Arhive Lunare: iunie 2015
Cadavru găsit în piscină
În această dimineață, în piscina de la Sănătești, Arcani, a fost găsit cadavrul unui bărbat în vârstă de 45 de ani. Poliția efectuează cercetări la fața locului.
Directorii DGASPC Gorj fac “catering” la IPJ Gorj
Mai mulţi şefi din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului(DGASPC) Gorj, instituţie condusă de Dumitru Cotrună şi aflată în subordinea Consiliului Judeţean, au fost chemaţi, ieri, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie(IPJ) pentru a fi audiaţi într-un dosar aflat în instrumentarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Gorj. Audierile au legătură cu nişte...
Schimbul trei la CEO se desfiinţează
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a renunţat complet la proiectul de 12 ore pentru mineri, după mai multe discuţii cu sindicatele, dar a luat în calcul o desfiinţare ulterioară a schimbului trei. S-a pus astfel în discuţie o reorganizare a programului de lucru, la două schimburi de opt ore, schimbul I şi II, dispărând din schemă cel de noapte. Acesta...
DD avea un telefon special pentru șantaj
Dezvăluiri interesante apar în decizia judecătorilor care l-au condamnat pe Dan Diaconescu la închisoare cu executare, fostul candidat la deputăție de pe Colegiul 6 Târgu-Jiu fiind trimis de magistrați în spatele gratiilor pentru că, printre altele, avea un telefon special, pe care îl folosea doar în cazurile de șantaj, el temându-se probabil de interceptări. “Telefonul de speriat”, după cum...
După protestul de la Bucureşti, Radu Bălan: „Poştaşii nu vor pierde niciun leu la salariu”
Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România – filiala Gorj a participat, marţi, 23 iunie, la protestul organizat în Capitală. Alături de Radu Bălan au fost prezenţi la pichet şi doi vicepreşedinţi ai SLPR Gorj. Se pare că poştaşii vor avea câştig de cauză, după cum spune Bălan.Veşti bune pentru poştaşi. Acţiunile lor nu au rămas fără ecou, dimpotrivă, se...
Gura târgului – Iile, conduse la Viena şi de bibliotecara din Albeni
Borcan, bibliotecara din Albeni, face parte din delegaţia de la Gorj care se află, azi, la Viena la evenimentul intitulat “Ziua universală a iei româneşti”, manifestare dedicată promovării imaginii României ca obiectiv cultural pe harta turistică a lumii a acestui obiect de îmbrăcăminte. Invitaţia bibliotecarei nu ar fi convenit autorităţilor locale din Albeni, ştiut fiind că autorităţile culturale, mai...
Tinerii social-democraţi au dat concurs la pescuit
Ediția a-V-a a Campionatului de pescuit, a avut loc, pe lacul de lângă localitatea Rasovița, evenimentul fiind organizat de către TSD Gorj. Deși vremea nu a fost prea prietenoasă cu participanții, încă de dimineață tinerii s-au strâns în număr mare pentru a-și demonstra abilitățile de pescari. Manifestarea, devenită deja una tradițională, a reunit peste 80 de tineri care au...
Oaspeţi din SUA la Consiliul Judeţean Gorj
Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, s-a întâlnit ieri cu membrii grupului Yellow Bird Apache Dancers, aflaţi în această perioadă într-un turneu în România. Grupul Yellow Bird a fost însoţit Marjorie Stern, ataşatul cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și Isabella Alexandrescu – coordonator Evenimente Culturale. Vizita face parte din seria de evenimente dedicate sărbătoririi a...
Candidaţii la Definitivat, aşteptaţi să-şi valideze dosarele
Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a anunţat că persoanele înscrise la sesiunea din acest an a examenului de definitivare în învăţământ sunt aşteptaţi să se prezinte în perioada 24 – 30 iunie, la sediul instituţiei, pentru validarea dosarelor de înscriere.Candidaţii înscrişi la Definitivat au susţinut deja inspecţiile la clasă, urmând ca pe 9 iulie să susţină şi proba scrisă din...
Micii târgujieni, iniţiaţi în tainele meşteşugurilor tradiţionale
15 copii cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani, din Târgu-Jiu, s-au transformat pentru câteva zile în ucenici ai unor meşteri populari, fapt ce le-a oferit ocazia de a învăţa câte ceva despre meşteşugurile tradiţionale.Biblioteca Judeţeană Gorj „Christian Tell”, în parteneriat cu Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, a organizat săptămâna această o...
Bărbat dat dispărut, găsit în pădure
Un localnic din Turburea, semnalat ca fiind dispărut de la domiciliu, a fost găsit, luni, în pădurea de pe raza satului.Truşcă Vasile are 42 de ani şi a plecat de la domiciliu în cursul zilei de 15 iunie, rudele sale dându-l dispărut a doua zi. Luni, bărbatul a fost găsit în pădure de un tânăr din localitate. „Poliţiştii din...
Din 10 iulie, stop la cererile unice de plată
Termenul limită pentru depunerea cererilor unice de plată pentru anul în curs, fără penalizări, a fost de 15 iunie 2015, iar agricultorii din judeţul Gorj care nu au apucat încă să-şi depună dosarele la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Gorj mai au la dispoziţie aproape două săptămâni pentru a face acest lucru, însă...
Pandurii își află azi programul în Liga 1
Scurta perioadă precompetițională este scoasă în evidență și de rapiditatea cu care este stabilit calendarul noului sezon, lucru care ar trebui să-i trezească la realitate și pe conducătorii Pandurilor, care cu două săptămâni și jumătate înaintea startului stau cum nu se poate mai prost la capitolul lotului, acolo unde Edi Iordănescu așteaptă cel puțin patru noi jucători.Prima ediție de...
231 de copii gorjeni au unul sau ambii părinţi în închisoare
Judeţul Gorj ocupă locul secund între judeţele Olteniei în ceea ce priveşte numărul de copii care au unul sau ambii părinţi după gratii. Informaţiile reies dintr-un raport publicat de ONG-ul “Alternative Sociale” şi care scoate la iveală faptul că în România există 16.764 de copii cu părinţi deţinuţi.Pentru că au săvârşit tot felul de infracţiuni înfundă puşcăria; unii pentru...
Scandal între consăteni
Doi localnici din Stoina se acuză reciproc de lovire. Cazul a ajuns şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În cursul zilei de 22 iunie, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat în vârstă...
Medicamente mai ieftine de la 1 iulie
Peste doar câteva zile se ieftinesc medicamentele. Ministrul Sănătăţii a confirmat informaţia şi a explicat că în prezent toate preţurile sunt afişate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, că spitalele şi Casa de Asigurări sunt înştiinţate asupra schimbărilor, iar toată economia care se va face va rămâne tot în bugetul ministerului.Medicamentele compensate se vor ieftini cu 20% de la 1 iulie,...
Shamsin, marcator pentru Liban
Selecționerul Libanului, muntenegreanul Miodrag Radulovic, a apelat la un jucător pe care Pandurii îl reneagă, Faiz Shamsin. În preliminariile Campionatului Mondial, zona asiatică, Faiz Shamsin a fost titular în naționala Libanului în meciul susținut în deplasare în compania reprezentativei statului Laos, a jucat până în minutul 79, iar în minutul 75 a marcat golul de 2-0, scor cu care...
Să nu uităm trecutul şi istoria neamului dacă vrem să ne păstrăm fiinţa şi demnitatea naţională
Din motive lesne de înţeles, istoria poporului român a fost răstălmăcită de unii sau de alţii, adeseori fals şi rău intenţionat, ocolindu-se adevărul despre faptele şi realităţile poporului nostru, mai ales pe cele cu privire la continuitatea şi procesul de formare a poporului nostru pe străvechile sale meleaguri. Şi cum orientările şi schimbările socio-politice de sistem îşi pun amprenta...
Darius Apolzan, în stand-by
Fosta extremă dreapta a Energiei, Darius Apolzan, a încheiat sezonul în postura de jucător accidentat și, odată cu sezonul, pentru el s-a încheiat și contractul cu echipa gorjeană.După multe sezoane jucate pentru echipa gorjeană, Darius Apolzan spune adio Energiei, echipă care nu i-a oferit un nou contract. Ultimii ani au fost de coșmar pentru „Bănel”, cum este poreclit jucătorul,...
Pandurii, inspectată la Severin
Liga Profesionistă de Fotbal a inspectat recent stadionul pe care Pandurii își va desfășura începând din această vară meciurile de pe teren propriu.
Atâta vreme cât stadionul din Târgu-Jiu va suporta lucrările de modernizare, proiectanții prognozând că va fi nevoie de 18 luni până când noul stadion va fi gata să găzduiască din nou meciuri de fotbal, Pandurii își va...
Elevi ai Colegiului „Gheorghe Tătărăscu” Rovinari, în finala competiţiei „Eroii Viitorului”
O echipă formată din liceeni de la Colegiul „Gheorghe Tătărăscu” Rovinari a ajuns în finala concursului ştiinţific „Eroii Viitorului”. La sfârşitul acestei luni, membrii grupului îşi vor prezenta proiectul ce i-a adus în finală în faţa unui juriu profesionist, la Universitatea Politehnică Bucureşti, concurând alături patru echipe de la licee din ţară pentru premiile puse la bătaie de organizatori.Echipa...
Staff-ul Energiei a fost completat
După ce în urmă cu câteva zile s-a încheiat și campania de achiziții la nivel de lot de jucători, Energia și-a definitivat recent și structura staff-ului tehnic ce-l va ajuta pe antrenorul principal, Liviu Andrieș.
Dacă Liviu Andrieș a primit un nou contract la cârma echipei de handbal a Energiei, antrenorul secund Adrian Gorun a fost înlăturat de la grupare...
Cercetările arheologice preventive de la Mănăstirea ”Sfânta Treime„ – Vișina, oraș Bumbești-Jiu, județul Gorj(I)
Ca urmare a întocmirii unui proiect pentru realizarea unui corp administrativ și a unor anexe gospodărești în incinta mănăstirii „Sfânta Treime„ de la Vișina, oraș Bumbești Jiu, s-a solicitat Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu„ din Târgu-Jiu efectuarea unei cercetări arheologice preventive în perimetrul din apropierea lăcașului de cult respectiv.
Avându-se în vedere că unul din imobile (corpul administrativ), se construia...
Concurs pentru funcţia de director economic în cadrul CJAS Gorj
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de director executiv – Direcţia Economică din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj.Postul de director executiv – Direcţia Economică din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj a fost scos la concurs de către ANFP.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la...
Proiect de lege, Copiilor nevaccinaţi li s-ar putea interzice şcolarizarea
Un proiect de lege de-a dreptul halucinant va intra în dezbatere publică luna viitoare. În respectivul act normativ sunt prevăzute măsuri pentru copiii neimunizaţi. Astfel, copiii care nu vor fi vaccinaţi nu vor mai avea voie la grădiniţă sau la şcoală. Primele reacţii, neoficiale, ale părinţilor sunt de respingere a proiectului.Oficialii din MS spun că dezbaterea proiectului legii vaccinării...
Bani pentru tinerii patroni prin Programul START
Potrivit unui anunţ făcut de Departamentul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, tinerii antreprenori de la nivelul judeţului Gorj care doresc să obţină de la stat până la 120.000 de lei pentru afacerea lor se vor putea înscrie în Programul START în perioada 22 iunie – 1 iulie. În cadrul Programului START, tinerii pot obţine finanţare pentru implementarea...
Prefectul Văcaru a făcut primele demersuri pentru poştaşii gorjeni
După protestul organizat, luni, de către Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) – filiala Gorj, prefectul 24 a transmis Poştei Române şi Ministerului Muncii adresa reprezentanţilor SLPR Gorj, cu rugămintea de a analiza şi sprijini demersurile poştaşilor. În plus, problema acestora va fi discutată şi în cadrul Comisiei de Dialog Social.Prima zi a săptămânii i-a găsit pe membrii Biroului Executiv...
Chiliman contestă sechestrul pus pe terenurile din Ciorari şi Căpreni
Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o contestaţie prin care solicită ridicarea sechestrului pus pe averea sa de procurorii DNA Ploieşti, în dosarul în care este cercetat penal pentru corupţie. Contestaţia lui Andrei Chiliman se va judeca pe data de 26 iunie. Procurorii DNA au pus sechestru asigurator până la concurenţa...
Bătaie în faţa unui club din Novaci
Scandal urmat de reţineri la Novaci. Şase bărbaţi, trei din localitate şi trei din Bengeşti Ciocadia, au fost reţinuţi de poliţişti după ce s-au îmbătat şi s-au luat la bătaie în faţa unui club.Scandalul s-a petrecut, sâmbătă seara, în faţa unui club din Novaci. După ce s-au săturat de bătaie, doi dintre scandalagii s-au apucat că lovească un autoturism...
Ca la noi, la nimeni – Jocuri de glezne, jocuri de culise !
Acea promisă altfel de politică în stare să ne aducă România lucrului bine făcut e încă departe. Şi nu se vede. Uşor, uşor ne-am văzut cu un general, Gabriel Oprea, zice-se de justiţie, provenit dintr-un ofiţeraş de intendenţă pe post de prim ministru interimar.
Ziua de luni ar fi putut fi una mai liniştită, cu toate că n-am scăpat de...
O lecţie de viaţă sau Post scriptum la o lectură
Am parcurs, pe nerăsuflate, cum zice omul flămând de lecturarea paginilor unui roman sau nuvelă, cuprinsul acestei miraculoase realizări. Domnilor... Domnilor Nelly şi Ion C. Gociu, m-aţi bulversat, realmente! Prea multe motive de a zâmbi, nu am găsit în ce aţi aşezat între coperţile acestui...bestseller, acestei capodopere, fără nicio exagerare! Minunat, extraordinar!! Bravo, felicitări şi Dumnezeu să vă ocrotească!...
Un “cincinal” de pușcărie pentru că a vrut să își împuște iubita
Fostul pădurar din Bălești, Constantin Turtoi, implicat în iarnă într-un incident armat pe raza localității respective, a fost condamnat, ieri, la mai bine de cinci ani de închisoare cu executare, pedeapsa pronunțată de Tribunalul Gorj nefiind una definitivă. Magistrații au decis ca bărbatul să fie condamnat la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor și un an pentru...
Tânăr din Vâlcea, prins în timp ce transporta ţiţei furat
Un tânăr de 22 de ani, din Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de poliţiştii gorjeni transportând câteva sute de litri de produs petrolier a cărui provenienţă nu a putut să o justifice.Recipientele în care se afla produsul petrolier au fost găsite de poliţişti în maşina tânărului, după ce l-au tras pe dreapta pentru...
Parapete de protecție pe Transalpina
Turiștii care vor ajunge de acum încolo pe cea mai înaltă șosea din țară vor fi ceva mai în siguranță, cel puțin în zona Rânca, unde drumarii au început să monteze parapetele de protecție, despre care s-a tot vorbit în ultimii ani și a cărui lipsă, în 2014, a dus inclusiv la închiderea traficului pe Transalpina. Angajații de la...
Promovări la Primăria Bumbeşti-Piţic
Primăria comunei Bumbeşti-Piţic organizează concurs de promovare în funcţia publică de consilier juridic superior în cadrul Compartimentului Juridic. Dosarele de concurs trebuie să conţină: cererea de înscriere; copia carnetului de muncă ori adeverinţă eliberată de Compartimentul Resurse Umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional din care se promovează; copia rapoartelor de evaluare a performanţelor profesionale individuale din ultimii...
Veniturile agricole, declarate de 390 de fermieri din Gorj
Contribuabilii gorjeni care realizează, în mod individual, venituri din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, au avut termen până la finele lunii mai de a depune, pentru anul în curs, la organul fiscal competent, Formularul 221. Este vorba despre „Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de...
DGASPC continuă angajările
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează concurs de recrutare, pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante de inspector. Totodată, DGASPC Gorj organizează şi un concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacantă de şef birou, gradul II, clasa 74 de salarizare, din cadrul Biroului Achiziţii Publice şi...
Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu: Ne mândrim cu studentul nostru
La data de 1 octombrie 2014, prestigiosul ziar „Gorjeanul” relata: „Sheikh Idrees Ahmed este un tânăr kurd care a ales să studieze Managementul la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. El va învăţa în limba română. Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” speră ca Sheikh să fie un student sârguincios şi să obţină rezultate bune de-a lungul anilor de studiu”. Prorectorul Universităţii...
Controale încrucişate pentru depistarea pestei porcine
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) desfăşoară până la sfârşitul acestei luni acţiuni de verificare şi control la nivel naţional, care vizează identificarea şi sănătatea animalelor. La aceste acţiuni participă echipe mixte de inspectori, alcătuite atât din specialişti de la nivelul Direcţiilor Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, cât şi din inspectori din cadrul ANSVSA. Aceste...
„Sănătatea începe cu prevenţia”, la UCB
Colegiul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va organiza, în data de 24 iunie a.c., între orele 09.00-11.00, o nouă campanie gratuită de monitorizare a greutăţii, tensiunii arteriale şi glicemiei. Cu această ocazie, Colegiul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va realiza şi o acţiune de promovare a ofertei educaţionale disponibile pentru anul şcolar 2015-2016.O nouă campanie gratuită de măsurare a...
Amerindieni la Targu-Jiu !
Asta-seara, targujienii s-au bucurat de spiritual unic al civilizatiei amerindiene, in Amfiteatrul din centrul municipiului, alaturi de Yellow Bird Apache Dancers. Muzica, dans, hoop dancing si povesti de legenda din trecutul triburilor indiene.Grupul de indieni americani Yellow Bird Apache Dancers susţine o serie de spectacole inedite în România, într-un turneu organizat de Biroul de Diplomaţie Publică din cadrul Ambasadei...
Prins cu ţiţei furat în portbagaj
Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Alunu, judeţul Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii gorjeni au găsit în portbagajul autoturismului acestuia peste 500 de litri de produs petrolier a cărui provenienţă nu a putut-o justifica. El este acum cercetat pentru tăinuire.
Campanie gratuită de monitorizare a greutăţii, glicemiei şi tensiunii arteriale
Colegiul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va organiza, în data de 24 iunie a.c., între orele 9-11, o nouă campanie gratuită de monitorizare a greutăţii, tensiunii arteriale şi glicemiei. Acţiunea desfăşurată sub deviza Sănătatea începe cu prevenţia, are scopul de a determina populaţia să conştientizeze importanţa consultaţiilor preventive.
Reţinuţi după ce s-au bătut în faţa unui club
Şase bărbaţi, din Novaci şi Bengeşti Ciocadia, au fost reţinuţi de poliţişti după ce s-au luat la bătaie în faţa unui club din Novaci. Doi dintre ei mai sunt acuzaţi şi că ar fi lovit un autoturism parcat în faţa localului cu pumnii şi picioarele.
Acreditarea Spitalului Cărbuneşti, în stand-by! Managerul Târziu, ameninţat cu judecata de firma de consultanţă din Piteşti
Constantin Târziu este ameninţat că va fi târât în faţa instanţei de judecată de către SC Lucas Consulting Partner Services SRL din Piteşti, firmă aflată sub contract cu Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, pe motiv că managerul a dezinformat opinia publică anunţând că unitatea medicală nu va mai lucra cu această societate, pentru documentaţia necesară acreditării. Reprezentanţii firmei piteştene susţin că...
Conducerea SLPR Gorj, faţă în faţă cu prefectul Alin Văcaru
Prima zi a săptămânii i-a găsit pe membrii Biroului Executiv al Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România în stradă. În frunte cu preşedintele SLPR Gorj, Radu Bălan, poştaşii au protestat în faţa Prefecturii Gorj, fiind invitaţi de către prefectul Alin Văcaru la o discuţie. Reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a arătat disponibilitatea pentru a-i sprijini pe poştaşi.La nivelul Poştei Române există...
Adrian Tudor, în cursa pentru funcţia de preşedinte executiv al PSD Târgu-Jiu
În cursul zilei de ieri, consilierul municipal Adrian Tudor şi-a depus la sediul PSD Gorj candidatura pentru un nou mandat de preşedinte executiv al organizaţiei municipale a PSD Târgu-Jiu. Tudor deţine această funcţie din 2012 când a fost ales la ultima Conferinţă Municipală a social-democraţilor din Târgu-Jiu, el făcând astfel echipă bună cu preşedintele Aurel Popescu.
Tudor face parte din...
Frații Potârcă, proces la toamnă
Aflați în spatele gratiilor de aproape un an, după ce au fost condamnați la ani buni de pușcărie pentru o evaziune fiscală de peste 1800 de milioane de lei, frații Constantin Ninel și Tănase Potârcă au aflat, ieri, că abia la toamnă vor primi verdictul final într-un alt dosar penal pe care îl au pe rolul instanțelor de judecată....
Sechestru și pe averea din Gorj a lui Chiliman
Procurorii DNA care îl anchetează pe primarul sectorului 1 Andrei Chiliman pentru fapte de corupție au instituit, ieri, măsura sechestrului asiguratoriu pe proprietățile acestuia și ale celorlalte persoane aflate în cercetări în același dosar, măsura vizând și proprietăți pe care edilul le are în județul natal al părinților săi, respectiv în Gorj. La ieșirea de la audieri primarul nu...
Gigi Pecingină a divorţat şi de-al patrulea partid
Avocatul Gheorghe Pecingină a renunţat şi la cel de-al patrulea partid în care a activat în ultimii ani, fără să mai punem că după ce a plecat de la democraţi, din cauza lui Ionel Manţog, a mai revenit o dată în rândurile lor. Astfel după PDL, PNL, PDL şi PP-DD, organizaţii în care a stat mai mult sau mai...
Sarcină concediază salariaţi din Dolj şi Argeş
Societatea Comercială Succes Nic Com SRL, cunoscută ca aparţinând omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, va face noi concedieri începând cu data de 1 august. În total, vor fi daţi afară 25 de salariaţi din judeţele Argeş şi Dolj, acolo unde firma are magazine. “Colegii din Ilfov au fost înştiinţaţi de către conducerea societăţii că începând cu 1 august...
Gura târgului – Vişan face pe responsabilul PMP Gorj
Deşi nu coordonează PMP Gorj, Gelu Vişan, secretar general adjunct al Partidului Mişcarea Populară, şi-a îndreptat atenţia subit spre organizaţia lui Nicu Daviţoiu. Animat probabil de entuziasmul lui Tudor Barbu, care a pus laba pe PNL Gorj şi pe un loc sigur iar de senator, Vişan a ales să-şi demonstreze brusc influenţa asupra acestei organizaţii, ştiut fiind că el...
O nouă sesiune InfoStud, la Inginerie
Din luna mai 2014 Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti în parteneriat cu Universitatea ”Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu derulează proiectul „Construieşte-ţi o carieră de succes!”. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Astăzi, 23 iunie 2015, ora 12.00, are loc cea de-a douăsprezecea sesiune de informare InfoStud, la sediul Facultăţii de Inginerie, în Sala de Consiliu.Reprezentanţii...
Comuna Godineşti – vatră strămoşească a judeţului Gorj
Comuna Godineşti este situată în partea de Nord-Vest a judeţului Gorj, în zona dealurilor subcarpatice interne (Subcarpaţii Getici), pe cursul mijlociu al râului Tismana, care o străbate pe direcţia Nord-Sud.Din punct de vedre teritorial, comuna Godineşti se învecinează cu: oraşul Peştişani, la Sud cu comunele Câlnic şi Ciuperceni, iar la Vest cu comuna Glogova.
După ultima organizare administrativ-teritorială a României,...
Măruţă s-a înţeles cu managerii spitalelor
Preşedintele Sindicatului „Sănătatea” Gorj, Ion Măruţă, a transmis, în urmă cu o lună de zile, o serie de informări managerilor de spitale, anexând şi o adresă a Ministerului Sănătăţii referitoare la acordarea tichetelor de masă în anul 2015. Deşi aştepta să fie contactat şi să poarte discuţii cu directorii unităţilor sanitare, Măruţă nu a avut nicio reacţie din partea...
Sute de sancţiuni pentru vitezomani
Peste 400 de conducători auto au fost amendaţi în week-end de către poliţiştii gorjeni, după ce au fost prinşi circulând cu viteză prea mare pe şoselele din judeţ. O parte dintre aceştia au rămas şi fără permisul de conducere.Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj au acţionat în week-end pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere negative....
Concurs de soluţii pentru Ansamblul Brâncuşi
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va organiza la începutul lunii iulie un concurs de soluţii în care cei mai buni arhitecţi îşi vor prezenta proiectele de modernizare şi reabilitare a Căii Eroilor. Acţiunea face parte din demersurile începute în urmă cu câţiva ani de către municipalitate, şi a fost precedată de un concurs de idei. “Pe 2 şi 3 iulie va...
Bătrâne jefuite de musafiri
Două bătrâne din judeţul Gorj au avut parte de o experienţă tristă. Ambele femei au fost jefuite chiar de către musafirii pe care îi primiseră în case.În cursul zilei de 20 iunie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat din municipiul Craiova, judeţul Dolj, cu privire la faptul...
Festivalul „Sara pe deal” şi-a desemnat câştigătorii
Consiliul Judeţean Gorj, Consiliul Local şi Primăria Ţânţăreni, Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu au organizat la sfârşitul săptămânii trecute, la Ţânţăreni, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de romanţe, cântec şi joc popular „Sara pe deal”. Festivalul s-a desfăşurat pe trei secţiuni, la fiecare dintre acestea fiind acordate premii...
A ajuns la spital după ce a căzut de pe bicicletă
Un septuagenar din Novaci a ajuns la spital după ce, beat fiind, a căzut de pe bicicleta cu care se deplasa pe DN 67 C. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.Vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la traficul rutier despre faptul că la intersecţia...
Piraţii de la Pontul Euxin
Personajele sunt imaginare, orice asemănare de nume este pur întâmplătoare, numai imaginaţia dumneavoastră contează. În vremuri străvechi, piraţii străbăteau mările şi oceanele lumii pe corăbiile lor înspăimântătoare pentru orice căpitan de vas sau matelot de rând. Şi zi după zi, an după an, au semănat teroare pe întinderile oceanului planetar, s-au căpătuit, după care, demodându-se, denumirea de pirat a...
Felix Grigore: „Suntem adevărați profesioniști!”
Managerul general al celor de la CSU Craiova vede propria echipă în careul de ași al campionatului în noua ediție și laudă condițiile cantonamentului și programul amicalelor stabilite pentru această perioadă.
„Ne-am propus ca obiectiv anul acesta o clasare între primele patru echipe, ceea ce presupune o participare în cupele europene anul care urmează. Lucrăm așa cum trebuie la acest...
Basm și bucurie prin universul curat al copilăriei
Duminică, 14 iunie 2015, educatoarele Deaconu Simona și Tudorin Gabriela, împreună cu comitetul de părinți, au organizat excursia de sfârșit de an a grupei mici B, de la grădinița Mihai Eminescu, din Târgu-Jiu. Cei mici, însoțiți de părinți și de cele două educatoare, au plecat dis- de- dimineață spre prima aventură a vieții lor. Prima oprire, la intrarea în...
Eugen Pîrvulescu, chemat la raport de Pandurii
Fostul președinte al Pandurilor, Eugen Pîrvulescu, a revenit la Târgu-Jiu, însă nu pentru a se reapuca de muncă, ci pentru a răspunde întrebărilor comisiei formată pentru a cerceta suspiciunile de aranjare a meciului dintre Pandurii și Universitatea Cluj din returul ediției trecute de campionat.
Pîrvulescu nu a dorit să dezvăluie prea mult din ceea ce a discutat cu cei numiți...
Absolvenţii de gimnaziu, evaluaţi la Limba şi literatura română
Aproximativ 3300 de absolvenţi de gimnaziu din judeţul Gorj au susţinut, ieri, prima probă din cadrul Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura română.Examenul a început la ora 09.00, candidaţii având la dispoziţie două ore pentru rezolvarea subiectelor. La primul subiect, elevii au primit un fragment din basmul “Lupul năzdrăvan şi Făt-Frumos” pe baza căruia trebuiau să rezolve cinci...
FRF susține UCB Târgu Jiu la Campionatul European din Croația
Echipa de fotbal a Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu a realizat o performanță extraordinară luând fața multor alte instituții de învățământ superior cu mare tradiție în ceea ce privește competițiile fotbalistice câștigând titlul la Campionatul Național Universitar, însă drumul studenților târgujieni abia începe.Pentru foarte mulți, succesul obținut la Timișoara de echipa de fotbal a UCB Târgu Jiu a...
Controale şi amenzi pentru comercianţii de jucării
Razie printre comercianţii de jucării! La finele lunii trecute, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj au desfăşurat o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor. În total, au fost verificaţi 13 operatori economici, la şapte dintre ei s-au constatat abateri de la legislaţia în vigoare, valoarea cumulată a produselor controlate fiind...
DSP Gorj şi-a propus îmbunătăţirea actului medical în spitale
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a prezentat Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Gorj o situaţie privind îmbunătăţirea calităţii actului medical în spitalele din judeţul Gorj.Marius Boeriu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj a participat, luni, la şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Gorj. Acesta a prezentat...
A furat un cuţit de vânătoare
Un târgujian a petrecut o noapte în spatele gratiilor după ce a furat un cuţit de vânătoare dintr-un magazin din municipiu. În prezent, el este cercetat în stare de libertate.Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu au reţinut, săptămâna trecută, pentru 24 de ore şi au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj un bărbat în...
Ultima probă orală a Bacalaureatului
Săptămâna aceasta, absolvenţii de liceu susţin ultima probă orală din cadrul examenului de Bacalaureat, cea de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. De săptămâna viitoare vor începe probele scrise.Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională a absolvenţilor de liceu se va desfăşura în perioada 22 – 26 iunie şi se face prin trei tipuri de...
Reparaţii şi investiţii pentru şcolile din Târgu-Jiu
Municipalitatea va demara în următoarele zile lucrările de reparaţii şi igienizări programate pentru această vară la toate unităţile de învăţământ din Târgu-Jiu. Pentru acest an, de la bugetul local s-au alocat cinci milioane de lei, bani ce se vor îndrepta atât spre reparaţii, cât şi spre investiţii de strictă necesitate.O serie de lucrări de întreţinere, reparaţii şi igienizări vor...
Dosare penale pentru arme deţinute ilegal
Doi gorjeni care deţineau arme neletale s-au ales cu dosar penal, deoarece au uitat să-şi prelungească valabilitatea permiselor de armă.Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul B.A.E.S.P. au identificat doi bărbaţi în vârstă de 41 şi 45 de ani, care au deţinut fără drept două arme neletale, fără a se prezenta în termen de cinci ani la structura de poliţie competentă...
Căminul de bătrâni Săcelu, sancţionat de ITM
Administratorul unui cămin de bătrâni din localitatea Săcelu a fost sancţionat contravenţional de către inspectorii de muncă gorjeni, deoarece avea la muncă o persoană fără forme legale de angajare. Neregula a fost depistată în urma controalelor săptămânale efectuate de angajaţii ITM Gorj.Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfăşurat săptămâna trecută mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi...
Ca la noi, la nimeni – Greul drum spre normalitate
Deocamdată, am mai scris-o şi ieri, cele şase luni de acomodare cu surprinzătorul preşedinte Klaus Iohannis sunt insuficiente pentru a-l pricepe măcar. Totuşi, plecarea lui Traian Băsescu s-a lăsat tot cu o continuare a stilului băsist de a face politică. Numai că Iohannis este mai discret şi mult mai şiret.
E limpede pentru toată lumea că există o neputinţă crasă...
Lansarea unei cărți despre “o zi istorică pentru români”
Sâmbătă, 20 iunie 2015, la Muzeul Județean «Alexandru Ștefulescu» din Municipiul Tg. Jiu a avut loc lansarea cărții: «22 iulie 1593 – ZI ISTORICĂ PENTRU ROMÂNI», scrisă de către juristul Ion M. Ungureanu, o lucrare-document, am putea spune, apărută recent la Editura «MĂIASTRA» din Târgu-Jiu!Este o carte de referință în care neobositul și împătimitul autor detaliază cu acribia unui...
Delegaţie a CJ Gorj, pe urmele iei româneşti la Viena
La invitația Asociației “Mihai Eminescu” din Viena, Consiliul Județean Gorj va participa în calitate de partener la evenimentul “Ziua universală a iei românești”, ce va avea loc în data de 24 iunie 2015, în capitala Austriei. Manifestarea, dedicată promovării imaginii României ca obiectiv cultural pe harta turistică a lumii, prin punerea în evidență a iei - obiect vestimentar tradiţional...
Şoferi fără permis, depistaţi în trafic
Trei bărbaţi, doi din Gorj şi unul din Olt, s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi conducând autovehicule pe drumurile publice fără a avea acest drept.Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bumbeşti Jiu au depistat, vineri, în trafic un bărbat în vârstă de 49 de ani, din oraşul Drăgăneşti, judeţul Olt, care conducea un autoturism pe D.N....
Agricultura pe înţelesul tuturor – Producerea legumelor ecologice
12 – Fertilizanți ecologici pentru legume, gunoiul de grajdPe bună dreptate se spune că gunoiul de grajd este a doua comoară, ca importanță, a fermierului, desigur după bucățica de pământ pe care o exploatează. Mă întreb câți dintre fermierii noștri prețuiesc aceasta la adevărata ei valoare? Răspunsul este simplu: puțini, mult prea puțini, și aceasta din varii motive.Mai întâi...
Anton, ademenit cu un salariu prea mic!
Paul Anton, căpitanul Pandurilor din ultima vreme, nu a reușit ceea ce-și dorea, adică să plece în această vară spre o echipă mai mare, cu pretenții mai mari, la nivel european. Întârzierea plecării lui Anton de la Pandurii este și motivul unei situații ciudate la echipa gorjeană, antrenorul Edi Iordănescu fiind acum într-o postură deloc plăcută.Steaua a fost echipa...
Târgujian prins cu 131 km/h
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67 localitatea Scoarţa, cu viteza de 131 de km/h. Conducătorului auto i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile şi a fost sancţionat contravenţional cu nouă puncte amendă.
Se opreşte apa!
SC APAREGIO S.A. anunţă că mâine, 23.06.2015, va opri furnizarea apei potabile între orele 1000-1400, pe străzile 30 Decembrie 1947 și 22 Decembrie 1989, pentru montarea unor vane și cuplarea conductei noi la rețeaua de apă.
Succes disponibilizează angajaţi din Dolj şi Argeş
Societatea Comercială Succes Nic Com SRL cunoscută ca aparţinând omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină va face noi concedieri începând cu data de 1 august. Vor fi daţi afară 25 de salariaţi din judeţele Argeş şi Dolj, acolo unde firma are magazine.
Amenzi de 37.000 lei pentru angajatorii gorjeni
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat săptămâna trecută mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. În total au fost controlaţi 48 de angajatori, iar pentru neregulile constate, inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 37.000 lei.
Concurs pentru modernizarea Căii Eroilor
Primăria Târgu-Jiu va organiza la începutul lunii iulie, pe 2 şi 3 iulie, un concurs de soluţii, realizat ca parte a procedurii de atribuire a proiectării pentru obiectivul „Modernizare şi reabilitare zona protejată a Ansamblului Monumental Constantin Brâncuşi”, reabilitarea Căii Eroilor. Practic, Pe 2 iulie e termenul limită de depunere al proiectelor de către arhitecţii concurenţi, iar pe 3...
30 de absenţi la Evaluarea Naţională
Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut astăzi primă probă a Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura română. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, la nivelul judeţului nostru, de la această primă probă a examenului au absentat 30 de elevi din totalul de 3384 înscrişi.
Bătrână jefuită de un vecin
Un bărbat de 32 de ani, din comuna Vladimir, este cercetat penal pentru furt după ce şi-a jefuit o vecină. În timp ce se afla în vizită la bătrâna în vârstă de 77 de ani, bărbatul i-a sustras acesteia suma de 150 lei.
Reţinut pentru furt
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de furt după ce a sustras un cuţit de vânătoare dintr-un magazin din municipiu. După expirarea ordonanţei de reţinere, bărbatul a fost pus în libertate.
Controale la comercianţii de jucării
În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control pe trimestrul II, în perioada 11.05-22.05.2015, comisarii C.J.P.C. Gorj au desfăşurat o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor.Numărul de operatori ec. controlati 13Numărul de operatori ec. cu abateri 7Valoarea produselor controlate 21.417 leiValoarea produselor cu...
Preoteasa lui Zglobiu, administrator al ştrandului de milioane din Motru
Ştrandul de 3,7 milioane de lei, realizat de autorităţile din Motru, este condus de soţia lui Dan Zglobiu, preotul iconomis stavrofor al Catedralei “Sfânta Treime şi Sfânta Cuvioasa Paraschieva” din municipiu. Promovarea nevestei popii în funcţia plătită din bani publici a stârnit ceva discuţii în localitate, existând persoane care au pus sub semnul întrebării amplasarea Doinei Zglobiu în fruntea...























































































































