Arhive Zilnice: 16 decembrie 2014
Incendiu în Târgu-Jiu
Pompierii intervin la această oră în cartierul Ursați din municipiul Târgu-Jiu, unde acoperișul unei case a fost cuprins de flăcări.
E oficial: Echipa Pandurii are o noua conducere
Eugen Parvulescu redevine presedinte al echipei de fotbal “Pandurii”, dupa demisia lui Mihai Prunariu, in timp ce postul de antrenor principal il va ocupa Edi Iordanescu. Noua conducere a clubului a fost prezentata oficial, intr-o conferinta de presa organizata astazi de clubul “Pandurii” Tg-Jiu.
Copil de 4 ani, acroşat de o maşină
Un copilaş în vârstă de doar 4 ani a ajuns ieri la spital după ce a fost acroşat de un autoturism. Din primele cercetări, se pare că minorul, fiind nesupravegheat, s-ar fi angajat în traversarea străzii, prin loc nepermis, fără să se asigure. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Porc sacrificat pentru copiii din centrele de plasament
Consiliul Judeţean Gorj a sacrificat în această dimineaţă porcul pentru copiii de la DGASPC. Porcul a fost sacrificat conform tradiţiei, copiii susţin acum un program de colinde pentru conducerea CJ Gorj, iar mai apoi vor mânca şorici şi pomana porcului. Carnea porcului va ajunge la centrele DGASPC Gorj şi va fi preparata tradiţional pentru masa de Crăciun.
Caz de trichineloză la Polata
Primul caz de trichineloză din acest sezon a apărut la un porc sacrificat de o familie din Polata, care tăiase două porcine, însă doar la una analizele au ieşit pozitive. Revenim cu detalii!
Dosarul celor două “Virginii” din Meteor: Magistraţi, bulibăşiţi intenţionat de un executor judecătoresc
În cartierul târgujian Meteor există două femei cu acelaşi nume: Virginia Mihai. Deşi femeile locuiesc la câteva sute de metri una de cealaltă, pe străzi diferite, una fiind căsătorită iar alta nu, una deţinând un teren iar alta nimic, la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, una a exclus-o pe alta. Lucrurile sunt complicate la prima vedere dar...
Începe procesul fostului jandarm Onica
Tribunalul Militar Timișoara a stabilit primul termen la care să înceapă judecata căpitanului în rezervă de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj, Florin Daniel Onica, trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru că a băgat mâna în banii unor colegi. Pe 22 decembrie ar urma să se prezinte acesta în fața magistraților militari pentru a spune ce a făcut...
O firmă din Craiova deszăpezeşte Rânca şi Bengeşti
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a organizat procedura de contractare a deszăpezirii pentru zona Rânca şi districtul Bengeşti. O firmă din Craiova a semnat contractul, iar de astăzi vor fi aduse 5 ATB-uri şi 4 unimoguri. Urmează să se semneze contracte şi pentru celelalte districte.În lipsa unui contract cu o firmă care să se ocupe de...
Gura târgului – Făget oferă recompensă pentru Ralf
Ion Făget, patronul firmei de pază care are grijă de stadionul municipal, şi-a pierdut patrupedul. Câinele care răspunde la numele de Ralf a dispărut în zona Bicaz a municipiului Târgu-Jiu, lucru recunoscut de persoanele care au împânzit oraşul de afişe în care apare fotografia animalului de companie. Labradorul negru era preferatul lui Făget motiv pentru care stăpânul câinelui face...
Gorjenii, învățați cum să devină “leadership”
Un patron din Ardeal, care recunoaște în CV-ul său de pe internet că este și membru al Masoneriei, vine joi la Târgu-Jiu pentru a-i învăța pe cei interesați cum să devină “lideri adevărați”, Mircea Chira fiind într-un turneu în țară care include și municipiul nostru. Cursul de trei ore pe care acesta îl va susține la un restaurant din...
La Târgu-Jiu, Dr. Radu Zamfir, la conferinţa „Actualităţi în terapia şi diagnosticul cancerului
Medicul Radu Zamfir, de la Institutul Clinic Fundeni, a participat, alături de alţi medici de renume din ţară, la conferinţa „Actualităţi în terapia şi diagnosticul cancerului”. Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, 13 decembrie 2014, la Târgu-Jiu, fiind organizată de Asociaţia Română de Oncologie “Sfânta Ana” în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi Colegiul Medicilor Gorj.Conferinţa „Actualităţi în terapia şi diagnosticul...
1.000 de cărţi de muncă, abandonate la ITM Gorj
Deşi au trecut circa trei ani şi jumătate de când nu se mai “poartă” cărţile de muncă în format tipărit, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj continuă activitatea de predare a cărţilor de muncă de la sediul instituţiei către angajatorii gorjeni, în urma introducerii sistemului electronic Revisal, iar nu mai puţin de 1.000 de carnete de muncă încă stau...
Andreea Marinescu, câștigătoarea Marelui Premiu la Concursul Național de Interpretare și Creație ”Paul Constantinescu” de la Ploiești
Andreea Marinescu, elevă a clasei a XII-a a Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, a participat la Ploiești, la cea de-a XX-a ediție a Concursului Național de Interpretare și Creație Muzicală ”Paul Constantinescu”, concurs care s-a desfășurat între 12-15 decembrie 2014, de unde s-a întors victorioasă, obținând Marele Premiu.
Talentul, munca și prestația unei alte tinere, Daniela Popescu, tot...
În faţa ultimei bariere
Energia este la 40 de minute de o calificare istorică în grupele principale ale FIBA EuroChallenge, echipa gorjeană având nevoie de o evoluţie decentă în deplasare în meciul cu Lukoil Sofia pentru a putea merge mai departe.Vizita Energiei la Sofia, pentru meciul cu Lukoil Academic, pare a fi o simplă formalitate în drumul echipei gorjene spre faza a doua...
Rezultate modeste la Europenele de cros
Desfăşurate la Samakov, în Bulgaria, Campionatele Europene de Cros nu au adus rezultatele aşteptate pentru atletele gorjene care au luat startul în cursele de junioare şi tineret.
Cea mai bună performanţă a atletelor de la CS Pandurii Târgu Jiu a fost obţinută de Andreea Pîşcu, care a ocupat locul 38 în cursa junioarelor, o cursă la care au luat startul...
Şofer cu permisul suspendat, implicat într-un accident la Rânca
Un şofer în vârstă de 30 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal după ce a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea unei femei în vârstă de 56 de ani. Bărbatul de 30 de ani este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducere cu permisul suspendat.Accidentul rutier s-a produs duminică după-amiaza,...
Drum bun, în eternitate, Veronica Iordache!
Vineri noaptea, în urma unui accident, în aparență stupid, acroșată pe trecerea de pietoni când traversa strada spre școală, colega noastră, Veronica Iordache, s-a stins din viață.
A lăsat în urmă o fiică de doar 15 ani, elevă în clasa a IX-a, un soț îndurerat, colegii care nu își pot reveni dar și multe generații de elevi care i-au trecut...
Căminul Racoviță, volumul II – Note de cititor
O carte ce confirmă nu nașterea unui scriitor, ci existența lui. Prezentam nu demult Căminul Racoviţa, editura Singur – Târgoviște, 2013, ca fiind un „roman ce se citește cu pasiune” și îmi exprimam părerea că autorul lui, domnul Grig Gociu își etalează talentul încă de la prima carte publicată putând să se așeze fără rezerve printre romancierii contemporani valoroși...
Ca la noi, la nimeni – Puşcăria nu salvează România
De atâta reformare a “(in)justiţiei independente”şi a “statului de drept”, puşcăriile României sunt bucşite de infractori mari, dar cei mai numeroşi mărunţi. Nu pledez, nici pe departe, în favoarea unei legi a amnistiei. Dar nici să-i ţii înghesuiţi, ca sardelele, pe găinarii mărunţi.
Dacă de vreo 25 de ani nu s-au schimbat legile serviciilor de informaţii ale României, atunci ce...
Şoferi cu dosare penale după ce au fost prinşi băuţi la volan
Cinci conducători auto din judeţul Gorj s-au ales cu dosare penale în week-end după ce au fost prinşi beţi la volan de către poliţişti.Cea mai mare concentraţie de alcool pur în aerul expirat, 0,83mg/l, a indicat-o alcooltestul în cazul unui târgujian în vârstă de 52 de ani, tras pe dreapta vineri seara, de poliţiştii Biroului Rutier Târgu Jiu. În...
Sancţiuni pentru 23 de angajatori din judeţ
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat la agenţii economici din judeţul nostru nu mai puţin de 30 de controale în domeniul Relaţii de Muncă şi alte 36 pe Securitate şi Sănătate în muncă. În urma controalelor efectuate, inspectorii de la Serviciul Control Relaţii de Muncă, au depistat un angajator din staţiunea montană Rânca care presta activitate cu...
Sărbătoare duhovnicească în Parohia Vădeni, Protoieria Târgu-Jiu Nord
În Duminica a 28-a după Rusalii (14 decembrie 2014), Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a oficiat Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul «Naşterea Maicii Domnului»” din Parohia Vădeni, Protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj.În acordurile psaltice ale Caterdralei Mitropolitane, sutele de credincioși prezenți la...
Cercetaţi penal pentru comercializare de petarde
Un minor în vârstă de 15 ani, din Mehedinţi, şi un bărbat de 63 de ani, din Gorj, sunt cercetaţi penal de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept.În cursul zilei de 13 decembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat verificări pe linia respectării regimului materiilor explozive. Cu...
Roman, golgheterul de serviciu
Mihai Roman, adus la Pandurii în această vară de la Săgeata Năvodari, a devenit în scurt timp principala gură de tun a echipei gorjene, el fiind principalul marcator în prima parte a campionatului pentru echipa din oraşul lui Brâncuşi.Privit în momentul lansării în fotbalul mare drept una dintre marile speranţe ale României, evaluat de Adrian Mititelu la 20 de...
87 de prime de mobilitate, acordate de AJOFM Gorj
Gorjenii aflaţi în căutarea unui job şi sunt dispuşi să facă naveta pe o distanţă mai mare de 50 de kilometri sau chiar să-şi schimbe domiciliul dacă îşi găsesc un loc de muncă departe de casă, sunt stimulaţi de stat, prin oferirea unor prime de mobilitate. În acest caz, s-au aflat în anul curent nu mai puţin de 87...
Domeniul public al Târgu-Jiului, îmbogăţit cu o sală de sport
Sala de sport amenajată în strada Lotrului de către Primăria Târgu-Jiu, pe locul unei foste centrale termice, va fi inclusă în administrarea Complexului Sportiv Municipal din cadrul Direcţiei Publice de Patrimoniu. Hotărârea a fost aprobată ieri de către consilierii locali. În urma stabilirii noii administrări a sălii de sport proaspăt terminate, s-a stabilit ca cheltuielile cu funcţionarea şi întreţinerea...
RAR-ul lucrează pe 24 şi 31 decembrie
În pofida faptului că bugetarii au primit două zile libere în preajma sărbătorilor, Registrul Auto Român (RAR) va avea program normal de lucru în toate reprezentantele sale din Bucureşti şi din ţară, pe 24 şi 31 decembrie, anul curent.
Din respect pentru clienţii săi, Registrul Auto Român va presta toate activităţile clienţilor care au programări pe 24 şi pe 31...
Autovehicule vechi, scoase din funcţiune de Spitalul de Pneumoftiziologie
Conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu a întocmit o listă cu autovehicule scoase din funcţiune. Acestea pot fi transferate gratuit către instituţiile publice care doresc să le preia. Deocamdată, potrivit managerului Ion Ciochină, o instituţie a transmis o negaţie.Trei maşini vechi, respectiv o ambulanţă, o dubă şi o Dacia Nova, sunt oferite de către Spitalul de...
Tineri fără permis, prinşi conducând autovehicule neînmatriculate
Doi tineri din judeţul Gorj, unul în vârstă de 23 de ani, iar celălalt de doar 16 ani, s-au ales cu dosare penale sâmbătă, după ce au fost prinşi conducând pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate, fără a poseda permis de conducere.Sâmbătă după-amiaza, poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Cărbunești au depistat un minor în vârstă de 16 ani,...
20 de tablouri ajung la Centrul “Brâncuşi”
Consilierii municipali târgujieni au aprobat ieri, în ultima şedinţă din acest an, darea în administrare către Centrul Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” a 20 de lucrări de picturi, realizate în cadrul Taberei Naţionale de Pictură “Iosif Keber 2014”. Contractul de administrare are o valabilitate de 10 ani, iar valoarea de inventar a fiecărei picturi a fost estimată la suma...
Eroii Revoluţiei din ´89, omagiaţi de elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”
Eroii Revoluţiei din decembrie 1989 au fost omagiaţi ieri, de către elevii Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, printr-un spectacol intitulat „Respect eroilor”, ce s-a desfăşurat la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din municipiu.Zeci de elevi de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu şi-au adus contribuţia la acest spectacol, dorind ca astfel să-şi arate respectul şi recunoştinţa...
SJU Târgu-Jiu a organizat o nouă licitaţie pentru aparatură medicală
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a organizat o nouă licitaţie pentru achiziţionarea de aparatură medicală. Valoarea produselor se ridică la aproape 600.000 lei. S-au depus mai multe oferte, astfel că echipa managerială a unităţii speră ca aparatura să ajungă la unitate cât mai curând.Termenul limită pentru depunerea ofertelor la licitaţia organizată de SJU Târgu-Jiu pentru aparatura medicală de...
Ziua instalărilor
Fără conducere tehnică şi administrativă de mai multă vreme, pandurii îşi va instala astăzi atât antrenorul principal, cât şi preşedintele.
Primarul Florin Cârciumaru a anunţat că Eugen Pîrvulescu va fi prezent astăzi la Târgu-Jiu pentru a prelua atribuţiile funcţiei de preşedinte, acelaşi lucru fiind stabilit şi pentru Edi Iordănescu pentru funcţia de antrenor principal: “S-a discutat cu Edi Iordănescu pentru...
Interviurile Gorjeanul, Constantin Dinu Buliga despre Minciună şi Adevăr
Am avut recent o comunicare interpersonală cu Constantin Dinu Buliga, un om simplu, din Stăneştii Gorjului, dar totodată, condeier popular, culegător de legende şi chiar de versificator tradiţional. Dialogul s-a derulat, la Cafeneaua hermeneutică, o „instituţie” proprie al cărei patron spiritual unic sunt, în Târgu-Jiu, pe unde mai trecuseră de exemplu: Nicolae Breban, Ioan Ţepelea, Virgil Bulat, Valentin Taşcu,...
19 decembrie / Termen pentru înscrierile la posturile vacante de la Cadastru
Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor contractuale, vacante de: asistent registrator principal, gradul I – Serviciul Publicitate Imobiliară; referent, treapta IA – Compartimentul Resurse Umane și Relații cu Publicul. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor...
Pomi de Crăciun, confiscaţi de poliţişti
Alţi 27 de pomi de Crăciun, fără documente de provenienţa, au fost confiscaţi zilele trecute de poliţiştii gorjeni. Brazii confiscaţi de oamenii legii au fost predaţi Ocolului Silvic Târgu-Jiu.În cursul zilei de 12 decembrie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au identificat pe raza municipiului Târgu Jiu, trei persoane din judeţul Alba, care ofereau spre comercializare 27 de...
Gorjean obligat să despăgubească Louis Vuitton
Patronul unei firme din Târgu-Jiu a scăpat fără o condamnare după ce procurorii l-au trimis în judecată pentru nerespectarea legii privind mărcile și indicațiile geografice, el vânzând prin magazinul său haine și genți care păreau a fi produse de firme de renume, dar care, în realitate erau imitații. Ady Marian Burcea a primit doar un avertisment din partea instanței,...
Concurs de eseuri filosofice pentru liceenii din anii terminali
Elevii de clasa a XII-a sunt invitaţi să participe la cea de-a treia ediţie a Concursului de eseuri filosofice „Din lumea Sofiei”, organizat de Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Autorii celor mai bune zece eseuri vor avea asigurate locuri la sesiunile de admitere din iulie şi septembrie 2015, la...
Un turist s-a ales cu fractură de membru superior, pe pârtie
Început de sezon cu peripeţii pentru un turist care a ales să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la Rânca. Salvamontiştii au fost la datorie şi de această dată, fiind pregătiţi să intervină prompt la toate solicitările.Zăpada şi şansa de a schia i-a atras pe turişti la Rânca, în week-end. Pentru că numărul celor prezenţi nu a fost foarte mare, în...
Excursii la Bruxelles pentru două profesoare din Gorj
Două cadre didactice din judeţul Gorj, Carmen Vulpe, de la Colegiul Tehnic „G-ral Gheorghe Magheru”, şi Gabriela Nodea, de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, au câştigat o excursie la Bruxelles, la Comisia Europeană, în urma participării la concursul „Lider European”, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale.Proiectele realizate de echipele de elevi coordonate...
UCB organizează a şasea sesiune de informare InfoStud
Din luna mai 2014 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul„Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. În data de 16 decembrie 2014 va avea loc a şasea sesiune de informare InfoStud, la sediul Facultăţii de Inginerie sala A016, ora 15:30.Obiectivul general...
Şedinţă de final de an pentru consilierii municipali
Membrii Consiliului Local al municipiului Târgu-Jiu s-au întrunit ieri într-o ultimă şedinţă pe acest an. Deşi şedinţa a fost una festivă, nu au lipsit şi proiectele de pe ordinea de zi ce au fost supuse aprobării. Întrunirea a început cu colinde, cântate de către un grup de colindători ai Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, apoi a continuat, în mod...
Accident din cauza unei căprioare la Târgu-Cărbuneşti
Trei persoane au ajuns săptămâna trecută la spital, în urma unui accident de circulaţie produs din cauza unei căprioare care a sărit în faţa unui autoturism.Accidentul a avut loc vineri după-amiaza, pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. Căprioara a sărit în faţa unui autoturism iar şoferul acestuia, încercând să o evite, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu...
Două accidente în două zile, pe aceeaşi stradă
Două accidente rutiere, soldate cu rănirea a patru persoane, s-au produs la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Barajelor din municipiul Târgu-Jiu.Primul accident a avut loc sâmbătă, 13 decembrie, în jurul orei 16:40, din cauza unui şofer care s-a angajat în depăşirea unei coloane de maşini, într-o zonă în care această manevră este interzisă. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti...
















































































