivit sursei citate, începând cu 15 iulie, zilnic, sunt furnizate din cariera Husnicioara din bazinul carbonifer al judeţului Mehedinţi, aproximativ...

Doar 47.000 tone de deşeuri, la depozitul ecologic

La depozitul ecologic de la Bârseşti ar fi trebuit să se depoziteze aproximativ o sută de mii de tone de deşeuri, anual. Deşi funcţionează de cinci ani, depozitul nu a atins nici până în prezent capacitatea maximă.Conducerea firmei de salubrizare Polaris M Holding confirmă faptul că depozitul ecologic de la Bârseşti este sub aşteptări în privinţa cantităţii de deşeuri,...

Viaţa sănătoasă – Metode pentru îmbunătățirea circulației sanguine

Circulația sanguină deficitară este însoțită de simptome precum mâini și picioare reci, amorțeală, creșterea în volum a gambelor și picioare obosite în urma suprasolicitării (statul în picioare), vindecarea foarte lentă a rănilor. Circulația deficitară nu pare, la prima vedere, a fi o condiție medicală serioasă dar, netratată, poate crea probleme de sănătate importante. O serie de studii demonstrează că circulația...

La Concursul Național al Revistelor Școlare – 2014: „STUDIUM” și „MURMURUL JILȚULUI” – laureate

Recent s-au stabilit rezultatele la Concursul Național al Revistelor Școlare, ediția 2014, organizat sub egida Ministerului Educației Naționale. Din nou – după succesul repurtat la Concursul Național de Creație Literară de elevele Vlădulescu Denisa și Brașoavă Dana Ștefania de la CNET – Gorjul se poate mândri cu Titlul de LAUREAT obținut de revistele „STUDIUM” (editată de Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”...

Ydail nu i-a dat echipament de protecţie! Un angajat al ex-primarului Iordache, schilodit la campusul de sute de miliarde din Turceni

În urmă cu cel mult trei săptămâni, un bărbat în vârstă de aproape 50 de ani din satul Calapăru, aparţinând comunei Borăscu, şi-a rupt mâinile şi picioarele după ce a căzut de pe acoperişul noului campus din Turceni. Omul, acum imobilizat la pat, la domiciliu, era angajat al firmei fostului primar din Turceni, Ion Iordache, adică la SC Ydail...

Ca la noi, la nimeni – T. Băsescu – regizor de serial cu “pisicuţ”?!

Pe presupusul motiv că ar fi fost jignit de primul ministru Victor Ponta, cetăţeanul T. Băsescu trece la ameninţări. Una dintre ele ar fi aceea că la Cotroceni coabitantul său s-ar fi purtat ca un pisicuţ. Iar pe motiv că a fost jignit va da publicităţii un „Serial” de înregistrări cu Victor Ponta la consultările de la Cotroceni. Uite...

Angajaţi ai SCCO Gorj, la percheziţiile pentru destructurarea grupării infracţionale de skimming

80 de laptopuri, 50 de hard-diskuri şi 150 de telefoane mobile au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, la cele 112 percheziţii efectuate miercuri la locuinţele mai multor persoane bănuite de skimming, retrageri frauduloase de la bancomate şi acces fără drept la sisteme informatice, fapte comise pe teritoriul mai multor state din Europa şi Asia, informează un comunicat de...

Ofertele promoţionale de la Lidl Târgu-Jiu apar pe un nou portal

Lidl a lansat în această săptămână noul portal de Cariere al companiei, unde constant vor apărea cele mai noi anunţuri de recrutare în cadrul companiei şi cele mai importante informaţii şi sfaturi legate de procesul de angajare la Lidl România, precum şi informaţii din domeniul vânzărilor din magazinele pe care compania le are la Târgu-Jiu şi alte oraşe din...

Primul ajutor la victimele viperelor – Pompa de absorbţie a veninului, la îndemâna oricui

În plin sezon al viperelor, deşi la nivelul judeţului nostru încă nu a fost semnalat niciun caz de muşcătură de viperă, în acest an, este necesar ca oamenii să ştie ce presupun manevrele de prim-ajutor, dar mai ales faptul că există un dispozitiv ce le poate fi extrem de util: seringa de absorbţie a veninului. Ea este la îndemâna...

Liderii Federaţiei “Univers”, la raport în faţa minerilor şi a energeticienilor

Preşedintele Federaţiei “Univers”, Adolf Mureşan, a avut o întâlnire joi la Târgu-Jiu cu 300 de reprezentanţi ai minierilor şi energeticienilor din Complexul Energetic Oltenia(CEO). Mureşan a vrut astfel să le arate sindicaliştilor cu cine face echipă din Gorj şi care sunt planurile structurii pentru perioada următoare. “Am venit să clarificăm cine discută problemele minerilor din CEO, asta în urma...

Știința continuă în Cupa României

Știința Turceni s-a descurcat mai bine decât adversara din prima fază a Cupei României și va fi în urne în faza a II-a a competiției, acolo unde, cel mai probabil, în urma împerecherilor zonale făcute de federație, va juca cu echipa a doua a Pandurilor.Penultima finală gorjeană din Cupa României s-a repetat acum în prima fază națională a competiției,...

Constantina Diţă dă startul Maratonului Recunoştinţei din Târgu-Jiu

Campioana olimpică la maraton, Constantina Diţă, va participa pe data de 17 august la a patra ediţie a Maratonului Recunoştinţei de la Târgu-Jiu. Acesta este dedicat eroilor Armatei Române şi marelui sculptor Constantin Brâncuşi, evenimentul urmând să se realizeze tocmai la şase ani de la ziua când Diţă obţinea victoria la Beijing. Evenimentul îi este dedicat şi acesteia, tocmai...

Poetul Dumitru Tâlvescu – un alt columnist învingător

1. De ce n-ar fi poezia o cenuşă a gândurilor arse? De la cuvânt la esenţă oricum e un drum, un interval, o separaţie de transcens. Un biet vers e reminiscenţa unei idei incinerate într-un limbaj idiomatic, autonom, îngâmbat că poetul mi-l poate manipula cum ar vrea el să i se supună. Cum amintirile sunt cenuşa memoriei, aşa poemele lui Dumitru...

EVOCĂRI – de la “Portal-MĂIASTRA”, la Târgu-Jiul de altădată – Măiastra se citeşte şi la Cluj

Prestigioasa şi frumoasa revistă de cultură, Portal-MĂIASTRA, ce apare la Târgu- Jiu, este cunoscută şi citită în acest centru cultural din inima Transilvaniei, în primul rând de studenţii şi cadrele didactice din numeroasele şcoli şi universităţi clujene. O primă explicaţie ar fi dată de valoroasele colaborări ale unor cunoscuţi profesori universitari, ori cercetători avizaţi ai diferitelor laturi ale culturii...

AJFP Gorj a depăşit programul de încasări în luna iunie

Totalul veniturilor bugetare realizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj în luna iunie 2014 a însumat 58.730.000 lei, realizându-se un volum al încasărilor în sumă de 65.311.543 lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 111,21 %.În vederea realizării obiectivelor strategice stabilite în baza planului de activităţi, reprezentanţii AJFP Gorj şi-au intensificat acţiunile pe recuperare a...

Stadion european

Primăria Târgu Jiului dă asigurări că noul stadion ce se va ridica în curând în locul celui vechi va fi unul pe care suporterii gorjeni vor veni cu plăcere la meciurile echipei favorite. Florin Cârciumaru a dezvăluit și câteva din punctele importante ale procesului de modernizare și extindere a Complexului Sportiv Municipal din Târgu Jiu. Stadionul va fi complet...

Directorul școlii din Bumbeşti-Piţic, mangă la volan

Un echipaj al Poliției Rutiere Gorj a trecut ieri prin momente de groază, după ce un șofer a ieșit de pe un drum lateral și a fost aproape de a izbi în plin mașina cu care circula echipajul pe un drum cu prioritate. Șoferul cu pricina s-a dovedit a nu fi însă oricine, ci chiar un director de școală,...

Tot mai mulţi tineri vor să îmbrace haina de poliţist

Sute de tineri din judeţul Gorj sunt atraşi de ideea de îmbrăca haina de poliţist. Numai pentru concursul de admitere la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” s-au înscris 125 de tineri din judeţul nostru. Nici şcolile de agenţi de poliţie din Câmpina şi Cluj-Napoca nu duc de lipsă de candidaţi din Gorj, numărul celor care s-au înscris până...

Piloţi din Gorj, la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă

Peste 90 de piloţi din Gorj şi alte judeţe ale ţării vor participa în acest weekend la Sinaia, la cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Potrivit organizatorilor, cursa a adunat la start, în ultimii ani, şi VIP-uri, precum Călin Popescu Tăriceanu sau Victor Ponta.Ajuns la cea de-a VI-a Ediţie, Campionatul Naţional de Viteză în...

Pâine transportată fără acte, confiscată de poliţişti

Circa 500 de pâini, transportate fără documente legale, au fost confiscate miercuri de poliţiştii din Motru. În cauză s-a întocmit şi dosar penal pentru evaziune fiscală, asta deoarece în autovehiculul cu care era transportată pâinea a fost găsit un caiet cu evidenţă extracontabilă.Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au identificat miercuri în trafic...

Ultimele zile pentru votarea proiectului “Kinetoterapie pentru copiii cu dizabilităţi din judeţul Gorj”

Asociaţia “Inimi de gorjeni”, în parteneriat cu Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj aşteaptă voturile gorjenilor pentru proiectul „Kinetoterapie pentru copiii cu dizabilităţi din judeţul Gorj”. Sorin Torop, coordonatorul proiectului, spune că voturile pot fi acordate până pe data de 21 iulie, atât pe site-ul http://www.impreunapentrufiecare.ro, cât şi pe facebook.Prin proiectul...

Tânăr prins la volanul unui autoturism radiat din circulaţie

Un tânăr de 22 de ani, din Bălăneşti, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţişti conducând pe drumurile publice un autoturism radiat din circulaţie.În dimineaţa zilei de 16 iulie, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 22 ani, din comuna Bălăneşti, care conducea un...

Cinci ani de închisoare pentru viol

Florin Adrian Cozma, tânărul de 24 de ani, din Dăneşti, arestat anul trecut după ce a ieşit la iveală faptul că şi-a violat în repetate rânduri vecina, o adolescentă în vârstă de doar 14 ani, a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare de către Judecătoria Târgu-Jiu. Totodată, tânărul va trebui să-i plătească fetei pe care a abuzat-o...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu vine cu iubirea Sa milostivă și vindecătoare

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 6-a după Rusalii, când îl sărbătorim și pe Sfântul slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul, evidenţiază în mod deosebit puterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos de a ierta păcatele şi de-a vindeca pe cei bolnavi, pentru că de această dată Îl percepem pe Fiul Domnului, în localitatea în care a stat cel mai mult, punând ordine în...

Jefferson nu mai vine

Energia a rămas fără pivotul pe care conducerea clubului credea că l-a acontat, Marvin Jefferson refuzând până la urmă să semneze înțelegerea cu echipa de baschet gorjeană. Discuțiile purtate au părut a fi încheiate cu succes, însă după ce s-a bătut palma nu s-a semnat și contractul, așa că ulterior, atunci când s-a ajuns la faza semnării contractului, jucătorul american...

L-au luat și pe Nistor!

Cu puțin timp înaintea startului în noul sezon, Pandurii și-a rezolvat și ultima problemă de pe lista de achiziții. Antrenorul Petre Grigoraș și-a văzut visul cu ochii și îi are din nou sub comandă atât pe Mihai Răduț, care a semnat și el contractul cu Pandurii, cât și pe Dan Nistor, căruia Evian i-a acordat un nou împrumut la...

Dezinteres pentru postul de manager al ŞPA Târgu-Jiu

Postul de director al Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu este nedorit în acest moment. Cei care s-au prezentat la concursul pentru ocuparea acestei funcţii nu au îndeplinit criteriile de selecţie sau şi-au dat seama la timp că este foarte dificil să conduci o instituţie de cultură. A râvnit la postul de manager solistul gorjean de muzică populară, Nicolae...

Procesul Romstrade-Transalpina, la toamnă

Curtea de Apel București va decide la sfârșitul acestei luni dacă admite sau nu contestațiile a cinci dintre inculpații trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție în dosarul “Transalpina”, ce se opun deciziei Tribunalului prin care magistrații au decis că procesul poate să înceapă din toamnă fără probleme. Judecătorul de cameră preliminară a stabilit că ancheta procurorilor anticorupție a...

Pe timpul verii – Specialiştii recomandă creşterea consumului de fructe şi legume

În plin sezon estival, specialiştii în sănătate publică recomandă populaţiei să evite consumul de alcool şi băuturi cu conţinut ridicat de cofeină. Totodată, este recomandată creşterea consumului de fructe şi legume proaspete. Expunerea la soare trebuie făcută cu precauţie, mai ales în cazul persoanelor cu probleme de sănătate.În pofida faptului că nu am avut parte de temperaturi caniculare, chiar...

Gura târgului – Vicele de Padeş, singurul cu carnet din toată primăria

Viceprimarul comunei Padeş, Mihai Argintaru, este singurul din conducerea instituţiei publice care mai are valid carnetul de conducere. Social-democratul a rămas cam unicul şofer care se poate deplasa fără însoţitor la şedinţele din Târgu-Jiu, asta deoarece primarul Mihăiţă Troacă, rămas cu carnetul suspendat, şi-a angajat un conducător auto care îl plimbă atât prin comună, cât şi pe la municipiu....

Postul de asistent la Obstetrică, liber şi după concurs

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a organizat concurs pentru ocuparea mai multor posturi temporar vacante. Este vorba despre 5 posturi de asistent medical debutant, un asistent de farmacie debutant şi 3 posturi de infirmier debutant. Pentru posturile de asistenţi s-au depus 45 de dosare, iar pentru cele de infirmier au optat 20 de candidaţi. În urma desfăşurării concursurilor, s-au...

Nistor, împrumutat un sezon la Pandurii

Pandurii a reușit să-și definitiveze lotul pentru noul sezon obținând acordul unui nou împrumut al lui Dan Nistor.Francezii de la Evian TG au acceptat ca mijlocașul să fie cedat Pandurilor pentru viitorul sezon, conducerea gorjenilor anunțând că odată cu acest transfer campania de achiziții este închisă. 

Pâine fără acte, confiscată de poliţişti

Poliţiştii din Motru au depistat în trafic un autovehicul care transporta circa 500 de pâini, fără documente de provenienţă. Oamenii legii au dispus măsura sancţionării contravenţionale şi confiscarea întregii cantităţi de pâine transportată. Totodată, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală, deoarece în interiorul autoutilitarei a fost găsit un caiet cu evidenţă extracontabilă.

Kievul acuză aviaţia rusă că a doborât un avion de luptă în spaţiul aerian al Ucrainei

Ucraina a acuzat joi aviaţia rusă că a doborât, miercuri, un avion de luptă ucrainean de tip Su-25, aflat "în misiune deasupra teritoriului ucrainean", potrivit Consiliului de Securitate Naţională şi Apărare."Avionul nostru a fost doborât, pilotul a reuşit să se catapulteze", se arată într-un scurt comunicat al instituţiei ucrainene.Kievul acuzase deja Rusia că a doborât un avion de transport...