4.7 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 9, 2026

Arhive Lunare: martie 2015

Patronii a două baruri, amendaţi de ITM

Proprietarii a două baruri din municipiul Târgu-Jiu s-au ales cu sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 30.000 lei deoarece, în urma unor verificări, inspectorii ITM Gorj au depistat că în acele locaţii trei persoane prestau activităţi fără forme legale de angajare.

Cinci incendii de vegetaţie uscată în trei zile

În perioada 20 – 22 martie 2015, efective din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Gorj au fost solicitate şi au intervenit pentru stingerea a unui număr de 5 incendii de vegetaţie uscată, toate incendiile având ca şi cauză probabilă de izbucnire „Flacără – foc în aer liber”. Au fost afectate circa 13 hectare de teren aparţinând...

Simulare de incendiu la mall

Mâine, 24 martie 2015, începând cu ora 09:00, la Shopping City Târgu Jiu, structurile cu atribuţii în gestionarea unor situaţii de urgenţă generate de incendii din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj şi personalul cu funcţii de conducere din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, precum şi personalul operativ de la Detaşamentul de Pompieri Tg-Jiu şi...

Doliu, în familia viceprimarului Popescu!

Viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, Aurel Popescu, este în doliu după ce mama acestuia, Maria, a decedat la finalul săptămânii trecute. Maria Popescu va fi înmormântată mâine la Drăguţeşti.

Hala de la Piaţa Centrală, inaugurată peste câteva zile

Lucrările la noul spaţiu închis din spatele halei de carne din Piaţa Centrală a municipiului Târgu-Jiu dau semne că s-au încheiat. Potrivit lui Alexandru Zaharia, directorul societăţii Edilitara Public, noua hală va fi inaugurată peste câteva zile, odată ce aceasta va fi predată de către constructor către autorităţile locale târgujiene.

Tânăr fără permis, reţinut după ce a furat o maşină

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Bolboşi, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce a sustras un autoturism ce aparţinea unui cabinet medical din Turceni şi l-a condus pe drumurile publice, deşi nu avea permis. Tânărul este cercetat acum pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără permis.

Angajaţi ai Carierei Pinoasa, reţinuţi pentru furt calificat

Patru angajaţi ai Carierei Pinoasa au fost reţinuţi sâmbătă sub acuzaţia de furt calificat după ce sustras 350 de metri de cablu electric din zona carierei miniere, cu intenţia de a-l valorifica la un centru de colectare a deşeurilor feroase din Bâlteni. În acelaşi dosar mai este cercetat şi proprietarul centrului respectiv.

Reţinuţi pentru complicitate şi instigare la distrugere

Doi localnici din Mătăsari au fost reţinuţi zilele trecute de poliţiştii gorjeni sub acuzaţia de complicitate, respectiv instigare la distrugere. Cei doi sunt cercetaţi în acelaşi dosar în care săptămâna trecută un bărbat de 47 de ani, din aceeaşi comună, a fost reţinut după ce a dat foc grajdului unei vecine.

Cinci milioane de lei pentru proprietari! Peste 800 de locuinţe din Fărcăşeşti şi Mătăsari, expropriate pentru extinderea UMC Jilţ Nord

Ministerul Energiei a publicat pe site-ul propriu proiectul de fundamentare a unei Hotărâri de Guvern privind declanşarea procedurilor de deposedare a tuturor imobilelor situate în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică “Deschiderea și punerea în exploatare a carierei Jilț Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit”. În documentul în cauză se precizează că, peste 800...

Gura târgului – Negrescu ţine de scaun şi contestă propunerea de suspendare

Directorul penal al Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Marian Negrescu, nu este de acord cu propunerea Comisiei de Evaluare a Primăriei Târgu-Jiu, luată joi, cu privire la suspendarea sa din funcţie, pe motiv că a fost trimis în judecată pentru fapte legate de activitatea sa plătită din bani publici. Negrescu intenţionează astfel să conteste, în scris, decizia comisiei în cauză,...

Bunurile unui afacerist din Târgu-Jiu, puse sub sechestru

Mai multe bunuri aparţinând afaceristului târgujian Ion Budilică, între care şi un hotel, au fost puse sub sechestru, săptămâna trecută, de poliţiştii gorjeni. Bărbatul de 49 de ani este cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Potrivit poliţiştilor, valoarea prejudiciul adus statului de către omul de afaceri târgujian se ridică la suma de 2.500.000 de lei. Pe lângă hotel,...

Pace parţială: Greva foamei de la CEO, suspendată până la finalul acestei luni

Cei aproape 40 de angajaţi şi lideri sindicali ai subunităţilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) care au intrat, lunea trecută, în greva foamei, au suspendat protestele, vineri dimineaţă, după ce o parte a colegilor lor care fac parte din Comisia de Negociere a CEO au reuşit să semneze un protocol cu administraţia, în urma unor discuţii care au avut loc...

CEO a oprit discriminarea făcută pentru sindicaliştii “Univers”

Protocolul semnat, vineri dimineaţa, la Ministerul Energiei, de către liderii a trei federaţii sindicale din cadrul Complexului Energetic Oltenia(CEO), a avut efecte imediate la nivel de Gorj. Asta, deoarece, la numai câteva ore, după ce documentul a devenit public, conducerea CEO a anunţat şi restul liderilor sindicali ai Federaţiei “Univers”, care se vor deplasa, astăzi, la Sibiu, unde se...

Americancă îndrăgostită de doina românească

O tânără de 25 de ani, din Statele Unite ale Americii, a venit la sfârșitul săptămânii în Gorj, pentru a se întâlni cu lăutari de -ai locului, Sarah Larsson fiind dornică să învețe cât mai multe doine de la aceștia. Studentă și membră a unei formații care cântă muzică balcanică, tânăra a fost până acum în Ucraina, Bulgaria, Serbia...

Bejinaru nu scapă de cătușe

Fostul salariat al Complexului Energetic Oltenia, Aristică Benoni Bejinaru, și amicul său de dosar penal, Casian Muja Bejat, rămân în spatele gratiilor, după ce Curtea de Apel Craiova a admis la sfârșitul săptămânii trecute cererea procurorilor DIICOT Târgu-Jiu de menținere a arestării preventive a celor doi. Tribunalul Gorj dispusese înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru cei doi...

CJCPCT Gorj a sărbătorit 47 de ani de la înfiinţare

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj a împlinit săptămâna trecută, 47 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca evenimentul celor aproape cinci decenii de activitate, la sediul CJCPCT Gorj au fost organizate mai multe manifestări, de la lansări de reviste la Gala Premiilor CJCPCT Gorj, pe anul 2014.Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii...

Record de participanţi şi premii, Salonul „Arte Mici” a tras cortina celei de-a şasea ediţii

Salonul de Pictură „Arte Mici” şi-a premiat câştigătorii ediţiei din acest an. Festivitatea s-a desfăşurat sâmbătă, 21 martie, la Catedrala Ortodoxă din Motru, bucurându-se de participarea criticului de artă Pavel Şuşară, artistului plastic Alexandra Maciac, primarului Dorin Hanu – care a deschis ceremonia de premiere şi, binînţeles, artistul plastic Florin Preda Dochinoiu.  De asemenea, poetul Nicolae Dragoş a fost...

Înapoi, în mocirlă

Nimic bun n-a urmat după victoriile simetrice în fața celor de la Dinamo și Steaua, Pandurii s-a prăbușit în propria neputință, tot orgoliul fiind consumat în partidele amintite. Orice laudă pe care gorjenii au primit-o merită acum retrasă după evoluțiile penibile din ultimele două jocuri de campionat.După dezastrul de la Chiajna era de așteptat o altă atitudine din partea...

Sarra (II) (volumul III)

Dintr-odată, Avi m-a luat în braţe şi m-a trecut, peste pârleaz, în curte, la bunica, într-un fel de copilărie a mea. M-a lăsat apoi cu picioarele pe pământ, tocmai lângă groapa cu noroi a porcilor şi piua în care îşi clăteau, în fiecare dimineaţă, ciocurile, nişte raţe blestemate. Parcă nimic nu se schimbase. „Mac-mac! Mac-mac-mac!“ – Aaa, urâtelor, până aici...

Aproape o mie de persoane şi-au petrecut weekend-ul la Rânca

Aproximativ o mie de turişti au ales să-şi petreacă sfârşitul de săptămână în staţiunea montană Rânca. Mai puţin de jumătate dintre ei s-au distrat pe pârtiile de schi. Vremea a fost perfectă pentru practicarea sporturilor de iarnă şi relaxare în aer liber, însă numărul turiştilor a fost destul de mic.Iubitorii muntelui, care au optat pentru un week-end la Rânca,...

FOTBAL / Liga a 3-a – Doar un punct din două meciuri

Echipele gorjene din liga a 3-a nu au avut prea multe motive de bucurie în acest week-end. În vreme ce Știința Turceni a stat în această rundă, Pandurii II a avut meci pe teren propriu, iar Minerul Motru a evoluat în deplasare. Jucând contra unei candidate la promovare și doar cu un jucător de la prima echipă, Pandurii II a...

CNTV organizează preselecţie pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon

Copiii şi tinerii talentaţi sunt aşteptaţi să participe la cea de-a IV-a ediţie a preselecţiei regionale pentru Festivalul Internaţional de Cântec Francofon “Chants, sons sur scène” de la Baia-Mare, organizată de Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu. Înscrierile se pot face până la sfârşitul acestei luni.Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, în colaborare cu Institutul Francez din România,...

Penalii din PSD îşi pierd funcţiile

Membrii PSD, care fac parte din Guvern sau din conducerea Parlamentului, îşi vor pierde funcţia dacă sunt urmăriţi penal în dosare de corupţie, potrivit principiilor de integritate cuprinse într-o rezoluţie adoptată, vineri, de Consiliul Naţional al PSD. Conform hotărârii, citită de secretarul general la PSD, Andrei Dolineaschi, membrii de partid arestaţi preventiv în cazuri de corupţie îşi pierd automat...

Noi servicii medicale, la Spitalul Orăşenesc Novaci

Un nou compartiment devine funcţional, începând cu luna aprilie, la Spitalul Orăşenesc Novaci. În cadrul Secţiei Chirurgie s-a amenjat Compartimentul ORL, care dispune de cinci paturi. De asemenea, în Ambulatoriul intergat al unităţii vor funcţiona, de luna viitoare, mai multe cabinete medicale, între care: Cardiologie, Psihiatrie, ORL, Psihologie.Spitalul Orăşenesc Novaci continuă să se dezvolte şi să-şi extindă gama serviciilor...

Ajutoare de deces de aproape 22.000 de lei pentru şomerii indemnizaţi

Potrivit legislaţiei în vigoare, nu numai familiile pensionarilor din sistemul public care au decedat, dar şi familiile şomerilor care au trecut în lumea celor drepţi, pot beneficia de ajutor de înmormântare. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a plătit anul trecut ajutoare de deces de peste 18.000 de lei, iar în acest an deja a fost...

Energia, la cea de-a VI-a victorie consecutiva

Energia Târgu-Jiu a depășit pe BC Mureș, scor 81-78, în ultimul meci al etapei a 25-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculine. Calificate deja în playoff, Energia Târgu Jiu şi BC Mureş s-au luptat pentru o clasare cât mai bună la finalul sezonului regulat. Gazdele au început bine şi conduceau în pauza mare cu 42-37. Dominarea...

Ca la noi, la nimeni – Balada Transalpina, cu dedicaţie de la Ludovic Orban!

Afaceristul Nelu Iordache, şmecheraş din Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, făcea contracte cu statul cu nemiluita. Avea şi compania aeriană low cost Blue Air, condusă bine de un fost director general al Tarom, dar şi firma de construcţii Eurostrade. Băiatul dădea şpagă bani în stânga şi-n dreapta – la PNL şi PDL -, ştiind prea bine rotaţia acestora la guvernare. Lui...

Maria, Regina României (1875-1938)

Cum se ştie, ultimul domn al Ţărilor Române a fost Alexandru Ioan Cuza care, în scurta lui domnie (1859-1866) a contribuit decisiv la modernizarea statului român sub toate aspectele vieţii social-economice, culturale şi politice.După această perioadă au urmat regii României ( Carol I, mai întâi domn până în 1880, Ferdinand I, Carol al II-lea şi Mihai I). Deşi i-a...

Precizări la un PS din NOVĂCEANUL – Nasc şi la Novaci scriitori

Graţie scriitorului Constantin Dârvăreanu primesc lunar revista NOVĂCEANUL, al cărei Redactor şef este. O foaie cultural-literară şi cu dese accente social-gospodăreşti ce privesc urbea Novaci. La finele unei recenzii literare la o apariţie recent, semnată de Maria Şandru, şi intitulată “Cartea vieţii mele”, scoasă la Tipografia “Napoca Star”, autorul cronicii, el însuşi scriitor – Constantin Dârvăreanu face o observaţie pertinentă....

Posturi vacante la Ambulanţa Gorj

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj a demarat procedurile de ocupare a unor posturi vacante de ambulanţier şi medic. De altfel, urmează să se scoată la concurs şi alte locuri, după ce se vor obţine aprobările necesare de la Ministerul Sănătăţii. La ora actuală, potrivit managerului Marinică Niculescu, la SJA Gorj sunt vacante şapte posturi.Deficitul de personal este una...

500.000 de lei pentru asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap

Conducerea Direcţiei Publice de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu, a reuşit să vireze banii pe carduri către asistenţii şi însoţitorii persoanelor cu handicap din municipiu. Sumele aferente lunii februarie au ajuns în buzunarele a circa 560 de asistenţi şi însoţitori ai persoanelor cu handicap. “Pentru luna februarie, am făcut plăţi de 264.444 de lei pentru asistenţii personali, iar pentru însoţitorii...

Elevi de la “Constantin Brăiloiu”, în Spania la Festivalul Internaţional de Teatru Francofon

În perioada 12-15 martie, 2015, elevii trupei de teatru în limba franceză de la Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu”, coordonată de doamna profesoară Melania Mihai, au participat la Festivalul Internaţional de Teatru Francofon, “Coup de théâtre”, de la Huesca, Spania. Participarea trupei la acest festival a fost urmarea evoluţiei scenice din octombrie, 2014, de la Festivalul Internaţional de Teatru...

CJ Gorj alocă 20.000 de lei pentru Asociația Județeană de Box

Consilierii judeţeni au aprobat în ultima şedinţă lunară încheierea unui acord de parteneriat între Consiliul Judeţean Gorj şi Asociaţia Județeană de Box Gorj, în vederea cofinanţării proiectului “Boxul actual și de perspectivă”. Valoarea totală a proiectului este de 40.000 de lei, UAT – Județul Gorj urmând să asigure cofinanțarea proiectului în procent de 50% din valoarea acestuia, aprobându-se astfel...

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită şi în Gorj

În fiecare an, la data de 25 martie, se sărbătoreşte Ziua Poliţiei Române. În acest context, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj au desfășurat o serie de activități dedicate acestei zile, pentru promovarea imaginii organului de stat, a respectului pentru lege şi faţă de profesioniştii îşi dedică întreaga lor capacitate serviciului pus în slujba cetăţeanului.Seria activităţilor...

Agricultorii din judeţ, aşteptaţi să-şi declare veniturile

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj aşteaptă până la data de 25 mai cele câteva mii de persoane fizice din judeţ, care desfăşoară o activitate agricolă definită potrivit legii, impusă pe bază de norme de venit. Acestea au obligaţia de a depune în următoarea perioadă Formularul 221 “Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit”....

Ziua Internaţională a Fericirii, marcată din nou în Gorj

Pentru al doilea an consecutiv, Ziua Internaţională a Fericirii a fost sărbătorită în judeţul Gorj. Organizatorii activităţilor derulate cu această ocazie au fost Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Gorj şi Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Gorj, coordonator judeţean fiind prof. psiholog Sonia - Isabela Gorun - Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Gorj. Acţiunea a fost...

Succes chinuitor

Dincolo de acest rezultat, 29-26 (12-10), foarte bun în economia unui campionat care propune intrarea în play-out cu punctele obținute contra echipelor cu care se va juca în această parte a campionatului, rămâne un joc extrem de slab practicat de Energia, incapabilă să găsească încă trasee pentru atac, acțiunile ofensive fiind în continuare chinuitoare și bazate exclusiv pe forma...

Elevi, profesori şi artişti din SUA, în vizită la Târgu-Jiu

Între 1 – 14 aprilie 2015, o delegație americană de 12 persoane va sosi la Târgu Jiu, ca urmare a celui de-al doilea schimb cultural al proiectului ”Note comune – Conectarea tradițiilor populare cu ajutorul tehnologiei moderne” ce se desfășoară între Clay Center din Virginia de Vest, SUA și Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”. Din delegaţie vor face parte...

Din nou, concursuri pentru posturile vacante din primării

Patru noi posturi declarate vacante de la Primăriile Runcu şi Peştişani au fost scoase la concurs. Probele scrise şi interviurile se vor derula în cursul lunii viitoare, candidaţii doritori fiind aşteptaţi zilele următoare să-şi depună dosarele în vedere participării la examene.Primăria comunei Pestișani organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante de:...

Incendiu la Câlnic

Casa unui localnic din satul Vâlceaua, comuna Câlnic, a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii intervin pentru stingerea incendiului.

Azi este Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei se marchează în fiecare an la data de 22 martie. Tema pentru anul 2015 este “Apa și dezvoltarea durabilă”. Hotărârea prin care data de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) a fost adoptată la 22 decembrie 1992 de către Conferința Națiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro.

Marea Neagră, principala zonă de manevre tactice în criza NATO – Rusia

Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică şi-au testat din nou capacităţile militare în această săptămână, Marea Neagră devenind principala zonă de manevre tactice pe fondul tensiunilor generate de criza din estul Ucrainei. Şase nave militare NATO şi un submarin s-au aflat în Marea Neagră în ultima săptămână pentru exerciţii de rutină menite să demonstreze capacitatea de apărare colectivă. La exerciţii au participat...

Primii turişti de weekend au ajuns la Rânca

În staţiunea montană Rânca s-a dat startul distracţiei de weekend. Primii turişti au ajuns deja acolo şi au început să testeze pârtia din centrul staţiunii. În acest sfârşit de săptămână vor funcţiona toate pârtiile de schi din Rânca, la fel şi cele de săniuş. Drumul de acces este bun, drumarii fiind pregătiţi să intervină, dacă este cazul. Şi salvamontiştii...

Prins cu paraşuta pe Jiu

Joi seara, un echipaj de jandarmi din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil, în timp ce desfășura activități specifice de prevenire și combatere a faptelor antisociale, a depistat un bărbat în vârstă de 50 de ani, din comuna Plopşoru, care pescuia în apele râului Jiu cu o unealtă de pescuit tip lansetă la capătul căreia se afla o plasă monofilament...

Ambulanţa Gorj face angajări

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj a demarat procedurile de ocupare a unor posturi vacante de ambulanţier şi medic. De altfel, urmează să se scoată la concurs şi alte posturi, după ce se vor obţine aprobările necesare de la Ministerul Sănătăţii. La ora actuală, potrivit managerului Marinică Niculescu, la SJA Gorj sunt vacante şapte posturi.

Gherghe şi Horhoianu rămân în aşteptare

Magistraţii Tribunalului Gorj au amânat, din nou, pronunţarea unei sentinţe în cazul consilierilor suspendaţi: Emilia Horhoianu şi Mihai Gherghe. Cei doi aşteptau să afle, astăzi, dacă se pot întoarce sau nu la vechile funcţii, dar judecatorii au hotărât să îi pună iar în aşteptare. Următorul termen este 6 aprilie.

Ziua Internaţională a Fericirii, sărbătorită în Gorj

În ziua de 20 martie 2014 se sărbătoreşte, la nivel mondial, Ziua Internaţională a Fericirii. În Gorj, această zi este marcată pentru a doua oară şi va fi sărbătorită la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv în grădiniţe. Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Gorj a stabilit activităţile ce vor fi derulate cu această ocazie. Astfel,...

Sfaturile medicilor valabile pe durata eclipsei de soare

Astăzi, începând cu ora 10:50, are loc o eclipsă de Soare, care are maximul în jurul orei 11.55. Fenomenul se va termina la ora 13.05. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul de unde observăm. Medicii ne sfătuiesc să nu privim direct spre soare pentru că riscăm să rămânem cu leziuni permanente, chiar dacă poartăm...

20 martie 2015 – ziua cu trei evenimente astronomice

Data de 20 martie 2015 va rămâne în memoria celor fascinaţi de astronomie, graţie celor trei evenimente astronomice: eclipsa parţială de soare, superluna - acel moment în care astrul ceresc va fi cel mai aproape de Pământ - şi echinocţiul de primăvară. Eclipsa va fi vizibilă în aproape toate oraşele ţării. Nu încercaţi însă să va bucuraţi de spectacol...

14 autoutilaje au deszăpezit drumurile gorjene

Pe parcursul nopţii trecute, reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Gorj au acţionat cu 14 autoutilaje şi au răspândit 18 tone material antiderapant pe DN 6B, DN 66, DN 67, DN 67B, DN 67C şi DN 67D. la ora actuală, pe DN 67C km 20+000 - km 34+800 Novaci - Rânca este zăpadă de 1-2 centimetri.

Protestele se suspendă şi la Tehomir

După documentul cu opt puncte încheiat în urmă cu cinci ore la Ministerul Energiei greva se suspendă şi la Mina Tehomir.Aici doi ortaci sunt de ieri în greva foamei ăsta după ce aproape 80 sunt în mină de marți, ei refuzând să iasă în semn de protest față de decizia administrației CEO legat de viitoarele disponibilizări.Minerii au condamnat astfel...

4 salarii brute medii pentru disponibilizați

Disponibilizaţii la cerere din CEO, potrivit noului document semnat la București, vor primi 4 salarii medii brute pe unitate ca salarii compensatorii.Pentru cei care mai au 1 an până la pensie se vor da 2 salarii compensatorii iar cei care mai au 2 ani se vor da 3 salarii. Pentru restul disponibilizărilor se vor acorda 6 salarii.Cota da...

Greva foamei se suspendă până la negocierea CCM

Discuțiile începute ieri la sediul Ministerului Energiei s-au încheiat la ora 1.30 cu semnarea unui protocol între reprezentanții CEO, prin directorul Ciurel şi directorul economic Adrian Vâlcean, şi reprezentanții Univers, Energetica şi Petrom. Cei de la FNME nu au semnat.S-a stabilit de comun acord: necesitatea încheieri unui CCM în procedură de urgență, adică până la finalul lunii, din...

12 lideri sindicali agreaţi, plătiţi de CEO să meargă la Sibiu

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a aprobat, recent, deplasarea, pe banii CEO, a 12 lideri sindicali de la sindicatele agreate şi semnatare ale acordului care ţine loc de CCM, la Sibiu. Deplasarea se va face, luni, sindicaliştii dorind să ajungă la Consiliul Federal al “Univers”, care are loc în oraşul lui Iohannis. Costurile suportate sunt de 900 de lei de...

Negrescu a primit aviz favorabil pentru suspendarea din funcţie

Comisia Primăriei Târgu-Jiu care a evaluat activitatea managerială, pe anul trecut, a directorului Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” a hotărât, ieri, că Marian Negrescu trebuie suspendat din funcţie. Abia săptămâna viitoare, Negrescu va rămâne fără scaun şi asta deoarece, procedural, comisia este obligată să propună suspendarea directorului teatrului, pe timpul procesului penal al acestuia, Consiliului Municipal. Soarta lui Negrescu este...

Fostul ministru al Culturii, în recital la Novaci

Ion Caramitru, fost ministru al Culturii, va susţine, sâmbătă, la Novaci, un recital de poezie. Acesta a fost invitat în localitatea gorjeană de organizatorii ediţiei din acest an a Festivalului de Teatru “Sabin Popescu”, care se organizează la Casa de Cultură din Novaci. Manifestarea va avea loc la finalul săptămânii viitoare, mai exact între 26 şi 28 martie. Pe...

Ajutoare de la Guvern pentru cinci familii din Gorj

În şedinţa de Guvern de miercuri, 18 martie, s-au adoptat o serie de ajutoare guvernamentale de urgenţă pentru 253 de familii sau persoane singure. Pentru acestea, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Guvernul a aprobat alocarea sumei de 737.000 de lei. Din suma totală, 605.000 de lei vor fi alocați pentru sprijinirea a 195 de...

Parepa nu face schimbări majore în structura IPJ Gorj

Din luna februarie de când a fost numit la şefia Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Gheorghe Parepa nu a adus cu sine schimbări majore în cadrul unităţii. Acesta spune că vor fi doar mici modificări în cadrul aceloraşi structuri şi efectivele de poliţişti vor fi suplimentate în zonele care au fost analizate ca fiind vulnerabile.Noul şef al IPJ...

Procurorul Ţuluş l-a lăsat pe Greblă doar fără funcţii

“Eu, în prezent, nu mai am nicio funcţie şi nici nu mai doresc să mai am vreo funcţie”, a declarat, joi, Toni Greblă, înainte să intre la Înalta Curte, unde s-a judecat contestaţia DNA faţă de decizia instanţei de a-l aresta la domiciliu pe fostul judecător al CCR, într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracţiuni, printre...

Prefectul merge la Ponta şi la Gerea, săptămâna viitoare

Prefectul de Gorj, Alin Văcaru, a stat de vorbă ieri, timp de două ore, cu delegaţia greviştilor foamei de la CEO, care i-au explicat reprezentantului Guvernului în Teritoriu motivele pentru care au ales să apeleze la această formă de protest, dar şi revendicările lor. Greviştii au fost însoţiţi la prefect de către liderii sindicali care îi susţin şi în...

Dumitru Dănău: un brâncușiofil și un distins cărturar

Cu șase decenii în urmă, Dumitru Dănău era șeful de promoție din anul său, ultimul (anul IV), ca elev al Școlii Pedagogice Târgu-Jiu, azi Colegiul Național „Spiru Haret”. În urma examenului de stat (de diplomă), cum se numea atunci, cu rezultate maxime, a primit titlul de învățător. Fiind colegi de școală, cu un an mai mic, imaginea acestuia, plasată...

Handbal masculin / Liga Națională – Duelul suferindelor

Echipa de handbal a Energiei are parte de cel mai slab sezon din ultimii ani, de pe penultimul loc din Liga Națională, trupa lui Liviu Andrieș are misiunea de a învinge Suceava pentru a evita umilința ultimului loc.Cu un avantaj de doar trei puncte față de ultima clasată, echipă care vine la Târgu Jiu cu gândul de a încerca...

Gorjeni, la Ateneu de Ziua Mondială a Asistenţei Sociale

În contextul sărbătoririi Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, marcată în cea de-a treia zi de marţi a lunii martie a fiecărui an, mai multe persoane din Gorj s-au deplasat la Bucureşti, unde au participat la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţa Socială. Evenimentul s-a desfăşurat la Ateneul Român, iar delegaţia gorjeană a fost condusă de Cristina Ciucur, preşedintele Sucursalei...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Trebuie să acceptăm faptul că lumea este toată a Lui Dumnezeu”

În cea de-a patra Duminică a Postului Mare, cu toți avem prilejul minunat de a desluși marea taină a misterului credinței, deoarece credinţa, aşa cum rezultă din atâtea texte ale Sfintei Scripturi şi din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister şi un paradox, căci vindecarea fiului lunatic și simbolul scării lui Ioan Scărarul demonstrează că...

BASCHET / Liga Națională – Energia – BC Mureș, un posibil duel și în play-off

După fabuloasa performanță reușită în EuroChallenge, unde a reușit să se califice în turneul Final Four, Energia se reîntoarce în competiția internă, acolo unde și-a propus să obțină o clasare cât mai înaltă în sezonul regulat pentru a avea avantajul meciurilor de pe propriul teren. Duminică, cu începere de la ora 19:50, Energia primește vizita celor de la BC Mureș...

O adolescentă de 14 ani şi un bărbat de 54 de ani, daţi dispăruţi

Poliţiştii gorjeni efectuează cercetări pentru identificarea unei adolescente în vârstă de 14 ani, din Târgu-Jiu, şi a unui bărbat de 54 de ani, din Bumbeşti-Jiu, ambii semnalaţi ca fiind dispăruţi de la domiciliu.În cursul zilei de 18 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de o femeie de 53 de ani, din localitate, cu privire...

Burse mai mari pentru olimpicii internaţionali

Cuantumul burselor pe care le primesc elevii premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale a fost majorat printr-un ordin al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul instituţiei ordinul de ministru privind majorarea cuantumului burselor, după ce salariul de bază minim garantat în plată a fost majorat. Elevii care au obţinut premiul I sau medalia de aur în...

Dosar penal pentru tăiere ilegală şi furt de material lemnos

O femeie de 41 de ani, din Samarineşti, s-a ales cu dosar penal, după ce împreună cu fiul său de doar 12 ani, a furat mai mulţi arbori de pe un teren forestier din Slivileşti.Arborii sustraşi se aflau pe un teren forestier ce aparţinea unui bătrân de 80 de ani, din localitate. “La data de 18.03.2015, poliţiştii din cadrul...

Tânără gorjeancă, premiată la un festival din Neamţ

Tânăra interpretă de muzică populară din Gorj, Antonia Sorina Stoian, şi-a mărit palmaresul cu încă un premiu în urma participării la Festivalul „Florile Ceahlăului” de la Piatra Neamţ.Festivalul concurs naţional de muzică populară pentru copii şi tineri „Florile Ceahlăului” s-a desfăşurat la Piatra Neamţ, în perioada 14-15 martie 2015, iar Antonia Sorina Stoian a obţinut premiul III la secţiunea...

A furat maşina din faţa restaurantului

Un tânăr de 26 de ani, suspectat că ar fi sustras o maşină parcată în faţa unui restaurant din Bumbeşti-Jiu, a fost reţinut,  miercuri, de poliţiştii gorjeni sub acuzaţia de furt calificat.În cursul zilei de 18 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al...

Preselecţie pentru „Mamaia Copiilor”, la Târgu-Jiu

Zeci de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 15 ani, din Gorj şi alte trei judeţe, au participat zilele trecute la etapa zonală de preselecţie pentru Festivalul Naţional „Mamaia Copiilor”.Dacă până acum etapa zonală de preselecţie pentru Festivalul Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor” se organiza la Craiova, anul acesta organizatorii au decis ca aceasta să se...

Medici scăpați de acuzațiile de malpraxis

Judecătoria Târgu-Jiu a pronunțat, săptămâna aceasta, un verdict care a lăsat-o, probabil, fără cuvinte pe o gorjeancă al cărui prunc a murit la naștere din cauza modului în care (nu) au intervenit medicii care o aveau în supraveghere. Violeta Cîndea a sperat că la instanță va reuși să îi convingă pe judecători să îi oblige pe procurori să dispună...

“Anchetată” de medicii psihiatri

Omorul care a fost înregistrat, miercuri, la Negomir, în satul Raci, nu a dus până acum la arestarea niciunei persoane, deși anchetatorii au un suspect chiar în soția bărbatului găsit desfigurat de loviturile de topor primite. Maria Olteanu nu a fost însă încătușată, pentru că a fost dusă mai întâi la secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu,...

Pentru o istorie adevărată sau Însemnări comemorative – O jumătate de secol de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, primul şef al statului nostru cu origine muncitorească

Se împlinesc, la 19 martie anul curent, cincizeci de ani de la moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, primul şef al statului nostru cu origine muncitorească, care a condus România aproape două decenii, perioadă în care s-au pus bazele „societăţii socialiste” („comuniste”, după unele afirmaţii). Facem precizarea că dreptul la astfel de însemnări comemorative ni-l rezervă faptul că am trăit toate...

Ca la noi, la nimeni – Cloşca Mafiei

La sosirea suspectului Traian Băsescu la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la fel ca şi la plecarea precipitată, simplul cetăţean de acum cu acelaşi nume a fost întâmpinat de protestatari care scandau: „Băsescu, la puşcărie!” Acolo se aflau oameni de toate vârstele, dar mai ales cei de vârsta a treia – cărora le fuseseră tăiate...

Zăpada mieilor în Gorj

Gorjenii au fost surprinşi, joi dimineaţa, când s-au trezit în plină iarnă. Ninsorile au revenit în judeţul nostru, deşi, calendaristic vorbind, suntem pe finalul primei luni de primăvară. În zona montană s-au aşternut câţiva centimetri de zăpadă proaspătă.Mai multe localităţi din Gorj, inclusiv municipiul Târgu-Jiu, au avut parte de o dimineaţă veritabilă de iarnă. În zona Spitalului de Pneumoftiziologie...

Meci vital cu Gazul

Pandurii nu are timp să plângă prea mult după usturătorul eșec din etapa a 22-a, echipa gorjeană având duminică programat meci în runda cu numărul 23, pe teren propriu, în fața celor de la Gaz Metan Mediaș. Din planul pe care îl făcuseră oficialii gorjeni, cu minimum patru puncte din partidele cu Viitorul și Gaz Metan, n-a mai rămas de...

Salonul de Pictură „Arte Mici” îşi premiază câştigătorii

Sâmbătă, 21 martie 2015, la Catedrala Ortodoxă Motru are loc festivitatea de premiere a celei de-a VI-a ediţii a Salonului de Pictură „Arte Mici”. Evenimentul începe la ora 13.00, iar două ore mai târziu se vernisează, la Casa de Cultură Motru, expoziţia Salonului. Vor fi prezenţi la ceremonia de decernare a premiilor şi doi dintre membrii, respecitiv Pavel Şuşară...

„Primăvara Oraşului” s-a amânat

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a decis, ieri, ca evenimentul ”Primăvara Orașului”, programat pentru perioada 19-22 martie 2015, să fie amânat pentru perioada 26-29 martie. Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate cu partenerii și colaboratorii, motivul principal fiind condiţiile meteo nefavorabile. În cadrul evenimentului „Primăvara Oraşului”, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, vor fi aşteptaţi să expună agenţii economici care...

Consiliul Concurenţei: Piaţa de electricitate, afectată de restructurările din CEO

Piaţa de electricitate din România va fi afectată, în acest an, de aplicarea planurilor de restructurare de la Complexul Energetic Oltenia şi de la Complexul Energetic Hunedoara, însă aceste măsuri sunt asumate în înţelegerile cu instituţiile financiare internaţionale, miza fiind ajutorul de stat, susţine preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. ,,Pe energie, mi se pare că miza cea mai importantă...

Gura târgului – Fratele casierei de la Turburea presează pentru o promovare

Anchetată pentru delapidare, Ioana Berbec, casiera Primăriei Turburea ameninţă că îşi va da drumul la gură dacă fratele său, angajat la Serviciul de Gospodărie Comunală a localităţii nu va fi promovat, luna viitoare, pe un post mai bun în instituţia publică. Cel puţin asta susţin localnicii, inflamaţi de tupeul femeii care se aşteaptă ca autorităţile să se teamă de...

Puieţi de castan, plantaţi pe 25 de hectare de teren

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, derulează în această perioadă, în calitate de beneficiar coordonator proiectul  „Managementul Conservativ al Habitatelor  4070 şi 9260 cadrul în ROSCI 0129 Nordul Gorjului de Vest, judeţul Gorj”, în parteneriat cu Administraţia Sitului Nordul Gorjului de Vest şi ICAS Brasov. Acest proiect este finanţat de Comisia Europeană, în cadrul programului Life+ Natura & Biodiversitate...

S-au aprobat comisiile de examinare a concursurilor organizate de SJU

Consilierii judeţeni au aprobat pentru hotărârea pentru desemnarea reprezentantului Consiliului Judeţean Gorj în comisiile de examinare la concursurile organizate în vederea ocupării funcţiilor vacante de şef de secţie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă şi aprobarea componenţei acestora. Datele examenelor urmează să fie stabilite de către managerul Tiberiu Tătaru.Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor...

Plante medicinale din Farmacia Domnului – Izma (menta)

Cum primăvara întârzie şi nu ne putem ocupa de plante medicinale de sezon, care să se poată şi culege în acest timp, propun să prezint una extrem de cunoscută – Izma (menta) de cultură. Ea poate fi găsită în unităţile Plafar şi chiar în unele farmacii.Plantă perenă de cultură, ce poate ajunge la o înălţime de până la 1...

PSD Gorj, pregătit pentru modificările de statut

Pesediştii gorjeni vor participa în perioada 20-21 martie la Consiliul Naţional al PSD ce va avea loc la Sinaia. Social democraţii de la Gorj stabilesc în aceste zile care este poziţia organizaţiei judeţene privind separarea funcţiilor politice de cele administrative şi ce măsuri vor adopta pe viitor faţă de “penalii” partidului.Ciprian Florescu, vicepreşedintele PSD Gorj, a declarat, ieri, faptul...

Demisionarul Milosteanu revine la şefia Centrului Maternal

După demisia de la conducerea societăţii Medserv Min, survenită în urmă cu câteva zile, Gheorghe Milosteanu a făcut, ieri, primele declaraţii, el susţinând că va reveni de săptămâna viitoare la şefia Centrului Maternal. Acesta a vorbit despre obiectivele îndeplinite cât timp a condus societatea, susţinând că îşi doreşte ca altcineva să continue munca începută de acesta în cadrul Medserv...

Prăjitură cu mere şi scorţişoară, de post

Ingrediente: •  2 căni de mere rase • 1 cană de zahăr (preferabil brun) • ½ cană de ulei • 2 + ½ căni de făină (albă sau integrală) • 1 pliculeț de praf de copt • 2 lingurițe de scorțișoară • 100 gr de stafide • opțional: 100 gr de alune sau nuci • 1 vârf de cuțit de sare • sucul de la 1 portocalăPreparare Se poate folosi...

Umilinţa împinge la proteste extreme: Doi mineri, în greva foamei şi la Tehomir

Tensiunile şi nemulţumirile din CEO se acutizează dovadă că minerii de la Tehomir nu doresc să iasă la lumină, de mai bine de trei zile, şi mai mult, doi dintre ortaci au decis, ieri dimineaţă, să intre în greva foamei. Unul dintre grevişti a făcut parte din comisia de negociere care a discutat, ieri, cu managerul Laurenţiu Ciurel, dar...

Condiţii optime pentru practicarea sporturilor de iarnă, la Rânca

În această perioadă, la Rânca se poate schia pe toate cele şase pârtii din staţiune. În ultimele 24 de ore a nins, aşternându-se un strat de 15 centimetri de zăpadă proaspătă. În acest week-end, şase salvatori montani vor asigura permanenţa la Rânca, fiind pregătiţi să intervină la toate solicitările.Ninsorile recente căzute în zona montană au dat bătăi de cap...

Amendați de puștii lui Hagi

De ceea ce i-a fost frică lui Edi Iordănescu nu a scăpat, Viitorul a arătat exact acea agresivitate de care vorbea antrenorul gorjenilor, în vreme ce jucătorii Pandurilor au evoluat de parcă doar prezența pe teren ar fi impus și transferul punctelor în dreptul lor în clasament.Nu terenul sintetic și nici ora de disputare nu au fost principalii adversari...

Nemulţumiri printre gorjenii care au dorit angajarea la firma de cablaje

Confuzie încă de la primele ore ale dimineţii de ieri printre şomerii gorjeni. Deoarece reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj au transmis zilele trecute că, o firmă va veni să recruteze muncitori pentru o fabrică de cablaje din Arad, dar aceasta nu era aceeaşi ca cea care îşi va deschide o sucursală la Târgu-Jiu, respectiv...

S-a terminat prima rundă de negocieri de la Bucureşti!

Comisia de Negociere a CEO discută de mai bine de trei ore în faţa ministrului Gerea. S-a prezentat aici bugetul companiei şi s-au lansat discuţii aprinse pe marginea banilor existenţi la CEO. O parte a liderilor sindicali din comisie au luat şi aici partea administraţiei spunând că nu sunt bani pentru prime şi pentru salarii compensatorii, motivând chiar că...

Greblă rămâne liber!

Fostul judecător CCR Toni Greblă va fi cercetat în continuare în stare de libertate, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins astăzi contestaţia DNA, decizia fiind definitivă.Pe 11 martie, ÎCCJ a respins cererea DNA de arestare la domiciliu a lui Toni Greblă, însă DNA a făcut contestaţie, respinsă joi de un alt complet de la...

Peste 80.000 de soldati rusi iau parte la manevre militare de o amploare fara precedent

Peste 80.000 de soldati rusi iau parte, la ora actuala, in cele patru margini ale Rusiei, la exercitii militare de amploare, o demonstratie de forta care implica nave de razboi, apararea antiaeriana, blindate si bombrdiere strategice, a anuntat joi Statul Major al Armatei ruse, potrivit AFP."Numarul soldatilor implicati este acum de 80.000 iar numarul avioanelor a depasit 220", a...