Arhive Zilnice: 21 decembrie 2015
Ponta ajunge mâine la Târgu-Jiu
Victor Ponta va ajunge mâine în Târgu-Jiu. Liderii PSD Gorj au confirmat venirea fostului premier în orașul lui Brâncuși.
Taşcău pleacă din ALDE după acceptarea lui Dian în partid
Prim-vicepreşedintele ALDE Gorj, Dorin Taşcău, demisionează din partid după ce Tăriceanu a fost de acord cu venirea lui Dian Popescu în organizaţie. Nici preşedintele formaţiunii politice de la Gorj, Radu Angheloiu, nu s-a arătat prea încântat de venirea lui Dian.
Ce anunţă meteorologii pentru Crăciun şi Revelion
În Oltenia, în intervalul 21 decembrie-3 ianuarie vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în perioada 21-28 decembrie şi în special în zilele de 23 şi 24 decembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 6…13 grade şi minime de -1…3 grade. Apoi, sunt estimate valori în scădere, astfel că sfârşitul de...
Cum a reacţionat PNL-ul după demisia lui Dian
„În legătură cu demisia din PNL a senatorului Dian Popescu, Departamentul de Comunicare al PNL este abilitat să facă următoarele precizări:
1. Biroul Politic Judeţean al PNL Gorj a propus excluderea din PNL a senatorului Dian Popescu.
2. Demisia din PNL a senatorului Dian Popescu a survenit după ce a fost exclus din partid de filială Gorj.
3. Senatorul Dian Popescu nu...
Dian s-a lepădat de PNL Gorj
Dian Popescu a decis să demisioneze din PNL Gorj. Astăzi urma să se ia în discuție excluderea în BPN. Dian a declarat pentru o televiziune locală că va semna adeziunea la ALDE. ”Cand m-am inscris in PNL, partidul era visul oricarui om intreprinzator, cu vederi deschise, cu dorinta de a duce Romania si romanii spre prosperitate. Si pentru asta...
Incendiu la o casă din Turceni
Un echipaj de stins incendii şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni au intervenit sâmbătă în oraşul Turceni, strada Sf. Nicolae, pentru stingerea un incendiu izbucnit la o casă de locuit.
Proprietara casei a fost găsită intoxicată cu monoxid de carbon, fiind preluată şi transportată la spitalul din Turceni pentru îngrijiri medicale de către echipajul SMURD. În...
Gorjean dat dispărut după ce a plecat la muncă în străinătate
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dăneşti au fost sesizaţi de un bărbat, de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fratele său, Dobre Denis-Gabriel, de 38 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în cursul lunii octombrie 2014, pentru a lucra în străinătate, iar din luna februarie a.c., nu a mai păstrat legătura cu membrii familiei. Din...
Prins mort de beat la volan
Poliţiştii din cadrul din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661, localitatea Şipot, având o concentraţie de 1,31mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile...
Bătrân găsit mort
Trupul neînsufleţit al unui bătrân de 80 de ani, din Bolboşi, a fost descoperit zilele trecute în albia râului Jilţ, lângă târgul de animale din comună. Bătrânul nu mai fusese văzut de la începutul lunii noiembrie. Cadavrul a fost transportat la S.M.L. Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului.
Casă din Târgu-Jiu, executată pentru o servitute, pretinsă de afaceristul Caragea
O familie de pensionari din Târgu-Jiu acuză că sunt lăsaţi pe drumuri, ilegal, înainte de sărbătorile de iarnă de către afaceristul Ovidiu Caragea, patronul LOTUS SA din municipiu. Respectivul le pretinde celor doi soţi să-i plătească, pe loc, aproape 3 miliarde de lei vechi pentru un drum de servitute, utilizat de 15 ani nu numai de proprietarii casei, ci...
Elvira Şarapatin, cu cadouri la vârstnicii de la Dobriţa
Preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Gorj, Elvira Şarapatin, însoţită de femeile social-democrate de la Tismana, Padeş, Cărbuneşti şi Scoarţa le-au făcut o bucurie, săptămâna trecută, vârstnicilor de la căminul din Dobriţa. Femeile social-democrate le-au dus asistaţilor de aici fructe, prăjituri, dulciuri şi obiecte de îmbrăcăminte. Totodată celor de la Dobriţa li s-a oferit şi un spectacol de muzică...
Centrul pentru refugiaţi de la Bumbeşti-Jiu, ţinut în stand-by
Imigranţii nu vor fi aduşi prea repede în incinta fostei şcoli de jandarmi din Bumbeşti-Jiu, situată la ceva distanţă de Uzina de Armament. Cel puţin asta a anunţat, la finalul săptămânii trecute, Inspectoratul General pentru Imigrări, care precizează că noile locaţii de la Câmpulung Muscel, Tășnad și Bumbești-Jiu nu vor fi utilizate decât dacă va fi cazul. Autorităţile locale...
CJ Gorj a votat, Două locaţii, puse la dispoziţie Ministerului Culturii pentru Muzeul „Constantin Brâncuşi”
Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, 18 decembrie, două locaţii pentru înfiinţarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu. Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a propus, iniţial, ca muzeul să funcţioneze în actuala Secţie de Artă a Muzeului Judeţean, din Parcul Central. Liberalii au propus, prin vocea consilierului Dan Vâlceanu, ca sediul noului muzeu să fie în Casa de protocol „Gănescu”. Ministerul...
Zeci de elevi gorjeni, interesați de testul Cambridge
Aglomerație mare la sfârșitul săptămânii trecute pe holurile Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”, unde zarva copiilor era în totală contradicție cu prima zi din vacanța de iarnă în care aceștia au intrat de vineri, după ultima oră de curs. Zeci de elevi din tot județul s-au strâns aici pentru a susține un examen menit să le evalueze cunoștințele de engleză,...
Alocaţii de stat, încasate ilegal de 8 familii din Gorj
Opt familii din judeţul Gorj s-au văzut nevoite să returneze statului sume de bani care au constat în beneficii sociale de tipul alocaţiilor de stat pentru copii încasate ilegal.La nivelul judeţului nostru, în acest an au fost depistate mai multe cazuri de încasări ilegale a alocaţiilor de stat pentru copii, cel mai întâlnit motiv fiind cel de plată dublă...
Sisteme de supraveghere pentru zeci de unităţi de învăţământ
Potrivit unui raport de activitate pe anul curent al Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, mai multe unităţi de învăţământ de la nivelul municipiului au fost dotate cu camere video şi sisteme de alarmare, atât finanţate în cadrul unui program integrat, cât şi din venituri proprii.În cursul acestui an, s-au montat sisteme video de supraveghere în...
La UCB Târgu-Jiu, „Tehnologii energetice durabile”, proiect finalizat cu succes
La sfârşitul săptămânii trecute, Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat Conferinţa „Tehnologii energetice durabile”, cu ocazia finalizării proiectului cu titlul Dezvoltarea unui centru regional pentru tehnologii energetice durabile Acronim „RESENERG”. La finalul evenimentului s-a făcut şi o vizită în laboratoarele Centrului Regional pentru Tehnologii Energetice Durabile RESENERG.Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a fost beneficiara finanţării nerambursabile pentru...
Serbare de poveste la Şcoala „Constantin Săvoiu”
Elevii Şcolii Generale „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu au marcat începerea vacanţei de iarnă într-un mod inedit. Reuniţi în sala de sport a unităţii de învăţământ, şcolarii au pus în scenă o serbare de neuitat.Înaintea sărbătorilor de iarnă, elevii şi cadrele didactice pregătesc serbări de Crăciun, care de care mai frumoase şi mai impresionante. De la an la an, copiii...
CJ a validat rezultatele examenelor pentru şefia Ortopediei şi Laboratorului Spitalului Judeţean
Consilierii judeţeni au validat, în cadrul şedinţei din data de 18 decembrie, rezultatele examenelor organizate în vederea ocupării a două funcţii de conducere vacante: cea de şef de secţie Ortopedie, respectiv șef de laborator din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu a organizat concursuri pentru conducerea Secţiei de Ortopedie şi Laboratorului de Analize Medicale. La...
Azi, termen pentru plata creanţelor fiscale
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj reaminteşte contribuabililor că acele creanţe fiscale pentru care, potrivit Codului Fiscal sau altor legi care le reglementează, scadenţa şi termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt scadente şi se declară până astăzi, 21 decembrie. Prin urmare, până astăzi inclusiv, contribuabilii gorjeni au obligaţia de plată a creanţelor fiscale aferente lunii...
Tort „Pădurea neagră”
INGREDIENTE
Ingrediente pentru blat:
- 5 ouă
- 150 g zahăr
- 50 g făină
- 30 g cacao
- 10 g praf de coptIngrediente pentru cremă şi ornare:
- 1 borcan compot de vişine (750g)
- 3 linguriţe amidon
- 1 plic zahăr vanilinat
- 1 plic întăritor de frişcă
- 500 ml frişcă
- 150 g ciocolatăMOD DE PREPARARE:
Se pun la scurs vişinele. Sucul din compot se colectează într-un...
Şoferi beţi, depistaţi în trafic de poliţişti
Mai mulţi conducători auto s-au ales cu dosare penale după ce au fost prinşi băuţi la volan. Ei sunt acum cercetaţi fie pentru conducere sub influenţa alcoolului, fie pentru refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Cea mai mare concentraţie de alcool în aerul expirat a fost constatată în cazul unui tânăr de 23 de ani, din...
Condamnată pentru delapidare
O fostă salariată a BCR Motru, condamnată deja în urmă cu trei ani și ceva la cinci ani de detenție pentru că a luat bani din conturile unor clienți, sumele nefiind deloc unele mici, a mai primit acum o pedeapsă, la sfârșitul săptămânii trecute Judecătoria Motru pronunțând un nou verdict în cazul acesteia. Lica Floarea a primit o pedeapsă...
Simpozionul științific de la Târgu-Jiu: «MIGRAȚIE ȘI TERORISM. CRIZA DE IDENTITATE A EUROPEI»
Universitatea «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, prin Institutul de Politici Publice, Administrație și Științele Educației a organizat în ziua de 17 decembrie 2015, Simpozionul științific: «MIGRAȚIE ȘI TERORISM. CRIZA DE IDENTITATE A EUROPEI», la care au participat universitari, profesionişti în fenomenele de migraţie şi antiterorism, reprezentanți ai mass-mediei și ai societății civile.Au fost comunicări interesante și pline de conținut
Din lista...
”Respect eroilor ‘89”
Ediția a II-a a spectacolului ”Respect eroilor ‘89” desfășurat pe scena Teatrului Dramatic ”Elvira Godeanu” joi, 17 decembrie, a încheiat în forță seria activităților Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu”, dedicate zilelor liceului.
Timp de două ceasuri încheiate, artiștii specializărilor muzică și arta actorului au intrat în starea de spirit dintr-un decembrie însângerat al anilor 1989, când neamul românesc se elibera...
O nouă rușine!
Pentru a doua oară în acest sezon, Energia a cedat în fața celei mai slabe echipe a campionatului. Dacă la primul eșec s-a vorbit de un accident, acum înfrângerea poate avea în spatele său probleme grave ale clubului.După ce a pierdut în overtime în deplasarea de la Zagreb, în Fiba Europe Cup, Energia a reușit contraperformanța de a se...
Ca la noi, la nimeni – 2015 – Secetă mare, 2016 şi în buzunare!
Anul care trece şi încă se petrece, adică anul 2015 s-a potrivit să fie unul dintre cei mai călduroşi din ultima sută de ani şi ceva. Mai călduroşi? Da, şi ne-am lămurit că fuse şi mai secetos. Odată cu globalizarea veni creşterea temperaturilor pe tot globul pământesc, başca alte rele. Dar şi, cum spuneam, dintre cei mai secetoşi ani....
Info chiosk la Muzeul Judeţean Gorj
Vizitatorii Muzeului Judeţean Gorj, care vor dori să afle mai multe informaţii despre proiectele şi colecţiile instituţiei, vor avea de acum înainte la dispoziţie un info chiosk pe care vor fi prezentate toate aceste date. Acesta a fost achiziţionat cu ajutorul Ambasadei SUA la Bucureşti.Ambasada SUA la Bucureşti a oferit Muzeului Judeţean Gorj un grant de 3.550 de dolari...
Plante medicinale din Farmacia Domnului – Muştarul negru şi muştarul alb fac minuni în sănătatea omului
Denumire ştiinţifică: Sinapis nigra ori Brassica nigra, respectiv Sinapis alba.
Prezentare. Ambele feluri de muştar – negru sau alb – sunt specii anuale de cultură, ce nu pot fi confundate cu alte specii. Foarte rar se găsesc sălbăticite în alte culturi. De la amândouă speciile se folosesc seminţele globuloase, care se deosebesc prin culoare.
Substanţele active importante: Dr. în farmacologie Ovidiu...
Colindători la Jandarmeria Gorj
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj a avut săptămână trecută parte de vizita unor oaspeţi deosebiţi – un grup de colindători frumos îmbrăcaţi în costume populare, veniţi special pentru a le adresa urări de bine la sfârşit de an.Întregul personal din comandamentul unităţii a participat la activitatea de primire a micilor colindători echipaţi în costume populare care s-a...
Nouă posturi de asistent medical, vacante la Spitalul Târgu-Cărbuneşti
Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: asistent medical debutant: 1 post (PL/SSD/S) – vacant cabinet ambulatoriu – endocrinologie; asistent medical debutant: 1 post (PL/SSD/S) – vacant cabinet ambulatoriu – diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice; asistent medical debutant: 1 post (PL/SSD/S) – vacant cabinet...
Alte două primării angajează asistenţi medicali
Primăriile Glogova şi Roşia de Amaradia organizează concurs de ocupare a funcţiei contractuale de execuţie vacante, de asistent medical comunitar debutant, perioadă nedeterminată. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt: absolvenţi şcoală postliceală sanitară, specializarea asistent medical generalist; să deţină certificat de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti. Moaşelor şi Asistenţilor Medicali...
Prejudicii de milioane de lei şi sesizări penale, constatate de inspectorii AJFP
Peste o sută de controale inopinate şi inspecţii au fost efectuate de către inspectorii fiscali pe parcursul lunii trecute. Ca urmare a acestor verificări, s-au instituit măsuri asiguratorii, iar zece contribuabili s-au ales cu sesizări penale pentru evaziune fiscală. Misiunea standard a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj este aceea de a pune în aplicare legile fiscale, astfel încât...
Moş Crăciun, ajutat de PSD Târgu-Jiu
Ca o echipă și o mare familie, Partidul Social Democrat Târgu-Jiu a punctat săptămâna trecută un eveniment în sânul organizației. Comitetul Executiv Municipal l-a ajutat pe Moș Crăciun să ajungă la aproape 100 de copii ai membrilor partidului.Cu această ocazie, micuții au primit daruri constând în dulciuri și diverse jucării. Cei prezenți au fost și colindați de către un...
La un pas de play-off
Trupa lui Edi Iordănescu a acumulat 40 de puncte și este 99% calificată în play-off, doar un dezastru și o înlănțuire de coincidențe nefericite ar mai putea scoate Pandurii dintre cele șase echipe ce vor lupta pentru campionat.Pandurii a fost la șapte minute de calificarea matematică în play-off, însă cele șapte minute au părut o veșnicie în condițiile în...
Amintiri din Casa Amintirilor(II) – Înţeleptul din Valea de Tei
Tot mai doresc şi acum, dar altceva nimic. Asta înseamnă că sunt un om fericit.
Dimineaţa, când mă trezesc aici sub teiul din Valea teiului şi întind mâna să dau zorii la o parte am tot ce-mi trebuie, linişte linişte, linişte. Genunchii nu mă mai dor, sau poate mă dor, dar geamătul lor e acoperit de razele soarelui, aici nu...
Cei mai activi voluntari, premiaţi de CED Gorj
La sfârşit de an, reprezentanţii Centrului Europe Direct (CED) Gorj au ţinut să le mulţumească, în cadrul unei gale, celor fără de care multe dintre activităţile organizate de ei nu s-ar fi putut desfăşura. Este vorba de voluntarii CED Gorj, în marea lor majoritate elevi de liceu care au ales să-şi petreacă timpul liber implicându-se în activităţi prin care...
2.373 de joburi, vacante în spaţiul UE
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.373 de locuri de muncă vacante. Miile de şomeri gorjeni interesaţi să lucreze în străinătate pot consulta oferta actuală de posturi. Potrivit reţelei EURES sunt vacante 800 de posturi pentru muncitori necalificaţi în Agricultură în Spania, acolo unde se caută şi un masor, iar alte câte 400 de...
Și-au luat o grijă…
Echipa de handbal a Energiei a dat o nouă demonstrație de lipsă de respect față de proprii suporteri și a cedat lamentabil în optimile de finală ale Cupei României, scor 24-30 (131-13), în fața Dunării Călărași.
Deși Aihan Omer nu s-a putut baza pe serviciile lui Șania, Dunărea Călărași a avut șansa de a beneficia de un adversar care parcă...
Cinci noi autoturisme, în dotarea Jandarmeriei Gorj
Cinci noi autoturisme marca Dacia, două auto Duster 4x4 şi trei auto Logan, au fost repartizate la structurile operative din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj.Aceste autoturisme au fost achiziţionate în baza programului de reînnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne şi au fost repartizate la nivelul unităţii pentru structurile operative din localităţile Târgu-Jiu, Motru, Bumbeşti-Jiu...
În decembrie, DSP Gorj a distribuit lapte praf pentru 198 de bebeluşi
În ultima lună a anului 2015, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj a distribuit lapte praf unui număr de 198 de bebeluşi. Cei mai mulţi beneficiari sunt la: Târgu-Jiu, Motru, Rovinari, Văgiuleşti şi Ţânţăreni.Legislaţia actuală prevede că laptele praf este distribuit gratuit numai pe criterii medicale, pentru copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 luni ale căror mame...






































































