Arhive Lunare: martie 2016
Ziua Mondială a Apei, cu manifestări la Gorj
Săptămâna viitoare, în data de 22 martie, se va sărbători Ziua Mondială a Apei. Desfăşurată pe întreaga planetă, sub egida Naţiunilor Unite, această manifestare evidenţiază importanța pe care o are apa în viaţa de zi cu zi. Tema anului 2016, “Water and Jobs” – “Apa şi activităţile umane”, se concentrează asupra modului în care cantitatea suficientă şi de bună...
Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Târgu-Jiu
Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza, joi, 14 aprilie, începând cu ora 10.00, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgu-Jiu. Acţiunea are scopul de a pune faţă în faţă angajatorii cu solicitanţii de locuri de muncă, astfel încât un număr cât mai mare de persoane...
Mobilier şcolar pentru șapte unităţi de învăţământ
Primăria Târgu-Jiu a dotat, săptămâna trecută, cu mobilier şcolar nou mai multe unităţi de învăţământ din municipiu, investiţia ridicându-se la suma de aproximativ 100.000 de lei.Dotările s-au făcut în funcţie de nevoile şi de solicitările venite din partea conducerii unităţilor şcolare. Astfel, anumite clase fie au fost modernizate în totalitate, fie într-altele a fost înlocuit doar mobilierul care prezenta...
Edi, îngrijorat de jocul echipei
Pierderea a două puncte în meciul cu Viitorul Constanța l-a supărat pe antrenorul Edi Iordănescu mai puțin decât a făcut-o jocul prestat de elevii săi la respectiva întâlnire, una în care oaspeții au avut posesia și ocaziile importante, Pandurii mulțumindu-se cu un joc de așteptare, cantonată în apărare.
“Nu mă nemulțumește că am pierdut două puncte, puteam foarte bine să...
Biserica veche din Căleşti, monument istoric (II)
În partea de sus a satului (Sectorul Căleşti), din şoseaua principală se deschide „uliţa Cot”, la circa 50m în stânga, se află una din cele mai vechi biserici de lemn din această zonă, cu hramul „Sf. Ap. Andrei”, monument istoric, în aceeaşi curte cu biserica nonă, construită de enoriaşii satului Pocruia. (Foto 1)
Nu are pisanie din care să aflăm...
Un nou premiu în palmaresul Antoniei Stoian
Tânăra de interpretă de muzică populară Antonia Stoian și-a mai adăugat un premiu în palmares. De această dată, Antonia s-a numărat printre elevii răsplătiți cu premiul I la etapa interjudețeană a Olimpiadei de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii Teoretice Muzicale.Faza interjudețeană a Olimpiadei de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii Teoretice Muzicale s-a desfășurat săptămâna trecută, la Craiova, unde aproximativ...
Cu toată vremea instabilă de afară – Este necesară o veritabilă „cruciadă” împotriva poluării
Şi în aceste zile cu instabilitate a vremii m-am abătut într-o altă zonă a judeţului mai precis perimetrul carstic Şuşiţa Verde pentru a vedea în ce măsură activităţile omeneşti pot influenţa (de cele mai multe ori negativ) factorii ambientali şi de ce nu ecosistemele locale în această perioadă de tranziție a anotimpurilor.„Cheile Şuşiţei Verzi la prima vedere nu prezintă...
All Star Game 2016
All Star Game 2016 a început deja, deocamdată doar la nivel de vot al publicului. În acest an, în care jocul dintre cei mai buni baschetbaliști ai Ligii Naționale va fi găzduit de Sala „Antonio Alexe” din Oradea pe 12 aprilie, Energia are doar cinci jucători nominalizați, pe Barîș Aktaș, Dragoș Andrei, Szablocs Șanta, Raymundas Danys și Paris Horne.
Și...
Sute de șoferi, amendați de polițiști
Peste 500 de conducători auto au fost amendați zilele trecute de polițiștii gorjeni, în cadrul unor acțiuni derulate pe raza județului. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproape 160.000 de lei.Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au desfăşurat în perioada 14 – 15 martie activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi a accidentelor rutiere,...
Constantina Diţă, prezentă la European Throwing Cup
Campioana olimpică la maraton Constantina Diţă a fost prezentă în calitate de invitat în România, în perioada 12-13 martie, la Cupa Europei la Aruncări.Evenimentul sportiv s-a desfăşurat la Arad, iar pentru acesta, Puşa a venit tocmai din America, acolo unde este stabilită de mai mulţi ani cu familia sa. Aruncătorul de greutate arădean Andrei Marius Gag a confirmat aşteptările,...
Iannis Diamantakos își laudă puținii elevi pe care-i mai are / “Joacă peste potenţialul lor maxim!”
După victoria obținută de baschetbaliștii Energiei în dauna celor de la Dinamo, echipa gorjeană și-a deschis mai multe opțiuni pentru ceea ce va urma în Grupa 7-12, în acest moment având șanse chiar la un loc de play-off.În concordanță cu situația financiară a clubului târgujian și modificările de la nivelul lotului echipei de baschet, evoluțiile Energiei au fost în...
Expoziție caritabilă la muzeu
Muzeul Județean Gorj găzduiește în această perioadă o expoziție caritabilă de pictură, organizată pentru a veni în sprijinul Anei Rut Ghinică, o fetiță de doar 3 ani care are nevoie de o operație la coloană.Expoziția se numește ,,O șansă pentru Ana-Rut" și cuprinde lucrări realizate de patru tineri artiști, care au dorit ca astfel să o ajute pe micuță:...
Semnal editorial – „Misiune îndeplinită. Adevăruri istorice ce trebuie ştiute”
(PEŞTIŞANI – Vatră de eroi şi de viteji”, o nouă carte importantă scrisă de G-ral(r) nonagenar Constantin Ispas!)
Mă bucur din inimă pentru adânca faptă de credinţă faţă de Eroii patriei a Generalului în rezervă Constantin Ispas, gorjean de-al nostru din Turcineşti. Graţie bunăvoinţei domniei sale şi prin osârdia D-lui Octavian Moraru, consătean şi secretar al ANVR Gorj, am primit...
Vezi ce le-a promis Grigorescu sindicaliştilor
Sindicalişti din Federaţia Univers au fost, astăzi, la Bucureşti la Ministerul Energiei, unde au discutat despre planul de restructurare din cadrul CE Oltenia. Ministrul Victor Grigorescu le-a promis acestora că disponibilizările anunţate de Directorat nu vor avea loc fără acordul sindicatelor.
Conducerea CE Oltenia a anunțat 2000 de concedieri la 1 iulie și zeci de zile de concediu fără salariu...
”Cuminţenia Pământului” rămâne în România
Ministrul Culturii a anunţat, în această seară, că proprietarii sculpturii lui Brâncuşi, ”Cuminţenia Pământului”, au acceptat oferta de achiziţie de 11 milioane euro propusă de comisia de negociere mandatată de Guvern, Executivul plătind jumătate din sumă, restul, MC prin subscripţie publică naţională.
„Proprietarii "Cuminţeniei Pământului", lucrarea lui Constantin Brâncuşi, au acceptat oferta de achiziţie propusă de comisia de negociere mandatată...
Energia, cu conturile blocate
Clubul Energia nu mai are acces la conturi, după ce acestea au fost blocate. Echipele de baschet şi handbal trec prin momente dificile din punct de vedere financiar, după ce Complexul Energetic Oltenia a anunţat că nu mai sponsorizează sportul din Gorj.
Ce a declarat fratele persoanei decedate la Severin
Fratele muncitorului care a murit la Drobeta Turnu Severin, Cristian Neagoe, a declarat că victima era foarte curajoasă. ”Este foarte dureros. A plecat de acasă duminică, la muncă, şi nu se va mai întoarce niciodată. Au plecat mai mulţi băieţi de la noi, din comuna Bustuchin, lucrau la canalizări. Nu ştim nici firma, nu ştim dacă avea carte de...
Persoana decedată la Severin nu avea contract de muncă
Persoana decedată miercuri sub un mal de pământ în timp ce efectua lucrări de săpături într-o canalizare din cartierul Aluniş din Drobeta Turnu Severin nu avea contract de muncă activ, a declarat inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinţi, Nicea Mergeani. Inspectorii de muncă care au demarat cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc accidentul au...
14 aprilie – Bursa Generală a Locurilor de Muncă
În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor, AJOFM Gorj va organiza în data de 14 aprilie 2016, începând cu ora 10.00, în Târgu-Jiu, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Angajatorii care au locuri de muncă vacante sunt rugaţi să participe la acestă acţiune. Informaţii suplimentare se obţin...
Prinși la furat de lemne
Din cauza temperaturilor scăzute din termometre anunțate de meteorologi, mai mulți gorjeni au fost prinși furând lemne. Poliţiştii din Polovragi au identificat un bărbat, de 31 de ani, din localitate, în timp ce transporta cu o autoutilitară pe D.C. 22, cantitatea de 1,322 mc de material lemnos de esenţă fag, fără a deţine documente de provenienţă. Întreaga cantitate de...
A murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
Un gorjean a pierit tragic, în această dimineață, în urma unui accident de muncă. Acesta lucra la extinderea canalizării din Drobeta Turnu Severin, moment în care un mal de pământ s-a surpat peste el. Alți doi gorjeni au fost răniți în urma prăbușirii malului.
Jurnalistul Constantin Bunilă a decedat!
Suferind de o boală nemiloasă, jurnalistul Constantin Bunilă de la Motru a pierdut lupta cu viața, trecând în lumea celor drepți. Redacția Gorjeanul deplânge trecerea în neființă a fostului coleg, om deosebit și bun profesionist și este alături de familia îndoliată. Poetul și eseistul Bunilă a scos de sub lumina tiparului anul trecut cartea intitulată "La ceai cu umbra",...
Amenzi de aproape 160.000 lei, în două zile
În urma unor acțiuni derulate pe parcursul zilelor de 14 și 15 martie, poliţiştii gorjeni au aplicat 575 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 158.480 de lei.
O piesă de miliarde! – CEO dă mii de angajaţi afară, dar sponsorizează Teatrul Dramatic din Târgu-Jiu
Complexul Energetic Oltenia are interdicţie la sponsorizări şi asta deoarece unitatea a înregistrat pierderi mari în anii trecuţi. Cu toate acestea, în ciuda măsurii impuse CEO de ministrul Energiei, Victor Grigorescu, actualul manager al companiei, Laurenţiu Ciobotărică, preferă să renunţe la sponsorizarea sportului gorjean ca să aloce bani culturii, şi mai exact Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, numele...
Amânare în procesul polițiștilor din “Mafia Cărbunelui”
Inculpații din dosarul ce vizează furturile de cărbune produse în zonele Turceni și Rovinari cu sprijinul sau implicarea directă a unor agenți ai IPJ Gorj s-au prezentat, ieri, la instanța de judecată, fiind programat primul termen în proces, după ce, la sfârșitul anului trecut, judecătorul de caz a constatat regularitatea rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta...
Accident mortal lângă sediul ISU Gorj
Un bărbat de 60 de ani din Arad și-a pierdut viața ieri la prânz într-un accident rutier ce a avut loc la Târgu-Jiu, chiar în apropiere de sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. Acesta era pe sensul de mers către oraș, iar la un moment dat a virat brusc stânga și a intrat în fața unui camion înmatriculat...
Șase noi situri arheologice cercetate în anul 2015 de-a lungul variantei de ocolire a municipiului Târgu Jiu, județul Gorj. Considerații preliminare (II)
Situl numărul 2 - Drăgoieni
Se află în punctul ”Stația de asfalt„- Drăgoieni, la sud de DN 67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea (la cca. 100 m). Limitele sitului arheologic au fost estimate între km. 7+075 – 7+125, fiind situat la marginea estică a unui mic grind din lunca Amaradiei, aflată în prezent la o distanță de cca. 1 km...
Fost şef al IPJ Gorj la pensionare
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, în funcţie de trei ani, şi-a depus raportul de pensionare. Fost secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne, Ioan Nicolae Căbulea a revenit în 2013 la conducerea IPJ Alba, inspectorat în fruntea căruia s-a mai aflat de două ori, respectiv între 1997 şi 1999 şi...
Înscrierile la clasa pregătitoare, aproape de final
Părinții ai căror copii au împlinit sau împlinesc șase ani în cursul acestui an mai au doar trei zile la dispoziție pentru a completa cererile tip de înscriere în clasa pregătitoare, online sau la secretariatul unităţii de învăţământ la care se doreşte înscrierea copilului.Potrivit calendarului de înscriere în învățământul primar, vineri, 18 martie, este ultima zi în care mai...
Ultimele zile de depunere a dosarelor pentru gradațiile de merit
Cadrele didactice care vor să primească gradații de merit, mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a-și întocmi și depune dosarele și a obține avizele la nivelul unității de învățământ în care își desfășoară activitatea. Potrivit calendarului de desfășurare a concursului pentru acordarea gradației de merit, ultima zi în care pot face acest lucru este vineri, 18 martie.La...
Sexagenară cercetată pentru furt
La 68 de ani, o femeie din Novaci s-a ales cu dosar penal pentru furt, după ce a fost acuzată că ar fi sustras un telefon mobil unui bătrân din Târgu-Jiu.Se pare că femeia obișnuia să-l viziteze destul de des pe bătrânul de 81 de ani. Ultima oară când a fost în casa acestuia, femeia a profitat de neatenția...
Datornicii gorjeni, publicaţi pe internet
Contribuabilii gorjeni persoane fizice şi juridice trebuie să ştie că a fost publicat ordinul prin care se stabileşte procedura de publicare a listei debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante. Lista este publicată trimestrial pe pagina de internet proprie a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANF), în scopul descurajării acumulării de arierate bugetare de către contribuabili şi cuprinde obligaţiile fiscale...
Eșec nemeritat pentru CSU Craiova
Trupa lui Daniel Mogoșanu și a lui Victor Naicu a cedat toate punctele în deplasarea de la Chiajna, în al doilea meci disputat de juveți în play-out.După dezamăgirea de a nu fi prins un loc în play-off, craiovenii au trăit o nouă deziluzie, aceea de a se întoarce de la Chiajna fără niciun punct, asta deși au jucat împotriva...
Minor dat dispărut după ce a plecat cu unchiul său
Un minor în vârstă de 14 ani a fost dat dispărut de tatăl său, după ce a plecat de acasă împreună cu unchiul său, un bărbat din Hunedoara.În cursul zilei de 14 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Baia de Fier, despre faptul...
Premii pentru selfie-uri cu Brâncuși
Concursul de fotografie – selfie, cu tema ”Apropie-te de Brâncuși!”, a ajuns la final. Cei șase câștigători vor fi premiați, astăzi, la Biblioteca Județeană ”Christian Tell”.Organizat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, concursul ”Apropie-te de Brâncuși” și-a propus evidențierea și în alt mod a operei sculptorului Constantin Brâncuși, luând în considerare și pasiunea lui față de arta fotografică. Început pe...
Ultimele zile pentru plata impozitelor cu bonificaţie de 10%
Reducerea de zece procente la plata taxelor şi impozitelor locale este importantă pentru târgujieni, astfel că numărul celor care deja au trecut pragul Direcţiei Publice de Venituri (DPV) Târgu-Jiu a depăşit 20.000 de persoane.Potrivit Marianei Budulan, şefa unităţii locale, din prima decadă a lunii ianuarie când s-a deschis anul fiscal curent, şi până ieri, 15 martie, au fost încasate...
Ca la noi, la nimeni – Tăriceanu, atac la Prună!
Voi începe cu o amintire de pe vremuri, când ziarul Scînteia avea o rubrică numită Cronica neagră, cu tot felul de fapte reprobabile. Ei bine, cotidianul Gazeta Gorjului imita rubrica oficiosului comunist de la Bucureşti. Amuzamentul era acela că în ziarul gorjean rubrica era semnată de doi: D. Prună şi D. Cazan. Un fel de a le citi ar...
Revine Săpunaru?
Cristi Săpunaru a devenit în scurt timp de la sosirea la Pandurii un adevărat stâlp pentru jocul defensiv al gorjenilor, asta deși și în ceea ce privește forța ofensivă și-a pus serios amprenta cu cele cinci goluri înscrise în prima parte a sezonului.
Accidentarea din meciul cu Viitorul îi dă bătăi de cap antrenorului Pandurilor, care nu știe încă dacă...
Edi Iordănescu vede Dinamo mai puternică decât a arătat-o meciul cu ASA / “Dinamo are șanse mari la titlu”
Etapa următoare din Liga 1 poate fi un barometru pentru lupta pentru titlu, o rundă care va arăta cine se bate cu șanse reale la titlu și cine se va mulțumi cu o bătălie dată pentru un loc mai bun în clasament.Programul etapei a treia a play-off-ului ne oferă trei meciuri care ar putea pune unele echipe pe poziții...
Veniturile şi cheltuielile instituţiilor, vizibile online
Ministerul Finanţelor a lansat o platformă în care cele aproximativ 13.700 de instituţii publice din întreaga ţară vor încărca informaţii despre cheltuielile şi veniturile pe care le au. Platforma http://www.transparenta-bugetara.gov.ro/ este un instrument ce permite monitorizarea execuţiei bugetare a mai multor instituţii publice din judeţul Gorj, precum administraţii publice locale, unităţi de cultură şi instituţii de învăţământ.
“Creşterea transparenţei şi...
Edi Iordănescu, solidar cu Șumudică
Antrenorul Pandurilor s-a declarat solidar, până la un anumit punct, cu omologul său de pe banca Astrei, Marius Șumudică. Edi Iordănescu recunoaște că și el este destul de impulsiv uneori, dar caută să se controleze și să nu răspundă anumitor provocări.
„Nu vreau să vorbesc mult pentru că este un coleg de-al meu. El trăiește altfel meciurile, e clar că...
Expoziție dedicată lui Brâncuși la Cernăuți
Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi (Ucraina) va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni expoziţia fotodocumentară „Brâncuşi şi Gorjul”.Expoziția este organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, ca parte a manifestărilor incluse în calendarul programului ”Anul Brâncuși în Gorj”. ”În seria de evenimente incluse în programul „Anul Brâncuşi în Gorj", închinate împlinirii a 140...
73 de cereri, depuse la Primăria Târgu-Jiu pentru acordarea tichetului social
Până la mijlocul lunii martie, la Registratura Primăriei Municipiului Târgu-Jiu au fost depuse nu mai puţin de 73 de dosare pentru acordarea tichetului social, în valoare de 50 de lei.Târgujienii cu venituri sub 284 de lei pe membru de familie şi care au copii ce frecventează învăţământul preşcolar, pot depune până la data de 30 aprilie dosarele cu actele...
Posturi de consilieri, vacante la Primăriile Târgu-Jiu şi Rovinari
Două posturi de consilieri principali sunt vacante în această perioadă la două administraţii publice locale din Gorj, respectiv Rovinari şi Târgu-Jiu.Primăria oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Compartimentului Financiar Contabil – Direcţia Economică. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale...
Un dascăl de vocaţie, profesorul Dumitru Mateescu
Profesorul de limba şi literatura română de la Şcoala Medie Târgu-Cărbuneşti (şcoală înfiinţată în anul 1957 şi care, în 1968, s-a numit Liceul „Tudor Arghezi”, iar, din anul 2000, Colegiul Naţional „Tudor Arghezi”), Dumitru Mateescu, un spiritus rector al elevilor clasei a XI-a A în perioada 1962-1966, a gândit performanţa şi competenţa elevilor săi ca pe o competenţă şi...
Irina Bărbulescu la Sămănătorul
Întâlnirea tinerilor cititori cu scriitorii gorjeni
„În seara zilei de joi 14 ianuarie 2016, înainte de Ziua Culturii Naţionale, dar subscrisă acesteia, la Biblioteca Judeţeană ’’Christian Tell” Gorj, s-a petrecut un fapt inedit, care, cu siguranţă va rămâne încrustat în memoria celor prezenţi atunci la Sala de Lectură a instituţiei. „întâlnirea tinerilor cititori cu scriitorii gorjeni” - aşa cum a...
Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, sărbătorită şi la Gorj
Ieri a fost Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, zi în care în întreaga lume, au avut loc manifestări care aduc în atenţia publică importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor consumatorilor. În judeţul Gorj, manifestări specifice zilei de 15 martie au avut loc pe parcursul ultimelor săptămâni ca urmare a derulării unei noi ediţii a concursului naţional „Alege! Este dreptul tău!”.Ziua...
Mii de concedieri anunţate la CEO
Administraţia Complexului Energetic Oltenia a prezentat, astăzi, planul de restructurare la întâlnirea cu sindicatele. Este vorba despre 2000 de concedieri şi de reducerea a 106 posturi de şefi. Disponibilizările vor fi făcute cu 1 iulie, iar primii pe listă sunt persoanele în prag de pensionare până la data de 31.12.2019.
Fostul ginere al lui Bîrcină riscă să ajungă după gratii
Fostul ginere al lui Ion Bîrcină, Ramin Bîlteanu, riscă să ajungă după gratii. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au cerut, astăzi, ca "Damin" să fie arestat preventiv pentru că ar fi încălcat una dintre măsurile impuse odată cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 11 luni de închisoare. Acesta a fost acuzat de folosirea...
Forţele ruse au început să se retragă din Siria
Primul grup de avioane de război a părăsit baza aeriană rusă din Siria, anunţă Ministerul rus al Apărării, relatează AP online.
Această retragere are loc după ce preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni seara că Rusia îşi retrage cea mai mare parte a forţelor din Siria, inclusiv unele aeronave.
Ministerul Apărării a anunţat că un prim grup a părăsit Siria,...
Accident mortal lângă ISU Gorj
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din Arad, și-a pierdut viața, în urmă cu puțin timp, după ce a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc lângă ISU Gorj.
Doi panduri, în echipa sezonului regulat
Revista LPF, care se distribuie pe toate stadioanele din Liga I la meciurile din acest sezon, a stabilit cel mai bun ”unsprezece” al sezonului regulat, pe baza nominalizărilor pentru echipa fiecărei etape. Din acest unsprezece fac parte doi jucători ai echipei Pandurii, Ioan Hora şi Cristi Săpunaru, doi dintre fotbaliştii cu evoluţii constant bune în primele 26 de etape...
Peptan, în a noua zi de greva foamei
Sindicalistul Gheorghe Peptan a intrat în a noua zi de greva foamei în faţa sediului CEO din Târgu-Jiu. Acesta protestează împotriva mutării sediului social al companiei la Bucureşti şi a noului val de disponibilizări deja anunţate.
Liderii de sindicat, din nou la discuţii cu conducerea CEO
O nouă rundă de negocieri va fi purtată astăzi între liderii de sindicat şi administraţia Complexului Energetic Oltenia dezbătute fiind noul val de disponibilizări din companie şi problema sporului de noapte.
Astăzi este Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor
15 Martie, este Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor, zi în care în întreaga lume, au loc manifestări care aduc în atenţia publică importanţa cunoaşterii şi protejării drepturilor consumatorilor.În cadrul manifestărilor dedicate acestei zile s-a desfășurat și ediția cu numărul XIV a concursului național „Alege! Este dreptul tău!”, faza județeană, organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Faza județeană...
Minor dat dispărut
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au fost sesizaţi ieri prin apelul 112 de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Baia de Fier, despre faptul că în data de 13 martie a.c., fiul său, Stângă Ion Alexandru, de 14 ani şi 8 luni, cu acelaşi domiciliu, a plecat voluntar de la locuinţă împreună cu unchiul său, de...
Bătrână acuzată de furt
O femeie de 68 de ani, din Novaci, este anchetată de polițiști după ce un bătrân de 81 de ani, din Târgu-Jiu, a reclamat-o că i-ar fi sustras un telefon mobil. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Minprest extinde disponibilizările cu încă 147 de persoane! 95% dintre salariații care prestează la ELCFU, trimiși și ei acasă
De la finalul săptămânii trecute, conducerea Minprest Serv Rovinari a extins numărul disponibilizărilor care se vor opera de luna viitoare de către societate, la cererea Complexului Energetic Oltenia. Astfel, dacă inițial, Gabriel Giorgi anunțase că 120 de angajați ai Minprest vor pleca acasă cu începere din 1 aprilie, ieri, la ședința cu liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia,...
Popeangă a trecut oficial la Mișcarea Populară
Deputatul de Gorj, Vasile Popeangă, a informat, ieri, Biroul Permanent al Camerei Deputaților că părăsește grupul PSD, urmând să fie deputat neafiliat. Acesta a ales însă să se alăture formațiunii lui Traian Băsescu, Mișcarea Populară. Popeangă a motivat că demisia din PSD s-a produs ca urmare a faptului că partidul nu s-ar fi implicat în problema mutării sediului social...
Bârcină a contestat condamnarea la închisoare
Afaceristul Ion Bârcină, zis Dan Goeru, a contestat sentința prin care Curtea de Apel București l-a condamnat la închisoare cu executare, săptămâna trecută, el formulând apel la verdictul care îi este nefavorabil. La fel a procedat și principalul inculpat din dosar, fostul deputat Gergely Olosz, fost șef al ANRE, care s-a lăsat mituit de Bârcină pentru a-l ajuta pe...
Protest spontan al Sindicatului Energia Rovinari
Câțiva lideri de sindicat din FNME s-au postat luni în faţa sediului Sucursalei Electrocentrale Rovinari, solicitând astfel discuţii cu conducerea Complexului Energetic Oltenia. Cei 20 de sindicaliști au protestat astfel, nemulţumiţi de reducerea sporului de noapte, după ce administraţia a decis să plătească şapte ore din cele opt lucrate, nemulțumiri având la bază și nerespectarea claselor de salarizare. “Administraţia...
Staţii meteo şi senzori de perimetrizare pentru ansamblul brâncuşian
Senzori de perimetrizare, monitorizare şi staţii meteo vor fi montate în următoarele luni în apropierea operelor lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu. Rolul noilor sisteme va fi să ţină la distanţă persoanele rău intenţionate care ar putea aduce degradări operelor, precum şi să transmită în timp real starea sculpturilor afectate de fenomenele meteorologice.În baza unui protocol între Centrul de Cercetare,...
Comisie parlamentară de anchetă pentru CEO
După ce deputatul de Gorj, Mihai Weber, a cerut comisie parlamentară pentru verificarea situației CEO, UNPR a cerut, de asemenea, înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind situaţia Complexurilor Energetice Hunedoara şi Oltenia, în vederea stabilirii de măsuri care să conducă la evitarea falimentului acestor societăţi.“În urma discuţiilor pe care le-am avut cu colegii din UNPR şi colegii parlamentari...
Afaceristul Lemnaru, la un proiect investițional de un milion euro
Societatea CRESCENDO S.R.L., administrată de Călin Lemnaru, firma fiind cea care a investit și pe Insuliță, a comunicat, ieri, că va demara, anul viitor, un nou proiect investițional, în valoare de circa un milion euro, care va genera 70 de noi locuri de muncă. Noul complex turistic și de agrement se numește CASA ANNA și va fi amplasat în...
In memoriam Nina Stănculescu
Duminică, 31 ianuarie 2016, este ziua în care ne-a părăsit Nina Stănculescu, o mare doamnă a brâncuşiologiei româneşti. Nu a fost doar o excepţională cunoscătoare a operei lui Constantin Brâncuşi, dar şi o mare erudită, un creştin adevărat şi un om cu suflet mare. Observaţiile sale de mare subtilitate asupra vieţii şi operei lui Brâncuşi puneau adesea în evidenţă...
Condamnat cu suspendare pentru un accident mortal
Un gorjean a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de către magistrații din Novaci, după ce procurorii l-au trimis în judecată și l-au acuzat de ucidere din culpă. Dumitru Ciobanu, de 40 de ani, din Târgu Jiu, are obligația ca în perioada în care se află sub supraveghere să fie permanent la dispoziția autorităților, să nu...
Prinși la volan fără permis
Un tânăr din Târgu-Cărbunești și un bărbat din județul Caraș Severin s-au ales cu dosar penal, după ce au condus autoturisme pe drumurile publice, fără a avea acest drept.În cursul zilei de 11 martie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tismana s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 31 de ani, din oraşul Moldova Nouă,...
Agricultura pe înțelesul tuturor – Protecția fitosanitară a pomilor fructiferi
Și numai un singur pom dacă are cineva în grădină, și acela trebuie protejat prin tratamentele fitosanitare obișnuite, ba chiar obligatorii aș spune eu, căci altfel acesta pe lângă faptul că nu-și poate etala capacitățile și calitățile sale fiind sursă sigură de hrană și adăpost pentru bolile și dăunătorii specifici speciei sale, dar este și sursă sigură de infestare...
5.000 euro pentru manifestările dedicate lui Brâncuşi
Consiliul Local, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare “Constantin Brâncuşi” vor organiza, miercuri, mai multe evenimente dedicate comemorării părintelui sculpturii moderne. Toate manifestările de mâine fac parte din programul “Brâncuşi – Dincolo de timp”, parteneri fiind Institutul Cultural Român, Filiala Târgu-Jiu a UAP România, Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu”.Seria de evenimente organizate mâine de municipalitate şi...
Umbra Kogaionului
Cea mai veche menţiune a unei peşteri din Carpați şi printre cele mai vechi însemnări de pe mapamond se datorează lui Strabon, care descriind obiceiurile geto-dacilor pomeneşte despre o peşteră sacră într-un munte numit KOGAION, unde ar fi sălăşuit însuşi Zalmoxis. În fiecare an odată cu venirea toamnei pe platoul din apropierea peşterii ar fi avut loc, aminteşte o...
De două ori 0-2!
Etapa a 15-a a fost una cu ghinion pentru reprezentantele Gorjului din Liga a 3-a, acolo unde, în seria a IV-a, atât Pandurii II, cât și Minerul Motru, au terminat runda fără victorie, fără punct cucerit, dar și fără gol marcat.
Pandurii II, după remiza obținută pe teren propriu în fața celor de la Performanța Ighiu din prima etapă disputată...
Șoferiță prinsă băută la volan
O tânără din Dolj este anchetată de polițiștii gorjeni, după ce a fost prinsă conducând băută un autoturism pe drumurile din județ.În cursul zilei de 13 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti au identificat în trafic o tânără, de 23 de ani, din comuna Coşoveni, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 661,...
Am pus pe butuci şi industria pentru apărare, dar ne fandosim că avem o armată la standarde-NATO
După căderea comunismului în Europa, a urmat o perioadă de relativă destindere pe plan mondial, nutrindu-se şi speranţa încetării războiului “rece” după dizolvarea Tratatului de la Varşovia, în 1990. Din păcate, nu a fost să ne fie bine, pentru că urmaşii unchiului Sam şi aliaţii lor occidentali de peste “balta” nu au renunţat în ruptul capului la orgoliile prosteşti...
Controale ale inspectorilor DSV, în magazine
În cursul săptămânii trecute, inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi din localităţile: Târgu-Jiu, Bumbeşti-Jiu, Arcani, Runcu, Peștișani, Tismana, Godinești, Ciuperceni, Stăneşti, Schela. Motru, Novaci, Bengești-Ciocadia, în vederea verificării conformităţii cu legislaţia în vigoare în toate etapele de recepţie, manipulare, depozitare, prelucrare primară, preparare, procesare,...
Zeci de operatori economici și instituții publice, verificate de pompieri
Pe parcursul săptămânii trecute, zeci de operatori economici și instituții publice au fost verificate de pompierii gorjeni. Pe parcursul acestor controale au fost constatate 125 de deficiențe. Unele dintre acestea au fost înlăturate pe loc; în alte cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale.În perioada 7 – 14 martie 2016, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Gorj au continuat activităţile...
Personal nou la Direcţia Sanitar-Veterinară Gorj
Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie vacantă, de consilier-inginer industrie alimentară, clasa I, grad profesional superior, în cadrul Serviciului Laborator Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor.Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici...
Armă descoperită de un copil într-o casă părăsită
Un copil de 13 ani a descoperit, zilele trecute, o armă și mai multe cartușe într-o casă părăsită din Glogova, ce a aparținut unui localnic decedat în urmă cu 20 de ani.Cazul a ajuns în atenția polițiștilor sâmbătă, după ce au fost sesizați cu privire la descoperirea făcută de copil în casa părăsită. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie...
Brâncuși, comemorat la Mănăstirea Lainici
Sâmbătă, 12 martie 2016, Sfânta Lavră a Sfântului Irodion de la Lainici a găzduit, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, prin participarea nemijlocită a Preacuviosului Părinte Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii, ajutat de un ales sobor de preoți și călugări din obștea mănăstirii, slujba de comemorare care a fost închinată trecerii celor 59 de...
Hoți minori, reținuți de polițiști
Doi adolescenți în vârstă de 16 și 17 ani, din Baia de Fier și Polovragi, au ajuns în spatele gratiilor după ce au fost identificați ca fiind autorii unui furt comis luna trecută, pe raza comunei Baia de Fier.Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci au identificat doi minori, de 16 şi 17 ani, din comunele Baia de...
Doar trei elevi înscriși direct în clasa I
Doar trei cereri de înscriere direct în clasa I a unor copii care împlinesc vârsta de 7 ani, până la data de 31 august 2016, inclusiv, dar care nu au fost înscrişi anterior în clasa pregătitoare, au fost aprobate în județul Gorj. De altfel, la nivelul întregii țări numărul cererilor de acest gen aprobate a fost foarte mic, în...
Ponta, despre ministrul Justiției – “o kaghebistă sinistră”
Declarațiile făcute de ministrul Justiției, Raluca Prună, despre ordonanța care dă SRI posibilitatea să se implice în anchete penale, au stârnit, ieri, reacția fostului premier Victor Ponta, care nu a ezitat să folosească vorbe dure la adresa acesteia. Prună a spus că discuția despre drepturi este “un lux teoretic” atâta timp cât combaterea infracționalității și a terorismului sunt slabe,...
Studenţii, faţă în faţă cu deţinuţii
La finele săptămânii trecute, un grup de studenţi de la Facultatea de Ştiinţe Juridice a Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, au participat la o activitate informaţională organizată la Penitenciarul Târgu-Jiu, alături de 12 deţinuţi şi angajaţi ai unităţii. “Pornind de la aspectul că gradul de informare a individului cu privire la lumea înconjurătoare, reflectat în nivelul de cultură generală,...
Secţiune dedicată alegerilor, pe site-ul Prefecturii Gorj
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Gorj au creat pe site-ul instituţiei o secţiune dedicată alegerilor din această vară, pentru a-i ţine la curent pe locuitorii judeţului cu ultimele noutăţi legate de subiect. Astfel, intrând pe prima pagină a site-ului Prefecturii Gorj, gorjenii pot observa trei filmuleţe elaborate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu privire la selectarea operatorilor pe calculator,...
Favoritele s-au impus lejer
Campionatul județean de fotbal a programat o nouă rundă în Gorj, o rundă în care primele clasate și-au tăiat partea leului și s-au impus fără probleme în fața unor echipe evident mai puțin motivate.După un 9-0 cu care s-a impus la Stoina, liderul Ligii a 4-a gorjene, Gilortul Târgu Cărbunești, s-a oprit la un set la zero pe teren...
150 de ani de la Creaţia Cuvântului Eminescu, 140 de ani de la fondarea revistei Timpul – Eminescu publicist
Astăzi, se împlinesc 140 de ani de la fondarea revistei Timpul în care Mihai Eminescu a fost redactor șef.
Pornim de la afirmaţia academicianului Dimitrie Vatamaniuc (cel care a tipărit, printr-un colectiv, cele XVI volume ale operei eminesciene, până în 1989), că „Eminescu nu va mai putea fi studiat numai ca poet, ci şi ca unul din cei mai mari...
Școlile din Gorj, așteptate să se înscrie în programul ”Întâlnire cu energia”
Școlile din Gorj, care doresc să le ofere elevilor lor ocazia de a descoperi informații noi și interesante despre energie, sunt invitate să se înscrie în programul educațional ”Întâlnire cu energia”. Programul este derulat de ENGIE România (fost GDF SUEZ Energy România), în parteneriat cu Asociația Hands Across România și Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, și se află...
Tinerii, învățați cum să facă un CV
Voluntarii Centrului Europe Direct (CED) Gorj au avut, săptămâna trecută, ocazia de a învăța cum să realizeze un curriculum vitae bun, care să-i ajute atunci când vor începe să-și caute primul loc de muncă. De asemenea, acestora le-au mai fost furnizate și informații legate de oportunitățile de studiu și de angajare din Uniunea Europeană, de către un reprezentant al...
Ca la noi, la nimeni – Urmăririle neamţului „Diletant”
Ca şi în cazul grăbitei şi mult prea imperfectei Ordonanţe de Urgenţă privind efectuarea interceptărilor, însăilată de ministrul Justiţiei – Raluca Prună, aprobată în CSAT, fără a fi rumegată, în doar 30 de minute, asupra căreia voi reveni, deşi respectiva OUG nu-i publicată şi mai toţi care o comentează îşi dau cu presupusul, mai mult din zicerile Ralucă Prună,...
Înscrierile la „Tinerii dezbat” se încheie astăzi
Astăzi este ultima zi în care școlile interesate să participe la concursul național ”Tinerii dezbat” se mai pot înscrie în competiție.”Tinerii dezbat” este un campionat național de dezbateri educaționale care contribuie la formarea, dezvoltarea și exersarea competențelor și atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generații pentru participarea activă la viața socială. Înscrierea în competiție se face prin completarea formularelor de...
Munca la negru, sancţionată cu 40.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a desfăşurat, săptămâna trecută, mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, echipe ale Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 28 de controale pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În consecinţă, au fost sancţionaţi...
Sărbătorirea Zilei pensionarelor din Tismana / Preşedinta Rodica Neamţu aduce mulţumiri primarului ing. Marian Slivilescu şi participanţilor
Din capul locului, recunosc că n-am participat la sărbătorirea – pe stil nou! – a Zilei Femeii – 6 Martie, la Hostelul Mănăstirii Tismana, programată pe 12 martie. Adică sâmbăta trecută. Alte treburi mi-au făcut imposibilă şi prezenţa la Comemorarea lui Constantin Brâncuşi, în aceeaşi zi, la Mănăstirea Lainici, fiind invitat de cei doi inimoşi organizatori: Ştefan Stăiculescu şi...
50 de intervenții pentru ISU Gorj, într-o săptămână
Săptămâna trecută, personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) al județului Gorj a fost solicitat să intervină în zeci de cazuri, în general pentru stingerea unor incendii sau acordarea primului ajutor medical.În perioada 7 – 14 martie 2016, pompierii gorjeni au avut 50 de intervenții, fiind solicitaţi la patru misiuni de stingere a incendiilor, 40 de cazuri pentru acordarea...
Semnarea acordului, o problemă rezolvată pe jumătate / Narcis Răducan: “Cel puțin nu dispărem de pe fața pământului”
Pandurii continuă să fie una dintre protagonistele campionatului, însă acest lucru nu îi convinge pe cei de la CEO să revină ca investitor la echipa gorjeană.Narcis Răducan a reușit săptămâna trecută să obțină un document care o ajută pe Pandurii să spere la participarea în cupele europene, însă problemele financiare ale grupării gorjene nu au fost nici pe departe...
Septuagenar țepuit de cinci tineri
Un bătrân de 72 de ani, din Crușeț, a rămas fără vreo 3.000 de lei, o mașină de spălat și un motofierăstrău, după ce a fost păcălit de cinci tineri din Bihor și Hunedoara.Cei cinci tineri au intrat în casa bătrânului în vârstă de 72 de ani, din satul Văluța, sub pretextul că-i vor efectua lucrări la acoperișul locuinței....


























































































































