Arhive Lunare: decembrie 2015
Sfântul Ștefan, sărbătorit astăzi
Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește, la 27 decembrie, pe Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Acesta a fost unul dintre cei șapte diaconi — din rândul evreilor eleniști — aleși de Apostolii din Ierusalim pentru a sluji la adunările Bisericii din primul veac, pentru ca Apostolii să se poată dedica vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. Datorită harului și înțelepciunii...
Mai multe bilete pentru meciul cu Dinamo
Clubul Energia Târgu-Jiu anunţă ca a obţinut aprobarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru desfășurarea de evenimente sportive în noua locație. Prin urmare, vor fi puse în vânzare 465 de bilete pentru partida dintre ENERGIA și Dinamo Bucureşti. Biletele pot fi procurate de la sala Școlii Gimnaziale “Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu, duminică, începând cu ora o9.00. Prețul unui...
Accident la Țânțăreni
Un accident în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această seară pe raza comunei Țânțăreni. Din primele informații, accidentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane.
220 de pomi de Craciun, confiscati
220 de brazi și peste 100 mc de material lemnos au fost confoscati de către agenți din cadrul Inspectoratului Județean de Poliţie Gorj. Valoarea acestora se ridica la peste 27.000 lei.
Recomandari din partea ISU Gorj pentru sarbatori in siguranta
Sfintele Sărbători de Crăciun aduc în suflete bucuria naşterii Domnului Iisus Hristos. Pentru ca această bucurie să nu fie umbrită de evenimente neprevăzute şi nedorite, personalul lăcaşurilor de cult şi cetăţenii trebuie să cunoască şi să respecte următoarele măsuri de apărare împotriva incendiilor:
- Se interzice lăsarea lumânărilor sau candelelor aprinse în lăcaşuri de cult, inclusiv în chilii, fără a...
Amenzi pentru operatorii economici
În conformitate cu programul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind tematicile de control, în perioada 23.11 - 08.12.2015, comisarii C.J.P.C. Gorj au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind produsele alimentare specifice sărbătorilor de iarnă. În total, au fost controlaţi 27 de operatori economici,iar la 17 dintre aceștia au fost constatate abateri.Abateri constatate: s-au identificat la...
Miron Cozma, victima unui accident rutier
Fostul lider al minerilor a fost transportat ieri seară cu o ambulanță la Spitalul de Urgență din Craiova unde a primit îngrijiri medicale acesta fiind victima unui accident rutier produs chiar de el la intrarea în Bănie.Acesta conducea o Dacia Logan dar nu a acordat prioritate unei dubițe care se deplasa regulamentar.
Colindul minerilor din CEO pentru conducerea companiei: “Ne daţi ori nu ne daţi”?
Minerii din Complexul Energetic Oltenia(CEO) nu vor ieşi în stradă de Crăciun, aşa cum ameninţau, recent, liderii de sindicat din companie, ci la colindat! Cel puţin asta susţin acum reprezentanţii salariaţilor din societate care menţionează că nemulţumirea salariaţilor este mare vizavi de neacordarea banilor promişi din economia la fondul de salarii, motiv pentru care o parte a angajaţilor au...
Trichineloză la Băleşti! Proprietarul porcului nu va primi despăgubiri
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a semnalat primul caz de trichineloză din acest sezon la un porc sacrificat la finele săptămânii trecute în gospodăria unui localnic din comuna Băleşti.Dacă până săptămâna trecută, ne puteam mândri cu niciun caz pozitiv de trichineloză la porcii sacrificaţi pe parcursul acestei luni în gospodăriile gorjenilor, acest lucru s-a schimbat în...
Crăciun pe schiuri, pentru cei care petrec sărbătorile la Rânca
În staţiunea montană Rânca se schiază pe pârtiile M1, M2 şi Junior. Pentru Crăciun s-au făcut rezervări pentru mai mult de jumătate din spațiile de cazare disponibile. Salvamontiştii vor fi la datorie şi în următoarele zile, asigurând efective suplimentare în zona pârtiilor de schi şi săniuş.Mulţi dintre iubitorii muntelui şi-au început vacanţa de iarnă la munte, fapt ce a...
CJ Gorj recepţionează lucrările de reabilitare şi modernizare a Ambulatoriului
Reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatoriului Spitalului Judeţean s-a realizat în baza unui proiect european, pe fonduri nerambursabile, depus şi câştigat de Consiliul Judeţean Gorj. Lucrările au fost ample, însă eforturile au meritat, Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu fiind complet modernizat graţie acestui proiect. Consiliul Judeţean anunţă că va începe recepţia lucrărilor.Pe lângă reabilitarea propriu-zisă a clădirii, un aspect...
Vicepreşedinte ALDE: “Noi nu plecăm pentru că vine Dian Popescu”
Călin Simionescu, vicepreşedinte ALDE Gorj, primul plecat din PNL, în aprilie 2014, din cauza lui Dian Popescu, nu dă acum un pas înapoi la vestea că fostul lider liberal s-a refugiat în formaţiunea condusă de Radu Angheloiu. Simionescu susţine că regretă plecarea lui Dorin Taşcău, dar menţionează că nu le-ar indica colegilor din fostul PLR să urmeze gestul directorului...
Ceremonial în memoria Eroilor din decembrie 1989
La 26 de ani de la Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii autorităţile gorjene au organizat un ceremonial evocator – civil, militar şi religios, în memoria eroilor din decembrie 1989. Manifestarea s-a desfăşurat în Piaţa Prefecturii din centrul municipiului Târgu-Jiu şi a debutat cu intonarea Imnului Naţional, Te Deum şi alocuţiuni de deschidere.Pe data de 22 decembrie s-au...
Poliţia Locală, în acţiune de sărbători
Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu a creat o serie de dispozitive suplimentare încadrate cu efective în perioada sărbătorilor de iarnă pentru liniștea și siguranța locuitorilor municipiului Târgu-Jiu și a persoanelor care tranzitează orașul în aceste zile. Măsurile au fost luate pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, menținerii unui climat de conviețuire civilizat, fluidizării circulației în zonele aglomerate, prevenirii și...
Oltenia de sub munte / Turismul extrem, în expansiune
Turismul extrem în nord-estul Gorjului a cunoscut o expansiune care a reuşit să aducă judeţul nostru pe harta destinaţiilor unui grup select de turişti – cei dependenţi de adrenalină. Începutul a fost făcut de membrii Salvamont Gorj şi ai Clubului Alpin Român care, profitând de potenţialul montan existent, au realizat de-a lungul timpului o serie de amenajări specifice tuturor...
Filipetto, primul plecat de la Pandurii
Pandurii își va primeni lotul în această iarnă, antrenorul Edi Iordănescu și președintele Narcis Răducan anunțând că vor fi 5-6 plecări și doar 2-4 nume noi în lotul gorjenilor.Edi Iordănescu a făcut deja analiza la nivelul lotului, datele pe care le are de la fiecare meci jucat și fiecare antrenament făcut indicându-i cine a rămas în urma grupului și...
Sute de poliţişti, la datorie de Crăciun
Aproximativ 300 de poliţişti vor acţiona zilnic, în perioada Crăciunului, pentru a se asigura că gorjenii îşi vor petrece sărbătorile în linişte. Alţi 100 de poliţişti vor fi pregătiţi să intervină la nevoie.Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, Lucian Stroe, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, în perioada Crăciunului vor...
Urmările distrugerii autoutilitarei: Inspector ANAF, suspectat de trafic de influenţă şi o plângere penală pentru utilizatorul maşinii
În numărul trecut al Gorjeanul semnalam faptul că o maşină scoasă la licitaţie de ANAF, dar aflată încă în custodia AJFP Gorj, a fost abandonată, luni, în zona Narcise din Târgu-Jiu, pe un câmp, fără majoritatea pieselor şi fără o parte din caroserie. Cumpărătorul maşinii reclama astfel faptul că a rămas fără bunul pe care îl achiziţionase pe nevăzute...
În așteptarea lui Moș Crăciun
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă în Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Motru și structurile arondate, unde învață peste 400 de preșcolari s-au desfășurat programe artistice ce au cuprins cântece, poezii de iarnă, colinde, dar și scenete de teatru, unde educatoarele împreună cu copiii au prezentat adevărate momente artistice ce i-au încântat pe părinți și bunici.
Moș Crăciun a fost prezent...
Bătrân de 86 de ani, dat dispărut
Un octogenar din Scoarţa este căutat de poliţişti după ce a fost semnalat ca fiind dispărut de la domiciliu. Bătrânul a fost văzut ultima oară sâmbătă, în curtea propriei case.În cursul zilei de 21 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de o femeie, de 59 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire...
Înainte de Crăciun, Indemnizaţiile persoanelor cu handicap au fost achitate
Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a reuşit achitarea plăţilor aferente lunii noiembrie către toţi asistenţii personali şi către persoanele din municipiu care primesc indemnizaţie de însoţitor al persoanelor cu handicap. „Am încheiat plăţile şi suntem la zi cu sumele achitate asistenţilor personali şi beneficiarilor de indemnizaţii de însoţitor pentru persoanele cu handicap, aflaţi în evidenţa noastră. Astfel,...
Constantinides părăsește Energia!
Antrenorul cipriot invocă motive personale și se va despărți de Energia după meciul cu Dinamo, de la 1 ianuarie alegând să antreneze o fostă adversară din prima grupă a FIBA Europe Cup.Un sezon și jumătate, atât a petrecut antrenorul Antonis Constantinides la conducerea tehnică a Energiei, echipa gorjeană de baschet urmând ca de la 1 ianuarie să aibă un...
Ultima zi pentru cei care vor să-şi lege destinele de Revelion
Astăzi, 23 decembrie, este ultima zi în care, la Primăria Municipiului Târgu-Jiu, mai pot fi depuse solicitări de către cuplurile care vor să-şi unească destinele în noaptea dintre ani, sub Poarta Sărutului. Până ieri după amiază, 9 cupluri şi-au depus actele aferente în vederea oficierii căsătoriilor de către edilul Florin Cârciumaru, imediat după trecerea în 2016. „Avem 9 cupluri...
Material lemnos confiscat de poliţişti
Mai mulţi metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi zilele trecute de către poliţiştii gorjeni. O parte dintre acesta a fost descoperit într-o autoutilitară a cărui şofer nu a putut justifica provenienţa materialului lemnos.La data de 21 decembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Negomir au depistat în flagrant delict doi bărbaţi în vârstă de 32 şi 60...
RESTITUIRI – “Am ajuns pe vârf aproape împreună“
În anul ce mai are puţin până să se scurgă s-au împlinit 62 de ani de la cucerirea celui mai înalt vârf al Terrei Everest sau Chogmolugma (Zeiţa Mamă a Pământului) cum mai este denumit de locuitorii de la poalele sale.În pofida acestei realizări omeneşti de excepţie câteva semne de întrebare persistă încă şi fără a influenţa fundamental evoluţia...
Premiu de 2000 euro pentru o grădiniţă din Târgu-Jiu
Grădiniţa Mihai Eminescu din Târgu-Jiu a câştigat un premiu în valoare de 2000 euro în urma participării la programul OlimpiadeleK. Banii pot fi folosiţi pentru investiţii în folosul şcolii.La începutul acestui an şcolar, OlimpiadeleK au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să implementeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie...
Angajări la Ţicleni şi Polovragi
Alte două administraţii locale din judeţul Gorj vor organiza luna viitoare concursuri în vederea ocupării unor posturi vacante.
Primăria oraşului Ţicleni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacantă de consilier, clasa I, grad profesional debutant la Compartimentul Investiţii. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999...
Ca la noi, la nimeni – Bilanțul KWJ, mincinos!
Avea perfectă dreptate fostul prim ministru Adrian Năstase când afirma, recent, că Parlamentul pare un lux din ce în ce mai inútil. Noi suntem de părere că Paralamentul în sine este un imens lux total inútil. La cât de costisitor a devenit, Parlamentul face boacănă după boacănă.
Și-a aprobat pensiile speciale ale deputaților și senatorilor ce au avut cel puțin...
Şoferi cercetaţi pentru infracţiuni rutiere
Trei gorjeni s-au ales cu dosare penale la începutul acestei săptămâni după ce au fost prinşi conducând băuţi autoturisme pe drumurile publice. Unul dintre ei nici măcar nu avea permis de conducere.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au depistat luni în trafic un bărbat, de 37 de ani, din localitate, care conducea un autoturism pe strada Bumbeşti, fără...
Spectacol în Norvegia pentru un taraf din Gorj
La sfârşitul lunii noiembrie, un grup de patru muzicieni şi o pereche de dansatori, toţi din Gorj au susţinut un spectacol în Norvegia. Pe parcursul vizitei, gorjenii au participat şi la un atelier în cadrul căruia au vorbit unui grup de liceeni despre folclorul românesc.În oraşul Tromsø, din Norvegia, s-a desfăşurat la sfârşitul lunii trecute cea de-a zecea ediţie...
APIA eliberează adeverinţe pentru Măsura 215 – păsări
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 – Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet b – păsări, sesiunea II de depunere - anul II de angajament şi sesiunea I de depunere - anul IV de angajament, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la Băncile care au...
Moment aniversar
În data de 02 decembrie s-a organizat, la Casa de Cultură Motru, simpozionul de poezie: „optzeci de ani” de la naşterea poetului Nicolae Labiş („buzduganul unei generaţii”). Născut în anul 1935, 2 decembrie, Poiana Mărului, Mălini; decedat în anul 1956, 22 decembrie, Bucureşti. De fapt, luna decembrie este o lună avară, care ne-a răpit pe Marin Sorescu: 08.decembrie, 1996,...
Campania caritabilă „Dăruiește de Crăciun” 2015, la a cincea ediţie
Liga Studenților din UCB împreună cu Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu au organizat cea de-a 5-a ediţie a Campaniei caritabile „Dăruiește de Crăciun”. Campania s-a derulat în perioada 1-17 decembrie 2015 şi a presupus colectarea de obiecte de îmbrăcăminte, rechizite, jucării și produse alimentare pentru copiii și mamele din Centrul Maternal și Centrul de Zi Târgu-Jiu, pentru copiii din...
Bartolomeu Săvoiu a devenit Comandor Mare Maestru al Marii Loje Naţionale Române
Gorjeanul Bartolomeu Constantin Săvoiu, generalul scăpat în mod miraculos din dosarul lui Toni Greblă, s-a întronat marţi Suveran Mare Comandor Mare Maestru al Marii Loje Naţionale Române 1880, urmare a decesului contelui Licio Gelli, Venerabilul Maestru al Lojii Propaganda 2 şi Mare Maestru de Onoare a numeroase Obedienţe masonice din lume. Bartolomeu Săvoiu a luat funcţiile defunctului în loja...
Vezi ce a declarat Ponta despre alegerile de anul viitor
Prezent la Târgu-Jiu, în această după-amiază, Victor Ponta a anunţat că îşi mai doreşte un mandat de deputat de Gorj dacă va fi pus pe liste. „Dacă mă pun pe listă, da. În 2016, îmi doresc să fim sănătoși și toate lucrurile bune pe care le-am făcut în anii aceștia să continue, că nu trebuie făcut nimic altceva decât...
Medinţu a fost schimbat
Aurel Medinţu, şeful Diviziei de Energie a CEO, a fost schimabt din funcţie. Cel care este favorit să îi preia atribuţiile este Ionel Ilie. Medinţu a fost anunţat de Laurenţiu Ciobotărică de decizie.
Caz de trichineloză depistat de DSVSA
Primul caz de trichineloză a fost depistat la Băleşti, carnea fiind distrusă. Proprietarul nu va fi despăgubit din cauză că animalul nu era crotaliat şi nu se afla în evidenţele DSVSA.
Ministrul Energiei a încasat bani din privatizarea CEH
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, deţine două apartamente în Bucureşti, două terenuri în intravilan în Voluntari şi Ştefăneşti, precum şi un teren agricol în Botoşani, potrivit declaraţiei de avere publicată pe site-ul Guvernului. Grigorescu are o parte dintr-un teren agricol de 50 de ha în comuna Hlipiceni din Botoşani, precum şi din două terenuri intravilane în Voluntari şi Ştefăneşti, toate...
Vezi ce jucător a plecat de la Pandurii
Jucătorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Ezequiel Filippeto, a reziliat, ieri, pe cale amiabilă contractul cu Pandurii Târgu Jiu. Transferat în vară de Pandurii Târgu Jiu, Ezequiel Filipetto a făcut parte din lot la toate meciurile acestui sezon şi a devenit unul dintre jucătorii de bază ai echipei, el evoluând în 16 partide din acest sezon şi fiind titular în...
Chiliman, audiat de DNA
Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, s-a prezentat, marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind citat de procurori pentru a fi audiat. Acesta este cercetat pentru fapte de corupţie, alături de consiliera personală a acestuia, Ioana Costescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor...
Amendat pentru că transporta lemne fără acte
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bâlteni au oprit pentru control o autoutilitară ce se deplasa pe D.E. 79, condusă de un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara, care transporta 7,9 m.c. de material lemnos, fără a deţine documente legale de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu 3.000 de lei amendă, conform Legii...
Octogenar dat dispărut
Un bătrân de 86 de ani, din Scoarţa, este căutat de poliţişti după ce a fost semnalat ca fiind dispărut de la domiciliu. Trantea Constantin locuia singur şi a fost văzut ultima dată în data de 19 decembrie, în curtea casei, de către vecini. La data dispariţiei acesta purta o pereche de pantaloni culoare neagră din stofă, căciulă neagră...
Dian Popescu a schimbat partidul prin ALDE naşu’ Vişoianu pe via naşu’ Tăriceanu
Senatorul Dian Popescu a părăsit, ieri, PNL printr-o demisie care nu se mai impunea atâta timp cât liberalii îi făcuseră deja vânt parlamentarului din partid, motivând condamnarea sa pe fond şi faptul că gorjeanul are integritatea ştirbită. Încercând să plece cu capul sus din rândul liberalilor, deşi a zăbovit aici destul de mult ştiind că foştii săi colegi nu-l...
Marciuc i-a propus lui Ciobotărică un protocol pentru economia la fondul de salarii
Adrian Marciuc, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, a avut luni o discuţie la Complexul Energetic Oltenia cu directorul general interimar Laurenţiu Ciobotărică, pe marginea economiei la fondul de salarii, cu care s-a discutat, cu câteva zile în urmă, şi cu ministrul Energiei. În cadrul discuţiei, Ciobotărică ar fi recunoscut în faţa liderului sindical că a fost sunat de ministru, Victor Grigorescu,...
Autoutilitară a ANAF, abandonată pe un câmp din Târgu-Jiu fără motor şi fără o parte din caroserie
O autoutilitară a ANAF, confiscată de finanţişti de la o firmă din Gorj cu datorii la bugetul statului, a fost găsită, ieri, pe câmp, în zona Narciselor, abandonată şi cu portierele deschise. Maşina în cauză, licitată recent de către instituţie şi vândută, în acte, cu suma de aproximativ 5000 de lei, nu mai poate fi încredinţată însă noului proprietar,...
Pe final de an, Proiecte implementate cu succes de către CJ Gorj
Consiliul Judeţean Gorj a organizat, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia s-au prezentat proiectele finalizate în cursul acestei luni. La conferinţă au participat responsabili ai proiectelor realizate, dar şi preşedintele Ion Călinoiu. Trei dintre proiecte au fost încheiate, fiind realizate rezultatele asumate. Urmează inaugurarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu şi recepţia Drumului Judeţean 672.Pe data de...
Deputatul Iriza, la evenimentul organizat de candidatul UNPR Stejari
Scarlat Iriza, preşedintele UNPR Gorj, deputat pe Colegiul 3, a răspuns prezent, duminică, la a doua ediţie a unui eveniment devenit tradiţional în localitate, el fiind organizat de către Robert Păiuşi, pe raza comunei Stejari. Este vorba despre “Pomana Porcului”, prilej cu care Păiuşi, fiu al satului, invită cetăţenii comunei la o masă copioasă, organizată pe raza localităţii. Păiuşi...
Pe protocol, Tichete cadou de 250 de lei, pentru angajaţii Minprest
La sediul Minprest Serv Rovinari s-a semnat, ieri, un protocol între sindicate şi administraţie pentru primele de Crăciun. Cuantumul stabilit ieri a fost de 250 de lei pentru fiecare angajat, celor peste 1340 de beneficiari urmând a li se acorda, până miercuri, tichete cadou de valoarea în cauză. În acelaşi protocol s-a prevăzut ca în ianuarie, dacă vor fi...
Câştigătorul Marelui Premiu Gorjeanul a marcat şi patru numere la Loto
Cea mai mare parte a premiilor de la Tombola Gorjeanul a ajuns, ieri, la câştigători, abonaţii traşi la sorţi joi ridicându-şi, rând pe rând, radiourile cu ceas, aspiratoarele şi chiar televizorul de la Agenţia de Publicitate a publicaţiei. Cel mai fericit de premiu a fost însă Nicolae Trancău din Drăguțeşti, abonatul marcând, la câteva zile, distanţă şi patru numere...
Atitudini – Bătaie de joc nepermisă în cazul Muzeului C. Brâncuşi!
Nu cu multă vreme în urmă, bucurându-mă de votarea Legii care consfinţea adoptarea Zilei Naţionale “Constantin Brâncuşi”, începând cu 19 februarie 2016, ziua de naştere a Titanului de la Hobiţa şi aniversarea, totodată, a 140 de ani de când Costăin al lui Brâncuşi a văzut lumina zilei, mi-am exprimat şi unele îndoieli. Mai ales în legătură cu o altă...
Amenzi în ajun de sărbători
Echipe de control din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat zeci de verificări în ultima săptămână la unităţi din judeţ. S-a avut în vederea verificarea conformităţii cu legislaţia în vigoare în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare, desfacere, transport şi valorificare a produselor alimentare, precum şi în domeniul sănătăţii şi...
Agricultura pe înțelesul tuturor – Arbuștii fructiferi
10 – Murul fără țepi – 2
4 – Principalele soiuri de mur cultivate sunt:
A Soiuri cu ghimpi:
1 – Kitatinny – soi tardiv, viguros cu tulpini colțuroase în secțiune, ghimpi deși, mari, groși, încovoiați, fructe mijlocii, sferice sau cilindrice, slab alungite, negre, ce se coc în august și coacerea durează mult. Produce modest, este rezistent la boli, dar nu prea...
CS U Craiova – departe de play-off, Săndoi – aproape de demitere
Pierzând la Iași în ultimul joc pe care CS U Craiova l-a disputat în 2015, trupa lui Emil Săndoi este foarte aproape de a spune la revedere play-off-ului. Tehnicianul craiovean a recunoscut că echipei pe care o conduce îi va fi aproape imposibil să mai prindă locul 6 cu doar trei etape înaintea finalului sezonului regulat: „Este compromis play-off-ul,...
Meteopatia afectează tot mai multe persoane
Schimbarea bruscă a vremii influenţează starea generală a unor persoane, această sensibilitate fiind cunoscută drept meteopatie. În ultima perioadă s-a observat că numărul persoanelor meteo-sensibile este în creştere. Schimbările bruşte de temperatură atrag după sine probleme de sănătate. Organismul se adaptează la aceste schimbări în 14 zile. Iar oamenii trebuie să suporte uneori variaţii termice de mai mult de...
Trei incendii în trei zile
În perioada 19 – 21 decembrie 2015, echipajele profesioniste ale I.S.U. Gorj au intervenit la 20 de solicitări, între care şi trei pentru stingerea incendiilor. Restul solicitărilor au privit, în general, intervenţia echipajelor SMURD.Un echipaj de stins incendii şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni au intervenit sâmbătă, 19 decembrie 2015, în oraşul Turceni, strada Sf....
Anchetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului
Poliţiştii gorjeni au întocmit zilele trecute dosare penale pe numele a trei conducători auto prinşi beţi la volan. Unul dintre ei avea o concentraţie de 1,31mg/l alcool pur în aerul expirat.Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat sâmbătă un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism...
Ultimele zile pentru cererile de acord prealabil pentru motorină 2016
Centrul Judeţean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că până la finele acestei luni se depun cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2016, la Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.Beneficiarii sunt prevăzuţi la...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Este o opțiune a mea, de a mă implica în continuare în societate”
- Rep. Domnule General Dan Voinea, iată-vă prezent ca o personalitate de referință la ediția a doua a simpozionului de la Tg. Jiu, deşi se pare că sunteți foarte ocupat și mai ales implicat în problemele societății românești de azi și chiar din ultimul sfert de veac, iar dacă acceptați această aserțiune, ce argumente vi se par mai concludente...
Crăciun alături de familie pentru cinci deţinuţi
Un număr de cinci persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu îşi vor petrece Sărbătoarea Crăciunului alături de familii ca urmare a acordării unor învoiri din partea conducerii unităţii de detenţie. “Conform legii nr. 254/19 iulie 2013, permisiunea de ieşire din penitenciar reprezintă o recompensă care se acordă acelor deţinuţi care au avut o conduită constant pozitivă şi...
Derby de Oltenia în prag de Crăciun
Energia și SCM U Craiova se duelează foarte aproape de Crăciun, în această seară, la Târgu-Jiu, într-un meci important pentru clasamentul Ligii Naționale de Baschet Masculin.După ce trupa lui Antonis Constantinides a pierdut a doua oară în acest sezon în fața ultimei clasate, Energia revine la Târgu Jiu și are de făcut față unei presiuni enorme. Echipa gorjeană se...
UCB organizează a doua ediţie a Simpozionului „1989 – Adevăr şi Manipulare”
Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu prin Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei organizează marţi, 22.12.2015, cea de-a doua ediţie a Simpozionului „1989 – Adevăr şi Manipulare”. Invitaţii evenimentului sunt Grigore Cartianu, Laurenţiu Ciocăzanu, Radu Moraru, Dan Voinea şi Marius Mioc.Având un scop eminamente academic, Simpozionul „1989 – Adevăr şi Manipulare” urmăreşte decelarea faptelor în succesiunea lor pentru...
Octogenar găsit mort în albia râului Jilţ
Un bătrân de 80 de ani, din Bolboşi, a fost găsit mort săptămâna trecută, în albia râului Jilţ, lângă târgul de animale din comună. Bătrânul nu mai fusese văzut de la începutul lunii noiembrie.Trupul neînsufleţit al bătrânului a fost găsit de un bărbat din comună, care s-a grăbit să sune la 112. „Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Bolboşi...
Trei posturi vacante la Băleşti
Primăria comunei Băleşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuţie vacante de: inspector, clasa I, gradul profesional debutant, din cadrul Compartimentului petiţii, audienţe şi arhivă; inspector, clasa I, gradul profesional debutant, din cadrul Biroului agricultură – Compartimentul înscrierea datelor în registrul agricol; referent, clasa III, gradul profesional debutant, din cadrul Compartimentului secretariat...
Nominalizări pentru premiul „Mentor pentru Excelenţă în Educaţie”
Premiul „Mentor pentru Excelenţă în Educaţie” se acordă acelor profesori sau antrenori care au descoperit şi au lansat tinere talente şi le-au sprijinit primii paşi atât intelectual, cât şi moral. Gorjenii care cunosc astfel de profesori sau antrenori pot să-i nominalizeze până la sfârşitul anului. În cadrul programului, lansat prima dată în 2010, anual sunt premiaţi 10 profesori și...
Eroii Revoluţiei din 1989, comemoraţi la Târgu-Jiu
Marţi, 22 decembrie 2015, în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu are loc un ceremonial evocator – civil, militar şi religios, închinat împlinirii a 26 de ani de la Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii. Manifestările încep la ora 10.00, debutând cu intonarea Imnului Naţional.Şi în acest an, ziua de 22 decembrie este dedicată comemorării Eroilor Revoluţiei din decembrie...
Mai multe cazuri de cancer la sân, în Gorj
Mii de persoane din judeţul nostru se regăsesc în statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), având o formă de cancer. Numai pe parcursul anului trecut au fost confirmate 854 de cazuri noi. Cele mai răspândite forme de cancer sunt în rândul femeilor, 1.056 de gorjence suferind de cancer la sân, alte 878 rămânând în evidenţa DSP cu cancer de...
Analize și semnale de alarmă
Pandurii încheie anul 2015 cu mari șanse de a fi în play-off, acolo unde poate lupta pentru campionat, prezența în cupele europene fiind, și ea, aproape o certitudine.La nivel de rezultate lucrurile stau bine, dar pentru a merge mai departe pe linia performanței este nevoie de bani, iar banii lipsesc acum, la final de an. Pandurii are nevoie de...
Noi dosare penale pentru delicte silvice
Mai mulţi gorjeni sunt cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.Vineri, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Runcu au depistat un bărbat, de 41 de ani, din comuna Leleşti, în timp ce transporta cu un atelaj hipo, pe D.N. 67D, localitatea Rasoviţa, material lemnos, cu un volum total de 0,624mc, fără a...
Ca la noi, la nimeni – Când ești furat, cine te salvează?!
Sărăcia poate să cuprindă România, căci guvernanților și parlamentarilor nu le pasă. Președintelui Klaus Werner Iohannis, bărbatul de stat fără copii - nici măcar n-a înfiat, la fel ca ex președintele Ion Iliescu – are șase case, salariul mărit odată cu vreo 300%, ca fiind întâiul demnitar al României, apoi încă o dată cu alți 10%, ca bugetar. Celor...
Marea noastră speranţă sau comoara din adâncurile terrei
Omenirea resimte tot mai mult penuria de materii prime, cu precădere în sfera energetică şi asigurării hranei populaţiei, estimându-se ca în următorii 25-30 de ani nevoia de resurse să depăşească cu mult volumul de resurse consumate de la începutul istoriei existenţei umane şi până acum. Apar, deci, fireşti eforturile şi căutărilor specialiştilor de a scoate la lumină şi a...
La volan fără permis
O femeie din Timişoara este cercetată de poliţiştii gorjeni după ce a fost prinsă conducând un autoturism pe drumurile publice, fără a avea acest drept.În cursul zilei de 19 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au identificat în trafic, pe D.J. 661, localitatea Şipotu, o femeie în vârstă de 37 de ani, din municipiul Timişoara, care...
Meniu special pentru asistaţii de la Cantina de Ajutor Social şi Casa Iris
Beneficiarii de servicii sociale din Târgu-Jiu, atât cei care iau masa la Cantina de Ajutor Social, cât şi cei cazaţi la Centrul de urgenţă Casa Iris, vor primi în aceste zile un meniu special, tradiţional Sărbătorii Crăciunului.Astăzi, asistaţii târgujieni care servesc masa la Cantina de Ajutor Social vor primi din partea autorităţilor locale un meniu de sărbătoare. “Meniul oferit...
Gorjean plecat la muncă în străinătate, dat dispărut
Un localnic din Dăneşti, plecat la muncă în străinătate, a fost dat dispărut după ce familia nu a mai reuşit să ia legătura cu el din februarie.Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dăneşti au fost sesizaţi de un bărbat, de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fratele său, Dobre Denis-Gabriel, de 38 de ani, a plecat voluntar...
Fumătorii, obligaţi să renunţe la ţigări în spaţiile publice
Legea antifumat a fost aprobată. Articolul normativ prevede şi o excepţie: în celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă se va putea fuma. Specialiştii în sănătate publică susţin că era mai mult decât necesară o astfel de lege, dat fiind faptul că acest viciu a ajuns la nivel de fenomen, numărul fumătorilor fiind din ce în ce mai...
Post vacant de bibliotecar la Şcoala Gimnazială Ioneşti
Şcoala Gimnazială Ioneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de bibliotecar (0,25 normă). La concurs pot participa doar persoanele cu studii superioare.Termenul limită de depunere a dosarelor de concurs este 31 decembrie 2015. Acestea trebuie să conţină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare, copia actului de...
Inspectorii de muncă au descins printre angajatori
Şi la final de an, inspectorii de muncă gorjeni nu slăbesc deloc seria verificărilor săptămânale efectuate la angajatorii din judeţ. Astfel, inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat 36 de controale din care 35 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare ce a cuprins şi...
Controale în trafic soldate cu sute de amenzi şi zeci de permise reţinute
776 de sancţiuni contravenţionale şi 37 de permise de conducere reţinute. Acesta este bilanţul unei acţiuni pe linie rutieră desfăşurată săptămâna trecută de poliţiştii rutieri din Gorj.În perioada 15 - 20 decembrie, poliţiştii rutieri au efectuat acţiuni punctuale pentru creşterea gradului de siguranţă în rândul participanţilor la trafic. Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj au acţionat în...
Ponta ajunge mâine la Târgu-Jiu
Victor Ponta va ajunge mâine în Târgu-Jiu. Liderii PSD Gorj au confirmat venirea fostului premier în orașul lui Brâncuși.
Taşcău pleacă din ALDE după acceptarea lui Dian în partid
Prim-vicepreşedintele ALDE Gorj, Dorin Taşcău, demisionează din partid după ce Tăriceanu a fost de acord cu venirea lui Dian Popescu în organizaţie. Nici preşedintele formaţiunii politice de la Gorj, Radu Angheloiu, nu s-a arătat prea încântat de venirea lui Dian.
Ce anunţă meteorologii pentru Crăciun şi Revelion
În Oltenia, în intervalul 21 decembrie-3 ianuarie vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în perioada 21-28 decembrie şi în special în zilele de 23 şi 24 decembrie, astfel că se vor înregistra, în medie, temperaturi maxime de 6…13 grade şi minime de -1…3 grade. Apoi, sunt estimate valori în scădere, astfel că sfârşitul de...
Cum a reacţionat PNL-ul după demisia lui Dian
„În legătură cu demisia din PNL a senatorului Dian Popescu, Departamentul de Comunicare al PNL este abilitat să facă următoarele precizări:
1. Biroul Politic Judeţean al PNL Gorj a propus excluderea din PNL a senatorului Dian Popescu.
2. Demisia din PNL a senatorului Dian Popescu a survenit după ce a fost exclus din partid de filială Gorj.
3. Senatorul Dian Popescu nu...
Dian s-a lepădat de PNL Gorj
Dian Popescu a decis să demisioneze din PNL Gorj. Astăzi urma să se ia în discuție excluderea în BPN. Dian a declarat pentru o televiziune locală că va semna adeziunea la ALDE. ”Cand m-am inscris in PNL, partidul era visul oricarui om intreprinzator, cu vederi deschise, cu dorinta de a duce Romania si romanii spre prosperitate. Si pentru asta...
Incendiu la o casă din Turceni
Un echipaj de stins incendii şi un echipaj SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Turceni au intervenit sâmbătă în oraşul Turceni, strada Sf. Nicolae, pentru stingerea un incendiu izbucnit la o casă de locuit.
Proprietara casei a fost găsită intoxicată cu monoxid de carbon, fiind preluată şi transportată la spitalul din Turceni pentru îngrijiri medicale de către echipajul SMURD. În...
Gorjean dat dispărut după ce a plecat la muncă în străinătate
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Dăneşti au fost sesizaţi de un bărbat, de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fratele său, Dobre Denis-Gabriel, de 38 ani, a plecat voluntar de la domiciliu în cursul lunii octombrie 2014, pentru a lucra în străinătate, iar din luna februarie a.c., nu a mai păstrat legătura cu membrii familiei. Din...
Prins mort de beat la volan
Poliţiştii din cadrul din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Căpreni, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661, localitatea Şipot, având o concentraţie de 1,31mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile...
Bătrân găsit mort
Trupul neînsufleţit al unui bătrân de 80 de ani, din Bolboşi, a fost descoperit zilele trecute în albia râului Jilţ, lângă târgul de animale din comună. Bătrânul nu mai fusese văzut de la începutul lunii noiembrie. Cadavrul a fost transportat la S.M.L. Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului.
Casă din Târgu-Jiu, executată pentru o servitute, pretinsă de afaceristul Caragea
O familie de pensionari din Târgu-Jiu acuză că sunt lăsaţi pe drumuri, ilegal, înainte de sărbătorile de iarnă de către afaceristul Ovidiu Caragea, patronul LOTUS SA din municipiu. Respectivul le pretinde celor doi soţi să-i plătească, pe loc, aproape 3 miliarde de lei vechi pentru un drum de servitute, utilizat de 15 ani nu numai de proprietarii casei, ci...
Elvira Şarapatin, cu cadouri la vârstnicii de la Dobriţa
Preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Gorj, Elvira Şarapatin, însoţită de femeile social-democrate de la Tismana, Padeş, Cărbuneşti şi Scoarţa le-au făcut o bucurie, săptămâna trecută, vârstnicilor de la căminul din Dobriţa. Femeile social-democrate le-au dus asistaţilor de aici fructe, prăjituri, dulciuri şi obiecte de îmbrăcăminte. Totodată celor de la Dobriţa li s-a oferit şi un spectacol de muzică...
Centrul pentru refugiaţi de la Bumbeşti-Jiu, ţinut în stand-by
Imigranţii nu vor fi aduşi prea repede în incinta fostei şcoli de jandarmi din Bumbeşti-Jiu, situată la ceva distanţă de Uzina de Armament. Cel puţin asta a anunţat, la finalul săptămânii trecute, Inspectoratul General pentru Imigrări, care precizează că noile locaţii de la Câmpulung Muscel, Tășnad și Bumbești-Jiu nu vor fi utilizate decât dacă va fi cazul. Autorităţile locale...
CJ Gorj a votat, Două locaţii, puse la dispoziţie Ministerului Culturii pentru Muzeul „Constantin Brâncuşi”
Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, 18 decembrie, două locaţii pentru înfiinţarea Muzeului Naţional „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu. Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a propus, iniţial, ca muzeul să funcţioneze în actuala Secţie de Artă a Muzeului Judeţean, din Parcul Central. Liberalii au propus, prin vocea consilierului Dan Vâlceanu, ca sediul noului muzeu să fie în Casa de protocol „Gănescu”. Ministerul...
Zeci de elevi gorjeni, interesați de testul Cambridge
Aglomerație mare la sfârșitul săptămânii trecute pe holurile Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”, unde zarva copiilor era în totală contradicție cu prima zi din vacanța de iarnă în care aceștia au intrat de vineri, după ultima oră de curs. Zeci de elevi din tot județul s-au strâns aici pentru a susține un examen menit să le evalueze cunoștințele de engleză,...
Alocaţii de stat, încasate ilegal de 8 familii din Gorj
Opt familii din judeţul Gorj s-au văzut nevoite să returneze statului sume de bani care au constat în beneficii sociale de tipul alocaţiilor de stat pentru copii încasate ilegal.La nivelul judeţului nostru, în acest an au fost depistate mai multe cazuri de încasări ilegale a alocaţiilor de stat pentru copii, cel mai întâlnit motiv fiind cel de plată dublă...













































































































