Arhive Zilnice: 11 septembrie 2014
Camera de Conturi Gorj contestă amnistia fiscală oferită la Cărbuneşti
Bugetarii din Oltenia vor fi scutiţi, în urma aprobării legii amnistiei fiscale, de plata a peste 6 milioane de lei, susţin reprezentanţii Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual ,,Forţa Legii". Potrivit sursei citate, cele mai mari debite constatate de inspectorii Curţii de Conturi din Oltenia sunt înregistrate în municipiul Craiova (Dolj), cu circa 2,2 milioane lei, provenind din...
Troacă, 29 de zile după gratii
Pe numele edilului din Padeş, Mihăiţă Troacă, a fost emis în această seară mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Reţinută pentru înşelăciune cu CEC-uri fără acoperire
Poliţiştii au reţinut o femeie suspectată că ar fi achiziţionat mai multe bunuri pentru plata cărora a emis CEC-uri fără acoperire. Se pare că prejudiciul depăşeşte suma de 40.000 de lei.
Căldăruşe, ales şef al SMER
Membrii Sindicatului Mine Energie Rovinari (SMER) şi-au ales astăzi liderul. Este vorba despre Gabriel Căldăruşe, ales din primul tur, acesta reuşind să învingă la voturi pe cei cinci contracandidaţi ai săi.
Mischie, fostul preşedinte de judeţ, la manifestările CJ Gorj
Manifestările Consiliului Judeţean Gorj, prinse în programul Zilelor Gorjului Turistic şi Cultural, beneficiază şi de prezenţa lui Nicolae Mischie, fostul preşedinte al acestui for de conducere al judeţului. Mischie nu arată că ar vea asentimente faţă de cei care conduc acum judeţul Gorj şi nici de cei cu care acesta a lucrat ani buni la cârma judeţului.
Iohannis a avertizat primarii la Severin, în două ore va transmite acelaşi mesaj şi la Gorj
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis, a declarat joi, la Drobeta Turnu Severin, că aleşii locali care vor părăsi partidul în numele căruia au obţinut mandatul în iunie 2012 riscă să fie demişi. ,,Eu i-am avertizat şi le-am recomandat să nu facă acest pas, fiindcă ordonanţa de urgenţă privind migraţia primarilor adoptată de Guvern nu este constituţională. O...
Copil lovit de maşină la Târgu-Cărbuneşti
Un alt accident rutier a avut loc cu puţin timp în urmă la Târgu-Cărbuneşti. Din primele informaţii, se pare că accidentul s-a soldat cu rănirea unui copil în vârstă de 9 ani.
Cercetat pentru delapidare
Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Fărcăşeşti, este cercetat penal pentru delapidare după ce poliţiştii au descoperit că acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a ridicat de la o unitate bancară suma de 8.000 lei ce reprezintă salariile aferente lunii iulie 2014 pentru angajaţii societăţii şi nu a efectuat plata către aceştia a...
Cerşetor amendat de jandarmi
Un bărbat în vârstă de 43 ani, domiciliat în localitatea Petrila din judeţul Hunedoara, a fost sancţionat contravenţional de jandarmi cu amendă în valoare de 100 lei, după ce a fost prins cerşind în Piaţa Centrală din municipiul Târgu-Jiu.
Prins cu unelte de pescuit ilegale
Un tânăr de 25 de ani, din Plopşoru, a fost prins de jandarmi cu o plasă monofilament tip setcă cu care intenționa să pescuiască într-un lac situat pe raza satului Sărdănești. El este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”.
3 octombrie-1 noiembrie, campania pentru prezidenţiale la TV şi radio
Campania electorală în audiovizual se va desfăşura între 3 octombrie şi 1 noiembrie, televiziunile şi radiourile, publice şi private, fiind obligate să ofere gratuit spaţii în emisiunile lor candidaţilor la preşedinţie şi să respecte reguli stricte, potrivit unei decizii adoptate joi de CNA.
Rezidenţiatul are loc pe 23 noiembrie
Ministerul Sănătăţii a decis decalarea cu o săptămână a datei de organizare a concursului de intrare în Rezidenţiat având în vedere faptul că în data de 16 noiembrie 2014 sunt organizate şi alegerile electorale. Decizia a fost luată în urma întâlnirii pe care ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu a avut-o în această dimineaţă cu rectorii universităţilor de medicină...
Pesediştii se reunesc în congres la Alba
Social-democraţii se reunesc vineri la Alba Iulia în congres extraordinar pentru a valida candidatura preşedintelui PSD, premierul Victor Ponta, la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Aproximativ 30.000 de social-democraţi vor valida decizia Consiliului Naţional din 29 iulie, de la Craiova, conform căreia Victor Ponta va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie. În discursul său de atunci, susţinut...
A scăzut rata şomajului
Rata şomajului la nivelul judeţului Gorj, aferentă lunii august, a scăzut, având în prezent o valoare de 7,50%, corespunzătoare unui număr de 10.987 de şomeri.
Ministerul Culturii vrea să cumpere Cuminţenia lui Brâncuşi
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de guvern, că a iniţiat demersuri pentru constituirea unei comisii interministeriale în vederea cumpărării operei brâncuşiene ,,Cuminţenia Pământului", pusă în vânzare de proprietari. ,,Statul trebuie să depună un efort pentru cumpărarea capodoperei lui Constantin Brâncuşi. Achiziţionarea statuii ar fi semn de respect faţă de o piesă a patrimoniului nostru...
Se opreşte apa!
Conducerea SC APAREGIO SA anunţă cetăţenii din Strada Grivița că mâine, 12 septembrie, între orele 8:00 - 11:00 va opri furnizarea apei potabile pentru punerea în funcţiune a reţelelor noi. De asemenea, se va opri furnizarea apei în Str. 14 Octombrie și 1 Decembrie între orele 9:00 - 11:00.
Accident la Logreşti
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident de circulaţie produs în urmă cu puţin pe DN 67B - Logreşti. Bătrânul a fost lovit de o maşină în timp ce încerca să traverseze strada prin loc nepermis.
Comercianţi sancţionaţi de Protecţia Consumatorilor
15 operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu 11 amenzi în valoare totală de 13.500 lei, şi 4 avertismente de către comisarii de la Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, în urma unei acţiuni tematică de control privind modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare şi a sucurilor şi...
Găsit mort în căminul studenţesc
Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din Piteşti, a fost găsit într-o cameră din căminul studenţesc al UCB, din Debarcader. Bărbatul era angajat al unei firme care presta lucrări în Gorj şi care şi-a cazat muncitorii în căminul studenţesc. Potrivit poliţiştilor, nu există suspiciuni cu privire la cauza morţii bărbatului, pe trupul acestuia nefiind...
A fost desemnat preşedintele BEJ Gorj
În această dimineaţă, la Tribunalul Gorj, a avut loc tragerea la sorţi pentru desemnarea membrilor Biroului Electoral Judeţean Gorj pentru alegerile prezidenţiale. Judecătorul Gheorghe Constantinescu a fost desemnat preşedinte, Cristina Celea - locţiitor, iar judecătorul Valentin Bănică - membru.
Tânăr de 18 ani, reţinut pentru furt calificat
Un tânăr de 18 ani a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce poliţiştii au descoperit că acesta este autorul unui furt comis în luna iulie a acestui an. Atunci, tânărul ar fi sustras bunuri în valoare de câteva mii de lei din locuinţa unui sexagenar din municipiul Târgu-Jiu.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pe bază de...
Dosar penal pentru evaziune fiscală
Administratorii unei societăţi comerciale sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală deoarece nu au achitat în termenul legal obligaţiile de plată aferente, reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, creând astfel un prejudiciu la bugetul de stat în cuantum de 13.247 lei .Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că doi gorjeni în...
Cinci tone de cărbune, sustrase din vagoanele unui tren
Un localnic din comuna Plopşoru s-a ales cu dosar penal după ce a sustras aproape cinci tone de cărbune din vagoanele staţionate în gara din localitate.Bărbatul în vârstă de 30 de ani a fost prins de jandarmi în timp ce transporta cărbunele furat cu o autoutilitară. „În dimineaţa zilei de 9 septembrie, la ora 10:50, poliţiştii din cadrul Postului...
Prins cu căruţa plină de lemne furate
Un tânăr de 27 de ani, din Polovragi, a intrat în vizorul poliţiştilor după ce a fost depistat în timp ce transporta cu o căruţă mai mulţi arbori furaţi din pădurea administrată de Ocolul Silvic Polovragi.În seara zilei de 9 septembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Polovragi, împreună cu lucrătorii din cadrul Ocolului Silvic Polovragi, au identificat un...
Cotrună: „Nu s-a ridicat niciun document, nu a fost DNA-ul la noi”
Angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj s-au speriat, ieri, când o poliţistă a ajuns la sediul instituţiei. Imediat au apărut zvonuri conform cărora DNA-ul ar fi venit să ridice o serie de documente referitoare la o lucrare de la Complexul de Îngrijire şi Asistenţă Dobriţa. Directorul general al DGASPC, Dumitru Cotrună, a infirmat informaţia,...
În căutarea primului succes
Jucătorii Energiei promit o atitudine mult mai aproape de cerințele conducerii la meciul de la Odorhei după ce echipa gorjeană a încergistrat două înfrângeri în tot atâtea partide disputate în actuala stagiune.
Dorin Dragnea spune că pe lângă atitudinea pe care trebuie să o aibă, echipa are nevoie și de un dram de noroc: „Important este cum vom găsi soluții...
„Bani de liceu” şi în 2014
Ministerul Educaţiei va derula şi în anul şcolar 2014 – 2015 programul de protecţie socială „Bani de liceu”, destinat elevilor care provin din familii cu situaţie materiale precară şi care frecventează cursurile liceale. Elevii care doresc să beneficieze de acest ajutor financiar sunt aşteptaţi să-şi depună cererile la secretariatul liceului în care învaţă, în perioada 15 septembrie – 1...
Turneul de la Târgu Mureș, recapitulare pentru SuperCupa
Energia va participa în aceste zile la un turneu organizat de BC Mureș Târgu Mureș, meciurile jucate de echipa gorjeană la Târgu Mureș urmând a fi ultimele înaintea confruntării cu Asesoft Ploiești contând pentru SuperCupa României.Antrenorul Antonis Constantinides pune partidele de la Târgu Mureș înaintea celor de până acum, ca importanță în cadrul programului de pregătire. „Acest turneu este...
Colegiul „Constantin Rădulescu-Motru” îşi aşteaptă cursanţii
Recent constituitul Colegiu pentru Învăţământ Preuniversitar „Constantin Rădulescu-Motru”, din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu are porţile deschise pentru cei care doresc să urmeze cursurile disponibile. În această perioadă se desfăşoară admiterea la cele 14 specializări ale colegiului. Se pot înscrie candidaţi cu sau fără diplomă de Bacalaureat. Pe baza creditelor transferabile şi în urma promovării examenului de...
Accident feroviar grav, simulat de Ziua Pompierilor
Un grav accident feroviar ar urma să se producă mâine, pe Defileul Jiului, din cauza unui scurtcircuit la vagonul unui tren. Pompierii gorjeni sunt însă pregătiţi să intervină, alături de colegii de la mai multe instituţii, pentru a gestiona această situaţie de urgenţă şi a salva vieţile pasagerilor. Din fericire, este vorba doar de un exerciţiu organizat de Inspectoratul...
Primarul Pavel a pierdut frâiele Consiliului Local Peştişani
Trecerea viceprimarului Ilie Fuiorea în rândurile PSD a determinat o schimbare de majoritate în Consiliul Local Peştişani. Acum PNL-ul nu mai deţine majoritatea atâta timp când această formaţiune politică mai are în acest organism doar un consilier. PDL-ul a rămas şi el cu trei consilieri din patru avuţi, Mihai Cojocaru trecând şi el tot la PSD, ca şi vicele...
Troacă a primit cătuşe pentru evaziune fiscală continuată cu firma Panmior
Anchetatorii care l-au reţinut ieri pe primarul PDL al comunei Padeş, Mihăiţă Troacă, dau semne că au finalizat ancheta în marele dosar de evaziune fiscală întocmit pe numele edilului-afacerist încă din primăvara anului trecut. Dosarul cu numărul 2575/P/2013 s-a aflat, din martie 2014, în cercetarea procurorului Emil Moţa de la Parchetul de pe lângă Ttibunalul Gorj, magistratul lucrând mână...
1.070 de gorjeni s-au pensionat anticipat
Potrivit conducerii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj, gorjenii care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie anticipată sau anticipată parţial, pot solicita înscrierea la aceste categorii de pensii. În acest an, în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie, la sediul instituţiei au ajuns nu mai puţin de 1.070 de cereri pentru pensionare anticipată.Cererea de înscriere la pensie anticipată şi...
173 de amenzi în 24 de ore
Altă zi, alte amenzi. Poliţiştii şi jandarmii gorjeni au continuat marţi seria acţiunilor desfăşurate pe raza judeţului în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică, prevenirii, diminuării fenomenului infracţional, în special în mediul rural, precum şi pe linia combaterii evaziunii fiscale, siguranţei traficului rutier, prevenirii şi combaterii criminalităţii stradale. Şi de această dată, oamenii legii au constatat suficiente nereguli...
Autospecială de 200.000 de euro, în dotarea ISU Gorj
Intervenţiile de stingere a incendiilor la clădirile înalte nu vor mai reprezenta o problemă pentru pompierii gorjeni. Asta graţie unei autospeciale moderne pentru lucru la înălţime, intrată recent în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj. Valoarea autospecialei este de aproximativ 200.000 de euro şi a fost achiziţionată prin Programul Operaţional Regional, cu...
„Litoralul pentru toţi”, pe final
Mai sunt 4 zile în care gorjenii, care au accesat programul “Litoralul pentru toţi”, se pot bucura de cazare la preţuri accesibile. Odată cu încheierea acestui program, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) în parteneriat cu Organizaţia Patronală a Turismului Balnear (OPTBR) lansează alte programe pentru persoanele care doresc să se relaxeze în staţiunile balneare cele mai recunoscute...
Expropriaţii pentru realizarea Centurii ocolitoare, aşteptaţi la SDN
La sediul Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj are loc, astăzi, începând cu ora 900, o întâlnire la care vor participa reprezentanţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Sunt aşteptaţi la discuţii toţi cetăţenii care au nelămuriri în privinţa exproprierilor necesare pentru realizarea Centurii ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu.Centura ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu are termen de...
Iohannis, cu staff-ul de campanie în Gorj
Candidatul Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL la Preşedinţia României, Klaus Iohannis, va fi prezent azi la ora 18.30 la Gorj. Acesta va fi însoţit de lideri marcanţi ai celor două partide care fac parte din ACL. Este vorba despre Gheorghe Flutur, secretar general al PDL, Ludovic Orban, prim-vicepreşedinte PNL, Gheorghe Falcă, prim-vicepreşedinte PDL, Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PDL, Cristian Buşoi, prim-vicepreşedinte...
Primarul PSD de Schela: “Trec independent, mă hotărăsc într-o săptămână”
Edilul Aristide Şerbănescu, primar PSD de 14 ani din comuna Schela, ia în calcul să părăsească partidul din care face parte de aproape un deceniu şi jumătate. Primarul a declarat că se gândeşte să treacă independent, dar este momentan în dubiu, urmând să ia o decizie clară în acest sens în maxim o săptămână. Acesta susţine că cei şase...
Gorjenii îşi pregătesc odraslele de şcoală
Pregătirile de şcoală sunt în toi în rândul familiilor din judeţul nostru. Pieţele din Târgu-Jiu au fost luate cu asalt de părinţii dornici să cumpere cele necesare pentru ca în prima zi de şcoală, copiilor lor să nu le lipsească cele necesare din ghiozdane.Gorjenii cu dare de mână sunt puşi la mari cheltuieli în aceste zile de copiii care...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Maica Domnului este cea care a depășit orice rânduială omenească și firească, orice sfințenie”
Sărbătoare duhovnicească la Mănăstirea Tg. Logrești, Gorj
Ca în fiecare an, la Praznicul «Sfinților Părinți Ioachim și Ana», în prezența a câteva sute de credincioși din județ, ca și a unui grup de măicuțe venite din Basarabia noastră, Mănăstirea de la Tg. Logrești, județul Gorj, a îmbrăcat haine de sfântă și strălucită sărbătoare, oficierea Sfintei Liturghii fiind săvârșită de Preacuviosul...
Gura târgului – Consilierii din fosta organizaţie a lui Lupulescu, trec la PSD
PNL-ul are doi consilieri în CL Turcineşti care ar putea să rupă rândurile acestui partid pentru a trece la PSD. Consilierii fac parte din organizaţia locală ce a fost condusă, înainte de promovarea sa ca subsecretar de stat, de către actual preşedinte al PNL Târgu-Jiu, Octavian Lupulescu. Nu numai liberalii sunt tentaţi să facă echipă cu consilierii PSD la...
Traseu turistic de promenadă la Săcelu
Serviciul Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj a pregătit o nouă surpriză turiştilor. Un traseu Belvedere va fi inaugurat la sfârşitul acestei săptămâni, în staţiunea Săcelu. Circuitul este de o oră şi se poate parcurge în ambele direcţii.Pentru a valorifica potenţialul turistic natural şi pentru mărirea gradului de atracţie a zonei, Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj şi autorităţile din Săcelu...
Un nou serviciu disponibil la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a făcut demersuri pentru a obţine un certificat de agreare emis de Ministerul Transporturilor în vederea examinării medicale pentru persoanele cu funcţii care concură la siguranţa transporturilor. Astfel de examinări se vor putea realiza începând cu data de 15 septembrie, contra sumei de 250 lei.Luând în calcul subfinanţarea din ultimii ani a sistemului...
Cea mai mare subvenţie, plătită de APIA Gorj
Un fermier de la nivelul judeţului a încasat de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Gorj, suma de 1,3 milioane lei, reprezentând subvenţia obţinută în urma depunere cereri pentru schema de plată unică pe suprafaţă în campania 2013.Suma de peste 1,3 milioane lei reprezintă valoarea celei mai mari subvenţii plătite de către Agenţiei de Plăţi şi...
Primarul din Ciuperceni refuză să pună în posesie un octogenar
Edilul Dumitru Tăloi este acuzat de un octogenar din comuna Ciuperceni că interpretează legea după cum vrea, el refuzând să pună în posesie pe vechiul amplasament pe Victor Albulescu, de 88 ani. Reclamantul deţine trei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile care atestă că este proprietarul a 15 hectare de pădure pe raza comunei şi a 5,20 de hectare de...
Polițist “uituc”, audiat în dosarul lui Cucăilă
Unul dintre ultimii martori din dosarul în care doi polițiști și un jandarm sunt judecați la Tribunalul Gorj pentru că în urmă cu un an l-au bătut crunt pe un localnic a fost audiat ieri, acesta fiind un agent al Poliției Municipiului Târgu Jiu, coleg cu presupușii agresori. Dănuț Stelian Jega a fost șofer pe duba cu care Ion...
Popeangă, supărat pe primarul de Ţicleni
Deputatul PSD, Vasile Popeangă, ste supărat pe primarul oraşului Ţicleni, Radu Constantin, după ce edilul a susţinut pentru Gorjeanul că parlamentarul i-ar fi promis că-l va ajuta pentru obţinerea unui microbuz necesar pentru tarnsportul elevilor. Deşi primarul PPDD vorbea de un microbuz second-hand, Popeangă susţine că el nu i-ar fi promis niciodată această maşină edilul localităţii. Popeangă susţine că...
Stocul de 2,3 milioane de tone de cărbune, transferabil! – CEO rămâne într-o lună fără EMC Berbeşti
Exploatare Minieră de Carieră (EMC) Berbeşti va fi preluată de Consiliul Judeţean Vâlcea de la Complexul Energetic Oltenia(CEO) cel târziu până pe data de 15 octombrie. Contractul de evaluare privind preluarea prin transfer a activelor de la Berbeşti a fost deja semnat, motiv pentru care CEO nu mai poate da înapoi privind această tranzacţie. Mutarea convine conducerii Consiliului Judeţean...
Slovenul Nejc Mevlja, în probe până-n iarnă
Pandurii i-a oferit un contract până la finalul turului fundașului sloven Nejc Mevlja, perioadă în care jucătorul ar trebui să-l convingă pe antrenorul Petre Grigoraș și pe cei din conducerea clubului că merită o colaborare mai lungă.
Grigoraș l-a avut în cantonamentul de la Curtea de Argeș și crede că ar putea face ca pe postul de fundaș central să...
La sfârşit de mandat, Traian Băsescu dovedeşte aceeaşi lipsă de onestitate şi rea credinţă faţă de români
Alegerile prezidenţiale din această toamnă permută şi deopotrivă perturbă în toată nebunia, tot felul de personaje cu varii interese personale şi de grup, dar mai deloc pentru România. Nici umbra „marinelului” malefic nu pare a se şterge prea curând de pe ecranele tot mai manelizate ale televiziunilor, în vreme ce „deontologii” din presa scrisă fac şi desfac, mai mult...
Vaccinarea, recomandată numai în zonele unde evoluează “limba albastră”
260 de animale de la nivelul judeţului Gorj au fost afectate de boala limbii albastre, dintre care 5 au şi murit, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj. În acest sens, atât medicii sanitar veterinari, precum şi Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, recomandă vaccinarea animalelor împotriva “virusului limbii albastre”, numai în zonele unde evoluează boala şi...
24 de şcoli şi grădiniţe, fără autorizaţie de funcţionare
24 de unităţi de învăţământ, de la nivelul judeţului Gorj, nu vor putea fi autorizate pentru noul an şcolar. Asta deoarece nu au îndeplinit condiţiile necesare obţinerii autorizaţie de funcţionare, în urma controlului realizat de către Comisia Mixtă. Cele mai multe dintre acestea sunt amplasate în mediul rural, acolo unde primăriile au avut lucruri mai importante de făcut, decât...
“Noaptea Cercetătorilor”, şi la Târgu-Jiu
Inginerii, cercetătorii şi inventatorii îşi vor da întâlnire vinerea viitoare, în campusurile universitare sau zonele centrale ale oraşelor: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu-Jiu, Craiova şi alte oraşe mari ale ţării pentru a călătorii în lumea fascinantă a științei, manifestare cunoscută şi sub titulatura de “Noaptea Cercetătorilor”.Pe 26 septembrie, organizatorii manifestării “Noaptea Cercetătorilor”, îi invită pe toţi curioşii la o...
Numărul seropozitivilor, în creştere
La nivelul ţării noastre, mii de persoane sunt infectate cu HIV. În Gorj, doar câteva zeci de persoane se regăsesc în această situaţie, însă, din păcate, numărul acestora este în creştere, conform statisticilor.HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) este virusul care atacă sistemul imunitar. SIDA (Sindromul Imunodeficientei Dobândite) este boala, ansamblul de simptome, care apare în faza finală a infecţiei cu...
Caravană ciclo-turistică de la Târgu-Jiu la Săcelu
Gorjenii care adoră pedalatul în natură sunt aşteptaţi duminică, cu bicicletele, la Târgu-Jiu. De aici, va pleca spre Săcelu o caravană ciclo-turistică. Evenimentul este deschis pentru toţi cei care doresc să participe, indiferent de vârstă.Bicicliştii din judeţul nostru au posibilitatea de a participa la o caravană organizată la sfârşitul acestei săptămâni. „Caravana ciclo-turistică va porni din Târgu-Jiu, duminică, şi...
Magazinul de la Finanţe are preţuri atractive pentru gorjeni
Părinţii care dispun de puţini bani pentru echiparea copiilor pentru noul an şcolar pot vizita şi magazinul propriu al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj, acolo unde îi aşteaptă preţuri atractive şi marfă diversificată.Magazinul propriu de valorificare a bunurilor confiscate al AJFP Gorj are la ora actuală nenumărate produse la preţuri foarte bune pentru buzunarul gorjenilor. Acolo pot...
Gorgotă, membru al PMP Gorj
Daniel Gorgotă, exclus din PNL Târgu-Jiu de fostul preşedinte Matei Nădrag, procedură reconfirmată de urmaşii politici ai acestuia, s-a înscris la PMP Gorj, partidul lui Nicu Daviţoiu. Deşi nu a primit vreo funcţie în acest partid, Gorgotă a preferat partidul lui Udrea decât acel al lui Călin Popescu Tăriceanu, deşi şi la acest ultim partid a fost invitat de...
Ca la noi, la nimeni – Iohannis-Ionescu, ilegalul!
Întrucât nu-mi sunt reproduse motto-urile pe ediţia on-line a Gorjeanului, m-am gândit să-l amintesc oarecum, cu aproximaţie, în primele rânduri. Omul de ştiinţă Albert Einstein susţinea că „doar două lucruri sunt infinite, Universul şi prostia omenească, însă despre primul cică n-ar fi sigur”.
Sunt acuzat că am scris prea mult despre Traian Băsescu, aşa că o să încep cu Klaus...
Un examen de bacalaureat în 1960 – Calafat. Iunie 1960. Liceul Teoretic
Am fost numit pentru prima dată profesor examinator la Limba şi Litaratura Rusă într-o comisie de bacalaureat. Eram la începutul carierei mele şi am fost încântat şi mândru de faptul că la o vârstă atât de tânără eram într-o asemenea comisie.
Şeful regiunii de învăţământ profesorul Voicu din Băleşti pentru a da o notă de seriozitate acestui examen, a alcătuit...
Ziua Turismului de Aventură, pe Cheile Sohodolului
Serviciul Public Judeţean (SPJ) Salvamont Gorj organizează, sâmbătă, începând cu ora 10, Ziua Turismului de Aventură, pe Cheile Sohodolului. În acest an, se va ţine o lecţie deschisă de alpinism şi escaladă, la care sunt aşteptaţi toţi cei care iubesc mişcarea şi sporturile de aventură.Iubitorii activităţilor montane sunt aşteptaţi sâmbătă pe Cheile Sohodolului pentru a participa la Ziua Turismului...
Rechizite gratuite pentru 33 de copii târgujieni
Primăria Municipiului Târgu-Jiu, prin intermediului Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS), a oferit ieri unui număr de 33 de copii nevoiaşi rechizite şi ghiozdane pentru începerea noului an şcolar.33 de elevi târgujieni cu condiţii financiare precare au primit ieri din partea autorităţilor locale ghiozdane şi rechizite pentru a intra cu succes în anul şcolar 2014-2015, care va debuta luni,...
Un medic şi şase asistente din Gorj au plecat în străinătate
Din ce în ce mai mulţi medici aleg să părăsească sistemul sanitar românesc şi să-şi caute locuri de muncă mai bine plătite, în străinătate. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, Marius Boeriu, menţionează că tot mai mulţi medici, în special tineri, solicită instituţiei pe care o conduce eliberarea certificatelor de conformitate, pentru a putea pleca în...
Primarul din Urdari deschide şcoala modernă din Fântânele
Mihai Calotă, primarul din Urdari, va deschide anul şcolar la unitatea de învăţământ din Fântânele ce a fost reabilitată cu 7 miliarde de lei vechi. Şcoala primară are apă curentă, grupuri sanitare şi mobilier nou, unitatea de învăţământ fiind gata să-şi primească elevii în condiţii de cinci stele.
“Avem 344 de elevi care încep şcoala luni în comună iar noi...
S-au răzbunat pe argeșeni
Cam sterili în atac în debutul actualei stagiuni, jucătorii lui Petre Grigoraș au încărcat plasa porții celor de la SCM Argeșul Pitești într-un amical disputat la Curtea de Argeș.Pandurii își încheie astăzi cantonamentul de la Curtea de Argeș, unul considerat bun de tehnician, Grigoraș arătându-se mai mult decât încântat în special de suprafețele de joc avute la dispoziție: “A...
Protecţia Consumatorilor impune noi reguli băncilor
Potrivit unui proiect întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), băncile vor fi obligate să afişeze pe ecranele bancomatelor toate comisioanele aferente operaţiunilor pe care un client doreşte să le efectueze cu un card de debit sau credit.„Prestatorii de servicii care efectuează operaţiuni de plată prin intermediul cardurilor de debit şi a cardurilor de credit la terminalele ATM...
Cei 90 de angajaţi ai Şcolii Ştefulescu o pun la zid pe învăţătoarea grevistă
Printr-o scrisoare deschisă, colegii învăţătoarei de la Şcoala Gimnazială “Al. Ştefulescu”, intrată în greva foamei, îşi arată supărarea că acţiunea Melaniei Boja, pătează prestigiul unităţii de învăţământ.“Suntem DASCĂLI!!! Şi ne mândrim! Menirea noastră este de a-i învăţa pe copiii dvs. şi ai noştri ce înseamnă binele, frumosul, adevărul şi dreptatea. Asta ne impune să fim noi, în primul rând,...
Judecătorul Greblă, primul prefect post-decembrist al Gorjului: “Am convocat, în urmă cu cu 22 de ani, prima şedinţă solemnă de Consiliu Judeţean”
Toni Mihai Greblă, actual judecător la Curtea Constituţională, a fost primul prefect al judeţului după Revoluţia din 1989 care a întrunit primul Consiliu Judeţean(CJ), convocând şedinţa solemnă a acestui organism reprezentantiv al Gorjului, atunci constituit. Greblă îşi aduce aminte acum de importanţa momentului şi regretă că nu se află astăzi alături de participanţii la Şedinţa Festivă a Consiliului Judeţean...



























































































