Arhive Lunare: septembrie 2014
Dosar penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual pe numele unei persoane în vârstă de 39 de ani, din Târgu-Jiu, acuzată că a întocmit un contract de comodat pentru darea în folosinţă a unui autovehicul între alte două persoane, menţionând date necorespunzătoare adevărului.
Fetiţă de 5 ani, rănită într-un accident
O fetiţă în vârstă de doar 5 ani, din Bumbeşti-Jiu, a ajuns ieri la spital după ce a fost rănită într-un accident de circulaţie produs pe raza localităţii. Din primele cercetări, se pare că în timp se deplasa împreună cu mama sa pe o stradă din localitate, fetiţa a pătruns pe strada şi a fost acroşată de un autoturism...
Prins la furat de cărbune
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Plopşoru, s-a ales cu dosar penal după ce a furat 150 kg de cărbune din vagoanele staţionate în gara din localitate. Bărbatul este acum cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de pătrunderea fără drept în zona de siguranţă a căii ferate şi furt.
Geogia: ,,Doamna procuror să vină să-și ia terenul”
Primarul comunei Bengești-Ciocadia a explicat situația privind titlurile de proprietate dublate, revendicate de un magistrat, moștenitoare a familiei Ciontu, și de o altă localnică. Edilul Geogia susține ca sunt zeci de terenuri cu câte două titluri, asta pentru că în 2002, Guvernul Năstase a impus să se elibereze titluri pe terenuri fără verificări extinse. Astfel, fosta conducere a primăriei...
Niciun loc de parcare liber la Dedeman
Parcarea noului magazin Dedeman, deschis în această dimineață la Târgu-Jiu, este neâncăpătoare pentru cele câteva sute de cumpărători care i-au trecut azi pragul. Magazinul a fost luat cu asalt de gorjenii care așteptau ca rețeaua Dedeman să ajungă și în județul nostru. Dedeman atrage cumpărătorii cu oferte extrem de generoase inexistente pe piața de profil din Gorj.
„Paşi spre viitor” pentru şomerii gorjeni
Astăzi a avut loc lansarea proiectului "Paşi spre viitor", derulat de Asociaţia Psihologilor Gorjeni, în parteneriat cu Asociaţia pentru Şanse Egale. Obiectivul general al acestui proiect este creşterea numărului de persoane atrase şi menţinute pe piaţa muncii, inclusiv în zonele rurale, şi sprijinirea ocupării formale, prin facilitarea integrării pe piaţa muncii a 488 de persoane în căutarea unui loc...
12 deţinuţi pun umărul la modernizarea DN66
Lucrările de modernizare a DN 66 de pe Defileul Jiului sunt realizate şi de 12 deţinuţi ai Penitenciarului Târgu-Jiu care prestează pentru firma METALCOLECT. Firma are un contract de prestări servicii cu unitatea de detenţie din municipiu.
Condiții mizere de cazare pentru participanții la Tabăra de Pictură
Cei 4 reprezentanți ai Universității de Artă din Chișinău, în grup aflându-se și fosta decană a instituției, și cei doi participanți din Botoșani, veniți de duminică la Tabăra de Pictură ,,GorjFest", au părăsit ieri Baia de Fier, localitatea unde au fost cazați de Ion Cepoi. Cei 6 s-au plâns de condițiile mizere de cazare ce le-au fost puse la...
Bărbat condamnat pentru ultraj, arestat de poliţişti
Vasile Sebastian Bobei, un bărbat condamnat la închisoare pentru ultraj după ce a înjurat un poliţist, a fost arestat astăzi de poliţiştii gorjeni. Bărbatul are de executat o pedeapsă de 3 ani de închisoare.
17 arbuşti, plantaţi lângă APM Gorj
În această dimineaţă, de la ora 10:00, reprezentanţii APM Gorj vor planta în apropierea instituţiei un număr de 17 arbuşti ornamentali. Acţiunea face parte din cadrul evenimentului Săptămâna Mobilităţii Europene, fiind realizată în parteneriat cu Primăria Târgu-Jiu.
Toamnă…
A sosit nebunatica şi la noi... Amestecul acesta hibrid de Stratus şi Nimbus, interferându-se pe verticală şi formând vârtejuri de aer, adevărate oceane aeriene, care pogoară pe solul ţării, adevărate mase de apă, alterând cu perioade sahariene de căldură, te face să te întrebi: Oare e toamnă sau doar un scurt armistiţiu temporal, dintre scurta vară părelnică axată pe...
DSP Gorj ia la puricat suplimentele alimentare
În această perioadă, inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj vor desfăşura o acţiune tematică de verificare a câtorva zeci de farmacii din judeţ, vizată fiind comercializarea suplimentelor alimentare. Conform Elenei Piţian, purtător de cuvânt al DSP Gorj, acţiunea tematică este una încadrată în Planul naţional de control al unităţilor DSP din ţară, şi supuse verificărilor vor...
Azi începe distribuţia cardurilor de sănătate
Potrivit acordului-cadru încheiat între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Compania Naţională Poşta Română, precum şi contractelor subsecvente cu casele de asigurări de sănătate din teritoriu pentru distribuirea cardului naţional de sănătate, de astăzi, 19 septembrie, începe procesul de predare-primire a cardului naţional de sănătate. Conform graficului de predare-primire, Poşta va prelua câte 600.000-700.000 de carduri pe...
Primăriile aşteaptă fondurile pentru persoanele dezavantajate
Încă de luna trecută, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial Comisiei Europene, Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014 – 2020, prin sistemul informatic de comunicare. Prin acest program, toate judeţele ţării, vor beneficia de distribuţie de alimente şi asistenţă de bază pentru cele mai dezavantajate persoane din comunitate. Pentru acordarea acestor ajutoare România beneficiază de fonduri europene în valoare...
Traian Băsescu şi … „boborul” nostru electoral
Am spus-o de multe ori si mă repet că a ne încrede în onestitatea, educaţia civică şi bunele intenţii ale lui Traian Băsescu este o glumă proastă. Totuşi, acesta are încă tupeul şi nesimţirea să ne dea lecţii şi să vorbească de alţii, folosind rafale repetate de jigniri şi hăhăituri, de asemenea un limbaj de o josnicie ce...
Ca la noi, la nimeni – Vinovaţi păstraţi pe funcţii!
Pe la noi, prin Oltenia au mai fost cazuri şi necazuri cu primari certaţi rău cu respectarea legilor statului. Un primar de mare municipiu, cum este Craiova, pr numele său Antonie Solomon şi-a făcut mult timp de cap. La Râmnicu Vâlcea, la fel. Deşi vâlceanul n-a scăpat de rigorile legii, în final.
Doar craioveanul Antonie Solomon era membru al partidului...
Bărbat cercetat pentru furt de cosmetice
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Fărcăşeşti, este cercetat penal pentru furt calificat după ce a fost prins în flagrant în timp ce sustrăgea produse cosmetice dintr-un magazin.Miercuri seară, în jurul orei 22:40, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi de către o persoană în vârstă de 50 ani, din comuna Drăguţeşti, despre faptul...
Expoziţie de sculptură impresionantă la Muzeul Judeţean Gorj
„Fiare şi ferecături” – acesta este titlul unei impresionante expoziţii de sculptură găzduită în această perioadă de Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”. Expoziţia îi aparţine unuia dintre cei mai mari sculptori români contemporani, Aurel Vlad, şi cuprinde o serie întreagă de lucrări prin care artistul a încercat să surprindă, în tablă, starea conflictuală a fiinţei umane.Titlul expoziţiei nu a...
Proprietarii de animale riscă sancţiuni pentru Boala limbii albastre
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) aduce la cunoștință faptele care constituie contravenţii la normele sanitar-veterinare referitoare la măsurile generale şi speciale de menţinere a indemnităţii teritoriului faţă de bolile transmisibile la animale, de apărare a sănătăţii animalelor şi de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om.Astfel, proprietarii de animale, riscă amenzi între 600...
Închisoare cu suspendare pentru profu’ şantajist
Laurenţiu Bîcoi, fostul profesor de religie acuzat de cămătărie şi şantaj, a fost condamnat joi de Judecătoria Târgu-Jiu la cinci ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.Instanţa de judecată l-a condamnat pe fostul profesor de religie la patru pedepse a câte trei ani de închisoare pentru şantaj şi la doi ani de închisoare pentru cămătărie, dispunând însă suspendarea executării...
Confiscările de cărbune continuă
Alte opt tone de cărbune fără acte, transportate de un rovinărean, au fost confiscate zilele trecute de poliţiştii Turceni. Rovinăreanul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei.În cursul zilei de 17 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat pe D.E.79-Cursaru un bărbat în vârstă de 45 ani, din oraşul Rovinari, care transporta cu...
Urmărit internaţional pentru furt, prins la Baia de Fier
Un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Baia de Fier, urmărit internaţional deoarece pe numele său exista un mandat european de arestare, a fost depistat de poliţiştii din Novaci.Miercuri seara, în jurul orei 22:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au depistat pe raza comunei Baia de Fier, un bărbat în vârstă de 48 ani,...
Tânăr de 18 ani, prins la volanul unui autoturism neînmatriculat
Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Bolboşi, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând pe DJ 673 – Borăscu un autoturism neînmatriculat.Tânărul de 18 ani a fost depistat în noaptea de miercuri spre joi, de către poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru, în timp ce conducea pe DJ 673-Borăscu un autoturism...
Nu e loc de surprize!
Energia Târgu-Jiu nu mai are voie să facă pași greșiți în Liga Națională de Handbal Masculin, după trei înfrângeri consecutive, o eventuală a patra înfrângere ar fi echivalentul unui dezastru la care nimeni nu vrea să se gândească în acest moment.Cu salariile diminuate și cu spectrul blocării lor dacă nu vor trece de Steaua în acest week-end, handbaliștii Energiei...
Derby gorjean în liga a 3-a
Etapa a IV-a din seria a IV-a a Ligii a 3-a pune față în față două echipe ale Gorjului. Pe terenul sintetic din cadrul Complexului „Municipal” din Târgu Jiu, echipa a doua a Pandurilor va primi vizita celor de la Minerul Motru. Meciul se dispută vineri, cu începere de la ora 17:00 și se anunță extrem de disputat, la...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “…Şi, ducându-Şi Crucea, a ieşit la locul ce se cheamă «al Căpăţânii» care evreieşte se zice Golgota, unde L-au răstignit”
În Duminica Înălţării Sfintei Cruci, avem sărbătoarea prăznuită de creştinii ortodocşi în fiecare an, pe 14 Septembrie, ea fiind considerată cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii Lemnului Sfintei Cruci, pentru că în această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria Sfintei Cruci: mai întâi, aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în...
Potârcă, după gratii
Verdict final al magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul de evaziune fiscală în care fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă, a fost judecat în ultimii ani de zile împreună cu fratele său și cu alți doi parteneri de afaceri din Râmnicu Vâlcea. Toți patru au fost acum condamnați definitiv la închisoare cu...
Laura are nevoie urgent de 3000 de lei pentru o operaţie la bazin
Laura Dumitrescu Pârlea, fetiţa de 12 ani dignosticată cu terapareză spastică, surditate congenitală, retard psihomotor grav, îngrijită de bunicii din Băleşti necesită urgent 3000 de lei pentru o operaţie la Spitalul ,,Marie Curie” din capitală. Cu aceşti bani, fetiţa, născută în Spania şi abandonată de mamă la bunici, poate fi operată la bazin, intervenţie după care Laura ar avea...
„Războiul” Anamaria Prodan – Prunariu continuă
Un nou episod, neplăcut și cu efect negativ asupra imaginii Pandurilor, al războiului dintre impresarul Anamaria Prodan Reghecampf și președintele clubului gorjean, Mihai Prunariu se desfășoară în paginile presei centrale. Conform „surselor” acestora, mai mulți jucători ai Pandurilor și-ar fi depus memorii deja la comisii pentru neplata salariilor invocând restanțe de trei luni, lucru infirmat de președintele Prunariu. Acesta...
Programul evenimentelor „VINO ACASĂ LA BRÂNCUȘI!” 22 – 26 septembrie 2014
Luni, 22 SEPTEMBRIE 2014
Orele 12:00, Craiova, Muzeul de Artă - Expoziție de artă ”VECINII”
Orele 17:00 București, Conferința ”Vino acasă la Brâncuși!”. La eveniment vor participa membri ai Guvernului României, oficialități locale din Județul Gorj, reprezentanții Autorității Naționale pentru Turism, membri ai Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, managerii instituțiilor de cultură și artă din Gorj, reprezentanți ai...
20 de tone de miere din stupăritul pastoral au ajuns la ACA Gorj
Asociaţia Crescătorilor de Albine (ACA), sucursala Gorj, a colectat până la ora actuală între 15-20 de tone de miere, provenită de la apicultorii de la nivelul judeţului, care au ales stupăritul pastoral. Aceştia au fost nevoiţi să practice această metodă deoarece în judeţ, din cauza schimbărilor bruşte de temperatură, nu reuşeau să obţină rezultate.Pentru a obţine mierea bio, majoritatea...
Cursuri gratuite de calificare profesională, în beneficiul grupurilor vulnerabile din Gorj
Prima conferinţă de lansare a proiectului „ SENS- Şanse egale şi Nediscriminare pe criterii de Gen”, de către reprezentanţii Asociaţiei Psihologilor Gorjeni în parteneriat cu S.C Paidea SRL şi Fundaţia Naţională pentru Copii şi Tineret Ecaterina Teodoroiu a avut loc joi, la Târgu-Jiu.Proiectul se derulează în perioada iulie 2014 - decembrie 2015, în cadrul căruia vor fi organizate o...
Cinema, în aer liber la Târgu-Jiu
Târgujienii vor putea urmări, timp de mai multe zile, cele mai importante filme, clasice româneşti. Proiecţiile au loc în aer liber, iar accesul publicului este gratuit.Sfârşitul de septembrie oferă iubitorilor de fim din Târgu-Jiu o săptămână de film românesc, un regal al celor mai bune producţii, mai vechi şi mai noi.
Căci, dacă în perioada 26-28 septembrie, Uniunea Producătorilor de...
Banii pentru subvenţiile la motorină, rambursaţi în 2015
Guvernul va aloca suma de 683.157.750 de lei privind ajutorul de stat pentru motorină utilizată în agricultură până la data de 31 decembrie 2014. Potrivit unei Hotărâri pentru modificarea acestui tip de ajutor de stat publicată pe site-ul Ministerului Agriculturii, banii vor fi alocaţi din bugetul de stat de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anii 2014 şi...
Târgujienii au 12.000 mp de Dedeman şi 45.000 de produse de calitate
Magazinul Dedeman cu numărul 40 s-a inaugurat joi la Târgu-Jiu în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene, a patronilor şi angajaţilor firmelor de construcţii din Gorj, a celor interesaţi de redecorarea casei şi a grădinii şi a reprezentanţilor mass-media locale. Inaugurarea s-a făcut şi în prezenţa celor 170 de noi salariaţi Dedeman de la Târgu-Jiu, cel care a făcut...
Primarul şi fostul viceprimar din Bengeşti-Ciocadia, acuzaţi că au tras în piept un magistrat
Edilul comunei Bengeşti Ciocadia, şi fostul viceprimar, actualul liberal Dumitru Negrea, sunt obligaţi de Prefectura Gorj să renunţe la două terenuri din Câmpu Mare, luate în mod abuziv. Deşi ambii parteneri de echipă au, în prezent, terenurile în cauză cultivate cu cereale, reprezentanţii Prefecturii Gorj l-au somat vineri pe primarul Geogia să facă demersuri pentru anularea titlurilor acordate în...
Iazurile piscicole, verificate de Garda de Mediu Gorj
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au desfăşurat în cursul lunii trecute o serie de controale la 12 firme din judeţul nostru, tematica fiind exploatarea agregatelor minerale, control dispus de Garda Naţională de Mediu Bucureşti.Gheorghe Sanda, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Gorj, spune că încă din anii 2009-2010 o serie de firme au solicitat construirea unor iazuri piscicole, iar de...
Dosarul lui Moşoiu legat de terenul vândut Primăriei Drăguţeşti, în pronunţare
Primarul de Drăguţeşti, trimis în judecată pentru conflict de interese, după ce edilul a fost acuzat că în 2008 şi-a vândut un teren, indirect instituţiei publice pe care a ajuns să o conducă, va afla pe 24 septembrie o primă sentinţă în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. La termenul de marţi de la...
Gura târgului – Lideri ai PDL Gorj, în campanie cu Daviţoiu pentru Udrea
Unii lideri ai PDL Gorj joacă la două capete când e vorba de campania electorală pentru prezidenţiale. Deşi ei ar trebui să-i facă campanie liberalului Klaus Iohannis, unii s-au afişat prin judeţ cu şeful PMP Gorj, Nicu Daviţoiu, cel din urmă făcându-i campanie prezidenţiabilei Elena Udrea.
Nu ar fi însă pentru prima dată când în rândul PDL Gorj ar exista...
Misiune imposibilă?…
Grigoraș crede că și-a pus echipa pe picioare și privește cu încredere spre meciul de la Giurgiu, mai mult fiind îngrijorat de ceea ce urmează după acest joc, respectiv partidele din Cupa României și cea de acasă, din campionat cu Oțelul, și drumurile pe care le au de parcurs între ele.Remiza cu Petrolul, deși din punctul de vedere al...
La cumpănă de răpciune – Oile coboară de la munte
Puţin timp ne mai desparte de o nouă ediţie a deja cunoscutei manifestări pastorale „Coborâtul oilor de la munte” ce se desfăşoară an de an în localitatea Baia de Fier aflată la poalele Parângului. Pentru cei ce vor sa participe, fie si pentru numai câteva ore la suita de manifestări cultural-artistice ori sa viziteze zona de o frumuseţe răpitoare,...
Bătrână moartă, nepot dispărut la Godinești
Panică printre localnicii din Godinești după ce un bărbat a dispărut de câteva zile de acasă, în locuință fiind descoperită, în schimb, o rudă a acestuia, o bătrână de 76 de ani, vânătă și fără viață. Femeia a decedat duminică, iar de atunci nepotul a plecat și el în lume, oamenii temându-se că atâta timp cât Poliția nu îl...
Se deplasează cu avionul pentru cupă
Federația Română de Fotbal a stabilit datele partidelor din 16-imile Cupei României, jocul dintre Șoimii Pâncota și Pandurii urmând a se juca la Pâncota, marți, 23 septembrie, de la ora 16:00.
Antrenorul Petre Grigoraș consideră echipa gorjeană nedreptățită de organizatorii competițiilor interne: „Nu înţeleg de ce jucăm duminică şi apoi marţi. Traversăm ţara, pardon, plecăm din Bulgaria să jucăm în...
Constantinides, mulțumit de nivelul atins de echipă
Echipa de baschet se află la mai puțin de o săptămână de debutul oficial în noul sezon, meciul din SuperCupa României cu Asesoft Ploiești, iar antrenorul Energiei spune că lucrurile stau bine în rândul jucătorilor săi.
Antonis Constantinides se declară mulțumit de nivelul atins în ofensivă de echipa sa și spune că defensiva mai trebuie lucrată: „În acest moment am...
Studentul Creţu a depus azi jurământul militar la Academia de Poliţie
Dumitru Dănuţ Creţul, unul dintre gemenii afaceristului Nicu Creţu, trimis în judecată pentru dare de mită în dosarul ,,Şpagă la Bac", admis în august la Academia de Poliţie ,,Al.I. Cuza", a depus astăzi jurământul militar la instituţia de învăţământ superior din capitală. Acesta este student la ,,Ordine şi Singuranţă Publică" şi şi-a început studiile în ciuda faptului că procurorii...
Terenuri de tenis ,,Dedeman” pentru copii şi tinerii din Târgu-Jiu
Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, prezent astăzi la inaugurarea magazinului cu numărul 40 de la Târgu-Jiu, a anunţat şi că firma pe care o conduce este în proces de realizare a două terenuri de tenis pentru copii şi tineri în municipiu. Investiţia cotată în jurul cifrei de 30.000 de euro va fi suportată de Dedeman care astfel se integrază în...
UPDATE: Salvamontiştii au ajuns la motociclist, găsindu-l decedat
Echipajul de la Salvamont Gorj a reuşit să ajungă la motociclistul căzut în prăpastie. Din păcate, acesta este decedat. Potrivit directorului Salvamont Gorj, "căderea a fost de peste 150 de metri, motociclistul neavând nicio şansă de supravieţuire". Salvamontiştii aşteaptă avizul de la Procuratură pentru a scoate victima din prăpastie.
Peste 8 tone de cărbune, confiscate de poliţiştii din Turceni
Poliţiştii din Turceni au depistat pe D.E.79-Cursaru un bărbat în vârstă de 45 ani, din oraşul Rovinari, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de 8.240 kg bulgări de cărbune lignit, fără să deţină documente legale de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 3.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea...
Urmărit internaţional, prins de poliţiştii gorjeni
Poliţiştii din Novaci au depistat aseară un bărbat în vârstă de 48 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, emis de către autorităţile italiene. Bărbatul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.
Salvamontiştii intervin la scoaterea dintr-o prăpastie a unui motociclist
Un motociclist polonez a căzut câţiva zeci de metri într-o prăpastie în Valea Cernei, într-o zonă aflată la circa 4 km de Izvoarele Cernei. Nu se ştie starea în care se află accidentatul fiind foarte dificil de coborât până în locul unde se află căzut. Echipaje ale salvamontiştilor gorjeni se îndreaptă către zona respectivă, împreună cu un echipaj al...
Reţinut pentru evaziune de peste 200.000 lei
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Vâlcea, suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a fost reţinut pentru 24 de ore. Valoarea prejudiciului depăşeşte suma de 200.000 de lei.
Proiectul: „SENS- Şanse Egale şi Nediscriminare pe criterii de Gen”, lansat la Târgu-Jiu
Conferinţa de lansare a proiectului „SENS- Şanse Egale şi Nediscriminare pe criterii de Gen”, de către reprezentanţii Asociaţiei Psihologilor Gorjeni în parteneriat cu S.C Paidea SRL şi Fundaţia Naţională pentru Copii şi Tineret "Ecaterina Teodoroiu" a avut loc astăzi, la Târgu-Jiu. Proiectul se derulează în perioada iulie 2014 - decembrie 2015, în cadrul căruia vor fi organizate o serie...
Mandatul lui Potârcă, condamnat la 6 ani de închisoare, pus azi în aplicare
Ninel Potîrcă, aflat în arest la domiciliu, va efectua şase ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul depăşind 18 milioane de lei. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Cătălin Buşe, mandatul va fi pus în aplicare joi de către poliţiştii gorjeni. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins ca...
Cercetat pentru furt
Un localnic din Fărcăşeşti este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce a sustras produse cosmetice în valoare de 160 de lei dintr-un supermarket din Rovinari.
Accident la Copăcioasa
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane a avut loc în urmă cu puţin timp pe raza satului Copăcioasa, din comuna Scoarţa. Din primele informaţii, se pare că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Agricultura pe înţelesul tuturor – Bolile părului şi gutuiului
În general atât bolile cât şi dăunătorii sunt comuni pentru seminţoase, adică pentru măr, păr şi gutui, cu mici diferenţieri, deci şi tratamentele, atât ca produs cât şi ca doze şi momente de aplicare pot fi comune. Dintre boli cele mai des întâlnite sunt :
1 – Arsura bacteriană – Pseudomonas syringae – atacă mai ales părul pe frunzele căruia...
Prins la volanul unei maşini cu numere false
Un bărbat de 34 de ani, din Dâmboviţa, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni conducând un autoturism cu numere false pe o stradă din municipiul Târgu-Jiu.În dimineaţa zilei de 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat un bărbat în vârstă de 34 ani, din oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa, în timp...
Amenzi de peste 50.000 de lei, în doar două zile
Aproape 200 de amenzi, în valoare totală de peste 50.000 de lei, au fost aplicate în primele două zile ale acestei săptămâni de către poliţiştii gorjeni, ca urmare a neregulilor constatate în cursul acţiunilor derulate pe raza judeţului.În zilele de 15 şi 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au continuat acţiunile în sistem integrat împreună...
Tânăr de 19 ani, cercetat pentru o partidă de sex cu o minoră de 15 ani
Un tânăr de 19 ani, din Strehaia, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o adolescentă în vârstă de 15 ani, din Motru, într-o maşină.Cazul a intrat în atenţia poliţiştilor după ce mama fetei a sunat la Poliţie. Femeia le-a spus oamenilor legii că în seara zilei...
Energia, susținută de 60 de suporteri la SuperCupă
Conducerea clubului Energia Târgu Jiu a luat decizia de a-și ajuta suporterii, să poată să susțină echipa la primul joc oficial din acest sezon, meciul din SuperCupa României cu Asesoft Ploiești.
Pentru meciul ce va avea loc miercuri, 24 septembrie, la București, în Sala Dinamo, suporterii Energiei ce vor și pot să-și susțină echipa, clubul pune la dispoziția acestora un...
Peste 20 de tone de cărbune şi fier vechi fără documente, confiscate de poliţişti
Peste 15 tone de cărbune şi cinci tone de fier vechi, fără documente de provenienţă, au fost ridicate în vederea confiscării de către poliţiştii gorjeni în cursul zilei de 16 septembrie.Cele circa 15 tone de cărbune au fost găsite într-o autoutilitară al cărui şofer a fost tras pe dreapta de poliţiştii din Fărcăşeşti. „La data de 16.09.2014, poliţiştii din...
Afacerist urmărit naţional, prins de poliţiştii gorjeni
Un afacerist care se sustrăgea executării unei pedepse de doi ani de închisoare pentru evaziune fiscală a fost prins marţi de poliţiştii din Târgu-Jiu. Bărbatul a fost introdus în Arestul IPJ Gorj.În cursul zilei de 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu – Biroul Investigații Criminale, l-au depistat pe Dumitru Găman, un bărbat în vârstă de 37...
Andreea Pîșcu, a șaptea la mondiale
Atleta târgujiană, Andreea Pîșcu, a participat recent la Casette di Massa (Italia) la Campionatul Mondial de Alergare Montană, competiție pe care a onorat-o cu un rezultat meritoriu.
Andreea Pîșcu a terminat pe locul 7 în competiția rezervată junioarelor, cursa de 3,8 km fiind terminată de gorjeancă în 00:21:34. „Sunt extrem de mulțumit de evoluția Andreei, a alergat foarte bine și...
Adolescenţi cercetaţi pentru furt calificat
Doi adolescenţi în vârstă de 16 şi 17 ani, din Bumbeşti-Jiu, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat după ce au sustras o bicicletă din scara unui bloc din localitate.În după-amiaza zilei de 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizaţi de către un localnic despre faptul că în perioada 11 – 16 septembrie,...
Simpozion aniversar: „125 de ani de la nașterea Arethiei Tătărescu”
Marți, 16 septembrie, Centrul Cultural „Constantin Brâncuși” din Tg.-Jiu a organizat, la Muzeul Satului de la Curtișoara, un reușit simpozion aniversar ce a marcat împlinirea a 125 de ani de la nașterea Arethiei Tătărescu. Președintă a Ligii Femeilor Române din Gorj și comanditară a Ansamblului sculptural pe care Constantin Brâncuși îl va realiza la Târgu-Jiu în anii 1937-1938, Arethia...
Festivalul Toamnei va debuta cu tradiţii din Târgu-Jiul de odinioară
Luna viitoare, în intervalul 17 – 19 octombrie, Primăria municipiului Târgu-Jiu, în colaborare cu Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) va organiza Festivalul Toamnei, un eveniment care va aduce în faţa târgujienilor tradiţiile de odinioară şi obiceiurile gorjeneşti legate de pregătirile gospodăreşti pentru sezonul rece ale populaţiei.Teodora Ciobanu, şefa DPPS Târgu-Jiu, spune că Ziua Recoltei de anii trecuţi, se...
Elevii cu pensii de urmaş trebuie să treacă pragul Casei de Pensii Gorj
Până pe 30 septembrie, elevii gorjeni care au împlinit 16 ani şi beneficiază de pensie de urmaş trebuie să se prezinte la Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj cu o adeverință care să ateste că aceștia își continuă studiile.Potrivit Danielei Negoiţă, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj, elevii şi studenţii au termen 15 zile de la începerea...
Cadrele didactice pot cere echivalarea studiilor în octombrie
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin, „Calendarul activităţilor prevăzute în Metodologia privind echivalarea ECTC/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar”.Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului...
Mischie, despăgubit de CEDO şi apreciat de gorjeni
Fostul şef al judeţului Gorj, Nicolae Mischie, este foarte fericit. Este apreciat de numeroşi gorjeni, îşi va lansa în scurt timp una dintre cărţile scrise în detenţie şi a primit o sentinţă favorabilă de la CEDO. Mai mult, instanţa europeană a decis ca statul român să-i plătească lui Mischie despăgubiri în valoare de 3000 de euro.Mischie care a fost...
Contoare individuale, până la sfârşitul lui 2016
Târgujienii care stau la bloc în apartamente branşate la sistemul centralizat sunt nevoiţi să îşi monteze repartitoare de costuri sau contoare individuale în faţa uşii. O lege intrată în vigoare la începutul lunii august stipulează obligativitatea montării repartitoarelor de costuri sau a contoarelor individuale de către toţi locatarii de apartamente din blocurile racordate la sistemul centralizat de alimentare cu...
A murit lovit de tren
Sfârşit tragic pentru un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Vlăduleni. A murit după ce a fost lovit de un tren, în timp ce se întorcea cu vacile de pe câmp. Tragedia s-a produs marţi seară, între staţiile CFR Plopşoru – Vlăduleni.Bărbatul în vârstă de 56 de ani a încercat să traverseze calea ferată printr-un loc nemarcat,...
Grigoraș este încrezător în echipa sa: “Echipa este în creștere, vor veni și rezultatele”
Pandurii este în zona roșie a clasamentului, pericolul retrogradării încă bântuie, dar antrenorul Petre Grigoraș crede că echipa sa a ieșit din pasa neagră și în curând va ieși și din zona fierbinte a clasamentului.Victoriile la Târgu-Jiu vin greu pentru panduri. Extrem de greu, am putea spune, atâta vreme cât suporterii gorjeni au plecat o singură dată în acest...
Plantări de arbuşti în Săptămâna Mobilităţii Europene
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Gorj va marca Săptămâna Mobilității Europene 2014 printr-o acțiune de refacere a unei zone verzi aflată în apropierea sediului instituției. Conform Cristinei Merfu, purtător de cuvânt al APM Gorj, acțiunea se va desfășura mâine, începând cu orele 10:00, în parteneriat cu Primăria municipiului Târgu-Jiu, şi va consta în plantarea de arbuști ornamentali.
Săptămâna Mobilității Europene,...
O expoziție de pictură și…o carte de poezie
În Sala de expoziții a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, în cadrul ciclului de manifestări «Zilele Gorjului Turistic și Cultural», marți, 16 septembrie, ora 17,00 a fost vernisată Expoziția pictorului botoșănean, LIVIU ȘOPTELEA, sugestiv intitulată: «Poezia semnelor vizuale»!“Pictorul Șoptelea este un poet al culorilor vii”
Pentru cei care au curiozitatea de a o vedea, putem aprecia...
Nistor: “Petrolul era de bătut!”
Dan Nistor este încă departe de forma ce l-a trimis în Franța, însă mijlocașul revenit la Pandurii dă semne că ar putea reveni acolo. La meciul cu Petrolul a dat o pasă de geniu la faza din care gorjenii au deschis scorul, a căutat mereu să-și servească colegii cu baloane utile și a depus un efort mare practicând și...
Şmecherul Troacă lâncezeşte după gratii
Lui Mihăiţă Troacă, primarul care se lăuda cu câteva luni în urmă că este “şmecher de şmecher”, i-a mai pierit zâmbetul de pe buze când a văzut că nu are trecere la Curtea de Apel Craiova, loc în care dubla sa contestaţie, de ieri, nu a fost aprobată. Troacă spera, miercuri, să scape de arestul IPJ, loc în care...
Amenzi noi pentru angajatorii de zilieri
De aproape trei luni de zile, activităţi precum cele de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale sau umaniste, ori cele de organizare a expoziţiilor, se regăsesc în Legea 18/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri.Până acum, Legea 52/2011 prevedea că se pot presta activităţi cu caracter ocazional în agricultură, vânătoare,...
Expoziţie de fotografie a artistului Vasile Pleşea, la Prefectură
Manifestările din cadrul “Zilelor Gorjului Turistic şi Cultural” au continuat marţi seara cu vernisajul unei expoziţii semnată de artistul gorjean Vasile Pleşea. Evenimentul s-a desfăşurat în incinta Palatului Administrativ din Târgu-Jiu.Expoziţia cuprinde zeci de fotografii în care pot admirate, în general, peisaje din judeţul Gorj. Potrivit artistului, majoritatea fotografiilor au fost realizate în perioada 2013 – 2014. “În general...
Handbaliștii, arși la buzunar!
Evoluțiile slabe ale Energiei Târgu Jiu în debutul campionatului Ligii Naționale de Handbal Masculin nu au trecut fără a fi analizate de conducătorii clubului, iar după un avertisment acordat după întâlnirea pierdută acasă, cu HC Vaslui, umilința de la Odorhei a adus cu ea și primele sancțiuni financiare.Ședințele s-au ținut lanț în ultima vreme, discuții între conducăt-ori, discuții ale...
Gura târgului – Nicolescu, fostul primar de Padeş, împins spre primărie
Viorel Nicolescu, fost primar PSD de Padeş, actualmente consilier local social-democrat, revine în interesul localnicilor ca potenţial candidat la primărie în 2016, după arestarea edilului PDL, Mihăiţă Troacă. Localnicii i-ar fi cerut acestuia să revină la primărie şi să candideze pentru postul pierdut în 2012, unii având în plan să-l propună pe acesta chiar primar interimar. Cetăţenii localităţii l-au...
Termen prelungit la cererile pentru subvenţia în agricultura ecologică
Cererile de solicitare a ajutorului specific acordat pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică pot fi depuse până pe 28 noiembrie. Pentru anul 2014, fermierii pot solicita, organismelor de inspecţie şi certificare, eliberarea documentului justificativ (certificatul de conformitate/master certificat/certificat de confirmare a conversiei), până la data de 5 decembrie 2014, faţă de termenul anterior de 15...
Chinezii fac investiţii la Târgu-Jiu
Statul Asiatic va deschide în ţara noastră şase parcuri industriale. Craiova, Târgu-Jiu, Braşov, Miercurea Ciuc şi Alexandria sunt oraşele în care chinezii vor face investiţii.Alocarea investiţiilor pe care China a aprobat-o pentru Europa de Est este de peste 10 miliarde de euro. Parcurile industrial construite de statul Asiatic vor fi în Craiova, Târgu-Jiu, Braşov, Miercurea Ciuc şi Alexandria. Primăria...
Viceprimăriţa PPDD de la Alimpeşti vrea înapoi la PDL şi la fostul soţ
Gabriela Avram, viceprimarul comunei Alimpeşti, este tentată să renunţe la PPDD şi să revină la PDL, partidul pe care l-a părăsit înainte de alegerile locale din 2012. Revenirea la partidul pe care l-a abandonat cu aproape doi ani şi jumătate în urmă nu este singurul aspect unde tatonează în ultimele zile Avram, spun localnici ai comunei, aleasa revenind de...
Angajaţii Primăriei Câlnic, agenţii electorali ai lui Iohannis
Semnăturile pentru prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, au fost colectate în comuna primarului liberal Dumitru Vulpe nu numai de câtre membrii organizaţiei locale liberale ori de cei de la PDL. La cererea obărşefului comunei, chiar şi unii dintre angajaţii Primăriei Câlnic au devenit agenţii electorali ai candidatului ACL. Mai exact, funcţionarii publici au colectat semnături pentru Iohannis de la locuitorii...
Opt trenuri deviate din cauza inundaţilor
CFR Călători a decis devierea a opt trenuri pentru a evita zonele afectate de inundaţii. În perioada 16-19 septembrie, opt trenuri InterRegio au fost deviate: IR 72-1 Bucureşti Nord - Filiaşi - Orşova Lugoj - Timişoara Nord - Budapesta - 17, 18 septembrie - circulă pe ruta Bucureşti Nord - Filiaşi - Târgu-Jiu - Petroşani - Simeria - Deva...
Şeful PDL Gorj nu doarme chiar atât de liniştit noaptea
Dan Vâlceanu, preşedintele PDL Gorj, a declarat, recent, că doarme liniştit chiar dacă aleşii partidului pleacă la alte partide politice. În fapt, Vâlceanu nu numai că nu doarme în timp ce primarii şi consilierii săi sunt tentanţi să schimbe formaţiunea politică pe lista căruia au fost aleşi ori să se facă independenţi ci face chiar eforuri să ţină de...
Mafalde otravitoare
În aceste momente pentru naţiunea română, pentru însăşi existenţa Statului Român, în aceste momente pre-electorale, TREZIŢI-VĂ!
Nu mai ascultaţi glasul MAFALDELOR rău-voitoare, laşe, care bat clopotele suspendării demult. Acum Dl. Tăriceanu, a luat taurul de coarne, iată-l (deocamdată) singur în arena de luptă...
Ce mai aşteptaţi, Domnilor? Aşteptaţi să fiţi ANIHILAŢI UNUL CÂTE UNUL?
Şi colac peste pupăză, apar aceste MAFALDE pline...
Pompierii gorjeni, în misiune în Mehedinţi
31 de pompieri gorjeni s-au deplasat marţi în zonele afectate de inundaţii din Mehedinţi, pentru a le da o mână de ajutor colegilor din judeţul vecin în misiunea de înlăturare a fenomenelor meteorologice din ultimele zile.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, Mihai Avramescu, în data de 16 septembrie, urmare a ordinului Inspectorului General...
Prima tranşă din plata pe suprafaţă va ajunge la fermieri începând de luna viitoare
Prima tranşă din plăţile de suprafaţă va ajunge la agricultori până la finele acestui an potrivit Ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a mai spus că 50% din subvenţia pentru terenul agricol va intra în conturile fermierilor începând cu 16 octombrie.“Din 16 octombrie plătim avansurile pentru plăţile pe suprafaţă, vreo 600 de milioane de euro. Astfel, pentru campania din 2014,...
Fiscul gorjean are de încasat datorii de la 3.980 de contribuabili
Nu mai puţin de 3.980 de contribuabili mici şi mijlocii datorează Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj peste 31 milioane de lei. Aceasta este situaţia la 1 septembrie a.c., realizată de reprezentanţii instituţiei, conform ultimei actualizări a listei debitorilor şi a obligaţiilor restante înregistrate de către aceştia.Potrivit Luminiţei Penciu, purtător de cuvânt al AJFP Gorj, la data de...
Ca la noi, la nimeni – Iohannis – neamţul român –CU MULT SÂNGE RECE!
Bătând judeţele patriei numită Colonia România, candidatul Alianţei Creştin Liberale – Klaus Werner Iohannis se convinge din ce în ce mai mult că aceia care se numeau liberali cu adevărat şi-i erau apropiaţi lui Crin Antonescu nu-l agreează chiar deloc.
Iar dacă mai sunt situaţii încurcate, ca la Gorj, unde preşedintele organizaţiei PNL Gorj, Senatorul Dian Popescu, ca şi primarul...
Centrele de Reţinere şi Arestare Preventivă ale Poliţiei, modernizate cu bani de la norvegieni
Inspectoratul General al Poliţiei Române a semnat împreună cu Ministerul Justiţiei un contract prin care se vor pune bazele financiare ale unui proiect privind consolidarea capacităţii sistemului de reţinere şi arestare preventivă din România. Cele 52 de Centre de Reţinere şi Arestare Preventivă ale Poliţiei Române vor fi modernizate, iar 884 de poliţişti vor beneficia de formare din partea...
Doamna care învinge întunericul…
Scriu aceste rânduri, folosindu-mă de ochiul operat de cataractă, fiind determinat de ecourile negative pe care unii semeni de-ai mei(din ţară) le-au exprimat pe unele forumuri.
Nu am decât să-i compătimesc pentru neşansa de a cădea pe mâna unor amatori, nominalizaţi pe aceste forumuri, care le-au luat banii şi le-au stricat vederea, care n-au avut parte de un cuvânt de...
Ponta, candidat cu acte în regulă
Victor Ponta și-a depus miercuri seară, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidat în alegerile prezidențiale din partea Alianței Electorale PSD-UNPR-PC. Acesta a fost așteptat la BEC de un număr mare de simpatizanți, atât reprezentanți ai PSD, cât și ai PC și UNPR. Premierul a venit însoțit de soția sa, europarlamentara Daciana Sârbu, de liderii PC și UNPR —...
2,80 cea mai mare notă pentru postul de contabil la Peştişani şi 3,20 pentru jurist
Concursul pentru cele două posturi de jurist, respectiv contabil la Primăria Peştişani s-a desfăşurat azi sub teama unei potenţiale anchete. Noua comisie numită de primarul Florin Pavel a refuzat să mai facă concesii, dovadă că şi notele candidaţilor au fost pe măsură. Cea mai mare notă la contabili a fost astfel 2,80, la concurs participând 7 persoane, în timp...














































































































