3.8 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 9, 2026

Arhive Lunare: ianuarie 2015

UCB recrutează doi administratori

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a două funcţii contractuale de execuţie vacante. Este vorba despre un administrator patrimoniu II (S) în cadrul Departamentului pentru Asigurarea Calităţii şi un administrator financiar III (S) în cadrul Compartimentului Audit.Concursul organizat de Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu se va desfăşura conform unui calendar....

Subvenţii de la stat pentru asociaţii şi fundaţii

Asociaţiile şi fundaţiile gorjene care doresc să primească subvenţii de la  bugetul de stat pentru anul 2015, prin Ministerul Muncii, în lunile martie-decembrie, se pot înscrie la selecţia organizată până la data de 6 februarie, ora 14.00. Formularul Cererii de solicitare a subvenţiei, inclusiv Fişa tehnică şi Bugetul unităţii de asistenţă socială, se găsesc în anexa nr.1 la Normele...

La UCB Târgu-Jiu, Birou pentru consiliere şi orientare profesională şi în carieră, dotat prin proiectul „Acum facem practică”

Universitatea “Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a lansat, în data de 2 iulie 2014, proiectul “Acum facem practică”, proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Nu mai puţin de 360 de studenţi vor fi cuprinşi în proiectul a cărui valoare se ridică la aproximativ 2 milioane de lei. Între activităţile realizate până...

Ciupilan, din nou după gratii

Afaceristul Ion Rădulescu, zis Ciupilan, a ajuns din nou în Arestul IPJ Gorj. Bărbatul a fost reţinut sub acuzaţia de evaziune fiscală. Alături de el, în spatele gratiilor a ajuns şi un partener de afaceri de-al acestuia, acuzat de complicitate la evaziune fiscală.Ion Rădulescu şi Mihai Ilarie au fost reţinuţi de poliţişti marţi după-amiaza, fiind acuzaţi că au creat...

Termen pentru alte declaraţii fiscale

Până la 31 ianuarie 2015, inclusiv, contribuabilii gorjeni trebuie să depună la Fisc mai multe obligaţii declarative. Până la această dată, trebuie depuse, după caz, următoarele declaraţii: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în...

Eugen Pârvulescu: “Când aduci jucători din Olanda și Portugalia nu e ușor să-i convingi să vină în Liga 1”

Timpul începe să curgă mai repede pentru oficialii Pandurilor, care mai au de rezolvat o problemă legată de lotul cu care Edi Iordănescu trebuie să înceapă sezonul de primăvară. Aducerea a încă unui fundaş central este obligatorie, iar Eugen Pîrvulescu speră ca în scurt timp să poată semna şi ultimul contract: “Avem două piste, avem nevoie de un fundaș central....

Ca la noi, la nimeni – Iohannis, în mare încurcătură

La vremea cînd George Maior ataca din toate poziţiile Curtea Constituţională a României, mă refer la punerea sub acuzare a judecătorului Toni Greblă, de la CCR, apoi la declaraţiile voite dar hazardate în interviul acordat lui Dan Andronic la B1 TV, sâmbăta trecută, lăsa impresia că are susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis. Nimic mai fals, din moment ce un alt judecător...

Expoziţie-concurs şi spectacol omagial la Grădiniţa „Mihai Eminescu”

Centrul de Resurse pentru Educaţie şi Dezvoltare - Grădiniţa ,,Mihai Eminescu” Târgu-Jiu va găzdui astăzi, începând cu ora 10:30, expoziţia-concurs interjudeţean „Eminescu şi copiii” şi spectacolul omagial „Eminesciana”.Cele două acţiuni se adresează preşcolarilor şi elevilor din clasele pregătitoare şi I –IV, de la nivel local şi judeţean, fiind coordonate  de profesorul Ileana Lastovieţchi, directorul unităţii, şi consilierul educativ Bîzdoacă...

Autospeciale noi pentru ISU Gorj

Alte două autospeciale de ultimă generaţie  vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj până la sfârşitul anului. Utilajele vor fi achiziţionate în cadrul proiectului „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia“, al cărui beneficiar este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud-Vest Oltenia, formată din cele cinci...

Accidente rutiere cu victime la Târgu-Jiu şi Mătăsari

Două accidente rutiere soldate cu rănirea unei femei în vârstă de 67 de ani şi a unui bărbat de 41 de ani s-au produs marţi pe raza judeţului Gorj.Primul accident a avut loc în jurul orei 07:40, pe raza comunei Mătăsari. Un biciclist în vârstă de 41 de ani, din localitate, a intrat într-o intersecţie de pe un drum...

Descinderi ale DIICOT la Logrești!

Patroana unei discoteci din Logrești s-a trezit ieri dimineață cu mascații la poartă, descinderile acestora făcând parte dintr-o acțiune mult mai amplă, coordonată de procurorii DIICOT Constanța. Oamenii legii au avut peste 50 de descinderi la tot atâtea adrese din mai multe județe, majoritatea din zona de sud-vest a țării, anchetatorii având indicii și informații că aici s-ar vinde...

Program strategic de promovare a lui Brâncuşi

Odată cu apropiata includere a Ansamblului Calea Eroilor de la Târgu-Jiu în patrimoniul mondial UNESCO, conducerea Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” a pregătit diverse programe ce vor fi derulate în acest an, în scopul promovării şi dezvoltării interesului pentru operele sculptorului gorjean.Prima strategie abordată de reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură din Târgu-Jiu este de a derula o serie...

Noul an de pregătire, deschis la Jandarmeria Gorj

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) „Tudor Vladimirescu” Gorj a deschis ieri anul de pregătire cu personalul din cadrul unităţii. Evenimentul a avut loc în sala de festivităţi a reşedinţei IJJ Gorj .La această activitate au participat cadrele militare din comandamentul unităţii, comandanţii subunităţilor dislocate şi invitaţi din cadrul Biroului Teritorial Anticorupţie Gorj, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul...

Bani pentru operele lui Brâncuşi

Conducerea Centrului Municipal de Cultură “Constantin Brâncuşi” face în această perioadă demersuri la Ministerul Culturii pentru solicitarea de fonduri în vederea restaurării operelor brâncuşiene de la Târgu-Jiu. “Sperăm ca în acest an, Ministerul Culturii să aloce bani pentru restaurarea acestei opere. Voi cere Ministerului Culturii să creeze la nivel de minister o comisie alcătuită din specialişti în piatră pentru...

Zidul de sticlă”, „ Ion D. Sârbu în arhivele securității”, de Clara Mareș, o carte demnă de atenție despre un scriitor „proletar”, cu performanță intelectuală și morală, dar...

Ultima ediție a „Colocviilor Ion. D. Sârbu”, cea de-a șasea, găzduită de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, sub genericul „Un sfert de veac de posteritate”, a fost un bun prilej de lansare a noi cărți despre cel care s-a bucurat de încrederea și prietenia lui Lucian Blaga, Liviu Rusu, D.D. Roșca, personalități notorii ale Universității clujene, foști profesori...

Victorie imensă: Enel Brindisi – Energia Târgu Jiu 76-78!

Energia Târgu Jiu continuă să surprindă în EuroChallenge, trupa lui Constantinies impunându-se surprinzător, scor 76-78 (19-21, 21-18, 20-16, 16-23), în deplasare în faţa italienilor de la Enel Brindisi. Victoria a venit în ultima secundă, pe o aruncare a lui Watson.Cu acest succes, Energia se află după primele trei etape ale Grupei I pe primul loc în seria sa, cu...

Handbaliştii Energiei, aproape de o nouă surpriză

Elevii lui Liviu Andrieş au fost la un pas de a învinge şi pe HC Odorhei, însă a fost stopată de un arbitraj ostil, iar oaspeţii s-au impus la Târgu Jiu cu scorul de 28-30 (13-14).

30 de zile de arest pentru Ciupilan

Tribunalul Gorj a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a afaceristului Ion Rădulescu, zis Ciupilan, reținut ieri sub acuzația de evaziune fiscală. Tot 30 de zile de arest a primit și complicele acestuia, Mihai Ilarie.

Constantin Creţan: ,,Negocierea CCM-ului rămâne oprită”

Constantin Creţan, reprezentant al Federaţiei Univers, participant cu oamenii săi la protestele de acum, susţine că negociatorii nu se vor mai aşeza la masa discuţiilor cu administraţia, în zilele următoare. ,,Negocierile sunt oprite şi vor mai rămâne, din câte se vede, mai mult aşa", a declarat Creţan.

„DNA să vină să vă ia!”

Asta strigă în acest moment sutele de mineri şi energeticieni aflaţi în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu. Constantin Mitrescu, lider al FNME, susţine că luni vor organiza un miting la care vor participa 5000 de persoane.

„Demisia!” se strigă acum în Piaţa Prefecturii!

Protestatarii din Piaţa Prefecturii cer la unison demisia conducerii CEO, asta după ce au scandat de mai multe ori "Jos Ciurel!". S-au scandat şi lozinci anti-guvernamentale. Oamenii cer locuri de muncă sigure în CEO.

Pârvulescu: „În Piaţă sunt peste 1000 de protestatari”

Dumitru Pârvulescu, lider al FNME, susţine că acum în Piaţa Prefecturii se află peste o mie de mineri şi energeticieni. Acesta menţionează că numărul dublu de protestatari nu va aduce o sancţiune organizatorilor deoarece de la FNME trecuţi pe hârtie sunt 500. Restul protestatarilor, susţine Pârvulescu, sunt alţi angajaţi de la carierele din Gorj.

A început protestul!

500 de mineri şi energeticieni se află în acest moment în Piaţa Prefecturii, scandând "Unitate" şi "Jos Ciurel!". Pe pancarte scrie "Ultimii veniţi, cei mai bine plătiţi", "Stop presiunii pe salariaţi!", "Respectaţi Contractul Colectiv de Muncă" sau "Minerii şi ţara şi-au pierdut răbdarea!"

Adolescentă de 17 ani, dată dispărută

Poliţiştii gorjeni efectuează cercetări pentru depistarea unei adolescente în vârstă de 17 ani, din Târgu-Cărbuneşti. Mirţău Elena Alexandra Larisa a fost dată dispărută de familie după ce a plecat voluntar de la domiciliu şi nu a mai revenit. La data plecării minora purta următoarele articole vestimentare: o pereche de pantaloni de culoare neagră tip colant, geacă de culoare maro...

S-a predat singur la Poliţie

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Drăguţeşti, ce figura ca fiind urmărit la nivel naţional, s-a predat marţi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Bărbatul are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani şi 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Măsuri de ordine la protestul FNME

În zilele de 28 ianuarie şi 29 ianuarie a.c., între orele 17.00-18.00, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean "Tudor Vladimirescu2 Gorj vor asigura măsurile de ordine publică și de protecție a participanților pe timpul manifestaţiilor de protest organizate de către Federaţia Naţională Mine Energie, care se va desfășura în faţa Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, din...

S-a deschis noul an de pregătire la Jandarmeria Gorj

Astăzi a avut loc deschiderea anului de pregătire cu personalul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean "Tudor Vladimirescu" Gorj. La această activitate au participat cadrele militare din comandamentul unităţii, comandanţii subunităţilor dislocate şi invitaţi din cadrul Biroului Teritorial Anticorupţie Gorj, Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Parchetul Militar de pe langa Tribunalul Militar Timisoara...

Ciupilan şi Ilarie, eliberaţi la ora 16.00

Cei doi rromi din Meteor reţinuţi aseară pentru evaziune fiscală ar urma să fie eliberaţi din arest astăzi după ora 16.00, spun reprezentanţii famililor celor doi. Ion Rădulescu zis Ciupilan şi cel de-al doilea cunoscut drept Ilarie sunt aşteptaţi acasă în Meteor, când au fost ridicaţi de acasă, cei apropiaţi nefăcând scandal.Ambii mai au dosare în care sunt acuzaţi...

Cartel Alfa cere destituirea conducerii CEO

CNS ,,Cartel Alfa" solicită Guvernului şi ministrului Energiei destituirea conducerii private a Complexului Energetic Oltenia, din cauza managementului deficitar, se arată într-un comunicat de presă. Totodată, confederaţia sindicală precizează că susţine acţiunea de protest organizată pe 28 ianuarie 2015 în faţa prefecturii Târgu Jiu. ,,Rezultatul acestui management privat nu a condus decât la pierderi din exploatare, creşterea creanţelor şi a...

Morega se solidarizează cu reprezentanţii minerilor şi energeticienilor

Dan Morega este alături de minerii şi energeticienii care vor protesta la ora 17.00, în Piaţa Prefecturii, solidarizându-se cu aceştia. Şeful Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice, cere, la rândul său, demisia managerului CEO şi a ,,Găştii PSD" care, în opinia sa, au ruinat Complexul Energetic Oltenia, producând cea mai mare cădere economico-financiară din ultimii 50 de...

Ponta: Obiectivul pentru acest an este reducerea TVA

Obiectivul Guvernului pentru acest an este ca, din ianuarie 2016, să fie redusă taxa pe valoarea adăugată (TVA) la toate produsele, a transmis premierul Victor Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern, precizând că-şi va prezenta priorităţile Parlamentului, săptămâna viitoare."Săptămâna viitoare, voi merge să prezint priorităţile Guvernului în raporturile cu Parlamentul în prima sesiune", a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa...

Grup infracţional, percheziţii domiciliare DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –Serviciul Teritorial Constanţa cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul I.P.J Constanţa şi I.G.P.R – D.C.C.O. au efectuat un număr de 52 de percheziţii domiciliare în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Vâlcea, Gorj, Braşov, Constanţa şi în municipiul Bucureşti, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unui grup...

DIM: Management prost la CEO

Dan Ilie Morega continuă să critice managementul neperformant de la vârful CEO, deși s-a ales cu un proces din partea companiei pentru declarațiile sale de la conferința de presă de la finalul anului trecut. Motocu, Bălăşoiu şi Trotea au fost singurii lăudați de Morega, azi la o nouă întâlnire cu presa, în timp ce Medințu şi Petroniu au fost...

Prins beat la volan de dimineaţă

Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal pe numele unui şofer depistat ieri dimineaţă, în jurul orei 09:00, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în vârstă de 42 de ani este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având...

600 de femei, la Bursa pentru culegătoare de căpşune

Astăzi şi mâine la Târgu-Jiu are loc bursa naţională pentru ocuparea unui loc de muncă la cules de căpşune în Spania. Până la această oră aproximativ 600 de femei din toată ţara s-au prezentat în faţa reprezentanţilor firmei angajatoare, urmând ca în cursul zilei de astăzi, dar şi mâine toate cele care au venit la Târgu-Jiu să fie chestionate...

Femei acroşată de maşină după o traversare neregulamentară

O femeie în vârstă de 67 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, fără să se asigure, şi a fost acroşată de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Runcu. Accidentul s-a produs ieri, pe strada Victoriei din Târgu-Jiu. În cauză s-a întocmit dosar...

Florin Mergea părăsește Australian Open

Perechea Horia Tecău şi Jean Julien Rojer a obţinut calificarea în semifinalele probei de dublu masculin, după ce au trecut cu 6-4, 7-6(3) de cuplul Dominic Inglot/Florin Mergea.Aşa cum era de aşteptat, serviciul a făcut diferenţa în acest meci. Deşi Mergea l-a avut alături pe uriaşul Dominic Inglot, un specialist al serviciului, Tecău şi Rojer au dat dovadă de...

Foşti angajaţi ai APM Gorj şi-au pierdut vila pentru neplata ratelor în franci

În ciuda aprecierii din ultima perioadă a francului elveţian în faţa monedelor euro şi RON, există şi gorjeni care au avut probleme la achitarea creditelor în franci elveţieni încă de aproape doi ani de zile. Acesta este şi cazul soţilor Iulian şi Georgiana Mutulescu, foşti angajaţi în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj, în prezent stabiliţi în Cluj-Napoca. Aceştia...

Decăderea firmei, inexplicabilă: Succes Nic Com a terminat 2013 cu profit şi afaceri de peste 350 milioane de lei

Aproape de un faliment deja palpabil, declinul firmei Succes Nic Com, pare inexplicabil, cel puţin la nivel local, dacă studiem cifrele financiare cu care se lăuda societatea gorjeană la ANAF, nu mai departe de anul trecut sau acum doi ani. Compania Succes Nic Com a terminat chiar 2013 cu afaceri de peste 350 milioane de lei, în creştere cu...

Baza de Tratament Săcelu, fără şef! Detaşarea lui Cherciu la CEO, expiră duminică

Ştefan Cherciu, fostul PPDD-ist reangajat anul trecut la Minprest Rovinari şi detaşat de aici la Complexul Energetic Oltenia(CEO), unitate care l-a numit apoi şef la Baza de Tratament Săcelu, nu mai ocupă, cu începere din 1 februarie 2015, poziţia de conducere de la structura CEO. Asta deoarece, Cherciu a fost numit în funcţie pe o perioadă determinată, şi, după...

Judecătorul Constantinescu a decis: Dana Vodislav, tot în arest la domiciliu

Medicul Dana Vodislav rămâne pe mai departe în arest la domiciliu, deși spera ca odată cu schimbarea judecătorului care va da verdictul în dosar să aibă parte, eventual, și de soluții care să îi fie mai favorabile. Noul magistrat care se ocupă de judecarea acestui caz este Gheorghe Constantinescu, el stabilind ieri și prelungirea măsurii controlului judiciar pentru restul...

Ex-primarul de Fărcăşeşti, cizmar şi el în promoţia “Manţog”

Constantin Pârvulescu, fostul primar al comunei Fărcăşeşti, condamnat definitiv în 2012 la 7 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, a absolvit şi el, ca şi Ionel Manţog, după gratii, cursul AJOFM de “lucrător în confecţii de piele şi înlocuitori”. Edilul este acum cizmar calificat, absolvind cursul gratuit în aceeaşi grupă de deţinuţi din care a făcut...

Unchiul criminalului Mustaţă, acuzat de vandalizarea unei maşini

Poliţiştii Criminalişti de la Târgu-Jiu au descins marţi la Peştişani la sesizarea unui cetăţean din localitate, care alertase anchetatorii, acuzând, totodată, un consătean că i-a vandalizat, peste noapte, maşina. Nelu Popescu, angajat al Liceului Peştişani, îl arăta cu degetul pentru distrugerea autoturismului său, pe Ion Ozon, unchiul lui Daniel Mustaţă, criminalul care i-a luat viaţa, anul trecut, tânărului Valeriu...

Gura târgului – Trei posturi la DGASPC Gorj pentru sindicalistul Aldescu

Cristi Aldescu, şeful Sindicatului ,,Ambulanţa”, ar avea la dispoziţie trei posturi de conducere la DGASPC Gorj, se bârfeşte printre salariaţii instituţiei. Este vorba despre postul de director la centrul de la Debarcader (în locul lui Aribășoiu care se pensionează), cel de director adjunct tot la Debarcader (în locul Claudiei Diaconescu, nora lui Puiu Diaconescu care după cum se stie...

Capabili de o nouă surpriză?

Energia, după ce a început anul 2015 cu un rezultat fantastic în Cupa României, speră să demareze în forţă şi în campionat cu toate că va avea în faţă echipa cu cele mai puţine înfrângeri din campionat.Excluzând ultima partidă din 2014, acel eşec de la Vaslui, Energia a avut o serie destul de bună la finele anului trecut şi...

Idei de afaceri – cultivarea merişorului

Făcând parte din categoria super-alimentelor, merişoarele sunt fructe de pădure extrem de sănătoase şi sunt recomandate într-o alimentaţie echilibrată, fiind din ce în ce mai căutate în Europa şi peste ocean pentru calităţile nutritive şi terapeutice. În S.U.A. există de ani buni plantaţii de merişor, americanii fiind cei care au descoperit avantajele consumului miraculosului fruct de pădure atât ca...

Justiţiar, înapoi la vatra satului

Romancier şi eseist, ziarist, bine stabilit în arta comunicării din mass-media românească (având şi o teză de doctorat în domeniu), scriitorul Nicolae Bălaşa, din Craiova, şi-a adjudecat meritoriu impulsurile dialogului referenţial şi în teatru: vezi volumele Preţ pe dispreţ (2011-79p), Ziua a şasea (2012-61p), Teatru (2013-162p), Slugă la dârloagă (2014- 74p). Toate piesele componente sunt comedii cu subiecte fixate...

Eveniment literar de excepţie – Patriarhul poeziei Gorjului – Florian Saioc, la 84 de ani, a lansat trei cărţi de referinţă!

Cu o tinereţe spirituală de invidiat, Florian Saioc – la cei 84 de ani ai săi, supranumit de poetul şi criticul Vasile Ponea drept „Patriarhul poeziei romantice gorjeneşti”, a lansat ieri, trei noi volume de poezii. Evenimentul literar de excepţie a avut loc în chiar ziua împlinirii frumoasei vârste de către cel aniversat, în sala de conferinţe a Muzeului...

Programul returului Ligii Naţionale de Handbal Masculin (SEZON REGULAT)

Etapa a XIV-a (04.12.2014) Energia Târgu Jiu - Potaissa Turda 23-22 (12-14) HC Odorhei - HC Vaslui 29-26 (14-14) Ştiinţa Bacău - CSU Suceava 28-19 (13-7) Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti 27-31 (9-14) Steaua Bucureşti - HCM Baia Mare 22-28 (11-12) HCM Constanţa - Dunarea Călăraşi 23-22 (12-10) CSM Bucureşti a statEtapa a XV-a (13.12.2014) HC Vaslui - Energia Târgu Jiu 27-22 (13-11) Dinamo București - Știința Bacău...

Adeverinţe de asigurat pentru gorjenii care refuză cardul de sănătate

Cetăţenii care refuză cardul de sănătate vor face dovada calităţii de asigurat pe baza unei adeverinţe care va avea o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea persoanelor respective de către casa de asigurări de sănătate la care sunt luate în evidenţă, prevede un proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul CNAS. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de...

Condamnare pentru fosta soție a lui Țârcă

Fostul administrator de la Gastrom Group SRL, Ionela Răvași, fostă soție a fostului patron Nicolae Țârcă, a primit ieri o condamnare la închisoare cu suspendare într-un dosar în care este acuzată de evaziune fiscală. Fostă administrator la Romena Com SRL, Ionela Răvași, fostă Pleșanu, a fost trimisă în judecată anul trecut pentru neplata unor taxe și impozite, acum magistrații...

Bârcă îl vede pe Iriza tot vice în PSD Gorj

Primarul de Turburea, Ion Bârcă, rămâne de partea lui Scarlat Iriza, pe care l-a susţinut în campania pentru alegerile parlamentare pentru Colegiul 3 de Deputaţi. În opinia edilului, prezentantă ieri, Iriza nu va pleca din PSD, fiind convins că deputatul va reveni şi asupra demisiei sale din funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei social-democrate gorjene. În ce priveşte o potenţială...

Pieton neatent, rănit într-un accident la Târgu-Cărbuneşti

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Roşia de Amaradia,  a ajuns la spital după ce a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, fără să se asigure, şi a fost lovit de o maşină.Accidentul rutier s-a produs luni, pe D.N. 67 B, pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. Tânărul în vârstă de 28 de ani s-a angajat în...

Băcăuan fără permis, prins beat la volan

Un bărbat din judeţul Bacău este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce a fost prins conducând pe drumurile publice un autoturism deşi avea permisul de conducere anulat. Mai mult, testul cu aparatul etilotest a arătat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 01:15, poliţiştii din cadrul...

Un poet bilingv

Zilele trecute mi-a parvenit o cărticică apărută în 2014, adevărată carte de buzunar (14/10cm) bilingvă, intitulată “Mitograme lirice sau migrafie în azur / Lyrische Mythogramme oder Auswanderung in Azurblau” însumând 79 de pagini şi conţinând 36 de poezii în limba română şi tot atâtea în germană, de la patru versuri până la cincisprezece, aparţinând poetului gorjean Dumitru Dănău. De subliniat...

Duel cu Dinamo pentru finala Cupei Ligii

Pandurii a avut noroc la tragerea la sorţi pentru semifinalele Cupei Ligii. Cu posibilitatea de a da peste Steaua sau Astra, două dintre cele mai puternice echipe ale campionatului, echipa gorjeană a prins lozul cu cele mai mari şanse de a fi câştigător, Dinamo Bucureşti.Prezent alături de echipă în cantonamentul din Antalya, preşedintele Eugen Pîrvulescu a recunoscut că tragerea...

Persoanele cu handicap circulă gratis cu troleul şi în 2015

Consilierii municipali au aprobat la începutul acestei săptămâni o hotărâre privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii transportului urban cu mijloace de transport în comun şi cuantumul acesteia pentru beneficiarii Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, din municipiul Târgu-Jiu, pentru anul 2015. Astfel, s-a aprobat acordarea gratuităţii transportului urban cu mijloace de transport în...

Săptămâna Sănătăţii la Carrefour

Săptămâna aceasta, gorjenii care vor trece pragul magazinului Carrefour din incinta Shopping City Mall Târgu-Jiu au ocazia să-şi testeze gratuit tensiunea arterială şi glicemia, în cadrul unei acţiuni organizate de Crucea Roşie Gorj, DSP Gorj şi Carrefour.În perioada 23 – 28 ianuarie 2015, între orele 11:00 şi 14:00, Crucea Roşie filiala Gorj, Carrefour şi Direcţia de Sănătate Publică Gorj...

Alte circa 12 tone de cărbune, confiscate de poliţişti

Aproximativ 12 tone de cărbune fără documente de provenienţă au fost confiscate marţi de către poliţiştii gorjeni. Şoferul autoutilitarei în care a fost găsit cărbunele s-a ales cu o amendă în valoare de 500 lei.Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţiei Brăneşti au depistat marţi pe D.E.79, localitatea Capu Dealului, un bărbat în vârstă de 28 ani, din oraşul Rovinari,...

Energia, în postura buturugii mici

Cu moralul zdruncinat de înfrângerea din campionat, de la Timişoara, trupa lui Constantinides are obligaţia morală de a arăta un baschet mai bun, mai frumos, contra unei echipe cu un lot mult mai valoros, Enel Brindisi mizând pe jucători la care cipriotul de la conducerea Energiei nici nu poate visa. “Dacă ne uităm peste lotul lor vedem jucători de EuroLigă,...

La DGASPC / Mulţi candidaţi înscrişi, puţini prezenţi la proba scrisă

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează, în data de 27 ianuarie, concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Cea mai mare concurenţă este pe un post de îngrijitor la CSCCD Târgu-Jiu, unde au fost depuse 16 dosare. De asemenea, pe un post de inspector la Achiziţii Publice şi Contractare Servicii Sociale s-au înscris 11...

Se fac înscrieri pentru Festivalul de creaţie umoristică „Al. C. Calotescu-Neicu”

S-a dat startul înscrierilor pentru Festivalul de creaţie umoristică „Al. C. Calotescu-Neicu”. Ca şi în anii trecuţi, festivalul se va desfăşura pe trei secţiuni, epigramă, revistă de umor şi umor la rotativă, iar participarea este deschisă umoriştilor din toate judeţele Olteniei, dar şi celor din Hunedoara şi Caraş-Severin. Data limită de trimitere a lucrărilor este 17 aprilie 2015.În perioada...

Doi minori din Motru, prinşi în flagrant la furat de ţigări

Doi minori, unul în vârstă de 11 ani iar celălalt de 15 ani, sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce furau ţigări dintr-un magazin din Motru.În noaptea de luni spre marţi, cei doi minori au pătruns în incinta unei societăţi comerciale din Motru şi au sustras ţigări. Au avut însă ghinion şi...

Se îndreaptă omenirea spre o catastrofă planetară?

După căderea Cortinei de Fier, omenirea a trecut printr-o relativă perioadă de acalmie politică şi geostrategică, numai că de ceva vreme disputele marilor puteri pentru supremaţia globală şi reîmpărţirea sferelor de influenţă, mai cu seama în condiţiile penuriei mondiale de resurse şi degradare eco climatică, au reaprins scânteia războiului rece şi chiar mai mult decât atât.Astăzi jocurile geopolitice la...

Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, marcată şi la Gorj

În perioada 25-31 ianuarie 2015 se derulează activităţi speciale dedicate Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin. La nivelul judeţului Gorj, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) organizează acţiuni de informare în teritoriu, prin intermediul asistentelor comunitare şi a mediatorilor sanitari.Cancerul de col uterin afectează tot mai multe femei. La sfârşitul trimestrului trei al anului trecut, la nivelul...

Două posturi vacante la Şcoala Gimnazială Nr.2 Motru

Școala Gimnazială nr. 2 din Motru va organiza luna viitoare un concurs de recrutare pentru ocuparea cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată a două posturi vacante – un post de bibliotecar debutant şi un post de contabil.Persoanele care doresc să participe la concursul pentru ocuparea postului de bibliotecar trebuie să aibă cunoştinţe de operare PC, iar pentru...

Sfaturi de la poliţişti pentru o vacanţă în siguranţă

Cum vacanţa intersemestrială este doar la câteva zile distanţă, poliţiştii gorjeni vin cu o serie de recomandări adresate atât copiilor, cât şi părinţilor acestora.Părinţii sunt sfătuiţi ca în cazul în care s-au hotărât să-şi lase copilul singur să se asigure că acesta ştie numele său complet, numele părinţilor, adresa şi numărul de telefon, locul de muncă al părinţilor săi,...

Patron din Gorj, cercetat pentru evaziune fiscală

Un alt dosar penal pentru evaziune fiscală a fost întocmit zilele trecute de poliţiştii gorjeni. De această dată vizat este  administratorul unei societăţi comerciale din Turcineşti.În cursul zilei de 26 ianuarie, poliţiştii din cadrul din cadrul Postului de Poliţie Turcinesti s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 43 ani, din localitate, în calitate de...

De la începutul anului / 95 de gorjeni au solicitat carduri europene de sănătate

La început de an, aproape o sută de persoane din judeţul nostru au solicitat eliberarea de carduri europene de sănătate. Şapte solicitări au fost transmise Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj prin e-mail.Imediat după sărbătorile de iarnă, zeci de gorjeni s-au adresat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate solicitând carduri europene de sănătate. “De la începutul anului până...

Medicul Mihai Moisescu vrea lift pentru pacienţii Policlinicii Motru

Medicul de familie Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj doreşte să vină în sprijinul bolnavilor care se adresează cabinetelor din cadrul Policlinicii Motru. Acesta spune că va face demersuri la autorităţile locale şi va solicita instalarea unui lift, chiar daca va fi necesară şi o contribuţie a medicilor pentru susţinerea investiţiei.Pentru orice medic, binele...

Noi angajări la primăriile din Gorj

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a făcut publice două noi anunţuri de angajări pentru administraţiile locale din judeţul nostru. Este vorba despre două posturi de referent debutant şi consilier juridic asistent la Primăriile Aninoasa, respectiv Mătăsari, şi unul de şef serviciu juridic-contencios la Primăria Târgu-Jiu.Primăria comunei Aninoasa organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției...

Protestul FNME, aprobat de municipalitate

Autorităţile municipale au aprobat solicitarea sindicaliştilor Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME). Aceştia pot picheta, de astăzi, sediul Diviziei Miniere a Complexului Energetic Oltenia (CEO). Aprobarea s-a dat pentru zilele de miercuri şi joi, cu participarea a circa 500 de persoane, în intervalul 17,00-18,00. “Comisia de specialitate a aprobat cererea sindicatelor din Complexul Energetic Oltenia de pichetare a sediului Diviziei...

Peste 23 de mii de petiţii, pe birourile şefilor din Primăria Târgu-Jiu

Pe birourile angajaţilor de la diverse compartimente ale Primăriei municipiului Târgu-Jiu au ajuns în semestrul doi al anului trecut nu mai puţin de 23.743 de documente înregistrate la Centrul pentru Informarea Cetăţenilor.Dintre acestea, 17.773 au fost soluţionate favorabil, 47 parţial favorabil, 544 nefavorabil, 5.229 au fost documente interne, 150 sunt în curs de rezolvare. Chiar dacă personalul primăriei şi-a...

Târgujian cu mandat european de arestare, prins la Craiova

Un târgujian pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Luxemburg a fost prins la începutul acestei săptămâni, de către polițiştii din cadrul P.P.F Aeroport Craiova.Bărbatul în vârstă de 31 de ani din Târgu-Jiu era căutat de autorităţile judiciare din Luxemburg deoarece ar fi comis în cursul anului 2011 mai multe infracţiuni...

Mai puţine naşteri în judeţ

Natalitatea se află în continuare pe o pantă descendentă, în luna noiembrie 2014 numărul naşterilor, din judeţul nostru fiind în scădere, în timp ce mortalitatea a fost în creştere în acelaşi interval, conform ultimei raportări din partea Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Gorj. Astfel, dacă în noiembrie 2013, numărul copiilor născuţi în Gorj a fost de 225, în august...

Consilierii municipali au aprobat norma de hrană a poliţiştilor locali

În cadrul şedinţei Consiliului Local Târgu-Jiu, din data de 26 ianuarie 2015, s-a votat hotărârea pentru aprobarea normei de hrană personalului Poliţiei Locale Târgu-Jiu, începând cu data de 01.01.2015. Astfel, această normă se acordă pe zi efectiv lucrată pe salariat, sub formă de alocaţie valorică în bani, neimpozabilă, diferenţiată pe categorii de personal.De la 1 ianuarie, poliţiştii locali din...

Reținuți pentru evaziune fiscală

Doi târgujieni în vârstă de 37 și 42 de ani au fost reținuți de polițiști sub acuzațiile de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală.

Criminaliştii, la Peştişani pentru o sesizare legată de vandalizarea unei maşini

Poliţiştii Criminalişti de la Târgu-Jiu se află la această oră în comuna Peştişani unde verifică reclamaţia unei cetăţean al localităţii, angajat al liceului Peştişani, a cărui maşină a fost vandalizată aseară. Omul a găsit în această dimineaţă Dacia personală cu geamurile sparte, cu cauciucurile tăiate şi lovită cu un corp dur. Proprietarul îl acuză de vandalizare pe Ion Ozon,...

Pieton acroşat de o maşină la Târgu-Cărbuneşti

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Roşia de Amaradia, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, fără a se asigura corespunzător, şi a fost acroşat de un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din Târgu-Cărbuneşti. Evenimentul rutier s-a produs pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală...

Prins beat şi fără permis la volan

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Bacău, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti conducând un autoturism pe drumurile publice deşi nu poseda permis de conducere. Mai mult, testul cu aparatul etilotest a arătat că şoferul avea o concentraţie alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Administratorul special al UM Sadu a primit de la CM Târgu-Jiu întregirea pe un timp mai scurt a proprietăţii

Adrian Zamfirescu, fostul şef al Corpului de Control al Sucursalei Divizia Minieră a CEO, din iunie 2013 administrator special al Uzinei Mecanice(UM) Sadu, s-a adresat, în scris, anul trecut, Consiliului Municipal Târgu-Jiu, pentru obţinerea dreptului de superficie a unei suprefeţe mai mici de teren, situate chiar lângă proprietatea pe care a deţinut-o împreună cu fosta soţie, în municipiu. De...

Gura târgului – Oamenii lui Dian sau oamenii lui Vâlceanu, la Consiliul Naţional al PNL

Consiliul Naţional al noului PNL se va reuni sâmbătă la Palatul Parlamentului pentru a discuta, potrivit Statutului, parcursul politic al partidului în perioada ianuarie 2015 - ianuarie 2017. La eveniment sunt aşteptaţi să participe 1.100 de delegaţi, într-o formulă paritară, 550 de delegaţi din partea vechiului PNL şi alţi 550 de delegaţi din partea PDL, a precizat Flutur. De...

Medicul Băltăreţu, în AGA APAREGIO

Noul secretar al Primăriei Târgu-Jiu, Grigore Jianu, s-a retras, ieri, din poziţia de reprezentant al Consiliului Municipal Târgu-Jiu, în Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) SC APAREGIO Gorj SA. Locul lui Jianu a fost ocupat, prin aprobare de către Consiliul Municipal, de către Elena Băltăreţu, medic de profesie, aflată în lista de aleşi ai USL-ului pentru acest organism local de conducere.Jianu...

Pușcărie pentru țepara Camelia Costoiu

Verdict final dat de instanțele de judecată în cazul Cameliei Costoiu, gorjeanca arestată încă de anul trecut, după ce fusese dată în urmărire internațională pentru că fusese condamnată pentru trafic de influență și luare de mită, dar și pentru că era anchetată după ce luase subvenții de la stat pentru a crea noi locuri de muncă, slujbele fiind înființate...

Elevi cu păduchi, în şcoli din Târgu-Jiu, Novaci şi Târgu-Cărbuneşti

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a finalizat raportul triajului epidemiologic efectuat în unităţile de învăţământ gorjene. Mai mulţi copii au fost depistaţi cu viroze, însă au fost şi 13 cazuri de pediculoză. Din fericire, la recontrol toate cazurile au fost negative.După vacanţa de iarnă, odată cu începerea şcolii, medicii şcolari şi medicii de familie au făcut triajul epidemiologic...

Dialog activ între studenţi, cadre didactice şi angajaţi la UCB

În cursul zilei de 22 ianuarie 2015, la sediul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, s-a desfăşurat o sesiune de informare în cadrul proiectului „Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Au fost prezenţi studenţi,  absolvenţi UCB, oameni de afaceri şi cadre didactice.Începând cu luna mai 2014 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi”...

“Univers”, alături de celelalte Federaţii în demersul de stopare a negocierii CCM-ului

Reducerea cheltuielilor cu salariile, eliminarea sporurilor, primelor, a cheltuielilor cu biletele de odihnă şi tratament, a cotei de combustibil precum şi luarea unor măsuri care aduc atingere drepturilor salariaţilor CEO, toate propuse de managerul Laurenţiu Ciurel, săptămâna trecută, a impus stoparea negocierilor contractului colectiv de muncă, începând de luni. Membrii celor patru federaţii sindicale, în frunte cu Univers, au...

Mergea, victorie de senzaţie la Australian Open

Gorjeanul Florin Mergea a reuşit o performanţă extraordinară la Australian Open reuşind ca în proba de dublu masculin, acolo unde face pereche cu britanicul Dominic Inglot, să treacă de favoriţii turneului, fraţii Bryan, calificându-se astfel în sferturile de finală ale prestigioasei competiţii.Dublului româno-britanic i-a luat doar 68 de minute pentru a trece de fraţii Bryan cu scorul de 7-6,...

Mii de ţigarete, confiscate de poliţiştii din Motru

O acţiune în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală în domeniul produselor accizabile desfăşurată de poliţiştii din Motru a dus la indisponibilizarea a peste 3.600 de ţigarete fără documente de provenienţă. Totodată, poliţiştii au aplicat şi trei amenzi în valoare totală de 4.500 leiVineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru şi Secţiei de Poliţie Rurală Motru au...