Arhive Zilnice: 30 septembrie 2015
Dragnea, singurul candidat validat pentru fotoliul PSD
Comitetul Executiv Național al PSD a validat o singură candidatură pentru președinția formațiunii, a actualului lider interimar Liviu Dragnea. Celelalte două candidaturi, ale lui Șerban Nicolae și Daniel Savu, nu au întrunit condițiile din regulamentul de organizare a alegerilor interne.
Procesul lui Călinoiu cu ANI, amânat
Judecarea contestaţiei depuse de preşedintele CJ Gorj, Ion Călinoiu, a fost amânată de Curtea de Apel Craiova pentru 28 octombrie. Şeful judeţului a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate pentru suma de 800 de lei, bani obţinuţi în urma participării la un proiect derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Primele raiduri aeriene rusesti in Siria
Avioane militare ruse au efectuat, miercuri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse citate de CNN.Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei.Informaţiile au fost confirmate de oficiali din cadrul Administraţiei Statelor Unite.Bombardamentele au fost iniţiate imediat...
Anunţ: Se ia apa!
Conducerea APAREGIO Gorj aduce la cunoștința cetățenilor din Municipiul Târgu-Jiu că mâine, 1 octombrie 2015, între orele 10.00-13.00, se va sista furnizarea apei potabile pe Bulevardul Constantin Brâncuși, până în dreptul Instituției Prefectului Județului Gorj, pe strada Crișan, strada Mihai Eminescu, strada Olteniței, pentru înlocuirea rețelei de distribuție a apei din zonă.
Pandurii vs Dinamo, în optimile de finală ale Cupei României
Meciul dintre Pandurii Târgu Jiu și Dinamo București este capul de afiș al optimilor de finală ale Cupei României la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate, astăzi, la Casa Fotbalului. Cele două s-au întâlnit deja de două ori în acest sezon competițional, în primul tur al Cupei Ligii Adeplast (2-0 pentru Dinamo) și în campionat (2-2), ambele dăți la...
Zece procente între Hanu şi Militaru dacă ambii ar candida la Primăria Motru
Dorin Hanu, primarul de Motru, ar putea fi reales fără emoţii primar dacă mâine cetăţenii municipiului ar fi chemaţi la urne. Hanu are un 44,6% din încrederea motrenilor, potrivit unui sondaj dat publicităţii de IAIPP, urmat, la zece procente diferenţă, de către liberalului Severus Militaru care ar are 34,6%. Pe locul trei cu 34,4% se află independentul Ilie Petrescu,...
Politicieni care ar putea intra în Consiliul Judeţean!
Dacă ar candida pentru Consiliul Judeţean Gorj o serie de politicieni, apăruţi în sondajul IAIPP, ar avea şanse sigure să acceadă în acest organism! O relevă chiar răspunsurile date de peste 2000 de cetăţeni ai acestui judeţ, în urma contabilizării cărora se arată că Ion Călinoiu ar beneficia de foarte multă încredere a gorjenilor în acest sens, mai exact...
Cârciumaru, de 53,9%!
Primarul Florin Cârciumaru a rămas pe primul loc la capitolul încredere a cetățenilor municipiului Târgu-Jiu.Acesta ar fi votat de 53,9% dintre targujieni dacă mâine ar fi alegeri locale.Marcel Romanescu de la PNL ar fi votat mâine de 27,2% în timp ce Aurel Popescu de 20,8%. Niculina Mocioi ar obține 13,9% din voturi, Victor Banța 12,6% ca și Narcis Daju,...
28,5% dintre gorjeni apreciază activitatea lui Călinoiu
Activitatea PSD Gorj și cea a președintelui CJ, Ion Călinoiu, este considerată drept foarte bună de 7,5% dintre repondenții cuprinși în sondajul IAIPP. 21,3% au o părere bună, 30.2% proastă, 33,5% foarte proastă în timp ce 7,8% nu au răspuns.
Defileul Jiului, deschis circulaţiei rutiere
Din cauza condiţiilor meteo, de astăzi, de la ora 12:00, şi până mâine, la ora 09:00, Defileul Jiului va fi deschis circulaţiei rutiere.
Sondaj în Gorj: PSD ar fi votat de 32,2%, PNL de de 30,7%
Dacă mâine ar fi alegeri gorjenii ar vota, potrivit unui sondaj al IAIPP, PSD-32,2%, PNL-30,7%,PMP-5,1%,UNPR-3,8%,ALDE-3,7%, PRM-3,1%, PSRo-3,1%, PNȚCD-1,2%, PRU-0,7%. Sondajul a fost realizat în 20 de zile, fiind intervievațe 2150 de persoane din județ. Marja de eroare este de 4,5%.
Morega: Ciurel în mod intenționat duce CEO spre insolvență
Președintele IAIPP Gorj susține o conferință de presă în picioare anunțând jurnaliștii că face asta cât timp vorbește despre mafioții județului. Unul dintre cei despre care a vobește acum Morega este managerul CEO,Laurențiu Ciurel, care în opinia fostului deputat ar duce Complexul Energetic Oltenia, intenționat, spre insolvență. Morega acuză de fals, uz de fals și abuz în serviciu atât...
Percheziţii în Gorj şi Vâlcea
La data de 30 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea efectuează 8 percheziţii, pentru probarea activităţii infracţionale a 7 persoane, 4 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 24 şi 48 de ani. Percheziţiile au loc în judeţele Vâlcea şi Gorj, la domiciliul persoanelor vizate, precum şi la sediile societăţilor administrate de acestea. Din cercetări a...
S-au regăsit la Hotel Belvedere! Bădiţa şi Roşca, sejur la Predeal în numele Federaţiei Univers
Nicolae Bădiţa şi Nelu Roşca, liderii celor două sindicate din Motru care s-au alăturat FNME-ului condus de Marin Condescu spunând că nu se mai regăsesc la Univers, asta chiar la ultimul miting de la Târgu-Jiu, şi-au adus aminte brusc că fac parte din Federaţia condusă de Adolf Mureşan. Asta, doar în momentul în care această structură sindicală a invitat...
Amânare pentru verdictul lui Bucurescu
Magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu au amânat, ieri, pronunțarea unei sentințe în dosarul în care primarul din Slivilești, Sorin Bucurescu, este judecat împreună cu o subalternă de-a sa și cu omul de afaceri Mihai Rămescu și soția acestuia. Acuzați de comiterea unor infracțiuni de corupție, după ce soții Rămescu ar fi fost despăgubiți de fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia pentru...
Weber a pus umărul pentru o şcoală nouă la Novaci
Veşti îmbucurătoare pentru cadrele didactice, dar şi pentru elevii oraşelor Novaci şi Târgu-Jiu. În curtea Şcolii Generale Novaci va fi ridicată o nouă construcţie, acest subiect fiind pus în discuţie încă din 2013. Şcoala respectivă necesită reabilitări, dar fiind foarte veche, s-a decis înlocuirea ei cu o alta nouă. Deputatul Mihai Weber spune că acest proiect a fost aprobat...
Rămășițele unui preot, căutate degeaba în mormânt
Rude, prieteni și localnici s-au adunat, ieri, într-un sat de lângă Baia de Aramă pentru a căuta rămășițele pământești ale unui preot pe care oamenii l-au apreciat foarte mult și pentru a cărui liniște sufletească încă se roagă, surpriza pentru toți constând în faptul că mormântul părintelui era gol. Doar câteva fragmente de lemn putred au mai fost scoase...
Sosia lui Tudor Gheorghe profesează la Spitalul Turceni
Spitalul Orăşenesc Turceni are un angajat care seamănă izbitor de mult cu maestrul Tudor Gheorghe. Este vorba despre nimeni altul decât Aksam Kadour, medicul urolog care a lucrat şi la Spitalul Rovinari. La unitatea sanitară din Turceni, Aksam lucrează în Ambulatoriu, de luni până vineri, între orele 08.00 – 15.00.Cei care l-au cunoscut pe medicul urolog Aksam Kadour au...
Ultima zi pentru plata impozitelor fără penalităţi
Contribuabilii persoane fizice şi juridice mai au la dispoziţie o singură zi, şi anume cea de azi, pentru plata fără penalităţi a taxelor şi impozitelor datorate bugetului local. Potrivit legislaţiei în vigoare, contribuabilii care nu-şi achită obligaţiile fiscale până la data de 30 septembrie vor suporta penalităţi de întârziere de 2% din cuantumul obligaţiilor principale, calculate pentru fiecare lună...
467 de bilete de tratament, nevalorificate la Casa de Pensii
Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a prezentat, ieri, un raport privind modul de derulare al celor 15 serii de bilete de tratament care au ajuns la sediul instituţiei de la începutul anului şi până în prezent. În ciuda faptului că peste 2.700 de pensionari au plecat la tratament în staţiunile balneo-climaterice din ţară, au existat şi peste...
N-au emoții la tragerea la sorți
Pandurii își va afla, astăzi, adversara din optimile de finală ale Cupei României Timișoreana. Tragerea la sorți va avea loc la ora 13.00 la Casa Fotbalului din București, iar Pandurii se va afla în urna B, alături de alte șase echipe din Liga 1.
Sistemul competițional prevede împărțirea echipelor în trei urne valorice, în Urna A sunt cinci echipe care...
Ultimele zile de depunere a cererilor pentru „Bani de liceu”
Elevii ce provin din familii nevoiaşe şi doresc să beneficieze de sprijinul financiar acordat prin programul „Bani de liceu” mai au doar câteva zile la dispoziţie pentru a depune cereri în acest sens la secretariatele unităţilor de învăţământ în care studiază.Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” a fost iniţiat pentru a veni în sprijinul copiilor ce provin...
Agricultura pe înţelesul tuturor – Arbuștii fructiferi – 5 – Cătina albă – 2
3 – Cerințele agrotehnice Cătina albă are o plasticitate ecologică uriașă căci poate crește cu bune rezultate de la nivelul mării până sus în munți, de la tropice până la cercul polar, de pe nisipurile plajelor până la solurile alpine. Față de temperatură cătina este puțin pretențioasă căci suportă bine și temperaturi joase, - 400C, dar și temperaturi ridicate,...
Încep înscrierile pentru examenul de grad principal la asistenţii medicali
Asistenţii medicali vor putea susţine în această toamnă examenul de grad principal, sesiunea 2015. Examenul de grad principal se va desfăşura în două etape: verificarea dosarelor de înscriere - etapă eliminatorie şi test - grilă de verificare a cunoştinţelor. Înscrierile la examen se fac în perioada 5-22 octombrie 2015, în zilele lucrătoare, între orele 10.00 şi 14.00, pentru toate...
Direcţia de Sănătate Publică angajează şef serviciu
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Control în sănătate publică din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Proba scrisă are loc pe data de 29 octombrie.Candidaţii care doresc să participe la concursul organizat de ANFP pentru ocuparea postului de şef serviciu – Control în...
Înscrierile la concursul „Euroscola”, aproape de final
Liceele interesate să participe la concursul „Euroscola”, ediţia 2015, mai au timp până pe 9 octombrie să trimită dosarele proiectelor de voluntariat cu care vor să se înscrie în competiţie.Dosarul trebuie să conţină descrierea în limba engleză (sau franceză) şi în limba română a proiectului de voluntariat conceput și realizat de elevi, cu prezentarea, în încheiere, a rezultatelor implementării...
Cercetat pentru tentativă de furt la 60 de ani
Un bărbat de 60 de ani a intrat în vizorul oamenilor legii, după ce a fost surprins în timp ce încerca să fure cărbune de pe o bandă transportoare. El este acum cercetat pentru tentativă de furt.Sexagenarul a fost prins în flagrant de un agent de securitate, care, la rândul său, a anunţat Poliţia.
„La data de 28 septembrie a.c.,...
Ce-am făcut cu dreptul nostru comun la libertatea de opinie?
Dreptul la o exprimare liberă într-o societate democratică nu înseamnă să şi trăncăneşti tot ce-ţi trece prin cap şi-ţi iese pe gură. Dar cum regimul comunist a lăsat urme greu de şters din mentalul unora, după o îndelungată restricţie de fond a dreptului la opinie, iată că ne-am trezit şi pe bună dreptate după ’89, la o descătuşare a...
Prins băut la volan
Un tânăr de 21 de ani, din Mătăsari, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unui autoturism cu o alcoolemie peste limita legală.Tânărul de 21 de ani a fost depistat în cursul zilei de 28 septembrie, de către poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Samarineşti, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 671B,...
Patru UAT-uri au aderat la ADIA Gorj
Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu a luat la cunoştinţă hotărârea de aderare a UAT Novaci, UAT Peştişani, UAT Scoarţa şi UAT Turceni la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Serviciul de Alimentare cu Apă şi Canalizare – ADIA Gorj.
Florin Cârciumaru, edilul de Târgu-Jiu, reprezentant în Adunarea Generală a Asociaţilor ADIA Gorj a fost cel care a aprobat includerea celor 4...
Energia debutează contra fostei echipe a noului antrenor – Rudic: „Mergem acolo să ne batem!”
Energia deschide etapa a VIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin cu un meci în deplasare în fața celor de la CSM București, meci în care nu-l va avea pe bancă pe noul antrenor, Bozo Rudic, ale cărui acte nu au fost gata la timp pentru a-și putea coordona jucătorii de pe teren.Întâmplarea face ca primul joc pe care...
„Lyra Gorjului”, la ceas aniversar
Orchestra de cameră „Lyra Gorjului” va sărbători astăzi împlinirea a zece ani de la organizarea primei stagiuni permanente printr-un concert ce se va desfăşura la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.Iubitorii de muzică clasică sunt aşteptaţi astăzi, începând cu ora 19.00, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”, unde se va desfăşura concertul simfonic aniversar susţinut de orchestra de cameră „Lyra Gorjului” la...
Dosar penal pentru doi arbori
Doi localnici din Bumbeşti-Piţic sunt cercetaţi penal de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Cei doi sunt suspectaţi că ar fi sustras doi arbori.Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Prigoria s-au sesizat în cursul zilei de 28 septembrie cu privire la faptul că în cursul aceleiaşi luni, doi bărbaţi în vârstă de 33, respectiv 40 de ani, din...
Bani din bugetul local pentru CS Pandurii Târgu-Jiu
Primăria municipiului Târgu-Jiu a alocat din bugetul local suma de 6.500 de lei pentru amenajarea a patru săli necesare desfăşurării activităţii salariaţilor CS Pandurii Târgu-Jiu pe perioada executării lucrărilor de modernizare şi extindere a capacitării Stadionului Municipal. Odată cu aceste sume, vor fi suportate şi costurile privind cazarea şi masa sportivilor, a căror activitate se va derula de acum...
Evadatul din Scriitopia Serie Nouă (2) / Festivalul–concurs pentru elevi “Baia Medievală”– ediţia I, Baia-de-Fier, septembrie 2015
Deşi încercat de o stranie oboseală (abia terminasem ce-a de-a XIX-a ediţie a A.N.P.S.L.B.), m-am deplasat şi la Baia-de-Fier, la insistenţele confratelui meu „geamăn” Laurian Stănchescu şi ale academicianului Gheorghe Mecu-Gorj.În „maşina mică” a prietenului meu, inginerul Bogdan Chirimbu, l-am „amplasat” şi pe marele scriitor român contemporan, NICOLAE DRAGOŞ, a cărui erudiţie / şi modestie / m-au încântat ca...
Directorul Salvamont Gorj, invitat la Conferinţa Naţională de Medicină de Urgenţă şi Salvări în situaţii Speciale
În perioada 1- 4 octombrie va avea loc la Oradea Conferinţa Naţională de Medicină de Urgenţă şi Salvări în situaţii Speciale cea mai mare reuniune anuală a serviciilor de urgenţă din România. În cadrul acestui eveniment se va analiza şi discuta problematica activităţii serviciilor medicale de urgenţă şi a structurilor de intervenţie, un loc şi rol important avându-l salvarea...
Patrimoniul municipiului, îmbogăţit cu alte sculpturi
Consilierii locali au aprobat la începutul acestei săptămâni introducerea în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al Municipiului Târgu-Jiu a monumentelor istorice “Masă rotundă” şi “Mese de piatră”, realizate de Constantin Brâncuşi. Odată introduse în patrimoniul municipiului, operele vor fi transmise spre administrare pe o perioadă de zece ani către Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi”.
Ambele sculpturi...
Grupul I.B.G. continuă reprezentaţiile în faţa naţiunii
În timp ce actuala opoziţie continuă să emită zgomote de fond repetate şi fără rezultat în tentativa de a înlătura actualul Guvern, România cunoaşte o creştere economică în primul trimestru al 2015 de 4,3 % şi de 3,7% în trimestrul doi, faţă de perioada similară a anului trecut. Creşterea economică reprezintă un record în U.E., fiind cel mai mare...
Cinci cupluri din Ţicleni îşi sărbătoresc nunta de aur
Cinci cupluri din Ţicleni vor sărbători, în acest week-end, împlinirea a 50 de ani de căsătorie, ocazie cu care îşi vor reînnoi jurămintele în faţa preoţilor din localitate.Grigore şi Valeria Oprea, Dumitru şi Elena Roncea, Niculae şi Eugenia Creţoiu, Ion şi Elisaveta Popescu şi Augustin şi Valeria Strechie sunt cele cinci cupluri din Ţicleni care anul acesta au împlinit...
Casa de Asigurări de Sănătate încheie acte adiţionale la contractul-cadru cu spitalele
Ordonanţa de urgenţă prin care salariile personalului din sănătate vor fi majorate cu 25%, de la 1 octombrie, a fost aprobată, astfel că în următoarea perioadă vor fi semnate acte adiţionale la contractele cadru existente. Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj spune că aceste acte se vor semna după ce vor fi primite informaţiile...
Pâine fără acte, confiscată de poliţişti
Sute de pâini au fost confiscate de poliţiştii gorjeni săptămâna trecută, după ce şoferii autoutilitarelor în care au fost descoperite nu au putut prezenta documente care să le ateste provenienţa.În perioada 24-26 septembrie 2015, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Negomir şi Fărcăşeşti au desfăşurat acţiuni punctuale pe raza localităţilor Negomir, Fărcăşeşti şi Bîlteni, în vederea identificării transportului de...
Inspectorii Primăriei Târgu-Jiu le trec pragul cetăţenilor pentru completarea Registrului Agricol
Târgujienii vor fi vizitaţi la domiciliu de către salariaţii Primăriei Municipiului în vederea completării cu o serie de informaţii a Registrului Agricol 2015 - 2020. Activitatea de completare se va derula în perioada 1 octombrie – 30 noiembrie.Prin Hotărârea Guvernului nr.218/2015 a fost aprobat registrul agricol pentru perioada 2015 – 2019, iar prin Ordinul comun al miniștrilor agriculturii și...
Femeie accidentată pe trecerea de pietoni
O târgujiancă de 55 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o maşină chiar în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. Şoferul maşinii este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.Accidentul s-a produs în cursul zilei de 28 septembrie, pe strada Traian din municipiul Târgu-Jiu. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au...
Post vacant de îngrijitor la Grădiniţa cu Program Prelungit Rovinari
Grădiniţa cu Program Prelungit Rovinari organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției temporar vacantă de îngrijitor.Pentru a putea participa la concurs, persoanele interesate trebuie să fie absolvenţi ai învăţământului gimnazial. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 2 octombrie, ora 16.00. Proba practică se va desfăşura pe 12 octombrie, iar interviul pe 15 octombrie. Dosarul de concurs trebuie...
Narcis Răducan vrea să termine turul cu un succes în fața revelației campionatului / “Acum vine marea provocare!”
Pandurii se află pe plus cu o etapă înaintea returului sezonului regulat, echipa a acumulat mai multe puncte decât minimul cerut de Edi Iordănescu pentru a fi în cărți pentru play-off, iar un succes în fața celor de la Viitorul Constanța ar putea fi cireașa de pe tort pentru această primă parte a sezonului. Narcis Răducan vede în adversara...
Angajări la Primăriile Sadu şi Fărcăşeşti
Două administraţii publice locale din Gorj organizează în această perioadă concursuri pentru ocuparea a cinci posturi vacante. Probele concursurilor vor avea loc luna viitoare, funcţiile scoase la mezat fiind pe perioadă nedeterminată.Primăria comunei Fărcășești organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de: inspector de specialitate debutant – Compartiment Relaţii cu Publicul şi Resurse...






































































