Arhive Lunare: aprilie 2015
Avaria de la Rovinari, cercetată de oamenii legii
Poliţiştii gorjeni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă pentru evenimentul produs ieri după-amiază în zona Vîrţ când o ţeavă de gaze naturale a fost afectată în urma lucrărilor de modernizare a DN 66.
Surorile Bobeanu au fost găsite
Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţiei Rurală Novaci le-au identificat la locuinţa unui bărbat, de 32 de ani, pe cele două minore, BOBEANU ECATERINA-CĂTĂLINA, de 17 ani și BOBEANU SANDA DENISA, de 15 ani, ambele din orașul Târgu Cărbunești, care au plecat voluntar de la domiciliul lor, fără să anunțe unde se deplasează și fără a păstra legătura cu...
Cercetat pentru incendierea unor salcâmi
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat un bărbat, de 42 de ani, care, la data de 19 aprilie a.c. a dat foc vegetaţiei uscate de pe un teren agricol pe care îl deţine pe raza comunei Floreşti, judeţul Mehedinţi. Din cauza lipsei de supraveghere, focul s-a extins în halda Valea Mânăstirii, de pe raza comunei Cătunele, unde...
Mandat prelungit pentru Vâlcov
Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, va rămâne în arest preventiv încă 30 de zile după ce mandatul i-a fost prelungit definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.
14 deţinuţi, la Bursa locurilor de muncă
La Bursa generală a locurilor de muncă organizată de AJOFM Gorj, au participat şi un grup de 14 deţinuţi de la Penitenciarul Târgu-Jiu, însoţiţi, scopul acţiunii fiind de a vedea modul de desfăşurare al evenimentului, precum şi încadrarea pe piaţa muncii a şomerilor.
„Cu viaţa mea, apăr viaţa”, la Târgu-Jiu
Luni, 27 aprilie, ora 09.30, Primăria Municipiului Târgu-Jiu împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, va desfășura la Școala Generală ”Voievod Litovoi” concursul cu tematică de protecție civilă ”Cu viața mea, apăr viața”, etapa pe localitate.
Reținut pentru amenințare, lovire și influențarea declarațiilor
Polițiștii gorjeni au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 32 de ani, din Târgu-Jiu, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovire, amenințare și influențarea declarațiilor. Se pare că acesta ar fi agresat mai multe persoane, pe care apoi le-a amenințat pentru a le face să-și retragă plângerile. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Start la Bursa generală a locurilor de muncă
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va da startul peste o oră la Bursa generală a locurilor de muncă. În cadrul evenimentului vor fi puse la bătaie circa 400 de locuri de muncă în diverse domenii de activitate, fiind aşteptaţi să participe gorjenii aflaţi în căutarea unui serviciu.
Halep revine în poziţia secundă în clasamentul WTA
Jucătoarea de tenis Simona Halep va reveni luni pe locul al doilea în clasamentul WTA, după ce rusoaica Maria Șarapova a fost învinsă în optimile turneului de la Stuttgart și va pierde această poziție, a confirmat site-ul circuitului profesionist feminin.
Circulaţie închisă 8 ore pe str. Corneliu Coposu
Circulația rutieră pe strada Corneliu Coposu din municipiul Târgu-Jiu se va închide mâine, 25 aprilie, între orele 08:00-16:00, pentru înlocuirea stâlpilor de iluminat public, care prezintă pericol de cădere.
Azi se reia furnizarea cu gaze la Rovinari
Oficialii administraţiei locale din Rovinari au anunţat că GDF Suez i-a înştiinţat despre faptul că problema apărută ieri la o ţeavă de gaze fisurată în zona Vîrţ se va remedia în cursul acestei zile. Autorităţile îi sfătuiesc pe localnici să ia toate măsurile necesare pentru a preveni un eveniment tragic şi anume să închidă toate aparatele pe gaz pentru...
Teren forestier din Gorj, acaparat fraudulos de directorul general adjunct al Gărzii de Mediu
Procurorii DNA Piteşti l-au reţinut, miercuri, pe directorul general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, Marius Bărbulescu, pentru trafic de influenţă în formă continuată şi luare de mită. La baza reţinerii lui Bărbulescu, dar şi a lui Gheorghe Deaconeasa administrator al unor societăţi comerciale şi fundaţii, se află acuzaţia că aceştia, în perioada 2009-2011, au acţionat în tandem pentru...
Primarul din Dănciulești continuă lupta cu ANI
Edilul comunei Dănciuleşti, Ion Andronescu, a reuşit să obţină la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecarea recursului pe care l-a formulat la decizia Curții de Apel Craiova, prin care îi era respinsă contestația la raportul inspectorilor de integritate, care l-au declarat incompatibil. Primarul, la fel ca și alți colegi de-ai săi din județ, a pierdut bătălia cu ANI...
Andreea Munteanu, cetăţean de onoare al municipiului Târgu-Jiu
După ce în iulie anul trecut, gimnasta Andreea Munteanu a fost numită cetăţean de onoare al comunei natale, Bustuchin, medalia de aur obţinută la Campionatele Europene de Gimnastică din această lună îi va mai aduce o recunoaştere la nivelul judeţului său. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Târgu-Jiu, campioana gorjeancă va fi numită în mai şi cetăţean de onoare al municipiului. “Ca...
Sute de participanţi la „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”
Cea de-a şasea ediţie a Simpozionului Naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă ” a reunit la Târgu-Jiu aproximativ 400 de medici din aproape toată ţara. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, joi, 23 aprilie 2015, lucrările desfăşurându-se pe parcursul a două zile. Temele abordate reflectă toată patologia respiratorie, punându-se accent pe terapiile moderne în tratarea afecţiunilor pulmonare.În...
Lectura, la rang de cinste
Pe 23 aprilie se sărbătoresc, anual, Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor şi Ziua Bibliotecarului din România. Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” şi Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu au decis să marcheze aceste două evenimente prin organizarea unui concurs de lectură destinat elevilor de liceu, competiţie ai cărei câştigători au fost premiaţi, joi.Startul concursului “Cartea gata să...
Doi consilieri PNL i-au declarat război lui Cârciumaru
Refuzul Primăriei Târgu-Jiu de a oferi informaţii la doi dintre aleşii PNL a fost taxat dur de către consilierii municipali ai acestei formaţiuni politice. Instituţia condusă de social-democratul Florin Cârciumaru a fost astfel, recent, acţionată în judecată. Viceprimarul Aurel Popescu susţine, în schimb, că termenul legal nu a expirat, iar administraţia locală mai are la dispoziţie patru zile să...
Grivei: “Dian ar trebui să dea un pas înapoi”
Gheorghe Grivei, membru al echipei de conducere a PNL Gorj, a comentat, ieri, poziţia în care se află formaţiunea politică, împărţită între dorinţa clarificării situaţiei copreşedintelui Dian Popescu şi pregătirile pentru alegerile locale. Grivei susţine de altfel, că sunt tot mai mulţi liberali care au început să ignore problema “Dian”, asta deoarece ar fi crescut substanţial numărul celor are...
Foame de puncte
Pandurii vrea să-și ia revanșa după înfrângerea cu U Cluj, pe terenul candidatei la titlu, ASA Târgu Mureș, singura echipă neînvinsă în propriul fief din Liga 1. ASA, la rândul său, vrea să rămână în plasa Stelei astfel că se anunță un meci spectaculos.Pandurii Târgu-Jiu are un ascendent moral în fața revelației sezonului ASA Târgu Mureș, nu a pierdut...
Specialiştii recomandă vitaminizarea naturală
Primăvara este sezonul verdeţurilor, fapt pentru care specialiştii în sănătate publică recomandă vitaminizarea naturală. Fructele şi legumele de sezon trebuie incluse în alimentaţia zilnică pentru a asigura necesarul de vitamine şi minerale de care are nevoie organismul.Mişcarea în aer liber este sănătate curată şi este printre primele sfaturi ale medicilor pentru cei ce vor să adopte un stil de...
În arest pentru înşelăciune şi fals
Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 41 şi 57 de ani, din Drăguţeşti, au fost reţinuţi de poliţişti, după ce au falsificat o chitanţă pentru a înşela un consătean.Unul dintre cei trei bărbaţi reţinuţi i-a împrumutat unui consătean suma de 1.500 de lei, întocmind o chitanţă de mână. A falsificat apoi hârtie, adăugând un zero la suma împrumutată, care...
Apel la Gorj! – Autostrada ,,Oltenia-Europa”, prioritară pentru europarlamentarul Marinescu
Europarlamentarul PNL Marian-Jean Marinescu a înaintat o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta şi a solicitat, totodată, tuturor parlamentarilor, primarilor şi preşedinţilor partidelor politice din Gorj şi din celelalte judeţe ale Olteniei, să se alăture demersului de includere în Masterplanul de Transport al României a proiectului de construire a unei autostrăzi care să facă legătura între regiunea noastră şi Vestul...
Ziua Mondială a Cărţii, celebrată la Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”
Elevii împreună cu cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” au sărbătorit, ieri, printr-o serie de acţiuni, Ziua Mondială a Cărţii şi a Dreptului de Autor.Ieri, 23 aprilie a fost sărbătorită Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor. Evenimentul fiind un mijloc de recunoaștere a puterii cărții, de a promova şi încuraja lectura, dar în acelaşi...
Prejudiciu de aproape opt milioane de lei, adus bugetului de stat
Din programul de încasări repartizat de Ministerul Finanţelor Publice, în luna martie, în sumă de 71.720.000 lei, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a realizat un volum al încasărilor în sumă de 78.618.124 de lei, ceea ce reprezintă un grad de realizare de 109,62 %.În structură, pe bugete, încasările realizate la bugetul general consolidat pe luna trecută se...
Circulaţie închisă pe Corneliu Coposu
Primăria Municipiului Târgu-Jiu anunță cetățenii din oraş că traficul rutier pe strada Corneliu Coposu se va închide sâmbătă, 25 aprilie, între orele 08:00 – 16:00, pentru înlocuirea stâlpilor de iluminat public, care prezintă pericol de cădere. Pe toată durata devierii circulației rutiere, în intersecția străzii Victoria cu strada Corneliu Coposu vor acționa polițiști din cadrul Poliției Locale Târgu-Jiu pentru...
Faceți ca visul să continue!
Calificată în premieră în Final Four-ul EuroChallenge, echipa de baschet Energia Târgu Jiu joacă astăzi, în Turcia, în semifinale, contra formaţiei gazdă Trabzonspor Medical Park.Parcurs incredibil pentru baschetbaliștii Energiei, la prima prezență în cupele europene ! Energia Târgu Jiu este prima echipă românească ce s-a calificat în Final Four-ul FIBA EuroChallenge, a treia competiție continentală în baschetul masculin. Băieții...
Adolescentă din Târgu-Cărbuneşti, dispărută de o săptămână
Poliţiştii gorjeni efectuează cercetări pentru identificarea unei adolescente de 17 ani, din Târgu-Cărbuneşti, dispărută de la domiciliu de mai bine de o săptămână.Dispariţia minorei a fost semnalată, miercuri, de către tatăl acesteia. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că aceasta a plecat de acasă în cursul zilei de 16 aprilie şi până în prezent nu a mai revenit. Bobeanu Ecaterina Cătălina...
Observatorul citadin – Protejaţi hidranţii !
Astuparea cu asfalt ori beton, furtul componentelor fie că sunt subterani ori supraterani, deteriorarea marcajelor şi nu în ultimul rând, graba unor societăţi ce efectuează lucrări specifice de construcţii ori modernizări pe străzi sau trotuare iată numai câteva dintre „agresiunile” (dacă le putem spune aşa) la care sunt supuşi hidranţii stradali din urbea noastră.Hidranţii după cum citeam recent într-o...
Prăjitură cu mere şi Finetti
Ingrediente
Blat:
1 kg mere Ionatan,
7 ouă,
180 gr zahăr,
3 lg apă,
9-10 lg făină,
1 praf de coptCrema:
250 gr unt,
200 gr zahăr pudră,
o budincă de vanilie,
400 ml lapte,
150-200 gr FinettiMod de preparare:
Se tapetează o tavă cu folie de aluminiu. Se curăţă merele şi se taie felii subţiri astfel încât să acopere bine tava.
Într-un bol se bat bine 7 albuşuri cu 180 gr zahăr...
Trei evazionişti, reţinuţi de poliţişti
Doi bărbaţi şi o femeie au fost prezentaţi, ieri, magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Cei trei sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.Potrivit anchetatorilor, cei trei suspecţi au cauzat bugetului statului un prejudiciu de 500.000 lei prin emiterea unor facturi fiscale fictive. „Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au reţinut pentru 24 de ore...
27 aprilie, termen pentru mai multe declaraţii fiscale
Luni, 27 aprilie, este termenul limită pentru depunerea la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a circa zece declaraţii fiscale. Este vorba despre: Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formularul 100; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, formularul 112; Declaraţia privind veniturile sub formă...
Dr. Mihai Moisescu: Antibioticele pot fi un pericol pentru sănătate
Specialiştii recomandă precauţie în privinţa consumului de antibiotice şi precizează că, riscurile la care se supun cei care preferă aceste medicamente şi le consumă fără a fi recomandate de medic, sunt destul de mari. Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj, a constatat că sunt persoane care tratează şi o banală viroză cu antibiotice, ceea ce...
Decizia guvernului federal german şi soarta poporului armean
Astăzi, pe data de 24 aprilie 2015, comemorăm 100 de ani de la genocidul asupra armenilor. Acesta este negat de guvernul turc la fel ca majoritatea populaţiei turceşti din ţară şi de peste hotare. Armenii de pretutindeni organizează în aceste zile activităţi culturale, demersuri şi manifestaţii.În timp ce majoritatea ţărilor au recunoscut genocidul, în Franţa de exemplu, eşti amendat...
Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu mărturisește pentru noi, toți, înaintea Cerului
Pericopa Evanghelică a Duminicii a 3-a de după Sfintele Paște, numită și Duminica Mironosiţelor, ne prezintă sufletul întărit în evlavie al femeilor binecredincioase care L-au urmat cu statornicie pe Iisus şi nu s-au despărţit de El în vremea mântuitoarelor Patimi. Vom desluși faptul că devotamentul, iubirea şi jertfa de necontestat a Femeilor Mironosițe au fost răsplătite, atunci când Hristos...
Alergiile de sezon dau bătăi de cap gorjenilor
Dacă aţi început să strănutaţi, să vă curgă nasul sau vă lăcrimează ochii, nu încercaţi să luaţi tratament pentru răceală. Acestea sunt simptomele alergiei de primăvară, diagnosticul fiind pus cu precizie de un alergolog. În această perioadă a anului, medicii sunt luaţi cu asalt mai ales de către copii, ei fiind principalele ţinte ale alergiilor.Medicii în domeniu spun că...
Talianu, absent la propriul proces!
Omul de afaceri Ion Dragoș Talianu, trimis în judecată de procurori pentru înșelăciune riscă să fie adus de polițiști la următorul termen în procesul pe care îl are pe rolul instanței, după ce a lipsit și la ultimul termen. Magistrații au luat act de absența sa și au dispus emiterea unui mandat de aducere, situația respectivă întâmplându-se după ce...
Animalele din judeţ, vaccinate împotriva antraxului
Medicii veterinari din Gorj vor demara, de săptămâna viitoare, o campanie judeţeană de vaccinare anticărbunoasă la bovine, ovine, caprine şi cabaline, precum şi o acţiune de tuberculinare a bovinelor. Cele două activităţi sunt destinate pentru prevenirea antraxului la speciile de animale menţionate ori pentru depistarea cazurilor de tuberculoză la bovine.Ion Iliuţă, şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA)...
Festivalul “Memorial Liviu Dafinescu”, la a XII-a ediţie
Astăzi şi mâine, la Târgu-Jiu se va desfăşura cea de-a XII-a ediţie a Festivalului-concurs al jocului şi portului gorjenesc pentru copii şi tineret “Memorial Liviu Dafinescu”.Festivalul va debuta, astăzi, la ora 17.00, cu un spectacol extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric “Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu în Amfiteatrul din centrul oraşului. În deschidere, va cânta Ansamblul Artistic...
Deţinuţii Penitenciarului Târgu-Jiu, implicaţi în 44 de partide de amor
Conducerea Penitenciarului Târgu-Jiu a aprobat, în acest an, acordarea unui număr de 44 de vizite intime pentru cei care se află după gratiile unităţii. Aceste persoane private de libertate s-au putut bucura de astfel de privilegii cu concubina sau soţia vreme de două sau de 48 de ore.De la începutul acestui an şi până în prezent, un număr de...
Lanţ uman în jurul Rectoratului UCB
În această seară, la ora 19:00, se va organiza un lanţ uman în jurul Rectoratului Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu-Jiu. Clădirea rectoratului va fi înconjurată de studenţi şi profesori care vor ţine în mâini căte o carte. Conducerea UCB spune că scopul acestei acţiuni este acela de a atrage atenţia asupra importanţei cărţii asupra dezvoltării personalităţii.
Adolescentă de 17 ani, dată dispărută
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a fost sesizaţi de un bărbat din oraşul Târgu-Cărbuneşti despre faptul că la data de 16 aprilie a.c., fiica sa, BOBEANU ECATERINA-CĂTĂLINA, de 17 ani, a plecat voluntar de la domiciliu şi până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 1,60 m, constituţie astenică, greutate aproximativ 45-50 kg, ten deschis, faţa...
Începe Festivalul „Memorial Liviu Dafinescu”
În perioada 24 - 25 aprilie, la Târgu-Jiu se va desfăşura cea de-a XII-a ediţie a Festivalului-concurs al jocului şi portului gorjenesc pentru copii şi tineret "Memorial Liviu Dafinescu”. Vineri, cu începere de la ora 17:00, la Amfiteatrul din centrul oraşului va avea loc un spectacol extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric „Maria Lătăreţu” al Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu....
Reţinuţi pentru înşelăciune şi fals
Poliţiştii gorjeni au reţinut trei persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals. Potrivit oamenilor legii, acestea ar fi falsificat o chitanţă de mână pentru a obţine o sumă de bani de la un bărbat de 50 de ani. Cei trei suspecţi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă.
Procesul lui Negrescu, în locul Festivalului Naţional de Teatru “Elvira Godeanu”
Ediţia cu numărul XV a Festivalului Naţional de Teatru “Elvira Godeanu”, care ar fi trebuit să se organizeze în municipiu, începând de luna viitoare, nu va mai avea loc. În schimb, pe 5 mai, managerul instituţiei în cauză, Marian Negrescu, încă ocupant al acestui post în ciuda trimiterii sale în judecată, va da ochi cu magistraţii în procesul său...
S-a spânzurat acasă la mama primarului Filip
Veste șocantă, ieri, pentru primarul din Rovinari, Dorin Filip, dar și pentru fiul acestuia, Robert, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, după ce o tragedie s-a produs acasă la mama edilului. Un bărbat de 47 de ani, care muncea în gospodăria pe care primarul o are împreună cu mama sa la Botorogi, în apropiere de Târgu-Jiu, a fost găsit spânzurat,...
La Rânca, 22 aprilie a debutat cu ninsoare
Pare incredibil, dar este adevărat. Iarna încă nu vrea să părăsească zona montană a judeţului nostru. Astfel, ieri dimineaţă, la Rânca a nins abundent, ca în plin sezon rece. După doar câteva ore, soarele şi-a făcut apariţia, reuşind să topească stratul proaspăt de zăpadă.La Rânca, iarna încă îşi face simţită prezenţa. În dimineaţa zilei de 22 aprilie a nins...
Ciondăneli la Comisia Paritară a CEO, pe marginea numărului de disponibilizaţi
1950 este, începând de ieri, numărul viitorilor disponibilizaţi ai Complexului Energetic Oltenia, bătut în cuie de administraţie şi sindicate. Întâlnirea nu a fost una liniştită, existând tensiuni şi discuţii în contradictoriu între liderii sindicali şi reprezentaţii administraţiei. S-a discutat pe marginea şefilor din CEO care trebuie trimişi obligatoriu acasă şi care nu şi-au depus la dosare documentele care atestă...
1.870 de persoane trăiesc fără acte de identitate
Peste 3.800 de persoane din municipiul Târgu-Jiu şi cele 11 comune arondate Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (DPCLEP) au solicitat, în primul trimestru al acestui an, eliberarea de cărţi de identitate, fie că vorbim despre buletine normale ori provizorii. Deşi numărul celor care au cerut înnoirea actelor a fost unul mare, la ora actuală în evidenţele...
Morega: ,,La PSD sunt lupii tineri, la PNL Gorj este un maidanez”
Prezent la o emisiune la TV Sud, fostul deputat Dan Ilie Morega, a discutat şi pe marginea ,,lupilor tineri” din PSD Gorj, tema fiind intens dezbătută în mediul politic gorjean, în ultimul timp. Morega a subliniat, în direct, că gruparea în cauză există în PSD Gorj, fiind formată din tineri cu funcţii publice, care au ca scop preluarea puterii...
Două femei îşi dispută postul de arhivar la Primăria Târgu-Jiu
În aceste zile, la Primăria Târgu-Jiu se derulează concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei contractuale vacante de arhivar din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Târgu-Jiu. Selecţia dosarelor înscrise s-a încheiat la începutul acestei luni, însă în cursa pentru proba scrisă au intrat 19 persoane din totalul de 31 care îşi depuseseră dosarele.
Potrivit anunţului publicat pe site-ul Primăriei...
Pintilii, punct final
Ghinion teribil pentru internaționalul român! Mihai Pintilii s-a accidentat grav cu U Cluj, 0-1 și are șanse mici să mai evolueze în acest sezon pentru Pandurii. În minutul 23, Pintilii s-a accidentat singur. Ungurușan a centrat de pe dreapta, Munteanu a respins la marginea careului, iar Pintilii a șutat, greșit, cu stângul apoi a căzut de durere.
“Pintilii va sta...
Arjocu, scoasă din arest la domiciliu
Decizie surprinzătoare a instanței de judecată care a dispus, ieri, ca fosta funcționară a APIA Gorj, Otilia Arjocu, să poată să plece de acasă, fiindu-i anulat mandatul de arestare la domiciliu, asta după ce, la sfârșitul anului trecut, femeia a fost chiar arestată preventiv. Ea a fost pusă sub acuzare pentru instigare la mărturie mincinoasă, procurorii spunând că, într-un...
A şasea ediţie a Simpozionului de pneumologie îşi deschide porţile
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu – Jiu, Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, alături de Societatea Română de Pneumologie - Secţiunea de Tuberculoză şi Houston NPA organizează cea de-a VI-a ediţie a simpozionului interdisciplinar “Patologia respiratorie în practica medicală curentă”. Evenimentul are loc în perioada 23-24 aprilie 2015, la Universitatea “Constantin Brâncuşi”, Complex Debarcader.Conferinţa de presă prilejuită de cea...
IPJ Gorj recrutează candidaţi pentru instituţiile de învăţământ ale MAI
Începând de săptămâna viitoare, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj va da startul activităţilor de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea 2015.Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj recrutează candidaţi pentru Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, instituţiile de învăţământ superior...
Zeci de gorjeni vor să devină grefieri
Aproape 80 de gorjeni cu studii superioare juridice figurează pe lista candidaţilor care vor susţine săptămâna aceasta concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri.Şcoala Naţională de Grefieri organizează la Bucureşti, la data de 26 aprilie 2015, concurs de admitere pentru ocuparea unui număr de 63 locuri de grefier cu studii superioare juridice. Din cele 63 de posturi scoase...
Percheziţii la evazionişti
Poliţiştii din Gorj au efectuat, ieri, patru percheziţii pentru documentarea activităţii infracţionale a trei persoane bănuite că ar fi prejudiciat cu 500.000 de lei bugetul de stat, prin evaziune fiscală.Miercuri, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au efectuat patru percheziţii la locuinţele şi societăţile comerciale a trei...
Antonis Constantinides: Nu mergem ca turiști!
Energia Târgu Jiu vrea să surprindă din nou ! Calificată, în premieră, în Final Four-ul FIBA EuroChallenge, echipa de baschet gorjeană și-a stabilit un prim obiectiv: calificarea în finala mare.Așa cum cere protocolul FIBA, Energia Târgu Jiu a ajuns în Turcia cu două zile înaintea debutului Final Four-ului de baschet, programat mâine la Trabzon. La primul sezon în cupele...
Doi elevi gorjeni, medaliaţi la Olimpiada Naţională de Informatică
Alţi doi elevi gorjeni s-au întors acasă cu medalii în urma participării la etapa naţională a unei olimpiade şcolare. De această dată, este vorba de doi copii de la Şcoala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu care au reprezentat judeţul nostru la Olimpiada Naţională de Informatică pentru gimnaziu.Etapa naţională a Olimpiadei de Informatică pentru gimnaziu s-a desfăşurat în perioada 15...
„Sanitarii pricepuţi” se întrec în etapa zonală
Astăzi, în şase localităţi din judeţul Gorj se va desfăşura etapa zonală a concursului pentru sănătate şi prim ajutor „Sanitarii pricepuţi”.„Sanitarii pricepuţi” este un concurs organizat de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, împreună cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ce se adresează elevilor din ciclul gimnazial şi liceal în ideea de...
Energia renunță la trei jucători
Echipa de handbal masculin, Energia Târgu-Jiu, își remaniază lotul. Deși se află în lupta pentru menținerea în prima ligă, șefii grupării gorjene au decis să renunțe deja la trei jucători din actuala echipă.
Laurențiu Dinescu, Cristian Antonaru și Dorin Dragnea au fost informați că sunt liberi să-și caute angajamente. Dacă Dinescu și Dragnea se află la final de înțelegere, Antonaru...
Luptă pentru medalii
Echipa de juniori I a Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu, pregtătită de Adrian Gorun, s-a calificat la turneul final.
LPS Târgu-Jiu, cu frații Mănescu în componență, au învins toate adversarele din turneul semifinal de la Baia Mare. „Am jucat foarte bine, am practicat un joc peste ceea ce joacă restul echipelor, un joc agresiv, spectaculos și eficient. Astfel, am...
Minor accidentat pe trecerea de pietoni
Un copil de 11 ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital, după ce a fost acroşat de un autoturism pe trecerea de pietoni. Şoferul este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă.Accidentul s-a produs, marţi, pe strada Hidrocentralei din municipiul Târgu-Jiu. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un tânăr de 21 de...
Gura târgului – Conductele sparte din Peştişani, reparate cu negrii
În lipsa Util Bonus Peştişani, societate aflată în insolvenţă, conductele de apă din comună se sparg aproape la câteva zile. Cum primăria nu are însă instalatori angajaţi apelează la diverse persoane, care se pricep doar să facă astfel de reparaţii, fără să fie avizaţi în acest sens. Astfel, respectivii lucrează astfel la negru pe plantaţia Consiliului Local, existând persoane...
Ca la noi, la nimeni – Ţara şpăgii în floare
Ne-am tot plâns că îndelungata trecere a turcilor din vremea marelui Imperiu Otoman ne-a pricopsit cu nenorocitul de bacşiş. Odată că de la 1877, deşi am scăpat de stăpânirea otomană, iar România a ajuns să fie membră a Uniunii Europene şi chiar a NATO, începutul mileniului III ne găseşte nu într-o democraţie, aşa cum ar fi normal, ci în...
Plantări de arbori în avans de Ziua Pământului
Celebrarea “Zilei Pământului” a fost organizată pentru prima dată în Statele Unite ale Americii de către senatorul american Gaylord Nelson, în 22 aprilie 1970, ocazie cu care s-a realizat o mare campanie pentru a atrage atenţia asupra necesităţii legiferării limitelor de poluare a mediului înconjurător. După 1990, “Ziua Pământului” a fost sărbătorită şi în ţara noastră.
Reţeaua “Ziua Pământului”, constituită...
Peste 15.000 de gorjeni îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Astăzi, 23 aprilie, creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfântul Gheorghe, iar cei care poartă numele acestuia îşi serbează onomastica. Potrivit conducerii Direcţiei Comunitare Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Gorj, la nivelul judeţului nostru, ziua de Sfântul Gheorghe va fi prilej de bucurie şi distracţie pentru un număr total de 15.453 de gorjeni. Astfel, numărul bărbaţilor care poartă numele sfântului este de...
S-a complicat treaba. Pandurii tremură pentru salvare!
Adio Europa ! Pandurii rămân la lupta de jos după înfrângerea cu “U” Cluj, 0-1. Edi e însă mulțumit de ce a realizat la Târgu-Jiu: “O paralelă între tur și retur avantajează returul. Dacă am fi învins Clujul eram la nouă puncte de ei”. Dacă...Maxim trei rezultate pozitive a legat Pandurii Târgu-Jiu în acest sezon extrem de sinuos. În...
Dialog activ între studenţi, cadre didactice şi angajaţi la UCB
În cursul zilei de 22 aprilie 2015, la sediul Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, s-a desfăşurat o nouă sesiune de informare în cadrul proiectului “Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Au fost prezenţi studenţi, absolvenţi UCB, oameni de afaceri şi cadre didactice.Începând cu luna mai 2014 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea “Constantin...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – D-l profesor dr. Gheorghe Gorun, directorul Colegiului Național «Spiru Haret» din Târgu Jiu: “Toate momentele înălțătoare și de prăbușire ale umanității sunt generate...
- Rep. Domnule profesor dr. Gheorghe Gorun, la Sărbătoarea creștină a «Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință», vă felicit pentru ziua onomastică!
-Vă mulțumesc, domnule profesor, iar Bunul Dumnezeu să ne aibă în pază și să ne ocrotească pe toți, și buni și răi, așa cum suntem fiecare!
- Rep. Se pare că vă frământă și chiar vă preocupă maniera...
UCB angajează psiholog, documentarist şi referent III
Universitatea ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante, de psiholog în cadrul centrului Consilier şi orientare în Carieră. De asemenea, sunt scoase la concurs un post de referent debutant (S), în cadrul Compartimentului Informare, Promovare, Comunicare şi unul de documentarist III (S) în cadrul Centrului de...
Începutul şi evoluţia învăţământului în Pocruia, judeţul Gorj (II)
În dovada de la 28 august 1869, se arată că: „În şcoala acestei comune s-au făcut reparaţii în bună regulă cu toate cele trebuincioase mobile, întrânsa conform ordinului Domnului Subprefect, Nr. 4846 şi spre încredinţare am dat această dovadă spre a fi crezută”. 18)
Dumitru Popescu a venit de la Câlceşti în trimestrul octombrie 1872 şi a înlocuit pe Gheorghe...
Număr crescut de turişti pe meleagurile Gorjului
Potrivit ultimei informări transmise de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul turiştilor sosiţi în Gorj a crescut în luna februarie a anului 2015 cu 2,9% faţă de aceeaşi lună a lui 2014. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre câştigurile salariale, care a scăzut cu 1,2 procente faţă de prima lună a anului curent.Astfel, conform datelor furnizate, în februarie...
Săptămâna Europeană a Vaccinării, marcată la Gorj
Săptămâna Europeană a Vaccinării promovează ca mesaj-cheie faptul că vaccinarea fiecărui copil este esenţială pentru prevenirea bolilor şi protejarea vieţii. În acest context, Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în colaborare cu reţeaua de medicină primară şi reţeaua de asistenţă medicală comunitară, celebrează în perioada 20-25 aprilie 2015, Săptămâna Europeană a Vaccinării.În perioada 20-25 aprilie, în ţara noastră, sub sloganul...
Prorectorul Ghimişi: „Premiem cel mai atractiv sticker”
Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu organizează concurs pentru cel mai atractiv sticker de promovare a admiterii pentru anul universitar 2015-2016. Iniţiativa îi aparţine prorectorului Ştefan Ghimişi, cel care va oferi şi premiile câştigătorilor.O iniţiativă mai mult decât lăudabilă a avut Ştefan Ghimişi, prorectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Concret, graţie lui, UCB organizează un concurs pentru identificarea celui...
Vaccinul diftero-tetano-pertussis lipseşte din stocul DSP Gorj
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit vaccinurile pentru bebeluşi, distribuţia acestora către medicii de familie fiind deja demarată. Singurul ser care lipseşte este DTP (vaccinul diftero-tetano-pertussis), care se administrează copiilor în vârstă de şase ani.Criza vaccinurilor îi speriase pe părinţii din judeţul nostru, însă specialiştii DSP Gorj spun că dozele pentru imunizarea micuţilor au început să fie...
Vin elefanţii !
Astăzi, la amiază, târgujienii aflaţi in zona centrală a municipiului s-au bucurat de o întâlnire neobişnuită cu doi din elefanţii Circului Gartner. Elefanţii, alături de cămile, zebra, lame, ponei, reptile şi alte animale îi vor încânta deopotrivă pe cei mici şi mari, începând de mâine, timp de 4 zile, cu numere de acrobaţie şi dresură, voie bună...
Avertizare meteo de temperaturi scăzute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo potrivit căreia de miercuri seară de la ora 22.00 până joi la ora 8.00 vor fi temperaturi scăzute în toată ţara. În Maramureş, Moldova, Transilvania, precum şi în zonele deluroase din celelalte regiuni şi izolat în restul teritoriului se va produce brumă, iar temperaturile vor fi apropiate de pragul...
DNA vrea pedeapsă cu executare pentru Dragnea
Procurorul de şedinţă al DNA a cerut azi o pedeapsă cu executare pentru acuzaţiile care i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul".Procurorul nu a formulat un cuantum al pedepsei şi a spus că este atributul instanţei supreme să o stabilească.
Doi medici reţinuţi după percheziţiile de ieri
Doi dintre medicii suspectaţi de luare de mită şi reţinuţi marţi seară de către procurorii vâlceni în urma unor percheziţii la Spitalul Municipal din Drăgăşani au fost propuşi azi pentru arest preventiv de 30 de zile. Astfel, în urma descinderilor procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi a lucrătorilor Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au fost reţinuţi...
1.870 de persoane nu au acte de identitate
La data de 01.04.2015, dintr-un total de 137.440 persoane deservite de către D.P.C.L.E.P. Târgu Jiu (mun. Târgu Jiu şi cele 11 comune arondate), se înregistrau un număr de 1870 de persoane ( cu actele de identitate expirate sau nepuse în legalitate la împlinirea vârstei de 14 ani) din care 476 din anul curent şi 1394 din anii anteriori.
Copil acroşat de o maşină
Un minor în vârstă de 11 ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani. Accidentul s-a produs ieri, pe raza municipiului Târgu-Jiu. Şoferul autoturismului este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.
Reţinuţi pentru furt calificat
Cele şase persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, depistate ieri dimineaţă în timp ce transportau cu două autoturisme pe D.E. 79 Rovinari 180 de kg deşeuri cablu electric din cupru, sustrase de la o unitate minieră din zona oraşului Rovinari, au fost reţinute pentru 24 de ore de către poliţiştii gorjeni.
Ninsoare abundentă la Rânca
În staţiunea montană Rânca este iarnă în toată puterea cuvântului. Temperaturile negative au favorizat ninsoarea, astfel că la această oră ninge abundent la Rânca, aşternându-se deja un strat nou de zăpadă.
UCB organizează a zecea sesiune InfoStud
Astăzi la ora 12:00, Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii "Constantin Brâncuşi" (UCB) din Târgu-Jiu găzduieşte cea de-a zecea sesiune de informare InfoStud. Manifestarea face parte din proiectul "Construieşte-ţi o carieră de succes", al cărui obiectiv este asigurarea tranziţiei a 360 de studenţi din Regiunea Sud-Vest Oltenia spre piaţa forţei de muncă, facilitând integrarea lor în societatea românească în...
Taxe și impozite strânse la Vladimir printr-o firmă privată
Localnicii din Vladimir au motive să se gândească de două ori de acum încolo înainte de a amâna plata amenzilor ori a taxelor și impozitelor locale. Edilul comunei a încheiat un contract cu o firmă care îl va ajuta să recupereze mare parte din sumele neachitate la bugetul local, Marius Florin Vijulan sperând ca, pe viitor, numărul datornicilor să...
Gura târgului – Fostul director al APM Gorj, câştigător la loterie
Gheorghe Fometescu, fostul director al Agenţiei de Mediu Gorj, este un norocos. Unul dintre mulţii însă din judeţul nostru, care a câştigat un premiu în bani la debutul loteriei bonurilor fiscale. Fometescu şi-a revendicat deja premiul obţinut, după ce a depus la Finanţele Gorj câteva dintre bonurile obţinute în schimbul cumpărăturilor făcute la magazinele din oraş, declarând că va...
Sute de maşini, eliminate din trafic la verificarea RAR
În urma acţiunilor de control desfăşurate, la nivelul judeţului Gorj, inspectorii RAR au verificat 503 vehicule şi au constatat că aproape jumătate dintre acestea aveau probleme de natură tehnică sau legate de acte. Au fost depistate şi autovehicule cu neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice, ITP expirat sau fals.Numărul vehiculelor care depăşesc...
Deputatul Weber a făcut diligenţe favorabile la Ministerul Transporturilor pentru DN67 B
Parlamentarul PSD, Mihai Weber, a reuşit să convingă Ministerul Transporturilor în legătură cu necesitatea repornirii lucrărilor de modernizare a DN67B, drum care leagă localitatea Scoarţa din Gorj cu oraşul Piteşti. De altfel, întrebarea lui Weber către ministrul Ion Rus, legat de existenţa banilor pentru această investiţie, a primit un răspuns favorabil, lucrările urmând să reînceapă, deoarece există un buget...
Îmbrăcăminte şi încălţăminte de sezon la magazinul de la Finanţe
Jeanşi, bluze, sandale şi pantofi sport sunt doar câteva dintre produsele care pot fi găsite, în această perioadă, la magazinul de valorificare al mărfurilor confiscate din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj. Preţurile sunt pentru toate buzunarele, accesibile şi celor cu venituri modeste.Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj a realizat, în perioada 1 ianuarie – 15 aprilie...
Scandal chiar în sediul Poliției Târgu-Cărbunești
Anchetarea unui bărbat din localitate s-a dovedit a fi mai greoaie pentru polițiștii din Târgu-Cărbunești decât putea să pară la prima vedere, după ce în sediul secției de Poliție s-a produs un incident pe care fiecare dintre părți îl relatează în mod diferit. Vasile Cămăruț a fost, luni noaptea, într-un bar din oraș, local care avea program de funcționare...
Primarul Slivilescu suflă şi-n iaurt pentru o nouă candidatură
Primarul de Tismana, Marian Slivilescu, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul PSD, că intenţionează, anul viitor, să mai candideze pentru un nou mandat de edil al localităţii. Intenţia este normală, Slivilescu având rezervat doar postul de profesor la Liceul Peştişani, dacă edilul nu spunea şi că va candida pentru funcţie de la orice...
Salvarea vine din deplasare?
Pandurii e la retrogradare în clasamentul meciurilor jucate acasă. Doar Rapid, Ceahlăul şi Oţelul sunt mai slabe decât gorjenii în faţa propriilor suporteri. Trei victorii au gorjenii la Târgu-Jiu în acest sezon, cel mai slab bilanţ din istorie în Liga 1.Pandurii s-a descurcat mai bine pe teren străin decât acasă în actualul sezon. 17 puncte au adus oltenii de...
În plină primăvară, 973 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj continuă monitorizarea îmbolnăvirilor, constatând că în ultima săptămână 973 de gorjeni au fost diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii. În aceeaşi perioadă, 91 de persoane au necesitat internare.Vremea capricioasă din ultima perioadă a făcut ca numărul persoanelor diagnosticate cu viroze şi pneumonii să se menţină ridicat. Astfel, în ultima săptămână, aproape o mie de...
Antrenorii anti-public
Dacă la meciul cu Astra, Edi Iordănescu s-a răfuit cu spectatorii, acum, cu U Cluj, secundul său Ionuț Stelescu și-a revărsat frustrarea asupra celor din public. Iordănescu face apel la fani să vină la meci pentru ca staff-ul tehnic să aibă pe cine înjura după un meci penibil al echipei. Și răbdarea publicului are o limită !
“O să mă...
















































































































