7.8 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 8, 2026

Arhive Zilnice: 8 septembrie 2015

Vezi ce declară Andrieş despre meciul cu Potaissa Turda

Echipa de handbal Energia se deplasează mâine în Ardeal pentru confruntarea cu Potaissa Turda. Un “război al răniților”, așa cum l-a denumit Liviu Andrieș. Startul partidei de la Turda este programat pentru ora 18.00. “La Turda trebuie să câștigăm, ei vin după 3 eșecuri la rând, și ei sunt avizi după puncte. Va fi un război al răniților....

Pandurii, membru al Asociaţiei Europene a Cluburilor

Clubul Pandurii Târgu Jiu a devenit din această vară membru al Asociaţiei Europene a Cluburilor, organizaţie care include începând de azi 220 de cluburi din 53 de asociaţii europene. Pandurii Târgu Jiu se alătură astfel elitei cluburilor europene şi celor trei cluburi din România care erau deja membre ECA, Steaua, CFR Cluj şi Astra Giurgiu.

Mitingul FNME, aprobat de municipalitate

Primăria municipiului Târgu-Jiu a aprobat solicitarea Federaţiei Naţionale Mine Energie şi a sindicatelor din zona Motru de a organiza un protest de amploare în semn de nemulţumire faţă de decizia administraţiei Complexului Energetic Oltenia de a nu majora salariile şi de convertire a cotei de cărbune în bani.

Săptămâna Europeană a Sportului, marcată la Gorj

Localitatea Baia de Fier este în această săptămâna gazda mai multor competiţii sportive şi activităţi culturale organizate pentru tinerii din Gorj. Evenimentele din aceste zile se înscriu în seria manifestările organizate cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului (SES).

Șeful Poliției Rutiere, schimbat

Serviciul Rutier Gorj are de astăzi un nou șef. Este vorba despre Mihail Ciobanu dela Direcția Rutieră București. Subcomisarul Dan Săvulescu, cel care se afla în fruntea Serviciului Rutier, a fost schimbat ca urmare a expirării împuternicirii.

Munca „la gri”, în atenţia inspectorilor de muncă

"În urma controalelor întreprinse de inspectorii de muncă la nivelul județului Gorj, piața muncii a înregistrat o diminuare considerabilă a utilizării muncii „la negru” însă s-a constatat că, în ultima perioadă, un nou fenomen ia amploare printre angajatorii din județ. Este vorba despre așa-numita muncă „ la gri ” care presupune încheierea de către angajatori a unor contracte individuale...

Hoţi de cărbune, în arest

Şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 54 de ani, din Negomir şi Mătăsari, suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăinuire, au fost reţinuţi de poliţişti. Patru dintre aceştia sunt bănuiţi că în perioada 21 august - 6 septembrie, ar fi sustras în mod repetat diferite cantităţi de cărbune pe care le ascundeau în mai multe...

Tânăr de 19 ani, reţinut pentru furt

Un tânăr de 19 ani, din Târgu-Jiu, a fost reţinut de poliţişti după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a pătruns fără drept în sediul unei societăţi comerciale din municipiu şi a sustras o geantă în care se afla suma de 700 lei.

Simulare de accident de aviaţie la Padeş

Mâine, începând cu ora 10.00, în zona Cerna-Sat din Padeş, ISU Gorj va desfăşura exerciţiul cu tema „Gestionarea unei situaţii de urgenţă în cazul producerii unui accident de aviaţie civilă”, exerciţiu în care vor fi implicate forţe şi mijloace de la instituţiile cu atribuţii în gestionarea unui astfel de tip de risc din judeţele limitrofe judeţului Gorj, respectiv Dolj...

Şeful Poliţiei Rovinari a demisionat de ruşine

Scandalul implicării unor polițiști din Gorj în “Mafia Cărbunelui” l-a determinat, ieri, pe șeful Poliției Rovinari să își dea demisia din funcție, un gest asemănător fiind făcut la sfârșitul săptămânii trecute de colegul său de la Turceni. Constantin Bărbulescu s-a retras din funcția de conducere după ce scandalul furturilor de cărbune a luat amploare, în urmă cu două luni...

25 de gorjeni, la examenul de primire în profesia de avocat

25 de candidaţi din judeţul Gorj au fost admişi, anul acesta, să participe la examenul de primire în profesia de avocat. Candidaţii din Gorj vor susţine testarea la începutul săptămânii viitoare, la Craiova.Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), întrunită în şedinţa în data de 04 septembrie 2015, a validat dosarele complete ale candidaţilor care s-au...

Deficienţe încă neremediate, la Centrul de Permanenţă Samarineşti

Serviciul de Control în Sănătate Publică, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, a suspendat activitatea Centrului de Permanenţă din Samarineşti, începând cu data de 1 iunie, până la remedierea deficienţelor constatate. Totodată, medicul coordonator al centrului a fost sancţionat cu 1.000 de lei. Reprezentanţii DSP Gorj confirmă că activitatea acestui centru este încă suspendată, însă există o...

Cum se spală pe mâini doctoriţa Zegrean de cazul femeii cu Parkinson: Aruncă vina pe subalterna Căliman şi ameninţă bolnava că îi taie pensia de handicap

Şefa Secţiei de Neurologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, dr.Maria Zegrean, se disculpă în scris la două săptămâni după ce Gorjeanul a relatat că o bolnavă de Parkinson din Rasoviţa a fost plimbată între secţiile unităţii medicale, deşi avea nevoie doar de un act medical din partea medicului neurolog. Şocant este că Zegrean nu rezolvă, în tot acest...

Sindicatele independente din CEO nu participă la mitingul FNME

Sindicatele mai mici din Complexul Energetic Oltenia anunţă că nu vor participa la acţiunile sindicale demarate în cursul acestei săptămâni de FNME, deoarece membrii lor de sindicate refuză să se alăture unui joc manevrat de Marin Condescu. Se alătură lui Condescu, cei doi lideri de la Lupoaia şi Roşiuţa, Bădiţa şi Roşca, care fac parte practic din Federaţia Univers,...

Mausoleul “Ecaterina Teodoroiu” – 80 / Sarcofagul dezvelit de rege

Ziua de 8 SEPTEMBRIE 1935 rămâne înscrisă cu litere de aur în calendarul Târgu-Jiului , dar şi în analele artei monumentale. E ziua când, în prezenţa a peste 40.000 de suflete venite din întreaga ţară, a avut loc dezvelirea Monumentului Ecaterinei Teodoroiu, din piaţa oraşului. Oraşul întreg, de la un capăt la altul, a fost pavoazat ,,în tricolor, verdeaţă şi chilimuri...

Cotrună s-a trezit cu un protest spontan al îngrijitoarelor de la Vădeni

Zeci de persoane, care au probleme neuropsihiatrice și sunt internate la un centru de specialitate din zona de nord a municipiului, au primit, ieri dimineață, minimul de îngrijire necesară, după ce angajatele care trebuiau să se ocupe de ei au declanșat o grevă spontană. Salariile mici, sub minimul pe economie, dar și lipsa materialelor de îngrijire le-au făcut pe...

Săpunaru: “Sper să ne ajutăm reciproc”

Noul pandur, fundașul dreapta Cristi Săpunaru, spune că Pandurii a fost o variantă prin care să nu-și supere prea tare fanii rapidiști. “Numai eu știu ce e în sufletul meu și de ce am acceptat altă ofertă. O să încerc să nu mai spun nimic, ca să nu deranjez pe nimeni, pentru că am văzut că dacă vorbesc, deranjez,...

Deşeurile şi reţelele de canalizare atrag amenzi pentru primăriile din Gorj

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au fost darnici în împărţirea de sancţiuni contravenţionale pentru societăţile private ori cele publice, motivul principal fiind încălcarea prevederilor legislaţiei de mediu. Valoarea totală a amenzilor aplicate de oamenii legii a fost de 95.000 de lei. În atenţia acestora, se află şi câteva primării, la care au fost dispuse măsuri şi diverse termene de...

Weber, în vizită de lucru la Luxemburg

Deputatul Mihai Weber a participat, împreună cu o delegaţie parlamentară, la Conferința interparlamentară privind politica externă și de securitate comună și politica de securitate și apărare comune a Uniunii Europene, organizată în contextul preşedinţiei luxemburgheze a Consiliului UE. Reuniunea a avut loc la Luxemburg, în perioada 5-6 septembrie 2015.Principalele teme în dezbatere au fost următoarele: politica de vecinătate, gestionarea...

Toamna aduce concursuri pentru directorii de şcoli

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a publicat proiectul de Metodologie privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitare cu personalitate juridică. În proiect se precizează că examenul ar urma să se desfăşoare în octombrie – noiembrie, respectiv martie – aprilie, precum şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească...

Paul Anton, cedat dinamoviștilor

După ce încercările de vânzare au eșuat din diverse cauze, iar varianta prelungirii contractului cu Pandurii a picat și ea, clubul gorjean a acceptat ca Paul Anton să plece la Dinamo din această toamnă doar în baza păstrării coproprietății jucătorului.Nu a fost să fie nici Steaua, nici vreo plecare în Rusia. Părea că nu va fi nici Dinamo, dar,...

Centru de Servicii Sociale, fără coordonator

Primăria comunei Jupâneşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea postului vacant de Coordonator centru din cadrul “Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale” din aceeaşi localitate. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și...

Mai puţini şomeri în judeţ

După câteva luni în care rata şomajului a avut creşteri lunare la nivelul judeţului nostru, septembrie a venit cu veşti bune. Potrivit lui Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, la începutul acestei luni s-au raportat un număr total de 11.009 şomeri în judeţul nostru. “Înregistrăm o scădere a numărului şi ratei...

Prinşi cu căruţa plină de cărbune furat

Doi localnici din Mătăsari sunt cercetaţi de oamenii legii, după ce au fost prinşi deplasându-se pe raza comunei cu o căruţă plină de cărbune furat.În cursul zilei de 6 septembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Mătăsari au identificat în flagrant doi bărbaţi în vârstă de 29 şi 31 de ani, în timp ce se deplasau pe D.J. 673/A...

Închisoare pentru părinţii care nu-şi duc copiii la şcoală

Codul penal prevede închisoare de la trei luni la un an sau amenzi zdravene pentru părinţii care îşi retrag sau îşi împiedică copiii în mod nejustificat, să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru persoana căreia îi este încredinţat copilul. La ora actuală, învăţământul general obligatoriu este, potrivit Legii învăţământului, de 11 clase, incluzând învăţământul...

Înfiinţarea celei de-a doua unităţi militare de pompieri din ţara noastră

În anul 1835 Johan Zucker, proprietarul unei manufacturi complexe de fierărie, turnătorie, tâmplărie şi rotărie din Bucureşti solicita domnitorului Alexandru Ghica, un detaşament de soldaţi care, sub instruirea unui meşter specialist, să înveţe „meşteşugul dregerii şi fabricaţiei tulumbelor de foc”. Autorul iniţiativei se obliga ca pe toată durata şcolarizării de 4 ani să intervină cu ucenicii pompieri şi cu...

Agricultura pe înţelesul tuturor – Vară secetoasă, toamnă secetoasă – cum semănăm?

Această toamnă este una de examen pentru toți fermierii români, dar în mod special pentru gorjeni. De ani buni nu mai este o taină faptul că din punct de vedere al tehnologizării și agrotehnicii aceste atribute s-au restrâns extrem de mult ca amploare și se reduc la câteva societăți comerciale. Mai toți foștii proprietari de terenuri agricole au considerat...

Festival de poezie religioasă pentru elevi

Fundaţia Cuvântul care zideşte organizează cea de-a IX-a ediţie a Festivalului de poezie religioasă destinat elevilor din ciclul primar, gimnazial şi liceal.Tema festivalului este “Cuvântul - cale către suflet”, iar data limită de înscriere este 23 octombrie 2015, urmând ca preselecţia pentru faza finală să se desfăşoare în cursul lunii noiembrie. Festivalul se va desfăşura pe trei secţiuni, câte...

Viteza l-a băgat în şanţ

O femeie de 61 de ani a fost rănită într-un accident produs, duminică, pe raza localităţii gorjene Ciocadia, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum.Autoturismul în care se afla femeia era condus de un bărbat de 66 de ani, din Argeş. La un moment dat, din cauza vitezei prea mari, acesta a pierdut controlul volanului şi s-a oprit...

Septuagenar rănit în urma exploziei unui cartuş

Un bărbat de 77 de ani, din Bumbeşti Jiu,  a ajuns la spital după ce a vrut să găurească un cartuş. Bătrânul a prins cartuşul într-o menghină, însă acesta a explodat, rănindu-l la mâna stângă.Cazul a ajuns în atenţia poliţiştilor după ce reprezentanţii Spitalului Orăşenesc Bumbeşti Jiu i-au sesizat cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe...

Sărbătoare Arhierească la sfințirea Bisericii din Parohia Motru Sec, filia Apa Neagră, Comuna Padeș, Gorj!

În Duminica a 14-a după Rusalii, în ziua de 6 septembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de un ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu Părintele protoiereu Marian Mărăcine a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Bisericii cu hramul «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe», Parohia Motru Sec, filia Apa Neagră,...

Post vacant de şofer la Primăria Turceni

Primăria orașului Turceni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante de şofer, gradul I, funcţie contractuală vacantă în cadrul Serviciului Tehnic, urbanism, situaţii de urgenţă, transport local şi administrativ. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin...

Pediatria de la Spitalul Motru se modernizează

Compartimentul de Pediatrie a Spitalului Municipal Motru se află în plin proces de modernizare. În acelaşi timp, se lucrează la reabilitarea şi igienizarea compartimentului sterilizare, aceasta fiind o conformitate cerută de Direcţia de Sănătate Publică Gorj.Spitalul Municipal Motru se modernizează. După ce au fost modernizate mai multe secţii, conducerea unităţii a reuşit să reabiliteze şi să igienizeze şi farmacia...

Un nou dosar penal pentru sustragere de material lemnos

Poliţiştii gorjeni au mai întocmit, zilele trecute, un dosar penal pentru tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos. De această dată pe numele unor localnici din Cruşeţ, suspectaţi că ar fi sustras mai mulţi arbori dintr-o pădure de pe raza localităţii.Cei doi au fost surprinşi în timp ce furau arborii de o femeie care a şi sunat la 112....

Şoferi beţi, traşi pe dreapta de poliţişti

Mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosare penale, zilele trecute, după ce au fost prinşi la volan cu alcoolemii peste limita legală.Printre cei cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului se numără şi un bărbat de 54 de ani, din Baia de Fier, depistat vineri de poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Novaci au  depistat în trafic un...

Ca la noi, la nimeni / Lăcomia sinonimă cu Primăria!

Noaptea trecută i s-a dat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile de-acum fostului Primar General al Bucureştilor, Sorin Oprescu. Eu fusesem păcălit şi îndemnat să cred în prezumţia de nevinovăţie de chiar comunicatul DNA. În care nu se pomenea cuvântul mită şi nici cel de flagrant. Îl cunoşteam, la masa organizată la Taverna sârbului de către poetul, patronul...

Demolarea „oficialei” a adus-o la Târgu Jiu pe Gabi Szabo

Ministrul Tineretului și Sportului, fosta mare campioană Gabriela Szabo, a venit, ieri, la Târgu-Jiu în încercarea de a dezamorsa un conflict de interese care putea bloca sau măcar întârzia derularea proiectului de construire a noului stadion.Ministrul Gabriela Szabo a sosit la Târgu Jiu însoțită de câțiva subalterni din minister și a participat la o întâlnire la care au fost...

Spitalele judeţene, modernizate cu sprijinul autorităţilor locale

Ministerul Sănătăţii are un plan de reabilitare a spitalelor judeţene. Ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat că majoritatea spitalelor judeţene sunt în subordinea autorităţilor locale, motiv pentru care se mizează şi pe sprijinul acestora pentru modernizarea unităţilor medicale. Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu a beneficiat de mai multe investiţii cu finanţare de la Consiliul Judeţean Gorj, instituţie care are...

Anchetat după o spargere la un magazin

Un tânăr din Rovinari este cercetat penal, după ce a dat o spargere la un magazin din localitate. A fost prins de poliţişti chiar în incinta magazinului.Hoţul a fost dat de gol de alarma magazinului. Un bărbat a auzit când s-a declanşat alarma şi a sunat la 112. „La data de 05 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului...

Acoperişul Spitalului de Pneumoftiziologie, în plin proces de înlocuire

Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se află în plin şantier. Ordinul de începere a lucrărilor la acoperiş s-a dat din data de 31 august. Lucrările sunt în desfăşurare, estimându-se să se finalizeze în trei luni.Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” a primit, în urmă cu câteva luni, 2.000.000 de lei de la Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean....

Cererile de recuperare a taxei auto, depuse după 15 octombrie

Şoferii gorjeni care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia pe cale administrativă, fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă, iar banii vor fi primiţi înapoi în rate, pe...

Cinci mii de cereri, prelucrate de salariaţii CJP Gorj

Mai mult de 2.700 de cereri de recalculare a pensiei şi peste 2.300 de cereri noi pentru stabilirea pensiei au intrat în evidenţele Casei Judeţene de Pensii Gorj în primul semestru din acest an.Numai în prima jumătate a acestui an, 2.775 de pensii au fost recalculate de către Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj. Această recalculare presupune depunerea unor...

Zeci de mii de gorjeni îşi sărbătoresc onomastica

În fiecare an, pe 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau, cum mai este cunoscută în popor, Sfânta Maria Mică. Peste 46.000 de cetăţeni din judeţul nostru îşi serbează onomastica în această zi, cele mai multe persoane purtând numele Maria.Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca “Sfânta Maria Mică”, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă...

UCB a aprobat taxele pentru anul universitar 2015-2016

La nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu au fost aprobate taxele pentru noul an universitar. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, cuantumul taxelor nu a suportat modificări. Cele mai mici taxe sunt de 2.500 de lei, iar cea mai mare este de 4.200 de lei.Peste mai puţin de o lună se dă startul noului an universitar. Cuantumul taxelor de şcolarizare la...

Doljeni fără permis, prinşi în trafic de poliţiştii gorjeni

Doi bărbaţi din judeţul Dolj s-au ales cu dosare penale, după ce au fost prinşi de poliţiştii gorjeni conducând autoturisme pe drumurile din judeţ, fără a avea acest drept.În cursul zilei de 4 septembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au identificat în trafic un tânăr de 18 ani, din comuna Cetate, judeţul Dolj, în timp ce...

Sancţionaţi pentru muncă la negru

Inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat, săptămâna trecută, 16 controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Din păcate, angajatorii din judeţul nostru încă mai folosesc la muncă oameni fără a le întocmi contracte de angajare. “Au fost depistaţi doi angajatori care prestau activitate cu trei persoane fără forme legale de angajare....

Tras pe dreapta de două ori în aceeaşi zi

Un şofer din Argeş a avut neşansa de a fi tras pe dreapta de poliţiştii gorjeni de două ori în aceeaşi zi. Prima oară i-au fost retrase plăcuţele de înmatriculare, iar a doua oară a fost sancţionat pentru că maşina sa nu avea plăcuţe.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au identificat, duminică, în trafic un bărbat de 29 de...