8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 7, 2026

Arhive Zilnice: 6 ianuarie 2016

Victorie în Europe Cup

Energia Târgu Jiu a reușit o victorie incredibilă în Europe Cup. Formația gorjeană a învins la Pitești pe Le Havre, scor 78-68.

Protocol semnat între sindicate şi CEO

CEO şi sindicatele din companie au semnat, astăzi, un protocol, ce le va aduce salariaţilor bani în plus. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a decis să acorde bani pentru orele lucrate în plus. Conform protocolului, se vor plăti minimum 3 zile și maximum 6. Angajații, care au lucrat în plus mai mult de șase zile, vor beneficia de zile libere...

CEH, la judecată pentru insolvenţă!

Cererea de intrare în insolvenţă depusă de Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va fi judecată de Tribunalul Hunedoara în cursul zilei de joi, potrivit hotărârii luate, la termenul de miercuri, de către judecătorul care a fost investit cu acest dosar. ,,Termenul a fost fixat pe 7 ianuarie, pe rolul judecătorului care a fost investit cu soluţionarea cererii de deschidere a...

O nouă avertizare de la meteorologi

În intervalul 06 ianuarie, ora 13.00 – 07 ianuarie, ora 20.00, vor fi precipitaţii în toată ţara. În regiunile sud-estice şi în sudul extrem vor predomina ploile, în nordul şi centrul Moldovei, în zonele montane şi submontane vor fi mai ales ninsori, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte. Se vor cumula cantităţi de apă de peste 10...15...

Gerul i-a împins la furat de lemne

Poliţiştii din Rovinari s-au sesizat cu privire la faptul că în cursul zilei, o tânără, de 25 de ani, împreună cu un tânăr, de 28 de ani, din localitate, au tăiat fără drept şi sustras cinci arbori esenţă cer şi gârniţă din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Peşteana. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor...

Apă sfinţită pentru cei neajutoraţi

Polițiștii locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au dus și în acest an apă sfințită la domiciliul persoanelor vârstnice și cu probleme de sănătate care nu au putut să meargă la biserică de Bobotează. A fost dusă Agheasmă Mare bătrânilor din localitățile componente ale municipiului Târgu Jiu, fiind vorba despre Bârsești, Slobozia și Ursați. Acțiunea este...

A scos iar crucea din Gilort!

Marian Ciungu, de 29 de ani, din Bengeşti-Ciocadia, a scos astăzi pentru a 7-a oară consecutiv, crucea din Gilort, obicei împământenit de Bobotează.

Atenție la polei! Circulați prudent!

În judeţul Gorj, pe DE79 şi DJ661 (pe raza comunei Ţânţăreni), precum şi pe drumurile care tranzitează judeţele Dolj şi Olt s-a format polei, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română. Centrul Infotrafic din cadrul IGPR recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate să pornească la drum...

Amenzi de peste 170.000 lei în primele zile ale anului

În perioada 01 - 05 ianuarie a.c., poliţiştii gorjeni au aplicat 576 de sancţiuni contravenţionale, din care 31 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, una în domeniul silvic, 505 pentru nerespectarea normelor circulaţiei rutiere şi 39 pentru alte acte normative. Valoarea amenzilor aplicate este de aproximativ 173.485 de lei.

Salarii aproape duble la Stat, într-un judeţ sărac! La Direcţia Sanitar-Veterinară Gorj se îngraşă portofelul după Bobotează

În timp ce cifrele oficiale arată faptul că judeţul Gorj are aproximativ 11.000 de şomeri înregistraţi, anul 2016 a venit cu veşti bune şi portofele mult mai bogate pentru personalul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Aceştia se pot declara salariaţii norocoşi ai judeţului ţinând cont că, în cursul acestei luni, ei vor încasa lefuri majorate cu nu...

Gura târgului – Profesoară de matematică de la CNTV, reclamată pentru că le impune elevilor meditaţii

O profesoară de matematică de la Colegiul Naţional ,,Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu ar fi fost reclamată la conducerea şcolii de către părinţii unor elevi că le-ar impune liceenilor pe care îi şcoleşte să facă, obligatoriu, meditaţii la matematică. Profesoara vrea astfel ca elevii să-i plătească ore suplimentare pe care respectiva le susţine în particular, liceenii de la clasele sale...

Salariile uriaşe ale TESA, tăiate după noua reorganizare! Ciobotărică: “Niciodată nu am să fiu al doilea Ciurel”

Laurenţiu Ciobotărică, managerul interimar al Complexului Energetic Oltenia, a anunţat luni că este dispus să facă schimbări majore în companie, care vor debuta însă după data de 15 ianuarie, zi în care sindicatelor CEO li se va prezenta, în sfârşit, situaţia financiară a societăţii. În cadrul acestei situaţii, mai anunţă Ciobotărică, se va prezenta în cifre şi care este...

În câteva luni de detenţie / Fostul inspector Cimpoieru l-a întrecut la scris cărţi pe Manţog

Dacă, în anii petrecuţi după gratii, juristul Ionel Manţog a reuşit performanţa de a scrie câte o carte, profesorul Nicolae Mischie săvârşind două, acestea fiind primele trei redactate în istoria penitenciarului, pentru a-şi scurta detenţia şi timpul în închisoare, inspectorul Cornel Cimpoieru, fost director adjunct al Inspecţiei în Construcţii Gorj, a reuşit performanţa de a-l întrece pe unul dintre...

Bâldea, pregătit pentru o nouă candidatură în fruntea administraţiei din Teleşti

Romulus Bâldea are şanse sigure, după localele din acest an, să sărbătorească în Primăria Teleşti şi două decenii de activitate. Edilul local are deja 16 ani la cârma administraţiei locale din Teleşti, el fiind opt ani viceprimar şi alţi opt primar al acestei comune, rezultatele obţinute în primărie determinându-l să candideze pentru un nou mandat, şi asta în numai...

Biriș, secretarul de stat de la Gorj, are off-shore în Cipru ca să fenteze taxele din România

Noul secretar de stat din Ministerul Finanțelor, Gabriel Biriș, riscă să fie destituit din funcţie după ce presa a pus pe tapet că acesta are un off-shore în Cipru, ca să nu mai plătească taxe în ţară. Biriş a dat luni în bâlbâială când a fost întrebat despre firmele sale din zona paradisurilor fiscale, spunând că-şi va radia una...

Primarii PSD au dat extemporal la candidatură

Edilii Partidului Social Democrat au fost chemaţi, ieri, la Târgu-Jiu de către conducerea organizaţiei judeţene a PSD Gorj, pentru a completa fiecare câte un chestionar de integritate, pe baza căruia, liderii aveau şi certitudinea că primarii în exerciţiu vor mai candida pentru un nou mandat la localele din acest an. Primarii au completat toţi chestionarele, chiar dacă întrebările nu...

Incendiu la priveghi

Zi grea ieri pentru localnicii din satul Larga, comuna Mușetești, după ce o butelie a explodat și a produs un incendiu chiar în timp ce ei erau la priveghiul proprietarului casei unde s-a produs nenorocirea. Oamenii se pregăteau de înmormântare, iar femeile începeau, ieri dimineață, să prepare mâncarea necesară pentru pomană, totul fiind dat peste cap de explozia respectivă....

Start la depunerea dosarelor pentru Prima Casă 2016

Începând cu această săptămână, gorjenii care îndeplinesc cerinţele prevăzute de programul guvernamental Prima Casă îşi pot depune dosarele în vederea accesării de credite bancare pentru achiziţionarea unei locuinţe. Guvernul a stabilit plafonul pentru programul Prima Casă în 2016 la 1,5 miliarde de lei, o sumă aproape la jumătate faţă de plafonul pentru anul 2015. Conform guvernanţilor, de la lansarea...

Ciupilan, încarcerat de Crăciun

Ghinion sau ironie pentru fostul afacerist din Meteor cunoscut mai mult drept Ciupilan decât Ion Rădulescu, așa cum scrie în actele de identitate. Judecat în mai multe dosare penale în care e acuzat de evaziune fiscală, acesta a primit o condamnare definitivă, cu executare, chiar în Ajun de Crăciun, când polițiștii l-au și ridicat de acasă și l-au introdus...

Sfinte Sărbători în inimile creștinilor

Să începem Anul Nou cu nădejdea că Fiul lui Dumnezeu Cel născut în ieslea din Betleem ne va lumina calea spre mântuire! Acest gând plin de speranță ne îndeamnă în această perioadă luminată să ne apropiem mai mult de calea Domnului, de cele ce ne înconjoară, dar poate nu avem timp destul în restul anului să le dăm atenția care...

O nouă sesiune de transfer pentru procurori

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat la începutul acestei săptămâni că în ianuarie se va organiza o nouă sesiune de transfer pentru procurori.Potrivit anunţului CSM, sesiunea de transfer a procurorilor se va desfăşura în a doua jumătate a acestei luni, iar cererile vor fi analizate în raport cu lista posturilor vacante, listă publicată la începutul acestei săptămâni pe...

CĂRŢI ALE EDITURII „Ram”, Aninoasa, Gorj – Limba poporului român în scrierile şi creaţiile literare ale umanistului NICOLAUS OLAHUS (III)

Apărută în Editura „Ram”, din Aninoasa – Gorj, în anul 1939, cartea universitarului clujean Ştefan Bezdechi, „NICOLAUS OLAHUS”, primul umanist de origine română, înaintea cronicarilor, adică din secolul al XVI-lea, ne aduce informaţii deosebit de preţioase despre limba poporului nostru. Nicolaus Olahus este strănepot al voievozilor Vlad Ţepeş şi Iancu de Hunedoara. Locuitorii Valahiei, Moldovei şi Ardealului au aceeaşi limbă,...

Exporturi în scădere, importuri în creştere pentru judeţ

Secţiunile cu cele mai mari scăderi sunt: produse vegetale (-1876 mii euro), alte produse nenominalizate în altă parte (-571 mii euro), materii textile şi articole din acestea (-72 mii euro), produse alimentare, băuturi, tutun (-25 mii euro), mărfuri şi produse diverse (-18 mii euro). Totodată, secţiunile care au înregistrat creşteri sunt: animale vii şi produse animale (+330 mii euro),...

Zece posturi vacante la Spitalul Târgu-Cărbuneşti

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti a scos la concurs zece posturi de asistent medical. Cei care doresc să participe la concurs îşi pot depune dosarele de înscriere până la data de 13 ianuarie 2016.Concursul se organizează pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de: asistent medical debutant: 1 post (PL/SSD/S) – vacant, Compartiment chirurgie plastică...

Agenţii de la Locală, la datorie de Bobotează

Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu va acționa, astăzi, în ziua când creștinii sărbătoresc Botezul Domnului, prin planul de acțiune comun stabilit cu Poliția Română și Jandarmeria, în vederea asigurării ordinii și siguranței publice, menținerii unui climat de conviețuire civilizat, prevenirii și combaterii cerșetoriei și vagabondajului, precum și a altor fapte antisociale. “Având în vedere că sărbătoarea are un impact puternic...

Linie telefonică specială pentru pensionarii MAI

În condiţiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor la noile prevederi legislative, printre care şi înfiinţarea unei linii telefonice speciale.Linia telefonică 021 264 8505 va funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 16.00, fiind...

Și-au găsit adversari pentru amicale

Pandurii va avea parte de patru meciuri contra unor echipe puternice din Europa în cantonamentul din Spania, Narcis Răducan anunțând numele posibililor adversari.Chiar dacă situația de acasă este încă neclară, echipa fiind în continuare sub blocajul financiar ce a început la finalul anului 2015, conducerea Pandurilor caută să-și facă datoria și să ofere jucătorilor condiții bune de pregătire în...

Handbaliștii Energiei, din nou la antrenamente

Echipa de handbal a Energiei s-a reunit la Târgu-Jiu în vederea pregătirii părții a doua a campionatului, iar antrenamentele se desfășoară în noua casă a grupării târgujiene, Sala “Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu. De la reunirea echipei au lipsit nu doar antrenorul principal, sârbul Bozo Rudic, ci și alți trei jucători. În privința tehnicianului, președintele secției de handbal a Energiei spune...

Agricultura pe înțelesul tuturor / Arbuștii fructiferi

10 – Murul fără țepi – 5 8 – Tăierile tehnologice la mur Murul necesită tăieri tehnologice anuale pe toată perioada de exploatare altfel plantele se depreciază, iar recoltele sunt slabe atât cantitativ, cât și calitativ. Desigur și la mur tăierile sunt de formare a tufei și de rodire. În efectuarea acestor tăieri trebuie ținut cont că murul are o...

Sub presiunea protestelor / CEO subliniază iar că insolvenţa este departe de companie

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a dat asigurări, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că insolvenţa la CEO nu se va impune. Compania “are permanent în vedere stabilirea măsurilor ce se impun pentru a nu se ajunge într-o situaţie similară cu cea a Complexului Energetic Hunedoara (CEH)”, se mai arată în comunicat.La singura conferinţă de presă de la...

Cercetat pentru conducere sub influenţa alcoolului

Un târgujian s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins conducând un autoturism pe o stradă din municipiu, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au depistat, ieri, în trafic un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Popa Şapcă, din localitate, având o...

Natalitatea, din nou pe plus pentru Gorj

Natalitatea se află din nou pe o pantă ascendentă, în luna octombrie 2015 numărul naşterilor, din judeţul nostru fiind în creştere, în timp ce mortalitatea a fost în scădere în acelaşi interval, conform ultimei raportări din partea Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS) Gorj. Astfel, dacă în octombrie 2014, numărul copiilor născuţi în Gorj a fost de 223, în octombrie...

Amenzi de 15.000 de lei pentru comercianţii de instalaţii de Crăciun

Ghirlandele electrice şi respectarea prevederilor legale la comercializarea acestora au constituit pe parcursul lunii trecute o tematică de control pentru echipele din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj.Potrivit conducerii CJPC Gorj, acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea ghirlandelor electrice a vizat șapte operatori economici controlaţi, la toţi dintre aceştia fiind constatate abateri. “Controlul a...

Mănăstirea Cămărăşeasca îşi serbează hramul

Mai multe mănăstiri şi biserici din Mitropolia Olteniei îşi vor serba hramul de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Cămărăşeasca din judeţul Gorj.Mănăstirea Cămărăşeasca a fost ridicată în jurul anului 1780 de boierii gorjeni Cămărăşescu, pe malul drept al râului Gilort, la nord-est de oraşul Târgu Cărbuneşti. Sfântul locaş a servit, de-a lungul istoriei, drept...

Echipa de baschet a Energiei a intrat în noul an învingând liderul Ligii Naționale / Start bun în 2016

Energia a reușit să pășească cu dreptul în noul an și a învins la Târgu-Jiu liderul Ligii Naționale de baschet masculin, BC Mureș Târgu Mureș, victoria surâzând însă gorjenilor abia după 5 minute de joc suplimentar.Noua sală ce găzduiește meciurile Energiei din Liga Națională de baschet masculin nu a avut încă parte de un meci de 40 de minute,...

“LicArt”, la a XV-a ediţie

Zilele trecute s-a dat startul celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni “LicArt”. Anul acesta, liceenii vor avea la dispoziţie doar 15 săptămâni pentru a-şi demonstra talentul artistic şi a câştiga un loc în Tabăra de Creaţie din vară, tabără în cadrul căreia vor fi desemnaţi şi premiaţi câştigătorii.Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional...

,,Dăruiește din suflet”

Plecând de la noţiunea de creştinism activ, cea înfăţişată şi de F. M. Dostoievski în operele sale, mai ales în ,,Fraţii Karamazov”, am procedat la marcarea unor etape necesare edificării acestei iubiri active, preluate din povestea celebră a Crăciunului pe care o putem găsi pe Internet. Datoria noastră, a dascălilor, este aceea de a-i învăţa pe copii adevărul despre Crăciun,...

Ca la noi, la nimeni – Anticorupția, cu mâinile curat-murdare!

Încă de la alegerile pentru primul mandat al fostului președinte al României ni s-a promis o luptă anticorupție. Pe care corupție dorea s-o distrugă. Nicăieri în lume n-a dispărut corupția în totalitate, așa că nu merita să-l credem. Iar el a reușit s-o perfecționeze în așa fel încât putea fi confundat cu Tatăl ei, un fel de Il capo...

Frecvenţa şi dimensiunile minciunii

Trecut-au anii... Acum patru decenii, Teodor Voicu făcea parte din lotul olimpic al Liceului Pedagogic din Târgu-Jiu, calificat la faza naţională a Concursului de literatură „Mihai Eminescu”, desfăşurat la Târgu-Mureş. Era cea dintâi participare a elevilor din acest liceu la o asemenea competiţie. Punctajul obţinut de cei patru elevi a situat judeţul Gorj pe un loc onorabil şi a...

Căldăruşe, dezamăgit de comunicatul CEO

Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia(SMEO), a scos, ieri, la miting peste 200 de mineri şi energeticieni din Complexul Energetic Oltenia, membri ai sindicatului pe care îl conduce. Salariaţii CEO au protestat după tiparul aplicat şi luni, în prima zi de protest, arătându-şi, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, nemulţumirile faţă de politica economică de austeritate adoptată de administraţia...

Bătrână jefuită în spital

O femeie de 72 de ani a fost jefuită chiar în salonul spitalului unde era internată. Bătrânei i s-au furat banii şi telefonul. Din fericire, cercetările efectuate de poliţişti au dus la identificarea autorului furtului.În cursul zilei de 4 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 72 de ani,...

Sancţiuni pentru şoferii agresivi

Schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv şi condusul pe trotuar sunt doar câteva dintre manevrele ce le-ar putea aduce conducătorilor auto amenzi de 6 – 8 puncte sau chiar i-ar putea lăsa fără permis. Asta potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, proiect ce prevede sancţionarea şofatului agresiv.Un grup de 40 de parlamentari...

Le Havre după Le Mans?

La doar două zile după succesul din campionat obținut în fața celor de la BC Mureș, Energia trebuie să joace și în competiția europeană în care este angrenată. În Grupa S a Europe Cup, Energia va întâlni pe teren propriu pe cei de la STB Le Havre într-un meci considerat pe teren propriu, dar disputat la Pitești, la aproape...

Concurs de geografie pentru elevii de gimnaziu

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Casa Corpului Didactic Vâlcea şi Şcoala Gimnazială “Take Ionescu” Râmnicu Vâlcea organizează la sfârşitul acestei luni cea de a XIX-a ediţie a Concursului naţional de geografie “La Şcoala cu Ceas”.Competiţia se adresează elevilor din clasele V-VIII care îşi propun obţinerea unor rezultate bune la etapele superioare ale Olimpiadei Terra...

Târgul Apicol, ediţia a III-a, la Târgu-Jiu

În primul week-end din luna februarie, municipiul Târgu-Jiu va fi din nou gazda celei de-a treia ediţii a Târgului Apicol. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două zile, respectiv 6 - 7 februarie 2016.BIA Partner Events (Stupina BIA) în colaborare cu Primăria municipiului Târgu-Jiu, Consiliul Judeţean Gorj, ACA Gorj şi Asociaţia APIS Oltenia Craiova organizează cea de a...