Arhive Lunare: ianuarie 2015
Sexagenar rănit într-un accident la Scoarţa
Un accident de circulaţie soldat cu rănirea unui târgujian în vârstă de 64 de ani s-a produs duminică, pe raza comunei Scoarţa, după ce o şoferiţă a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat pe contrasens.Duminică, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 despre faptul că pe D.N. 67, în localitatea Scoarţa,...
Localnici din Schela, cercetaţi pentru furt de lemne
Doi localnici din comuna Schela au intrat în vizorul poliţiştilor după ce au fost identificaţi ca fiind cei care în luna decembrie a anului trecut au furat mai mulţi arbori nemarcaţi dintr-o parcelă aparţinând Obştii de Moşneni Schela.Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Schela s-au sesizat cu privire la faptul că în perioada 15-16 decembrie 2014, cei doi bărbaţi,...
Aproape 3.400 de persoane au trecut pragul centrelor de permanenţă
În ultima lună a anului trecut, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 3.393 de persoane au beneficiat de consultaţii şi la cele 18 centre de permanenţă din judeţul nostru. Comparativ cu luna anterioară, s-a înregistrat o uşoară creştere a adresabilităţii.Nu mai puţin de 3.393 persoane au apelat la serviciile celor 18 centre de permanenţă; în...
Noi dosare penale pentru evaziune fiscală
Alte două dosare penale pentru evaziune fiscală au fost întocmite zilele trecute pe numele administratorilor unor societăţi comerciale din judeţ.Vineri, poliţiştii din cadrul Politiei Municipiului Motru au identificat un bărbat în vârstă de 64 ani, din localitate, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada ianuarie 2014 – ianuarie 2015, nu a înregistrat în evidenţele financiar...
Şoferi sancţionaţi cu dosare penale
Mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosare penale în perioada 23 – 25 ianuarie, după ce au fost prinşi de poliţiştii gorjeni încălcând normele privind regimul circulaţiei pe drumurile publiceDouă dosare penale au fost întocmite pe numele unor şoferi care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice. Este vorba de un bărbat în vârstă de...
Constantinides dă vina pe lipsa de concentrare
Energia a capotat lamentabil în deplasarea de la Timişoara, iar antrenorul Antonis Constantinides este supărat pe jucătorii săi şi declară că una le-a spus şi alta au făcut ei pe teren, în special reproşându-le lipsa de concentrare.Tehnicianul echipei gorjene a fost extrem de afectat de ultima înfrângere suferită de echipa de baschet a Energiei. Constantinides şi-a băgat jucătorii în...
A fost lansat site-ul Definitivat 2015
Cadrele didactice din judeţul Gorj care s-au înscris pentru a susţine examenul de definitivare în învăţământ pot afla informaţii utile legate de desfăşurarea acestui examen accesând site-ul Definitivat 2015, lansat săptămâna trecută de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice. Acesta este disponibil la adresa http://definitivat.edu.ro/2015/.Prin intermediul acestui site, cadrele didactice pot consulta Metodologia-cadru privind organizarea şi desfăşurarea examenului...
Tânăr din Berleşti, cercetat pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase
Un tânăr de 24 de ani, din Berleşti, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au găsit în maşina acestuia un obiect contondent periculos.În cursul zilei de 25 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au identificat un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Berleşti, care avea într-un autoturism un obiect contondent periculos. Obiectul...
Elevii gorjeni au strâns zeci de mii de absenţe nemotivate în decembrie
Chiar dacă în luna decembrie au avut mai puţine săptămâni de şcoală, elevii gorjeni tot au reuşit să strângă câteva zeci de mii de absenţe nemotivate. Totuşi, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2013, numărul absenţelor nemotivate din cataloagele şcolilor din judeţul Gorj a scăzut cu aproximativ opt mii.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, Georgeta...
O nouă modalitate de raportare a rezultatelor la examenul Cambridge
Cambridge English Assessment Language a creat un nou tip de raportare a rezultatelor – Cambridge English Scale – cu scopul de a oferi informaţii detaliate despre competenţele în limba engleză ale candidaţilor la examenele de obţinere a atestatelor Cambridge English.Cambridge English Scale este un sistem de punctare care oferă o descriere mai cuprinzătoare a rezultatelor la toate tipurile de...
13 noi blocuri, reabilitate termic
Consilierii locali au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea unui număr de 13 blocuri din zona centrală, străzile Unirii şi Traian. Acestea vor fi urmate de 20 alte viitoare blocuri ce vor intra în reabilitări termice, în urma documentaţiei depuse de Primăria municipiului Târgu-Jiu la Ministerul Dezvoltării.
“În momentul de faţă avem deja în program o finanţare europeană pentru 6...
Două bănci bagă SUCCES-ul în insolvenţă
Instanţa Tribunalului Ilfov a respins ieri intrarea în insolvenţă generală a firmei Succes, dar a acceptat deschiderea unui nou dosar de insolvenţă, prin disjungere, la cererea creditorilor societăţii, Banca Transilvania SA Sucursala Tg-Jiu şi Piraeus Bank Romania SA. Cele două bănci nu sunt singurele care au deschis procese firmei SUCCES pe motiv că au bani de recuperate de la...
Pădurar dornic să-și împuște fosta iubită
Incident grav produs în cursul zilei de duminică la Bălești, unde un localnic de 60 de ani a folosit un pistol pentru a-și împușca fosta iubită, spre norocul femeii, bărbatul, deși pădurar de profesie, nu a țintit bine și, ca urmare, a ratat-o. Constantin Turtoi fusese părăsit de Ana, de 32 de ani, de vreo două săptămâni, iar duminică...
Normele privind DES au fost aprobate
Săptămâna trecută, în cadrul şedinţei de Guvern din data de 21 ianuarie 2015, a fost aprobat Proiectul de Hotărâre de Guvern care cuprinde normele metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare a Dosarului Electronic de Sănătate (DES) al pacientului. Acesta este iniţializat la cererea pacientului, de către orice medic care deţine o semnătură electronică.Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului,...
Numărul de turişti în scădere, salariile în creştere
Acest lucru reiese din ultimul buletin statistic furnizat de Direcţia Judeţeană de Statistică şi aferent lunii noiembrie 2014. În Gorj, numărul de turişti a scăzut cu 7 procente, iar căştigurile au crescut cu peste 3%.Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în Gorj a scăzut în luna noiembrie a anului trecut cu 7 %...
Acciză redusă la motorină pentru fermierii gorjeni
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj a transmis faptul că în Monitorul Oficial din 30 decembrie 2014 a fost publicată H.G. nr. 1174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Fermierii gorjeni vor beneficia de această schemă de ajutor, care se acordă sub forma de rambursare a...
Tărâmul lui Hades
Peşterile. Un cuvânt care evocă întunericul, un cuvânt care evocă o întreagă lume, o lume controversată ce acoperă, după cum îşi exprima opinia un cunoscut speolog, o gamă largă de sentimente de la teama la admiraţie.Oamenii trec cu frică prin dreptul gurii întunecate şi friguroase a unei peşteri, cu spaimă pe lângă deschiderea ce se cască monstruoasă spre cer...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Despre monografia excepțională a unui medic de excepție
La Editura «Beladi», Craiova, 2014, în colecția: «Personalități de seamă ale culturii românești», la finele anului trecut a fost tipărită și lansată excepționala monografie a d-lui prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, intitulată: «Irinel Popescu sau triumful transplantului hepatic în România», o lucrare de referință, am putea spune, ce se înscrie pe linia recunoaşterii şi preţuirii personalităţilor de prestigiu internaţional...
Amenzi de 2.200 lei, pentru nereguli sanitar-veterinare
Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat în intervalul 12 -24 ianuarie o serie de verificări, evaluări şi controale în unităţi din mai multe zone ale judeţului nostru. “Am efectuat 50 de controale care au constat în verificarea condiţiilor de igienă la recepţia, manipularea, depozitarea, prelucrarea și desfacerea produselor alimentare, 31 de unităţi au fost...
Codul Muncii, modificat datorită gorjeanului Sorin Torop
Recent a intrat în vigoare noul Cod al Muncii. Modificarea acestuia se datorează unui gorjean, care în urmă cu doi ani a început o luptă cu sistemul, adresându-se Comisiei Europene. Sorin Torop, angajat al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, fost lider sindical la momentul demarării demersurilor respective, a reuşit să influenţeze modificarea Codului Muncii.Lupta...
Eveniment editorial / “Acasă la gorjeni – Călător prin Gorjul de odinioară” – un Album marca Teodor Dădălău, editat de CJCPCT Gorj, în 2014
Am subliniat, încă din titlu, anul tipăririi acestei superbe apariţii editoriale şi adaug surprinderea că nici până acum nu s-a bucurat de o lansare. Cât de mică, acolo şi ea. Nu şi-a găsit locul nici măcar la manifestarea din 15 ianuarie 2015, când, ce-i drept, este ziua de naştere a Poetului Naţional Nepereche -. Mihai Eminescu, legiferată totuşi de...
Mulţumiţi de condiţiile de la Mardan
Pentru a doua oară consecutiv, pandurii au ales să meargă la Mardan Sports Hotel pentru a efectua stagiul de pregătire din Antalya, iar ceea ce au găsit acolo a confirmat faptul că alegerea făcută a fost una bună. “Echipa are programate două antrenamente pe zi, dimineaţa la 10:30 şi la 17:00. Starea terenurilor este impecabilă, condiţiile de masă sunt...
Primarul Filip, alături de cetăţeni pe Facebook
Primarul oraşului Rovinari anunţă cetăţenii că a fost creată o nouă pagină de Facebook a oraşului, prin care edilul îşi doreşte să fie aproape de rovinăreni. Intitulată “Oraş Rovinari Official”, primarul Dorin Filip spune că pe aceasta va fi mereu activ, dispus a dezbate cu rovinărenii problemele de zi cu zi pe care aceştia din urmă le întâmpină.
“Aceasta este...
FNME a cerut aprobare pentru protestele din Târgu-Jiu
Reprezentanţii Primăriei municipiului Târgu-Jiu analizează solicitarea depusă de liderii Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) de autorizare a unei serii de proteste împotriva propunerii administraţiei Complexului Energetic Oltenia (CEO)de reducere cu 20% a fondului de salarii şi de eliminare a primelor şi sporurilor angajaţilor. Solicitarea a fost primită vineri prin aceasta anunţându-se participarea a circa 500 de persoane la manifestările...
Cantină şi cămin pentru elevii LPS Târgu-Jiu
Consilierii locali municipali au aprobat în şedinţa lunară care a avut loc astăzi indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui obiectiv de investiţii ce presupune construirea unei cantine şi a unui cămin pentru elevii Liceului cu Program Sportiv din municipiul Târgu-Jiu.Primăria municipiului Târgu-Jiu va investi peste 5,8 milioane de lei pentru realizarea unui cămin destinat cazării şi a unei cantine pentru...
Gorjenii mai au la dispoziţiecâteva luni pentru activarea cardurilor de sănătate
Asiguraţii din judeţul nostru, care încă nu au reuşit să ajungă la medicul de familie pentru a-şi activa cardul naţional de sănătate trebuie să stea liniştiţi, ei mai având la dispoziţie câteva luni pentru iniţializarea acestuia. Conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj spune că va exista şi o perioadă de testare a cardurilor.Peste douăzeci de mii...
Angajatorii din judeţ, amendaţi de inspectorii de muncă
Zeci de angajatori din judeţul Gorj s-au ales cu amenzi din partea inspectorilor de muncă în urma efectuării unor controale atât pe Relaţii de Muncă, cât şi pe Securitate şi Sănătate în muncă. Astfel, inspectorii din cadrul Serviciul Control Relaţii de Muncă au efectuat 49 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare.
“Nu...
100 de posturi noi pentru asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap
Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a reuşit să obţină suplimentarea cu 50 de locuri pentru asistenţii personali şi alte 50 pentru însoţitorii persoanelor cu handicap aflaţi în plată pe raza municipiului. Consilierii locali au aprobat ieri o hotărâre în acest sens, decizia venind după ce numărul însoţitorilor şi al asistenţilor personali a crescut lunar, în ultima perioadă....
Ca la noi, la nimeni – Maior, cel condus de un general, se cere schimbat din funcţie !
Afirmaţiile cam deşucheate ale Directorului SRI, George Cristian Maior, nu sunt deloc noi. Şi nici măcar domnia sa nu le respectă. Înaintea alegerilor prezidenţiale a considerat că este normal să-şi prezinte demisia imediat după ce noul preşedinte va fi ales. N-a ieşit finul său, primul ministru Victor Ponta, şi dacă este Klaus Iohannis – preşedintele surprinzător – omul nostru...
Amplasamentele pentru noul Complex Sportiv, predate către CNI
În şedinţa de Consiliu Local ce a avut loc ieri, consilierii municipali târgujieni au aprobat presarea amplasamentelor Sălii Sporturilor şi Stadionului Municipal, pe perioada realizării lucrărilor de modernizare, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). De asemenea, în scopul perfectării documentaţiei ce stă la baza investiţiei de extindere şi modernizare, ieri a fost...
Capitalul social al APAREGIO a fost majorat
În şedinţa de Consiliu Local din data de 26 ianuarie 2015 a fost aprobată hotărârea privind modificarea şi completarea HCL nr. 195/27.05.2013 şi aprobarea majorării capitalului social al SC APAREGIO SA. Astfel, capitalul social al APAREGIO a fost majorat, fiind o situaţie impusă de ISPA, după cum a precizat edilul Florin Cârciumaru.Consilierii municipali au aprobat, luni, majorarea capitalului social...
Brazilianul Eric de Oliveira, lăsat pe aeroport în Bucureşti / Eric, o zi pierdută pe paşaport!
Nu toţi pandurii au urcat în charterul care a dus echipa gorjeană în Antalya, şi asta nu pentru că nu ar fi avut loc, ci pentru că Eric de Oliveira nu a avut paşaportul conform cu reglementările cerute de turci pentru vizitatorii ţării lor.Fără a fi deplasat în Turcia şi ofiţerul de presă, site-ul oficial al Pandurilor este sărac...
Asociaţia Inimi de Gorjeni a donat 2.000 de lei pentru Flavian
Cazul băieţelului de 7 ani diagnosticat cu leucemie, la sfârşitul lunii noiembrie 2014, a sensibilizat foarte multe persoane. Între oamenii cu suflet mare care au donat bani pentru Flavian se regăsesc şi reprezentanţii Asociaţiei Inimi de Gorjeni, care au virat în cont 2.000 de lei.Voican Flavian, în vârstă de 7 ani, a fost diagnosticat cu Leucemie acută mieloblastică M1,...
METEO: Cum va fi vremea in perioada 26 ianuarie – 8 februarie 2015
Vreme relativ calda si precipitatii sunt prognozate în următoarele două săptămâni, potrivit estimărilor Administratiei Nationale de Meteorologie , valabile pentru intervalul 26 ianuarie – 8 februarie 2015In OLTENIA, la începutul intervalului valorile termice vor fi apropiate de normele climatologice ale perioadei. Începând din data de 30 ianuarie şi până în 3 februarie, vremea va deveni mai caldă decât în...
Ucraina: A fost declarată starea de urgență în regiunile Donețk și Lugansk
Guvernul de la Kiev a anunțat luni instituirea stării de urgență în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, unde insurgenții proruși au declarat că au în plan crearea unui front comun după ce au lansat vineri o nouă ofensivă împotriva trupelor guvernamentale, transmite agenția EFE.De asemenea, a fost instituită starea de alertă maximă pe întreg teritoriul Ucrainei. Premierul Arseni Iațeniuk...
Negocierea CCM-ului s-a suspendat
Sindicatele CEO, afiliate la federaţiile sindicale care participă la negocierea Contractului Colectiv de Muncă, au decis astăzi să suspende negocierile cu administraţia. Ministerul de resort, Directoratul şi Consiliul de Supraveghere al CEO a fost informat de posibilitatea declanşării conflictului colectiv de muncă la nivelul structurii.
20 de zile de arest pentru pădurarul din Băleşti
Constantin Turtoi, pădurarul din comuna Băleşti reţinut sub acuzaţiile de tentativă de omor şi uz de armă fără drept după ce a tras cu arma în direcţia unei femei, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.
13 noi blocuri, reabilitate de municipalitate
În şedinţa de Consiliu Municipal Târgu-Jiu de astăzi s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea termică a 13 blocuri din zona străzilor Unirii şi Traian.
Băltăreţu, membră în AGA APAREGIO
Elena Băltăreţu, şefa Femeilor din PC Gorj, a fost numită astăzi în Adunarea Generală a Acţionarilor APAREGIO Gorj, ca reprezentant al Consiliului Municipal. Numirea lui Băltăreţu a primit votul negativ al consilierului PDL, Eduard Berca, cel care a considerat că nominalizarea conservatoarei este doar o răsplată pentru renunţarea la postul de ales municipal. De altfel, anul trecut, Berca a...
Succes nu scapă de insolvenţă dar, acum, la cererea creditorilor
Instanţa Tribunalului Ilfov a respins astăzi intrarea în insolvenţă generală a firmei Succes, dar a acceptat deschiderea unui nou dosar de insolvenţă, prin disjungere, la cererea creditorilor societăţii, Banca Transilvania SA Sucursala Tg-Jiu şi Piraeus Bank Romania SA.
CCR nu a primit nicio solicitare de la DNA legat de Greblă
Plenul Curţii Constituţionale a României (CCR) va analiza luni cazul judecătorului Toni Greblă, după ce acesta a fost pus sub acuzare de procurorii anticorupţie."Dacă declară că a fost într-o situaţie care îl face incompatibil, va trebui să plece. Dacă nu este într-o astfel de situaţie, nu avem nimic ce să facem. Deci, plenul va hotărî în funcţie de declaraţia...
Angajatori, sancţionaţi cu 21.500 lei
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Gorj au aplicat săptămâna trecută 38 de sancţiuni contravenţionale, valoare acestora ridicându-se la suma de 21.500 lei.
Amenzi de 2.200 lei, aplicate de inspectorii sanitar-veterinari
Inspectorii DSVSA Gorj au efectuat 50 de controale la unităţile publice de pe raza judeţului, aceste verificări încheindu-se cu aplicarea unor amenzi în valoare totală de 2.200 lei şi a cinci avertismente, pentru abateri de la cerinţele sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Tenismenul Florin Mergea, victorie de senzatie la Australian Open !
Victorie de senzaţie la Australian Open! Perechea Florin Mergea şi Dominic Inglot s-au calificat în ”sferturile” primului turneu de “mare Slem” al anului “Australian Open”, după ce i-au eliminat pe favoriţii numărul 1 ai turneului, fraţii Bryan, scor 7-6(4) 6-3. Pentru un loc în semifinale, cei doi se vor bate cu Horia Tecău şi Jean Julien-Rojer, care au trecut,...
15 autoutilaje şi 49 tone de material antiderapant, pe drumurile din Gorj
Pe parcursul nopţii trecute, Secţia Drumuri Naţionale Târgu-Jiu a acţionat cu 15 autoutilaje şi s-au răspândit 49 tone de material antiderapant pe DN 6B, DN 66, DN 67B, DN 67C şi DN 67D.
La ora actuală, potrivit informaţiilor furnizate de CNADNR, drumurile din Gorj sunt curate şi umede, cu excepţia: DN 67C km 16+000 - 34+800 Novaci - Rânca,...
Reţinut după ce a vrut să împuşte o femeie
Un pădurar din comuna Băleşti a fost reţinut aseară de poliţişti, după ce a tras cu arma către o femeie de 33 de ani, din aceeaşi comună, despre care se spune că este amanta sa. Bărbatul în vârstă de 60 de ani a fost prins de poliţişti după aproximativ două ore de căutări. Acesta a declarat că ar fi...
La un pas de puşcărie! Odrasla lui Pisc Scrădeanu, la a doua nouă condamnare
Cosmin Pisc Scrădeanu, fiul sindicalistului Ion Pisc Scădeanu, prim-vicepreşedintele BNS, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, şi un termen de încercare de patru ani de zile, pentru conducerea unui autovehicul fără permis. Odrasla lui Ion Pisc Scădeanu a primit această condamnare definitivă de la Curtea de Apel Bucureşti, la finalul anului trecut, după ce...
Popeangă, după şedinţa BPJ a PSD Gorj: ,,Drăgoi şi Şarapatin m-au criticat, în lipsă”
Deputatul Vasile Popeangă a participat, vineri, la şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PSD Gorj, prima întrunită pe anul în curs. Parlamentarul susţine că nu a stat la toată şedinţa, plecând imediat după ce a comunicat celor prezenţi că-şi menţine cele spuse în scrisoarea deschisă, transmisă, la finalul anului trecut, conducerii PSD Gorj. Popeangă a menţionat că nu intenţionează să...
Înnoiri de avize pentru munca în condiţii deosebite în cadrul CEO şi în spitalele din judeţ
Opt agenţi economici din judeţul Gorj trebuie să-şi înnoiască la începutul anului curent avizele privind încadrarea salariaţilor în condiţii deosebite de muncă. De asemenea, alte trei unităţi angajatoare din judeţ figurează la Casa de Pensii Gorj ca prestatori de condiţii speciale de muncă.Complexul Energetic Oltenia şi patru spitale din judeţ figurează pe lista unităţilor încadrate în condiţii deosebite de...
Fostul preşedinte interimar al PNL Gorj, noua portavoce a partidului
Deputatul de Dolj, Ionuţ-Marian Stroe, a fost numit, la finalul săptămânii trecute, purtător de cuvânt al PNL, în locul co-preşedintelui partidului, Alina Gorghiu. Stroe a fost în vara lui 2010, pentru trei luni, preşedintele interimar al PNL Gorj, asta după ce fostul lider, Dan Ilie Morega, demisionase din funcţia de lider al partidului. Consiliul Naţional Executiv al PNL a...
Patroană din Cărbuneşti, afectată medical după o altercaţie cu recidivistul ,,Fulger”
Anca Mihaela Mihart, administratorul unei firmei din Târgu-Cărbuneşti, a ajuns la spital cu probleme de sănătate foarte grave, după ce în magazinul pe care îl conduce, în casa proprie, a fost agresată, fără vreun motiv plauzibil, de o persoană de etnie rromă, din localitate. Femeia a făcut chiar o pareză facială după ce Gheorghe Pantelică, zis ,,Fulger”, din oraş,...
Piţian, DSP: „Vaccinurile de la Turceni făceau parte din loturile retrase de Minister”
Ancheta demarată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj în cazul celor 11 elevi care au ajuns la Spitalul Orăşenesc Turceni după ce li s-a făcut rău, ca urmare a imunizării şcolare, relevă faptul că vaccinurile erau în termen, însă făceau parte din loturile retrase de Ministerul Sănătăţii.Nu mai puţin de 11 copii, elevi de clasa a VIII-a, au...
Gura târgului – Cazul ,,Greblă” nediscutat în şedinţa PSD Gorj
Întrunirea Biroului Permanent Judeţean al PSD Gorj de vineri nu a avut pe ordinea de zi discutarea problemelor penale ale fostului senator al organizaţiei, Toni Greblă. Subiectul ,,Greblă” nici nu a fost deschis în plenul şedinţei, deşi anterior cei prezenţi au discutat între ei cele ce i s-au întâmplat, recent, judecătorului Curţii Constituţionale, dându-şi cu părerea dacă gorjeanul se...
Elevii îşi aleg liderul la nivel naţional
La începutul lunii februarie, liderii elevilor din întreaga ţară se vor întâlni la Craiova pentru a-şi alege preşedintele. Fiecare judeţ va fi reprezentat de o delegaţie formată din doi membrii.În perioada 2-5 februarie, la Craiova va fi organizată Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor (CNE) în cadrul căreia va fi aleasă noua conducere a unicii structuri reprezentative a...
Sfâşiaţi de leii bănăţeni
Energia a plecat cu gânduri mari la Timişoara, însă a trebuit să se întoarcă din Banat cu aripile tăiate după o înfrângere fără drept de apel. Elevilor lui Constantinides pare să nu le prea priască deplasările în acest sezon, echipa gorjeană având până în acest moment doar două victorii externe.Antrenorul Constantinides spune că, în cazul în care Energia va...
Peste şapte tone de cărbune fără acte, confiscate de poliţişti
Peste şapte tone de cărbune fără documente de provenienţă au fost ridicate în vederea confiscării săptămâna trecută de către poliţiştii din Turceni.Cele peste şapte tone de cărbune au fost descoperite de poliţişti într-o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Rovinari. „La data de 22.01.2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Turceni au depistat un...
Post vacant de preot la Aninoasa
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 22.01.2015 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot II la Parohia Aninoasa, Protoieria Târgu-Cărbuneşti, cu un număr de 535 de familii, categoria I A. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul Administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în...
UCB a organizat „Cupa KEFS la schi alpin”
La sfârşitul săptămânii trecute, mai exact vineri, 23 ianuarie, Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat Cupa „KEFS la schi alpin”. Ajunsă la ediţia cu numărul V, această competiţie a fost un succes, zeci de studenţi înscriindu-se în concurs.Cupa „KEFS - UCB” la schi alpin este o competiţie de schi alpin organizată anual de către Universitatea „Constantin Brâncuşi”...
Ferma din Teleşti, o simplă exploataţie individuală
Şeful DSVSA Gorj, Ion Iliuţă, a declarat, vineri, că imobilul din localitatea Teleşti (Buduhala) percheziţionat joi de reprezentanţi DNA şi jandarmi, considerat ca aparţinând judecătorului CC Toni Greblă, acuzat de mai multe fapte, printre care şi trafic de influenţă, este o exploataţie individuală, nefiind înregistrat juridic ca fermă.Potrivit şefului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, în...
„Organizarea activităţilor de salvare în România”, prezentată de Sabin Cornoiu la FIPS
Cea de-a doua ediţie a reuniunii europene a Federaţiei Internaţionale a Patrulelor de Schi (FIPS) s-a desfăşurat în acest week-end, în staţiunea Montgenevre din Franţa. Evenimentul s-a bucurat de participarea unui număr impresionant de specialişti în salvarea de pe pârtiile de schi, dar şi în zona montană din afara acestora. Au participat peste 20 de ţări din Europa între...
În Gorj, 21.122 de asiguraţi şi-au activate cardurile de sănătate
Până la sfârşitul săptămânii trecute, la nivelul judeţului Gorj erau activate 21.122 carduri de sănătate. Tot până la aceeaşi dată, din cele 10.000 de carduri care s-au întors la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, doar două mii au ajuns la titulari.În curând, utilizarea cardului reprezintă dovada că asiguratul a fost prezent la furnizorul de servicii medicale. ...
Condamnare definitivă pentru patru şantajişti
Curtea de Apel Craiova a pronunţat vineri verdictul final în cazul celor patru tineri din Târgu-Jiu, Leleşti şi Fărcăşeşti, acuzaţi că au ameninţat şi şantajat mai multe persoane, între care şi medicul Ionel Ilieş.Cătălin Alexe Muntean, Marian Gabriel Kira, Alexandru Emanuel Văduva şi Radu Ilarie au fost arestaţi la sfârşitul lunii martie a anului trecut, sub acuzaţiile de şantaj,...
Ionescu, director medical în locul lui Motea la Ambulanţa Gorj
Raluca Ionescu i-a luat locul, în interimat, Florentinei Motea, în funcţia de director medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, după ce fosta ocupantă a postului a demisionat, la finalul săptămânii trecute, din motive personale. Motive total diferite de a-şi da demisia din funcţia de asistent-şef al SJA Gorj a avut însă Maria Golumbeanu care şi-a anunţat superiorii că...
Ca la noi, la nimeni – Şandramaua lucrului (ne)bine făcut
Deocamdată, preşedintele Klaus Iohannis se bucură încă de o mare încredere în rândul populaţiei. Aşa s-ar putea crede şi după baia de mulţime de care s-a ales la Iaşi, cu prilejul sărbătoririi împlinirii a 156 de ani de la Mica Unire. Chit că a compara clasa politică din Moldova şi din Ţara Românească a acelor ani astrali ai viitoarei...
Avalanşă de felicitări pentru Constantina Diţă
La aniversarea a 45 de ani, Constantina Diţă, gorjeanca născută la Turburea, în prezent stabilită în Statele Unite ale Americii, a primit sute de felicitări. Născută pe 23 ianuarie 1970, aceasta a devenit cunoscută în întreaga lume când, în 2008, la Olimpiada de Vară de la Beijing, a câştigat medalia de aur la proba de maraton, făcând astfel cinste...
Explozie la o casă din Bâlteni
O explozie urmată de un incendiu la o locuință din comuna gorjeană Bâlteni s-a produs sâmbătă dimineața, o femeie de 84 de ani fiind transportată la spital cu arsuri ușoare pe mâini și față, fără să aibă viața pusă în pericol. În momentul producerii nenorocirii, bătrâna era în casă împreună cu fiul său de 62 de ani, bărbatul fiind...
Delicte silvice sancţionate de poliţişti
Un gorjean din comuna Peştişani s-a ales cu dosar penal după ce a tăiat arbori nemarcaţi din pădurea proprietate privată iar un bărbat din judeţul Hunedoara a fost amendat de poliţişti după ce a fost prins transportând cherestea fără să deţină documente de provenienţă.În cursul zilei de 22 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu Jiu au...
Şcolile trebuie să stabilească semne distinctive pentru elevi
Începând din 2015, fiecare unitate de învăţământ va trebui să stabilească cel puţin câte un semn distinctiv care să faciliteze recunoaşterea elevilor în cazul unor incidente.Implementarea semnelor distinctive pentru unităţile de învăţământ, prevăzută de noul regulament şcolar elaborat de Ministerul Educaţiei, vine ca o măsură de creştere a siguranţei elevilor. „În urma consultării Consiliului reprezentativ al părinţilor şi a...
Restituiri: Dascăli de odinioară – Nicolae Al Lupului – Călugăreni
Clasele primare, le-am urmat toate în comuna mea. Şi ce învăţătură D-ne! Par’că-1 văd pe Domnul Buligan învățătorul nostru!..Înalt, voinic şi frumos, model de cinste şi de cuviinţă. Avea vocea sonoră; o sonoritate muzicală care te atrăgea.
Când vorbea Domnul, să fi tot ascultat!... Când ne vorbea de bătăliile lui Mihai Viteazul Ia Călugăreni, ori de ale lui Ştefan cel...
Start în cantonamentul din Turcia
Pandurii a plecat în al doilea cantonament al acestei ierni, Iordănescu şi elevii săi urmând a se pregăti acum în Antalya până pe 9 februarie, când vor reveni, braţ la braţ cu Steaua, pentru a pregăti meciul din Cupa Ligii.Edi Iordănescu intră alături de echipa gorjeană în zona finală a pregătirilor din această iarnă, o perioadă în care trebuie...
Cursuri de început de an la AJOFM Gorj
Nu mai puţin de 70 de persoane, şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi, vor participa la trei cursuri de formare profesională organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, ce vor începe luna viitoare.Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a făcut publică la finele săptămânii trecute lista cu judeţele şi tipurile de cursuri de formare profesională...
Noi sensuri giratorii în Târgu-Jiu
Din luna martie, Primăria Târgu-Jiu va amenaja în municipiu două noi sensuri giratorii. Potrivit Laviniei Truşcă, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei municipiului Târgu-Jiu, cele două sensuri giratorii se vor face la intersecţiile dintre strada Traian şi Bulevardul Constantin Brâncuşi, şi la intersecţia străzii Victoria şi strada Mărgăritarului. “Pentru noile sensuri giratorii au fost deja întocmite documentaţiile şi sunt...
Concurs de robotică spaţială pentru elevi
Elevii români cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani sunt invitaţi să participe la cea de-a doua competiție de robotică spațială organizată de Agenția Spațială Europeană (ESA).În cadrul competiţiei elevii vor trebui să proiecteze un robot capabil să mute o încărcătură de la un capăt al unui model al Stației Spațiale Internaționale (ISS) la celălalt. Termenul limită de...
Eric şi-a pregătit ghetele
Proaspăt transferat la Pandurii şi devenit tătic pentru a doua oară chiar în ziua semnării înţelegerii cu echipa gorjeană, Eric de Oliveira şi-a pregătit ghetele cu care vrea să dea cât mai multe goluri în retur pentru noua sa echipă.
Noile sale ghete, pe care le-a postat pe o reţea de socializare, sunt personalizate cu numele celor doi fii ai...
DGASPC Gorj organizează concurs pentru încă 14 posturi vacante
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează, în data de 27 ianuarie, concurs pentru ocuparea mai multor posturi vacante. Cea mai mare concurenţă este pe un post de îngrijitor la CSCCD Târgu-Jiu, unde au fost depuse 16 dosare. De asemenea, pe un post de inspector la Achiziţii Publice şi Contractare Servicii Sociale s-au înscris 11...
Eveniment literar, la Muzeul „Al. Ştefulescu” – Poetul Florian Saioc lansează trei cărţi
Oricare dintre lansările volumelor sale de poezie sunt adevărate sărbători literare, de suflet. Atât de îndrăgite sunt versurile poetului Florian Saioc, membru al Uniunii Scriitorilor din România încă de prin anii ’50 ai veacului trecut şi dat afară în acele vremuri tulburi întrucât creaţia domniei sale nu se înscria în literatura proletcultistă a epocii.
Reprimit în USR abia după 1990,...
Sexagenar cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Hurezani, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că acesta nu a depus la un armurier autorizat arma letală de vânătoare, înscrisă în permis, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul...
Temeritatea ieşirii din zădărnicie şi intrării în nemărginire – Eseu despre zbor şi libertate
În cotidianul meu umblet pe trotuar, cu pas negrăbit, îndreptîndu-mă spre parc, mi-a sărit în faţă, la un metru, un superb porumbel; păşea semeţ şi fără frică. Din cînd în cînd fîlfîia, dar ateriza prietenos, se uita gingaş în dreapta şi stînga şi părea că nu ştie decît libertatea. I-am oferit ceva, firimituri de pîine, dragul de el „m-a...
Studenți urcați pe brațe în tren, la Târgu Jiu
Gara din Târgu Jiu, ca și multe alte din țară, sunt departe de a asigura călătorilor CFR un grad sporit de confort, lucru pe care îl resimt cel mai bine câțiva tineri care aproape săptămânal trebuie să facă naveta spre Târgoviște, unde sunt studenți. Cu toții suferă însă de diferite dizabilități, problemele pe care le au nepermițându-le să urce...
Mocioi crede că CEO va evita insolvenţa dacă îşi va schimba conducerea
Deputatul PNL Gorj, Niculina Mocioi, susține că îmbunătățirea situației Complexului Energetic Oltenia și evitarea intrării în insolvență trebuie să înceapă cu demisia actualei conduceri și nu cu tăieri și reduceri ale veniturilor angajaților. “Echipa condusă de Laurențiu Ciurel și-a arătat incompetența în cei doi ani și jumătate de conducere. Nu a încasat creanțele, sumele chiar au crescut. În 2013,...
În două zile, 25 de centimetri de zăpadă proaspătă, la Rânca
Prognozele meteorologilor s-au confirmat, astfel că precipitaţiile căzute pe parcursul week-end-ului trecut au fost sub formă de ninsoare în zona montană. La Rânca s-a depus un strat de zăpadă proaspătă ce măsoară peste 25 de centimetri. S-a schiat pe toate pârtiile de schi din staţiune, fiind funcţional şi telescaunul.În ciuda ninsorii, numărul turiştilor care au urcat la Rânca, în...
10 perechi de dansatori juniori pentru Doina Gorjului
Preselecţia organizată de conducerea Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist Doina Gorjului în vederea organizării unei formaţii de dansatori juniori a fost un succes. Potrivit lui Gheorghe Porumbel, directorul ansamblului, la preselecţie s-au prezentat peste 20 de fete şi 6 băieţi, însă ulterior zilei de prelecţie au mai fost primiţi doritori. “Am reuşit să facem selecţie pentru 10 perechi de dansatori...
Aproape 7 mii de paşapoarte eliberate gorjenilor
Angajaţii Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple (SPCEEPS) Gorj au avut un an 2014 plin. Conform unei situaţii statistice, în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie 2014, au fost eliberate un număr de 6.898 de paşapoarte.Fie că vorbim despre paşapoarte temporare ori electronice, solicitările încă sunt crescute în rândul gorjenilor. Potrivit lui Valeriu Surupăceanu, comisar şef...
Reuniune extraordinară a miniştrilor de Externe din statele UE, joi, pe tema crizei din Ucraina
Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a convocat o reuniune extraordinară a miniştrilor de Externe ai statelor UE, joia viitoare, pe fondul intensificării conflictului separatist din Ucraina."Am convocat o reuniune extraordinară a miniştrilor de Externe, joia viitoare, pe tema situaţiei din Ucraina", a transmis Mogherini prin Twitter, potrivit AFP.Alianţa Nord-Atlantică, Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat...
US Army caută locatii pentru tancuri si echipamente în Europa de Est
US Army Europe vor trimite în curând o echipă de recunoastere pentru Europa de Est, pentru a identifica locații pentru tancuri și echipamente militare, ca parte a unor eforturi mai ample de consolidare a prezenței militare americane, în zona din apropierea intervenției Rusiei în Ucraina, a spus vineri comandantul trupelor americane din Europa."Facem studii aici, în următoarele câteva săptămâni...
Deputata Mocioi cere demisia conducerii CEO
Deputatul PNL Gorj, Niculina Mocioi, susține că îmbunătățirea situației Complexului Energetic Oltenia și evitarea intrării în insolvență trebuie să înceapă cu demisia actualei conduceri și nu cu tăieri și reduceri ale veniturilor angajaților. “Echipa condusă de Laurențiu Ciurel și-a arătat încompetența în cei doi ani și jumătate de conducere. Nu a încasat creanțele, sumele chiar au crescut. În 2013,...
Cod portocaliu de INUNDAŢII
Potrivit actualizării unei avertizări emise astazi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până duminică la ora 24.00, se află sub cod portocaliu râul Jiu, pe sectorul aval confluenţă Motru - amonte Podari (sector îndiguit aval de Răcari, în judeţul Dolj).Hidrologii au actualizat şi atenţionarea cod galben. Conform noii atenţionări, până luni la ora 16.00, ca...
Eşec usturător al Energiei pe Bega
Energia Târgu Jiu a pierdut fără drept de apel în deplasare meciul susţinut în faţa celor de la BC Timişoara. Gazdele s-au impus cu scorul de 96-75 (29-24, 23-22, 19-17, 25-12) în urma unui joc în care elevii lui Constantinides au cedat toate sferturile, însă ultimul a fost cel în care s-a făcut diferenţa. Energia va juca următorul meci...
NATO, UE şi SUA somează Rusia să înceteze urgent susţinerea acordată rebelilor din Ucraina
Alianţa Nord-Atlantică, Uniunea Europeană şi Statele Unite au condamnat vehement atacul insurgent care a vizat sâmbătă oraşul ucrainean Mariupol, soldat cu 30 de morţi, cerând Rusiei să înceteze imediat susţinerea acordată rebelilor separatişti, relatează AFP."Îndemn Rusia să înceteze imediat susţinerea militară, politică şi financiară acordată separatiştilor, să oprească destabilizarea Ucrainei şi să respecte angajamentele internaţionale", a declarat secretarul general...
Explozie și incendiu la Bâlteni
O explozie urmată de un incendiu s-a produs în această dimineață, la o casă din satul Bâlteni. Pompierii s-au deplasat la fața locului.
Procurori noi la Parchetul Târgu-Jiu
Petrescu Eriță Cosmin, Bocai Tudor Florin și Stănculescu Eugen sunt cei trei procurori care au promovat examenul de capacitate pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Numele celor trei apare în decretul prezidențial al lui Iohannis.
Consilierii municipali PNL vor piste pentru bicicliști în Târgu-Jiu
Consilierii municipali ai PNL au solicitat Primăriei Tg-Jiu să elaboreze un proiect pentru realizarea de piste pentru biciclişti.
Consilierii PNL Gorj din Consiliul Local al municipiului Tg-Jiu, Eduard Berca, Grigore Popescu şi Mihai Paraschiv, au depus, ieri, la Registratura Primăriei Tg-Jiu, un document prin care aduc în atenţia municipalităţii, posibilitatea de accesare a unor fonduri guvernamentale nerambursabile în...
Peste 200 de polițiști, la datorie de Ziua Unirii
Peste 200 de poliţişti, dintre care 33 rutieri, 149 de ordine publică, 13 de investigaţii criminale şi 6 poliţişti din cadrul altor structuri, vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în localităţile unde vor fi organizate manifestări cultural artistice dedicate Zilei Unirii Principatelor Române. 94 de patrule de siguranţă publică, dintre care 23 pedestre şi 71 auto, vor...




















































































































