Arhive Zilnice: 23 februarie 2016
Demisie la vârful CEH
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Dan Agrișan, și prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, s-au deplasat, în această după amiază, la Mina Lonea și la Mina Vulcan, pentru a le prezenta minerilor soluțiile propuse în vederea deblocării situației tensionate din Valea Jiului, unde peste 450 de ortaci de la cele două exploatări de cărbune s-au blocat în subteran.
Prefectul...
Afacerist condamnat la închisoare pentru o licitaţie cu CEO
Omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat definitiv, astăzi, de ÎCCJ la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare în dosarul privind trucarea unei licitații publice organizate de Complexul Energetic Oltenia. În același dosar, avocatul Doru Boștină a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare.
Acţiuni ce vizează sprijinul CEO
"Pentru a susține activitatea Complexului Energetic Oltenia, Ministerul Energiei a realizat o serie de acțiuni, atât în ceea ce privește producția de energie electrică, dar și în ceea ce privește producția de cărbune.
Detaliem mai jos un set de trei acțiuni ale Ministerului Energiei, menite să vină în sprijinul CEO, pe cele două activități (producție de energie electrică și producție...
Aferim, nominalizat pentru marele trofeu al Premiilor Gopo
Filmele "Aferim!" (regia Radu Jude), "București NonStop" (regia Dan Chișu), "Comoara" (regia Corneliu Porumboiu), "De ce eu?" (regia Tudor Giurgiu) și "Un etaj mai jos" (regia Radu Muntean) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Cele mai multe nominalizări la ediția din acest an a...
Armata Romana se doteaza cu radare americane
România va achiziţiona două radare militare ultramoderne de tip TPS-77, destinate misiunilor de supraveghere aeriană şi previziunilor meteorologice, în cadrul unui contract cu producătorul american de tehnologie militară şi aerospaţială Lockheed Martin.
În ultimii 20 de ani, grupul Lockheed Martin şi România au construit un parteneriat puternic menit să consolideze capacităţile României de monitorizare a spaţiului aerian şi reţeaua de...
Munca si seriozitate – solutia tehnocrata pentru minerii blocati in subteran
Intr-o declarative de presa, sustinuta astazi la Bucuresti si avand ca tema solicitarile minerilor blocati in subteranul Minelor Lonea si Vulcan ori intrati in greva foamei, ministerul energiei, Victor Grigorescu a recunoscut ca nu are solutii, spunand ca a discutat cu prefectul și cu autoritățile abilitate pentru ca cei care protestează să nu-și pună viața în pericol și...
Peste o mie de autovehicule, verificate de polițiști
În perioada 15 – 21 februarie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au verificat 1.080 de autovehicule, 427 de autovehicule destinate transportului de persoane şi 653 autovehicule destinate transportului de marfă. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 372 de sancţiuni contravenţionale.
Act adițional la CCM, semnat azi la CEO
Membrii Comisiei de Negociere a CCM au fost chemați azi la CEO pentru a semnat un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă referitor la ziua de 8 Martie, deoarece în document nu era inclusă prima de 100 de lei, și la plata orelor de noapte. Doar în baza acestor completări se pot acorda prima pentru femei și plata...
Siria acceptă acordul de încetare a focului
“Republica Arabă Siriană anunță că acceptă încetarea ostilităților, în condițiile continuării operațiunilor militare în lupta împotriva terorismului Daesh (acronimul arab al Statului Islamic), al Frontului Al-Nosra și al altor grupări teroriste legate de acestea, în conformitate cu anunțul ruso-america”, a indicat Ministerul sirian de Externe, într-un comunicat citat de AFP.Guvernul sirian se declară pregătit să se coordoneze cu Rusia...
Sanitas solicită majorarea salariilor personalului medical
Sindicaliştii din sistemul de sănătate solicită Guvernului să majoreze salariile personalului medical cu 25% în 2016, conform negocierilor purtate anul trecut. "Conform negocierilor cu Guvernul, ne aşteptăm să primim a doua tranşă de măriri salariale de 25%. Dacă sistemul doreşte să-şi păstreze medicii, solicităm să ni se dea măririle promise. Guvernanţii ar trebui să ia act de asta dacă...
Deputatul Voicu vrea să scape de plata cauțiunii
Înalta Curte de Casație și Justiție judecă, astăzi, o plângere a deputatului Mădălin Voicu, prin care acesta contestă măsura controlului judiciar și cauțiunea de 500.000 de lei instituite de DNA în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani. Acesta este cercetat alături de Nicolae Păun pentru proiecte pe fonduri europene....
Blocați în subteran și la Vulcan
Aproximativ 200 de mineri de la Mina Lonea se află blocaţi în subteran de mai bine de 24 de ore. Circa 250 de ortaci de la Mina Vulcan s-au solidarizat cu protestul colegilor lor. Deocamdată la Vulcan nicio persoană nu a intrat în greva foamei.
"Sunt în jur de 250 de persoane blocate în subteranul Minei Vulcan. Nesiguranţa locurilor de...
CEO a redus numărul de posturi de conducere. Vezi cine este vizat
Directoratul CE Oltenia a hotărât implementarea unei noi structuri organizatorice cu o mai mare flexibilitate, în vederea realizării obiectivelor de eficientizare a activității din cadrul companiei.
”În acest scop, numărul posturilor de conducere a fost diminuat cu un procent de 21%, ceea ce înseamnă reducerea a 8 posturi de „director”, 4...
Ce primește un angajat al CEO dacă vrea să plece
”Având în vedere necesitatea reducerii cheltuielilor societății și implicit a celor de personal, Directoratul CE Oltenia a hotărât acordarea de compensații financiare pentru salariații cu contracte pe perioadă nedeterminată care înceteaza raporturile de muncă cu acordul părților, în baza art.55 , lit.b din Codul Muncii.
Pentru încetarea raporturilor de muncă, în aceste condiții, se vor acorda:
•2 salarii medii brute pe...
Vezi ce sumă fabuloasă a încasat Ciurel de la CEO
1.093.409 lei este suma veniturilor brute încasate de fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, în baza contractului de mandat, în cei trei ani şi trei luni în care a condus societatea. În medie, acesta a câștigat 6.300 euro pe lună, informează economica.net.
Jefuit în spital
Un bărbat internat în Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești a fost jefuit de un adolescent de 16 ani. Aceasta din urmă a pătruns în salonul în care se afla internat bărbatul și i-a sustras acestuia suma de 70 de lei. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii...
Project managerul CEO, urmărit penal într-un nou dosar
Octavian Graure, de la finalul anului trecut project manager la Complexul Energetic Oltenia, inculpat în dosarul “Turceni-Rovinari”, este, în prezent, şi urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Fostul director Graure primise în primăvara anului trecut neînceperea urmăririi penale într-un dosar iniţiat de un angajat al fostului Complex Energetic Turceni, dar o instanţă a Judecătoriei Târgu-Jiu...
Ministrul Grigorescu a găsit miezul problemelor actuale ale CEO
Problemele pe care le are în prezent Complexul Energetic Oltenia sunt cauzate de faptul că fuziunea dintre cele trei complexuri s-a realizat fără o restructurare prealabilă a lor, a declarat, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, prezent la un summit în Capitală.“Astăzi, sectorul energetic ne oferă multe motive de îngrijorare, dar nu trebuie să ne facem un clasament. Pe lângă...
Morega: ,,Ciobotărică îşi creşte propriul grup de interese din CEO”
Faptul că actualul manager interimar al CE Oltenia ar putea lichida grupurile de interese din companie l-a făcut să râdă pe preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice şi Politice, Dan Morega. Aceste crede că ,,Ciobi” nu face decât să încerce, deşi a eşuat din prima, să prostească gorjenii, prin intermediul unor sindicate şi unei părţi a mass-mediei, cu...
Greva foamei de la CEO s-a terminat, PSD nu renunţă la protestul de joi
Duminică seara, greviştii foamei de la Complexul Energetic Oltenia au renunţat la protest, după ce au semnat un protocol cu administraţia CEO prin care Directoratul a renunţat la intenţia de a muta sediul companiei în Capitală. Problema nu este însă decât parţial rezolvată, deoarece AGA CEO trebuie încă să ia o hotărâre în acest sens. De altfel, Consiliul de...
Maria Loga își taie singură via și pomii, de peste trei decenii
Îndrăgita solistă de muzică populară Maria Loga este o femeie puternică, care nu se dă în lături de la treburile gospodărești. Dimpotrivă, artista are o gospodărie de invidiat și se ocupă singură de activitățile din grădină. În această perioadă Maria Loga taie via și pomii. Artista a declarat, pe o rețea de socializare, că face această activitate de 37...
Grevă printre minerii de la Lonea
Sute de mineri din Valea Jiului sunt de ieri blocați în subteranul exploatării de la Lonea, după ce aceștia le-au cerut șefilor să le spună dacă insolvența Complexului Energetic Hunedoara va fi urmată sau nu de faliment. Pentru că nimeni nu a putut să îi lămurească, ortacii din schimbul 1 au decis să intre în subteran și să rămână...
Papuc de la MP Băleşti a trecut la PRM
După ce vineri Florin Papuc a demisionat din Mişcarea Populară, pe motiv că nu i-a validat conducerea organizaţiei alegerea în funcţia de preşedinte al formațiunii politice locale din Băleşti şi viitoarea candidatură a sa la fotoliul de primar, acesta a trecut, ieri, la PRM. În cadrul acestui partid, Papuc aspiră şi la funcţia de vicepreşedinte, deşi nu poate fi...
Pedeapsă pentru un afacerist gorjean
Unul dintre patronii implicați în anchetele penale ce îl vizează pe fostul primar de la Bâlteni, Gheorghe Păsărin, a fost condamnat, ieri, de Tribunalul Gorj într-un dosar în care era acuzat de evaziune fiscală. Ștefan Geamănu a primit o pedeapsă cu suspendare pentru acuzațiile formulate de procurori, instanța stabilind ca el să fie condamnat la 2 ani de închisoare....
26 de posturi, vacante la DGASPC Gorj
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a scos la concurs nu mai puțin de 26 de posturi. Cele mai multe posturi vacante sunt de îngrijitor și muncitor calificat, dar se caută și medici, kinetoterapeuți și psihologi. Concursurile se vor desfășura în luna martie.Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj organizează concurs în data...
Clubul White Wolf Baia de Fier continuă activitățile de informare
După ce anul 2015 a adus laolaltă tinerii, instituțiile de învățământ și organizațiile de formare, în localitățile Baia de Fier, Novaci, Polovragi, se prefigurează trecerea la o fază superioară de analiză și îndrumare pentru viață. Astfel, la solicitarea conducerilor și cadrelor didactice din școli și licee, o serie de organizații și instituții își conjugă eforturile pentru a oferi tinerilor...
Simpozionul „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi” debutează miercuri
Pentru prima dată în istoria Spitalului Orășenesc Novaci se organizează un eveniment prin care este marcată împlinirea a 90 de ani de existență a unității. Cu această ocazie, în perioada 24-25 februarie 2016 se va desfășura, la Novaci, prima ediție a Simpozionului „Provocări în practica medicală curentă a unităţilor sanitare cu paturi”. Manifestarea este creditată EMC, programul fiind unul...
Sărbătoare Arhierească la sfințirea Bisericii din Parohia Roșia de Amaradia, Protoieria Târgu-Cărbunești, Gorj
În Duminica a 33-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ajutat de un ales sobor de preoți și diaconi în frunte cu Părintele Protoiereu Iulian Mărgineanu a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Bisericii cu hramul «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» din Parohia Roșia de Amaradia, filia Dealul Viei, Protoieria Târgu-Cărbunești, judeţul...
Energia merge să joace în Ucraina – Șapera: „Este un ultim semn de bună-credință al jucătorilor”
Echipa de baschet a Energiei va onora competiția europeană în care participă, jucătorii urmând a face deplasarea în Ucraina pentru jocul cu Khimik.După ce au tras un semnal de alarmă refuzând să joace în campionat, acolo unde, la meciul cu BCM U Pitești, clubul gorjean a fost reprezentat de o echipă de juniori, jucătorii echipei de baschet a Energiei...
Edi Iordănescu: „Niciun moment nu s-a pus problema să plec”
Antrenorul Pandurilor nu a dus lipsă de oferte, de la începutul campionatului și până acum Edi Iordănescu fiind curtat și ofertat de două echipe.
Calificat acum cu Pandurii în play-off și cu gândul de a da marea lovitură cu gorjenii în ciuda tuturor problemelor de la club, Edi Iordănescu mărturisește că a refuzat două oferte în acest sezon pentru a...
Amenzi pentru animale neidentificate sanitar-veterinar şi alimente depozitate incorect
Inspectorii sanitar-veterinari gorjeni au aplicat, în ultima săptămână, o serie de amenzi pentru diverse abateri de la legislaţia în vigoare. Aceste măsuri au fost dispuse ca urmare a seriilor de controale efectuate în: Târgu-Jiu, Stăneşti, Turcineşti, Câlnic, Tismana, Motru, Samarineşti, Văgiuleşti, Turceni, Bâlteni, Rovinari, Ţicleni, Bumbeşti-Jiu, Bengeşti-Ciocadia, Săcelu, Novaci, Baia de Fier, Rânca, Polovragi.Zecile de controale au fost demarate...
Verificaţi-vă bonurile fiscale! Câştigătoare, cele de 312 lei din 11 ianuarie
Cea de-a doua extragere din acest an la Loteria bonurilor fiscale a avut loc în urmă cu două zile. La extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 21 februarie, sunt câştigătoare cele cu valoare de 312 lei, din data de 11 ianuarie. În cursă au intrat bonurile fiscale emise în perioada 1 - 31 ianuarie 2016. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie...
Gorjeanul Țopescu expune la Timișoara
Mihai Ţopescu creează de peste 30 de ani, semnând 60.000 de obiecte de artă. Artistul gorjean expune în Germania, Franţa, Italia şi la marile expoziţii de artă din lume. Proiectul său “DE LA SACRIFICIU LA SPERANȚĂ” ajunge la Timișoara, în perioada 25 februarie – 6 martie 2016.Proiectul artistic “DE LA SACRIFICIU LA SPERANȚĂ” al artistului Mihai Țopescu propune pentru...
Prinși beți în trafic
Doi gorjeni s-au ales cu dosare penale la sfârșitul săptămânii trecute, după ce au fost prinși conducând autovehicule pe drumurile publice, deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice.Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana au depistat vineri un bărbat, de 41 de ani, din comuna Padeş, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67 D, în satul Apa Neagră,...
Emoții pentru elevii din ultimul an de gimnaziu
Săptămână grea pentru elevii de clasa a VIII-a. Zilele acestea se desfășoară simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale, pentru ca elevii să vadă cum se desfășoară un examen național și cât de bine pregătiți sunt în momentul de față pentru o astfel de testare.Simularea Evaluării Naționale a debutat cu proba scrisă la Limba și literatura română, probă la care...
Plante medicinale din Farmacia Domnului – Ienupărul tratează edemele renale şi cirotice, guta, dar şi reumatismul
Denumire ştiinţifică: Juniperus communis.
Denumiri populare: cetenă, brădişor, jireapăn, jneap, turtel.
Prezentare. Ienupărul este un arbust care creşte în flora spontană de deal şi de munte, până la 2-3 metri înălţime, drept, cu tulpina ramificată, cu vârfurile îndreptate în sus. El face parte din familia cupresaceelor. Poate fi întâlnit şi grupat sau izolat, în păduri, în preajma pădurilor, în zone de...
Anchetați după un furt comis la beție
Doi tineri în vârstă de 18 și 27 de ani, din Bumbești-Jiu și Schela, s-au ales cu dosar penal după ce, beți fiind, au furat un trofeu de vânătoare de pe peretele anexei din curtea unei femei din localitate. Trofeul, constând în două coarne de cerb, a fost găsit de polițiști într-o casă părăsită și urmează a fi predat...
Noi patroni au dat cu subsemnatul la ITM
Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au derulat, săptămâna trecută, mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel echipe ale Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 23 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare.
“A fost...
Se caută şef serviciu pentru Arhivele Naţionale Gorj
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Arhivele Naţionale Serviciul Judeţean Gorj.Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a...
Valentin Sanfira, prezentatorul noului sezon “Mama mea găteşte mai bine”
Luni, 29 februarie, un nou sezon al emisiunii culinare “Mama mea găteşte mai bine” va debuta la Prima TV, prezentator fiind îndrăgitul interpret de muzică populară Valentin Sanfira.Valentin Sanfira, interpret de muzică populară şi membru al Ansamblului Artistic Folcloric Profesionist “Doina Gorjului”, va deschide săptămâna viitoare noul sezon al emisiunii “Mama mea găteşte mai bine”. Pe lângă faptul că...
Scandal într-un restaurant din Târgu-Jiu
Trei craioveni sunt anchetați de polițiștii din Târgu-Jiu după ce au fost implicați vineri într-un scandal ce a avut loc într-un restaurant din municipiu.Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce unul dintre cei implicați în scandal a sunat la 112. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 40...
Jurnal fotografic la Aiud, cu operele lui Brâncuşi
La finele săptămânii trecute, sculptorul gorjean Constantin Brâncuşi a fost în centrul atenţiei şi la Aiud, acolo unde un reportaj fotografic semnat Robert Lixandru a purtat privitorul prin muzeele americane, în încercarea de a descifra soluţiile curatoriale moderne prin care sculpturile lui Brâncuşi sunt prezentate vizitatorului actual. “Fotografiile lui Robert Lixandru au o valoare culturală şi artistică deosebită şi...
Brâncuşi, omagiat şi în rândul deţinuţilor
La finele săptămânii trecute, nouă deţinuţi custodiaţi de Penitenciarul Târgu-Jiu au vizitat Parcul Central al Municipiului, Muzeul de Artă şi piesele componente ale Ansamblului Monumental Calea Eroilor, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la naşterea celui mai mare sculptor român, Constantin Brâncuşi. Scopul principal al activităţii l-a reprezentat exersarea de către persoane private de libertate, în cadrul...
Prins în timp ce încerca să vândă un pistol
Un bărbat din Petroșani este cercetat de polițiștii gorjeni, după ce a fost prins în timp ce încerca să vândă un pistol pentru bolțuri în târgul auto din Târgu-Jiu.Poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au identificat zilele trecute un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Petroşani, care expunea spre vânzare...
Remiză fără gust
Derby-ul Olteniei s-a încheiat nedecis și fără a produce bucurie în niciuna dintre tabere. Pandurii a avut în spate presiunea dată de ultimele știri legate de finanțator, în vreme ce CSU Craiova și-a jucat ultima șansă la play-off.Tensiunile din jurul echipei, rămasă fără principalul finanțator de săptămâna trecută, s-au reflectat în jocul trupei lui Edi Iordănescu. Pandurii a fost...
Fetiță de 12 ani, lăsată să conducă un autoturism
Un bărbat din Urdari și-a lăsat fiica să conducă un autoturism, iar copila a sfârșit prin a provoca un eveniment rutier. Ambele autoturisme au fost avariate însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.Inițial, fetița a condus mașina în perimetrul carierei UMC Peșteana, însă apoi a intrat pe un drum tehnologic deschis circulației rutiere, unde s-a și produs accidentul. ”Poliţiştii...
Prins cu arbori furați în căruță
Un tânăr de 23 de ani, din Godinești, este cercetat penal după ce a fost prins transportând cu o căruță arbori sustrași de pe un teren aflat pe raza comunei.Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Godineşti l-au depistat în flagrant delict pe tânărul de 23 de ani, din localitate, în timp ce transporta cu un atelaj hipo material lemnos....
România, celor mai “presus” de Dumnezeu, lăcomiţi după bani şi putere
Capitalismul, care în esenţă operează pe baza unor concepţii strâmbe, promovând în consecinţă şi politicile de sistem, a pătruns cu voia “boborenilor” în decembrie ’89, şi în România. În felul acesta aveam să scăpăm de “dracu”, dar am dat de “frate-su”, acceptând a ne împuia mintea şi aşa destul de credulă, cu o altă ideologie căptuşită şi machiată cu...
Post vacant de educator la Sadu
Primăria oraşului Bumbeşti-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de educator specializat în cadrul Compartimentului Centrul de Zi pentru Îngrijire Copii Aflaţi în Situaţie de Risc. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului...
Proiect ERASMUS+ derulat la Colegiul Tehnic din Mătăsari
Zilele acestea, un grup format din zece elevi, însoțiți de un cadru didactic al Colegiului Tehnic Mătăsari, se află în Portugalia, în stagiul derulat în cadrul proiectului Erasmus+ „Pentru un viitor bun al tinerilor Gorjeni”.
Proiectul Erasmus+ „Pentru un viitor bun al tinerilor Gorjeni”, 2015-1—RO01-KA102-014524 este finanțat de ANPCDEFP și se va desfășura în perioada 05.10.2015-05.10.2016, între țări precum România,...
Bălgrădean, al Chiajnei
Fostul portar al celor de la CSU Craiova și Dinamo, Cristi Bălgrădean, și-a reziliat, ieri, contractul cu formația din Bănie și va juca în acest sezon pentru Concordia Chiajna.
Problemele financiare de la echipa craioveană au împins conducerea celor ce la CSU să renunțe la o serie de jucători cu contracte mari, pe lângă Bawab, ajuns între timp la Steaua,...
Gorjul va avea 17 centre de evaluare psihosomatică
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Gorj a afișat, ieri, programul evaluării psihosomatice a preșcolarilor în vederea înscrierii în clasa pregătitoare, precum și centrele în care se va desfășura aceasta.La nivelul județului Gorj, evaluarea preșcolarilor se va realiza în perioada 23 februarie – 16 martie, în 17 centre. Acestea sunt: CJRAE/CJAP Gorj, Colegiul Tehnic Nr. 2 Târgu-Jiu,...
Ca la noi, la nimeni – (In)justiţia lucrului bine făcut!
A cincea prezenţă a preşedintelui Klaus Iohannis în faţa plenului camerelor reunite ale Parlamentului, şi prima pe acest an, nu a adus chestiuni şi idei noi faţă de acelea generale, de genul României lucrului bine făcut. S-a vrut un mesaj de politică internă, cerându-le parlamentarilor să nu avem parte de un an electoral 2016 fără a fi populist şi...
Pădurar și paznic de vânătoare, anchetați pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj
O partidă de vânătoare le-a adus dosar penal unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Brâncuşi Peştişani și paznicului unui fond de vânătoare.Duminică, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana cu sprijinul lucrătorilor Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Gorj, au identificat un bărbat, de 47 de ani, din comuna Peştişani, pădurar în cadrul Ocolului Silvic Brâncuşi Peştişani, care a participat...




















































































