Arhive Zilnice: 7 noiembrie 2014
Nou rector la UCB
Votul pentru alegerea noului rector al Universitatii "Constantin Brancusi" s-a încheiat cu victoria doamnei prof.univ.dr.Luminiţa Popescu. Decanul Facultatii de Inginerie a câştigat alegerile, obtinând 101 voturi, în timp ce contracandidatul sau, Constantin Căruntu, a obtinut numai 49 de voturi.
Minorul dispărut, găsit de poliţişti
În urma investigaţiilor efectuate şi a activităţilor de cercetare desfăşurate, minorul Trancea Liviu Gabriel, în vârstă de 13 ani, semnalat ca fiind dispărut, a fost găsit de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj pe raza localităţii Teleşti. Din primele verificări, s-a stabilit că plecarea minorului a fost voluntară, iar în perioada dispariţiei nu a comis şi nici...
NATO anunță exerciții militare de anvergură în Europa de Est și Țările baltice
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord ia în considerare manevre militare de anvergură cu participarea mai multor mii de militari în țări din Europa de Est și Țările baltice, a declarat generalul Hans-Lothar Domrose, comandant al misiunii NATO din Brunssum (Olanda), relatează Unian și TASS.
"Până acum am desfășurat manevre cu participarea a 25.000-40.000 de persoane numai în țările occidentale din...
PROGNOZA METEO : Noiembrie tomnatec, în următoarele trei zile
Vremea va fi caldă pentru această perioadă din an în aproape toată țara, cu deosebire în vest și în centru și în zonele de deal și de munte.
Doar în regiunile vestice vor fi posibile ploi slabe, izolate. În orele dimineții și din nou noaptea se va semnala ceață local în Oltenia. Temperaturile vor fi cuprinse între 5 si 18...
Crețu (CE): Specialiști ai Comisiei vor lucra la București cu funcționarii MDRAP pentru implementarea programelor operaționale
Comisarul european pentru Politică Regională Corina Crețu a anunțat, vineri, după o întrevedere cu vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale, că la București vor sosi, luni, specialiști ai Comisiei, care să ajute la implementarea programelor operaționale din fonduri europene.
"Vreau să vă asigur că veți avea în mine și în Comisia Europeană un partener de încredere și sunt convinsă că...
CCR a validat turul I al alegerilor
CCR a validat vineri, la amiaza, primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și a stabilit că în turul doi se vor confrunta Victor Ponta (PSD-UNPR-PC) și Klaus Iohannis (ACL)"Curtea confirmă rezultatele alegerilor pentru funcția de președinte al României desfășurate în primul tur de scrutin la 2 noiembrie. Aducem la cunoștința publică faptul că se va organiza al...
Bătrân bolnav, salvat de pompieri
Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu a intervenit ieri după-amiază pe strada Minerilor din municipiu, pentru pentru deblocarea uşii unui apartament. Cu ajutorul accesorilor din dotare, pompierii au reuşit să deblocheze uşa şi să intre în apartament, unde l-au găsit pe proprietar, un bătrân în vârstă de 74 de ani, căzut în hol. Bătrânul era conştient şi...
În sfârșit, pe profit !
După șase ani de pierderi, Poșta Română încheie anul 2014 cu un profit estimat la 65 milioane lei, ceea ce va atrage și o majorare a salariilor angajatilor companiei cu circa 100 de lei brut. Despre cauzele pierderilor în lanț, aflați aici : http://www.youtube.com/watch?v=xrKwB1k7A6E
Trofeul Festivalului „Maria Lătăreţu” a plecat la Bistriţa
Anul acesta, Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Naţional al Cântecului Popular Românesc "Maria Lătăreţu" a fost acordat tinerei soliste de muzică populară Ionela Cristina Bugnar, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Decernarea trofeului a avut loc aseară, în cadrul Galei Laureaţilor ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu-Jiu.
Dosar penal pentru fals în înscrisuri
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată pe numele unei femei în vârstă de 31 de ani, din Fărcăşeşti, suspectată că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a întocmit şi emis documente fiscale fictive unui bărbat în vârstă de 45 de ani, din Rovinari, pentru a justifica provenienţa cantităţii de 9.200...
Angajat al CEO, cercetat pentru furt calificat
Un bărbat în vârstă de 38 de ani, angajat al CEO, a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să valorifice la centrul de colectare a fierului vechi 5 role metalice cu o greutate totală de 100 kg, ce s-au dovedit a fi sustrase din cariera în care acesta îşi desfăşura activitatea. În cauză a fost întocmit dosar...
Cercetaţi pentru furt din supermarket
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Botoşani, este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt după ce a sustras două pachete de cafea în valoare de totală de 90 lei de pe raftul unui supermarket din Târgu-Jiu. Cu dosar penal pentru furt s-a ales şi o femeie în vârstă de 36 de ani, din Schela, care...
Minor de 13 ani, căutat de poliţişti
Poliţiştii gorjeni încearcă să dea de urma unui băiat în vârstă de 13 ani, care a fugit din Centrul de Primire Minori în Regim de Urgenţă Târgu-Jiu. Numele minorului este Trancea Liviu Gabriel şi este cunoscut cu plecări repetate. Persoanele care pot da relaţii despre minor sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai...
Dosarul “Negrescu”, pe masa DNA Craiova
În urmă cu aproximativ două săptămâni, un procuror al DNA Craiova, însoţit de un poliţist de la IPJ Gorj, a bătut la uşa Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu pentru a-l anunţa pe managerul Marian Negrescu că este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie dar şi pentru a i se cere managerului decizia prin care a fost menţinut în funcţie...
Gura târgului – Poliţişti din Logreşti au biroul la bar
Barurile din Logreşti sunt pline de poliţiştii din localitate, localnicii recamând că agenţii stau mai mult în localurile de pe raza comunei decât la locul de muncă. ,,La Logreşti poliţaii stau la bar în timpul serviciului şi consumă diferite <<licori>> împreună cu cei pe care ar trebui să-i verifice în trafic. Să verifice cei de la IPJ în fiecare...
Supermarketul Succes din Peştişani, vandalizat de nişte beţivani din Băleşti
Poliţia din Peştişani desfăşoară cercetări după ce miercuri noaptea supermarketul Succes din localitate a fost vandalizat. Două geamuri ale magazinului au fost sparte, unul situat la uşa de la intrare şi altul lângă, vinovaţi făcându-se nişte localnici din Băleşti care în noaptea cu pricina au fost văzuţi consumând băuturi alcoolice, fără măsură, la un bar situat în centrul comunei....
Maşina de la tombola Carrefour Târgu-Jiu, câştigată de o pensionară
Autoturismul Vokswagen UP, pus la bătaie în cadrul Super Tombolei de deschidere a hipermarketului, a fost câştigată, la tragerea la sorţi din 1 noiembrie, de o pensionară din Târgu-Jiu. Gabriela Voiculescu a intrat deja în posesia autoturismului, spun reprezentanţii Carrefour Târgu-Jiu, la scurt timp după ce schimbul s-a parafat de un notar public. Premii constând în aparate electrocasnice au...
Dan Chiriac, hotărât să depăşească recordul naţional la paraşutism
Instructorul de paraşutism Gabriel – Dan Chiriac, preşedintele Clubului Montan „White Wolf” Baia de Fier, a încercat, la sfârşitul anului trecut, să stabilească un nou record la paraşutism. A sărit atunci de la peste 7.000 de metri şi a promis că va relua experienţa, hotărât fiind ca de această dată să înregistreze recordul pe care şi l-a propus. Tentativa...
Contre în procesul medicilor din “Mafia Permiselor”
Avocații medicilor trimiși în judecată în dosarul în care sunt acuzați de fapte de corupție au rămas ieri un pic uimiți în procesul în care își apărau clienții, după ce judecătorul de ședință, Alin Nicolescu, a avut contre la scenă deschisă cu reprezentantul Parchetului în acest caz, procurorul Maria Părăușanu. Cei doi nu s-au prea înțeles pe câteva teme...
Şeful PNL Gorj neagă că ar avea primari trădători
Primarii liberali din Gorj nu sunt trădători! Aceasta este concluzia la care a ajuns Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, după rezultatele slabe obţinute de candidatul ACL, Klaus Iohannis în localităţile în care liberalii sunt puşi în fruntea primăriilor, iar scorul obţinut de candidatul PSD Victor Ponta a fost vizibil mai mare.Dian Popescu, co-preşedinte al Alianţei Creştin-Liberale Gorj şi preşedinte...
Dan Floarea, încă un dosar penal!
Afacerile înfloritoare pe care le făcea în urmă cu un deceniu fostul patron de la fosta Tech Safety SRL Târgu-Jiu, Dan Radu Floarea, i-au adus acestuia încă un dosar penal. Omul de afaceri este inculpat în acest dosar alături de nașul său, fostul senator Cătălin Voicu, dar și de fostul său asociat Ion Dumitru Măruță. Inculpați în dosar sunt...
Copil de 7 ani, accidentat după ce a traversat strada în fugă
Un băieţel în vârstă de 7 ani, din Bumbeşti Jiu, a ajuns miercuri după-amiaza la spital, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din Târgu-Jiu. Copilul s-a lovit de portiera unei maşini după ce s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure.În după-amiaza zilei de 5 noiembrie, poliţiştii din cadrul...
Patru magistraţi din Gorj au promovat examenul de capacitate
Patru candidaţi din judeţul Gorj, o judecătoare şi trei procurori, au promovat anul acesta examenul de capacitate al magistraţilor stagiari, ce s-a desfăşurat în perioada 4 iulie – 6 noiembrie.Institutul Naţional al Magistraturii (INM) a dat publicităţii rezultatele finale ale examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari. Conform listelor făcute publice de INM, patru dintre cei cinci candidaţi...
După Tartu, vine Asesoft
Echipa de baschet a Energiei a adus deja în această săptămână o mare bucurie suporterilor şi se pregăteşte pentru a le oferi un nou motiv de a sărbători, antrenorul Constantinides spunând că echipa sa poate bate campioana.După ce s-a impus cu 74-56 în faţa vicecampioanei Estoniei, Energia va da piept acum cu campioana României, Asesoft Ploieşti, o echipă în...
Trupa lui Andrieş îşi susţine corigenţa
De pe ultimul loc în Liga Naţională, echipa de handbal a Energiei are ocazia de a mai spăla din ruşine şi a părăsi ultimul loc învingând la Suceava. Dacă nu o va face, situaţia va deveni cu adevărat dramatică.Antrenorul gorjenilor, Liviu Andrieş, recunoaşte situaţia dificilă a echipei şi speră ca o victorie în Moldova să schimbe puţin datele problemei....
Dosar penal pentru evaziune fiscală
Un patron din Padeş este cercetat penal de poliţiştii gorjeni sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.La data de 5 noiembrie 2014, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Padeş au identificat un bărbat în vârstă de 47...
Peste 18 tone de cărbune, confiscate de poliţişti
Peste 18 tone de cărbune fără documente de provenienţă au fost ridicate în vederea confiscării în cursul zilei de 5 noiembrie de către poliţiştii gorjeni.Miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat pe D.E.79 – Plopşoru un bărbat în vârstă de 33 ani, din comuna Plopşoru, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 8.580 kg bulgări de...
România lucrului bine făcut
Într-o dimineaţă oarecare, un oarecare Klaus dela Minorităţi, se ridică în capul oaselor şi începu să îşi troznească unul câte unul, toate cele 206 oase din dotare, după care se ocupă de muşchi, de toţi cei 600 la număr, pe care îi întinse, rând pe rând, lăsând la urmă muşchii faciali pe care şi-i aranjă într-un zâmbet larg, cât...
Doar victoria contează
Meciul de la Braşov este unul de a fi sau a nu fi, nu atât pentru Pandurii, care ar putea salva cât de cât sezonul printr-o comportare mai bună în retur, cât pentru antrenorul Petre Grigoraş, al cărui scaun s-ar putea clătina serios în cazul unui nou eşec.Tehnicianul Pandurilor va avea de înfruntat o situaţie destul de neplăcută, aceea...
Prefectul de Gorj şi oficialii de la Drumuri, pe şantierul din Defileu
În cursul zilei de joi, 6 noiembrie 2014, prefectul Alin Văcaru s-a deplasat pe şantierul din Defileul Jiului, împreună cu Adrian Lumezeanu - directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) şi cu Ion Tudor - şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu. Ei au asistat la turnarea primului strat de asfalt pe tronsonul Bumbeşti-Jiu – Petroşani. Se toarnă asfalt...
Spitalul Novaci, sprijinit financiar de obştile din zonă
Zonă pastorală de tradiţie, Novaciul deţine şi obşti suficient de importante încât comunitatea locală să se poată mândri cu ele. Cu adevărat lăudabil este demersul acestor organizaţii de a susţine activităţile Spitalului Orăşenesc Novaci prin sponsorizări. Astfel, Obştea „Gilortul” a oferit deja 50.000 lei, iar Obştea „Pietrele Şipotului” a sprijinit spitalul cu 10.000 lei. Managerul Emil Grigore are promisiuni...
Mai putem avea încredere în justiţia din România?
Într-o ţară, din care, într-o perioadă de timp relativ scurtă, au ajuns la CEDO peste 8700 de plângeri din cauza unor hotărâri greşite ale instanţelor judecătoreşti din România, înseamnă că ceva este în neregulă în interiorul structurilor judiciare ale statului român. Mai mult, ceea ce se întâmplă astăzi pare să atingă paroxismul, fiind priviţi şi din afară ca o...
15 gorjeni emigranţi îşi primesc pensia în euro şi în dolari
Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) a încheiat un parteneriat cu sucursala din România a unei bănci prin intermediul căreia pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transferă în străinătate, într-un cont bancar deschis de aceştia la o bancă de pe teritoriul statului de domiciliu sau de şedere obişnuită, după caz. La nivelul judeţului...
Garda de Mediu a împărţit amenzi de 130.000 lei
Pe parcursul lunii trecute, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Gorj au aplicat un număr de patru sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora ridicându-se la suma de 130.000 lei. Gheorghe Sanda, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Gorj, spune că amenzile aplicate au fost pentru firme din afara judeţului. “Cele patru sancţiuni au fost aplicate la firme...
Lista de medicamente gratuite şi compensate s-a actualizat
Procesul de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite continuă, prin introducerea a încă 23 medicamente noi pentru 29 de indicaţii terapeutice. Aceasta este cea de-a doua actualizare a listei, după 7 ani de zile.La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile...
Ponta rămâne partizan al regionalizării
Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, a declarat, că atât ca premier dar şi mai departe ca preşedinte va continua să rămână cel mai mare partizan al proiectului de regionalizare şi descentralizare a României.“Eu sunt ca prim-ministru şi voi fi ca preşedinte cel mai mare partizan al regionalizării şi descentralizării. Cred că 90% din lucruri se fac...
Ca la noi, la nimeni – Vânzători de ţară, ori simpli pieţari?!
Dacă încerc să abordez un subiect niţel cam delicat, în care vom vorbi despre situaţii ale unor demnitari ce nu apără, aşa cum ar fi normal, interesele acelora care i-au votat, ci ale firmelor străine – multinaţionale ori ba – sau ale altor ţări, sper din tot sufletul să fiu înţeles cum trebuie şi nu apreciat drept naţionalist.
IOHANNIS LE-A...
De la Dunăre spre cel mai vechi lăcaş monahal din ţară
Aproape de malul Dunării la 15 km de Drobeta Turnu Severin pe drumul spre Orşova într-un peisaj de o frumuseţe răpitoare se află cel mai vechi lăcaş monahal din ţară pe care cu certitudine că mulţi gorjeni au auzit ori şi-l amintesc din legenda Mănăstirii Tismana.Iată aşadar câteva date şi repere cronologice legate de Mănăstirea Vodiţa obţinute prin amabilitatea...
O regretabilă confuzie onomastică – ”Victor Banța”
Prin natura statutului social și intelectual participăm adeseori la interrelația informațională cu mediul social, politic, comunitar, exprimând adesori opinii ”competente” convergente ori divergente cu alți actori sociali fapt ce dă sens și valoare existenței umane într-o lume globalizată.Este foarte adevărat că nu există tipare, coduri, regulamente care să modereze dialogul astfel că se crează și menține o diversitate ideatică...
Aproape 20.000 de gorjeni îşi sărbătoresc onomastica mâine
Nu mai puţin de 1.300.000 de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, pe 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Conform statisticilor, peste 700.000 din cei sărbătoriţi sunt bărbaţi, restul fiind majoritatea nume de Gabriela şi Mihaela.Potrivit unei informări transmise de Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj, la nivelul judeţului nostru, 19.947 de cetăţeni îşi vor sărbători...
Dian nu îi provoacă insomnii lui Angheloiu
Dian Popescu, preşedintele PNL Gorj, a dezminţit ieri zvonurile conform cărora ar părăsi Alianţa Creştin-Liberală şi ar trece la Partidul Liberal Reformator. Co-preşedintele ACL Gorj spune că nu vrea ca aceste zvonuri să-l sperie pe Radu Angheloiu, fost membru PNL Gorj, actual lider al formaţiunii PLR Gorj. Dian Popescu menţionează că nu va fi nici simplu membru al PLR...
128 de şomeri, încadraţi în muncă prin Serviciul Eures
Gorjenii rămaşi fără un loc de muncă, dar şi tinerii absolvenţi de liceu, şcoli profesionale sau universităţi, se adresează din ce în ce mai des către consilierul EURES din cadrul AJOFM Gorj, dovadă fiind numărul celor care deja sunt luaţi în evidenţă, dar şi cei care deja şi-au găsit un job în statele Uniunii Europene.Serviciul de ocupare profesională european...
CJAS Gorj a pregătit o echipă pentru verificarea farmaciilor
Ca urmare a deciziei Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de a demara o amplă acţiune de verificare a obligaţiilor legale pe care le au farmaciile aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, CJAS Gorj a pregătit o echipă. Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj susţine că angajaţii...




































































