3.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 10, 2026

Arhive Zilnice: 12 august 2014

In aceasta noapte, perseidele ating un vârf de activitate

Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, între orele 11.00 şi 05.00 (ora României) "Anul acesta, maximul de activitate la curentul de meteori Perseide va pica în noaptea de 12 spre 13 august. Observaţiile se pot face după ora 11.00, când se...

Raportul parțial al Ministerului Mediului după verificările din Gorj

Reprezentanții Corpului de Control al Ministerului Mediului au făcut verificări la Direcţia Silvică Gorj (Ocolul Silvic Polovragi şi Ocolul Silvic Novaci) şi la ocoalele silvice private care administrează sau asigură servicii silvice pentru suprafeţele de pădure din zonele Novaci şi Polovragi (Obârşia Lotrului-Voineasa, Buila, Eparhial Gorj), precum şi la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj şi Comisariatul Judeţean Gorj al...

Accident la Scoarţa

Un accident de circulaţie soldat cu victime s-a produs azi-noapte, pe raza comunei Scoarţa. În timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67B, un tânăr de 27 de ani, din Scoarţa, a derapat cu autoturismul în partea stângă a direcției de mers, intrând în coliziune cu gardul unei proprietăţii. În urma impactului, un pasager din autoturism a suferit leziuni,...

Constantina Diţă, mâine la Târgu-Jiu

Campioana olimpică Constantinţa Diţă va fi prezentă miercuri dimineaţa la Târgu-Jiu, unde va susţine o conferinţă de presă în vederea maratonului care se va desfăşura duminică în municipiu. Este vorba despre Maratonul Recunoştinţei, aflat la a IV-a ediţie.

Bani din Fondul de Rezervă al Guvernului pentru Gorj

Şase judeţe afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie primesc ajutor de la stat. Guvernul le va da din fondul de rezervă alocat pentru acest an peste 51.000 de lei. Este vorba despre Argeş, Gorj, Prahova, Olt, Teleorman şi Vâlcea. Cele mai mari sume, respectiv 12.000 de lei vor merge către Argeş, Gorj şi Vâlcea.

Minerul proxenet rămâne la răcoare

Aristică Bejinaru nu va fi eliberat din arestul IPJ Gorj. Magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au respins contestaţia formulată de acesta împotriva măsurii de arestare preventivă pentru 30 de zile. Hotărârea este definitivă.

Mai multe trenuri, în weekend spre mare

CFR Calatrori suplimenteaza, in acest weekend, numarul trenurilor care circula spre mare sau spre principalele destinații de pelerinaj. De asemenea, trenurile InterRegio vor circula in continuare cu mai multe vagoane decat in mod obișnuit. CFR Calatori incurajeaza clienți sa cumpere din timp bilete, pentru a evita aglomerația la ghișee și pentru a beneficia de reduceri de preț de pana...

Breeveld, din pandur a devenit militar

Nicandro Breeveld a schimbat tabăra și, după doar un an jucat la Târgu Jiu, în tricoul Pandurilor, a făcut pasul spre Steaua, unde speră să poată juca în grupele Champions League.După ce aproape toată vara s-a vorbit de transferul său la Steaua, Nicandro Breeveld și-a văzut visul cu ochii și, de ieri, olandezul cu origini surinameze a devenit jucătorul...

UEF Motru mai are o datorie de 450.000 de lei la furnizori

Uzina de Execuţie Foraje (UEF) Motru a depăşit perioada critică înregistrată în ultimele luni din cauza lipsei contractelor de lucrări, acest lucru ducând la acumularea de restanţe către bugetul statului, dar şi la salariile angajaţilor.Potrivit directorului UEF Motru, Ilie Petrescu, în prezent unitatea este în grafic cu plăţile atât către salariaţi, cât şi către Direcţia de Finanţe, înregistrând totuşi...

Dragnea s-a întâlnit cu liderii organizaţiilor PSD

Președintele executiv al PSD, vicepremierul Liviu Dragnea, afirmă că desemnarea liderului PNL, Klaus Iohannis, drept candidatul Alianței Creștin Liberale (ACL) în alegerile prezidențiale nu va schimba cu nimic strategia de campanie a social-democraților. Acesta s-a întâlnit, ieri, cu liderii de organizaţii PSD.,,Habar n-am dacă (Klaus Iohannis - n.r.) este mai bun sau mai puțin bun decât Cătălin Predoiu. Din...

Maria Apostol, sărbătorită la 60 de ani de la naştere

Ziua de 11 august a fost una specială pentru cei care iubesc folclorul gorjenesc. Luni s-au împlinit 60 de ani de la naşterea uneia dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din judeţul Gorj, Maria Apostol. Cu acest prilej, Muzeul Judeţean Gorj a găzduit un frumos spectacol de muzică populară, ale cărui vedete au fost mai mulţi copii...

Pustai, părtaș la un pariu fotbalistic între folk-iști

Florin Camen și Emeric Imre, doi dintre cei care au încântat publicul la Festivalul Național de Folk și Baladă „Poarta Sărutului” desfășurat în aceste zile la Târgu Jiu au pus un rămășag legat de fotbal la care martor le-a fost Cristi Pustai, fostul antrenor al Pandurilor. Pe terenul sintetic, Camen a luat loc în poartă, iar Imre a căutat...

Craniul unui soldat, găsit la Stăneşti

Câţiva muncitori care lucrau la un drum în comuna Stăneşti au descoperit un craniu, în timp ce pregăteau zona pentru asfaltat. Ei au găsit relicva ce datează din al doilea război mondial. Craniul a fost depus deja la Muzeul Judeţean pentru mai multe cercetări. Potrivit lui Ion Gociu, şeful Asociaţiei Cultului Eroilor Gorj, în zona Stăneşti au fost bătălii...

Dosare penale pentru trei gorjeni

Doi patroni şi reprezentantul unei obşti sunt cercetaţi penal după ce poliţiştii au descoperit că aceştia nu au achitat în termenul legal obligaţiile de plată aferente societăţilor pe care le administrau.În după-amiaza zilei de 8 august, la ora 13:20, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat din municipiul Motru,...

Acţiune pentru prevenirea implicării pietonilor în accidente de circulaţie

Poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, în colaborare cu Biroul Rutier, au  desfăşurat ieri o activitate informativ-preventivă cu scopul reducerii riscului victimal în rândul pietonilor. Pe parcursul acestei acţiuni, patru pietoni s-au ales cu amenzi după ce au fost prinşi traversând neregulamentar.Activităţile au fost circumscrise Planului pentru prevenirea evenimentelor pe timpul sezonului estival 2014, beneficiarii activităţilor...

Cercetat pentru furt de lemne

Un gorjean în vârstă de 35 de ani este cercetat penal după ce poliţiştii au găsit în faţa locuinţei sale o autoutilitară în care se aflau 2,7 mc lemn foc esenţă cer, pentru care acesta nu avea asupra sa documente legale de provenienţă.Vineri, în jurul orei 18:25, poliţişti din cadrul Posturilor de Poliţie Bolboşi şi Slivileşti au identificat un...

Liderii PC, absenţi de la Plimbarea din Parcul Coloanei

Reprezentanţii Partidului Conservator nu au vrut să participe la plimbarea organizată de Antena 3, duminică, în Parcul Coloanei din Târgu-Jiu, la ora 17,00, în paralel cu cea, a colegilor, de la Palatul Controceni. Marius Borcan, şeful PC Gorj, a menţionat ieri că nu a vrut ca prezenţa conservatorilor la acţiunea legată de libertatea de exprimare să transforme mişcarea în...

Case crăpate la Roşia de Amaradia după o alunecare de teren

Alunecarea de teren de la sfârșitul săptămânii trecute de la Ruget le dă bătăi de cap nu doar autorităților locale din Roșia de Amaradia, ci și localnicilor, care încep să își vadă casele crăpate. Situația seamănă cu cea a vecinilor de peste deal, de la Seciurile, deși deal e prea mult spus pentru că dealul s-a scufundat și a...

Dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale

Un hunedorean în vârstă de 36 de ani a intrat în vizorul poliţiştilor gorjeni după ce a prezentat acte contrafăcute pentru o maşină ce figurează urmărită de autorităţile din Germania.În cursul zilei de 10 august, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 36 ani, din...

Gorjeni cercetaţi pentru furt calificat

Doi gorjeni, unul din Bâlteni, iar celălalt din Urdari, s-au ales cu dosar penal după ce au exploatat, fără autorizaţie, agregate minerale de pe un teren situat pe fosta albie a râului Jiu.În după-amiaza zilei de 8 august, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Urdari au identificat un bărbat în vârstă de 46 ani, din comuna Bâlteni, în timp...

Cinci persoane, rănite într-un accident la Padeş

Cinci tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 36 de ani au ajuns la spital după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de un autoturism.  În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.Accidentul s-a produs în seara zilei de 9 august, în jurul orei 21:50, pe D.N. 67 D Apa-Neagră, comuna Padeş....

Accident cu victime la Dragoteşti

Un accident de circulaţie soldat cu rănirea a două persoane, între care şi o fetiţă în vârstă de doar 7 ani s-a produs zilele trecute, pe raza localităţii Dragoteşti.În seara zilei de 9 august, la ora 21:02, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că pe DJ 673 A, în localitatea...

Patru maşini, implicate într-un accident la Bâlteni

Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs duminică după-amiaza, pe raza localităţii Bâlteni, după ce un şofer nu a păstrat distanţa faţă de un alt autoturism.La data de 10 august 2014, la ora 16:51, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un localnic în vârstă...

Prinşi la volan fără permis

Doi gorjeni, unul în vârstă de 26 de ani, iar celălalt de 39 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi conducând autoturisme pe drumurile din judeţ, fără a avea acest drept.În seara zilei de 9 august, la ora 22:30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier au tras pe dreapta un tânăr în vârstă de 26...

Mitelea poate reveni consilier municipal dacă îl dă în judecată pe Dian Popescu

Ileana Mitelea are o şansă, mică adevărat, să revină în Consiliul Municipal Târgu-Jiu. Asta dacă liberala se îndreaptă, cu acţiune în instanţă, împotriva propriului partid şi a şefului organizaţiei, Dian Popescu, cel care o şi foloseşte pe femeie întrun război personal, nedeclarat însă, cu liderii PSD Gorj. Mitelea trebuie să şi câştige procesul şi să anuleze astfel documentul semnat...

Meteorologii anunţă zile călduroase

Prognoza meteo arată că săptămâna abia începută aduce la Târgu-Jiu o vreme caniculară, în încălzire de la zi la zi, cu şanse mici de precipitaţii. Astfel, pentru astăzi în zona Olteniei sunt aşteptate maxime de 32 de grade şi minime de 18 grade.Meteorologii anunţă că temperaturile vor fi de 32 de grade şi marţi, 33 de grade miercuri şi...

Ion POPESCU-BRĂDICENI – transludicul / ludicul ideatic

Lector universitar de semiotică, teoretician al transmodernismului, poet pur-sânge, Ion Popescu-Brădiceni, în toate cărţile de versuri pe care le-a scris stă sub semnul ludicului specific. Ludicul poate acoperi o zonă vastă semantică, de la cel gratuit, la cel grav, între care sunt o mulţime de stări intermediare.Din alt punct de vedere, ludicul poate fi de imagini sau de idei....

Foc pus intenţionat la o casă din Brebeneii de Brăneşti

Casa lui Marian Grigoroiu din satul Brebenei, comuna Brăneşti, a luat foc miercuri noaptea, în lipsa proprietarului, de trei săptămâni internat la Sanatoriul Dobriţa. Casa nu mai era racordată la curent de vreo 15 ani, dar cu toate acestea “din senin” a luat foc, arzând în proporţie de 90%. Proprietarul bănuieşte că cineva din sat i-ar fi dat foc...

Artişti de top la Festivalul Berii de la Târgu-Jiu

Târgujienii şi gorjenii dornici de distracţie pot alege să asculte muzică şi să se delecteze cu grătare, mici şi bere la Festivalul Berii care va debuta la Târgu-Jiu săptămâna viitoare.Ediţia din acest an a evenimentului va începe pe 18 august şi se va încheia pe 24, cu mai multe spectacole. Ca şi în anii trecuţi, Festivalul Berii va avea...

Gura târgului – Condamnatul Urucu se vede director la UMC Roşiuţa

Marian Urucu pare că a uitat că a fost condamnat în 2010 într-un dosar al strămutaţilor de lux, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Acesta se laudă acum prin Motru că-i va lua locul lui Ion Ghiga, la UMC Roşiuţa, chir dacă schimbarea directorului social-democrat nu a fost nici măcar discutată de către oficialii...

Sprijin din Maramureş pentru sinistraţii din Novaci

Inundaţiile care au afectat sute de familii din mai multe localităţi ale Gorjului nu au rămas fără ecou la nivel naţional.  Asociaţia “Sorin Vlaşin - Împreună pentru Maramureş” cu sprijinul PSD Sighetu Marmaţiei a iniţiat campania de întrajutorare sub numele “Împreună îi putem ajuta”, destinată sinistraţilor din zona Novaciului, unde familii şi gospodării au fost afectate de inundaţiile produse...

Studenţii din Gorj, practică în CEZ Distribuţie

CEZ Distribuţie a oferit studenţilor din facultăţile de profil tehnic din Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt şi Argeş posibilitatea de a beneficia de stagii de pregătire practică în cadrul companiei. Stagiul de pregătire se desfăşoară pe tot parcursul anului.Timp de o lună, CEZ Distribuţie a avut porţile larg deschise, oferind studenţilor din cadrul Facultăţii de Matematică şi Ştiinţe ale Naturii,...

Transportatorii feroviari, amendaţi dacă nu oferă informaţii călătorilor

Transportatorii feroviari care nu asigură călătorilor diverse facilităţi, precum accesul cu bicicleta în trenuri, informaţii legate de modificări ale duratei călătoriei sau asistenţă în caz de întârzieri, de la mese şi băuturi răcoritoare până la cazare şi despăgubiri, riscă amenzi usturătoare.Prevederile sunt incluse într-o hotărâre de guvern aprobată la finele lunii iulie, care a fost publicată marţi, 5 august,...

Spitalul Turceni a angajat un neonatolog

Echipa de cadre medicale de la Spitalul Orăşenesc Turceni s-a completat cu un medic neonatolog. Este vorba despre o tânără rezidentă în ultimul an, care  a promovat concursul de angajare. Ieri a avut loc şi concursul pentru postul de chimist, rezultatul urmând a fi anunţat în cursul acestei zile.În ultima perioadă, conducerea Spitalului Orăşenesc Turceni a reuşit să organizeze...

Grigoraș: “Ne va fi foarte greu să ștergem amintirea meciului acesta”

Prestația pandurilor din meciul cu Ceahlăul a făcut o imagine proastă clubului gorjean, iar antrenorul Petre Grigoraș este conștient că are mult de muncit alături de echipă pentru a îndrepta jocul care să aducă rezultate pozitive și o îmbunătățire a imaginii.Grigoraș și-a găsit cu greu cuvintele după eșecul cu Ceahlăul și, surprinzător pentru un tehnician care în carieră a...

Primăria Târgu-Jiu angajează trei funcţionari publici

Trei posturi publice sunt scoase la concurs, în cadrul Primăriei Târgu-Jiu. Este vorba despre postul de şef serviciu la Resurse Umane, inspector la departamentul Organizare Evenimente Culturale şi Promovare Turism, precum şi postul de şef serviciu în cadrul Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu-Jiu.În luna septembrie, Primăria Municipiului Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe...

Autorităţile târgujiene, pregătite de caniculă

Administrația Națională de Meteorologie anunță că în următoarele zile vremea va fi caniculară în toată ţara, iar indicele va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Marţi şi miercuri, temperaturile maxime vor urca până la 31 de grade în depresiuni şi 37 de grade, la umbră, în sud-estul şi vestul ţării, precum şi în Capitală....

Vechiul program de restricţii pe Defileu, din nou în vigoare

Conducătorii auto vor trebui să respecte un nou program pentru tranzitarea Defileului Jiului. Drumarii anunţă că până pe data de 15 noiembrie, Defileul va fi închis în intervalele orare 7:00-12:00 şi 14:00-19:30, de luni până vineri. De vineri, 15 august, până luni, 17 august, circulaţia rutieră va fi deschisă tuturor categoriilor de vehicule.Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale...

Program electronic pentru lemnele din păduri

Circulaţia şi comercializarea lemnului are parte de noutăţi în urma emiterii HG 470/2014, ce reglementează circulaţia şi comercializarea lemnului. Hotărârea a fost completată de OM 596/26 iunie 2014 privind aprobarea Metodologiei de testare a implementării Sistemului informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL).Potrivit Doinei Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, SUMAL va fi pus în aplicare...

Ajutoare de deces de 5 milioane de lei

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a plătit de-a lungul primelor şapte luni ale acestui an un număr de aproape 2.000 de ajutoare de deces pentru pensionarii care au decedat, iar rudele au solicitat sprijin financiar pentru înmormântare, ori pentru rudele de gradul I ale pensionarilor din sistemul public de pensii.În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, beneficiază de...

Noi angajări la Spitalul Judeţean de Urgenţă

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu face noi angajări. Sunt disponibile două posturi de asistent medical la Obstetrică şi unul la Ginecologie, două posturi de infirmier la Ginecologie şi la Obstetrică; de asemenea, se caută doi muncitori necalificaţi, doi electricieni şi doi bucătari. Înscrierile se fac în perioada 11-25 august 2014.După ce au fost scoase la concurs mai multe...

Gorjenii au ieşit din locuinţe să vadă Super Luna

Fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu, cunoscut în ultimii ani sub denumirea de „Super Luna” , când satelitul natural al Pământului s-a aflat la o depărtare de 356.896 de kilometri de Terra. Gorjenii au ieşit în curţi sau în parcuri pentru a admira şi a fotografia Super Luna.Duminică seara, parcurile au fost împânzite de cetăţeni dornici să vadă...

Călinoiu dispune stabilirea comisiei mixte pentru controale în şcoli

Şeful Judeţului, Ion Călinoiu a anunţat că va dispune stabilirea unei comisii pentru realizarea controalelor în unităţile de învăţământ din Gorj. Aceasta va verifica, în fiecare şcoală, dacă sunt necesare lucrări de reparaţii sau remedierea problemelor în ceea ce priveşte condiţiile igienico-sanitare.Consiliul Judeţean Gorj va stabilit în perioada imediat următoare o comisie mixtă care să verifice stadiul lucrărilor de...

Voievodul Mihai Viteazul, cinstit cu mici şi bere în Poiana de la Schela

Zeci de pelerini au fost prezenţi în week-end în „Poiana lui Mihai” din comuna Schela pentru a lua parte la manifestările închinate marelui voievod Mihai Viteazul. Cu mic cu mare s-au adunat în Poiană, au ascultat piese ale unor renumiţi interpreţi de muzică folk, apoi au încins grătarele.Zeci de persoane au venit în week-end în Poiana lui Mihai Viteazul...

Transferat la spital în Bucureşti! – Şi-a frânt coloana pentru hotelul din Rânca al unui negru procuror

Hotelul ridicat în Rânca, zice-se, pentru procurorul gorjean Cristian Valeriu Blendea, care prestează din 2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, din judeţul Dolj, a făcut o victimă. Este vorba despre un muncitor care presta la negru pentru proprietarul spaţiului hotelier, aflat în construcţie în staţiunea montană. Acesta a căzut de pe acoperişul hotelului, la jumătatea săptămânii trecute,...

Ca la noi, la nimeni – Moştenitorul lu’ Băsescu

Să nu vă aşteptaţi să inventez moştenitori ai familiei lui Traian Băsescu, întrucât omu’ nu are decât fete. Şi, oricum, nu la moştenirea moşiei de la Nana, luată pentru el pe numele Ioanei Băsescu, graţie creditului de un milion de euro acordat fiicei celei mari a preşedintelui de către CEC Bank la intervenţia Tatălui, pe lângă directorul general Graţian...

Constantin Brâncoveanu în câteva portrete votive în biserici din nordul Olteniei

La 15 august  2014 se împlinesc 300 de ani de la martiriul creștinului și luminatului domn al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu (1688 -1714).În memoria vizuală a gorjenilor s-au păstrat doar trei portrete votive ale domnitorului, în frescele pictate ale bisericilor  „Sfinții Voievozi” din Baia de Aramă (județul Mehedinți, în imediata apropiere a județului Gorj), „Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii...

Tătaru nu are contracandidat pentru şefia SJU

Perioada de depunere a dosarelor pentru concursul organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu în vederea ocupării postului de manager a expirat. Singurul candidat este Tiberiu Tătaru, actualul manager interimar al unităţii.Postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu este ocupat, în interimat, din data de 15 aprilie, de către Tiberiu Tătaru. Între timp, postul a fost scos la...

Spitalul Judeţean de Urgenţă angajează kinetoterapeut

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu organizează, în data de 22 septembrie, concurs pentru ocuparea unui post de kinetoterapeut în cadrul Laboratorului recuperare, medicină fizică şi balneologie. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 21 august.Pentru postul de kinetoterapeut  de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pot opta persoanele care au diplomă de licenţă în specialitate, diplomă care...

DSP a cerut spitalelor gorjene să ia măsuri anti-caniculă

Pe perioada zilelor caniculare, spitalele din judeţul nostru au fost nevoite să-şi ia o serie de măsuri. Direcţia de Sănătate Publică a transmis tuturor unităţilor sanitare cu paturi adrese prin care se solicita numărul optim de personal şi cantitatea de medicamente necesare în tratamentul afecţiunilor specifice acestei perioade.Odată cu creşterea temperaturilor, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică...

Studenţi din toată ţara, în practică la spitalul din Târgu-Jiu

Tineri din întreaga ţară se află la Târgu-Jiu, în această perioadă. Ei sunt studenţi la Medicină, în diverse centre universitare, şi au venit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu pentru a-şi desfăşura stagiul de practică. La finalul acestuia, viitorii medici vor primi adeverinţe care atestă efectuarea practicii.În secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi-au făcut apariţia figuri noi. Este...

Societăţi din Gorj, sancţionate de inspectorii de muncă

Angajaţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea săptămânală de verificare a societăţilor care nu respectă prevederile legale de muncă şi folosesc oameni fără a le face contract individual, folosindu-se de serviciile acestora la negru, activitate ce s-a încheiat cu aplicarea de amenzi de 45.000 lei.Astfel, inspectorii de muncă au efectuat nu...

La un an după decesul Veronicăi Bulai, Tânăr lovit la cap, lângă Peştera Polovragi

La un an după ce Veronica Bulai şi-a pierdut viaţa în apropierea Peşterii Polovragi, un alt tânăr a fost rănit în acelaşi loc. Accidentul s-a petrecut duminică, puţin după orele prânzului. Turistului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul de la peşteră, ulterior fiind solicitată o ambulanţă.În urmă cu un an de zile, în luna august, o veste...

Se caută înlocuitor pentru Florin Encescu

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a declanşat procedura de desemnare a reprezentantului asociaţiilor profesionale, legal constituite, ale judecătorilor şi procurorilor, în Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii (INM). Şi asta deoarece la 11 octombrie 2014 va expira durata mandatului reprezentantului legal, Florin Encescu, preşedintele Tribunalului Gorj. Din 2011 ,acesta este membru al Consiliului Ştiinţific al INM. Într-un anunţ al...

Constantinides: “Am construit un lot de calitate!”

Noul antrenor al Energiei, cipriotul Antonis Constantinides, a dezvăluit că este mulțumit de lotul pe care îl va avea la dispoziție la Târgu Jiu și este sigur că împreună cu echipa va cunoaște “gustul succesului”.Mult a fost, puțin a mai rămas, vacanța baschetbaliștilor se numără acum în zile, chiar zeci de ore, de vineri Energia urmând a reintra în...