Arhive Zilnice: 7 ianuarie 2016
Arest preventiv pentru tânărul acuzat că a omorât o artistă
Sergiu Adrian Geagu, cercetat pentru ucidere din culpă, își va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, după ce magistrații au admis, în această seară, propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Decizia judecătorilor poate fi contestată în următoarele 48 de ore. Accidentul a avut loc în urmă cu doi ani și jumătate, Roxana Firiza, în...
Tribunalul a admis cererea CEH de intrare în insolvență
Tribunalul Hunedoara a admis, astăzi, cererea de insolvență depusă de Complexul Energetic Hunedoara, administrator fiind compania GMC Craiova. Complexul Energetic Hunedoara a depus la finele lunii decembrie 2015 la Tribunalul Hunedoara o cerere pentru deschiderea procedurii de intrare în insolvență. CEH are datorii care depășesc 1,2 miliarde de lei și popriri pe toate conturile. În cadrul complexului lucrează circa...
Cere referendum la Bumbeşti-Jiu
Senatorul Dian Popescu susţine organizarea unui referendum local prin care să se respingă amplasarea unui centru de refugiaţi. "Mi se pare inacceptabil ca autoritățile române, fără să consulte autoritățile locale, au decis deschiderea în Bumbești-Jiu, județul Gorj, a unui centru pentru refugiați, lângă două licee din localitate și o fabrică de armament, unde învață peste 1000 de copii. Consider...
În arest după ce a ucis o artistă de muzică populară
Un bărbat de 29 de ani, din Tismana, a fost reținut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru un accident care a avut loc în urmă cu doi ani și jumătate, în urma căruia Roxana Firiza, în vârstă de 19 ani, care era elevă la Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, și-a pierdut viața. Sergiu...
Gorjenii îl sărbătoresc pe Sfântul Ion
Peste 40.000 de gorjeni îşi sărbătoresc astăzi onomastica cu ocazia zilei de Sfântul Ion. Totodată, numele Sfântului Ioan Botezătorul îl poartă aproximativ două milioane de români
Bătaie într-un bar din Motru
Un tânăr de 24 de ani, din Motru, este cercetat de poliţişti după ce ar fi exercitat acte de violenţă, fără motiv, asupra unui tânăr de 25 de ani, din aceeaşi localitate. Incidentul s-a petrecut într-un bar din Motru. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Şefa Oftalmologiei SJU Târgu-Jiu, acuzată de malpraxis! Şoferul fostului prim-secretar de Motru, lăsat chior în urma unei operaţii eşuate
Un septuagenar din cartierul Râpa, aparţinând municipiului Motru, reclamă un medic al Spitalului Judeţean de Urgenţă(SJU) Târgu-Jiu că l-ar fi lăsat infirm după o operaţie eşuată, realizată în luna octombrie. Vârstnicul susţine că doctoriţa Letiţia Barbu, actuală şefă a Secţiei de Oftalmologie a SJU, i-ar fi făcut o operaţie de cataractă care nu a decurs normal, motiv pentru care...
Primarul din Cătunele, la bilanţul activităţii de 16 ani: ,,Am făcut multe pentru localitate şi nu pot lăsa pe altcineva în locul meu!”
Florinel Ţuilă, edilul de Cătunele, şi-a realizat, la început de 2016, un bilanţ al activităţii sale în fruntea administraţiei publice locale, primarul bifând astfel o sumedenie de realizări care au schimbat total faţa localităţii. Ţuilă susţine acum că este mândru pentru că a fost susţinut de comunitate să conducă destinele comunei, dar şi de dezvoltarea pe care a înregistrat-o...
Barbu şi Vâlceanu, obligaţi de centru să anunţe candidatul pentru Primăria Târgu-Jiu
Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni marţi, 18 ianuarie, pe ordinea de zi urmând să figureze primele validări pentru candidaturile la primăriile de municipii reşedinţă de judeţ, potrivit copreşedintelui liberalilor Alina Gorghiu. Măsura îi grăbeşte pe cei doi copreşedinţi ai PNL Gorj, Dan Vâlceanu şi Tudor Barbu, să declare candidatul la Primăria Târgu-Jiu, asta deoarece sondajul de...
Morega dă cu ALDE după contabilul Ciobotărică şi îl reclamă la superiori
Preşedintele Institutului de Analize, Investigaţii Publice şi Politice, Dan Morega, este revoltat de felul cum managerul interimar al Complexului Energetic Oltenia(CEO) a înţeles să conducă societatea energetică. Morega dă astfel de înţeles că Ciobotărică nu este decât un alt politruc care se perindează la cârma societăţii, acesta promovând în funcţie doar cu ajutorul ALDE, partid care l-a ridicat pe...
Weber, critic la adresa strategiei de dezvoltare a ministrului Grigorescu: “Disponibilizarea personalului, cea mai neprofitabilă metodă de dezvoltare a CEO”
Deputatul Mihai Weber nu se declară mulţumit de răspunsul dat, recent, de către ministrul Energiei, Vlad Grigorescu, la întrebarea sa legată de dezvoltarea unei strategii benefice pentru continuarea activităţii Complexului Energetic Oltenia. Weber susţine că este de acord să se ia măsuri de eficientizare a CEO, dar este total împotriva unor noi disponibilizări în compania din Gorj sub scuza...
Ţine cu dinţii de un penal! Ordinul lui Văcaru îl lasă rece pe vicele de Padeş
Viceprimarul cu atribuţii de primar din Padeş, Serafim Antonie, refuză sistematic să pună în aplicare un ordin al prefectului de Gorj, Alin Văcaru, legat de suspendarea din funcţia de contabil al primăriei a agentului agricol condamnat penal la închisoare cu executare, pe fond, într-un dosar de înşelăciune. Astfel, deşi ordinul a ajuns la Primăria Padeş în jurul datei de...
Crucea din Gilort, prinsă tot de Marian Ciungu
Tânărul de 29 de ani din Bengești-Ciocadia care a devenit cunoscut în ultimii ani după ce a reușit de mai multe ori să prindă crucea aruncată în apa Gilortului de preotul din satul Bălcești, rămâne în continuare campionul zonei, neavând vreun adversar. Marian Ciungu a reușit și ieri să fie primul la crucea aruncată în apa înghețată a râului,...
Aparegio a redus tarifele la serviciile de apă şi canalizare
Aparegio Gorj SA, operatorul regional de apă și servicii de canalizare, a anunţat faptul că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, tariful cumulat al serviciilor de apă şi canalizare a scăzut ca efect al reducerii TVA-ului, conform noilor prevederi ale Codului Fiscal. Astfel, pentru apa potabilă TVA-ul a ajuns la 9% de la 24%, iar serviciile de canalizare...
Biletele de tren, mai ieftine cu 4%
Începutul de an a venit cu veşti bune datorită reducerii TVA la 20%. Mai precis, nu doar produsele non-alimentare au de acum la rafturi o scădere de preţ cu 4 procente, ci şi călătoriile cu trenul s-au ieftinit. Potrivit CFR Călători, reducerea se aplică încă de vineri, 1 ianuarie, ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Codului Fiscal...
Severin, convins că Ponta a fost schimbat printr-o lovitură de stat
Fostul ministru de externe și europarlamentar Adrian Severin a avut, ieri, o explicație mai puțin obișnuită în privința modului în care Guvernul condus de Victor Ponta a fost nevoit să demisioneze în noiembrie anul trecut. Acesta vorbește despre o lovitură de stat care ar fi avut loc la acel moment, lovitură care l-ar fi obligat pe deputatul de Târgu-Jiu...
Judecătoria Novaci are un nou preşedinte
Începând cu data de 1 ianuarie, Judecătoria Novaci are un nou preşedinte. Este vorba de judecătoarea Ileana Anastasiu, care vine de la Judecătoria Petroşani.Consiliul Superior al Magistraturii a organizat, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii (INM), la Bucureşti, în perioada 18 septembrie – 16 decembrie 2015, concurs pentru ocuparea unui număr de 120 de funcţii vacante de preşedinte şi...
Apicultorii vor subvenţie de 100 lei/familie de albine
Peste 1.100 de apicultori au semnat deja o petiţie online prin care se cere un sprijin concret pentru activitatea de creştere a albinelor în România. Stuparii vor să li se acorde o subvenţie anuală de 100 de lei pentru fiecare familie de albine, iar sumele să le ajungă în conturi până la finele lunii februarie.
Petiţia a fost lansată de...
Peste 2.000 de joburi, vacante prin reţeaua EURES
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj anunţă că angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 2.047 de locuri de muncă vacante.Astfel, încă sunt de actualitate ofertele de lucru în sectorul agricol din Spania (800 locuri), Portugalia (400 locuri), Danemarca (400 locuri), acestora adăugându-li-se 271 de locuri de muncă în Marea Britanie (medic...
Gura târgului – Alte trei Sucursale în CEO
În încercarea de reformare a Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciobotărică revine la fostele EMC-uri care se vor numi însă Sucursale. O astfel de Sucursală ar urma să funcţioneze la Rovinari, o alta la Jilţ şi una la Motru. Treptat acestora li se vor alătura şi complexurile energetice, adică Rovinari, Turceni şi Işalniţa, se discută în rândul angajaţilor CEO.
Istoricul satului meu Pocruia din judeţul Gorj
Ca învăţător pensionar ajuns la vârsta de 82 de ani am scris pentru locuitorii din Pocruia ca să citească istoricul satului de la prima sa documentare cu toate necazurile şi bucuriile care au fost până în anul 1990.Locuitorii satului au fost clăcaşi pe moşia Mănăstirii Tismana până când a avut loc Reforma Agrară din anul 1864 când domnitorul ţării...
Ca la noi, la nimeni – Visurile unei nopți de iarnă
INCENDIEREA CASELOR LUI IOHANNIS?! În căutarea unor metafore plastice legate de existența sau nu a artificiilor la noaptea dintre ani, jurnalistul Cornel Nistorescu - cel curios și talentat din născare – se preface că n-ar ști adevărul despre Colectiv Club, dar nici nu are importanță din moment ce mai toată lumea o ține una și bună. Cu inexistența accidentului....
Absurditățile unei legi controversate / Părerea unui fost vânător
În viața mea - de bărbat matur - am deținut armă de vânătoare timp de 32 de ani. Pe vremea aceea pădurile și crângurile erau pline de căprioare, iepuri și fazani, potârnichi și vulpi. Fiecare vânător trebuia să predea anual și câte o cotă de 10 piei de câine și 20 perechi picioare de cioară. Să presteze muncă la...
Curs de formare pentru scrierea proiectelor Erasmus+
Agenția Națională de Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale organizează luna aceasta, la Slatina, cursul de formare pentru scrierea proiectelor de parteneriat strategic în programul Erasmus+.“parteneriatE+” este un curs de formare pentru scrierea proiectelor de parteneriat strategic în programul Erasmus+. Domeniile vizate sunt: educația adulților, educație școlară, formare profesională (VET), învățământ universitar și tineret. Cursul se va...
Cercetaţi pentru furt de material lemnos
Doi tineri din Rovinari sunt anchetaţi de poliţişti după ce ar fi sustras mai mulţi arbori din pădurea aparţinând Ocolului Silvic Peşteana.Marţi, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari s-au sesizat cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, o tânără în vârstă de 25 de ani, împreună cu un tânăr de 28 de ani, din localitate,...
Gorun, pentru a doua oară în Dicţionarul Personalităţilor din România
Ediţiile anuale ale cunoscutului “DICŢIONAR AL PERSONALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA. Biografii contemporane”, reprezintă de peste un deceniu un amplu proiect biografic contemporan de anvergură națională, realizat de Redacţia «ROMANIAN BIOGRAPHIC INSTITUTE» sub egida «ONG ECO-EUROPA», ca o colecţie deosebit de utilă pentru bibliotecile publice şi private, pentru arhiva instituţiilor publice şi private, pentru valoarea documentar-istorică ce se păstrează peste generaţii,...
3.278 de târgujieni vor subvenţii la încălzire
Nu mai puţin de 3.278 de târgujieni care fac parte din categoriile vulnerabile au depus cereri la cluburile vârstnicilor din municipiu pentru acordarea ajutorului de încălzire. “Am primit 2.856 de dosare pentru acordarea subvenţiilor la încălzirea cu gaze naturale, 355 pentru încălzirea cu lemne şi alte 67 pentru cei care folosesc sisteme de încălzire pe bază de energie electrică....
Iannis Diamantakos: “Îmi fac treaba, sunt aici!”
Antrenor interimar la Energia după despărțirea echipei gorjene de Antonis Constantinides, grecul Iannis Diamantakos spune că este la dispoziția clubului și că va face tot ce ține de el pentru ca echipa să continue pe linia ultimelor sezoane.Energia a început anul 2016 cu un interimat pe banca tehnică. Plecarea lui Antonis Constantinides i-a lăsat pe conducătorii echipei gorjene nepregătiți...
Antalya, preferată de CSU Craiova
Formația din Bănie, CSU Craiova, continuă să își efectueze stagiile de pregătire din iarnă în Turcia, iar pentru acest an a ales două stagii de pregătire în Antalya.
Vineri, echipa craioveană se va reuni și după câteva zile de pregăire în Craiova va decola spre Antalya pe 12 ianuarie, când începe primul cantonament. Acesta va avea loc în stațiunea Belek...
Amenzi de peste 170.000 de lei, aplicate în primele zile ale lui 2016
Sute de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 170.000 de lei, au fost aplicate de poliţiştii gorjeni în urma acţiunilor desfăşurate în primele zile ale anului. Cele mai multe amenzi au fost aplicate conducătorilor auto.În perioada 01 - 05 ianuarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat acţiuni punctuale pentru combaterea evaziunii fiscale şi a comerţului...
Apă sfinţită de la poliţiştii locali pentru vârstnici şi bolnavi
Poliţiştii locali din Târgu-Jiu au călcat, ieri, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului, pragul mai multor persoane din cartierele municipiului Târgu-Jiu care se aflau în imposibilitatea de a se deplasa până la cea mai apropiată biserică pentru a lua apă sfinţită. Conform tradiţiilor ortodoxe, de Bobotează, preoţii sfinţesc apa, pe care o împart apoi enoriaşilor.Ca şi anul trecut, autorităţile locale...
Educaţia…şi Lecţia de viaţă – “Cred că ține de noi toți să îndreptăm lucrurile și să ținem «direcția» țării!”
- Rep. Domnule General, Dan Voinea, vom continua dialogul nostru și pentru început, pentru că sunteți un creștin și mi-ați vorbit despre respectul în raporturile dintre oameni, un om născut într-un popor încreștinat cu două mii de ani în urmă, sunteți liniștit sufletește sau împăcat cu ideea că în ziua de Crăciun s-a decis condamnarea la moarte și executarea...
Gorjenii au plătit mai mult pentru alimente
Rata inflaţiei determinată pe baza creşterii preţurilor de consum al populaţiei, în luna octombrie 2015 a fost de 0,28% faţă de luna precedentă şi de -1,64% faţă de octombrie 2014. Rata medie lunară a inflaţiei în primele zece luni ale anului trecut a fost de -0,1% şi de 0,1% în aceeaşi perioadă a lui 2014.Potrivit ultimului buletin emis de...
Sponsorizări de 1.700 de lei pentru ISU Gorj în 2015
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a publicat marţi pe site lista cu sponsorizările primite de inspectoratele teritoriale în anul 2015. Potrivit documentului, anul trecut, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Lt.col. Dumitru Petrescu” al judeţului Gorj a primit două sponsorizări, în valoare totală de aproximativ 1.700 de lei.Cea mai mare sponsorizare primită de ISU Gorj în 2015, în...
Narcis Răducan: “Sunt optimist! Toți avem același interes”
Narcis Răducan are promisiuni că la începutul săptămânii viitoare toate problemele echipei gorjene vor fi deja istorie și Pandurii poate începe în liniște pregătirea pentru partea a doua a sezonului.Narcis Răducan caută soluții pentru reechilibrarea rapidă a balanței financiare la Pandurii, iar în ultimul timp acesta pare să fie mai aproape de a obține liniștea de care echipa are...
Concurs pentru elevii interesaţi de protejarea mediului
Şcoala Gimnazială “Ion Câmpineanu” Câmpina organizează cea de a VII-a ediţie a Concursului naţional “Umbrela Verde”, un concurs de creaţie cu tematică ecologică care vizează implicarea elevilor în acţiuni de promovare a dezvoltării durabile prin educaţia şi managementul pentru mediul înconjurător.Concursul se adresează preşcolarilor (inclusiv elevi din clasa pregătitoare) şi elevilor claselor I-XII şi indirect îndrumătorilor acestora, cadrelor didactice...
La “Centrul Brâncuşi” / 11 candidaţi îşi doresc postul de referent debutant
Postul de referent debutant din cadrul Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” este din nou dorit de mai mulţi oameni. În ciuda faptului că funcţia a fost scoasă la concurs pentru prima dată în urmă cu câteva luni, însă candidaţii nu au reuşit să treacă de probele acestuia, postul este iar disputat în aceste zile de nu...



































































