8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 7, 2026

Arhive Lunare: ianuarie 2016

Au distrus uşa unui magazin

La data de 23 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 40 de ani, din comuna Arcani, gestionar în cadrul unui magazin din localitate, despre faptul că în noaptea de 22/23 ianuarie a.c., persoane necunoscute, au distrus grilajul şi sistemul de închidere al uşii confecţionată din PVC, fără...

DPPS a cheltuit peste 760.000 de lei pentru persoanele cu handicap din municipiu

Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu a reuşit achitarea plăţilor aferente lunii decembrie către toţi asistenţii personali şi către persoanele din municipiu care primesc indemnizaţie de însoţitor al persoanelor cu handicap.765.750 de lei! Aceasta a fost suma aferentă lunii trecute care a fost virată în conturi ori prin mandate poştale beneficiarilor din Târgu-Jiu de indemnizaţii de însoţitor al...

Sanitas vrea lege pentru descurajarea violenței asupra cadrelor medicale

Federația SANITAS a lansat, luni, campania “Nu agresați cadrele medicale”. Aceasta are drept obiectiv principal adoptarea unui act legislativ care să apere corpul medical și care să descurajeze violența de orice natură - fizică sau verbală. Reprezentanții Sanitas consideră că este necesară o lege care să apere angajații din sistemul sanitar împotriva agresiunilor.Conducerea SANITAS consideră că lipsa de protecție...

Plasturii cu nicotină s-ar putea compensa

Gorjenii care vor să scape de viciul fumatului ar putea să-și cumpere compensat plasturi cu nicotină și alte medicamente compensate. Ministerul Sănătății intenționează să facă achiziție publică pentru aceste produse, începând de anul acesta.Un proiect de ordin privind modificarea și completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate publică pentru anii 2015 si 2016 a fost pus...

Dosare penale pentru tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos

Doi tineri din Runcu şi Stăneşti s-au ales cu dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos, după ce au fost reclamaţi că au tăiat fără drept şi sustras mai mulţi arbori.La data de 23 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 79...

Unitate de alimentaţie din Târgu-Jiu, amendată de DSV

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Târgu-Jiu, Băleşti, Baia de Fier, Bumbeşti-Jiu, Târgu-Cărbuneşti, Novaci, Muşeteşti, în vederea verificării conformităţii cu legislaţia în vigoare în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară,...

Corupţia, lipsa de educaţie şi incompetenţa autorităţilor-tarele societăţii româneşti post-decembriste

Adeseori au fost semnalate cu îngrijorare tarele României capitaliste, tot mai mult  dependenţa de Occident şi deopotrivă aservită companiilor, dar mai ales instituţiilor finan ciare străine, ceea ce aveau să determine în timp şi nenumărate motive de nemulţumire în rândul marii majorităţi a populaţiei, încorsetată nu doar de întunericul trecutului, ci şi de nedreptăţile evidente ale prezentului. Sau mai...

Accident provocat de un minor, cu maşina sustrasă a bunicului

La data de 23 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu - Biroul Rutier au identificat un minor, de 17 ani, din localitate, care, după ce a sustras autoturismul bunicului său, aflat în parcarea de reşedinţă, în timp ce se deplasa pe strada 23 August, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a acroşat...

Amenzi de 111.000 de lei pentru angajatorii gorjeni

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat, săptămâna trecută, mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 31 de controale, din care 30 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. “Au fost...

Cercetaţi în libertate pentru furt calificat

La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, doi bărbaţi, de 29 respectiv 34 de ani, din comunele Turcineşti şi Bengeşti Ciocadia, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit...

UCB a sărbătorit „Mica Unire” printr-o lansare de carte

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat vineri, 22 ianuarie 2016, lansarea ediţiei retipărite a cărţii „Domnia lui Cuza-Vodă”, care aparţine unuia dintre cei mai mari istorici români, Alexandru Dimitrie Xenopol.Lansarea cărții „Domnia lui Cuza-Vodă”  a avut drept scop celebrarea a 157 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească, moment epocal pentru istoria neamului românesc şi i-a...

O primărie angajează asistenţi medicali comunitari

Primăria comunei Roşia de Amaradia organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante, de asistent medical comunitar debutant PL - 2 posturi. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011,...

Ca la noi, la nimeni – Gafe prezidenţiale, gafe guvernamentale!

Ne-am fi aşteptat ca măcar de Ziua Micii Uniri, aceea a Principatelor Române fără de care n-ar fi existat Unirea cea mare, aceea de la 1 Decembrie 1918. Dar, ţi-ai găsit! La Iaşi, au ajuns doar principalii invitaţi ai autorităţilor locale – preşedintele României, Klaus Iohannis, primul ministru – Dacian Cioloş, fiecare cu SPP-iştii de rigoare şi primarul Chişinăului...

Poetul Gheorghe Grigurcu, încununat cu Marele Premiu Naţional „Mihai Eminescu”

Dacă în 2015, Marele Premiu Naţional „Mihai Eminescu” i s-a decernat scriitorului GABRIEL CHIFU, anul acesta, pe 15 ianuarie 2016, la Botoşani, a fost încununat cu mult râvnita cunună de lauri, conjudeţeanul nostru poetul GHEORGHE GRIGURCU. Cotidianul „Gorjeanul” îl felicită. Eu însumi deopotrivă, mândru fiind că amândoi au primit mai întâi titlul de laureaţi ai Atelierului Naţional de Poezie „Serile...

CSU Craiova, din nou în Antalya

Echipa din Bănie, CSU Craiova, locul 8 în Liga 1 după 23 de etape, cu șanse minime de a accede în play-off, se află de ieri în cel de-al doilea cantonament al acestei ierni. Craiovenii vor sta 12 zile, în perioada 25 ianuarie - 5 februarie, în cantonamentul de la Belek, perioadă în care elevii lui Daniel Mogoșanu și Victor...

Convorbirile dintre preşedinţii birourilor electorale, înregistrate de STS

Convorbirile telefonice între preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare efectuate pentru a soluţiona posibile cazuri de vot multiplu ar urma să fie înregistrate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Autoritatea Electorală. Proiectul de act normativ vizează: - asigurarea de către STS a înregistrării convorbirilor dintre preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de...

Casă în flăcări

Pompierii au intervenit, în urmă cu puţin timp, la o casă, aflată lângă sediul Poliţiei Municipale din Târgu-Jiu, care a luat foc. O femei imobilizată în vârstă de 60 de ani a fost scoasă din imobil. Bătrâna a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce se pare că a suferit un atac de panică.

Meteorologii anunță o ușoară încălzire

În Oltenia, vremea se va încălzi treptat, astfel că pe 29 ianuarie media valorilor termice nocturne va atinge 0 grade. În schimb, valorile termice maxime vor deveni pozitive, în medie, încă din 26 ianuarie, urcând până la 8 grade pe 28 şi 29 ianuarie. După o uşoară răcire, începând cu 1 februarie se vor înregistra, zilnic, medii pozitive ale...

Demisie din PNL Târgu-Jiu

Secretarul general al PNL Târgu-Jiu, Robert Ciocioi, a demisionat din funcție, după ce Octavian Lupulescu a preluat conducerea filialei municipale, fiind candidat la Primăria Târgu-Jiu din partea Partidului Național Liberal.

Din nou muncă la negru la Rânca

Se pare că angajatorii din Rânca nu s-au învățat minte și continuă să lucreze cu persoane la negru. Inspectorii ITM au depistat, iar, o persoană care lucra fără forme de angajare într-un hotel din stațiunea montană. Alte cinci persoane au fost depistate fără contracte de muncă la Bengești-Ciocadia și Prigoria. Aceștia desfășurau activitatea în zootehnie. Angajații ITM au aplicat...

DNA cere încuviințarea urmăririi penale a lui Oprea

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Senatului, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de OPREA GABRIEL, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de...

Vezi obiectivele lui Șapera

La conferința de presă oraganizată după partida dintre Energia și CSU Sibiu, Dan Cumpănașu, președintele secției de baschet, l-a prezentat oficial pe noul antrenor al Energiei, Hristu Șapera. ”Pentru cupele europene calculele sunt simple. Trebuie să câștigăm în Franța. Așa trebuie să abordăm această competiție, la fel cum trebuie să abordăm fiecare meci din Liga Națională și din Cupa României....

Urmărit național, prins la Țicleni

Poliţiştii din Ţicleni au identificat un tânăr, de 18 ani, din municipiul Petroşani, urmărit la nivel naţional, împotriva căruia Judecătoria Târgu-Jiu a emis o sentinţă penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Tânărul se sustrăgea de la executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Detenţie Craiova. Din cercetările efectuate de poliţişti a...

Lansare de carte la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a organizat vineri, 22 ianuarie 2016, lansarea ediţiei retipărite a cărţii „Domnia lui Cuza-Vodă”, care aparţine unuia dintre cei mai mari istorici români, Alexandru Dimitrie Xenopol. Evenimentul a avut drept scop celebrarea a 157 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească, moment epocal pentru istoria neamului românesc şi i-a avut ca invitați...

Au distrus uşa unui magazin

La data de 23 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 40 de ani, din comuna Arcani,  gestionar în cadrul unui  magazin din localitate, despre  faptul că în noaptea de 22/23 ianuarie a.c., persoane necunoscute,  au distrus grilajului  şi sistemul de închidere al uşi confecţionată din PVC, fără...

Cercetaţi în libertate pentru furt

La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, doi bărbaţi, de 29 respectiv 34 de ani, din comunele Turcineşti şi Bengeşti Ciocadia, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Din cercetările efectuate de poliţişti a...

Un minor a provocat un accident cu maşina bunicului său

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu - Biroul Rutier au identificat un minor, de 17 ani, din localitate, care, după ce a sustras autoturismul bunicului său, aflat în parcarea de reşedinţă, în timp ce se deplasa pe strada 23 August, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a acroşat două autoturisme parcate regulamentar. După...

Salvat din apă înghețată

Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj organizează în data de 27 ianuarie a.c. un exerciţiu de salvare din mediu acvatic în condiţii de iarnă şi temperaturi foarte scăzute. Exerciţiul urmăreşte testarea echipamentelor de lucru şi salvare, verificarea echipamentului de protecţie şi evaluarea capacităţii de intervenţie a salvatorilor montani în condiţii de lucru în mediu acvatic şi la temperaturi foarte scăzute,...

Cod galben de ceaţă în Gorj

Meteorologii au emis, în această dimineață, două atenționări cod galben de ceață și vizibilitate redusă pentru șase județe din sud-vestul țării.  Astfel, până la ora 10.00, în județele Dolj, Gorj, Mehedinți, inclusiv municipiile Calafat, Târgu Jiu și Drobeta Turnu Severin va fi ceață care va reduce vizibilitatea sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Fenomenul va...

În timp ce firma își vinde șase case și două apartamente: Reziduurile de cărbune de la microcariera privată din Lupoaia, transportate la noua Lorfa din Florești

Mormanul de cărbune, deteriorat și aprins, lăsat în urmă la Lupoaia de reprezentanții fostei microcariere private Lorfa SRL, urmare a intrării acestei societăți în insolvență și acum în faliment, a început să se diminueze, în ultimele zile, spre bucuria localnicilor care reclamaseră, în nenumărate rânduri Agenției pentru Protecția Mediului Gorj, că reziduurile în cauză poluează o parte importantă din...

Șova a ieșit din pușcărie

Senatorul Dan Șova a scăpat de cătușe, cel puțin pentru moment, după ce magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis prin sentință definitivă solicitarea acestuia de a fi scos de după gratii. Magistrații l-au plasat pe fostul ministru al Transporturilor în arest la domiciliu, la ieșirea din arestul Poliției Capitalei el fiind așteptat de mama...

Bărbatul din Drăguțești a murit înainte să-și primească banii pe un apartament

Bărbatul de 58 de ani, accidentat pe 20 ianuarie de o autoutilitară pe raza comunei Drăguțești, pentru că ar fi traversat neregulamentar, a decedat fără să mai apuce să-și primească banii pe un apartament pe care îl vânduse în Târgu-Jiu. De altfel, banca i-a virat banii omului pe imobil chiar în timpul în care familia îi scotea fostului proprietar...

Comisarul Lungu, trimis în judecată

Comisarul CJPC Gorj Ilie Lungu, implicat la sfârșitul anului trecut într-un scandal de corupție, anchetatorii ridicându-l chiar de lângă sediul Prefecturii, a fost trimis acum în judecată de către procurorii anticorupție. DNA Craiova a finalizat ancheta și l-a dat pe mâna judecătorilor pe fostul primar de la Rovinari de acum două decenii, cercetările confirmând informațiile conform cărora inspectorul a...

Liberalul Rotaru, în primul rând la Plenara Partidului Socialist Român de la București

Marian Rotaru, primarul de Lelești, trecut în barca liberală, dar tentat să candideze pentru un alt partid politic la alegerile locale din iunie, a fost prezent, sâmbătă, la Plenara Partidului Socialist Român, care a avut loc la București, în Gara de Nord în Sala Sindicatelor CFR. Edilul local s-a alăturat delegației PSR Gorj, formată din șapte persoane, Rotaru manifestându-și...

Gura târgului – Rîbu, candidat independent la Primăria Motru

Social-democratul Vasile Rîbu ar intenționa să candideze ca și independent în iunie pentru fotoliul de primar al municipiului Motru. Demersul politicianului, se vehiculează în localitate, ar fi determinat de faptul că acesta nu a fost luat în calcul ca și potențial candidat la primărie, de forul de conducere al PSD Motru. Deși este cel mai vechi membru al organizației,...

Vila din Meteor de 550.000 de lei, reexecutată pentru datoria falsă de 80.000 de lei

Familia Verginiei Mihai din Meteor, femeia care fusese lăsată cu tot cu copii în afara locuinței în decembrie 2014, după ce casa i-a fost sigilată pentru o datorie falsă de 80.000 de lei, se află iar în proces cu afaceristul Tudor Gheorghe Cornoiu din Telești care încearcă, din nou, reexecutarea imobilului. Potrivit concubinului proprietarei, Dumitru Găman, Cornoiu nu ar...

Al doilea meci, al doilea eșec

Pandurii a jucat și al doilea meci de verificare din cantonamentul spaniol fără a găsi drumul spre victorie. În fața unei echipe ce se luptă pentru supraviețuire în 2.Bundesliga, Pandurii a cedat cu 2-1 marcând primul său gol “spaniol” abia în minutul 90 al celei de-a doua partide disputate.În compania nemților de la Munchen 1860, Edi Iordănescu a trimis...

61 de angajatori au datorii către ITM Gorj

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj are de recuperat datorii de la firmele din judeţ în cuantum total de 109.771,06 lei, această sumă reprezentând comisioane aplicate de inspectorat. “La sfârşitul anului trecut, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj erau înregistraţi un număr total de 61 debitori cu suma de 109.772,06 lei, iar în funcţiune erau 7 debitori cu...

Ion Popescu-Brădiceni – un studiu de caz

Scorpionul de Ion Popescu este un om cu puternice influenţe din Balanţă, dacă ar fi să ne luăm după zodii. S-a născut pe 5 noiembrie, acum 62 de ani, deci prin 1954, la Târgu-Cărbuneşti, cu toate că ambii părinţi sunt originari din Brădiceni. O localitate cu vechime şi trecut măreţ, numai dacă ne gândim că pe acolo au trăit...

Gorjenii pot beneficia de servicii stomatologice gratuite la aproape 40 de cabinete

Dacă în 2014 au intrat în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, 35 de medici, în 2015 a crescut numărul acestora, ajungând la 39. CJAS Gorj a prelungit contractele din 2015 până la sfârşitul primului trimestru al acestui an, după care se va organiza o nouă sesiune de contractare.39 de stomatologi gorjeni au intrat în relaţie...

150 de asistaţi din Târgu-Jiu lucrează în folosul comunităţii

Zeci de persoane din Târgu-Jiu care iau masa la Cantina de Ajutor Social prestează sute de ore de muncă în folosul comunităţii, alături de cei peste o sută de beneficiari de venit minim garantat de la nivelul municipiului Târgu-Jiu.În prima parte a anului trecut, Consiliul Local Târgu-Jiu a stabilit metodologia pentru efectuarea unor activităţi gospodăreşti de către persoanele beneficiare...

Edi Iordănescu, mulțumit de implicarea jucătorilor

Pandurii a pierdut ambele partide disputate până acum în Spania, dar acest lucru nu-l supără foarte mult considerând că gradul de oboseală diferit față de echipele cu care gorjenii au jucat a fost decisiv de fiecare dată. Edi Iordănescu spune că nivelul partidelor a fost unul ridicat și că jocurile puternice pe care Pandurii le dispută în acest stagiu vor...

Direcţia Sanitar-Veterinară Gorj caută consilier

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier, clasa I, gradul profesional principal în cadrul Biroului Evidenţă Informatică şi Control Administrativ. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările...

Jefuită de propriul verișor

Un tânăr de 19 ani, din Dolj, este anchetat de polițiștii gorjeni, după ce și-a jefuit verișoara. Fapta a fost comisă chiar în casa bunicii celor doi.Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Slivileşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără, de 23 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla în...

Familiile cu venituri mici vor primi bani să-și trimită copiii la grădiniță

Guvernul a adoptat săptămâna trecută, printr-o Hotărâre, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 248/2015 ce prevede acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar pentru a stimula participarea în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. De asemenea, pe site-ul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice a fost publicat și...

„Brâncuşi… din eternitate”, în cinematografele din Marea Britanie

Pelicula românească “Brâncuşi… din eternitate”, sub regia lui Adrian Popovici, va fi distribuit în cinematografele din Marea Britanie, premiera peliculei în această ţară având loc pe 24 ianuarie. Filmul are în distribuţie nume sonore ale scenei româneşti: Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdeş, Andra Negulescu şi Ioan Andrei Ionescu, în rolul marelui sculptor. Luna trecută, “Brâncuşi… în...

Tratament de ultimă generaţie pentru bolnavii de cancer

Cancerul este boala secolului, tot mai multe persoane fiind diagnosticate cu o formă de cancer. În judeţul nostru, spre exemplu, există peste şapte mii de bolnavi. Din fericire, ştiinţa evoluează şi ea, fiind descoperite noi tratamente pentru aceşti pacienţi. În acest sens, un medicament revoluţionar care ar putea dubla şansele de supravieţuire ale bolnavilor de cancer de piele a...

Sesiunea specială a Bacalaureatului, programată tot în mai

Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a anunțat că și anul acesta sesiunea specială a examenului de Bacalaureat se va desfășura tot în a doua jumătate a lunii mai.În conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de bacalaureat 2011, valabilă și pentru anul 2016, în fiecare an școlar se organizează o sesiune specială de bacalaureat,...

Aparegio atenţionează! Gorjenii au obligaţia protejării apometrelor în perioadele de ger

Societatea Aparegio Gorj adresează tuturor abonaţilor săi câteva recomandări privind protejarea contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă împotriva îngheţului, amintind că utilizatorul are obligaţia de “a asigura integritatea sistemelor de măsurare”.Astfel, fie că sunt montate în căminele unde sunt făcute branşamentele, fie în subsolurile blocurilor, apometrele trebuie izolate termic. În caz contrar pot fi distruse când apa va...

Mergea nu joacă pentru România

Tenismenul gorjean Florin Mergea nu va participa la meciul de Cupa Davis cu Belarus. Anunţul a fost făcut de către sportiv prin intermediul contului său de facebook. Florin susţine că se află în plină refacere după accidentarea suferită la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Atunci, alături de Horia Tecău, Mergea a cucerit argintul olimpic pentru România. “Cu...

Peste 1.100 de copii din Gorj sunt încadraţi într-un grad de handicap

Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Gorj arată că numărul copiilor cu handicap din judeţ este de 1.107. Concret, 956 sunt minori cu handicap protejaţi în familia naturală, 26 se află la alte familii, 32 sunt la asistenţi maternali profesionişti, iar restul de 103 sunt în centrele de plasament. De menţionat este faptul că...

Hoți prinși cu prada în mașină

Doi gorjeni sunt cercetați de polițiști, după ce în autoturismul acestora au fost găsite mai multe bunuri sustrase dintr-un depozit de materiale de construcții. Cercetat este și un agent de pază, care i-ar fi ajutat pe cei doi să comită furtul.În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat pe strada Aleea Digului, din...

Ca la noi, la nimeni – Unirea cea mică, umbrită de proteste!

În crugul vremii, s-au strâns 157 de ani de la Unirea cea mică, prin care cele două principate române – Moldova şi Ţara Românească – s-au unit cu acceptul marilor puteri garante, alegându-şi acelaşi domnitor. Pe Alexandru Ioan Cuza – reformatorul ce cu dificultăţi enorme a fost ales domnitor, mai întâi la Iaşi, iar pe 24 ianuarie 1859 la...

Păzește-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor! – Dumnezeu arată puterea rugăciunii și a credinței noastre

Vindecarea orbului din Ierihon este una dintre minunile Mântuitorului Iisus Hristos, consemnată în Evanghelia după Matei (20:29-34), în cea după Marcu (10:46-52) și în cea după Luca (18:35-43), iar fiecare dintre cele trei Evanghelii sinoptice povestește că Iisus a vindecat un orb lângă Ierihon, după ce a ieșit din oraș, cu puțin timp înainte de patimile sale. Așadar, Sfântul...

Speranţe pentru suferinzii de scleroză multiplă

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), la sfârşitul trimestrului III al anului trecut au rămas în evidenţele medicilor 82 de bolnavi cu scleroză multiplă, 15 dintre ei fiind diagnosticaţi cu această boală chiar în cursul respectivului trimestru. În urmă cu o săptămână, medici britanici au anunţat că mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu scleroză multiplă...

Locul 2 la triunghiularul de la Turda

Echipa de handbal a Energiei a avut două meciuri de verificare în weekend, trupa lui Bozo Rudic fiind invitată la un triunghiular la Turda. Deși pe lângă Energia și echipa gazdă la turneul de la Turda ar fi trebuit să mai participe și Minaur Baia Mare, dar echipa campioană a declinat invitația. CSU Suceava a fost apoi echipa care a...

“Pomană pentru decedații de la Colectiv”, noua metodă de înșelăciune preferată de infractori

Trei vâlceni, două femei și un bărbat, au ajuns în arestul IPJ Gorj, după ce au lăsat fără bijuterii mai multe persoane, folosindu-se de o nouă metodă de înșelăciune – “pomană pentru decedații din Clubul Colectiv”.Cei trei pretindeau că sunt rude ale unei persoane decedate în incendiul de la Clubul Colectiv și că doresc să dea de pomană mai...

Fenomenul copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate ia amploare

Nu mai puţin de 1276 de copii din judeţul nostru au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 183 au un singur părinte susţinător şi acela pornind în căutarea unui trai mai bun peste hotare. Şase dintre minori sunt mai mici de un an; 26 de micuţi au vârste cuprinse între unu şi doi ani...

Activităţi informativ-preventive, la Şcoala Gimnazială Nr.1 Motru

În contextul în care, delincvenţa juvenilă tinde să ia amploare, iar factorii educaţionali, şi nu numai, trebuie să se implice activ pentru a eradica acest fenomen, Școala Gimnazială Nr. 1 Motru a găzduit o serie de activități informativ - preventive desfășurate de reprezentanți ai poliţiei şi cadre didactice. Activităţile s-au desfăşurat în data de 21 ianuarie.Dezvoltarea socială şi emoţională...

Valută falsă la Turceni

Un tânăr din Plopșoru este anchetat de oamenii legii după ce a schimbat bani falși la o casă de schimb valutar din Turceni.Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce angajatul casei de schimb valutar, dându-și seama că a fost păcălit, le-a cerut ajutorul. “Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi de un tânăr, de 29...

Doljean cu permisul suspendat, prins la volan de polițiștii gorjeni

Un șofer din Dolj s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de polițiștii gorjeni conducând un autoturism pe drumurile publice, deși avea permisul suspendat.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au depistat în trafic un bărbat, de 31 de ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 66, pe raza localităţii,...

Două primării din judeţ fac angajări

Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier juridic, clasa I, gradul profesional superior, Compartimentul fond funciar din cadrul aparatului de specialitate al primarului. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările...

Energia nu se regăsește și a pierdut un nou meci pe teren propriu / Se adună înfrângerile…

Nici sosirea lui Hristu Șapera pe banca Energiei nu a oprit degringolada echipei gorjene, care adună înfrângere după înfrângere. Sibiul s-a impus la Târgu-Jiu în urma unui meci de infarct, a cărui soartă a fost decisă în ultimele secunde.Hristu Șapera continuă să joace fără Porter Troupe și asta nu pentru că și-ar dori acest lucru, ci pentru că americanul...

Anchetat pentru scandal în scara unui bloc

Un tânăr de 20 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce s-a apucat să facă scandal în scara unui bloc din Motru și a distrus un geam de pe casa scării.Incidentul s-a petrecut pe fondul consumului de alcool. “La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-a sesizat cu privire la faptul că...

Cazier judiciar mai rapid pentru gorjenii din străinătate

După ce Guvernul a modificat printr-o ordonanţă legislaţia privind obţinerea cazierului judiciar, gorjenii aflaţi în străinătate vor putea obţine, într-o perioadă de timp mai scurtă şi parcurgând o procedură mai simplă, documente cu valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar. Astfel, românii aflaţi în străinătate vor avea la dispoziţie o procedură informatizată de obţinere a cazierului judiciar, ca...

Susținere de la Greenpeace pentru localnicii din Runcurelu

Activiștii ecologiști de la Greenpeace au venit sâmbătă după-amiază din nou în Gorj, de această dată pentru a fi alături de localnicii din Runcurelu, comuna Mătăsari, satul urmând să fie strămutat în perioada următoare de Complexul Energetic Oltenia. Militanții pentru mediu au fost și săptămâna trecută în județ, protestând la Turceni față de neînchiderea unui grup al termocentralei care...

Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Christian Tell”

Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj va găzdui, astăzi, lansarea volumului de poezii “Rapsodia în DOR major DE ROMÂNIA”, semnat de poetul Florian Saioc.Evenimentul se va desfășura începând cu ora 16.00, în Sala de lectură a Bibliotecii Județene. “Bardul, teleormănean din naștere și gorjean din dragoste, a ajuns pe drumu-i liric în momentul în care din inimă i-a pornit un...

Redivivus – Revista CIVICA apare la Târgu-Jiu: cultură, tradiţii şi atitudine civică în stare pură

Motto: „Guvernele sunt trecătoare, societăţile se schimbă, poliţia rămâne.” Honore de BalzacMotto-ul de mai sus este ascuns pe pagina a doua, contra-coperta, publicaţiei de aleasă cultură şi mai ales de istorie a poliţiei, jandarmeriei, miliţiei şi, desigur, principalelor informaţii necesare membrilor Filialei „Tudor Vladimirescu” – Gorj a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Ministerul...

Gorjul are peste 8.400 de bolnavi psihic

Stresul, problemele financiare sau dezamăgirile personale i-au adus pe mulţi gorjeni în situaţia de a lua-o razna, la propriu. Aşa se face că, în judeţul nostru, conform statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) erau confirmate 8.443 de cazuri de bolnavi psihic. Singurul spital de pe raza judeţului Gorj, unde se tratează bolnavii psihici cronici este Spitalul Orăşenesc Turceni, care...

Comisarul Lungu, tot sub control judiciar

Ilie Lungu, comisar în cadrul CJPC Gorj, va fi cercetat tot sub control judiciar, eliberat pe o cauţiune de 5000 de lei, după ce a fost reţinut 24 de ore în luna decembrie a anului trecut, în urma unui flagrant. ”Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar pe cauţiune luată faţă de inculpatul Lungu Ilie, măsură pe care o...

Înfrângere pentru Mergea

Perechea alcătuită din tenismanul gorjean Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna, cap de serie numărul patru, a fost învinsă cu 6-4, 6-3 de cuplul Treat Huey-Max Mirnîi, cap de serie numărul 14, astăzi, la Melbourne, în optimile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului. Mergea și Bopanna vor primi...

Energia, eșec cu Atlassib Sibiu

Energia Târgu Jiu a bifat o nouă înfrângere. Formația de baschet a fost învinsă, în această seară, pe teren propriu de Atlassib Sibiu, scor 72-70.

O nouă înfrângere pentru Pandurii

Pandurii Târgu Jiu a pierdut și cel de-al doilea amical din cantonamentul din Spania. Formația gorjeană a fost înfrântă de TSV1860 Munchen, scor 2-1.

Vezi ce drum din județ este închis

Centrul Infotrafic informează că DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) și 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice – indicativ AND 525/2013. Poluția Română atenționează, de asemenea, că în zonele în care temperaturile sunt ceva mai ridicate pe timpul zilei, zăpada de pe marginea drumurilor începe să se...

Un nou test pentru Pandurii

Pandurii Târgu Jiu va susţine, în această după-amiază, cel de-al doilea joc de verificare din stagiul de pregătire centralizată pe care echipa îl efectuează până la finalul lunii ianuarie în regiunea Cadiz din Andaluzia. Adversarii de astăzi sunt tot o formaţie din liga a doua din Germania, TSV 1860 Munchen din 2 Bundesliga, partida fiind programată pe stadionul Los...

Ropotan a semnat un contract pentru un an cu Pandurii

Preşedintele Narcis Răducan a perfectat, în cantonamentul echipei Pandurii de la Cadiz, cel de-al treilea transfer al anului pentru echipa din Târgu-Jiu. După ce au semnat contractele cu Pandurii jucătorii Florin Acsinte – fost căpitam al echipei FC Botoşani şi Alexandru Răuţă – fost căpitan al echipei CS Mioveni, Pandurii a semnat un contract pentru un an și cu...

Așa-zișii ”binefăcători” din Vâlcea, arestați

Cele trei persoane din Vâlcea, care au păcălit o bătrână luându-i bijuteriile sub pretextul a ajuta răniții din Colectiv, au fost arestate preventiv. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Gunici Claudia, Miclescu Dulceaţa şi Miclescu Leonard, pe o perioadă de 30 zile. Cu drept de contestaţie”,...

157 de ani de la Unirea Principatelor, sărbătoriți la Târgu-Jiu

Autoritățile județene și locale vor organiza, mâine, în Piața Prefecturii o serie de manifestări pentru a marca 157 de ani de la Unirea Principatelor. Manifestările vor debuta la ora 10,00 cu intonarea imnului de stat și un Te Deum. Cel care va vorbi despre importanța acestei zile va fi profesorul Gheorghe Nichifor, directorul CNET. În încheiere va fi organizat...

Accident la Sadu

O femeie, implicata intr-un alt accident rutier, a avut nevoie de ingrijiri medicale. Din primele informatii, conducatorul auto a adormit la volan, victima fiind chiar sotia acestuia. Politistii efectueaza cercetari pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul rutier.

A intrat cu masina intr-un cap de pod

Doua persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale, dupa ce un sofer a intrat cu masina intr-un cap de pod. Evenimentul a avut loc, in aceasta seara, in apropiere de Primaria Tintareni.

Vezi ce anunță meteorologii pentru următoarele trei luni

Regimul termic estimat pentru următoarele trei luni va fi, în general, unul normal, temperaturile urcând către valori pozitive încă din luna februarie, în timp ce cantitățile de precipitații vor fi excedentare în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza meteorologică valabilă pentru intervalul februarie - aprilie 2016, publicată, astăzi, de Administrația Națională de Meteorologie. În februarie, valorile termice vor fi mai ridicate...

Mergea, calificat în optimile de finală la Australian Open

Tenismanul gorjean Florin Mergea și indianul Rohan Bopanna s-au calificat, astăzi, la Melbourne, în optimile de finală ale probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open, după 6-3, 6-2 cu cehii Lukas Dlouhy-Jiri Vesely. În optimi (turul al treilea) vor juca împotriva perechii formate din filipinezul Treat Huey și belarusul Max Mirnîi, cap de serie numărul 14.

Bebeluș preluat de elicopterul SMURD

Un nou-născut a fost preluat, în urmă cu puțin timp, de un elicopter SMURD. Medicii din Târgu- Cărbunești au decis ca bebelușul născut prematur să fie transportat la Craiova.

Accident în apropierea unui peco

Două autoturisme s-au ciocnit în apropierea unui peco la Rovinari. Un șofer grăbit a vrut să intre să-și alimenteze mașina și i-a tăiat calea unui alt autovehicul care circula regulamentar. Conducătorul auto nevinovat s-a lovit în zona feței și la umăr în urma impactului. Polițiștii fac verificări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs evenimentul.

A câștigat la Loto

Premiul categoriei I la Loto 6/49, în valoare de 1.822.305 lei, cu numerele 17, 13, 5, 1, 20 şi 9 a fost câștigat. Biletul norocos a fost jucat la Drobeta Turnu Severin.

Echipa lui Rudic, învinsă de Potaissa

Energia Târgu-Jiu a început seria meciurilor amicale înainte de reluarea campionatului. Primul adversar al Energiei a fost Potaissa Turda. În primul meci din 2016, disputat în Sala”Gheorghe Barițiu” din Turda, handbaliștii antrenați de Bozo Rudic au pierdut în fața echipei Potaissa Turda. Echipa ardeleană s-a impus cu 31-27 (16-14).

Târgujian cu dosar penal pentru deținerea de petarde

La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu - Biroul de Ordine Publică, în urma efectuării unei percheziţii domiciliare la locuinţa unui bărbat, de 38 de ani, din localitate, au depistat 35 de petarde. În urma verificărilor s-a stabilit că materialele pirotehnice au fost cumpărate de fiul proprietarului, de 16 ani, cu acelaşi domiciliu. Materialele...

Bancnote false de euro, la o casă de amanet

La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi de un tânăr, de 29 de ani, din comuna Drăgoteşti, angajat al unei case de schimb valutar din localitate, despre faptul că în ziua de 20 ianuarie a.c., o persoană necunoscută a schimbat la punctul de lucru suma de 200 euro, în 2 bancnote,...

Nouă persoane reținute în urma perchezițiilor

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj au reţinut 9 persoane în urma celor 22 de percheziţii domiciliare efectuate în două cauze penale al căror prejudiciu este de aproximativ 4.000.000 de lei. La data de 21 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au continuat...

Dosar penal pentru înșelăciune prin metoda Regele Cioabă

La data de 22 decembrie 2015, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie, de 54 de ani, din localitate, despre faptul că în timp ce se deplasa pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, a fost abordată de o persoană care se afla pe bancheta din spate a unui autoturism de culoare albastru...

Tânăr cercetat pentru distrugere

La data de 22 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru s-a sesizat cu privire la faptul că pe scara unui bloc de pe strada Motrului, este tulburată ordinea şi liniştea publică. Cu această ocazie a fost identificat un tânăr, de 20 de ani, din satul Însurăţei, care pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a lovit cu picioarele...

Cercetați pentru furt calificat

La data de 22 ianuarie 2016, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au identificat pe strada Aleea Digului, din localitate, un autoturism în care se aflau două persoane de 29 respectiv 34 de ani, din comunele Turcineşti şi Bengeşti Ciocadia. În urma verificărilor efectuate, în autoturism au fost găsite trei scări din aluminiu şi două suluri de plasă sudată...

Aparegio face recomandări specifice perioadei geroase

Societatea APAREGIO Gorj S.A. adresează tuturor abonaţilor săi câteva recomandări privind protejarea contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă împotriva îngheţului, amintind că utilizatorul are obligaţia de „a asigura integritatea sistemelor de măsurare”. Fie că sunt montate în căminele unde sunt făcute bran amentele, fie în subsolurile blocurilor, apometrele trebuie izolate termic. În caz contrar ele pot fi distruse când...

Drumul spre fostele mine din Horăști și Țirioi bagă în gropi voturile primarului de Samarinești

Localnicii din satele Valea Mică, Larga, Țirioi, Duculești și Băzăvani se plâng că au aceleași condiții de care se bucurau și în urmă cu 50 de ani, adică drumuri proaste, canalizare lipsă și, la fel, apă curentă. Oamenii spun că, în lipsa condițiilor, circulă numai în cizme de gumă, în timp ce inclusiv copiii și rudele îi ocolesc, supărați...

Gura târgului – Se pregătește debarcarea lui Antonie

Restructurările viitoare din CEO ar urma să se facă fără Daniel Antonie la cârma Diviziei Miniere. Cel puțin asta bănuiesc o parte a sindicaliștilor din CEO care îl văd promovat deja pe adjunctul lui Antonie în funcția de la vârful SDM. Paraschivu ar putea să fie instalat la conducere pentru a calma spiritele din CEO în fața noilor disponibilizări,...