Arhive Zilnice: 25 august 2015
Patronii unor cluburi din Târgu-Jiu, amendați de OPC
”În perioada 22-23 august 2015, comisarii din cadrul CJPC Gorj în colaborare cu reprezentanții IPJ Gorj au desfășurat acțiuni de control în vederea respectării prevederilor legale ale consumatorilor. Au fost verificați 3 operatori economici din Tg-Jiu(cluburi) și un operator economic din Crasna (discotecă).Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 28000 de lei. Abateri constatate:...
Eşec pentru Pandurii II
Pandurii II a luat bătaie de la CSU Craiova 2 într-un meci din faza a patra a Cupei României. Fluierul final a indicat scorul de 2-1 pentru CSU Craiova 2. Gorjenii au deschis scorul din minutul 5 după o centrare a lui Valentin Munteanu în urma căreia fundaşul central al celor de la Craiova a trimis balonul în propria...
Elevul acuzat de omor rămâne după gratii
Elevul din Petroşani, acuzat că a omorât-o pe concubina tatălui său, rămâne după gratii. MAgistraţii au prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile. "Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Prelungeşte măsura arestării preventive a inculpatului minor, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 31 august 2015. Cu drept de contestaţie în...
Agresorul procurorului şi poliţistului rămâne sub control judiciar
Vasile Vasilescu, cel care i-a agresat pe procuror şi poliţist, rămâne sub control judiciar, după ce instanţa i-a respins contestaţia. "Respinge contestaţia ca inadmisibilă. Obligă contestatorul inculpat la 40 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă.", au decis magistraţii. Scandalul a avut loc în clubul Mozart la jumătatea lunii august.
Vagon cu tone de cărbune, răsturnat într-o curte
O familie din Roșiuța s-a trezit cu tone de cărbune în curte, dar și cu vagonul răsturnat. Din fericire, casa nu a fost afectată. În urma evenimentului, gardul a fost distrus.
Tabără de pregătire de prim ajutor pentru dezastre la Baia de Fier
Filiala Gorj a Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România va organiza în perioada 27-30 august 2015, în premieră, o "Tabără de Pregătire de Prim Ajutor pentru Dezastre". Evenimentul va avea loc în localitatea Baia de Fier, după un program stabilit de conducerea filialei. La aceasta acţiune participă 12 voluntari.
Cercetat pentru furtul unui utilaj agricol
O femeie de 43 de ani, din Borăscu, a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că un bărbat de 41 de ani, din aceeaşi comună, i-ar fi sustras un utilaj agricol din curtea locuinţei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt.
Reţinut pentru furt de ţiţei
Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Târgu-Cărbuneşti, a fost reţinut pentru 24 de ore, de către poliţiştii din localitate, sub acuzaţia de furt. Bărbatul este suspectat că la data de 19 august ar fi sustras produs petrolier de la un colector de pompare de pe raza comunei Bustuchin. Cert este că în urma unei percheziţii efectuate...
Urme ale dacilor, descoperite lângă Avicola
Arheologii care lucrează la varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu au descoperit în situl nr. 6, situat lângă Avicola, mai multe complexe din epoca bronzului, cultura Coţofeni, dar şi vestigii din epoca dacică, sec. II Î.Hr.-I D.Hr., precum şi unele complexe ale popoarelor migratoare, în speţă slavii, din secolele VI-VII. Arheologii susţin că pentru prima dată se atestă prezenţa slavilor...
David obligă CE Hunedoara să-i plătească datoria de miliarde
Fabrica de cauciuc din Târgu-Jiu, condusă de Viorel David, a câştigat recent în instanţă un proces deschis împotriva Complexului Energetic(CE) Hunedoara, structura datorându-i societăţii din Gorj aproape 12 miliarde de lei vechi. CEH este astfel obligată să-i achite, de urgenţă, banii în cauză societăţii din Gorj, chiar dacă structura se confruntă cu grave probleme legate de lichidităţi. Complexul Energetic...
Depozit ilegal de deşeuri, între Curpen şi Rugi
Cutii de vopsea, ţiglă şi BCA, cărămizi, resturi de rigips şi nu în ultimul rând de recipiente de plastic ori PET. Nu vă speriaţi căci nu intenţionăm nici de această dată să vă prezentăm deschiderea niciunui magazin cu materiale de construcţii, nici nu avem oferte ori promoţii în domeniu. Sunt numai câteva dintre gunoaiele aruncate pe marginea drumului ce...
Călescu continuă cursa pentru şefia DSVSA Gorj
Nicolae Călescu, medicul veterinar care conduce de câteva săptămâni Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, îşi doreşte ca funcţia sa să fie una definitivă astfel că luna viitoare va participa la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiilor de conducere de director executiv la...
Sculpturi şi picturi de top, la linia de finish a „Brâncuşiana 2015”
Ediţia din acest an a Simpozionului Internaţional de Arte Vizuale Brâncuşiana a ajuns la final. 12 sculptori şi pictori de talie naţională şi internaţională au îmbogăţit patrimoniul cultural al municipiului Târgu-Jiu cu opere de vastă valoare.Tabăra de Pictură „Iosif Keber” şi Tabăra de Sculptură au fost cele două componente care au alcătuit Simpozionul Brâncuşiana 2015. Locaţia pentru Tabăra de...
În detenţie / Patronul Fabricii de Ţigarete din Târgu-Jiu a scris 4 cărţi în 4 luni
Judecătoria Găești a amânat, pentru 27 august, discutarea cererii de eliberare condiționată depusă de omul de afaceri Ioan Niculae, deţinătorul patrimoniului fostei Fabrici de Ţigarete din Târgu-Jiu, care execută o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare într-un dosar de mită. Procurorul DNA a cerut în instanță să se facă o adresă către comisia de specialitate din...
Pregătiri în linie dreaptă pentru Transalpina Bike Fest
Primăria Municipiului Târgu-Jiu a organizat, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia au fost prezentate detalii privind prima ediţie a Festivalului Transalpina Bike Fest, care va avea loc la Rânca, în perioada 28-30 august. Până în prezent s-au înscris 250 de biciclişti din ţară, lor alăturându-li-se cei din Gorj. Sunt aşteptaţi la Rânca nu doar pasionaţi ai sportului...
Oraşul Turceni, fără gaze până miercuri
Din cauza prelungirii termenului de execuţie a lucrărilor realizate la conducta naţională de transport de gaze naturale aflată în administrarea şi exploatarea companiei Transgaz, GDF SUEZ Energy România anunţă prelungirea perioadei de sistare a furnizării cu gaze naturale în oraşul Turceni şi in localităţile limitrofe Gârbovu, Ioneşti, Jilţu, Murgeşti, Strâmba-Jiu, Valea Viei până miercuri, 26 august.Reprezentanţii GDF SUEZ Energy...
REMEMBER (II) – Ajutat de basarabeni în viaţă, gorjeanul Vasile C. Vulpe are un cult pentru poetul României Grigore Vieru
Cel mai mare poet român din Basarabia – Grigore Vieru (1935-2009) a îndrăgit Gorjul în special datorită apropierii de gorjeanul nostru din Cârbeşti, Vasile C. Vulpe. Maistru mecanic, dar cu o mare dragoste de tot ce-i românesc. Nea Vasile mai are multe de povestit.
- Rămăsesem la sprijinul primit din partea comandantului dumneavoastră de companie, locotenentul Costică Paraschiva, pe când...
Cercetaţi pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
Poliţiştii gorjeni au întocmit zilele trecute dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în două cauze, una privind un târgujian care avea permisul de armă expirat, iar cealaltă pentru un cartuş găsit în geanta unei femei.În cursul zilei de 21 august. poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat un bărbat în vârstă de 35...
Examen de grad în octombrie, pentru asistenţii medicali
Asistenţii medicali şi cei de farmacie, care au minimum cinci ani vechime în muncă, vor susţine examenul pentru obţinerea gradului principal în luna octombrie. Anul trecut acest examen nu s-a susţinut, dar pentru 2015 a fost publicat deja calendarul examenului.Înscrierile pentru susţinerea examenului de grad pentru asistenţii medicali vor avea loc în perioada 5-22 octombrie la sediul Ordinului Asistenţilor...
Localnic din Runcu, anchetat după ce şi-a bătut mama
Un bărbat de 32 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii, după ce şi-a bătut mama. Femeia a ajuns la spital, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru lovire.Se pare că cei doi s-ar fi luat la ceartă, iar bărbatul a devenit agresiv şi şi-a lovit mama. Aceasta a sunat la 112. “La data de 22 august...
Supărare mare la CSU Craiova după derby-ul cu Steaua
CSU Craiova a bifat o nouă înfrângere în Liga 1 pierzând la limită meciul cu Steaua. Eșecul o ține pe CSU în partea a doua a clasamentului, cu doar șase puncte acumulate în opt runde, mult prea departe de așteptările avute pentru acest start de campionat.Echipa din Bănie a fost aproape de o remiză contra Stelei, un rezultat care...
Evaziune de 20.000 de lei la un club din Crasna
Administratorul unui club din Crasna este cercetat penal pentru evaziune fiscală, după ce poliţiştii au descoperit că acesta nu a înregistrat în evidenţele contabile toate veniturile realizate în ultimele luni.Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 30 de ani, în calitate de administrator al unei...
Gorjean prins în timp ce încerca să iasă ilegal din ţară, ascuns sub o mochetă
Un tânăr de 28 de ani, din Gorj, a fost prins de polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Nădlac, în timp ce încerca să iasă ilegal din ţară, ascuns într-un autoturism, sub o mochetă. Tânărul ar fi recurs la această metodă de a ieşi din ţară, deoarece avea cartea de identitate expirată.În noaptea de duminică spre luni, în jurul...
Braconier anchetat de poliţişti
Un localnic din comuna Cruşeţ este anchetat pentru braconaj, după ce a fost văzut cărând o căprioară moartă în spate.Bărbatul de 38 de ani a fost văzut cărând căprioara de către un septuagenar din comună, care a sunat imediat la 112. “La data de 23 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul...
Mack, din nou la Energia
Despărțirea de cehul Michal Kremen, măcinat de accidentări în ultimul an, i-a făcut loc în lotul lui Antonis Constantinides americanului Lamont Mack.Așa cum era de așteptat, Michal Kremen nu a mai fost păstrat în lotul Energiei de Antonis Constantinides, iar conducerea clubului gorjean a ajuns la o înțelegere amiabilă cu baschetbalistul ceh cu privire la rezilierea contractului pe care-l...
Scandal între sexagenari încheiat la Poliţie
Un scandal, izbucnit între doi sexagenari din comuna Runcu, s-a încheiat la Poliţie, după ce unul dintre ei şi-a descărcat nervii pe maşina celuilalt.În cursul zilei de 22 august, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu au fost sesizaţi direct de un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Runcu, cu privire la faptul că în...
Gorjul se pregătește pentru startul în Liga a 3-a
Gorjenii vor avea în acest sezon două echipe în al treilea eșalon. Doar două, asta după ce ani la rând Gorjul făcea legea în seria a IV-a, acolo unde avea 3-4 echipe an de an.Weekendul acesta, Liga a 3-a pornește la drum și odată cu ea și două echipe gorjene, ultimele rămase pe baricade fiind Pandurii II Târgu Jiu...
Prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, lipsită de incidente în Gorj
Absolvenţii de liceu au susţinut, ieri, prima probă scrisă din cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat – proba la Limba şi literatura română. La nivelul judeţului nostru, această primă probă scrisă a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului a decurs fără incidente, neînregistrându-se cazuri de fraudare a examenului.Proba scrisă la Limba şi literatura română a început la...
Un avertisment şi 6 sancţiuni pentru magazinele din Gorj
În ultima săptămână, inspectorii din cadrul Serviciului Control Oficial Siguranţa Alimentelor au efectuat un număr de 148 de controale şi inspecţii în unităţile de alimentaţie din judeţ, în scopul verificării condiţiilor de igienă începând de la recepţia produselor şi până la transportul acestora.Controalele inspectorilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj s-au desfăşurat în unităţi din Târgu-Jiu, Motru,...
Se caută soluţii pentru tratamentele seropozitivilor
Românii infectaţi cu HIV se confruntă cu probleme din cauza lipsei de tratament. Oficialii Ministerului Sănătăţii susţin că se caută soluţii pentru rezolvarea acestei crize. Între timp, spitalele care se confruntă cu lipsa medicamentelor vor primi ajutor din partea celor care încă mai au astfel de tratament. Potrivit autorităţilor, necesarul ar putea fi completat la sfârşitul săptămânii.Bolnavilor de SIDA...
1.200 de absolvenţi, în evidenţele AJOFM Gorj
Aproximativ 1.200 de absolvenţi de studii liceale, universitare şi şcoli postliceale şi-au depus dosarele la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj în vederea obţinerii indemnizaţiei de şomaj.Absolvenţii de liceu care indiferent dacă au promovat sau nu prima sesiune a Bacalaureatului care au depăşit termenul de 60 de zile necesare depunerii dosarului de şomaj, nu vor mai...
Onor la general
Anul 2015 este un an special pentru veteranii de război, cu o dublă semnificaţie: se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi 25 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război. În semn de respect faţă de cei care ne-au lăsat o ţară liberă şi independentă, anul 2015 a fost...
Amendaţi pentru muncă la negru
Doi patroni din Gorj s-au ales cu sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 40.000 de lei pentru că au folosit la muncă oameni fără forme legale de angajare.Acţiunea de control a făcut parte din tematica săptămânală de verificare a angajatorilor în vederea identificării şi combaterii cazurilor de muncă fără forme legale de angajare, derulată de Inspectoratul Teritorial de Muncă...
Ca la noi, la nimeni – Mers de melc, în Parlament!
Eu, unul, nu mai pricep nimic din comportamentul parlamentarilor români. Joia trecută se-ntâlniseră partidele parlamentare – de fapt, nişte delegaţii ale acestora – şi căzuseră de acord asupra unor teme din Codul Fiscal. Se acceptaseră nişte amendamente, iar TVA scădea la 20%, faţă de 19% cât se aprobase în trecuta sesiune parlamentară.
Mă rog, le ceruse preşedintele Klaus Iohannis să...
Circula cu un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice
Un bărbat din Ţicleni s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat, duminică, în trafic un bărbat de 33 de ani, din oraşul Ţicleni, în timp ce conducea pe DJ 673 din direcţia Turceni-Plopşoru, un autoturism având autorizaţia de circulaţie expirată. În cauză...
Duelul echipelor secunde
Cupa României ne oferă, astăzi, un duel interesant între CSU Craiova și Pandurii, însă nu la nivelul primelor echipe, ci la cel al celor secunde, ambele angrenate în competiția ligii a 3-a.
Pe terenul de la Ișalnița, acolo unde CSU II Craiova a trecut în turul precedent de Minerul Motru, Pandurii II va încerca să scoată din competiție echipa secundă...
Sectorul animalier din Gorj, sub lupa inspectorilor APIA
Centrul judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în aceste zile va demara activitatea de control la faţa locului în vederea verificării respectării condiţiilor şi cerinţelor de accesare a schemelor de plată în sector animalier, campania 2015. Elemente controlate la faţa locului sunt cele pentru ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) şi sprijinul cuplat în...
Relaţii trainice de prietenie între Godineşti şi provincia Luxemburg din Belgia
Douăzeci de elevi de la Şcoala Gimnazială din Godineşti s-au întors recent dintr-o vizită de trei săptămâni în Belgia. Vizita acestor elevi a fost organizată de Asociaţia ASBL „Enfants Etrangers en Vacances” („Copii străini în vacanţă”) din provincia Luxemburg din Belgia.Începând cu vara anului 1990, această, asociaţie a recrutat elevi de la şcolile din Arjoci şi Godineşti cu vârste...
Accident pe fondul consumului de alcool la Slivileşti
Consumul de alcool şi conducerea autoturismelor nu fac casă bună împreună. Au aflat asta doi gorjeni implicaţi într-un accident de circulaţie produs pe fondul consumului de alcool. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime.La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat în vârstă de 35...
Ultimele zile pentru vizarea carnetelor de rentier
Centrul judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA Gorj) informează că termenul limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol pentru a intra în posesia rentei viagere cuvenite pentru anul 2014, este data de 31 august 2015, dată până la care rentierii din judeţul Gorj se pot adresa Centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie...
Ministrul Bănicioiu, prezent la Şcoala de vară a Sanitas
Pe 21 august, Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a participat la o întâlnire cu membri ai Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas. Cu această ocazie, a fost reiterat angajamentul ferm al Guvernului de a majora salariile pentru întreg personalul din sistemul sanitar cu 25%, începând de la 1 octombrie 2015.La sfârşitul săptămânii trecute, membri ai Consiliului Naţional al Federaţiei Sanitas s-au...
Un stil de viaţă sănătos ar putea preveni boala Alzheimer
Maladia Alzheimer poate fi prevenită printr-un stil de viaţă sănătos, potrivit unui studiu care a identificat nouă factori de risc pentru dezvoltarea acestei boli degenerative a memoriei, informează nydailynews.com. La nivelul judeţului Gorj anul trecut, se aflau în evidenţele medicilor 132 de bolnavi; alte 106 persoane au fost diagnosticate cu această afecţiune, 71 ieşind din evidenţe până la finele...
De la două transferuri, la două probleme
Pandurii a fost la un pas de a face două transferuri cu care clubul gorjean și-ar fi asigurat o bună parte din buget, însă chiar dacă un transfer părea ca și realizat, iar al doilea avea mari șanse de realizare, nimic nu se mai aude acum și Roman și Anton ar putea continua la Pandurii.
În ceea ce-l privește pe...
Şofer beat criţă, prins în trafic de poliţiştii gorjeni
Un târgujian de 34 de ani este cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce a fost prins mort de beat la volan.O femeie l-a văzut pe bărbat conducând haotic maşina pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti şi a sunat la 112. “La data de 22 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin...










































































